SUBIECT: Traditii, superstitii, datini si obiceiuri

Tradiţii şi obiceiuri de Sfinţii Petru şi Pavel - Sânpetru de Vară - 29 iunie

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi - sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau. De ziua Moşilor de Sânpetru sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă; tot în această zi oamenii au voie să lucrează orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vine, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.



Până în această zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că, respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Dacă tună şi fulgeră azi, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Se spune despre Sfinţii Petru si Pavel că stau în Lună, unul în dreapta și unul în stânga acesteia. Petru este cel care ţine cheile de la porţile Raiului, el fiind considerat mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel se ţine timp de trei zile, pentru ca agricultorii să fie protejaţi de potoape și pentru ca grânele lor să fie bogate. În lumea rurală, sărbatoarea marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.

SânPetru lupilor
În tradiţia populară în luna lui “Gerar” se sărbătoreşte SânPetru lupilor. Tot în ziua de 16 ianuarie calendarul Creştin Ortodox celebrează “Închinarea cinstitului lanţ al Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Pevsip şi cei împreună cu el”.

Ma surprinde aceasta informatie;

Citez; "tot în această zi oamenii au voie să lucrează orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi."

Cum de se poate asa ceva ?! E o mare, mare sarbatoare , lucrul poate sa fie amanat macar cu o zi .

Datini şi obiceiuri de Ziua Crucii

Ziua de 14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează aceasta zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită "piatra nestemată", ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.



Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Tot în această zi, în Bucovina se făceau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De pildă, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.

Se mai pastreaza obiceiul ca preotul parohiei sa sfinteasca via si butoaiele cu vin, pentru ca si in anul viitor sa fie recolta bogata.

Ultimii struguri din vie nu trebuie culesi, ci lasati pasarilor cerului, ei sunt numiti "Strugurii lui Dumnezeu". In podgorii se fac focuri si se sarbatoreste rodul noii recolte.

Credinciosii sfintesc la biserica ulcele noi pline cu miere si lapte; de toarta lor ei leaga cate un fir de ata rosie, iar fiecare cana este acoperita cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomana saracilor.

Tot acum se bat nucii si de aduna ramurile de alun din paduri pentru ca ele primesc puteri miraculoase in aceasta zi sfanta, fiind de ajutor fantanarilor care cauta apa si izvoare suberane.

De Ziua Crucii se pregateste "un leac" pentru pomii care nu mai rodesc. De ramurile lor se atarna cruci facute din busuioc sfintit la biserica si tulpini de castraveti sau pepeni care sa "recheme" rodul.

Daca cocorii se pregatesc de plecare de Ziua Crucii, este un semn de vreme rece dar daca tuna in aceasta zi, va fi o toamna lunga.

Aceasta zi sfanta marcheaza a doua oara, dupa Sfanta Maria Mica, hotarul dintre vara si toamna.

Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni cu papucii tociţi. 12 decembrie, ziua în care e interzisă munca, săracii se îmbogăţesc, iar animalele nu se înjugă



Cinstit în fiecare an de credincioşi pe 12 decembrie, despre Sfântul Spiridon, episcop al Trimitundei, se crede că îşi părăseşte racla şi pleacă în ajutorul oamenilor care îi înalţă rugăciuni. De-a lungul timpului, mai mulţi clerici au mărturisit că, din când în când, moaştele sale dispar din biserica din Corfu. Iar atunci când reapar sunt calde şi prăfuite, având urme de pământ şi iarbă.

Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost denumit şi "Sfântul călător". Alergând prin toată lumea să îi ajute pe cei care au nevoie de el, Sfântul îşi toceşte periodic încălţămintea, nişte papuci din mătase. Astfel, preoţii de la catedrala din Corfu îi schimbă anual îmbrăcămintea şi încălţămintea tocită, pe 12 decembrie. Hainele purtate sunt dăruite mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume. Acesta este şi motivul pentru care, în cântările Acatistului său spunem: "Bucură-te că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încălţămintele tale slujesc ca dovadă“.

Ce să faci pentru spor în casă

În credinţa populară se spune că Sfântul Spiridon îi apară pe cei care îi cinstesc ziua, trimiţându-le minuni şi îi pedepseşte pe cei care îl nesocotesc.

“Prin tradiţie, Sfântul Spiridon este patronul cizmarilor, al cojocarilor şi olarilor, care-l cinstesc prin petreceri şi prin voie-bună. Pentru sănătatea întregii familii, pentru câştig şi pentru spor în casă, în ziua praznicului nu se lucrează în gospodărie: nu se coase, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie. La sate nu se înjugă vitele pentru că este rău de pagubă, iar animalelor de tracţiune li se dă să mănânce fânul din mână”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

Agheasmă pentru toate bolile

Se mai spune că în această zi, sărăcii se îmbogăţesc, iar bolnavii se vindecă. Sfântul Spiridon poartă toate bolile. E ţinut ca apărător de boli de vite, de oameni. În această zi, la biserică se face agheasmă care e bună pentru bolile primejdioase.

Moaştele se află în insula Corfu

Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, notează crestinortodox.ro. Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, din apropierea oraşului Pafos, el participând şi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325.

În jurul anului 295, în timpul persecuţiilor duse de împăratul Maximian, Spiridon este arestat şi exilat pentru o perioadă. Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, moaştele Sfântului Spiridon au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în ziua de azi.

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Sfântul Mucenic Ignatie

În data de 20 decembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfântul Ignatie Teoforul al Antiohiei. În această zi, în calendarul popular se împlineşte ignatul porcilor, una dintre tradiţiile specifice sărbătorilor de iarnă care aduce noroc. De aceea, în jurul acestei date se adună o mulţime de tradiţii, iar numele acestora este strâns legat de Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul.



Taiatul porcului in Maramures

De Sfantul Ignatiu, romanii sunt obisnuiti sa taie porcul. Traditia spune ca dupa 20 decembrie, acesta nu se mai ingrasa. Asa ca e sacrificat.



Taierea porcului la Miroslovesti, jud Iasi

Ziua Cucului sau… Buna Vestire!

Buna Vestire, cunoscuta si sub numele de Blagovestenie sau Ziua Cucului, se sarbatoreste pe 25 martie a fiecarui an si este o sarbatoare dedicata Maicii Domnului.



Aceasta zi este legata de o serie de traditii si obiceiuri specifice.

Buna Vestire aminteste momentul anuntarii Fecioarei Maria de catre Arhanghelul Gabriel ca va concepe si va deveni mama lui Iisus din Nazaret.

Traditia spune ca, in aceasta zi aducatoare de veste minunata, oamenii nu au voie sa se certe, fiind mare pacat. Strabunii credeau ca cine se cearta in aceasta zi va avea necazuri tot anul.

In Bucovina nu se pun oua la closca de Buna Vestire, deoarece se considera ca puii ar putea iesi cu doua capete si patru picioare.

In anumite zone, pentru a avea roade bogate, pomii se amenintau cu toporul si se stropeau cu tuica. De Buna Vestire se poate ara, insa nu se poate semana, ca sa nu manance pasarile boabele de sub brazda. Tot atunci, gospodinele din Maramures aduna lucrurile care nu mai sunt de folos de prin curti si le dau foc. Acest ritual este cunoscut drept Noaptea focurilor si este practicat la fiecare casa maramureseana, el durand pana dupa miezul noptii sau chiar pana in zori.

De Buna Vestire este dezlegare la peste, iar traditia spune ca acela care gusta peste in aceasta sarbatoare se va simti tot anul precum pestele in apa. Strabunii credeau ca pescarii nu au voie de Buna Vestire sa arunce mamaliga in apa, pentru ca mor pestii.

De ce Ziua Cucului? Pentru ca, acesta incepe sa cante si astfel anunta sosirea efectiva a primaverii.

Se mai obisnuieste ca fetele de maritat si flacaii sa intrebe cucul cand se vor casatori: “Cucule voinicule/Cati ani imi vei da/Pana m-oi insura (marita)?”. Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte sa cante cucul, inseamna ca va mai astepta un an. Daca nu se aude cantecul cucului, inseamna ca va urma o casatorie chiar in acel an.

Mai mult, craca pe care a cantat cucul de ziua sa era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.

Traditii si obiceiuri de Paste

Trecerea pe sub masa, in Vinerea Mare

In fiecare an, in Vinerea Mare, coboram in mormant, impreuna cu Hristos, pentru ca, mai apoi, sa si inviem impreuna cu El. Aceasta coborare si ridicare din groapa mortii se face in chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflata in mijlocul bisericii, pe care sta intins trupul mort al lui Iisus Hristos, intiparit pe Sfantul Epitaf.

Sfantul Epitaf este un obiect de cult confectionat din panza de in, matase sau catifea, pe care se afla imprimata sau pictata icoana punerii in mormant a Domnului Iisus Hristos. Epitaf este un nume compus din doua cuvinte grecesti, "epi tafos”, care inseamna "pe mormant”. El reprezinta un fel de pecete asezata pe Sfantul Mormant al Domnului. Deci, trecerea pe sub el inchipuie chiar intrarea in Sfantul Mormant cel datator de Viata.



Trecerea pe sub masa, in Vinerea Mare

In Sfanta si Marea Vineri se face pomenirea "Sfintelor si Mantuitoarelor si infricosatoarelor Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos”, adica: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita, crucea si moartea.

Dupa slujba Ceasurilor Imparatesti, in Vinerea Mare, in toate bisericile se savarseste "Vecernia scoaterii Sfantului Epitaf”. In cadrul acestei slujbe speciale se scoate in mijlocul bisericii Sfantul Epitaf. El este asezat pe o masa mai inalta, care inchipuie Mormantul Domnului. La randul lui, Sfantul Epitaf aduce aminte de fapta de milostenie a Dreptilor Iosif din Arimateea si Nicodim, care, coborand de pe Cruce trupul Domnului Iisus, l-au pregatit pentru ingropare, mai inainte de a-L aseza in mormant.

Credinciosii saruta Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce, care sunt asezate pe Sfantul Epitaf, dupa care trec pe sub masa. De cealalta parte a mesei se afla Sfanta Cruce, asezata sub policandru cu o zi in urma, in cadrul Deniei din Joia Mare.

Unii credinciosi trec pe sub masa o singura data, inchipuind unicitatea Jertfei Fiului lui Dumnezeu, iar altii trec pe sub masa de trei ori, in amintirea celor trei zile in care trupul lui Hristos a sezut in mormant. Nu am gasit vreun temei care sa intareasca mai mult o parere sau alta. Fie o singura data, fie de trei ori, important este ca atunci cand fac acest gest al smereniei si al credintei, credinciosii sa stie ca, prin acest lucru, ei inchipuie in trupul si viata lor moartea si punerea in mormant a lui Hristos.

Prezenta mormantului Domnului si a Crucii Sale in mijlocul bisericii ne invata ca, pana sa ajunga la Inviere, credinciosii trebuie sa participe in chip simbolic si la Patimile, moartea si ingroparea Mantuitorului. Coboram impreuna cu El in moarte, pentru ca in noaptea Invierii sa si inviem impreuna cu El, dupa cum zice o cantare a slujbei: "Astazi ma ingrop impreuna cu Tine, Hristoase..."

Asa cum Hristos a trecut prin mormant, pentru a Se pogora in iad, cu scopul de a-i invia pe toti Dreptii care asteptau inca implinirea fagaduintei lui Dumnezeu, tot asa, credinciosii trebuie sa moara si sa treaca prin mormant, pentru a putea invia impreuna cu Hristos si a dobandi viata cea vesnica in Imparatia Sa.

Noaptea de Sânziene. Legende, vrăji şi tradiţii: Ielele fac horă şi înnebunesc flăcăii. Fetele se spală în roua dimineţii


Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Mirenii care încă se încred în magie sărbătoresc Noaptea de Sânziene, pe 23 iunie. De Drăgaică se culeg plante de leac şi de descântece. Ielele zănatice ies la dans să-nnebunească flăcăii. Unele fete se tăvălesc goale în roua dimineţii.

Ortodocşii sărbătoresc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene.

Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor drept ziua lor de naştere. Numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepţie de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) şi naşterea (8 septembrie, 24 iunie), cât şi alte evenimente din viaţa lor (Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul) scrie crestinortodox.ro.

Ioan Botezătorul a fost adus pe lume la bătrâneţe de Elisabeta. Zămislirea a pregătit minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară. Naşterea aceasta a avut loc cu şase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.

Drăgaica, Sânzienele în tradiţia populară

În calendarul popular, în ziua de 24 iunie se sărbătoresc Sânziene sau Drăgaica.

Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţă silvestră. Sânzienele erau pe vremea lui Dimitrie Cantemir, reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele sunt femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele erau reprezentate de traci înlănţuite într-o horă.

Nimeni însă nu le spune pe numele lor cu miez etimologic. Oamenii le zic iele acestor zâne năstruşnice.

Ielele sunt fecioare zănatice, cu o mare putere de seducţie şi cu puteri magice. Se crede despre ele că locuiesc în văzduh, în păduri sau în peşteri, pe maluri de ape sau la răspântii şi apar noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase, dansând goale, cu părul despletit şi cu clopoţei la picioare, în unele legende. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai creşte acolo. Se crede că în Noaptea de Sânziene ielele se adună şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte.

În Muntenia şi Oltenia se sărbătoreşte Drăgaica, după numele slav.

În vremuri îndepărtate, populaţia din munţi se întâlnea pesemne la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale pentru a săvârşi ritualuri închinate Soarelui. Megaliţii din Munţii Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat) sunt semne ale acestor ceremoniale.

Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi forţe dăunătoare. Dacă-s păguboase, zânele îi lovesc pe cei păcătoşi cu "lanţul Sânzienelor", stârnesc din senin şi vijelii, vătămează grânele cu grindină şi las câmpul fără de rod şi florile fără de leac.

Obiceiuri de divinaţie. În gospodărie. Să-ţi cunoşti ursita şi norocul. Ritualuri cu flori

În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Dacă această coroniţă rămânea pe casă, se spunea că stăpânii casei vor trăi mult. Atunci când coroniţa aluneca spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş, în popor se spunea că stăpânii casei vor muri de tineri.

În satul Sâncel, din Alba, tradiţia presupune ca, în seara dinaintea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, gospodarii să îşi împodobească porţile cu o cruce din flori de sânziene şi un trandafir. În ziua de Sânziene, sătenii adună de pe câmp flori şi fac cununi pentru fiecare membru al familiei, dar şi pentru fiecare animal din gospodărie. Cununile membrilor familiei sunt aruncate apoi de un bărbat pe acoperişul casei, acesta strigând şi numele celui căruia îi aparţine cununa. Bătrânii satului povestesc că fiecare cunună trebuie să rămână pe acoperiş, pentru a-l apăra de rău pe cel căruia îi este destinată, iar în cazul în care va cădea, respectivului membru al familiei îi va merge rău tot anul. Sătenii aruncă apoi pe acoperişurile grajdurilor cununiţele făcute pentru animalele din gospodărie, tradiţia spunând că şi acestea vor fi ocrotite de rău.

De asemenea, există o superstiţie populară specifică acestei sărbători. În ziua de Sânziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forţele magice care îi înconjoară în această zi.

În Noaptea de Sânziene se fac focuri în care se aruncă substanţe cu arome puternice, băieţii agită făclii, se strigă şi se cântă din bucium. Localnicii din satul bistriţean Maieru păstrează un obicei vechi de câteva sute de ani. În ajunul sărbătorii de Sânziene, se aprindă focuri prin care sar pentru a se purifica.

Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agăţau cununi de Sânziene, la colţul casei orientat către răsărit şi dacă, a doua zi, în coroniţe erau prinse păr de la anumite animale, sau puf şi pene de la păsări, anul era prielnic tocmai pentru animalele şi păsările oamenilor.

Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru practici magice.

De sărbătoarea Sânzienelor, în mijlocul verii, se culegeau plantele de leac.

Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Pentru a fi sănătoşi şi pentru a avea spor în muncă, în acest moment de început al secerişului, oamenii se încingeau peste şale cu tulpini de cicoare.

Pentru alungarea spiritelor malefice, se aprindeau focuri în care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciuma şi se striga în jurul focurilor.

În unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi întâlnit, cu ani în urmă, obiceiul "boului înstruţat". În ceremonial, masca taurină murea şi renăştea simbolic la acest început de timp calendaristic.

În Ardeal, se mai spune că, în ziua de Sânziene, pot fi căutate comori vechi, îngropate în pământ, deoarece, în noaptea dinainte, deasupra locului unde sunt ascunse s-ar aprinde un foc.

Pentru pomenirea morţilor se fac pomeni îmbelşugate şi se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor copţi pentru măriţis. Târguri faimoase se fac la Buzău, Focşani, Câmpulung Muscel, Buda, din judeţul Vrancea, Ipatesti, judeţul Olt, Piteşti, Cărbuneşti, judeţul Olt, Giurgeni, judeţul Ialomiţa, Broşteni, judeţul Mehedinţi) şi, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.

Pe 24 iunie, în Bucovina se sărbătoreşte cu mare fast Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În această zi se adună mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moaştelor Sfântului Ioan.

Flori, fete şi băieţi. Ritualuri pentru măriţiş şi dragoste

Micile flori galbene, numite sânziene, cresc în poieni şi sunt culese de fete, în muzica şi chiuiturile flăcăilor. Se împletesc apoi în formă de cerc pentru fete şi de cruce pentru băieţi. Aceste cununi se pun în casă, pe porţi, la ferestre, pe şuri, pe stupi şi chiar în culturi, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug.

Fetele îşi aruncă aceste cununi pe un acoperiş, cele care rămân prinse prevestind măritişul apropiat, sau peste vite: dacă nimereşte una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul.

Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credinţa că îşi vor visa ursitul. În unele zone, fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene, pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş în vara care începea.

De asemenea, dacă poartă flori de sânziene în păr sau la sân, fetele şi femeile măritate vor deveni atrăgătoare şi drăgăstoase.

Un alt obicei este alaiul Drăgaicei - cea mai frumoasă şi mai cuminte dintre fetele satului, care colindă alături de alte tinere îmbrăcate în alb. La răscruci, fetele se opresc şi fac o horă cântând. Se mai obişnuieşte şi ca fetele să fie udate de flăcăi, care umblă prin sat din zorii zilei cu flori de sânziene la pălării.

Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scapă de boli, fetele şi nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineaţa, înainte de răsăritul Soarelui. Roua trebuie adunată în zori de pe plante, în locuri necălcate, pe o pânză albă, stoarsă apoi într-o oală nouă. Bătrânele care se ocupă de asta, aduc apoi roua în sat, fără a vorbi pe drum şi evitând să întâlnească pe cineva. Cu această rouă se vor spăla fetele care vor să se mărite repede, dar şi femeile măritate care vor să fie iubite de soţi şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.

O superstiţie legată tot de dragoste spune că îndrăgostiţii care fac împreună baie în râu sau în mare de Sânziene se vor iubi toată viaţa.

De ce batem în lemn?



Obiceiul ar putea avea origini antice.

În numeroase culturi există obiceiul ca oamenii să bată în lem fie pentru a le aduce noroc, fie pentru a-i feri de ghinion. Nici până acum nu se cunoaşte, însă, când a apărut această deprindere şi cine a inventat-o.

Se presupune că obiceiul bătutului în lemn a apărut în rândul popoarelor antice, cum au fost, de exemplu, celţii. Unii istorici susţin că aceştia loveau uşor în trunchiurile copacilor fie pentru a invoca protecţia spiritelor, fie pentru a le mulţumi acestora. Ulterior, creştinii au preluat practica, însă au asociat lemnul pe care îl loveau cu cel al crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Există cercetători care susţin că practica lovirii lemnului este mult mai recentă decât se consideră în general. În cartea sa, ,,The Lore of the Playground", folcloristul britanic Steve Touchwood susţine că obiceiul îşi are originea într-un joc practicat de copii în secolul al XIX-lea, ,,Tiggy Touchwood". Acesta era asemănător lepşei îndrăgite astăzi de copii, însă diferenţa era că, în momentul în care unul dintre jucători atingea un obiect din lemn, se considera că este imun şi nu poate fi prins.

Deşi nu se cunoaşte cu exactitate originea obiceiului bătutului în lemn, el este practicat în continuare în întreaga lume, uneori sub diverse forme. De exemplu, turcii îşi ating lobul urechii şi lovesc de două ori în lemn, pentru a îndepărta spiritele rele. Italienii fac acelaşi lucru, însă mai rostesc şi fraza ,,atinge fierul".

Sursa: history.com

10 superstiţii şi tradiţii de Revelion, ca să-ţi meargă bine tot anul....

Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi superstiţiilor care sunt legate de noaptea de Revelion şi prima zi din ianuarie se referă la a începe cu dreptul.
Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi superstiţiilor care sunt legate de noaptea de Revelion şi prima zi din ianuarie se referă la a începe cu dreptul.

Ca să ai noroc, sănătate, fericire şi bani în noul an, trebuie să pui în practică mici trucuri şi superstiţii care te vor ajuta să crezi cu adevărat că vei avea toate acestea. Se poate spune de fapt că este un efect placebo – crezi că le vei avea şi chiar se va întâmpla! Iată ce să faci:

Alungă spiritele rele
Tradiţia populară spune că spiritele rele se sperie de lumină şi de zgomotele puternice. De aceea, pe vremuri şi chiar în prezent, în unele locuri, se trosneşte din bici pentru a alunga spiritele malefice din anul care vine. E mult mai simplu în prezent, pentru că poţi folosi petardele, pocnitorile şi artificiile.

Bani în buzunar
Numărătoarea inversă pentru noul an trebuie să te prindă obligatoriu cu bani în buzunar. Astfel te vei bucura de câştiguri şi bunăstare tot anul viitor.

Mănâncă peşte
O altă superstiţie spune că trebuie să mănânci peşte în noaptea de Revelion ca să te poţi strecura printre probleme şi obstacole în noul an, cu agilitatea unui peşte în apă.Fără datorii
Nu intra în noul an cu datorii! Încearcă să scapi de ele cât mai repede cu putinţă, altfel vei avea probleme cu banii tot anul.
De asemenea, nu este bine să împrumuţi bani în prima zi din an.

Noroc şi protecţie
Pe 1 ianuarie, tradiţia spune că prima persoană care îţi intră în casă trebuie să fie un bărbat, ca să te bucuri de protecţie şi noroc în anul care tocmai a început.

Poartă ceva nou şi ceva roşu
Tot de Revelion trebuie să porţi o haină nouă, care simbolizează schimbarea şi prospeţimea. De asemenea, ţine ceva roşu asupra ta. Te apără de spiritele rele şi privirile malefice, exact aşa cum se spune că îi apără pe bebeluşi de deoechi.Mănâncă struguri sau stafide
Se spune că trebuie să mănânci struguri sau stafide în noaptea de Anul Nou ca să ai mulţi bani în anul care vine.

O dorinţă
Nu uita să-ţi pui o dorinţa chiar la cumpăna dintre ani. Se spune că dorinţa pusă în noaptea dintre ani se împlineşte, cu condiţia să nu spui nimănui ce-ţi doreşti.

Aprinde o lumânare
Pentru ca anul care vine să fie luminos, aprinde o lumânare sau o candelă în seara de Revelion şi las-o aprinsă până dimineaţa.

Deschide ferestrele
Imediat ce ai intrat în noul an, deschide larg pentru câteva minute toate uşile şi ferestrele. Astfel spiritele rele şi tot ceea ce este negativ va fi alungat din casa ta, care va fi purificată.

Istoria romanilor
Obiceiuri și tradiții de Bobotează



Legenda de la care a pornit obiceiul sfinţirii apelor se referă la faptul că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii au venit pe râul Iordanului pentru a o împiedica. În acel moment, Dumnezeu le-a poruncit preoţilor să sfinţească toate apele. Ca urmare, toţi diavolii au căzut sub gheţuri şi s-au înecat.

În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână -, în imediată vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apă, care se punea în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participa toată suflarea comunităţii. După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleisa”- pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă sură, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casă şi interiorul casei.

Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegatii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Această manifestare avea loc imediat după sfinţirea apei când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce fuseseră folosiţi anterior la aprinderea secaluselor, şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţă că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care, odată ajunşi acasă, afumau pomii din livada în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casă cu pulberea folosită că încărcătură pentru secaluse crezând că, în acest fel, casă va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.

În cele trei zile, cât ţine Bobotează în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colinda reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii. Tinerii, mascaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat, obiceiul fiind o reminiscenţă a cultului moşilor şi strămoşilor precum şi a unor vechi practici fertilizatoare. Preotul sfinţeşte apa unui râu, aruncând în ea o cruce, care trebuie adusă înapoi. Bărbatul care reuşeşte să scoată crucea din apă va avea noroc tot anul. În unele zone din ţară există obiceiul numit Iordanela: oamenii merg la fântâni şi îşi toarnă apă pe cap, ca să fie sănătoşi tot anul. Există şi credinţa că în noaptea de Bobotează fetele îşi pot vedea ursitul. Se spune că dacă îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi îşi pun sub pernă o crenguţă de busuioc, îşi vor visa alesul. Se mai spune că fetele care alunecă pe gheaţă şi cad în această zi se vor mărita sigur până la sfârşitul anului. Se pare că este valabil şi pentru băieţi. În această zi nu se spală rufe, fiindcă toate apele sunt sfinţite, şi nu se dă nimic cu împrumut. În anumite zone se spune că nu e bine să speli nici în următoarele opt zile.

Se spune că apa sfinţită, numită agheasma mare, adusă în această zi de la biserică, e miraculoasă. Cu doar câteva picături poţi vindeca deochiul, alcoolismul, sterilitatea sau crizele de nervi. De asemenea, se poate curăţa casa de duhurile rele. Agheasma mare se ia dimineaţa, pe stomacul gol, timp de 8 zile, până la 14 ianuarie. Ajunul Bobotezei era, în egală măsură, şi un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii”. Fânul de sub faţă de masă şi bulgării de sare se adăugau în hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele”. În acelaşi scop era folosită şi agheasma luată de la preotul care venea cu Iordanul. În ajunul Bobotezei se ţine post – chiar post negru, cine poate. Apoi, de Bobotează, după ce au băut agheasmă, cei care au ţinut post se pot delecta cu bucate – de care însă nu se atinge nimeni până nu sunt sfinţite de preot! Acesta soseşte cu Iordanul sau Chiralesa, adică “Doamne, miluieşte!”, în neogreacă. Strigând Chiralesa, se spune că oamenii capătă putere şi toate relele fug, iar anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţă de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgare de sare. Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare: colivă, fiertură de prune sau perje afumate, borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, borş de pește, pește prăjit, „vărzare” – plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră -, plăcinte cu mac etc. Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mâncare iar, imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de praşilă”.

Sursa; https://www.istorie-pe-scurt.ro/category/istoriaromanilor/

Focul lui Sumedru

Păstorii români, asemeni popoarelor de origine celtică, sărbătoreau, până în vremuri recente, Anul Nou la o săptămână după echinocţiul de toamnă, la sfârşitul lunii octombrie. Elementele străvechi ale acestui calendar pastoral, împărţit în două: iarna, patronată de Sumedru şi vara, patronată de Sângiorz, supravieţuiesc astăzi sub forma sărbătorilor şi actelor rituale. Practic, oierii din zilele noastre nu mai cunosc semnificaţiile acestor obiceiuri.



Zeu de origine Indo-europeană, Sumedru are o etimologie apropiată de a sfântului creştin Dimitrie, a cărui dată de celebrare se suprapune astăzi acestuia.

Practicile legate de cultul morţilor, fără a atinge formele de manifestare de la Crăciun, Mucenici, Sîntoader, Sângiorz, Paşte şi Rusalii, apar bine evidenţiate şi în sâmbăta de dinaintea lui Sumedru, adică la Moşii de Toamnă, numiţi şi Moşii lui Sumedru.

Rădăcinile acestui obicei sunt precreştine şi se regăsesc în celebrarea morţii şi renaşterii, prin incinerare. Astăzi, elementelor precreştine li se adaugă cele creștine, prin citirea în biserică a Acatistului Sfântului Dimitrie şi prin atribuirea numelui Sfântului Mucenic zeităţii sacrificate.
Ofrandele care se dau acum (grâu fiert, colaci, unt, lapte, brânză, fructe) indică ocupațiile celor care le fac. În anumite zone, în schimbul acestor ofrande, oamenii cer morţilor ajutor, belşug şi spor în casă, rostind anumite invocaţii: “Voi moşi, strămoşi / Să-mi fiţi tot voioşi / Să-mi daţi spor în casă /Mult pe masă / Cu mult ajutor/ În câmpul cu flori…”

Ritualul Focul lui Sumedru constă în tăierea şi arderea unui copac, reconstituind scenariul morţii şi renaşterii anuale a naturii. În ziua de 25 octombrie, cete de copii, însoţiţi de câţiva flăcăi, merg în pădure, aleg pomul, îl doboară, îl curăţă şi îl aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neînsufleţit al Zeului – trunchiul copacului – este fixat vertical şi acoperit cu cetină verde. La lăsarea serii, copiii aprind focul, izbucnind în strigăte de bucurie şi adresează invitaţia întregii comunităţi: Hai la focul lui Sumedru! În jurul rugului se strânge toată suflarea satului. Femeile împart ofrandele, ca la o înmormântare obişnuită. Participanţii consumă ofrandele, cântă şi joacă, în timp ce trupul Zeului este mistuit de flăcări. Momentul aşteptat este Renaşterea divinităţii, care corespunde prăbuşii rugului funerar.

De această sărbătoare sunt legate şi anumite superstiţii. Direcţia în care cade rugul prezice care dintre feciori sau fete se vor căsători în noul an. Daca este belşug de gutui si nuci, iarna va fi grea. Pe 26 octombrie, daca e luna nouă, va fi iarnă scurtă şi uşoară. Dacă e înnorat, vânt sau ploua, vor fi zăpezi mari, ger si iarna lunga.

La plecare, participanţii iau, uneori, cenuşă sau cărbuni aprinşi pe care le duc în livezi pentru fertilizarea acestora.

Sumedru este şi ziua socotelilor, când vechile înţelegeri, făcute la Sângiorz, expiră: “La Sumedru ciobanii îşi caută stăpânii”. Nerespectarea înţelegerilor de peste an aducea unele supărări, fapt pomenit în zicerea: “La Sângiorz se încaieră câinii, La Sumedru se bat stăpânii…”

Traditii si obiceiuri de Sfantul Stefan

Sfantul Stefan este sarbatorit de crestinii ortodocsi pe 27 decembrie.

Potrivit traditiei, este bine ca in aceasta zi sa ai in casa o icoana cu Sfantul Stefan, unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, pentru ca acesta ii ajuta pe cei bolnavi. Se mai spune ca icoana trebuie sfintita tocmai in aceasta zi.

Tot Sfantul Stefan ii ajuta pe cei care au un conflict cu alte persoane sa se impace cu acestea. De asemenea, nu este bine sa te certi cu nimeni in aceasta zi, pentru a nu fi pedepsit cu boli si greutati.

La slujba de Sfantul Stefan sunt pomeniti cei care au murit in imprejurari dramatice si se da de pomana celor care poarta numele sfantului.

Pe 27 decembrie este bine sa daruiesti o candela aprinsa sau o icoana cu Sfantul Stefan pentru sporul casei si pentru sanatatea apropiatilor.

Traditiile difera si in functie de zona. Astfel, in Muntenia se prepara Painicile lui Stefan. Acestea se fac dintr-un aluat precum cozonacul, se ung cu miere si au forma rotunda, amintind de pietrele cu care a fost ucis Sfantul Stefan.

In Bucovina, este ziua in care finii merg in vizita la nasi cu daruri si mancaruri.

Se mai spune ca in aceasta zi este bine sa se evite drumetiile in zonele de munte sau in locuri izolate, pentru a nu iti pune viata in pericol.

Superstiţii şi obiceiuri de ANUL NOU: Ce să faci pentru a-ţi merge bine în Noul An

Superstiţiile de Anul Nou sunt respectate de multe persoane, care consideră că în acest fel le va merge bine în Noul An. Printre superstiţiile şi obiceiurile de sfârşit de an se numără dansul în aer liber pentru sănătate şi noroc şi umplerea portofelelor cu bani pentru un an prosper.



O altă superstiţie este că Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să primeşti cât mai multe cadouri. Roşul este culoarea veseliei şi a dragostei, aşa că obiceiul spune că dacă vă îmbrăcaţi în roşu de Noul An veţi avea un nou an norocos şi plin de iubire.

În noaptea dintre ani şi pe 1 ianuarie nu se plânge. Tradiţia spune că aceia care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste.

Cine este politicos şi manierat de Anul Nou va fi tot timpul aşa, de aceea se spune că în noaptea de Revelion trebuie evitate atât discuţiile în contradictoriu şi limbajul licenţios sau brutal, cât şi povestirile cu fantome sau morţi. În afară de faptul că nu sunt deloc plăcute, acestea atrag şi ghinionul.

Despre copiii născuţi pe 1 ianuarie se spune că vor avea noroc toată viaţa.

În mai multe ţări, printre care şi România, oamenii nu împrumută bani, bijuterii sau alte obiecte de preţ în prima zi din an şi nici nu plătesc datorii sau taxe, nu duc gunoiul şi nu oferă daruri, toate acestea fiind semne de sărăcie în anul ce abia începe. Unii merg chiar mai departe cu superstiţia şi, dacă sunt nevoiţi să scoată ceva din casă, cheamă pe altcineva în acest sens.

Americanii obişnuiesc ca la cumpăna dintre ani să lase toate uşile şi ferestrele deschise pentru ca anul vechi să plece imediat şi să facă loc celui nou.

De asemenea, se spune că pentru un an îmbelşugat este bine ca la miezul nopţii pe masă să fie pahare şi farfurii pline, iar fiecare membru al familiei să aibă bani asupra sa. Paharele, farfuriile şi buzunarele goale sunt semnele unui an sărac, consideră superstiţioşii.

Deşi puţini agreează ideea, se spune că aceia care lucrează în prima zi a anului au mai multe şanse de a avansa în carieră în perioada următoare. Însă, paradoxal, să demarezi un proiect de amploare în acea zi este curat ghinion.

Dacă nu doriţi să fiţi datori tot anul ce vine, încercaţi să vă plătiţi datoriile până la miezul nopţii.

În sudul Statelor Unite se crede că un semn de noroc pentru tot anul este dacă în prima zi din ianuarie se consumă fasole cu bobul negru. Se mai spune că norocos va fi de două ori mai mult acela care găteşte fasolea.

Sub vâsc sau nu, sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriţi să aveţi parte de afecţiune în anul ce vine. În caz contrar, veţi avea un an cu puţine satisfacţii sentimentale.

O altă superstiţie spune că în prima zi a anului nu este bine să ieşi din casă decât după ce deja ai primit un musafir care nu trebuie să fie blond sau roşcat, să aibă platfus sau strabism şi nici sprâncenele împreunate, pentru că aduce ghinion.

Dansul la miezul nopţii în aer liber, în special cel în jurul unui copac, aduce sănătate şi împlinirea tuturor dorinţelor.

Este bine ca fetele care doresc să se mărite în Noul An să vadă un bărbat la geamul dormitorului la cumpăna dintre ani.