Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Biz-bazar muzical

Re:Biz-bazar muzical #27559

Elena, solista trupei Mandinga: „Mi-am controlat cu greu lacrimile în timp ce cântam“

Sursa, autor: Adevărul.

Elena, solista trupei Mandinga, a avut în semifinala Eurovision de marţi seară, de la Baku, o surpriză neplăcută. Ea a fost nevoită să cânte „în orb“, după ce casca în care auzea negativul piesei s-a defectat.

România s-a calificat marţi seară pentru finala concursului Eurovision 2012, însă cu mari emoţii şi lacrimi. Semnele pentru un rezultat bun existau deja dinaintea intrării trupei Mandinga pe scena din Baku, iar piesa „Zaleilah" se afla în topul preferinţelor publicului însă ceea ce nimeni nu ar fi preconizat a fost pana, care a survenit în timpul evoluţiei reprezentanţilor noştri şi care i-ar fi putut costa calificarea în finală.

La doar câteva secunde după începerea piesei, casca în care Elena ar fi trebuit să audă atât negativul piesei, cât şi vocile colegilor, s-a stricat, în aşa fel încât aceasta nu auzea decât sunetul ricoşat din sală. Un moment îngrozitor pentru orice cântăreţ, indiferent de experienţa acestuia pe scenă. Solista trupei Mandinga a dat dovadă de profesionalism şi a ales să cânte piesa până la final, chiar dacă ar fi avut dreptul să întrerupă evoluţia şi să reapară pe scenă la finalul concursului, după eliminarea problemei tehnice.

Deşi, potrivit propriei declaraţii, Elena se lupta cu lacrimile, trupa şi-a continuat momentul cu zâmbetul pe buze. În plâns a izbucnit după finalul piesei. „Mi-am controlat cu greu lacrimile în timp ce cântam. Mi-a fost teamă că, din cauza defecţiunii tehnice, România ar putea rata calificarea", ne-a mărturisit solista. Ea a ţinut să explice şi senzaţia pe care a avut-o pe scenă: „Este ca atunci când conduci o maşină cu geamurile aburite. Se vede ceva, dar totuşi dacă nu cunoşti foarte bine drumul faci uşor un accident. Aşa a fost şi pentru mine pe scenă. Noroc că ştiam foarte bine piesa şi că există o comunicare perfectă între mine şi băieţi, aşa am reuşit să facem faţă momentului delicat".

P.S. Inteleg ca exista sansa reala de a ajunge pe podium , daca nu chiar sa castigam EUROVIZIONUL . HAI ROMANIA !
  • ciresaru
  • Avatarul lui ciresaru
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Vreau sa comunic..
  • Posts: 803
  • Thank you received: 123
  • Karma: 7
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, ioanahope&ciresaru ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Biz-bazar muzical #28920

Hasta mi final - Il Divo

VREAU SI EU! :( :( :(
  • manana
  • Avatarul lui manana
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • The day you stop loving is the day you die
  • Posts: 2785
  • Thank you received: 673
  • Karma: 24
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Biz-bazar muzical #29529

Proconsul aniversează 13 ani

Proconsul13ANI.jpg

Nu e o cifră cu ghinion, ci dimpotrivă. Al 13-lea an vine pentru Proconsul cu un concert aniversar la Bruxelles, pe 19 octombrie, când trupa va lansa la nivel internaţional şi un album „Best of “.

Concertul de la Bruxelles face parte din turneul aniversar al trupei. Cu ocazia împlinirii a 13 ani de existenţă, Proconsul va susţine spectacole şi la Londra şi Luxembourg. Pe lângă piesele care i-au consacrat, cei de la Proconsul vor cânta şi alte melodii.

În cei 13 ani de carieră, membrii Proconsul au scos 9 albume, au avut sute de concerte şi au primit premii internaţionale. S-au remarcat cu piesa „Cerul", care le-a adus trofeul Cerbul de aur.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6113
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:Biz-bazar muzical #30129

Concert Bonnie Tyler la Bucuresti

Celebra cantareata Bonnie Tyler a concertat in Romania, anul acesta, pe 8 decembrie. Pentru prima oara in Capitala romanii au ascultat vocea de aur a anilor '70-'80. Concertul a fost organizat de Project Events si a avut loc la Sala Palatului din Bucuresti.

Bonnie Tyler (nascuta Gaynor Hopkins Sullivan pe 8 iunie 1951) este o cantareata britanica de origine galeza, cunoscuta pe plan mondial datorita hiturilor sale din anii '70 si '80: "It's a Heartache", "Holding Out for a Hero" si "Total Eclipse of the Heart".

Artista s-a nascut intr-un orasel galez de langa Swansea, muzica reprezentand dintotdeauna o piatra de temelie a familiei Hopkins. Bonnie isi aminteste cum se adunau toti vecinii pentru a o asculta pe mama ei, iubitoare a muzicii de opera, cantand in casa. Ca adolescenta, Gaynor nota versurile cantecelor pe care tatal sau le inregistra pe magnetofon, apoi statea in fata oglinzii si le canta pe cele care ii placeau cel mai mult.

Intr-o noapte, vanatorul de talente de la Chappell Music, Roger Bell, a vazut prestatia de scena a viitoarei artiste si a plecat direct la Londra pentru a le spune producatorilor/compozitorilor Ronnie Scott si Steve Wolve despre vocea fantastica pe care o descoperise in Swansea. A fost realizat un demo, s-au semnat contractele, iar ei au nascocit un nou nume - se nascuse Bonnie Tyler.

Timbrul caracteristic, dobandit in urma unei operatii nereusite

In anul 1976, a fost supusa unei operatii pe corzile vocale in urma careia ar fi trebuit sa-i fie inlaturati cativa noduli. Succesul operatiei a fost partial, pentru ca dupa interventia chirurgului, Bonnie a capatat o raguseala in voce care avea sa-i aduca insa, un succes nesperat.

In acelasi an, albumul de debut al lui Bonnie, "The World Starts Tonight", s-a bucurat de aprecierea criticilor, asigurandu-i o reputatie solida si promitatoare pentru o noua cantareata si a intrat in topurile din toata Europa. Dar un single pentru un viitor album, "It's a Heartache", a depasit cu siguranta bariera sunetului. Piesa a ocupat pozitii de top in foarte multe tari europene si, cel mai important, a aterizat pe locul 3 in Billboard Hot 100. Cantecul, unul dintre cele mai mari hit-uri ale anului 1978, a castigat chiar si aurul in Topul American de Muzica Country.

Doi ani mai tarziu, cariera lui Bonnie atinge noi culmi odata cu lansarea piesei "Total Eclipse of the Heart" si a intrat in manualele de muzica ca singura artista galeza ce a ajuns pe locul 1 atat in Marea Britanie, cat si in Statele Unite. Albumul Faster Than the Speed of Night - pe care se aflau "Total Eclipse of the Heart", piesa cu numele albumului si "Have You Ever Seen the Rain" a devenit primul album al unei soliste ce a intrat pe locul 1 in clasamentele britanice, castigand doua nominalizari la Grammy in America.

Vedeta detine numeroase premii, nominalizari Grammy, distinctii si discuri de platina. Numele ei se regaseste chiar si in Guiness Book datorita meritului de a fi prima artista care are un album ce a intrat direct pe locul intai in clasamentul britanic. Pe parcursul carierei sale fenomenale a avut intotdeauna grija ca multimea de fani sa se bucure mereu de capacitatea ei neindoielnica de a produce hit dupa hit.

Bonnie Tyler poseda o cariera ce se intinde pe mai mult de un sfert de secol si si-a castigat reputatia ca fiind una dintre cele mai mari artiste pe care le-a avut vreodata Marea Britanie.

Bonnie Tyler - Total Eclipse of the Heart

:kiss: :kiss: :kiss:
  • manana
  • Avatarul lui manana
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • The day you stop loving is the day you die
  • Posts: 2785
  • Thank you received: 673
  • Karma: 24
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biz-bazar muzical #30791

S-a sinucis Fabio Frittelli, cantaretul piesei "Ein, Zwei, Polizei"

Trupul neinsufletit al interpretului in varsta de 47 de ani a fost gasit in apropiere de casa lui, din Udine, Italia. Fabio Frittelli, cunoscut si sub numele de Mo-Do s-a remarcat pe piata muzicala in anii ’90 cu hitul "Ein, Zwei, Polizei", inclus pe albumul sau de debut "Was Ist Das?".

Fabio Frittelli a ramas in memoria admiratorilor drept cantaretul italian cu piese in limba germana.

R.I.P. Fabio!
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5151
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biz-bazar muzical #30815

  • VASILESCU
  • Avatarul lui VASILESCU
  • Deconectat
  • Elite Member
  • SUNT UN SIMPLU MURITOR. DE UN LUCRU-MI PARE RAU CA
  • Posts: 212
  • Thank you received: 102
  • Karma: 0
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biz-bazar muzical #34749

MTV EMA - Amsterdam 2013 https://tv.mtvema.com/

Premii MTV EMA 2013. Eminem a fost marele castigator la editia de anul acesta a MTV Europe Music Awards (MTV EMA), care a avut loc duminica seara, la Ziggo Dome din Amsterdam, Olanda, rapperul american fiind recompensat cu premiul pentru cel mai bun artist hip-hop, dar si cu Global Icon Award.

Eminem a castigat premiile categoriilor "Global Icon" si "cel mai bun artist hip-hop". Katy Perry a castigat pentru prima data in cariera sa premiul pentru cea mai buna cantareata, in timp ce Justin Bieber a castigat pentru a patra oara consecutiv premiul pentru cel mai bun cantaret.

Miley Cyrus a castigat premiul categoriei "cel mai bun videoclip, cu "Wrecking Ball", iar Bruno Mars si-a adjudecat premiul categoriei "cel mai bun cantec", cu "Locked Out Of Heaven". Formatia One Direction a castigat premiul pentru cel mai bun artist pop, in timp ce Chris Lee, din China, a obtinut trofeul categoriei Best Worldwide Act.

Show-ul a debutat cu Miley Cyrus, imbracata intr-o rochie argintie mulata, care a cantat la un microfon in forma de racheta "We Can't Stop".

Radiind de energie, Redfoo a inceput petrecerea intr-un costum de tipul celor din filmul "Men in Black", avand, pe parcursul show-ului, unele dintre cele mai excentrice tinute vestimentare dintre toti prezentatorii din istoria galei.

Katy Perry a cantat piesa "Unconditionally" stand pe o prajina la aproape 10 metri de sol, iar la final a plutit deasupra scenei imbracata intr-un costum stralucitor, cu aplicatii din oglinda care au reflectat multitudinea laserelor din Ziggo Dome.

Fanii din toata lumea au votat pentru favoritii lor, iar premiile MTV EMA au inregistrat in total un numar record de voturi - 292 de milioane, care au decis castigatorii din acest an.

Lista castigatorilor premiilor MTV EMA 2013:

Cel mai bun cantec: Bruno Mars - "Locked Out Of Heaven"

Cel mai bun videoclip: Miley Cyrus - "Wrecking Ball"

Cel mai bun debut: Macklemore & Ryan Lewis

Cea mai buna cantareata: Katy Perry

Cel mai bun cantaret: Justin Bieber

Cel mai bun artist pop: One Direction

Cel mai bun moment live: Beyoncé

Cel mai bun artist hip-hop: Eminem

Cel mai bun artist rock: Green Day

Cel mai bun artist electronic: Avicii

Cel mai bun artist alternative: Thirty Seconds To Mars

Cel mai bun look: Harry Styles

Artistul cu cei mai multi fani: Tokio Hotel

Cel mai bun concert: Linkin Park - Mexico 2012

Cel mai bun artist international: Chris Lee (China/ Hong Kong/ Asia de sud-est/ Taiwan)

Global Icon: Eminem.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5151
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biz-bazar muzical #39069

Artistul tot artist ramane, de ce s-ar obosi sa gandesca? Poate risca sa-si piarda vocea suava.

Romina Power, GAFĂ MONUMENTALĂ la PRIMUL CONCERT de la București

După concertul din 2013 de la Moscova, unde au cântat convinși fiind de un impresar rus, Al bano și Romina au îngropat securea războiului de dragul câștigului material, care, în urma a două concerte în capitala rusă, a fost unul fenomenal - 10.000 de dolari -, un bilet ajungând să coste și 1.000 de euro, semn că dramele vând bine peste tot în lume.

Romina și Al Bano nu au redevenit cuplu decât pe scenă și au început să colinde lumea pentru a readuce în prim-plan piese odată hituri precum ”Felicita” sau ”Sempre, Sempre”.

Aproape neschimbat, Al Bano și-a ținut fosta soție de mână și pe scena Sălii Palatului de la București, pentru prima dată. Cei doi au reușit să umple ochi fosta sală a congreselor de partid, oferind publicului exact ceea ce aceștia au așteptat de la ei: piese celebre, atingeri tandre și priviri complice.

Mai mult, artistul a dorit să facă un gest special pentru românii veniți să-i asculte: câteva flotări, ca să demonstreze că și-a păstrat nu doar voce inconfundabilă, ci și tonusul fizic de odinioară.

https://www.youtube.com/user/BHVIDEOCHANNEL/videos

De cealaltă parte, Romina, pe care nu a părăsit-o aerul suav din urmă cu două decenii, anii au cam copleșit-o și pare că a ajuns din urmă vârsta soțului ei de care, în realitate, o despart 9 ani.

Și ea a dorit să facă un cadou de neuitat publicului din România și, cu siguranță, a reușit. Romina i-a anunțat pe cei prezenți că va recita o poezie compoziție proprie, însă, o va prezenta în limba italiană ”Sper că înţelegeţi italiana, pentru că nu ştiu să v-o traduc în ungureşte“, a spus Romina, spre stupoare celor din sală care au postat imediat informația pe site-urile de socializare.

BUCUREȘTI nu-i BUDAPESTA! Sau...

Dar gafa Rominei Power nu este o premieră. Trupe și artiști celebri au confundat capitala noastră cu cea a Ungariei, astfel că nu o dată s-a auzit pe scenele de la București ”Bună seara, Budapesta!”.

Primul care a "reaşezat" harta geografică a fost chiar megastarul anilor '90, Michael Jackson. De la balconul Casei Poporului, regretatul artist ne-a gratulat cu primul "Hello, Budapest!" din istorie.

În 1995, solistul trupei de heavy metal, Iron Maiden, pe atunci Blaze Bayley, şi-a făcut intrarea cu un "Hello Budapest", pe scena din Bucureşti.

Aceeaşi confuzie a comis-o şi trupa britanică de trip-hop Morcheeba, prezentă la B'estivalul bucureştean.

În 2008, celebra trupă britanică de rock Whitesnake saluta de asemenea "pe ungureşte" publicul român prin vocea solistului David Coverdale.

Acesta s-a prins repede de greşeală şi s-a corectat înainte ca fanii să îi atragă atenţia, gafând doar pe jumătate: "Good evening Buda... Oh, Bucharest!".

În iulie același an, Lenny Kravitz ne lăsa amintire un show de zile mari, dar şi o gafă pe măsură. Aflat pentru prima dată în România, artistul a salutat cei peste 17.000 de fani, adresând un mesaj pentru maghiari.

Metallica este ultima mare trupă care, în iulie 2010, a uitat unde cântă, deşi legendele rockului veneau pentru a treia oară în ţara lui Dracula.

"Bună seara, Budapesta!", a salutat vocalistul trupei Metallica, James Hetfield, dar fanii l-au corectat imediat, spunând în cor "Aici e Bucureşti!".

P.S. Parca ii aud ; Noi cantam , nu gandim ! BINGO !
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6113
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biz-bazar muzical #39739

Concerte Romania 2015

2015 vine cu previziuni muzicale de exceptie, variate si pe gustul fiecaruia.

Concerte ianuarie 2015
________________________________________
Alexandra Usurelu – La capatul lumii
6 ianuarie 2015 – Sala ArCuB, Bucuresti
________________________________________
Electric Castle Festival prezinta Wilkinson
23 ianuarie 2015 – Colectiv, Bucuresti
________________________________________
Thomas Anders from Modern Talking – ANULAT
24 ianuarie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Sabaton
27 ianuarie 2015 – Arenele Romane, Bucuresti
________________________________________
The Raveonettes
27 ianuarie 2015 – Club Control, Bucuresti
________________________________________
Cirque du Soleil – Quidam
29 ianuarie – 1 februarie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
U2 – International Tribute Show
30 ianuarie 2015 – Cinema Patria, Bucuresti
________________________________________
METALHEAD Award 2014/2015
30 ianuarie 2015 – Colectiv, Bucuresti

Concerte februarie 2015
________________________________________
Fink
4 februarie 2015 – The Silver Church, Bucuresti
________________________________________
Markus Schulz
7 februarie 2015 – Arenele Romane, Bucuresti
________________________________________
VUNK – #PrimaVedere
12 februarie 2015 – Hard Rock Cafe, Bucuresti
________________________________________
Directia 5 – Forever Love
14 februarie 2015 – Cinema Patria, Bucuresti
________________________________________
Eluveitie
16 februarie 2015 – Colectiv, Bucuresti
________________________________________
Anneke Van Giersbergen (The Gathering) si Arjen Lucassen (Ayreon)
19 februarie 2015 – Hard Rock Cafe, Bucuresti
________________________________________
Ravi Coltrane
21-22 februarie 2015 – Casa de Cultura a Studentilor, Cluj-Napoca si Sala Radio, Bucuresti
________________________________________
Toto Cutugno
27 februarie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti

Concerte martie 2015
________________________________________
3 Sud Est – Pentru Ea
5 martie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Kurt Elling – Passion World
5 martie 2015 – Sala Radio, Bucuresti
________________________________________
Lamb
7 martie 2015 – Club Control, Bucuresti
________________________________________
Delia – Pe Aripi de Vânt
13 martie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Joaquin Cortes
15 martie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Jose Feliciano
16 martie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
David Bisbal
18 martie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Scooby-Doo – Misterul Piramidei
20 martie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Mariza
24 martie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Richard Clayderman
26 martie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Marc Anthony
31 martie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti

Concerte aprilie 2015
________________________________________
Swan Lake on Ice
4 aprilie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Cinderella on Ice
5 aprilie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
SIVU
16 aprilie 2015 – Colectiv, Bucuresti
________________________________________
Oregon
21 aprilie 2015 – Sala Radio, Bucuresti
________________________________________
Behemoth
21 aprilie 2015 – Colectiv, Bucuresti
________________________________________
Disney Live! Mickey’s Music Festival
22-26 aprilie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti

Concerte mai 2015
________________________________________
Festival In Memoriam “Gica Petrescu”
4-6 mai 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Chambao
8 mai 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Romanian Rock Meeting
15 mai 2015 – Arenele Romane, Bucuresti
________________________________________
Roxette
17 mai 2015 – Arenele Romane, Bucuresti

Concerte iunie 2015
________________________________________
OneRepublic
4 iunie 2015 – Arenele Romane, Bucuresti
________________________________________
Blaj Alive 2015
5-6 iunie 2015 – Câmpia Libertaii, Blaj

Concerte Sunrise Avenue, Suie Paparude si Coma
________________________________________
André Rieu
6,11, 12, 13, 14 iunie 2015 – Piata Constitutiei, Bucuresti
________________________________________
Europe
11 iunie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
METALHEAD Meeting 2015
12-14 iunie 2015 – Bucuresti

Concerte: Bloodbath, Amorphis, The Sirens, Lacrimas Profundere, Triptykon, Primordial, Dew Scented, Antimatter, Demonical si Centinex
________________________________________
Electric Castle Festival 2015
25-28 iunie 2015 – Castelul Banffy, Bonida, jud Cluj

Concerte: Parov Stelar Band, The Cat Empire, Nouvelle Vague, Roni Size & Reprazent, The Subways, Asian Dub Foundation, Dub Pistols si multi altii
________________________________________
Godsmack
27 iunie 2015 – Arenele Romane, Bucuresti
________________________________________
Toto
27 iunie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti

Concerte iulie 2015
________________________________________
Shine Festival 2015
4-5 iulie 2015 – Arenele Romane, Bucuresti
Concerte: Triggerfinger, Suie Paparude, Coma, Grimus si Toulouse Lautrec
________________________________________
Robbie Williams – NECONFIRMAT OFICIAL
17 iulie 2015 – Piata Constitutiei, Bucuresti
________________________________________
Black Label Society
27 iulie 2015 – Arenele Romane, Bucuresti
________________________________________
Untold Festival 2015
30 iulie – 2 august 2015 – Cluj-Napoca
Invitati: Avicii, David Guetta si multi altii
________________________________________
ARTmania Festival 2015
31 iulie 2015 – Sibiu

Concerte august 2015
________________________________________
Rockstadt Extreme Fest 2015
12-15 august 2015 – Cetatea Râsnov, Râsnov

Concerte: Kataklysm, Carnifex, Enslaved, Taake, Cattle Decapitation, Downfall of Gaia, Vultures Industries, At the Gates, White Walls si multi altii
________________________________________
IN TRANSYLVANIA 2015
20 august 2015 – Tara Fagarasului

Concerte: Subcarpati, ROA si multii altii
________________________________________
Festivalul internaional “George Enescu”
30 august – 20 septembrie 2015 – Sala Palatului, Atenul Român, Bucuresti

Concerte septembrie 2015
________________________________________
Pentru moment nu au fost anuntate concerte pentru aceasta luna!

Concerte octombrie 2015
________________________________________
BZN
10 octombrie 2015 – Sala Palatului, Bucuresti
________________________________________
Maximum Rock Festival 2015
16-17 octombrie 2015 – Bucuresti

Concerte: Epica, Annihilator si multi altii

Concerte noiembrie 2015
________________________________________
Pentru moment nu au fost anuntate concerte pentru aceasta luna!

Concerte decembrie 2015
________________________________________
Pentru moment nu au fost anuntate concerte pentru aceasta luna!
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5151
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Biz-bazar muzical #40086

GRAMMY 2015: Sam Smith a triumfat la patru categorii,

Cântăreţul britanic de muzică soul Sam Smith a fost marele învingător al celei de-a 57-a ediţii a galei premiilor Grammy, care a avut loc duminică seară la Los Angeles, câştigând printre altele la categoriile cântecul anului şi discul anului.

Sam Smith, în vârstă de 22 de ani, un nou venit pe scena muzicală internaţională, a câştigat două premii Grammy pentru single-ul său “Stay With Me (Darkchild Version)” şi a fost numit cel mai bun artist debutant. Totodată, discul său de debut, “In the lonely hour”, a câştigat premiul pentru cel mai bun album pop.

“Vreau să îi mulţumesc bărbatului despre care este acest album, de care m-am îndrăgostit anul trecut. Mulţumesc foarte mult că mi-ai frânt inima, pentru că mi-ai adus patru premii Grammy”, a spus Smith în timpul discursului de acceptare a premiului sub forma unui gramofon pentru discul anului.

Rockerul Beck a fost surpriza serii la categoria albumul anului, discul său “Morning Phase” fiind preferat în faţa celor ale lui Sam Smith, Pharrell Williams, Beyonce şi Ed Sheeran. Discul a obţinut trei premii Grammy, incluisv pentru cel mai bun album rock.

“Am făcut acest album la mine acasă în cea mai mare parte, deci vreau să le mulţumesc copiilor mei că m-au lăsat să-i ţin treji ceva mai mult”, a spus Beck în timp ce primea premiul din partea starului R&B Prince.

Un moment special al serii a fost atunci când cântăreaţa Katty Perry şi preşedintele american Barack Obama au vorbit despre violenţa domestică. Katty Perry a fost invitată pe o scenă albă de o supravieţuitoare a violenţei domestice, notează Mediafax.

Printre câştigătorii notabili ai galei s-au mai aflat Pharrell Williams, Beyonce şi Ed Sheeran, care au câştigat câte trei premii fiecare.

  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6113
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biz-bazar muzical #40862

Cher implineste 67 de ani.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6113
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biz-bazar muzical #42269

Freddie Mercury a murit la 24 noiembrie 1991. In 1985, deci acum 30 de ani, pe Wimbledon, Freddie si Queen au sustinut cel mai mare concert live aid, impreuna cu alte mari glorii ale muzicii. Toti cantau pentru Etiopia, pentru eradicarea foametei in lume, pentru pace intre oameni.

Freddie a fost un artist complet, a iubit lumea, viata, a trait tumultuos si plenar si a murit demn, lasand in urma-i MUZICA cea mai minunata.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5151
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Biz-bazar muzical #43444

Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry (Aerosmith) vin în România. Mesajul lui Alice Cooper către fani

România este singura ţară din estul Europei ce urmează să fie vizitată de Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry care vor concerta, alături de supergrupul Hollywood Vampires, în premieră la noi în ţară pe 6 iunie la Romexpo :angry: , o ocazie unică ce nu trebuie ratată.

hollywoodvampires-poster.jpg

In aşteptarea super concertului Hollywood Vampires, Alice Cooper a transmis un mesaj către publicul din România pe care îl puteţi vedea mai jos.

Artist de excepţie, cu o contribuţie majoră în istoria rock-ului, Alice Cooper este creditat pentru inventarea shock rock-ului, caracterizat prin elemente vizuale de impact, inspirate din universul vodevil.

Alice Cooper este şi cel care a dat numele supergrupului, The Hollywood Vampires, după clubul exclusivist al anilor ’70 din Los Angeles în care activitatea principală era consumul de băuturi alcoolice. Din acest grup select au facut parte Ringo Starr & John Lennon (The Beatles), Keith Moon (The Who), Jim Morrison (The Doors), Jimi Hendrix, Mickey Dolenz sau Harry Nilsson.

În urmă cu 3 ani, Alice Cooper, împreună cu bunii săi prieteni, Johnny Depp si Joe Perry, s-au întâlnit şi au decis să ducă mai departe stindardul spiritual al clubului Hollywood Vampires, interpretând piesele colegilor de breaslă care nu se mai află printre noi, dar care vor trăi veşnic graţie moştenirii culturale şi muzicale pe care au lăsat-o.

În deschidere, vom avea parte de un show inedit, special pregătit pentru această ocazie, al formaţiei Robin and the Backstabbbers.

Biletele pentru concertul The Hollywood Vampires se pot achiziţiona din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor şi au preţuri cuprinse între 169 lei şi 459 lei.

Un eveniment organizat de Phoenix Entertainment şi susţinut de Rock FM şi PRO Cinema.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6113
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biz-bazar muzical #43471

Mr. Blues a susținut un concert de excepție la Tulcea
image-16.jpeg

Detinatorul celor 7 selecții pentru nominalizare la Premiile Grammy, decorat cu Ordinul Cultural in grad de Cavaler, considerat de legendarul B.B. King „un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasa”, AG Weinberger a introdus in Romania muzica Blues cântata live si le propune tulcenilor o sesiune muzicală excepțională, o seara de blues si jazz in spiritul celor mai cuceritoare piese ce au facut deliciul secolului XX.

Anul acesta, concertele sale poarta titlul generic Grinco de Romania, iar piesele aduse in fata publicului stau sub semnul celor de colecție, rar auzite, o selecție unica de melodii superbe, pe care doar AG Winberger le cânta in Romania.

Am fost la acest spectacol si mi-a placut foarte mult ! :)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6113
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biz-bazar muzical #46508

Britanicul Tom Odell cântă la Arenele Romane din Bucureşti în februarie 2019

Cântăreţul britanic Tom Odell, obişnuit cu publicul de la festivaluri precum Glastonbury, T in the Park, Pinkpop, Untold, Awake, Exit Festival şi Lowlands, vine la Bucureşti pentru un concert programat la Arenele Romane, pe 16 februarie 2019, potrivit organizatorilor.

odell.png

Interpretul desemnat compozitorul anului 2014 la premiile Ivor Novello a ajuns cunoscut după ce mai multe piese ale sale au fost folosite pe coloana sonoră a unor seriale de succes. Cântecul său "Can't Pretend" a fost auzit în serialul "The 100", iar "Long Way Down" a apărut în "The Blacklist" şi în pelicula "The Fault In Our Stars". În "If I Stay", ca şi în serialele "NCIS" şi "Vampire Diaries" a fost inclusă piesa sa "Heal".

O altă specialitate a lui Odell sunt reluările unor piese făcute celebre de artişti cunoscuţi, cum este coverul pentru "Real Love", a trupei The Beatles, şi varianta sa pentru "True Colours", a lui Cyndi Lauper.

Conaţionala sa, Lily Allen, care este creditată cu descoperirea lui Odell în 2012, spunea că energia cântăreţului îi aminteşte de David Bowie.

  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6113
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .