Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Mari actori romani

Rasp: Mari actori romani acum 4 ani 3 zile #39478

Amza Pellea



Cel mai mare actor din cinematografia romana maestrul si celebrul Amza Pellea s-a nascut la data de 07 aprilie 1931 la Bailesti, intr-o familie cu cinci copii, tatal sau s-a numit tot Amza Pellea, fiind directorul cooperativei "Munca Noastra" din Bailesti in anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului National Carol I din Craiova fiind un reprezentant al promotiei de aur a teatrului romaanesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul National din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie si Teatrul National din Bucuresti, unde s–a impus ca unul dintre actorii consacrati ai scenei romanesti. In perioada 22 martie 1973 - 24 septembrie 1974 a fost Director al Teatrului National Craiov. A fost profesor la I.A.T.C. La Festivalul de Film de la Moscova, din 1977, a castigat premiul pentru cel mai bun actor (premiul pentru interpretare masculina) pentru rolul lui Manlache Preda din filmul Osanda o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim şi Veler Doamne" de Victor Ion Popa. Ramas probabil in constiinta publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul si prin rolul comic al lui Nea Marin, reuseste în Atunci i-am condamnat pe toti la moarte sa atinga ambele personaje, umilul, si cateodata veselul Ipu recapata, in finalul filmului, figura darza si tragica a soldatului taran din primul razboi mondial. A decedat in conditii nici astazi pe deplin cunoscute, la varsta de 52 de ani. Din unele surse se afirma faptul ca marele actor ar fi decedat din cauza cancerului pulmonar provocat de fumat, iar altele sustin ca ar fi fost ucis de Securitate fiindca in scheciurile sale, ironiza regimul comunist. Este inmormantat la cimitirul Bellu din Bucuresti. O mare pierdere pentru cinematografia neamului romanesc. Regrete eterne maestrului Amza Pellea.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 4 ani 16 ore #39511

Radu Beligan şi-a sărbătorit cea de-a 96-a aniversare pe scena Metropolis, în "Lecţia de violoncel"


Radu Beligan a fost sărbătorit chiar în ziua în care a împlinit 96 de ani, duminică, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, unde cel mai longeviv artist al scenei româneşti a jucat în spectacolul "Lecţia de violoncel", actorul fiind astfel alături de public, familie şi prieteni.



Radu Beligan, maestru al teatrului românesc, a jucat, duminică seară, în spectacolul "Lecţia de violoncel", scris de Mona Radu special pentru el şi pentru fiica lui, Lamia, şi regizat de Felix Alexa.

Alături de Radu Beligan au mai urcat duminică seară pe scena Teatrului Metropolis, în "Lecţia de violoncel", Lamia Beligan, Marius Manole şi Tania Popa.

Spectacolul spune povestea Evei (interpretată de Lamia Beligan), o fostă vedetă de film, care după 20 de ani de căsnicie trăieşte suspiciunea că soţul ei, politicianul George Popa (Radu Beligan), îi este infidel. Rănită profund în orgoliu, participă la un casting unde obţine un rol într-un film american, dar pentru interpretarea lui ea trebuie să înveţe să cânte la violoncel în doar trei luni. În felul acesta, îl cunoaşte pe tânărul profesor Radu Manoliu (Marius Manole), care este însurat cu Gabi (interpretată pe rând de Tania Popa şi Rodica Ionescu), cu care are doi copii.

Dacă la început profesorul de violoncel i se pare Evei dezagreabil, treptat se îndrăgosteşte de acesta şi fără scrupule îl seduce, negândindu-se la consecinţele care nu întârzie să apară.

Spectacolul, care are numeroase note comice, a atras ropote de aplauze pe parcursul întregii lui desfăşurări, în special atunci când Radu Beligan îşi spunea replicile.

La finalul "Lecţiei de violoncel", Radu Beligan a fost aplaudat minute în şir de public, dar şi de colegii din distribuţie, fiica sa, Lamia, fiind cu ochii scăldaţi în lacrimi.

Actorul a primit flori şi un tort, din care nu s-a sfiit să guste spre deliciul publicului, care l-a aplaudat şi i-a cântat "La mulţi ani!".

Evenimentul de sărbătoare s-a încheiat după ce Radu Beligan a transmis sărutările sale publicului.

A devenit o tradiţie ca Radu Beligan să îşi sărbătorească aniversările alături de publicul care i-a fost mereu alături. Şi anul trecut, cunoscutul actor a jucat de ziua sa în spectacolul "Lecţia de violoncel", tot la Teatrul Metropolis, al cărui director onorific este acesta.

La momentul respectiv, Radu Beligan declara că a ajuns la vârsta la care fiecare zi este "un dar ceresc". "«Lecţia de violoncel» mi-a oferit prilejul unor întâlniri profesionale extraordinare: de la textul scris special pentru mine, cel mai bun text pe care l-am citit în ultimii 20 de ani, la plăcerea de a juca, încă o dată, alături de talentata mea fiică, Lamia, cu care mă mândresc şi pe care o preţuiesc pentru calităţile ei umane şi profesionale, de la întâlnirea pe care mi-o doream de mult cu strălucitul regizor Felix Alexa, la bucuria de a împărţi scena cu Marius Manole, de care nu se poate vorbi ca de o speranţă a tinerei generaţii, ci ca de unul dintre cei mai mari actori români ai secolului, fără a uita să le amintesc pe mai tinerele mele colege Tania Popa şi Rodica Ionescu, care m-au impresionat prin seriozitatea şi profesionalismul lor. Pentru toate acestea şi pentru multe altele, pot numi «Lecţia de violoncel» «mon chanson de cygne» (cântecul lebedei, n.r.), un cântec pe care sper că o să-l cânt multă vreme", a mai spus atunci Radu Beligan.

Tot anul trecut, a doua zi după ce şi-a sărbătorit cea de-a 95-a aniversare, imediat după spectacolul "Egoistul", jucat şi regizat de Radu Beligan la Teatrul Naţional Bucureşti, acesta a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.

Radu Beligan împarte de peste 75 de ani bucurii, emoţii şi sentimente tuturor celor care umplu cu entuziasm sălile de spectacole.

Radu Beligan, născut pe 14 decembrie 1918, are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. El a interpretat roluri celebre, în mari capodopere ale dramaturgiei române şi universale, piese semnate, printre alţii, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean Anouilh etc. Totodată, el este cunoscut publicului român în calitate de regizor al unor spectacole precum "Egoistul" de Jean Anouilh, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, "Doctor fără voie" de J. B. P. Molière, "Străini în noapte" de Eric Assous.

Radu Beligan a fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, între anii 1961 şi 1969, şi director al Teatrului Naţional Bucureşti, între 1969 şi 1990. Totodată, a fost profesor la Institutul de Teatru şi Film, între 1950 şi 1965, şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004, în semn de recunoaştere a activităţii sale în domeniul artei.

A fost decorat, printre altele, cu Ordinul "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Ofiţer, din partea Franţei. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti.

Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor - Piaţa Timpului, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti.

În luna februarie a acestui an, Radu Beligan a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului, alături de actorul român în clasament regăsindu-se numeroase celebrităţi de toate vârstele, de la Hollywood, printre care Robert De Niro, Martin Scorsese, Clint Eastwood, Woody Allen, Judi Dench, Helen Mirren şi Angelina Jolie, potrivit site-ului american Business Insider.



Totodată, în luna martie, Radu Beligan a primit atât Marele premiu al Galei MEDIAFAX 2014 - Gala valorilor, cât şi premiul pentru întreaga carieră la cea de-a opta ediţie a galei Gopo.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 4 ani 16 ore by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 11 luni #39545

Distincție, discreție și generozitate.

GHEORGHE COZORICI



Gheorghe Cozorici a venit pe lume la Arbore, Suceava, la 16 iulie 1933, şi a păşit spre infinit la 18 decembrie 1993. A absolvit IATC-ul în anul 1956, dedicându-se teatrului şi filmului. Gheorghe Cozorici a fost cel care l-a „reînviat” pe Ştefan cel Mare printr-o interpretare monumentală. „Ştefan cel Mare” (regia Mircea Drăgan), „Pădurea spânzuraţilor” (regia Liviu Ciulei), „Gioconda fără surâs” (regia Malvina Urşianu), „Moartea unui artist” (regia Horia Popescu), „Capcana mercenarilor” şi „Ciuleandra” (regia Sergiu Nicolaescu) sunt doar câteva dintre peliculele în care şi-a lăsat amprenta, pentru că în teatru nu ne-ar ajunge pagini întregi să scriem câte roluri a realizat, la fel şi în cel radiofonic.

Modestie și gravitate. Siguranță.

Un mare taciturn.

Știa să asculte, deși îți dădea impresia că-i sunt departe gândurile.

Dăruit cu forța glasului, actorul Gheorghe Cozorici și-a lăsat amprenta pe zeci derubrica remember annie musca revista teatrala radio roluri în teatru și film, dar și în spectacole radiofonice păstrate în Fonoteca de Aur.

Sobrietatea rostirii i-a adus roluri importante în teatru, și, mai ales, eternitatea eroului de cinema, deși, privind retrospectiv, cinematograful românesc pare să-i fi rămas dator unui actor de talia sa.

Aurel Storin îl descria într-un articol pe cel care a fost „Prinţul poeziei“, Gheorghe Cozorici: „Noi, care am devenit atât de sensibili la gesturi şi la tăceri, care suntem gata să suportăm aproape două acte şi jumătate pentru o replică de succes, care împietrim de emoţie în faţa unei pauze bine «spuse», suntem, desigur, prea aglomeraţi de preocupări majore ca să mai putem fi atenţi, ca altădată, la glasul unui actor... Este o glorie care a început să apună şi doar amintirea câte unui mare actor ne mai convinge că nu «s-a stins viaţa falnicei Veneţii»...”

„Se poate foarte bine juca teatru în faţa unei perdele de catifea neagră, trasă de un capăt la celălalt al fundului de scenă, artistul concentrând în el întregul peisaj de simţire al unui act. Luaţi-l de braţ şi urcaţi-l pe un scaun într-o cameră goală. Nu trebuie mai mult”, spunea Tudor Arghezi despre actor. Aceste cuvinte i se potrivesc mai mult decât oricui lui Gheorghe Cozorici, marele nostrom, minunatul om, de care ne este atât de dor…

Recita ore în şir poezii eminesciene

Marele actor a înţeles de la început că nu are voie să joace prost, să trişeze, a învăţat mereu, s-a frământat, şi-a pus întrebări şi a luat-o de la capăt. Cozorici a observat, din experienţa sa, că sugestia e mai eficientă decât insistenţa, că, dacă nu-şi îmbogăţeşte cunoaşterea de sine şi de ceilalţi, actorul are o viaţă extrem de scurtă. Şi despre succes a priceput că-i poate fi duşman, că l-ar fi instalat în rutină ori l-ar fi făcut să se creadă irezistibil.


A cunoscut cele mai intense trăiri în teatru şi în film şi i-a uimit pe toţi cu vocea sa... Nu există român care să nu fi simţit fiori reci când îl auzea pe regretatul Gheorghe Cozorici recitând „Scrisoarea a III-a“. De altfel, Eminescu i-a fost aproape de suflet mai mult decât alţi poeţi. Am auzit voci care spuneau cum a recitat timp de trei ore din Eminescu, supărat şi rezemat cu piciorul de un gard, la moartea colegului său de generaţie şi prieten apropiat Amza Pellea, uimind întreaga asistenţă. S-a impus şi a rămas în memoria tuturor prin interpretarea rolurilor de substanţă, modelând destinele unor personaje înţelepte, serioase, cu ajutorul cuvintelor.

Un glas unic
„Gheorghe Cozorici avea darul glasului său unic, dar şi o fire sensibilă, o mare forţă de actor, el îşi petrecea glasul de la o stare la alta, poruncindu-i drumul de dinlăuntru şi mlădiindu-l frumos, ca un stăpân şi ca un artist. El a reuşit performanţa – ea însăşi excepţională – de a fi fost slujit de darurile sale şi de a nu le fi pierdut slujindu-le... El ştia că are un glas ce îmbrăca sunetele cu haine de fir de aur şi de mătase şi totuşi părea că, dintre toţi ascultătorii lui, el se asculta cel mai puţin...
Din cauza acestui glas a fost obligat să joace şi roluri care nu erau ale lui... Pentru ca, apoi, să se regăsească pe scena Naţionalului, întreg, nealterat, cu sufletul lui de mare actor, pe care ni-l suna la ureche ca pe o muzică rară...”, a încheiat poetul şi secretarul literar Aurel Storin. Mă întreb oare cine poate uita Hamletul interpretat de marele, nemuritorul Cozorici?

„Prinţul”
I-am lăsat pe alţii să vorbească despre Gheorghe Cozorici, pentru că harul său nu poate fi revelat decât de cei care l-au cunoscut. „GHIŢĂ”. Aşa îi spuneau colegii şi prietenii... O familiaritate plină de respect leagă cu fire nevăzute toate personajele promoţiei de aur 1956 într-un prezent continuu. Gheorghe Cozorici, care a umplut scena cu talentul, harul şi vocea sa, a fost un partener de nădejde pentru colegii săi, şi toţi cei care l-au iubit spun acum poveşti despre el şi despre vocea sa unică.

Moartea s-a străduit să-i adune pe toţi cei din promoţia de aur 1956 lângă ea… Poate că este mare amatoare de teatru şi a vrut să-i aibă numai pentru ea... S-au dus, aşa cum şi-ar fi dorit, cu o felie mare de teatru în mână, muşcând cu poftă din ea... Ilinca Tomoroveanu a făcut la rându-i o descriere extraordinară a celui care a fost Gheorghe Cozorici: „A fost dintre cei mai minunaţi, nu numai actori, dar şi cei mai minunaţi oameni pe care i-am cunoscut în teatru. Îl numeam «Prinţul», Albulescu îi spunea «Măestruţule», era un actor de o calitate artistică şi umană cu totul şi cu totul deosebită. De o fineţe şi un rafinament... Am jucat mult cu el. Avea o strângere de mână care îmi dădea un curaj nemaipomenit”.
Elena Popa


Citat: „Era un actor de o calitate artistică şi umană cu totul şi cu totul deosebită. De o fineţe şi un rafinament...” (Ilinca Tomoroveanu)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 11 luni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 11 luni #39546

RODICA TABALAGA



Pe data de 2 Noiembrie 1996, Rodica Tapalagă a fost invitată în cadrul celebrei emisiuni "Profesioniştii" (TVR1), realizată de Eugenia Vodă. Artista a oferit un amplu interviu despre viaţa şi cariera ei
Puteti vizualiza interviul pe siteul doamnei Eugenia Voda.
De asemenea, puteti citi importante interviuri cu Rodica Tapalagă la secţiunea Media a acestui site.

Iată o mică biografie a artistei.

Rodica Tapalagă s-a născut la Dorohoi pe 12 ianuarie 1939. Fratelei ei mai mare a fost cunoscutul actor Ştefan Tapalagă (n. 4 aprilie 1933 – d. 21 mai 1994). În Dorohoi familia actriţei a locuit pe aceeaşi stradă cu celebrul actor Octavian Cotescu. La vârsta de numai 3 luni, Rodica Tapalagă s-a mutat cu familia la Bucureşti, unde tatăl său primise un post de funcţionar la Banca Naţională a României.
Artista a fost profund marcată de cel de-al doilea război mondial. Într-un interviu acordat Eugeniei Vodă în anul 1996, artista a vorbit despre amintirile sale legate de bombardamentului de pe 4 aprilie 1944, precum şi despre peripeţiile sale de la Ţintea, o localitate din Prahova unde se refugiase cu familia.
De pe la vârsta de 5 ani, Rodica Tapalagă a început să recite versuri într-o echipă sindicală a Bancii Nationale din Bucureşti, unde tatăl ei era angajat. Din această echipă au făcut parte mari artişti lirici precum: Mircea Buciu, Virginia Leu, Zenaida Pally. Cu această echipă sindicală, Rodica Tapalagă a susţinut numeroase spectacole şi turnee în Bucureşti şi în ţară. Iniţial a recitat poezii de Eminescu apoi, după instaurarea regimului comunist, a recitat poezii de propagandă scrise de Maria Banuş, Dan Deşliu, Veronica Porumbacu sau Alexandru Toma. Cu echipa sindicală de artişti, Rodica Tapalagă, însoţită de mama ei, a efectuat spectacole şi în penitenciare precum Poarta Albă sau la Bicaz. Tot în interviul acordat Eugeniei Vodă, artista a mărturisit că, la vârsta de 11 ani, s-a retras deliberat din această echipă sindicală, deoarece începuse să citească mult şi să-şi dea seama că “propaganda nu stă bine alături de actul artistic”. Acesta a fost şi unul din motivele pentru care, mai târziu, Rodica Tapalagă a refuzat să recite poezie de porpagandă.
Rodica Tapalagă a urmat cursurile primare la şcoala “Romanescu”, aflată în dealul Uranus din Bucureşti, apoi a învăţat la prestigiosul Liceu Gheorghe Lazăr. În timpul liceului a fost fascinată de profesoarele sale (unele dintre ele fiind chiar doctori la Sorbona), pe care le-a luat drept model. A absolvit liceul cu 10 clase (aşa cum se obişnuia în anii’50) în anul 1955.
Iniţial, Rodica Tapalagă a vrut să se facă chimistă dar, la o agapă de bacalaureat, în timp ce a recitat “Scrisoarea III” de Eminescu, a fost remarcată de câteva actriţe aflate în asistenţă (printre care Eugenia Popovici şi Fifi Mihailovici, soţia lui Ion Finteşteanu) care au sfătuit-o să dea la teatru.
În toamna anului 1955, la numai 16 ani, Rodica Tapalagă a fost admisă din prima probă la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti (ATF). Din comisia de profesori au făcut parte Nicolae Băltăţeanu (şeful comisiei) şi Aura Buzescu. După admitere, Rodica Tapalagă devine studenta lui Ion Şahighian. Asistentul lui Şahighian era David Esrig. Pe atunci ATF îşi avea sediul deasupra prestigiosului Teatru Bulandra (pe atunci se numea Teatrul Municipal).

Rodica Tapalagă şi lumea lui Caragiale
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 11 luni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 11 luni #39680

Actriţa Stela Popescu a implinit 79 de ani

Duminică, 21 decembrie, una dintre cele mai iubite actriţe din ţara noastră, Stela Popescu, împlineşte împlineşte 79 de ani. După o carieră de aproape 60 de ani, în care a jucat roluri memorabile în teatru şi film, după reprezentaţii de excepţie în producţiile de teatru radiofonic şi televiziune, nu ne-o putem imagina pe marea actriţă decât veşnic surâzătoare, gata să ne prezinte o scenetă care ne va smulge sigur un zâmbet şi ne va crea o stare de deconectare. Dar cariera sa artistică nu a însemnat numai roluri comice, la fel cum viaţa sa nu a fost întotdeauna plină de momente vesele.



Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Orhei, în Basarabia, într-o familie de învățători modeşti.

Copilăria sa a fost marcată de invadarea Basarabiei de către armata rusă, urmată de deportarea tatălui său – intelectual, deci duşman de clasă – în Siberia şi de refugierea ei alături mama sa la Braşov, la vremea când Stela Popescu avea doar patru ani.

În anul 1953, susține examenul de admitere la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță în anul 1955, după ce este admisă în echipa Teatrului Ministerului de Interne.

În anul 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică, în paralel continuând să susțină spectacole de teatru.

După absolvirea facultăţii – la Studioul ”Casandra”, în spectacolul de diplomă ”Nu-i întotdeauna praznic”, de A.N. Ostrovschi, în regia lui Cornel Todea -, este repartizată la Teatrul din Braşov, unde ajunge, la un moment dat să susțină 400 de reprezentaţii pe an.stela si arsinel

În anul 1958, debutează în film în “Alo? Ați greşit numărul”, începând o carieră de succes în care a apărut în peste 25 de producţii cinemtografice precum „Nea Mărin miliardar” – în 1979, “Pe malul stâng al Dunării albastre” – în 1983, „Secretul lui Nemesis” – 1985, “În fiecare zi mi-e dor de tine” – în 1988, „A doua cădere a Constantinopolului” – 1994, sau „Sexy Harem Ada-Kaleh” – în anul 2001.

Tot în anul 1958, după 18 ani, tatăl actriţei, unul dintre puţinii supravieţuitori ai lagărelor ruseşti, a revenit în Basarabia, a urmat reîntâlnirea Stelei cu acesta, şi recăsătorirea părinţilor după aproape 20 de ani de separare forţată.

În anul 1963 se transferă la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, an în care începe şi colaborarea sa cu Radioteleviziunea română.

La Teatrul Naţional Radiofonic a avut roluri în piese precum „Gaițele” – în variantele 1964 şi 2002, „Burghezul gentilom”, „Caviar, vodkă şi bye bye”, „Ferma de struți”, „Mănăstirea din Parma” sau „Sânziana şi Pepelea”.

În 1969 se angajează la Teatrul de Comedie, iar vara, atunci când stagiunea era închisă, colabora cu Teatrul de revistă pentru spectacolele de la Grădina Boema, devenite în timp un fel de mişcare de rezistenţă culturală, prin satirizarea unor aspecte ale regimului comunist.

La Comedie a avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum Sanda Manu, Ion Cojar, sau Lucian Giurchescu, şi a avut roluri de succes în piese care au avut o longevitate remarcabilă: a jucat timp de 18 ani în “Preşul”, 12 ani în “Pețitoarea” şi 10 ani în “Plicul”. A jucat, de asemenea, în piese precum „Trei surori”, de Cehov, „Marele feudal”, de Al. Mirodan, „Curcanul”, „Turnul de fildeş” – pentru care obţine premiul pe țară pentru cel mai bun rol secundar, „Sfântul Mitică Blajinul”, de Aurel Baranga sau „Capcană pentru un bărbat singur”, de Neil Simon.

A fost căsătorită timp de opt ani cu regizorul Dan Puican, apoi, din anul 1969 cu textierul Mihai Maximilian, cacoperta caseta audiore compunea pentru spectacolele de la Revistă.

În anii 1971-1979 Stela Popescu face un cuplul memorabil, atât pe scenă cât şi în producţiile de televiziune, cu Ștefan Bănică, iar din anul 1979 face unul dintre cele mai celebre şi longevive cupluri de actori din ţara noastră, cu actorul Alexandru Arşinel.

În anul 1993 revine în trupa Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, unde înregistrează, de-a lungul timpului, mari succese de casă cu spectacole precum „Nevestele vesele … la Boema – 1979, „Boema, slăbiciunea mea” – 1980, „Constelația Boema” – 1984, „Boema, bucuria mea” – în 1985, „Stela, stelele şi Boema” – 1987, „Bună seara, Boema” – 1989 sau „Aplauze, Aplauze” – în 2010.

A făcute sute de turnee în străinătate – mai ales în America şi Israel, dar şi în Africa de Sud, Australia, Brazilia, Argentina, la Londra, la Paris, unde spectacolele în care jucat s-au bucurat de un succes imens, iar artista a avut parte întotdeauna de dragostea şi aprecierea românilor plecaţi departe de ţară.

Stela Popescu a avut o carieră de excepţie şi în televiziune, unde a participat la emisiuni de divertisment sau a jucat în piese de teatru, apoi, după anul 1990, joacă în seriale TV precum “Cuscrele” (2005-2006), “Războiul sexelor” (2007-2008), “Regina” (2008-2009) şi “Aniela” (din 2009), iar în 2011 revine cu o participare specială în telenovela „Iubire și Onoare”.

De asemenea, după anul 1990 a fost moderatoare a unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea TV sau Național TV.

Apariţiile sale TV – au fost sintetizate pe DVD-urile “O stea printre stele” – în anul 2006 şi “Stela şi Arşinel”, materiale produse de TVR.

Din anul 2005 joacă, la Opera Comică pentru Copii, personajul Chirița.

Stela Popescu este şi o gopodină desăvârşită, în fiecare an de Crăciun – când se află în ţară – preferînd să pregătească preparate tradiţionale pentru oaspeţii săi. De asemenea, marea artistă a scris și o carte de bucate ”În bucătărie cu Steluța”.

stela popescu stereoStela Popescu a primit de-a lungul excepţionalei sale cariere artistice nenumărate premii şi distincţii, cum sunt Premiul Special pentru cuplul Stela Popescu și Alexandru Arșinel, acordat de UNITER în 2002, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – “Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” – în 7 februarie 2004, premiul pentru cel mai bun cuplu – Stela Popescu și Alexandru Arsinel, acordat de Asociația Umoriștilor din România, în 2009, Premiul Special în Clasamentul Național “Cei mai de încredere români” – Stela Popescu și Alexandru Arșinel – în ianuarie 2010, Premiul de excelență pentru întreaga activitate acordat actorilor Stela Popescu și Alexandru Arșinel la Gala de excelență, ediția a II-a desfășurată la Teatrul Dramatic Tony Bulandra din Târgoviște, cu ocazia Zilelor Cetății Târgoviște – la 11 septembrie 2010, Trofeul Galei “10 Pentru România”, pentru cuplul de actori Stela Popescu – Alexandru Arșinel, la 15 decembrie 2010.

La 14 decembrie 2011, Stela Popescu primește o stea pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame din Piaţa Timpului din Bucureşti, la 27 septembrie 2013 primeşte Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Film 4 Fun de la Sinaia, în ianuarie 2014 primeşte premiul Forumului Muzical Român, iar în septembrie 2014 Stela Popescu și Alexandru Arşinel au fost premiați cu Diploma IN HONORIS, cu ocazia redeschiderii și inaugurării Hanului Gabroveni, cel mai nou centru cultural – artistic al Bucureștilor.stela popescu farmacie

Stela Popescu este implicată în acțiuni de binefacere, Fundația ”StelaR” pe care a înfiinţat-o alături de Alexandru Arșinel, organizând, anual, Gala Premiilor “Mihai Maximilian”, dedicate memoriei și amintirii fostului său soţ şi unul dintre cei mai prolifici autori de texte de revistă.

Stela Popescu înseamnă umor, excelenţă, muncă asiduă şi pasiune fără limite, toate dedicate publicului care o preţuieşte atât de mult.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 11 luni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 10 luni #39959

Florin Piersic



Genialul actor Florin Piersic adaugă, la 27 ianuarie, în pomul vieţii sale, încă o floare. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Am dat oamenilor mult şi am primit înzecit de la ei”
În luna noiembrie a anului trecut, Universitatea de Vest din Timişoara i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa Artis. Florin Piersic – uriaş actor al scenei româneşti, atins de pană îngerească – este unul dintre marii români dăruiţi de Dumnezeu neamului nostru, aşa cum sublinia maestrul Radu Beligan: “Florin Piersic este cadoul pe care l-a făcut Dumnezeu României”. Dăruirea lui Florin Piersic, în fiecare rol, a fost întotdeauna maximă, iar bucuria transmisă publicului spectator a avut aceeaşi măsură. “În «Dulcea pasăre a tinereţii», a lui Tenesse Williams, piesa în care parteneră îmi era minunata Carmen Stănescu, spuneam aşa: «Lady, am dat oamenilor mai mult decât am primit de la ei». Astăzi, pot spune aşa: «În întreaga mea viaţă şi profesie, am dat oamenilor mult şi am primit înzecit de la ei», ne-a mărturisit Florin Piersic.

În toamna anului trecut a susţinut două spectacole la Londra, la Leister Square Theatre. Recitalul «Florin Piersic... pur si simplu!», pe care l-a susţinut şi în Canada, în Israel, în Austria, în Elvetia şi în Irlanda, a fost primit cu ropote de aplauze, urmând a fi pus în scenă şi la Paris în luna mai a anului în curs.

Din preaplinul sufletului său au izvorât poveşti de viaţă, iar Florin Piersic le-a împărtăşit publicului cu drag.

Anul acesta, de ziua de naştere, va fi sărbătorit de colegi, de prietenii apropiaţi, de familie dar şi de public, la Teatrul Tineretului de la Palatul Copiilor din Capitală, unde Florin Piersic va pune în scenă, alături de Medeea Marinescu, spectacolul “Străini în noapte”.


P.S.Sunt bucuros pentru ca am vazut acest spectacol in luna noiembrie 2014 la Tulcea.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 10 luni #40007

Un actor cu suflet de copil – Marin Moraru împlineşte 78 de ani




Sâmbătă 31 ianuarie, actorul Marin Moraru împlineşte 78 de ani. După ce în copilărie a visat să devină aviator, destinul i-a rezervat un loc în galeria marilor personalităţi culturale ale ţării, iar acum, după o carieră strălucită de peste cinci decenii, în care a jucat şi încântat în sute de roluri în teatru şi film, a ajuns un veritabil etalon de profesionalism în cultura naţională. Modest şi jovial, emotiv din cale-afară, dezinvolt şi vivace, Marin Moraru primeşte din partea spectatorilor dragoste şi admiraţie, într-un raport care arată că respectul pentru meserie, dragostea de ţară, credinţa în valori, nu sunt mereu clişee desuete, ci pot reprezenta, iată, elemente existenţiale ale artistului.

Marin Moraru s-a născut la 31 ianuarie 1937, în Bucureşti, într-o familie modestă – tatăl său fiind vopsitor de vagoane la CFR, iar copilăria şi-a petrecut-o în cartierul Giuleşti, pe strada Tabla Buţii.

În copilărie visa să devină aviator, însă, la îndrumarea tatălui a urmat cursurile şcoii de Construcţii Căi Ferate – Întreţinere Drumuri şi Poduri, perioadă în care l-a cunoscut pe regizorul Mihai Dimiu, care se ocupa de echipa de teatru de amatori a şcolii. Marin Moraru primeşte astfel primul rol din viaţa sa, în piesa „Steaguri pe tunuri”, de A.S.Makarenko.

La absolvirea şcolii este repartizat la Braşov, ca asistent de picher, având în responsabilitate întreţinerea unei porţiuni de cale ferată.

După un an s-a tranferat la uzina Griviţa Roşie, în Bucureşti, ca agent tehnic.


Se înscrie la Universitateta Politehnică, la sugestia familiei, unde este admis, dar fiindcă destinul i-a rezervat altceva, Marin Moraru află de la radio amănunte despre admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (I.A.T.C.) “I.L.Caragiale”, unde se hotărăşte să îşi încerce norocul şi să participe la examen.

Nu este admis dar este acceptat ca „audient”, participând timp de un an la cursuri fără a primi note. În cele din urmă, după un an trece examenul de admitere, fiind înscris direct în anul II, la clasa prof. Dina Cocea.

În facultate îl cunoaşte pe regretatul Gheorghe Dinică, alături de care a aboslvit institutul în anul 1961, cei doi fiind legaţi, de atunci, printr-o prietenie puternică ce a durat până la plecarea la cele veşnice a maestrului Dinică.

Examenul de absolvire a reprezentat pentru Marin Moraru, tălmăcirea rolului Agamiţă Dandanache din piesa “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale.

După absolvirea facultăţii, a activat ca actor pe scena de la Teatrul Tineretului, în perioada 1961-1964, unde a fost prezent în rolurile Pigulete – „Pigulete plus cinci fete” de Constantin Bratu, regia Ion Lucian, Guliţă – „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri, regia Sanda Manu şi Şase roluri – „Ocolul Pământului” de Pavel Kohout, regia Radu Penciulescu.

A urmat perioada în care a jucat pe scena Teatrului de Comedie, între 1965 şi 1968, fiindu-i încredinţate rolurile ministrul de finanţe – „Umbra” de Evgheni Swartz, regia David Esrig, Patrocle – „Troilus şi Cresida” de William Shakespeare, regia David Esrig sau Bălălău – „Capul de răţoi” de George Ciprian, regia David Esrig.

Debutează în film în anul 1965, în „Haiducii”, regia Dinu Cocea, fiind prezent apoi şi în distribuţia peliculelor „Un film cu o fată fermecătoare”, regia Lucian Bratu, 1966, „Maiorul şi moartea”, regia Alexandru Boiangiu, 1967 şi „Răzbunarea haiducilor”, regia Dinu Cocea, în 1968.


Între anii 1968 – 1971 a jucat la Teatrul Lucia S. Bulandra, unde a jucat rolurile Crăcănel – în „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Lucian Pintilie, Diderot – „Nepotul lui Rameau” de Denis Diderot, regia David Esrig sau Socrate – „Transplantarea inimii necunoscute” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter. Tot la Bulandra a jucat, în anul 2000, rolul Grumio – „Femeia îndărătnică” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu.

În perioada 1971-1974 a jucxat pe scena Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”, fiindu-i repartizate roluri precum Zanetto din Veneţia, din Bergam şi Marinarul – „Trei fraţi gemeni din Veneţia” de Antonio Mattiuzzi, regia David Esrig, sau Leon Schwartz – „Un fluture pe lampă” de Paul Everac, regia Horea Popescu.

Perioada anilor ’70 a însemnat pentru cariera sa cinematografică, prezenţa în distribuţia unor filme precum „Un comisar acuză”, regia Sergiu Nicolaescu, 1974, „Actorul şi sălbaticii”, regia Manole Marcus, 1974, „Toamna bobocilor”, regia Mircea Moldovan, 1975, sau „Iarna bobocilor “, regia Mircea Moldovan, 1977 – ultimele două producţii fiind extrem de apreciate de public.

În perioada 1974-1980 a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti, iar în anul 1980 a revenit la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale”, unde este actor şi în prezent.

A făcut roluri celebre şi în filme cum sunt „Faleze de nisip”, regia Dan Piţa, 1982, „Ringul”, regia Sergiu Nicolaescu, 1983, „Cuibul de viespi”, regia Horea Popescu, 1986, „Chiriţa în Iaşi”, regia Mircea Drăgan, 1987 şi „În fiecare zi mi-e dor de tine”, regia Gheorghe Vitanidis, 1987.

La Teatrul Odeon a jucat, în anii 1998 şi 1999 rolurile Pustnicul, Şeicul Masud – „Saragosa” după Jan Potocki, regia Alexandru Dabija şi Titircă – în „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuţiu.

După Revoluţia din 1989, Marin Moraru a făcut roluri memorabile pe scena Naţionalului bucureştean, câteva dintre acestea fiind Kostiliov – în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Take – în „Take, Ianke şi Cadîr” de Victor Ioan Popa, regia Grigore Gonţa, 2001 (alături de Dinică şi Beligan fiind, toţi trei, realmente geniali !), Ştefănescu – în „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroşenco, 2003 şi Doctorul – în „Egoistul” de Jean Anouilh, regia Radu Beligan, jucată din 2006.

Din anul 2002 este Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.


Mai recent, Marin Moraru a fost prezent în producţii TV, fiind apreciat în rolurile Cristofor din „Inimă de țigan” – 2007, Cristofor – în „Regina” (2008), în „Iubire și Onoare” – în rolul Mohamed (2010), în rolul Doctorul Crăciun – din „Pariu cu viața” (2011) şi, în anul 2014, în seria „O nouă viaţă”, unde a dat viaţă Bunicului Ancăi.

Cariera sa artistică cuprinde şi apariţii în scenete TV, cum sunt ”Momentele și schițele” lui Caragiale, magistral interpretate de Marin Moraru, dar şi prezenţe în emisiuni de divertisment.

În 2 martie 2009, în cadrul Galei Premiilor Gopo, Marin Moraru a primit un trofeu pentru întreaga carieră, iar în iunie 2012, actorul a primit o stea pe „Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame”, din Piaţa Timpului din capitală, în cadrul unui proiect realizat de Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti şi magazinul Cocor.

În 2013 şi-a lansat la Târgul de carte GAUDEAMUS, volumul autobiografic „Suntem ce sunt amintirile noastre”, apărut la Editura ALL.

Marin Moraru împarte cele bune şi cele rele, de aproape cinci decenii, cu soţia sa Lucia Moraru, ei fiind căsătoriți pe 29 februarie, astfel că aniversarea lor s-ar putea sărbători doar în anii bisecţi …
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 10 luni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 10 luni #40022

Marius Pepino, actor român şi urmaş al regelui Pepin le Bref



Marius Pepino (1925 - 2009) a debutat ca actor de comedie alături de Puiu Călinescu, prin 1947. Pe vremea aceea, în cinematografe, între filme, se jucau scurte piese de teatru, se cântau cuplete sau se spuneau monoloage comice. Experienţa aceasta i-a folosit mult în colaborarea de mai târziu cu Televiziunea Română. Apoi, pe oriunde se ducea, în turneele din ţară sau la petrecerile cu prietenii, înveselea pe toată lumea cu replicile comice pe care le scria de obicei chiar el. Avea un haz nemaipomenit şi umorul său era întotdeauna de bun gust. Mi-am dorit să o întâlnesc pe actriţa Vally Voiculescu (care i-a fost parteneră şi pe scenă şi-n viaţă) să vorbim pe îndelete de cel care a fost Marius Pepino. Am reuşit să vorbim doar la telefon, preţ de câteva minute. A afectat-o foarte mult dispariţia soţului, pe care l-a avut alături 58 de ani, şi orice îi aminteşte de el o face să sufere. Era tristă că a rămas singură, că trebuie să suporte capriciile vârstei, dar era mulţumită că există cineva totuşi care are grijă de ea. I-am mulţumit şi, la sfatul dânsei, m-am întâlnit cu nepotul lui Marius Pepino - Cristian Popescu, regizor la Teatrul de Păpuşi şi Marionete "Ţăndărică”.

Jurnalul Naţional: Ce ne puteţi spune despre părinţii lui Marius Pepino? Ce meserii aveau?

Cristian Pepino: Tatăl lui Marius Pepino, Demostene, venise din insula Poros ca mulţi greci în secolul trecut. El s-a stabilit în Brăila şi era cizmar. El provenea din cavalerii cruciaţi care se stabiliseră în Poros pe la 1200. Aceştia erau franci, urmaşi ai regelui Pepin le Bref şi ai lui Charlemagne, întemeietorii statului francez. După nu ştiu ce cruciate, s-au stabilit la Poros, unde cred că există şi acum o cetate a francilor. Pepin e o familie foarte mare, cu multe ramuri în lume. Unul dintre ei a a fost primar al oraşului Buenos Aires şi primăria acestui oraş a funcţionat mulţi ani într-o clădire care i-a aparţinut. O altă rudă de-a noastră este un renumit regizor de teatru în Venezuela (Romeo Costea-Pepino). El a fugit din România în 1948, din câte ştiu, pe acelaşi vapor cu care a plecat din ţară marele George Enescu. A urmat la Paris cursurile lui Marcel Marceau, apoi a plecat în Venezuela, unde a întemeiat un teatru. Un alt Pepino a fost directorul aeroportului din Tel-Aviv. O altă ramură a familiei a plecat în Anglia, iar alţii au rămas în Franţa.

Să revenim la părinţii lui Marius Pepino...

Cristian Pepino: Da. Demostene a avut un atelier la Brăila, pe strada Hepites, şi apoi la Galaţi... Era un cizmar excelent, ajunsese la un moment dat să facă modele de pantofi pentru firma Guban, înainte de război. El s-a căsătorit cu Dumitra, care era originară din satul Palanca, un sat de pe malul Trotuşului.

Tatăl dumneavoastră a fost frate cu Marius Pepino?

Cristian Pepino: Da. Tatăl meu, Nicolae Pepino, a murit în 1957, când aveam şapte ani.

Povestiţi-ne despre relaţia pe care aţi avut-o cu unchiul

Cristian Pepino: O relaţie foarte strânsă nu pot să spun că am avut, deşi îmi era foarte drag, şi cred că sentimentul era reciproc. Dar împrejurările vieţii, faptul că mama mea a divorţat de tatăl meu pe când aveam cinci ani, au împiedicat o relaţie mai strânsă. Cu toate acestea, unchiul meu s-a ocupat mult de educaţia mea. Mă ducea la repetiţiile de la Teatrul Municipal încă de când eram mic. Probabil că simţea că acest lucru mă va ajuta în viaţă. Aşa s-a şi întâmplat. Am făcut carieră în teatru şi pot să spun că faptul că i-am văzut lucrând pe marele Liviu Ciulei şi pe marii actori de la Bulandra m-a ajutat enorm în activitatea mea. Cu toate astea, unchiul meu nu a ştiut că am dat examen de admitere la regie. Când a aflat, l-a căutat pe Radu Penciulescu, care era atunci şef al catedrei de regie de la IATC, şi l-a rugat să nu mă primească la facultate dacă el consideră că nu am date pentru meseria asta. Penciulescu s-a mirat foarte tare şi i-a spus că e prima dată în viaţa lui când cineva se foloseşte de o cunoştinţă ca să nu primească pe cineva la facultate. Acum, după ce am primit cinci premii internaţionale şi vreo patruzeci naţionale, cred că nu l-am dezamăgit pe unchiul meu.

Cum şi-a ales unchiul dumneavoastră actoria?

Cristian Pepino: Marius Pepino avea un haz extraordinar. Era firesc să îşi aleagă această meserie. Era foarte tânăr, încă dinainte de a urma Conservatorul, când îşi câştiga existenţa ca actor de stand-up comedy prin cinematografele din Bucureşti. Atunci l-a cunoscut şi pe Puiu Călinescu, cu care a fost de altfel prieten bun şi partener în numeroase scenete tv. Îmi povestea că în anii în care juca în cinematografe, între filme, fiind o perioadă foarte grea din cauza inflaţiei galopante - era prin 1946-47 – când banii pe care îi primeau se devalorizau în câteva ore, s-au hotărât să îi ceară patronului să nu mai fie plătiţi cu o anumită sumă, ci cu contravaloarea unui număr de scaune din cinematograf. Şi aşa, banii se devalorizau rapid şi ei se grăbeau să cumpere orice, cum ar fi lame de ras sau mărci postale.

Cum vi-l amintiţi din copilărie?

Cristian Pepino: Întotdeauna era un om căre răspândea în jurul lui bună dispoziţie. Era un coleg extraordinar, un om de o generozitate nemaipomenită. Casa îi era mereu plină de prieteni, de colegi. Era un bon viveur, priceput în bucătărie. Dar, pentru a nu umbri reputaţia de gospodină a soţiei sale, el spunea întotdeauna că Vally a gătit, şi nu el. Vally mi-a mărturisit că nu se prea pricepea şi că ea gătea întotdeauna după indicaţiile lui Marius. De altfel, chiar bunicul meu, Demostene, era un bucătar foarte priceput. Marius îmi povestea că, dupa ce dădea de lucru ucenicilor din atelierul său, pe când trăia la Brăila, făcea cu prietenii săi concursuri de gătit sarmale. Marius era o gazdă extraordinară şi un conviv nemaipomenit.

Cum s-a cunoscut cu doamna Vally?

Cristian Pepino: După ce a absolvit Conservatorul la Bucureşti, într-o perioadă în care se desfiinţau teatrele particulare şi se înfiinţau teatre de stat în toate regiunile din ţară, unchiul meu a jucat mai intâi la Reşiţa şi apoi s-a transferat la Teatrul de Stat din Oraşul Stalin, adică Braşov. Acolo era angajată mătuşa mea, Vally Voicu. Mai târziu, când a fost angajată la Teatrul Municipal de către Doamna Lucia Sturdza Bulandra, aceasta i-a impus să îşi schimbe numele în Voiculescu. De altfel, doamna Bulandra le impunea actorilor să îşi schimbe numele cu unul mai potrivit cu cariera de actor. Aşa a făcut şi cu marele actor Octavian Cotescu, al cărui nume de familie era Coteţ. Aşadar, Marius Pepino s-a căsătorit cu mătuşa mea, la Braşov, în 1951, fiind colegi de teatru. După câţiva ani, Doamna Bulandra i-a văzut, i-a plăcut pe amândoi ca actori şi i-a angajat la Teatrul Municipal (actualul Teatru Bulandra), unde au jucat amândoi chiar şi după pensionare, în 1991.

După "Arsenic şi dantelă veche”, s-a retras de pe scenă. Cum a putut trăi fără lumina reflectoarelor? Am înţeles că şi doamna Pepino s-a retras în acelaşi an...

Cristian Pepino: Ei s-au retras din teatru în urma unui accident al lui Vally care, într-adevăr, la un spectacol cu "Arsenic şi dantelă veche", a căzut rău pe o scară metalică din decor şi şi-a fracturat nişte coaste. După o vreme, şi lui Marius i-a slăbit foarte rău vederea. Nu se mai punea problema să mai apară pe scenă. Au trăit o viaţă simplă, fără să deranjeze pe nimeni...

Cum au fost ultimii ani pentru Marius Pepino? Ce făcea? Mergea la teatru, cu ce bucurii se hrănea?

Cristian Pepino: Atâta vreme cât sănătatea i-a permis, a fost un călator împătimit. Făcea în fiecare an lungi excursii în străinatate, cu maşina lui şi mai ales cu cortul, înşotit fireşte de soţia lui şi, de multe ori, împreună cu prietenii. Când făcea vacanţe la mare, mergea mereu cu un grup de prieteni, mai ales la Mamaia. Acolo făcea grătare pentru toată lumea. Era o mare plăcere a lui. Era un om avid de spectacole. Citea foarte mult, şi literatură de calitate. Avea o bibliotecă vastă şi multe casete video. Vedea toate spectacolele, de orice gen. Era un cinefil înrăit. Avea un caiet în care nota miile de filme pe care le văzuse. Ultimii ani, din păcate, au fost trişti pentru el, din pricina problemelor de vedere, deşi era la fel de vesel în aparenţă, la fel de bonom, şi nu făcea o tragedie din problemele sale de sănătate.

A interpretat numeroase roluri

În 1949, Marius Pepino a absolvit Academia de Teatru şi Film şi a debutat pe scena Teatrului Dramatic "G. A. Petculescu" din Reşiţa. Între anii 1950 - 1957 a fost actor la Teatrul Dramatic din Braşov, unde a jucat în multe roluri importante, cum ar fi Falstaff din "Nevestele vesele din Windsor”, de William Shakespeare. A interpretat numeroase roluri, având şansa să joace în "Profesiunea doamnei Warren” (regia Lucia Sturdza Bulandra, 1958) sau în celebrele spectacole puse în scenă de Liviu Ciulei, cum ar fi "Cum vă place de Shakespeare”, "Sfânta Ioana” de Bernard Shaw, "Opera de trei parale” de Bertolt Brecht. A mai jucat şi în "Puterea şi adevărul” "Comedie pe întuneric” (regia Valeriu Moisescu, 1968), "Tandreţe şi abjecţie” de Teodor Mazilu (regia Cornel Todea, 1969), "Gluga pe ochi” de Iosif Naghiu (1970), "Arsenic şi dantelă veche” (regia Grigore Gonţa, 1991).

Actor foarte îndrăgit de marele public

A realizat de asemenea numeroase roluri în piese de teatru radiofonic memorabile, difuzate şi audiate şi astăzi cu plăcere. A jucat şi în multe filme, cum ar fi miniseria

"Doi ani de vacanţă” (regia Sergiu Nicolaescu, 1974), "Partida de şah” (regia Sergiu Ionescu, 1981), "Şantaj” (regia Geo Saizescu, 1981), "Grăbeşte-te încet” (regia Geo Saizescu, 1981), "Sosesc păsările călătoare” (regia Geo Saizescu, 1984), "Această lehamite” (regia Mircea Daneliuc, 1994) etc.

A apărut de foarte multe ori la televiziune, alături de Toma Caragiu, Puiu Călinescu şi mulţi alţi actori de comedie de primă mână în multe emisiuni de divertisment. Multe dintre acele scenete în care juca sunt şi astăzi văzute de mii de oameni pe Internet, ceea ce confirmă faptul că Marius Pepino a fost un actor foarte îndrăgit de marele public.

  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 5 luni by psc.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 10 luni #40036


Stefan Iordache (n. 3 februarie 1941, Calafat, România - d. 14 septembrie 2008, Viena, Austria) a fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune, și a jucat în numeroase filme pentru marele ecran.

Ștefan Iordache și-a petrecut copilăria în cartierul Rahova din București, într-o familie de oameni simpli, care și-au dorit ca fiii lor să învețe carte. În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la Teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secția de Actorie a institutului printre primii și a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții. Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Național București.

A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache, teatrolog și profesor universitar. Nu a avut copii.

Ștefan Iordache s-a stins din viață la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena. Actorul suferea de leucemie. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu.

Filmografie

2007 – Ticăloșii
2007 – Agentul VIP
2004 – Faraonul
1997 – Omul zilei
1996 – Eu sunt Adam
1993 – Cel mai iubit dintre pamînteni
1985 – Oglinda
1992 – Hotel de lux
1991 – Cei care plătesc cu viața
1989 – Noiembrie, ultimul bal
1988 – Prințul negru - film de televiziune
1986 – O clipă de răgaz
1985 – Ciuleandra
1985 – Glissando
1982 – Concurs
1981 – De ce trag clopotele, Mitică?
1981 – Înghițitorul de săbii
1981 – Întoarce-te și mai privește o dată
1981 – Pruncul, petrolul și ardelenii
1980 – Bună seara, Irina
1979 – Bietul Ioanide
1978 – Avaria
1978 – Doctorul Poenaru
1978 – Ediție specială
1973 – Proprietarii
1972 – Adio, dragă Nela!
1966 – Un film cu o fată fermecătoare
1965 – Calea Victoriei sau cheia visurilor
1965 – Gaudeamus igitur
1964 – Străinul

Premiul ACIN, în anul 1978, pentru rolul său din filmul Ediție specială, regizat de Mircea Daneliuc.
Premiul ACIN, în anul 1984, pentru rolul său din filmul Glissando, regizat de Mircea Daneliuc.
Premiul ACIN, în anul 1989, pentru rolul său din filmul Noiembrie, ultimul bal, regizat de Dan Pița.
Premiul UNITER pentru cel mai bun actor, în anul 2001, pentru rolul titular din Barrymore, în regia lui Gelu Colceag.
Premiul de Excelență în cinematografia românească la Festivalul Internațional de Film Transilvania, 2006
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 10 luni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 10 luni #40085

10 februaie 2014

Victor Rebengiuc, 82. La mulţi ani!

Unul dintre cei mai mari actori români din toate timpurile împlineşte astăzi 82 de ani. Victor Rebengiuc şi-a început cariera cu aproape şase decenii în urmă, iar de atunci continuă să ne încânte prin rolurile fascinante pe care ni le oferă.



Cunoscut mai ales pentru rolurile din filmele Moromeţii, Pădurea Spânzuraţilor, Profetul, Aurul şi Ardelenii sau O Scrisoare Pierdută, Victor Rebengiuc a absolvit UNATC “I. L. Caragiale” Bucureşti în 1956, clasa prof. Aura Buzescu şi Beate Fredanov.

Este membru al trupei Teatrului Bulandra Bucureşti din 1957, însă concomitent joacă şi în spectacolele altor teatre din întreaga ţară.

Între 1990 şi 1996 a fost rector al UNATC “I. L. Caragiale” Bucureşti, iar apoi director al Teatrului Bulandra (1996-1998). Performanţele sale artistice sunt legate şi de importante roluri în teatrul de televiziune şi în Teatrul Radiofonic Naţional.

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, apare în direct la Televiziunea Română cu un sul de hârtie igienică în mână. Îi invita, astfel, pe anumiţi politicieni – ce jucaseră un rol activ în regimul comunist – să se şteargă la gură înainte de a vorbi despre democrație.

În anul 2004, la cea de‑a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră. În acelaşi an a fost declarat de către criticii de film din România (Retrospectiva Filmelor Anului) cel mai bun actor din 2004 pentru rolul din filmul „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, de Lucian Pintilie.


"Destinul a vrut să ajung actor. Eu mă pregăteam, la sugestia bunicilor şi a mamei, să fac o şcoală, Electrotehnica. Făceam teatru ca hobby. Nici nu mă gândeam că va fi o profesie, jucam la Ateneul Popular din cartierul Vitan. Şi instructorul mi-a zis: „Dumneata ar trebui să dai examen la teatru!“. Şi am încercat. Am intrat printre ultimii, am fost repartizat la clasa doamnei Aura Buzescu. – Victor Rebengiuc"

n 2008, la împlinirea vârstei de 75 de ani, editura Humanitas a lansat cartea „Victor Rebengiuc – Omul şi actorul”, semnată de Mihaela Michailov şi Simona Chiţan. Cartea cuprinde interviuri cu actorul, cu soţia sa, Mariana Mihuţ, şi cu fiul, Tudor Rebengiuc.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 10 luni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 10 luni #40094

Horia Caciulescu



Mare actor de comedie din perioada comunista s-a nascut pe 13 februarie 1922 in Belint / Timis, fiind unicul fiu al familiei.



A jucat pe scena Teatrului de Revista "Constantin Tanase", interpretand numeroase roluri in piese si scenete, mult apreciate de publicul vremii : " Fara manusi ", " Revista 58 ", " Un baiat iubeste o fata ", " Ocolul pamantului in 30 de melodii ", ' Cer cuvantul la diverse ", ' se cauta o vedeta "....alaturi de nume mari in Teatrul de Revista: Stela Popescu, Arsinel, Puiu Calinescu etc.

In film, a colaborat cu regizori ca Aurel Miheles si Gheorghe Naghi (" Telegrame"/1959), Ion Popescu Gopo (" O poveste obisnuita...o poveste ca-n basme"/1959, " S-a furat o bomba "/1961, " Pasi spre luna"/1963, " Comedie fantastica"/1975 ), Paul Calinescu (" Titanic Vals"/1964 ), Pierre Bokor (" Tufa de Venetia"/1977)

etc.

A executat ani lungi de detentie, ca detinut politic, la sinistrul canal Dunare - Marea Neagra, acesta fiind cel mai dramatic rol al vietii sale care l-au facut un om echilibrat, singuratic si lipsit de veselie , capabil de necazuri si tristeti de neimaginat.

Cei care l-au cunoscut vorbesc despre talentul, farmecul si inteligenta sa, dar si despre cat de slab putea sa fie – in sensul ca era numai piele si os.

Teatrul, Filmul, Televiziunea l-au obligat sa-si puna " masca", sa devina mai comic decat textele pe care le interpreta, sa fie indragit si apreciat de marele public.

Pe timpul evenimentelor din 1989, in 24 decembrie 1989, actorul insotit de surorile Vica si Milica Gavriliuc , indreptandu-se cu autoturismul spre Palatul Telefoanelor a fost tinta tirurilor de foc ale armatei si a fost omorat in masina, trupul sau fiind descoperit abia pe 27 decembrie cand s-a consemnat si decesul acestuia.( „Pe strada Constantin Millo partea carosabilă era blocată de o betonieră aşezată acolo de militarii din dispozitivul de apărare instalat în zonă. Horia Căciulescu a încercat o manevră de ocolire a betonierei. Doi militari, fruntaş Ionel Silea şi soldat Petre Ghiţă au deschis focul (…) Soldaţii au afirmat că înainte de a trage au somat regulamentar (…) probabil ca datorită vacarmului din jur somaţiile să nu fi fost auzite. Incidentul a avut drept urmări moartea cunoscutului actor Horia Căciulescu şi vătămarea corporală a celor două surori”)

Este inmormantat in Cimitirul Eroilor Revolutiei din Bucuresti.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 10 luni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 9 luni #40330

Iurie Darie

Nascut pe 14 martie 1929 in Vadul Rosu, Jud. Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova, celebrul actor de teatru, film si televiziune, fiind dotat cu talent la desen, dar având şi reale însuşiri pentru scenă, Iurie Darie a dat examen atât la Institutul de Arte Plastice, cât şi la cel de Artă Teatrală şi Cinematografică, reuşind la ambele, dar alegându-l pe ce din urmă, pe care l-a absolvit în 1952 la clasa marilor actori şi profesori: Mihai Popescu si Marietta Sadova.
Absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica (IATC), actuala ATF, promotia 1952. Debuteaza in anul 1953, in "Nepotii gornistului", in regia lui Dinu Negreanu si alaturi de Marga Barbu si Liviu Ciulei.

A interpretat roluri memorabile in peste 40 de producţii cinematografice, a fost si este actor al Teatrului de Comedie din Bucuresti unde i-a avut ca parteneri pe marii actori: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Radulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Consuela Rosu, Stela Popescu, Silviu Stănculescu si Anca Pandrea.

Inainte de 1989 era extrem de cunoscut si prin intermediul televiziunii. unde s-a remarcat în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îşi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini alaturi de o micuta co-prezentatoare, Mihaela.

A fost casatorit cu actrita Consuela Rosu cu care are un baiat Alexandru (Ducu) Darie, nascut in 1959 ce in prezent nu numai ca a mostenit talentul parintilor sai dar chiar se pare ca i-a depasit. În 2002, Alexandru Darie a devenit directorul prestigiosului Teatru Bulandra din Bucureşti, iar în decembrie 2006 a fost ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa cu sediul la Paris.

Dupa moartea extrem de prematura a sotiei sale, el se indragosteste din nou,de data aceasta de colega sa Anca Pandrea cu care formeaza un cuplu demn de invidiat.

Povestea lor de dragoste incepe in urma cu 22 ani, cand, dupa ce a ramas vaduv, Iurie a fost invitat de Anca la o cafea. Prima intalnire a rezervat surprize. Cand sa se pregateasca de vizita, Anca si-a dat seama ca prietena ei a plecat in oras si a incuiat-o, din greseala, in casa. A fost nevoita sa iasa pe geam. A doua zi urma sa implineasca 40 de ani. Cand Iurie a sosit acasa la Anca, a trebuit sa intre si el, tot pe geam!

In 22 de ani, Iurie si Anca nu au stat despartiti mai mult de patru zile.

Dupa doua decenii de amor, Iurie Darie si-a luat inima in dinti si a cerut-o de nevasta pe Anca Pandrea in cadrul unei emisiuni de divertisment, la Antena 1. Iurie Darie spune ca n-a premeditat momentul si ca, pur si simplu, asa a simtit atunci, ca trebuie sa-i ceara mana femeii pe care o iubeste nespus. Anca a inceput sa planga in momentul in care Iura, asa cum il alinta prietenii, a surprins-o cu intrebarea: “Vrei sa fii sotia mea?”. S-au programat de vreo trei ori la starea civila, dar n-au reusit sa ajunga niciodata pana acolo: ba si-a pierdut Anca buletinul, ba au avut spectacol in Germania, ba au plecat in Israel, la un festival de film. Cei doi au multumirea, totusi, ca nu traiesc in pacat, in fata lui Dumnezeu ei fiind casatoriti religios.

"In urma cu cativa ani, trebuia sa nasim niste prieteni din Bailesti, asa ca preotul ne-a cam pus in fata faptului implinit, cununandu-ne religios. Pentru ca totul s-a intamplat pe nepusa masa, nici buchet de mireasa n-am avut, mi-a rupt cineva din curtea bisericii cateva flori si mi le-a pus in brate cu doar cateva secunde inainte de slujba", isi aminteste, amuzata, Anca. Dupa ce s-au casatori civil, "luna de miere au facut-o in Moldova. "Vrem sa vizitam toate bisericile si manastirile pentru a ne ruga pentru sanatatea si fericirea noastra si a celor dragi", a marturisit atunci Anca.



In 2004 filmeaza alaturi de partenera sa de viata in serialul de Televiziune "Numai Iubirea", iar in mai 2009 primeste premiul de excelenta pentru intreaga sa cariera actoriceasca la Festivalul Comediei romanesti.

Considerat un Zorro datorita rolului din "Muschetarul roman" este si in prezent la aceasta venerabila varsta, extrem de activ, implicat in multe proiecte de film si teatru, printre acestea numărându-se ilustrarea cu desene a două cărţi, dar şi realizarea unui CD cu muzică interpretată de el, in mici afaceri mai mult sau mai putin prospere.

Indragitul actor nu se sperie de trecerea timpului, el declarand intr-un interviu despre viata si profesie: "Am o naivitate permanenta in legatura cu trecerea timpului si viata mi-a demonstrat ca am avut dreptate. Cea mai mare satisfactie profesionala este atunci cand nu simti cum trece timpul si esti mereu in atentia publicului".

https://www.eugeniavoda.ro/ro/pagina-principala
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 9 luni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 8 luni #40371

Gina Patrichi: „Nouă, femeilor, ne rămâne primăvara“

La 8 martie 1936 se năştea fiica familiei Patrichi, cea pe care o vor boteza Eugenia Margareta Elena şi pe care o vor striga cu toţii Gina. Ulterior, cineva îi va spune: „Gina-Regina“, fără să intuiască ceva despre viitoarea regină a scenei româneşti. Astăzi, adjectivele sunt prea sărace ca s-o definească.



S-a stins din viaţă într-o zi de 18 martie, în urma unei boli necruţătoare, la o lună după ce primise Premiul UNITER pentru Excelenţa în teatru din mâna lui Richard Eyre, directorul London National Theatre, de atunci.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când spectacolul eternităţii a început, dar gândurile ei despre viaţă şi despre teatru au rămas la fel de pregnante, în cartea scrisă de către fratele actriţei, Mircea Patrichi, şi intitulată simplu: „Gina Patrichi”.

Gina Patrichi a fost acceptată la clasa de actorie a Aurei Buzescu, în 1952, când nu-şi terminase liceul, iar prin anul III de facultate a fost exmatriculată pe motive disciplinare, pentru că ajunsese la oră în urma profesorului de la clasă.

În acelaşi an, a plecat din Bucureşti la mare, cu gândul să se angajeze ca bibliotecar, pentru că-i plăcea enorm să citească, însă Ştefan Bănică a chemat-o la nou înfiinţatul teatru din Galaţi, unde a jucat până când a fost cooptată în colectivul de la „Bulandra”, în 1964.

O poveste de dragoste şi pantoful Cenuşăresei

Era o seară frumoasă de septembrie la Galaţi. În centrul oraşului se afla un bâlci improvizat, cu o tiribombă cu lanţuri, ce reprezenta o sursă de distracţie pentru gălăţeni. Roata urişă care se învârtea ameţitor a atras-o şi pe Gina, iar unul dintre pantofi a aterizat tocmai în capul tînărului avocat Victor Anagnoste, care se nimerise întâmplător pe acolo.

Ştefan Bănică, fostul coleg de facultate al Ginei şi coleg de teatru, încercase să obţină pantoful Ginei, dar a fost refuzat politicos, pe motiv că avocatul dorea cu orice preţ să cunoască “Cenuşăreasa” serii. Gina şi-a prezentat scuzele şi l-a invitat la teatru.

Dragostea dintre actriţă şi avocat a început cu o poveste pe care Gina Patrichi i-a spus-o chiar viitorului soţ, Victor Anagnoste: „Cunosc o poveste despre flori. Într-o dimineaţă, un boboc de trandafir răsări lângă un boboc de trandafiriţă. S-au uitat îndelung unul la celălalt. Soarele puternic le-a desfăcut petalele, transformându-i în două flori minuntate. Trandafirul i-a spus: «Viaţa noastră este scurtă. Te privesc şi sunt vrăjit de frumuseţea şi parfumul tău. Dă-mi o şansă să te iubesc!». «Bine – consimţi trandafiriţa – să chemăm o albină».“

De lungul carierei sale, în teatru, Gina Patrichi a fost favorita unor mari regizori: Liviu Ciulei, Valeriu Moisescu, Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Andrei Şerban, Cătălina Buzoianu. A jucat apoi în spectacole de teatru de televiziune şi la teatrul radiofonic.

Odată cu întoarcerea la Bucureşti a început cariera ei cinematografică. A colaborat cu regizorii de film: Malvina Urşianu, Iulian Mihu, Mircea Mureşan, Radu Gabrea, Sergiu Nicolaescu, Andrei Blaier, Elisabeta Bostan, Mircea Daneliuc, Stere Gulea, Cristiana Nicolae.

De la debut pe marele ecran, prin rolurile interpretate a jucat toate ipostazele feminităţii: Roza din „Pădurea spânzuraţilor” (1964); Olimpia – „Felix şi Otilia” (1972); Hanna – „Trecătoarele iubiri”(1974); Vetina – „Dincolo de nisipuri” (1974), Delia „Rătăcire”, (1970), Luiza – „Probă de microfon”, (1980), Lisette – „Saltimbancii”, (1981), Zaza – „Pe malul stâng al Dunării albastre”, (1983), „Figuranţii” (1987), Guica – „Moromeţii”, (1987), Aspasia din „Hanul dintre dealuri”.

Fără să-şi propună, actriţa a jucat mereu condiţia fiinţei învinse de un destin crunt. Semn că nu s-a putut împotrivi zodiei sale, Peşti, ce presupune mult spirit de sacrificiu din partea nativului de-a lungul vieţii, indiferent că e vorba despre viaţă, teatru sau film.

Arta/viaţa/feminitatea, în declaraţii făcute de Gina Patrichi

● „… Mai am o îndoială. Poate că e mai mult o temere: oamenii nu mai sunt apţi de iubire. Iar fără iubire nu se face nimic pe lumea asta. Totul trebuie iubit: oamenii, meseria, dreptatea, soarele, marea, piatra, pomul, locul în care trăieşti, totul. Poate nu mai avem timp de iubire? Anticii, iubind, gândeau şi construiau pentru eternitate. Noi trăim prea mult pentru azi şi prea puţin pentru mâine”.

● „Poate e un timp al bărbaţilor. Al ştiinţei, al războaielor, al afacerilor… Noi nu avem foarte mult loc în toate acestea. Ne-am emancipat, e drept, dar biologic nu putem fi egale. Noi îndeplinim şi rolul vechi, acela de a fi femeie, mame, soţii, de a fi un vis-a-vis agreabil. Un vis-a-vis care pune umărul alături de ei la tot ce e de făcut. Paradoxală situaţie…

Asta nu înseamnă că suntem victime. Cred că trebuie să suportăm consecinţele egalităţii, cu limitele ei cu tot. Şi pe urmă, noi avem un mare atu: capacitatea nostră de a ne face viaţa frumoasă. Din nimicuri. Că nu suntem pretenţioase. Ne mulţumim cu o floare, cu o rochie nouă, cu o vacanţă la mare, cu o primăvară.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 8 luni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 8 luni #40423

Tora Vasilescu



Simţire autentică, mult curaj şi personaje care abordează viaţa într-un mod cu totul aparte. Acestea sunt coordonatele actriţei Tora Vasilescu. Mereu directă, mereu deschisă, concisă, fără aere de vedetă, mereu în vervă, dar cu înţelepciunea căpătată de-a lungul timpului, cu blândeţea experienţelor prin care a trecut. Tora Vasilescu este o actriţă incredibilă, care aduce la fiecare apariţie bucuria reîntâlnirii cu ea.

Piesa se joacă până la capăt
“Îmi aduc aminte, eram elevă, în fiecare sâmbătă, părinţii ne lăsau să mergem la film, la matineu, era un cinematograf pe malul Dunării, la Tulcea! După ce făceam câteva ture pe faleză cu prietenele mele, prilej de a ne încrucişa privirile cu băieţii şi a lua fericire pentru o săptămână, intram în lumea poveştilor pe celuloid. Elvis Presley, Alain Delon, Sarita Montiel ne dădeau frisoane! Acasă, seara, la culcare, îmi imaginam propriile scenarii de film, în care bineînţeles eroina eram eu. Secretul e vizualizarea dorinţelor. Cred că aceasta e şi reţeta mea. Când am început să fac filme ştiam deja taina actoriei, aceea de a da impresia că nu interpretezi un personaj, că eşti acel personaj. Am altă înţelegere asupra vieţii acum şi cred că acest lucru se datorează experienţelor, dar şi profesiei de actor, doar astfel reuşesc cu uşurinţă să mă transpun în locul altuia şi ca urmare să fiu mai înţelegătoare şi mai cooperantă. Uitându-mă în urmă, nu o fac totuşi prea des, îmi reproşez că am fost mai bine de 25 ani fumătoare, şi deşi m-am lăsat de opt ani încă resimt anumite sechele. În rest, mă gândesc că tot ce mi s-a întâmplat a contribuit la dezvoltarea mea personală. Iar dacă ar trebui să mă felicit aş face-o pentru energia şi entuziasmul cu care am fost înzestrată de mama natură. Natura, arta, muzica... românii care au talent îmi aduc zâmbetul pe buze. Indiferent ce se va întâmpla, piesa se joacă până la capăt, iar ca motto: rămânem în picioare până cade cortina!”

Nume real: Teodora Vasilescu · Locul naşterii: Tulcea · Data naşterii: 22.03.1951 (64 ani) ·
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Mari actori romani acum 3 ani 8 luni #40468

Vasilica Tastaman

În urmă cu 12 ani se stingea din viaţă actriţa Vasilica Tastaman. Despre ea, Radu Beligan mărturisea: “Aş spune fără ezitare, că, dacă există un talent, el se cheamă Vasilica Tastaman. Nu avea niciun fel de studiu, dar ce studiu îi mai trebuia? Ea pe scenă trăia, nu spunea nimic altceva. Era o bijuterie, cum să vă spun? Eu n-am ce sa vă povestesc despre Vasilica, ea însăşi este o poveste. O mare minune pe care am întâlnit-o în viaţa mea”.



Vasilica Tastaman (6 octombrie 1933, Brăila – 30 martie 2003, Bucureşti) a debutat în 1949 pe scena din Brăila. Până în 1961, când s-a numărat printre fondatorii Teatrului de Comedie, a jucat la teatrele Giuleşti şi Bulandra.

Vasilica Tastaman a rămas în memoria publicului și grație rolurilor interpretate în numeroase filme, dintre care amintim: D-ale carnavalului, Telegrame, Bădăranii, B.D. în alertă, Veronica, Astă seară dansăm în familie, Dragostea începe vineri, Păcală și Grăbeste-te încet.

A fost căsătorită de două ori, cu fostul antrenor de fotbal Emerich Jenei și actorul Dan Tufaru. Vladimir Găitan își amintește de povestea de iubire dintre Vasilica Tastaman și Dan Tufaru. “Eram la Moscova cu ei. Acolo s-a produs un foc voltaic, acolo s-a îndragostit Dan de Vasilica. A fost dureros mai apoi, pentru că Dan era căsătorit cu Anda Calugareanu…”.

În 1981, Vasilica Tastaman a plecat în Suedia, împreună cu fiul său, Calin Jenei și s-a întors după douăzeci de ani. A jucat și pe scenele suedeze, însă fără a mai cunopaște succesul din țară.

A murit pe 30 martie 2003, în urma unei boli grave la ficat, în timp ce repeta pentru piesa Audiția de la Teatrul de Comedie.


Aurel Giurumia


Actorul Aurel Giurumia s-a născut in Cernăuţi, la 14 martie 1931.


A absolvit în 1954 Institutul de Teatru din Cluj si a jucat pe scena Teatrului National din Cluj-Napoca din 1954 pana in 1968. A jucat in zeci de spectacole ca: Lacuna de Eugen Ionesco, Mirele Furat de Ştefan Haralamb, Stela Neagu, Nota Zero La Purtare, de Octavian Sava, Virgil Stoenescu, Clubul Împuşcaţilor de Jean - Paul Sartre, Nopţile Tăcerii de Teofil Busecan, Steaua Fără Nume de Mihail Sebastian, Vacanţa Fratelui Mai Mic de Gunars Priede, Maria Stuart de Friedrich Schiller, Conştiinţa Furată de Teofil Busecan, Viforul de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Măsură Pentru Măsură de William Shakespeare, Ultimul Tren, de Gyorgy Kovacs, Eugen Mirea, Romeo Şi Julieta La Mizil de George Ranetti, Mirandolina de Carlo Goldoni, Scrisori De Dragoste de Virgil Stoenescu, etc.

Din 1968 devenea actor al Teatrului de Comedie din Bucuresti si a jucat pe aceasta scena pana in 1989. Ultimul rol a fost Chenneviette din Scaiul de Feydeau. A mai jucat in Cher Antoine de Jean Anouilh, Mutter Courage de Bertolt Brecht, Jocul Dragostei Si Al Intamplarii de Marivaux, Livada De Visini de A. P. Cehov, Concurs De Frumusete de Tudor Popescu, etc.

Debutul in film a avut loc in 1958, cu serialul de televiziune Alo?...aţi greşit numărul!. A mai jucat in ecranizarea pentru televiziune a piesei Viforul de Barbu Stefanescu-Delavrancea, rolul lui Moghila, Doi băieţi ca pâinea caldă (1962), Vacanţă la mare (1962), Aşteptarea (1970), Căpitanul Val-Vârtej (1971), Drum în penumbră (1972), Pistruiatul (1973), Capcana (1974), Piraţii din Pacific (1975), Oraşul văzut de sus (1975), Amiciţie (1976), Un text cu bucluc (1976), Zile fierbinţi (1976), Toate pânzele sus (1976), Gloria nu cântă (1976), Premiera (1976), Roşcovanul (1976), Eu, Tu şi Ovidiu (1977), Acţiunea Autobuzul (1977), Totul pentru fotbal (1978), Cianura şi picătura de ploaie (1978), Melodii, melodii (1978), Expresul de Buftea (1978), Audienţa (1979), Fiul munţilor (1980), Ana şi hoţul (1981), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Grăbeşte-te încet (1981), Saltimbancii (1981), Un saltimbanc la Polul Nord (1982), Fram (1983), Eroii n-au vârstă (1984), Căsătorie cu repetiţie (1985), Vară sentimentală (1985), Promisiuni (1985), Liceenii (1986), Duminica în familie (1987), pana la Campioana (1990).

Actorul Aurel Giurumia a murit in 2004, la 30 martie.

Pe scurt despre Aurel Giurumia:

Nume: Aurel Giurumia
Ocupatia: actor
Data nasterii: 14 martie 1931
Zodia: Pesti
Locul nasterii: Cernăuţi, România, acum Ucraina
Nationalitate: Româna
Starea civila: căsătorit
Data si locul decesului: 30 martie 2004, Bucureşti
Studii: Institutul de Teatru din Cluj

De ce este faimos Aurel Giurumia?

A fost unul dintre maestrii comediei româneşti, a jucat in zeci de spectacole de teatru si in filme, cele mai cunoscute sunt Pistruiatul, Roşcovanul, Alo?...aţi greşit numărul!, Toate pânzele sus.

De ce ne place Aurel Giurumia?

A slujit scena Teatrului de Comedie din capitala peste 20 de ani, a incantat publicul cu roluri de film ca Moghila din Viforul lui Delavrancea, Agop din Toate panzele sus, Gruia din Pistruiatul, Năsălie din Actiunea Autobuzul, s.a.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5682
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 3 ani 8 luni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .