SUBIECT: Vorbe, ganduri, trairi...

Luigi Albu

Mazilind regele gol

În lume este atâta deșertăciune
și aversiune pentru înțelepciune
încât mulți preferă să facă glume,
să prindă pokemoni, să vadă filme,
decât să spună lucrurior pe nume
sau să vorbească cu Dumnezeu,
cum ar trebui să facem noi mereu,
dintre care cel mai păcătos sunt eu,
dar cert e faptul că ne e tot mai greu
când postmodernitatea e un derbedeu
ce-a linșat morala și-a pus-o în muzeu,
făcând din infamie cel mai șmecher zeu,
iar din lume-o junglă cu fărădelegea leu,
și cum să-L găsești atunci pe Dumnezeu
când răul a devenit în lume mare corifeu,
când turpitudinea umblă prin țară teleleu,
când e titlu de noblețe să te numești ateu,
când e sfâșiat cinic de profeții noilor culte
și-ale lor blasfematoare teologii mărunte,
desființat de ideologii și organizații oculte,
căci cu tupeu răul vrea binele să-nfrunte,
când oamenii bisericii vor să se înfrupte
din lumești plăceri, mai mult decât tine,
când țara-i mâncată de vie de hiene
deghizate-n politicieni și politiciene,
și atâta corupție le curge prin vene
încât mulți români, foarte mulți, nene,
și-au lepădat speranța prin ghene,
din prea multă disperare, nu lene,
și-au fugit, copleșiți de probleme,
departe de existențialele dileme,
înfiați de plaiuri și culturi străine,
luând cu ei doar lacrimi și suspine,
și extrem de bine articulate blesteme,
încercând să uite de știri și de manele;
așa și eu am vrut cândva să uit de ele.
Ca ziarist doream să scriu cu mândrie
despre urbea mea și iubita Românie,
în articole, eseuri și faine editoriale,
și nu despre atâtea lucruri obscene,
nu despre atâta grotesc și nebunie,
plin de dezgust și justificată mânie,
dar am renuntat și-acum scriu poezie,
căci presa-i prea bolnavă de ipocrizie,
iar eu vreau să abordez această erezie
fără să fiu suspectat de vreo dușmănie,
fiindcă în poezie e la fel ca în teologie,
nu ești obligat să faci a răului apologie,
sau s-ascunzi că țara-i înghițită de urgie,
iar când regele-i gol, surprins în orgie,
de nu abdică singur, fir-ar el să fie,
atunci să-l mazilim noi din domnie.

© Luigi Albu

Ţine un copac verde în inima ta şi poate va sosi o pasăre cântătoare. ( Proverb chinezesc )

Învaţă-mă

Învaţă-mă să merg, atunci când nu mai ştiu
Învaţă-mă să cânt, când glasul mi-e pustiu
Învaţă-mă să zbor când aripile sunt frânte
Nici Bunul Dumnezeu parcă nu mai aude.

Învaţă-mă să bucur când lacrima prelinge
În dorul fără leac, iubirea ta se stinge
Învaţă-mă să tac, doar steaua să vorbească
Şi-o las să povestească despre iubirea noastră.

Învaţă-mă să fiu eu cea care eram
Din fir de flori să ţes iubirea ca un basm
Învaţă-mă s-adorm târziu pe braţ de lună
Şi soarele cel mândru ne-aducă împreună.

Învaţă-mă să văd ce n-am văzut vreodată
Să râd, s-adun sclipiri de apă învolburată
Învaţă-mă să cred că tu nu mai exişti
E prea târziu acum şi ochii mei sunt trişti.

Ana-Maria Bocai

De la Mușatescu citire:

Actor = Persoană care spune pe dinafară ce simt alții pe dinăuntru
Actriță = Femeie cu Thalie...
Estet = Om care spune tot, dacă îl iei cu... frumosul
Fecioară = Personaj biblic
Frecătură = Motiv de demisie din slujbă
Haos = Casă în care nevasta și-a căutat cerceii, și bărbatul butonii, înainte de a pleca la teatru
Hârtie = Una care ajunge ”stricată” din cauza scriitorilor
Intelectual = Cap cu om
Jignire = Ofensă cu adresă exactă
Lacrimă = Doina ochilor
Mâncărime = Boală a limbii la femeie
Noroc = Carieră cu care te naști
Tragedie = Comedie căzută
Vag = Ceva precis că nu este așa

" In spatele tuturor fricilor se afla paradisul . "

Damian Draghici

Atunci când îţi place o floare, o culegi pur şi simplu. Însă atunci când iubeşti o floare, o uzi în fiecare zi. Cel care înţelege asta, înţelege viaţa.