Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: Jocurile Olimpice de vara din 2016

Jocurile Olimpice de vara din 2016 #43798

RIO 2016 a doua zi.
Gimnasta Cătălina Ponor s-a calificat în finala de la bârnă la Jocurile Olimpice şi este favorită la cucerirea unei medalii olimpice
Înotătorul Robert Glinţă, calificare de senzaţie în finala olimpică la 100 m spate


Gimnasta Cătălina Ponor s-a calificat, duminică, în finala la bârnă la Jocurile Olimpice de la Rio, însă a ratat accederea în ultimul act la sol. La numai 19 ani, Robert Glinţă a reuşit o calificare de senzaţie în finala olimpică de la 100 m spate.

glinta-dupa-finala.jpg


notătorul român a concurat în cea de a doua semifinală, pe care a încheiat-o pe locul 4, cu 53,34 secunde (record naţional). Rezultatul i-a adus o prezenţă între primii opt sportivi la această probă, care are finala programată mâine. La numai 19 ani, Glinţă este cel mai tânăr dintre cei opt finalişti.

Robert Glinţă: ”Calificarea în finală înseamnă pentru mine enorm de mult. Este mai mult decât ce m-am aşteptat eu la prima mea participare la Jocurile Olimpice. Eu am sperat la cel puţin o semifinală, dar a fost mai mult. Mi-am îmbunătăţit recordul naţional, care era tot al meu. Cu gândul acesta am venit aici, să-mi îmbunătăţesc propriile performanţe, am reuşit să fac asta şi sunt extrem de mulţumit. Sunt între printre opt din lume. La finală putem spera la o îmbuntăţire a timpului din semifinală şi o clasare cât mai bună”.

Ponor notată cu unul dintre cele mai bune punctaje din concurs

Cătălina Ponor a avut un exerciţiu foarte bun la bârnă în calificări şi se află printre marile favorite la cucerirea unei medalii olimpice în finala acestei probe. Gimnasta din România a fost notată cu 14.900, unul dintre cele mai bune punctaje din concurs.

La sol, Cătălina Ponor a prezentat un exerciţiu de siguranţă, primind nota 14.200, care nu i-a permis şansa de a se califica în finala aparatului.

Cătălina Ponor, portdrapelul delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, a fost medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Londra din urmă cu patru ani, la sol, însă, în Brazilia mai are şanse la cucerirea unei medalii doar la bârnă.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Jocurile Olimpice de vara din 2016 #43808

RIO 2016: Mergea şi Tecău, victorie mare în sferturi! Românii s-au calificat în semifinale după ce au trecut în decisiv de favoriţii tribunelor, Melo şi Soares

Florin Mergea şi Horia Tecău au învins perechea formată din brazilienii Marcelo Melo şi Bruno Soares şi s-au calificat în semifinalele turneului de dublu de la Jocurile Olimpice de la Rio. Ei sunt primii jucători din istoria tenisului românesc care se califică în semifinalele unui turneu olimpic.

mergea-tecau.jpg


6-2 în decisiv şi Mergea şi Tecău sunt în semifinale!

5-2 acum şi românii vor servi pentru meci! Florin urmează la serviciu

Românii duc scorul la 5-1 în decisiv şi mai au nevoie de un singur game pentru o mare victorie

Un nou break pentru români, care au 4-1 acum în decisiv!

Românii se desprind la 3-1 în decisiv

Mergea şi Tecău fac break în decisiv şi conduc cu 2-1

Setul doi e adjudecat de brazilieni cu 7-5. Meciul intră în decisiv

Primul set e adjudecat de Mergea şi Tecău cu scorul de 6-4
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Jocurile Olimpice de vara din 2016 #43812

REPORTAJ în EXCLUSIVITATE de la RIO 2016. Suporterii din România la Jocurile Olimpice: O zi în Rio -

Suporterii români care au mers la Jocurile Olimpice au povestit, în exclusivitate, pentru MEDIAFAX, cum e atmosfera la Rio, cât de emoţionant a fost meciul românilor Tecău şi Mergea împotriva brazilienilor şi cum au ridicat steagul României de 50 de centimetri pătraţi în ovaţiile din tribune.

Pe timp de Jocuri Olimpice, oraşul Rio de Janeiro este plin de brazilieni care zâmbesc larg pe vreme schimbătoare: soarele dogoreşte, apoi subit sunt şanse de furtună. La fel ca într-o finala olimpică, unde inima spotivilor tresaltă, când adrenalina pompează în vene, când fanii trăiesc emoţiile cu intensitate. Nimic nu e previzibil la Olimpiadă, nici după ani de muncă susţinută. Jocurile sunt acum în plină desfăşurare. Străzi împânzite de oameni voioşi, străjuite de palmieri, cu pavimentul incins de vară şi paşii celor care au venit să se bucure de Jocuri.

Doar competiţiile de atletism au fost programate pe faimosul Estádio do Maracanã. Pentru celelate, s-a construit Complexul Olimpic, cu o arhitectură în linii simple: Arenele şi terenurile sunt splendide, colorate în verdele oficial al Braziliei, spun suporterii români care au mers la Rio.

Brazilienii nu vorbesc aproape deloc limbi străine, iar românii se înţeleg cu simpaticii locuitori ai oraşului vegheat de Cristo Redentor prin limbaj non-verbal. În traducere Cristo Redentor înseamnă Cristos Mântuitorul. Este un monument în Rio de Janeiro, amplasat la sud de oraş, pe muntele Corcovado, în pădurea Tijuca. Edificiul, reprezentativ pentru Art Deco, are o înălţime de 30 metri, împreună cu soclul 38 de metri, lăţimea la nivelul braţelor 28 metri şi o greutate de 635 tone. Este reprezentativ pentru Brazilia, ţara cu o suprafaţă cât un continent.

Gabriel Stoica, Lavinia Stoica şi Cristina Şerban sunt românii care ne-au povestit cum e atmosfera la Rio, cum ţin în mâinile ce transpiră de emoţie steagul României de 50 de centimetri pătraţi la competiţiile unde participă românii şi cât de emoţionant a fost meciul de calificare în semnifinale al tenismenilor români Horia Tecău şi Florin Mergea cu brazilienii Melo şi Suarez. ...

REPORTAJ în EXCLUSIVITATE de la RIO 2016. Suporterii din România la Jocurile Olimpice: O zi în Rio - GALERIE FOTO, VIDEO
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Jocurile Olimpice de vara din 2016 #43821

JO 2016 - Scrimă: Echipa feminină de spadă a României, medaliată cu aur la Rio

Echipa feminină de spadă a României a cucerit medaliile de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, joi, după ce a învins China, deținătoarea titlului, în finală, cu scorul de 44-38.

imageResize-27.jpg


Ana-Maria Popescu (ex-Brânză), Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu au adus prima medalie a României la JO 2016, încununând eforturile acestei generații de spadasine.

Este a patra medalie olimpică de aur a scrimeri românești, după cele obținute de Mihai Covaliu la sabie individual, în 2000, la Sydney, de laura Badea, la floretă individual, în 1996, la Atlanta, și de Ionel Drâmbă, la floretă individual, la Ciudad de Mexico, în 1968. Totodată, e prima medalie olimpică de aur câștigată de scrima românească la echipe.

În finala cu China, Ana-Maria Popescu a început cu dreptul și a adus avantaj României în releul cu Sun Yujie (1-0). Simona Pop a conservat avantajul în duelul cu Xu Anqi (5-4), iar Simona Gherman a mărit avansul tricolorelor în confruntarea cu Sun Yiwen (9-6). Sun Yujie a redus din diferență în releul cu Simona Pop (10-9), dar Popescu a ajutat la desprinderea echipei României, după asaltul cu Hao Jialu (14-9). Simona Gherman a dus scorul la 21-14 în urma duelului cu Xu, iar rezerva Loredana Dinu a făcut ca avantajul să fie maxim, 24-16, în fața chinezoaicei Hao. Sun Yujie a apropiat China la cinci tușe (25-30), după confruntarea cu Gherman, dar Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la JO din 2008, a încheiat magistral meciul, cu Xu (44-38).

Româncele au fost susținute din tribune de alți sportivi din delegația țării noastre la Rio, printre care și echipa feminină de handbal.

La Rio, România a dispus de SUA în sferturi, cu 24-23, prin ''tușa de aur'', în semifinale a trecut de Rusia cu 45-31, iar în finală a învins China cu 44-38.

Medaliile de bronz au fost adjudecate de Rusia (Tatiana Logunova, Violetta Kolobova, Liubov Șutova, Olga Kocineva), care a învins Estonia (Irina Embrich, Julia Beljajeva, Erika Kirpu, Kristina Kuusk) cu scorul de 37-31 în finala mică.

A doua medalie a delegației României va fi adusă de tenismenii Florin Mergea și Horia Tecău, care vor juca vineri finala probei de dublu, împotriva spaniolilor Marc Lopez și Rafael Nadal.
AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Jocurile Olimpice de vara din 2016 #43822

JO 2016 - Canotaj: Medalie de bronz pentru echipajul feminin de 8+1 al României

Echipajul feminin de 8+1 al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, în concursul de canotaj din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.

imageResize-28.jpg


Echipajul format din Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Laura Oprea, Adelina Boguș, Andreea Boghian și Daniela Druncea a fost cronometrat cu timpul de 6 min 04 sec 10/100.

Aurul a revenit Statelor Unite (Emily Regan, Kerry Simmonds, Amanda Polk, Lauren Schmmeterling, Tessa Gobbo, Meghan Musnicki, Eleanor Logan, Amanda Elmora, Katelin Snyder), în 6 min 01 sec 49/100, iar pe locul al doilea s-a clasat Marea Britanie (Katie Greves, Melanie Wilson, Frances Houghton, Polly Swann, Jessica Eddie, Olivia Carnegie-Brown, Karen Bennett, Zoe Lee/Zoe De Toledo), 6 min 03 sec 98/100.

Canotoarele noastre au început destul de modest și erau pe locul 5 după 500 și 1.000 m, iar la 1.500 m au ajuns chiar pe ultimul loc, 6. Sprintul de final le-a adus medaliile de bronz, dar nu a lipsit mult ca medaliile să fie de argint.

România a cucerit la Rio a 38-a sa medalie olimpică, dintre care 19 sunt de aur, 10 de argint și 9 de bronz. La JO 2012, de la Londra, canotajul românesc nu a cucerit nicio medalie. În proba feminină de 8+1 precedenta medalie a României a fost tot bronz, în 2008, la Beijing. Ultima medalie de aur la 8+1 feminin a fost cucerită la Atena, în 2004.

La JO 2016, de la Rio de Janeiro, România a ajuns la patru medalii câștigate, aur prin echipa feminină de spadă, argint prin tenismenii Florin Mergea și Horia Tecău la dublu masculin, bronz prin halterofilul Gabriel Sîncrăian (cat. 85 kg) și echipajul feminin de 8+1 la canotaj.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Jocurile Olimpice de vara din 2016 #43827

Marian Drăgulescu, DRAMĂ TOTALĂ la Olimpiadă: A pierdut medalia

Marian Drăgulescu trăiește o dramă totală la Olimpiadă! Românul a pierdut medalia, după ce ultimul concurent, un rus, a sărit mult mai bine decât el.

media-145129517728629000.jpg


Intrat al patrulea în concursul de la sărituri la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Prezentat drept ”Regele săriturilor”, de către crainica sălii, Dragulescu a efectuat, la prima încercare, săritura care îi poartă numele. A primit nota 15.266. La cea de-a doua săritură, campionul României a primit nota 15.633, iar media a fost 15.499. La acel moment, avea aceeași notă cu Kenzo Shirai, dar japonezul a avut o notă mai mare la execuție, criteriul de departajare.

A urmat un alt asiatic, Ri Se Gwang , din Coreea de Nord, care a trecut pe primul loc, cu 15.691. Numai că ultimul concurent, rusul Denis Abliazin, l-a scos pe Dragulescu de pe podium. A sărit cu 15.516 și a luat argintul. Drăgulescu a terminat pe 4, cu aceeași medie cu japonezul care a luat bronz.

media-147128529575520000.jpg
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Jocurile Olimpice de vara din 2016 #43835

  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Jocurile Olimpice de vara din 2016 #43851

FĂRĂ MILĂ! Ce pedepse vor primi sportivii nord-coreeni care s-au întors acasă fără medalii de la JO

Conducătorul Suprem al Coreei de Nord nu-i iartă pe sportivii care s-au întors fără medalii de la Jocurile Olimpice. Înainte de plecarea la Rio, Kim Jong-un le-a trasat sarcina să câştige cel puţin 5 medalii de aur şi 12 medalii de argint sau bronz, însă sportivii n-au reuşit să cucerească decât un total de 7 medalii, dintre care doar 2 de aur, scrie adevarul.ro.

Drept urmare, sportivii care l-au dezamăgit pe dictator vor fi mutaţi în locuinţe sărăcăcioase, vor avea raţiile de mâncare reduse şi, in cel mai rău caz, vor fi trimişi să muncească în mine de cărbuni.

În schimb, medaliaţii vor fi răsfăţaţi cu apartamente noi, maşini de lux şi alte privilegii la care poporul doar visează.

În 2010, fotbaliştii nord-coreeni au fost pedepsiţi şi ei, după înfrângerea cu 7-0 suferită în faţa echipei Portugaliei, la Campionatul Mondial, fiind trimişi la reeducare, respectiv la muncă în mină de tatăl actualului lider, Kim Jong-il.

Fotbaliştii au fost însă reabilitaţi complet în 2011, o dată cu venirea la putere a lui Kim Jong-un.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
  • Page:
  • 1
  • 2

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .