Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Campionatul Mondial de Fotbal din 2022

Campionatul Mondial de Fotbal din 2022 #47617

România și-a aflat adversarele din preliminariile CM de fotbal din 2022

index831.jpg


Naţionala României a fost repartizată în Grupa J, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia şi Liechtenstein, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2022, care va fi găzduită de Qatar, potrivit tragerii la sorţi efectuate luni la Zurich, transmite Agerpres.


Cele 55 de reprezentative europene au fost împărţite în cinci grupe de câte cinci echipe şi cinci de câte şase echipe. Câştigătoarele celor zece grupe se vor califica la CM 2022. Ocupantele locurilor secunde vor intra (zece la număr), alături de cele mai bune două câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor care nu se află pe primele două poziţii în preliminarii, într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele trei selecţionate europene calificate (din 12 echipe vor rămâne 6, apoi 3).

Meciurile din preliminariile europene pentru CM 2022 vor avea loc după următorul calendar: 24-31 martie 2021 - trei partide, 1-8 septembrie 2021 - trei partide, 8-12 octombrie 2021 - două partide, 11-16 noiembrie 2021 - două partide, 24-25 martie 2022 - baraje într-o singură manşă, 28-29 martie 2022 - baraje într-o singură manşă.

cm2022.jpg


Componenţa grupelor preliminare din zona Europa:

Grupa A: Portugalia, Serbia, Irlanda, Luxemburg, Azerbaidjan;

Grupa B: Spania, Suedia, Grecia, Georgia, Kosovo;

Grupa C: Italia, Elveţia, Irlanda de Nord, Bulgaria, Lituania;

Grupa D: Franţa, Ucraina, Finlanda, Bosnia-Herţegovina, Kazahstan;

Grupa E: Belgia, Ţara Galilor, Cehia, Belarus, Estonia;

Grupa F: Danemarca, Austria, Scoţia, Israel, Insulele Feroe, Rep. Moldova;

Grupa G: Olanda, Turcia, Norvegia, Muntenegru, Letonia, Gibraltar;

Grupa H: Croaţia, Slovacia, Rusia, Slovenia, Cipru, Malta;

Grupa I: Anglia, Polonia, Ungaria, Albania, Andorra, San Marino;

Grupa J: Germania, România, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia, Liechtenstein.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6256
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .