Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Studii clinice

Rasp: Studii clinice acum 5 ani 3 luni #33648

Cuvintele conteaza pentru persoane aflate in coma profunda

Adrian Owen si Lorina Naci, cercetatori la Univesitatea Western, Ontario, Canada, au pus la punct o metoda relativ simpla, bazata pe tehnica numita imagistica functionala prin rezonanta magnetica (functional magnetic resonance imaging, fMRI), care permite comunicarea cu persoane aflate in coma profunda.

Nu este vorba despre o comunicare bogata, ci de raspunsuri simple (da sau nu) la intrebari simple. Cei doi cercetatori si-au publicat rezultatele pe care le-au obtinut pana in prezent in revista JAMA Neurology.

Studiul a demarat prin scanarea creierelor a 15 subiecti sanatosi, pentru etalonarea experimentului.

Studiul propriuzis a fost efectuat pe trei pacienti aflati in coma profunda, dintre care unul se afla in stare vegetativa de 12 ani. Subiectii au fost plasati, pe rand, intr-un aparat fMRI pentru a se vedea ce zone din creier care se activeaza atunci cand in apropierea lor se rostesc, intr-un anume context, cuvintele unu, doi, trei, patru, cinci, sase, sapte, opt, noua da si nu (one, two, three, four, five, six, seven, eight, nine, yes, and no) si patru intrebari: “Is your name Scott?” “Is your name Steven?” “Is your name Mike?” “Are you in a hospital?” and “Are you in a supermarket?”

Testul a fost unul foarte complex si nu voi intra in detalii, deoarece el poate fi citit online de catre cei care doresc mai multe amanunte. Dar concluzia cea mai importanta, si tulburatoare, a fost aceea conform careia pacientii au putut raspunde la intrebarile simple enuntate mai sus. Ei isi recunosteau numele si stiau ca se afla intr-un spital.


Activarea creierului pacientului aflat in stare vegetativa, in functie de intrebarile puse

”Am demonstrat, pentru prima oara, ca un pacient diagnosticat clinic ca fiind in stare vegetativa poate sa isi concentreze atentia pentru a arata ca este constient si poate comunica cu lumea exterioara. Atunci cand privesti sau discuti cu un asemenea pacient nu poti sa iti dai seama ca este constient, ca poate intelege ceea ce se petrece in jurul sau sau ca isi da seama in ce conditie se afla.” a declarat Lorina Naci pe site-ul Universitatii Western.

Pentru New Scientist Lorina Naci a mai adaugat o concluzie care ar trebui sa dea de gandit oricarui medic aflat in fata unui pacient aflat in coma: ”Am inteles ca trebuie sa abrdam orice pacient [inclusiv pe cei aflati in coma] ca si cum el ar intelege si ar fi constient de ceea ce se intampla in jurul lor”.

Sa nu uitam un lucru: avem de-a face cu un studiu important, dar unul preliminar. Dar, daca rezultatele lui vor fi confirmate, nu este greu sa ne imaginam dispozitive care ne-ar putea ajuta sa comunicam cu persoanele aflate in coma sau chiar in stare vegetativa. Acesta ar fi un pas extraordinar, ale carui consecinte sunt greu de evaluat acum.

Sursa Making Every Word Count for Nonresponsive Patients
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15830
  • Thank you received: 5009
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studii clinice acum 5 ani 1 lună #34514

Romanii cauta formula sangelui artificial

Cercetatorii romani au creat un lichid asemanator sangelui care poate fi folosit in procedurile chirurgicale sau in transfuzii in caz de accident.

Potrivit EuroNews, sangele artificial contine o proteina, hemeritrina, ce provine din viermii de mare. Deocamdata, lichidul a fost testat pe soareci, iar echipa de cercetatori romani afirma ca rezultatele sunt incurajatoare.



In aproximativ un an de zile, sangele ar putea fi testat si pe oameni. Asa cum a fost el obtinut de cercetatorii romani, sangele artificial este incolor si poate fi tinut sub forma de pulbere.

In tara lui Dracula, "vampirii nu au cum sa saliveze", incheie glumind jurnalistii de la Euronews.

Proteina folosita de cercetatorii romani, hemeritrina, contine fier, ca si sangele uman, dar este foarte rezistenta la factorii de stres. In testele facute pe soareci, s-a observat ca nu exista reactii de respingere.

Conducatorul colectivului de cercetatori romani, Radu Silaghi-Dumitrescu, a declarat ca sangele artificial nu va fi un inlocuitor permanent al sangelui, ci va folosi in situatii de urgenta, pentru a permite organismului sa functioneze pana cand isi regenereaza propriul sange.



Radu Silaghi-Dumitrescu, seful echipei de cercetatori, are 39 de ani, a absolvit cursurile Facultatii de Chimie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si are doua doctorate, dintre care unul la Georgia University din Statele Unite.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15830
  • Thank you received: 5009
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: acum 5 ani 1 lună by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studii clinice acum 5 ani 1 lună #34801

Radu Silaghi-Dumitrescu: Pasul urmator, testele pe animale si oameni

In urma cu ceva timp, un grup de cercetatori romani de la Cluj condus de Radu Silaghi-Dumitrescu a anuntat ca a descoperit formula pentru sangele artificial. Milioane de vieti vor fi salvate, daca substanta va ajunge in spitale, dar pana atunci mai este cale lunga.

De sase ani de munca intr-un laborator al Facultatii de Chimie din cadrul Universitatatii Babes Bolyai din Cluj a fost nevoie pentru a se ajunge aici si, cu siguranta, mai este nevoie de inca cinci ani pentru ca inventia sa-si gaseasca aplicabilitate in viata de zi cu zi.

Practic, substanta decoperita de Silaghi-Dumitrescu nu este un inlocuitor permanent al sangelui, ci o alternativa care permite organismului sa functioneze, in situatii de urgenta sau in proceduri chirurgicale, pana cand isi regenereaza propriul sange.

Sangele incolor obtinut in laboratorul Universitatii Babes-Bolyai este o premiera mondiala, pentru ca materia prima este formata din apa si sare. Spre deosebire de hemoglobina umana, sangele artificial este mult mai rezistent la agentii de stres exteriori.

Radu Silaghi-Dumitrescu a vorbit cu Ziare.com despre cum a ajuns sa faca descoperirea atat de importanta pentru intreaga omenire dar si despre pasii ce trebuie facuti pentru ca substanta sa fie folosita la scara larga.

Radu Silaghi-Dumitrescu despre obstacolele din calea genialitatii cercetatorilor romani

Cum ati descoperit substitutul hemoglobinei umane? Care este povestea? Cum v-a venit ideea?

Hemeritrina, despre care intrebati, e o substanta gasita in natura intr-o gama extrem de restransa de organisme, in general din cele inferioare (viermi marini, bacterii). Acolo, ea face ceva foarte similar cu ceea ce face hemoglobina umana in noi: transporta sau leaga molecula de oxigen din aer.

S-a intamplat sa lucrez cu hemeritrina in SUA in timpul doctoratului ajutand colegi de laborator in proiectele lor - si de atunci am retinut ca interesant faptul ca in comparatie cu hemoglobina ea este mult mai rezistenta la diversi agenti de stres din organism, precum apa oxigenata sau oxizii de azot.

Ulterior, s-a intamplat sa gasesc de lucru ca cercetator "postdoc" in Anglia intr-un grup aflat la centrul unei retele europene ce avea ca tinta studiul potentialelor substitute de sange.

Dansii, si toata lumea din domeniu, folosesc drept materie prima hemoglobina din sange uman sau din sange animal. In 2007, cand m-am intors la UBB, echipa din Anglia m-a incurajat sa imi dezvolt propriile idei legate de un posibil substitut de sange.
Aceste idei au fost:

(1) Dezvoltarea unei biblioteci de variante de substitute de sange pe baza de hemoglobina (deci oarecum "traditionale"), care sa difere intre ele prin capacitatea de a rezista la agentii chimici de stres pomeniti mai sus si care deci sa permita testarea ipotezei ca gradul de rezistenta la ei controleaza efectele secundare biologice.

(2) Incercarea, in paralel, de a folosi hemeritrina in locul hemoglobinei - tocmai datorita rezistentei sale sporite la agentii de stres.

De ce este incolor?

Atat hemoglobina (rosie) cat si hemeritrina (aproape incolora) contin fier, si acel fier este cel care le permite sa transporte oxigenul. Diferenta este ca hemoglobina mai contine in plus, in jurul fierului, si un pigment rosu numit porfirina (de la cuvantul porfir, care desemneaza ceva de culoare purpurie, rosie).

Sangele artificial este compatibil cu toate grupele de sange? In cat timp "expira"? Care sunt conditiile de pastrare?

Ambele retete pe care noi le propunem, atat cea pe baza de hemeritrina cat si cea pe baza de hemoglobina, sunt cel putin partial produse de sinteza, si prin aceasta pot fi tratate aproape la fel ca oricare alt medicament.

De aceea sunt compatibile in egala masura cu oricare grupa de sange, pot fi depozitate la congelator pe termen practic nelimitat si chiar in stare solida la temperature camerei - depasind cu mult stabilitatea sangelui uman provenit de la donator, care poate fi pastrat doar o luna, in frigiderul spitalului.

Ati brevetat descoperirea? Care este urmatorul pas?

As prefera ca subiectul brevetului, ca si cel al retetei exacte, sa nu il discut.

Sangele artificial a fost testat pe oameni? Care este procedura?

Inca nu. Testele pe oameni sunt o responsabilitate foarte serioasa si nu sunt de incercat decat dupa epuizarea testelor pe animale. Protocoalele de urmat sunt destul de clare, pentru ca au existat mai multe companii care au trecut prin aceste etape de testare, si stim si care pot fi punctele nevralgice ale procedurilor.

Cu siguranta acea etapa va fi condusa nu de un chimist, ci de specialisti in medicina si transfuzie; cred ca exista resurse pentru a face asta in Romania - dar nu ar fi o problema sa se recurga la colaboratori din strainatate in caz contrar.

De ce credeti ca sangele artificial este o inventie de premiul Nobel? Ce ar trebui facut pentru nominalizare?

Premiile despre care vorbiti se acorda, din cate stiu, in general celor ale caror rezultate afecteaza in mod pozitiv viata foarte multor oameni: nu celor care "au avut idei", ci celor care le-au dus pana la capat. In cazul de fata, "dusul la capat" ar insemna finalizarea cu succes a testelor pe subiecti umani. Cred ca e foarte posibil ca cineva sa reuseasca in viitorul apropiat sa faca acest lucru.

Credeti ca sangele artificial va ajunge sa fie folosit in spitalele romanesti? De ce este nevoie pentru asta? Cand s-ar putea intampla?

Spitalele romanesti sunt conectate la fluxul informational si comercial international. Cand va exista o varianta aprobata pentru uz uman la nivel international, e inevitabil ca ea sa fie folosita si la noi. Pentru acea aprobare e nevoie insa in prealabil de teste cu pacienti voluntari - o procedura care in cele mai dezvoltate tari tinde sa dureze catre trei ani.

De cand lucrati la aceasta descoperire?

Din 2007.

De unde ati avut fonduri pentru cercetari si cat ati cheltuit pana acum?

Fondurile au fost obtinute in principal prin competitii de proiecte din partea ministerului de resort si a autoritatilor din subordinea acestuia; aceste competitii sunt in general, atat ca structura cat si ca nivel de finantare (dar poate nu si in intregime ca implementare), foarte similare cu ceea ce se intampla in vestul Europei.

Am castigat astfel chiar in 2007 un proiect de 1.000.000 RON, care, impreuna cu resurse colaterale (de exemplu, contributii ale unor colaboratori din tara si strainatate, care adesea au realizat experimente in colaborare cu noi fara a ne solicita contributii materiale), ne-au permis sa plecam de la stadiul de idee de proiect, fara aparatura, fara angajati, fara materie prima, la stadiul de acum, in care avem in laborator, testate pana la nivel biologic, retete pe baza de hemoglobina si de hemeritrina care au dat rezultate promitatoare.

Implicit aici este ca s-a realizat intre timp si punerea pe picioare a unui colectiv care face tipuri de experimente fara precedent in tara. Toate acestea n-ar fi fost posibile fara expertiza si dotarile foarte diverse, si solide, din Cluj - atat in interiorul Facultatii de Chimie si Inginerie Chimica (in al carei colectiv de biochimie lucrez) cat si la colaboratorii de la Facultatile de Fizica, Biologie, Institutul de Cercetari Experimentale Interdisciplinare (ICI-BNS), si in afara UBB - la Institutul de Oncologie I Chiricuta, USAMV, UTCN.

In general e de spus ca apoximativ din 2005-2007, odata cu cresterea economica accentuata in contextul integrarii euroatlantice, si procentul din PIB alocat cercetarii a inceput sa insemne sume, in valoare absoluta, tot mai mari.

Cuplat cu sistemul de granturi "copiat" dupa modelul UE, acest fapt a dus la investitii semnificative in aparatura moderna si la capacitatea de a angaja cu salarii competitive tot mai multi cercetatori - fie oprind "brain-drain"-ul, fie plasandu-ne chiar, in cazuri e drept putine, la capatul sau profitabil.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15830
  • Thank you received: 5009
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studii clinice acum 5 ani 3 săptămâni #34927

Descoperiri uluitoare despre adevăratele cauze ale CANCERULUI. Corpul se vindecă singur, dacă bolnavul înţelege CAUZA BOLII



- Doctorul german Ryke HAMER (foto) a tratat cu succes peste 31.000 de pacienti doar stand de vorba cu ei. Nu facea nimic magic, in afara faptului ca le explica logic si rational despre stransa legatura dintre starea mentala si boala. El sustine ca fiecare om s-a imbolnavit din cauza unui program mental distructiv, nascut in urma unui SOC emotional. El a numit acest soc dupa numele fiului sau: Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer).

Dr. Hamer era in anii ‘70 Cercetator si Sef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalti doctori, tratamentele clasice de tratarea cancerului, care se dovedeau a fi mai mult sau mai putin eficiente.

Insa cursul vietii doctorului Hamer avea sa se schimbe radical, in luna decembrie a anului 1978, cand a primit teribila veste ca fiul sau DIRK , de doar 19 ani, a fost impuscat mortal. Mai mult decat atat, la cateva luni de la eveniment a murit sotia lui. Aceste socuri l-au ranit la un nivel profund, si, ca si cum n-ar fi fost destul, peste cateva luni s-a imbolnavit de CANCER la TESTICULE.



Ajunsese un doctor care trata pancientii de cancer, iar in paralel trebuia sa se trateze pe el insusi de cancer. Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit sa le urmeze si el, insa nu mai avea incredere in ele . Desi pare descurajator, acest context urma sa-l ajute pe Dr. Hamer sa revolutioneze lumea medicala.

Din moment ce nu fusese niciodata grav bolnav, a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului sau poate avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau.

Moartea lui Dirk si propria sa experienta cu cancerul l-au pe Dr. Hamer sa investigheze istoricul pacientilor sai de cancer. A aflat foarte curand ca, la fel ca el, toti au trecut prin experiente extrem de stresante, inainte ca boala sa se instaleze si sa se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte si organism nu a fost surprinzatoare. Numeroase studii aratasera deja ca atat cancerul, cat si alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant.

Există o LEGATURĂ dintre diferitele zone creiereului şi anumite organe

Dar Dr. Hamer a dus cercetarile sale cu un pas mai departe. Urmarind ipoteza ca toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacientilor sai si le-a comparat cu istoricul lor medical.

Dr. Hamer a descoperit ca orice boala, nu numai cancerul, este controlata de o zona din creier ce ii corespunde in mod specific si este legata, in mod particular, de un eveniment traumatizant perfect identificabil.

Mai exact, a sesizat aparitia unor vibratii mai anormale, vizibile sub forma de cercuri concentrice pe tomografie, in diferite zone ale creierului. Mai interesant era ca, oamenii cu acelasi tip de cancer, aveau vibraii mai intense EXACT in aceleasi zone ale creierului.

Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer avea o zona corespondenta in creier, care nu mai functiona corect.

Cu aceasta descoperire a pus bazele a ceea ce se numeste NOUA MEDICINA (pentru care va fi desconsiderat de ceilalti doctori, dupa care i se va retrage dreptul de a mai profesa (pentru ca perturba afacerile marilor companii farmaceutice, care, pentru a supravietui, trebuie sa vanda anual citostatice, vaccinuri, medicamente care dau dependenta etc.).

Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6.000 din 6.500 de pacienti ai dr. Hamer, cu cancer in faza terminala, erau inca in viata. In cazul tratementelor conventionale, cifra aceasta este inversa.

Noua medicina porneste de la “Regula de Fier a Cancerului”

Regula de Fier a Cancerului:

Fiecare cancer sau alta afectiune grava, are drept cauză un CONFLICT care genereaza UN SOC EMOTIONAL: numit DHS (Sindromul Dirk Hamer – denumit astfel in onoarea fiului sau) care imbolnaveste omul mai intai la nivel mental, cand apar dereglari in creier, iar in final boala se rasfrange asupra unui organ.

La această regulă, se adaugă alte două concluzii esenţiale:

a. Tipul conflictului care a generat SOCUL EMOTIONAL(DHS) determină ZONA in care apar vibratii anormale in creier. Zona de pe creier in care apar aceste inele concentrice, determina organul in care va aparea boala.

b. Cu cat dureaza mai mult conflictul, cu atat se imbolnaveste mai rau organul corespunzator acestui tip de conflict.

Aceste concluzii au rezultat in urma experimentelor practice pe care dr. Hamer le-a facut pe oameni si pe animale. A demonstrat mai intai cum, si animalele, la fel ca oamenii, sunt predispuse bolilor un urma unui conflict care genereaza un soc emotional.

Originea bolilor este în creier

Dr. Hamer a stabilit ca „orice boala este cauzata de un soc emotional (numit DHS) care surprinde individul total nepregatit”.

Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, conditionat si determinat de experientele noastre trecute, de vulnerabilitati, de perceptiile personale, de valorile si credintele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emotional, ci si biologic, care trebuie inteles in contextul evolutiei noastre personale.

Animalele experimenteaza aceste socuri biologice in urma pierderii bruste a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separarii de partener sau de grup, a unei amenintari nesteptate, a unei perioade de nemancare sau a unei amenintari de moarte.

Un barbat, de exemplu, poate suferi un soc conflictual de „pierdere a teritoriului” , cand isi pierde casa sau locul de munca, pe neasteptate; pentru o femeie, un soc conflictual „in camin” poate fi o grija pentru binele unuia dintre membrii familiei; un soc conflictual de tipul „abandonului” poate fi declansat de un divort neprevazut sau de o spitalizare de urgenta; copii sufera deseori un soc conflictual „de separare”, cand mama se decide sa se intoarca la munca sau cand se despart parintii.

Analizand mii de tomografii (CT) in relatie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit ca, atunci cand are loc DHS, socul impacteaza o zona specifica, predeterminata din creier, cauzand o leziune care este vizibila pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice (In 1989, Siemens, producatorul german de aparate tomografice, a confirmat ca aceste inele nu provin de la o proasta functionare a aparaturii).

Dupa impact, celulele cerebrale transmit socul impactului catre organul corespondent care, la randul lui, raspunde cu o modificare specifica, ce poate fi anticipata. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela ca, de-a lungul evolutiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programata sa raspunda instantaneu la posibile conflicte sau amenintari.

In timp ce „vechiul creier” (cerebelul, zona amigdaliana) este programat cu instuctiuni de baza legate de supravietuire, care corespund respiratiei, hranirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) este codat cu teme mult mai av ansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate si cele legate de autoapreciere, increderea si respectul de sine.

Cercetarile medicale ale Dr. Hamer sunt strans legate de embriologie, pentru ca, indiferent de felul in care organul raspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea tesutului sau prin dereglarea functionarii, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atat organul, cat si tesutul cerebral corespondent.

GNM “Ontogenetic System of Tumors” (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustreza ca organele controlate de „vechiul creier” care deriva din endoderm sau vechiul creier mesoderm, precum plamanii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea in profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., genereaza intotdeauna proliferare celulara, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului.
Tumorile acestor organe se dezvolta exclusiv pe durata fazei active a conflictului (initiata de DHS).

EXEMPLE

Cancerul de plaman

Sa luam exemplul cancerului de plaman: conflictul biologic asociat cu cancerul de plaman este un soc de tipul „frica de moarte”, deoarece, in termeni biologici, panica de moarte este echivalenta cu incapacitatea de a respira. Odata cu socul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care regleaza respiratia incep instantaneu sa se multiplice, formind o tumoare pulmonara.

Contrar parerilor conventionale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fara rost, ci serveste unui scop biologic foarte bine definit, si anume sa creasca capacitatea pulmonara, optimizand astfel sansele de supravietuire ale organismului.

Analizele tomografiilor intreprinse de Dr. Hamer demonstreaza ca fiecare persoana bolnava de cancer de plaman prezinta o configuratie clara de tip inele concentrice in zona corespondenta din creier si ca fiecare pacient a suferit un soc conflictual emotional total neasteptat, de tipul „frica de moarte”, inaintea declansarii cancerului. In majoritatea cazurilor teama de moarte a fost declansata de socul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimtit ca o sentinta la moarte.

Cancerul de san

Cancerul de san, potrivit cercetarilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul “mama-copil” sau “probleme cu partenerul”. Aceste tipuri de conflicte impacteaza intotdeauna vechiul creier, in zona care controleaza glandele producatoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mama-copil, intrucat isi face foarte multe griji, atunci cand copilul ei este ranit sau se imbolnaveste grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cat conflictul este activ, celulele glandei mamare continua sa se multiplice, formand o tumora.

Scopul biologic al proliferarii celulare este acela de a mari capacitatea de lactatie pentru copilul suferind, grabind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie si fiecare femela din lumea animala se naste cu acest program de reactie biologica pentru crestere si dezvoltare.

Numeroasele studii ale Dr. Hamer arata ca femeile, chiar si atunci cand nu alapteaza, dezvolta tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui parinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).

Ceea ce a fost spus despre cancerul de plaman sau de san este valabil pentru orice alt tip de cancer ce isi are originea in „vechiul creier”. Fiecare tip de cancer este declansat de un conflict soc specific, care activeaza un „program biologic precis” (A Cincea Lege Biologica), ce permite organismului sa depaseasca obisnuintele functionarii zilnice si sa se confrunte fizic cu situatia urgenta. Pentru fiecare tip de conflict exista o zona cerebrala specifica, de unde este coordonat acest program de urgenta.

Ce se întâmplă cu organele controlate de noul creier

In vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvolta tumori pe durata fazei active a conflictului- soc, situatia este opusa in cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele si tesuturile ce corespund si sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alaptare etc.) isi au originea in ectoderm sau mesoderm-ul noului creier.

In momentul producerii conflictului- soc, tesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului raspund prin degenerare celulara.

Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situatii care apar doar atunci cand persoana se afla intr-o stare emotionala de stres relationata cu conflictele- soc corespondente. Asa cum este de asteptat, distrugerile tesuturilor respective au o semnificatie biologica precisa.

Sa luam exemplul tesuturilor canalelor de lactatie. Ele se dezvolta mult mai tarziu decat glanda mamara, acest tesut fiind controlat de o zona mai tanara a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde tesutului canalelor de lactatie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experiente de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la san. O femela din lumea animala sufera un astfel de conflict, atunci cand puiul ei se pierde sau este omorat. Ca un reflex natural la acest conflict-soc, tesutul canalelor de lactatie incepe sa ulcereze. Scopul acestei reactii este marirea diametrului canalelor de lactatie, astfel incat laptele nefolosit sa se poata drena mai usor si sa nu se congestioneze in interiorul sanului. Creierul fiecarei femei este programat cu acest gen de reactie-raspuns biologic. Din moment ce sanul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija si hranirea, femeile sufera un conflict-soc cauzat de separarea brusca de o persoana iubita. Pe durata fazei active a conflictului- soc nu exista practic nici un simptom, cu exceptia unor ocazionale puseuri usoare in interiorul sanului.

Faza de îmbonăvire(de conflict) şi Faza de vindecare(post conflict)

Dr. Hamer a descoperit de asemenea ca orice conflict si orice boala are si o rezolvare, iar desfasurarea oricei boli are loc in doua faze. (A Doua Lege Biologica).

In timpul primei faze, a conflictului activ (si anume atata timp cat acesta exista) intregul organsim este orientat catre a face fata conflictului. In timp ce, la nivel fizic, au loc dereglari celulare specifice, psihicul si sistemul nervos vegetativ autonom se confrunta de asemenea cu situatii neasteptate.

Comutata intr-o faza de stres (sympathicotonia) , mintea devine total preocupata de continutul conflictului. Tulburari ale somnului si lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atentiei asupra conflictului si orele de activitate in plus constituie conditiile propice pentru rezolvarea conflictului.

Faza activa a conflictului este denumita si „faza rece”. Deoarece pe perioada stresului se produce constrictia vaselor de sange, simptomele specifice ale activitatii conflictuale sunt extremitatile reci (in special mainile), tremurul si transpiratia rece. Intensitatea simptomelor depinde, in mod natural, de intesitatea si impactul socului conflictual. Daca o persoana ramane in aceasta stare prea mult timp, urmarile pot fi fatale.

Dr. Hamer a demonstrat, fara nici o indoiala, ca organismul nu poate muri niciodata de cancer, in sine. O persoana poate muri ca rezultat al complicatiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar in nici un caz celulele canceroase, in sine, nu pot provoca moartea. In German New Medicine distinctia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul malign este o constructie artificiala (la fel ca marcarii tumorali) care, pur si simplu, indica o activitate de reproducere celulara ce a depasit o anumita limita complet arbitrara.

Daca o persoana moare pe durata fazei initiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slabirii exagerate, a lipsei de somn si a epuizarii mentale si emotionale.

De cele mai multe ori este vorba de impactul emotional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul “Mai ai doar sase luni de trait!”, impact ce arunca pacientii de cancer si pe cei apropiati lor intr-o stare de disperare. Cu foarte mica speranta sau chiar deloc, sunt privati de forta lor vitala, isi consuma inutil energia si, in cele din urma, mor in urma unui proces agonizant pentru pacientii de cancer pe care tratamentele conventionale de cancer nu fac decat sa il accelereze.

Daca pacientul nu a facut nici un tratament conventional de cancer (in special chimioterapie sau radioterapie) , GNM are o rata de succes de 95 pana la 98 %. Este o ironie ca aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autoritati.

Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6000 din 6500 de pacienti cu cancer in faza terminala erau inca in viata. In cazul tratamentelor conventionale, cifra aceasta este inversa.

Conform declaratiilor epidemiologului si biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), succesul majoritatii chimioterapiilor este jalnic… nu exista nici o dovada stiintifica referitoare la abilitatea de a extinde in mod apreciabil viata pacientilor care sufera de cele mai comune forme de cancer organic…Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operatie, care reprezinta 80% din totalul cancerelor, reprezinta un “pustiu stiintific” (“scientific wasteland” – Lancet 1991).

Corpul se vindecă singur

Rezolvarea conflictului generat de semnalele initiale reprezinta inceperea fazei a doua a programului biologic. Emotiile si organismul nostru se comuta imediat in modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat in mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obositi (putem chiar sa nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna si furnizarea tuturor nutrientilor necesari organismului sunt esentiale pe perioada de vindecare. A doua faza este denumita faza calda si, in aceasta perioada, vasele de sange se maresc, incalzind extremitatile si pielea.

Odata cu rezolvarea conflictului se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulara (vechiul creier – controlul cresterii tumorale) si distrugerea celulara (creierul nou – controlul degradarii tesuturilor) se opresc imediat si este declansat procesul de reparare specific.

O zona care s-a necrozat sau a prezentat ulceratii in timpul fazei active a conflictului este acum regenerata si refacuta cu celule noi. Acest proces este insotit, de regula, de inflamatii potential dureroase cauzate de edeme care protejeaza tesutul pe durata vindecarii.

Alte simptome tipice regenerarii sunt: hipersensibilitate, mancarimi, spasme (daca tesuturile musculare sunt implicate) si inflamatii. Exemple de boli care apar doar in procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, brosita, artrita, ateroscleroza, disfunctii ale rinichilor si vezicii urinare, anumite boli ale ficatului si infectii.

Bazandu-se pe observarea multiplicarii celulare (mitoza) si pe distinctia standard dintre tumoare benigna si maligna, medicina conventionala interpreteaza procesul natural de producere celulara a tesutului care se vindeca drept tumoare maligna.

In GNM distingem la fel doua tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt impartite in bune sau rele, ci mai degraba sunt clasificate dupa tipul de tesut si zona cerebrala din care provin si de unde sunt controlate. Exista acele tumori care se dezvolta, in mod exclusiv, in faza activa a conflictului- soc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostata etc.) si cele care apar in timpul procesului natural de vindecare.

In felul in care creierul vechi controleaza cancerul, cresterea tumorala nu este nici accidentala si nici fara sens, din moment ce proliferarea celulara se opreste, de indata ce tesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial si laringial si cancerul cervical, toate sunt de natura curativa si fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu conditia ca procesul de vindecare sa nu fie intrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului soc, aceste tumori dispar pana la urma, pana la sfarsitul procesului de vindecare.

Principiile pentru VINDECARE

A. In primul rand: Pacientul devine ’stapanul absolut’ al tratamentului. E 100% responsabil pentru conditia lui si nu-si pune sperantele in numeni mai mult decat in el insusi.

B. Apoi pacientul va lucra la intelegerea CAUZEI care a provocat conflictul si implicit boala.

C. In final va colabora constructiv cu doctorul pentru a crea un plan eficient de de rezolvare a conflictului atat MENTAL cat si PRACTIC.

*Este absolut necesar ca pacientul la inteleaga cat mai bine CE se intampla de fapt cu el, pentru a putea sa aiba o atitudine constructiva si motivata in procesele de autovindecare.

* Dr. Hamer pune accentul pe rezolvarea EMPIRICA (practica) a orcarui conflict emotional, insa pot fi benefice si psihoterapia, terapiile prin hipnoza si regresie sau altele de acest fel.

* Frica de cancer/moarte poate genera alt conflict, pe langa cel existent. E nevoie sa renunti total la astfel de ganduri, pentru ca faza de vindecare sa se desfasoare fara probleme.

* O persoana sanatoasa, bine hranita, odihnita,relaxata,cu activitate fizica zilnica si care are convingeri pozitive, va face mult mai usor fata orcarui conflict, si de asemenea se va lovi de mult mai putine.

* Persoanlele cu situatie materiala buna au un risc mult mai mic de a se imbolnavi spre deosebire de cei saraci (care nu au bani pentru a rezolva anumite conflite)

* La femeile insarcinate orice forma de cancer sau de tip cancer se va vindeca/elimina pe cale naturală, începând cu a 3-a lună de sarcina, deoarece sarcina are prioritate absoluta, spune dr. Hamer.

A primit ultimatum sa renunte la descoperirile sale stiintifice

Rezultatul cercetarilordoctorului Ryke HAMER se constituie intr-o diagrama stiintifica ce ilustreaza legatura biologica dintre psihic si creier si corelatia cu organele si tesuturile intregului organism uman (varianta engleza a “Diagramei stiintifice a GNM” este in lucru). Dr. Hamer a denumit descoperirile sale “Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine”, datorita faptului ca aceste legi biologice valabile in cazul oricarui pacient, ofera o perspectiva cu totul noua asupra intelegerii cauzei, a dezvoltarii si a procesului natural de vindecare a bolii.

In 1981, Dr.. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totusi, pana astazi, Universitatea a refuzat sa testeze cercetarile Dr. Hamer, in ciuda obligativitatii legale de a o face. Acesta este un caz fara precedent in istoria universitara. In mod similar, medicina oficiala a refuzat sa aprobe descoperirile sale, in ciuda a 30 de verificari stiintifice diferite, facute atat de medici independenti, cat si de asociatii profesionale.

La scurt timp dupa ce Dr. Hamer si-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunta la descoperirile sale stiintifice, sau i se va refuza reinnoirea contractului sau la Clinica Universitara. In 1986, desi munca sa nu a fost niciodata pusa la indoiala sau dezaprobata, doctorului Hamer i-a fost ridicata licenta medicala pe motive ca a refuzat sa se conformeze principiilor medicinei standard.

Cu toate acestea, era hotarat sa-si continue munca si, in 1987, a reusit sa-si extinda descoperirile practic catre orice boala cunoscuta de medicina.

Dr. Hamer a fost persecutat si hartuit timp de 25 ani, in special de catre autoritatile germane si de catre cele fraceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieste in exil in Spania, unde isi continua cercetarile si continua sa se lupte pentru recunoasterea oficiala a “New Medicine”. Insa, din moment ce Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen isi mentine tactica de amanare, pacientilor din intreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revolutionare ale Dr. Hamer. Sursa : financiarul.ro
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5683
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 5 ani 3 săptămâni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studii clinice acum 5 ani 3 săptămâni #34929

STUDIU: Depresia accelereaza procesul de imbatranire

Depresia ii face pe oameni sa devina mai batrani din punct de vedere biologic decat sunt in realitate, prin accelerarea procesului de imbatranire la nivelul celulelor, potrivit unui studiu recent, informeaza bbc.co.uk.

Potrivit testelor de laborator, celulele arata din punct de vedere biologic mai batrane la persoanele care sufera de depresie severa sau care au suferit de aceasta afectiune in trecut.
Aceste diferente vizibile inregistrate de un parametru ce masoara varsta celulelor - lungimea telomerilor - nu ar putea fi explicata de alti factori, precum fumatul.

Studiul, realizat pe un esantion de peste 2.000 de persoane, a fost publicat in revista Molecular Psychiatry.

Oamenii de stiinta stiau deja ca persoanele diagnosticate cu depresie severa prezinta un risc ridicat de aparitie a bolilor asociate procesului de imbatranire, precum cancerul, diabetul, obezitatea si maladiile cardiace.

Acestea sunt provocate, cel putin in parte, de anumite comportamente de viata considerate nesanatoase, precum abuzul de alcool si inactivitatea fizica. Insa oamenii de stiinta banuiau ca depresia are la randul ei propriul efect asupra celulelor din organism.

Pentru a analiza aceasta ipoteza, Josine Verhoeven, de la Centrul Medical Universitar din Olanda, alaturi de colegi americani, a recrutat 2.407 de persoane pentru acest studiu. Peste o treime dintre voluntari erau diagnosticati cu depresie, 33% suferisera o depresie majora in trecut, iar ceilalti nu au fost niciodata deprimati.

Voluntarii au oferit probe de sange pe care cercetatorii le-au analizat in laborator pentru a vedea daca acestea prezinta semne de imbatranire celulara.

Cercetatorii cautau o serie de modificari in structura unor entitati aflate in profunzimile celulelor, denumite telomeri. Telomerii infasoara capetele cromozomilor care alcatuiesc ADN-ul. Functia lor este aceea de a stopa pierderile nedorite din acest cod genetic vital. Pe masura ce celulele se divid, telomerii devin tot mai scurti. Masurarea lungimii lor reprezinta o metoda de estimare a imbatranirii celulare.

Persoanele care sunt sau care au fost deprimate prezentau telomeri mult mai scurti decat persoanele care nu au experimentat niciodata episoade de depresie. Aceste diferente au ramas chiar si dupa ce autorii studiului au eliminat din ecuatie diferentele de stil de viata, precum abuzul de alcool si fumatul.

Mai mult decat atat, voluntarii care prezentau cele mai severe forme de depresie cronica aveau cei mai scurti telomeri.

Autorii studiului sunt de parere ca scurtarea telomerilor reprezinta o consecinta a reactiei pe care o are organismul la stresul produs de depresie. Oamenii de stiinta nu stiu deocamdata cu exactitate daca acest proces este vatamator pentru starea generala a organismului si daca poate fi inversat.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15830
  • Thank you received: 5009
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studii clinice acum 5 ani 3 săptămâni #34930

STUDIU: Un medicament revolutionar poate distruge o gena responsabila pentru tumorile canceroase

Un nou medicament, creat de cercetatorii americani, a reusit sa distruga gena RAS, responsabila pentru cele mai letale trei forme de cancer, ceea ce deschide calea pentru tratarea formelor grave ale acestei maladii, informeaza dailymail.co.uk.

Cercetatorii americani au reusit sa creeze o substanta chimica ce blocheaza activitatea genei RAS, care, atunci cand prezinta mutatii, declanseaza dezvoltarea tumorilor, alimenteaza cresterea acestora si le mentine active.

Oamenii de stiinta au incercat de peste 30 de ani sa creeze un inhibitor al acestei gene, despre care pana acum s-a crezut ca este de neinvins, mai ales ca formele de cancer cauzate de aceasta se raspandesc cu rapiditate si sunt greu de tratat.

Gena RAS, descrisa de cercetatorul Kevan Shokat, de la Institutul medical Howard Hughes de la Universitatea din California, drept "Everestul mutatiilor canceroase", este responsabila pentru trei dintre cele mai letale forme de cancer pe plan mondial: pancreatic, pulmonar si de colon.
Prin dezactivarea genei RAS, cu ajutorul noului medicament, cercetatorii spera ca tumorile sa isi inceteze cresterea si sa se retraga.

Noul medicament actioneaza doar impotriva unei singure mutatii a genei, dar cercetatorii spera ca vor putea crea tratamente care sa lupte si impotriva altor mutatii.

Medicamentul a fost testat deocamdata doar asupra mostrelor de celule, in laborator, dar acesta va putea fi testat pe oameni in urmatorii trei ani, cu posibilitatea sa apara pe piata pana in 2021, daca se va dovedi sigur si eficient in cadrul experimentelor pe scara larga.

Cel mai important este faptul ca substanta inhibitoare a medicamentului actioneaza numai asupra celulelor afectate de mutatia genei RAS, care cauzeaza cancer, ceea ce inseamna ca restul celulelor sunt crutate. Acest lucru ar putea reduce riscul efectelor secundare, cum ar fi starea de rau, greata si pierderea parului, asociate in mod normal cu medicamentele anticancer.

"Formele de cancer cauzate de RAS sunt cel mai greu de tratat. Doctorul Shokat si echipa sa au avut o abordare inovatoare (...) si au dezvoltat o strategie pentru cercetarea unei forme mutante de RAS cu o precizie extraordinara", a declarat Frank McCormick, coordonatorul programului guvernamental de cercetare a genei RAS, in valoare de 6,2 milioane de dolari.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15830
  • Thank you received: 5009
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studii clinice acum 5 ani 6 zile #35190

Studiu: Grefe de piele in vitro, folosite drept pansament in cazul ulcerelor venoase



Cercetatorii de la Universite Laval's Faculty of Medicine si Centre Hospitalier Universitaire de Quebec au aratat ca este posibil ca pielea umana dezvoltata in vitro sa fie folosita drept pansament pentru ulcerele venoase care nu raspund la tratamentul conventional.

Un studiu publicat recent in revista de specialitate Advances in Skin and Wound Care a aratat cum aceasta abordare a fost folosita cu succes in tratarea ulcerelor venoase la pacienti care au suferit cronic de aceasta boala, conform www.worldpharmatoday.com.

Aproaximativ 1% din populatia lumii sufera de aceste tipuri de ulcer. Ranile provocate de ulcer se inflameaza sau se infecteaza regulat si se vindeca foarte incet, in proportie foarte mica. Acestea sunt frecvent asociate cu imbatranirea, diabetul si cu tulburari ale sistemului circulator, precum varicele sau edemele.

„Persoanele obeze si cele care lucreaza constant in picioare sunt cele mai vulnerabile. Aceste tipuri de ulcer pot persista ani de zile. In momentul in care tratametele standard nu sunt eficiente, situatia clinica devine de nesuportat”, a spus dr. François A. Auger, director al studiului, dar si director al laboratorului medical de inginerie tisulara si medicina regenerativa.

Tratamentele standard pentru ulcer implica curatarea atenta a acestor rani si aplicarea unor bandaje. Medicamentele au aparut pe piata acum 20 de ani, dar ele sunt foarte scumpe si eficacitatea lor s-a demonstrat a fi limitata. O grefa de piele de la pacient ar putea fi eficienta, insa acest lucru atrage dupa sine alte probleme pentru ca se cere o cantitate semnificativa de piele, prelevata de la pacient.

Aceasta problema a inspirat cercetatorii sa utilizeze expertiza proprie, cu grefe de piele in vitro, create speial pentru ranile produse de ulcer. Acest proces este complex si necesita cativa pasi de urmat:

- prelevarea a 1-2 cm de piele de la pacient;
- izolarea celulelor necesare;
- cresterea acestora in vitro;
- crearea unei grefe de piele, cu derma si epiderma;
- dupa opt saptamani de crestere, pielea creata in vitro poate fi aplicata peste ulcere, mai mult ca niste bandaje, acolo unde este necesar.

„Celulele secreta molecule care accelereaza vindecarea prin punerea in miscare a proceselor naturale de vindecare. Ar fi greu de imaginat un model (n.r. ca aceasta grefa de piele) mai apropiat de fiziologia corpului uman”, a mai spus dr. François A. Auger.

via
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15830
  • Thank you received: 5009
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studii clinice acum 3 ani 6 luni #41109

Sangele artificial: creatie sau consecinte? | Radu Silaghi | TEDxIasi

Radu Silaghi-Dumitrescu (n. 26 octombrie 1974) este un chimist roman, cunoscut in special pentru cercetarile in vederea obtinerii sangelui artificial. (vezi mai sus postarile #34514 si #34801)

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15830
  • Thank you received: 5009
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studii clinice acum 6 luni 3 săptămâni #46332

După un secol de cercetări, un studiu marchează o nouă eră în diagnosticarea şi tratarea leucemiei la copii. Cauza apariţiei maladiei este pentru unii surprinzătoare

Cercetătorii britanici de la Institute of Cancer Research au descoperit pentru prima dată cauza posibilă a majorităţii cazurilor de apariţie a leucemiei acute limfoblastice la copii, după un secol de controverse cu privire la origini.

Studiul echipei conduse de Mel Greaves este cel mai comprehensiv în ceea ce priveşte dovezile adunate cu privire la leucemia acută limfoblastică - cel mai comun tip de cancer care apare la copii, scrie Science Daily.

Studiul a arătat că boala este cauzată de un proces în două etape de mutaţie genetică şi de expunerea la infecţii. Descoperirea sugerează că leucemia poate fi prevenită cu tratamente care stimulează sistemul imunitar încă de la începutul vieţii.

Primul pas implică o mutaţie genetică ce are loc înainte de naştere, creând predispoziţia copiilor la apariţia bolii. Totuşi, doar 1% dintre copiii născuţi cu această mutaţie dezvoltă boala.

A doua etapă este crucială. Leucemia este declanşată mai târziu, în copilărie, prin expunerea la una sau mai multe infecţii comune, dar în principal la copii care au o copilărie „curată” în primul an al vieţii, fără interacţiuni cu alţi nou-născuţi sau cu copii mai în vârstă.

Leucemia limfoblastică acută este mai răspândită în societăţile mai avansate şi creşte în incidenţă cu 1% pe an. Altfel spus, lipsa de expunere a copiilor la microbi rezultă într-un sistem imunitar slăbit.

În studiul publicat recent în Nature Reviews Cancer, Greaves a compilat peste 30 de ani de studii - proprii sau ale colegilor din domeniu din întreaga lume - în genetică, biologie celulară, imunologie, epidemiologie şi experimente pe animale.

Studiul a exclus cauze de mediu posibile, precum radiaţia, cablurile de electricitate, unde electromagnetice sau chimicale realizate de om.

În schimb, a adus dovezi conform cărora a doua mutaţie poate fi declanşată de o infecţie - probabil cauzată de virusuri sau bacterii comune.

Studiile asupra populaţiilor au arătat că expunerea timpurie la infecţii în primii ani ai vieţii, precum alăptarea sau grădiniţele, pot proteja împotriva leucemiei prin întărirea sistemului imunitar. Acest lucru sugerează că maladia poate fi prevenită.

„Întotdeauna am avut impresia că ceva lipseşte”

Următorul pas al studiului îl reprezintă experimentele pe şoareci, cercetătorii investigând dacă microorganismele inofensive pot preveni leucemia la rozătoare - cu posibilitatea de prevenire la copii prin măsuri de a-i expune la microbi comuni şi inofensivi.

Greaves precizează că studiul său se referă exclusiv la leucemia acută limfoblastică, alte tipuri de leucemie au mecanisme cauzale diferite.

„Am petrecut mai mult de 40 de ani cercetând leucemia la copii şi în acest timp s-au făcut progrese însemnate în înţelegerea biologiei sale şi a metodelor de tratare, astfel încât astăzi aproximativ 90% dintre cazuri sunt vindecate. Dar întotdeauna am avut impresia că ceva lipseşte, un gol în cunoaştere - de ce şi cum copiii sănătoşi dezvoltă leucemie şi cum acest cancer poate fi prevenit”, a afirmat Greaves.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15830
  • Thank you received: 5009
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studii clinice acum 1 lună 4 zile #46749

Un studiu de amploare arată că suplimentele de vitamina D nu sunt atât de utile pe cât se credea

Administrarea de suplimente de vitamina D nu reduce riscul de apariţie a cancerului sau a bolilor cardiovasculare, conform unui studiu de amploare.

Studiul intitulat VITAL a găsit că nu există nicio diferenţă semnificativă între riscul apariţiei de cancer sau de boli cardiovasculare între persoanele care iau 2.000 de UI (unităţi internaţionale) de vitamina D pe zi şi cei care iau un placebo, conform rezultatelor prezentate la sesiunea ştiinţifică din 10 noiembrie a American Heart Association.

Rezultatele diminuează renumele unei vitamine care cândva era considerată un medicament care poate întări oasele şi preveni condiţii precum obezitatea, diabetul, bolile autoimune şi bolile de inimă, scrie Science News.

„Ce arată studiul acesta este că populaţia nu trebuie să ia vitamina D pentru diminuarea riscului apariţiei cancerului şi pentru sănătatea inimii”, a precizat Erin Michos de la Hopkins School of Medicine, care nu a fost implicat în studiu. „Este cel mai elocvent studiu până astăzi pentru această problemă”, a adăugat cercetătorul.

JoAnn Manson, epidemiolog la Brigham and Women’s Hospital şi la Harvard Medical School din Boston, şi colegii săi au analizat 25.871 de participanţi din SUA - bărbaţi de 50 de ani şi mai bătrâni şi femei de 55 de ani sau mai mult - timp de 6 ani. Participanţii erau relativ sănătoşi, neavând istorie de boli cardiovasculare sau cancer (cu excepţia melanomului) la început. Studiul a inclus şi 5.106 de participanţi de culoare, pigmentarea ducând la reducerea producţiei de vitamina D în piele, astfel că aceştia au niveluri mai mici de vitamină.

Dintre cei care luau doze zilnice de vitamina D, 396 au suferit de atac de cord sau au murit în urma bolii cardiovasculare, comparativ cu 409 care au luat un placebo. Diferenţele erau nesemnificative şi atunci când au fost luate în considerare cazurile de cancer: 793 dintre cei care au luat vitamina D au fost diagnosticaţi cu diferite tipuri de cancer invaziv, precum cancer mamar, de prostată sau de colon, comparativ cu 824 care au luat un placebo. Rezultatele au fost publicate pe 10 noiembrie în New England Journal of Medicine.

De asemenea, echipa lui Manson a dorit să vadă dacă suplimentele cu grăsimi de peşte din comerţ au vreun efect asupra sănătăţii. La fel ca în cazul vitaminei D, cercetătorii nu au găsit diferenţe semnificative între oamenii care iau o capsulă zilnică ce conţine omega-3 şi cei care iau un placebo. Aceste rezultate au fost prezentate la acelaşi simpozion şi publicate pe 10 noiembrie, tot în jurnalul New England Journal of Medicine.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5683
  • Thank you received: 716
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .