Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: OUG nr. 103/2017

OUG nr. 103/2017 #45927

OUG nr. 103/2017 - modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale
Monitorul Oficial nr. 1010 din 20 decembrie 2017

ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ
pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale

Având în vedere modificările legislative din ultima perioadă de timp cu incidenţă asupra prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată,

luând în considerare prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora pensiile militare de stat nu mai sunt integrate sistemului public de pensii,

ţinând seama de prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv modificările şi completările intervenite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 care vizează reformarea sistemelor sociale publice din România în vederea creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi,

luând în considerare că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, s-a redus numărul contribuţiilor sociale obligatorii, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să reţină, să declare şi să plătească obligaţiile datorate,

ţinând seama de faptul că prin aceste reglementări au fost transferate contribuţiile sociale obligatorii în sarcina salariatului, se impune reglementarea de urgenţă a modalităţilor de achitare a unor drepturi care, anterior modificărilor legislative, erau în sarcina angajatorului.

Având în vedere faptul că noile modificări ale Codului fiscal intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, corelarea acestora cu prevederile celor două acte normative modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se poate face ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017.

De asemenea, existenţa unor paralelisme legislative la nivelul legislaţiei din domeniul pensiilor publice ar face imposibilă implementarea, aplicarea noilor prevederi din domeniul fiscal.

În vederea evitării unei grave atingeri aduse principiilor echităţii şi egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului de pensii, dar şi pentru evitarea unor cheltuieli semnificative din bugetul de stat se impune adoptarea unei soluţii imediate

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. — Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) asigurat — persoana fizică pentru care angajatorul este obligat să reţină şi să plătească contribuţia de asigurări sociale, precum şi persoana fizică ce achită, în nume propriu, contribuţia de asigurări sociale, conform prezentei legi;”.

2. La articolul 3 alineatul (1), litera b) se abrogă.

3. La articolul 3 alineatul (1), literele c), e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:


„c) contract de asigurare socială — contractul încheiat, voluntar, între persoane fizice şi casele teritoriale de pensii în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie;

(...)

e) declaraţie individuală de asigurare — declaraţia fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente şi care constituie, pentru aceste persoane, documentul pe baza căruia se stabileşte, în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare şi punctajul lunar, anual şi mediu anual;

f) declaraţie nominală de asigurare — declaraţia fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor care constituie, pentru aceste persoane, documentul pe baza căruia se stabileşte stagiul de cotizare şi punctajul lunar, anual şi mediu anual;”.

4. La articolul 3 alineatul (1), litera i) se abrogă.

5. La articolul 3 alineatul (1), litera l) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„l) punctaj lunar — numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câştigului salarial brut lunar sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică;”.

6. La articolul 3 alineatul (1), litera q) se abrogă.

7. La articolul 3 alineatul (1), după litera v) se introduc trei noi litere, literele w), x) şi y), cu următorul cuprins:


„w) câştig salarial brut/salariu lunar brut — veniturile din salarii sau asimilate salariilor care au constituit/constituie baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare pentru perioadele ulterioare datei de 31 martie 2001;

x) nevăzător— persoana care prezintă deficienţă vizuală gravă, din cauza căreia este încadrată în grad de handicap grav;

y) venituri din activităţi dependente — venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor.”

8. La articolul 3, alineatul (2) se abrogă.

9. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2) Administrarea sistemului public de pensii se realizează prin CNPP, care funcţionează şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de prezenta lege."

10. La articolul 6 alineatul (1) punctul I, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„I. a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;”.

11. La articolul 6 alineatul (1) punctul I, litera c) se abrogă.

12. La articolul 6 alineatul (1) punctul I, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„d) alte persoane care realizează venituri asimilate salariilor pentru care se datorează contribuţie de asigurări sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal.”

13. La articolul 6 alineatul (1), punctul IV se modifică şi va avea următorul cuprins:


„IV. persoanele care realizează venituri din activităţi independente, pentru care se datorează contribuţie de asigurări sociale, conform prevederilor Codului fiscal.”

14. La articolul 6, punctul V se abrogă.

15. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2) Orice persoană se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială, în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă şi, după caz, în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie.”

16. La articolul 7, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 7. — (1) Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. I şi II, denumite în continuare angajatori, precum şi instituţiile care efectuează plata drepturilor de şomaj pentru şomerii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. III sunt obligate să întocmească şi să depună, la organul fiscal central, declaraţia nominală de asigurare.

(...)

(3) Termenele şi modalităţile de depunere a declaraţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt prevăzute în Codul fiscal.”

17. Articolul 8 se abrogă.

18. Articolul 9 se abrogă.

19. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 10. — (1) Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informaţiile preluate din declaraţia nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) şi (2), precum şi din declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, constituie elementele pe baza cărora se stabileşte stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi punctajul anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii.

(2) În situaţiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1), derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declaraţia nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare şi a punctajului anual, pot fi valorificate şi alte acte doveditoare, întocmite în condiţiile legii.

(3) Obligaţia prezentării actelor doveditoare prevăzute la alin. (2) revine persoanei în cauză.”

20. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 11. —(1) Persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV sunt asigurate în sistemul public de pensii pe baza declaraţiei individuale de asigurare, înregistrate la organul fiscal competent

(2) Termenele şi modalităţile de depunere a declaraţiilor prevăzute la alin. (1) sunt prevăzute în Codul fiscal.”

21. La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Contractul de asigurare socială se reziliază din iniţiativa casei teritoriale de pensii, în cazul neplăţii contribuţiei de asigurări sociale pentru o perioadă de 6 luni consecutive.”

22. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 13. — (1) Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială poate fi modificat, din iniţiativa asiguratului, prin încheierea unui act adiţional la contractul de asigurare socială.

(2) Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială în baza căruia se calculează contribuţia de asigurări sociale se modifică, din iniţiativa asigurătorului, respectiv a casei teritoriale de pensii, prin notificarea asiguratului, ori de câte ori venitul lunar asigurat este mai mic decât nivelul minim prevăzut de lege.”

23. Articolul 14 se abrogă.

24. La articolul 15, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:


„(2) Datele cu caracter personal actualizate pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii Uniunii Europene, ai statelor membre ale Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene şi pentru străinii care au înregistrată rezidenţa/şederea în România, precum şi ale persoanelor pentru care CNPP întocmeşte documentaţii de plată şi/sau efectuează plata unor prestaţii sociale sunt furnizate acesteia gratuit de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, după caz.

(3) Datele prevăzute la alin. (2) sunt furnizate gratuit, la cererea CNPP, şi de oricare altă autoritate, instituţie publică sau altă instituţie care deţine astfel de informaţii.”

25. La articolului 15, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

„(31) În vederea realizării atribuţiilor privind evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale, CNPP şi casele teritoriale de pensii pot efectua, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe bază de protocoale, schimburi de informaţii cu alte instituţii publice şi autorităţi.”

26. La articolul 16, literele b) şi d) se abrogă.

27. La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 17. — (1) Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv pentru perioadele realizate în condiţii speciale şi condiţii deosebite de muncă;”.

28. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 18. — Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie

2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:

a) 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;

b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă.”

29. La articolul 20, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) CNPP înaintează anual Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale propunerile pentru elaborarea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru partea de cheltuieli.”

30. La articolul 20, alineatul (3) se abrogă.

31. La articolul 20, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31) şi (32), cu următorul cuprins:


„(31) CNPP are calitatea de creditor bugetar numai pentru veniturile bugetare pe care le administrează, reprezentând contribuţii sociale datorate de persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare socială, precum şi alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, conform legii.

(32) CNPP şi unităţile din subordinea acesteia efectuează cheltuieli în limita aprobată prin buget şi a creditelor bugetare deschise, în condiţiile legii."

32. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 23. — (1) Pentru asiguraţii sistemului public de pensii, cu excepţia acelora care au încheiat contracte de asigurare socială, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, are obligaţia de a transmite CNPP informaţiile necesare stabilirii, în sistemul public de pensii, a stagiului de cotizare realizat şi a punctajului lunar, în vederea acordării prestaţiilor de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege. Informaţiile necesare, precum şi procedura de transmitere a acestora se stabileşte prin protocol încheiat între ANAF şi CNPP.

(2) Instituţiile prevăzute la alin. (1) Îşi acordă reciproc şi gratuit accesul la informaţiile referitoare la declararea/achitarea contribuţiilor de asigurări sociale din bazele de date pe care le au în administrare.

(3) Anual, după depunerea declaraţiilor fiscale, ANAF transmite CNPP veniturile realizate de persoanele fizice, altele decât cele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor.”

33. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 27. — (1) Contribuabilii sistemului public de pensii sunt cei care datorează contribuţii de asigurări sociale şi sunt prevăzuţi, în mod expres, de Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

a) persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, precum şi cele care realizează venituri ca urmare a desfăşurării unor activităţi independente;

b) persoanele juridice şi fizice care au calitatea de angajatori, precum şi entităţile asimilate angajatorilor.

(2) Sunt contribuabili ai sistemului public de pensii şi persoanele fizice care sunt asigurate, conform prezentei legi, pe baza contractului de asigurare socială.

(3) Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt prevăzute în Codul fiscal.”

34. La articolul 28, alineatul (2) se abrogă.

35. La articolul 29, alineatul (2) se abrogă.

36. La articolul 30 alineatul (1), litera c) se abrogă.

37. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 31. — (1) În situaţia contractului de asigurare socială contribuţia de asigurări sociale se datorează de la data încheierii acestuia, în aceeaşi cotă prevăzută de Codul fiscal pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, în înţelesul Codului Fiscal.

(2) Asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) datorează cota de contribuţie de asigurări sociale conform prevederilor Codului fiscal.”

38. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 32. — (1) Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (2) se face lunar de către aceştia sau, în numele lor, de către orice altă persoană, în contul casei teritoriale de pensii la care sunt asiguraţi, în baza contractului de asigurare.

(2) Plata contribuţiei de asigurări sociale, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (2), se poate face şi anticipat, pe o perioadă de cel mult 12 luni.”

39. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 33. — Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul asiguraţilor sistemului public de pensii, cu excepţia acelora care sunt asiguraţi în baza contractului de asigurare socială, este prevăzută în Codul fiscal.”

40. Articolul 34 se abrogă.

41. Articolul 35 se abrogă.

42. Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 36. — Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât suma reprezentând câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale."

43. La articolul 37, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 37. — (1) Nu se datorează contribuţie de asigurări sociale asupra sumelor expres exceptate, prevăzute în Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.”

44. Articolul 38 se abrogă.

45. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 39. — (1) Contribuţia de asigurări sociale prevăzută de lege pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale conform Codului fiscal se plăteşte lunar de către angajator împreună cu contribuţia de asigurări sociale pe care acesta o datorează, după caz, în calitate de contribuabil, bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2) Contribuţia la fondul de pensii administrat privat, care este parte din contribuţia de asigurări sociale prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii, se transmite de CNPP fondurilor de pensii administrate privat.

(3) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care plătitorii au depus declaraţia nominală de asigurare, CNPP transmite fiecărui administrator lista nominală de virare a sumelor către fondul de pensii pe care acesta îl administrează.

(4) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care angajatorul a depus declaraţia nominală de asigurare, CNPP virează către fiecare fond de pensii administrat privat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma reprezentând contribuţiile datorate acestor fonduri.”

46. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 40. — (1) În cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (2), termenul de plată a contribuţiei de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.

(2) Pentru ceilalţi asiguraţi ai sistemului public de pensii termenul de plată a contribuţiei de asigurări sociale este prevăzut în Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.”

47. Articolul 41 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 41. — (1) Activitatea privind administrarea creanţelor provenind din contribuţii de asigurări sociale, datorate de persoanele fizice sau juridice care au calitatea de angajator sau de entităţile asimilate angajatorilor, precum şi de persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV, precum şi constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se realizează de organul fiscal central, în baza prevederilor Codului de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) ANAF şi CNPP colaborează şi fac schimb de informaţii referitoare la declararea/achitarea contribuţiilor de asigurări sociale.”

48. Articolul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 42. — Pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2) activitatea de colectare a contribuţiilor de asigurări sociale se realizează de CNPP, prin casele teritoriale de pensii.”

49. Articolul 43 se abrogă.

50. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 44. — (1) În situaţia persoanelor asigurate pe baza contractului de asigurare socială, plata cu întârziere a contribuţiei de asigurări sociale generează obligaţia de plată a unor dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform reglementărilor legale în materie. Cota dobânzilor şi penalităţilor de întârziere este cea stabilită prin Codul de procedură fiscală.

(2) Sumele reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat şi se calculează conform reglementărilor legale în materie.

(3) Calculul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere se efectuează de către casa teritorială de pensii, competentă conform legii.”

51. Articolul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 45. — (1) În sistemul public de pensii stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat şi, după caz, de către angajator sau s-a datorat şi plătit de către asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV.

(2) În situaţia persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (2), asigurate pe baza contractului de asigurare socială, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat şi plătit, conform legii, contribuţia de asigurări sociale, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente.

(3) Dobânzile şi penalităţile de întârziere datorate de persoanele prevăzute la alin. (2) se încasează de către casa teritorială de pensii competentă.”

52. Articolul 46 se abrogă.

53. Articolul 48 se abrogă.

54. La articolul 49 alineatul (1), litera g) se abrogă.

55. Articolul 50 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 50. — Stagiul de cotizare se certifică, la cererea asiguraţilor sistemului public de pensii, de către CNPP/casele teritoriale de pensii.”

56. La articolul 51, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alineatele (2)—(5), cu următorul cuprins:

„(2) Persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea mai multor categorii de pensii dintre cele prevăzute la alin. (1) optează pentru obţinerea uneia dintre acestea.

(3) Persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea mai multor pensii de serviciu/indemnizaţie pentru limită de vârstă, reglementate de legi cu caracter special, optează pentru obţinerea uneia dintre acestea.

(4) Pensia din sistemul public de pensii nu poate fi cumulată cu o pensie de serviciu/indemnizaţie pentru limită de vârstă reglementate de legi cu caracter special.

(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică situaţiei în care persoana îndeplineşte atât condiţiile pentru acordarea pensiei din sistemul public de pensii, cât şi cele pentru acordarea unei pensii dintr-un sistem propriu de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii.”

57. Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 52. — Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege.”

58. Articolul 54 se abrogă.

59. La articolul 55 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„b) conform tabelului nr. 2, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum şi în situaţia celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1);".

60. La articolul 55 alineatul (1) litera b), denumirea primei coloane a tabelului nr. 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Stagiul de cotizare realizat în grupa I de muncă şi condiţii speciale (ani împliniţi).”

61. La articolul 55, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Persoanele care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât şi în sisteme neintegrate acestuia beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), numai pentru stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii.”

62. La articolul 60, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Vârstele de pensionare reduse în condiţiile alin. (2) nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 52 de ani pentru bărbaţi.”

63. La articolul 62, alineatul (2) se abrogă.

64. La articolul 62, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(3) La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a)—c)."

65. La articolul 65, alineatul (2) se abrogă.

66. La articolul 65, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parţiale nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a)—c).”
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

OUG nr. 103/2017 #45928

67. La articolul 68, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 68. — (1) Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care nu au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 şi care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:”.

68. La articolul 68, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) De prevederile alin. (1) lit. c) beneficiază persoanele care au realizat stagiu de cotizare de cel puţin 2 ani din ultimii 5 ani anteriori datei încadrării în grad de invaliditate.”

69. La articolul 68, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute la alin. (1), şi persoanele care se află în situaţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. c).”

70. Articolul 70 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 70. — (1) Criteriile şi normele pe baza cărora se face Încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu avizul Ministerului Sănătăţii.

(2) CNPP, prin intermediul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, organizează, îndrumă şi controlează activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.”

71. La articolul 71, alineatele (1)—(3), (6) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 71. — (1) Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, până la data împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzută de prezenta lege, de către medicul specializat în expertiza medicală a capacităţii de muncă din cadrul CNPP, denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale.

(2) Pentru evaluarea capacităţii de muncă, cererea şi documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii competente, în funcţie de domiciliul solicitantului.

(3) În urma examinării clinice şi analizării documentelor medicale, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă.

(6) Decizia medicală asupra capacităţii de muncă poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile medicale de contestaţii.

(...)

(9) Deciziile comisiilor medicale de contestaţii date în soluţionarea contestaţiilor prevăzute la alin. (8) pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la comunicare."

72. Articolul 75 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 75. — (1) La stabilirea pensiei de invaliditate se acordă un stagiu potenţial, determinat ca diferenţă între stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 şi stagiul de cotizare realizat până la data acordării/solicitării pensiei de invaliditate.

(2) Stagiul potenţial rezultat conform alin. (1) nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care persoana l-ar fi putut realiza de la data acordării pensiei de invaliditate până la împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută în anexa nr. 5, la care poate solicita pensie pentru limită de vârstă.”


73. La articolul 77, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:


„(4) În cazul pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate care beneficiază de pensie de invaliditate în mai multe sisteme de asigurări sociale, indemnizaţia pentru însoţitor se acordă de ultimul sistem în care aceştia au fost asiguraţi.”

74. La articolul 78, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 78. — (1) Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale, periodic, în funcţie de afecţiune, la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale.

(2) După fiecare revizuire medicală, medicul expert al asigurărilor sociale emite o nouă decizie medicală asupra capacităţii de muncă, prin care se stabileşte, după caz:

a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate;

b) Încadrarea în alt grad de invaliditate;

c) redobândirea capacităţii de muncă.”


75. La articolul 79, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se face numai cu avizul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă.”

76. Articolul 80 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 80. — (1) Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi

Recuperarea Capacităţii de Muncă sau centrele regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă pot convoca pentru expertizare pensionarul de invaliditate. Concluziile expertizării sunt obligatorii şi definitive.

(2) Neprezentarea la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă sau la centrele regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă, din motive imputabile pensionarului, atrage suspendarea plăţii pensiei.

(3) Suspendarea plăţii pensiei prevăzute la alin. (2) se face începând cu luna următoare celei în care casa teritorială de pensii a fost informată, prin adresă, de neprezentarea la termenul de revizuire.”

77. La articolul 81, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Cabinetele de expertiză medicală a capacităţii de muncă, prevăzute la art. 71 alin. (2), efectuează controlul asupra respectării programelor recuperatorii, pe baza normelor metodologice emise de către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă."

78. La articolul 86, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II, ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

79. Articolul 87 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 87. — Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 85 şi la art. 86 alin. (1) beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II, sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

80. Articolul 88 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 88. — Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare din activităţi dependente aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II, sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

81. Articolul 92 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 92. — Copiii şi soţul supravieţuitor care au dreptul la o pensie proprie şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după susţinătorul decedat pot opta pentru cea mai avantajoasă pensie.”

82. La articolul 95, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 95. — (1) Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 5.”

83. La articolul 96, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(3) În situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile prezentei legi se corectează cu raportul dintre cota de contribuţie de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de către asigurat, prevăzută de Codul fiscal, din care s-a dedus cota de contribuţie aferentă fondului de pensii administrat privat şi cota de contribuţie prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale.”

84. La articolul 97 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) 25% din câştigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective, în situaţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b), c) şi f);”.

85. La articolul 98, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Pentru perioadele în care persoana a beneficiat de plăţi compensatorii, pentru care s-a achitat contribuţia din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează drepturile băneşti lunare acordate care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale.”

86. La articolul 98, alineatele (4) şi (5) se abrogă.

87. La articolul 99, alineatul (2) se abrogă.

88. La articolul 99, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(3) Majorarea punctajului lunar prevăzută la alin. (1) nu se acordă pentru perioadele în care se cumulează pensia cu venituri de natură salarială.”

89. Articolul 100 se modifică și va avea următorul cuprins:


„Art. 100. — Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:

a) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;

b) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii.”

90. Articolul 101 se abrogă.

91. La articolul 103, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:


„(2) Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana.

(3) În aplicarea instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte, persoanele domiciliate în străinătate pot transmite cererea prin care solicită pensie din sistemul public de pensii, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, la casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de ultimul loc în care au fost asigurate în România.”

92. La articolul 103, alineatul (5) se abrogă.

93. La articolul 104, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2) Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, şi se acordă de la data înregistrării cererii.”

94. La articolul 104 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) de la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă sau, după caz, de la data încetării calităţii de asigurat, cu excepţia persoanelor asigurate pe bază de contract de asigurare socială şi a acelora care, conform prevederilor art. 118, pot cumula pensia cu respectivele venituri, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă, în situaţia pensiei de invaliditate acordate persoanei care, la data emiterii deciziei medicale, are calitatea de asigurat;”.

95. Articolul 105 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 105. — (1) În sistemul public de pensii, pensiile se plătesc de la data acordării, stabilită prin decizia casei teritoriale de pensii, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale, care se plătesc de la data încetării calităţii de asigurat.

(2) În situaţia persoanelor asigurate pe bază de contract de asigurare socială şi a acelora care, conform prevederilor art. 118, pot cumula pensia cu alte venituri, plata pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale nu este condiţionată de încetarea calităţii de asigurat.”

96. La articolul 106, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 106. — (1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.

(...)

(4) Decizia casei teritoriale de pensii se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii.”

97. La articolul 107, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 107. — (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

(...)

(3) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia.”

98. Articolul 109 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 109. — (1) Plata pensiei se face, în funcţie de opţiunea pensionarului, după cum urmează:

a) la domiciliul pensionarului, în condiţiile stabilite prin convenţiile încheiate între CNPPşi Compania Naţională «Poşta Română» — S.A.;

b) În cont curent sau în cont de cârd, în condiţiile stabilite prin convenţiile încheiate între CNPP şi băncile comerciale, precum şi între CNPP și alte instituţii de credit, conform legii.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în situaţia celorlalte drepturi băneşti pentru stabilirea şi plata cărora competenţa revine, potrivit legii, caselor teritoriale de pensii.

(3) În situaţia persoanelor care beneficiază atât de pensie, cât şi de alte drepturi băneşti, plata acestora se face prin aceeaşi modalitate de plată, la aceeaşi adresă sau în acelaşi cont curent sau cont de cârd, pentru toate drepturile cuvenite aceleiaşi persoane.

(4) CNPP, prin casele teritoriale de pensii, transmite lunar beneficiarilor, prin bănci sau prin Compania Naţională «Poşta Română» — S.A., drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2).

(5) În situaţia beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plăţii drepturilor băneşti la domiciliu, Compania Naţională «Poşta Română» — S.A. remite lunar acestora drepturile băneşti şi documentul de plată întocmit de CNPP.

(6) În situaţia beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plăţii drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) În cont curent sau în cont de cârd, documentul de informare cu privire la sumele plătite, întocmit de CNPP, este transmis lunar la domiciliul acestora, cu serviciul de corespondenţă standard.”

99. Articolul 110 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 110. — (1) Cheltuielile cu transmiterea către beneficiar a drepturilor de care beneficiază prevăzute la art. 109 alin. (1) şi (2), precum şi cele cu transmiterea documentelor de informare la domiciliul beneficiarilor din România se suportă din bugetele din care se finanţează drepturile respective şi se determină după cum urmează:

a) prin aplicarea unui procent asupra sumelor plătite, în situaţia în care achitarea drepturilor se face la domiciliul beneficiarilor;

b) prin stabilirea unui tarif, pentru un document de informare, în situaţia în care beneficiarii au optat pentru plata în cont curent sau în cont de cârd;

c) prin stabilirea unui comision bancar, negociabil, în situaţia în care plata drepturilor se face în cont curent sau în cont de cârd.

(2) Procentul şi tariful prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se stabilesc prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(3) Procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se stabileşte astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depăşească 1% din valoarea totală a sumelor plătite.

(4) Comisionul bancar prevăzut la alin. (1) lit c) se stabileşte astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depăşească 0,15% din valoarea totală a sumelor plătite.”

100. La articolul 111, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 111. — (1) Beneficiarii drepturilor băneşti stabilite de casele teritoriale de pensii, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor drepturi, în condiţiile legii.

(...)

(3) Cheltuielile generate de transferul în străinătate al prestaţiilor de asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu excepţia plăţilor care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporţional, de către beneficiar şi de către casele teritoriale de pensii.”

101. Articolul 112 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 112. — Procedurile referitoare la efectuarea operaţiunilor de plată a drepturilor băneşti se aprobă prin ordin al preşedintelui CNPP.”

102. La articolul 113, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Instanţele judecătoreşti au obligaţia să comunice, în scris, informaţiile de natură să conducă la încetarea plăţii pensiei, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. h), casei teritoriale de pensii în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat.”

103. Articolul 116 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 116. — Încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, precum şi orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie."

104. Articolul 117 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 117. — Prevederile prezentei legi, referitoare la stabilirea şi modificarea drepturilor de pensie, la încetarea, suspendarea şi reluarea plăţii acestora, precum şi la recuperare, se aplică şi indemnizaţiilor/pensiilor de serviciu acordate prin legi speciale, a căror stabilire şi plată se află, potrivit legii, în competenţa materială a caselor teritoriale de pensii, cu excepţia situaţiilor în care legea specială dispune altfel.”

105. Articolul 119 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 119. — Pensionarii sistemului public de pensii sunt obligaţi să comunice casei teritoriale de pensii în evidenţele căreia se află orice schimbare în situaţia proprie, de natură să conducă la modificarea condiţiilor în funcţie de care a fost stabilită sau se plăteşte pensia, în termen de 15 zile de la data apariţiei acesteia.”

106. La articolul 122, alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(5) Criteriile pe baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear, precum şi nivelul contribuţiei băneşti individuale a asiguraţilor şi a pensionarilor se aprobă anual, prin ordin al preşedintelui CNPP.

(6) Locurile de tratament balnear se asigură în unităţile de tratament din proprietatea CNPP şi, în completare, prin contracte încheiate, potrivit legii, cu alte unităţi de profil. La încheierea contractelor se va ţine seama de gradul de solicitare al staţiunii şi de categoria de confort oferită, precum şi de nivelul maxim al tarifelor, stabilit de CNPP, ce poate fi suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat.”

107. Articolul 128 se abrogă.

108. La articolul 129 alineatul (1), litera a) se abrogă.

109. La articolul 129 alineatul (1), partea introductivă şi litera c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:


„Art. 129. — (1) Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de:

(...)

c) casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului prevăzut la art. 6 alin. (1) pct. I, II şi IV şi alin. (2), respectiv al unui membru de familie al acestuia.”

110. Titlul capitolului VI se modifică şi va avea următorul cuprins:

„CAPITOLUL VI

Casa Naţională de Pensii Publice”

111. La articolul 131, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(8) CNPP are în subordine Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului din domeniul asigurărilor sociale, ca instituţie cu personalitate juridică şi autonomie ştiinţifică, iar cheltuielile curente şi de capital se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat."

112. Articolul 132 se abrogă.

113. La capitolul VI, titlul secţiunii 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„SECŢIUNEA 1

Organizarea CNPP”

114. La articolul 133, alineatele (1), (5), (6), (8) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 133. — (1) Conducerea CNPP este asigurată de preşedinte şi consiliul de administraţie, compus din 19 persoane, dintre care un preşedinte şi 18 membri.

(...)

(5) Membrii consiliului de administraţie sunt reprezentanţi ai Guvernului, patronatelor, sindicatelor şi pensionarilor, după cum urmează:

a) 5 reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi de ministrul muncii şi justiţiei sociale;

b) 5 reprezentanţi ai patronatelor, desemnaţi de organizaţiile patronale reprezentative la nivel naţional;

c) 5 reprezentanţi ai sindicatelor, desemnaţi de organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;

d) 3 reprezentanţi ai pensionarilor, desemnaţi de organizaţiile naţionale ale pensionarilor.

(6) Sunt reprezentative la nivel naţional organizaţiile patronale şi sindicale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(8) Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenţa a cel puţin 13 dintre membrii săi.

(...)

(10) În cazul încetării mandatului, ca urmare a revocării, a demisiei sau a decesului, vor fi numite, respectiv desemnate, alte persoane.”

115. La articolul 133, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Indemnizaţia de şedinţă pentru membrii consiliului de administraţie se Stabileşte la nivelul a 10% din indemnizaţia preşedintelui; indemnizaţia secretarului consiliului de administraţie se stabileşte la nivelul a 5% din indemnizaţia preşedintelui; totalul sumelor cuvenite unui membru al consiliului de administraţie, ca urmare a participării la şedinţe, nu poate depăşi, într-o lună, 20% din indemnizaţia preşedintelui. Indemnizaţiile de şedinţă se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, cu respectarea prevederilor art. 137.”

116. La articolul 134, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Statutul cuprinde în mod obligatoriu atribuţiile consiliului de administraţie, ale preşedintelui CNPP, modul de organizare şi funcţionare a CNPP, precum şi atribuţiile caselor teritoriale de pensii."

117. Articolul 135 se abrogă.

118. La articolul 136, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:


„Art. 136. — (1) Ministrul muncii şi justiţiei sociale este ordonator principal de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat.

(2) Ministrul muncii şi justiţiei sociale poate delega atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite bugetare preşedintelui CNPP."

119. La articolul 136, alineatul (4) se abrogă.

120. La articolul 137, alineatul (2) se abrogă.

121. La capitolul VI, titlul secţiunii a 2-a se modifică şi va avea următorul cuprins:


„SECŢIUNEA a 2-a

Atribuţiile CNPP şi ale caselor teritoriale de pensii”

122. La articolul 138, literele c), d), h), i), k) şi n) se abrogă.

123. La articolul 138, literele b), e), I), m) şi o) se modifică şi vor avea următorul cuprins:


„b) furnizează datele necesare pentru fundamentarea şi elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului de stat;

(...)

e) stabileşte modalitatea tehnică de evidenţă a asiguraţilor la sistemul public de pensii, a drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale în cazul contractelor de asigurare socială, precum şi a modului de colaborare cu Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu ANAF şi alte instituţii publice şi autorităţi;

(...)

l) asigură evidenţa, la nivel naţional, a tuturor contribuabililor la sistemul public de pensii, pe baza informaţiilor transmise de ANAF, respectiv de casele teritoriale de pensii;

m) asigură evidenţa, la nivel naţional, a drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale în cazul contractelor de asigurare socială, pe baza codului numeric personal;

(...)

o) organizează, coordonează şi controlează activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă;”.

124. La articolul 139, partea introductivă şi literele a), b) şi j) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 139. —în aplicarea prevederilor prezentei legi, casele teritoriale de pensii îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:

a) colectează şi virează contribuţiile de asigurări sociale plătite de asiguraţi în baza contractului de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) şi contribuţiile pentru bilete de tratament balnear, în condiţiile legii;

b) urmăresc încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, altele decât cele administrate de ANAF;

(...)

j) organizează selecţia, pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului propriu;”.

125. La articolul 139, literele d)—h) şi m) se abrogă.

126. La articolul 139, după litera d) se introduce o nouă literă, litera di), cu următorul cuprins:


„d1) stabilesc şi plătesc, conform legii, drepturi de pensii, precum şi alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special;”.

127. La articolul 140, alineatul (3) se abrogă.

128. La articolul 141, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 141. — (1) Salarizarea personalului CNPP şi al caselor teritoriale de pensii se realizează potrivit legii."

129. La articolul 141, alineatul (3) se abrogă.

130. La articolul 144, litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„i) acordarea şi/sau plata eronată a ajutorului de deces de către instituţia care efectuează plata acestuia;”.

131. La articolul 144, literele a)—f), h) şi j)—p) se abrogă.

132. La articolul 145 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la lit. g) şi i).”

133. La articolul 145 alineatul (1), literele b) şi c) se abrogă.

134. Articolul 146 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 146. — Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 144 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 145 se fac de către CNPP, prin casele teritoriale de pensii de către personalul acestora, împuternicit în acest sens."

135. La articolul 148, alineatul (2) se abrogă.

136. La articolul 149, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 149. — (1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii.”

137. Articolul 150 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 150. — (1) Comisia Centrală de Contestaţii este organism de verificare, care examinează şi hotărăşte asupra deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi urmăreşte aplicarea corectă a legislaţiei referitoare la pensiile publice.

(2) Organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.

(3) În soluţionarea contestaţiilor, Comisia Centrală de Contestaţii adoptă hotărâri.

(4) Termenul de soluţionare a contestaţiei este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.”

138. La articolul 151, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 151. — (1) În termen de 5 zile de la adoptare, hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii se comunică persoanelor în cauză şi caselor teritoriale de pensii.”

139. La articolul 153, literele a)—e) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:


„a) modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială;

b) modul de stabilire a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, în cazul contractului de asigurare socială;

c) Înregistrarea şi evidenţa contribuţiei de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială;

d) hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii privind deciziile de pensii;

e) deciziile comisiilor medicale regionale de contestaţii date în soluţionarea contestaţiilor privind deciziile medicale asupra capacităţii de muncă;

(...)

g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii;”.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

OUG nr. 103/2017 #45929

140. La articolul 153, literele f) şi j) se abrogă.

141. La articolul 154, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 154. — (1) Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.”

142. La articolul 159, alineatul (2) se abrogă.

143. La articolul 159, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(3) Pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. c), dovada stagiului de cotizare, realizat în sistemul public de pensii, se face cu adeverinţa eliberată de casele teritoriale de pensii pe baza declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, a declaraţiei individuale de asigurare, a declaraţiei nominale de asigurare sau a contractului de asigurare socială, după caz.”

144. La articolul 160, alineatul (2) se abrogă.

145. La articolul 162, alineatul (6) se abrogă.

146. După articolul 162 se introduce un nou articol, articolul 1621, cu următorul cuprins:


„Art. 1621. — Persoanele care, până la data de 1 ianuarie 2018, au beneficiat de plăţi compensatorii, pentru care s-a achitat contribuţia din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează suma obţinută în urma aplicării asupra drepturilor primite a raportului dintre cota de contribuţie individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale.”

147. La articolul 163, alineatul (4) se abrogă.

148. La articolul 164, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a)—c), anterioare datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe ţară din perioadele respective.”

149. La articolul 164 alineatul (5), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) 25% din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective, în situaţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b) şi c).”

150. Articolul 167 se abrogă.

151. La articolul 172, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale şi pensii pentru agricultori şi la sistemul de asigurări sociale de stat, la stabilirea punctajului se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective.”

152. La articolul 172, alineatul (3) se abrogă.

153. Articolul 175 se modifică și va avea următorul cupri
ns:

„Art. 175. — (1) Modelul contractului de asigurare socială şi al actului adiţional la acesta se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Modelele deciziilor de pensie/indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute de legile cu caracter special se aprobă prin ordin al preşedintelui CNPP.”

154. Articolul 177 se abrogă.

155. Articolul 179 se modifică și va avea următorul cuprins:


„Art. 179. — (1) În cazul sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii emit decizii de recuperare, prin care se stabileşte în sarcina beneficiarilor obligaţia de restituire a acestor sume.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se stabilesc cu respectarea termenului general de prescripţie de 3 ani.

(3) Decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale constituie titlu executoriu.

(4) În cazul ajutorului de deces plătit necuvenit prin intermediul altor instituţii, recuperarea sumelor se efectuează de instituţia plătitoare a ajutorului de deces, în condiţiile legii.

(5) Debitele reprezentând prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, mai mici de 40 lei, nu se mai urmăresc.

(6) Actualizarea sumei prevăzute la alin. (5), ca urmare a modificării prevederilor legale în materie, se face prin ordin al preşedintelui CNPP.

(7) Sumele rămase nerecuperate după decesul beneficiarilor nu se mai urmăresc.

(8) În cazul sumelor cu titlu de prestaţii de asigurări sodale/alte drepturi prevăzute de legi speciale virate din eroare, ulterior decesului, în contul bancar al titularului, eroare determinată de necomunicarea, până la data efectuării viramentului, prin orice mijloace, către casa teritorială de pensii a cauzei de încetare a plăţii drepturilor, aceasta are obligaţia de a efectua demersuri în vederea identificării persoanei care a încasat sumele respective.

(9) În situaţia în care, în urma demersurilor efectuate, persoana care a încasat necuvenit prestaţia nu poate fi identificată în termen de 3 ani de la data decesului titularului dreptului, suma încasată necuvenit nu se mai urmăreşte.

(10) Deciziile prevăzute la alin. (3) se contestă conform Codului de procedură fiscală.”

156. Articolul 181 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 181. — (1) Prin derogare de la prevederile art. 226 alin. (10) din Codul de procedură fiscală, debitele provenite din prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale se recuperează prin reţinere/compensare din/cu drepturile lunare plătite debitorului prin casele teritoriale de pensii.

(2) Reţinerile/compensările prevăzute la alin. (1) se efectuează de casele teritoriale de pensii, cu respectarea termenului general de prescripţie de 3 ani.

(3) În cazul în care, la data emiterii titlului executoriu, se constată că recuperarea debitului conform prevederilor alin. (1) şi (2) nu se poate face în termenul general de prescripţie de 3 ani, casa teritorială de pensii transmite titlul executoriu organului fiscal central, în vederea punerii în executare silită, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.

(4) Debitele recuperate în condiţiile alin. (1)—(3) se fac venit la bugetul din care au fost finanţate sumele încasate necuvenit.

(5) În situaţia prevăzută la alin. (3), procedura de transmitere, de către casele teritoriale de pensii, a titlurilor executorii, precum şi aceea de evidenţă a recuperării debitelor se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale.”

157. Articolul 182 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 182. — Angajatorii, persoane fizice şi juridice, sunt obligaţi să pună la dispoziţia CNPP şi/sau a caselor teritoriale de pensii, datele şi documentele necesare întocmirii evidenţelor privind stagiul de cotizare.”

158. La articolul 184, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 184. — (1) Baza de date privind asiguraţii sistemului public de pensii este proprietatea CNPP şi are caracter confidenţial.”

159. La articolul 184, alineatul (2) se abrogă.

160. Articolul 185 se modifică și va avea următorul cuprins:


„Art. 185. — Stabilirea şi plata unor drepturi finanţate din bugetul de stat se efectuează de CNPP, prin casele teritoriale de pensii.”

161. După articolul 185 se introduce un nou articol, articolul 1851, cu următorul cuprins:

„Art. 1851. — (1) Pentru efectuarea operaţiunilor legate de întocmirea şi transmiterea documentelor de plată a prestaţiilor stabilite şi achitate de către alte instituţii, CNPP încasează contravaloarea cheltuielilor materiale şi a manoperei aferente serviciilor efectuate.

(2) Sumele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) constituie venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat.”

162. Articolul 186 se abrogă.

163. La articolul 192, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2) Perioadele asimilate stagiului de cotizare, prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b) şi c), care constituie şi vechime în muncă sau în serviciu în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii se iau în calcul în unul dintre sisteme, în urma exprimării opţiunii de către asigurat.”

164. După articolul 192 se introduce un nou articol, articolul 192*1, cu următorul cuprins:

„Art. 1921. — (1) Persoanele ale căror drepturi de pensie, acordate de casele teritoriale de pensii în perioada 1 ianuarie 2011—31 decembrie 2015, care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul pensiilor militare de stat, cât şi în sistemul public de pensii pot solicita recalcularea pensiei prin excluderea perioadelor realizate în sistemul pensiilor militare de stat.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) se păstrează dreptul la categoria de pensie de care beneficiază la data recalculării, considerându-se îndeplinite condiţiile de acordare a dreptului. Punctajul mediu anual rezultat în urma recalculării este cel corespunzător stagiilor de cotizare realizate în sistemul public de pensii.

(3) În cazul pensiilor anticipate parţiale, recalculate conform prevederilor alin. (1), se păstrează procentul de diminuare de la data stabilirii sau, după caz, de la data recalculării acestora.

(4) În situaţia reglementată la alin. (1) şi (2), perioadele asimilate stagiului de cotizare se iau în calcul în unul dintre sisteme, în urma exprimării opţiunii de către beneficiar.

(5) Drepturile rezultate în urma recalculării se cuvin şi se acordă începând cu luna următoare solicitării.”

165. Anexa nr. 6 se abrogă.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

OUG nr. 103/2017 #45930

Art. II. — Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 8 aprilie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„c) Constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale din contribuţii suportate de angajatori, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

2. La articolul 4, alineatul (1) se abrogă.

3. La articolul 5 alineatul (1), literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:


„a) persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, contract de mandat şi contract de management;

(...)

c) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii;”.

4. La articolul 5 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

„e) pensionarii sistemului public de pensii aflaţi în invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională, până la data îndeplinirii condiţiilor de pensie limită de vârstă."

5. La articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Prevederile prezentei legi nu se aplică personalului militar în activitate, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică, securitate naţională, precum şi celor din cadrul Ministerului Justiţiei — Administraţia Naţională a Penitenciarelor."

6. Articolul 6 se abrogă.

7. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 7. — (1) Prevederile art. 5 sunt aplicabile şi angajaţilor români care prestează muncă în străinătate din dispoziţia angajatorilor români, în condiţiile legii şi ale Regulamentelor europene sau acordurilor internaţionale privind coordonarea sistemelor de securitate socială, după caz.

(2) Au calitatea de asigurat cetăţenii străini sau apatrizii încadraţi cu contract individual de muncă care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României.

(3) Sunt asimilaţi persoanelor asigurate cetăţenii statelor membre ale UE, SEE şi Confederaţiei Elveţiene care prestează muncă pe teritoriul României în baza regulamentelor europene sau acordurilor internaţionale privind coordonarea sistemelor de securitate socială nr. 883/2004 şi 987/2009, după caz.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (1) au dreptul la prestaţiile şi serviciile stabilite prin prezenta lege în cazul în care fac obiectul legislaţiei din domeniul securităţii sociale din România stabilită conform regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială nr. 883/2004 și 987/2009 și cărora le-a fost declarat un accident de muncă sau o boală profesională, conform legislaţiei în vigoare.”

8. La articolul 8, alineatele (3) şi (4) se abrogă.

9. La articolul 9, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:


„Art. 9. — (1) Raporturile de asigurare, rezultate în temeiul prezentei legi, se stabilesc între angajatori şi asigurător, pentru persoanele asigurate prevăzute la art. 5 şi 7 alin. (1) şi (2).

(2) Calitatea de asigurat se dobândeşte, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data: încheierii contractului individual de muncă, stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care desfăşoară activităţi în funcţii elective, numirii în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii profesionale pentru şomeri, ucenici, elevi şi studenţi, după caz.”

10. Articolul 10 se abrogă.

11. Articolul 11 se abrogă.

12. Articolul 13 se abrogă.

13. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 14. — (1) În cazul accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, în timpul activităţii profesionale, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se menţine şi ulterior încetării raporturilor de muncă/serviciu până la data îndeplinirii condiţiilor de pensie pentru limită de vârstă.

(2) În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, ulterior încetării raporturilor de muncă, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se acordă şi ulterior încetării raporturilor de muncă dacă persoana face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, că boala a fost cauzată de factori profesionali specifici locului de muncă şi dacă a fost asigurată în condiţiile prezentei legi.”

14. La articolul 15, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

„(2) Angajaţii români prevăzuţi la art. 7 alin. (1) sunt asiguraţi dacă la data confirmării caracterului profesional al accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale deţin un document emis conform regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială nr. 883/2004 și nr. 987/2009, care să ateste faptul că fac obiectul legislaţiei de securitate socială din România.”

15. La articolul 18, după litera g) se introduc două noi litere, literele h) şi i), cu următorul cuprins:

„h) pensie invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională;

i) pensie de urmaş în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională."

16. La articolul 19, alineatele (1), (2), (3) şi (5) se modifică, iar după alineatul (5) se introduc 7 noi alineate, alineatele (6)—(12), cu următorul cuprins:

„Art. 19. — (1) Baza de calcul al indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, pentru reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea temporară în alt loc de muncă se determină ca medie a câştigurilor brute definite conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, realizate lunar de către asigurat, din salarii sau venituri asimilate salariilor, în ultimele 6 luni anterioare primei zile de concediu medical.

(2) În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul al indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, pentru reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea temporară în alt loc de muncă o constituie media câştigurilor brute realizate lunar de către asigurat din salarii sau venituri asimilate salariilor.

(3) În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de o lună, baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie câştigul lunar brut realizat de asigurat în prima lună de activitate.

(...)

(5) La stabilirea numărului de zile ce urmează a fi plătite se au în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sărbătoare declarate nelucrătoare, precum şi cele referitoare la stabilirea programului de lucru, prevăzute prin contractele colective de muncă.

(6) Indemnizaţiile se calculează şi se plătesc de către angajatori şi se recuperează de la casele teritoriale de pensii pe baza actelor justificative din sumele prevăzute pentru asigurarea la accidente de muncă şi boli profesionale în bugetul asigurărilor sociale de stat.

(7) Recuperarea indemnizaţiilor prevăzute la alin. (6) se poate realiza în termen de 90 de zile de la data confirmării caracterului de muncă al accidentului sau bolii.

(8 ) Indemnizaţiile se calculează şi se plătesc de către casele teritoriale de pensii pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) lit. c).

(9) Casele teritoriale de pensii verifică baza de calcul pentru indemnizaţiile reglementate de prezenta lege.

(10) În cazul în care, potrivit legii, angajatorul îşi suspendă temporar activitatea sau activitatea acestuia încetează prin divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciară, lichidare judiciară, faliment sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege, drepturile privind indemnizaţiile prevăzute la alin. (1), care s-au născut anterior ivirii acestor situaţii, se achită din sumele prevăzute pentru asigurarea la accidente de muncă şi boli profesionale în bugetul asigurărilor sociale de stat de către casele teritoriale de pensii.

(11) Drepturile achitate în condiţiile prevăzute la alin. (10) urmează a fi recuperate de către casele teritoriale de pensii de la angajator, după caz, conform legii.

(12) Prevederile alin. (10) se aplică şi în situaţia în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă, contractul de administrare ori de management, a expirat termenul pentru care a fost exercitată funcţia publică ori a expirat mandatul în baza căruia a desfăşurat activitate în funcţii elective sau în funcţii numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti."

17. La articolul 21, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Contravaloarea biletelor pentru tratament balnear prescris de medicul asigurătorului celor care se află în incapacitate temporară de muncă, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, se suportă din sumele prevăzute pentru asigurarea la accidente de muncă şi boli profesionale în bugetul asigurărilor sociale de stat.”

18. La articolul 22 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) asistenţă medicală de urgenţă la locul accidentului, în mijloacele de transport specializate şi în unităţile spitaliceşti, precum şi transportul aferent;".

19. La articolul 23, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 23. — (1) În vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, funcţionale sau fizice cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, asiguraţii au dreptul la dispozitive medicale care vor fi asigurate de Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă prin personal propriu sau prin terţi."

20. La articolul 23, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Tarifele şi dispozitivele medicale în vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, funcţionale sau fizice se stabilesc prin contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat anual prin hotărâre a Guvernului şi prin normele metodologice de aplicare a acestui contract."

21. La articolul 24, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) Persoanele care beneficiază de cure balneoclimaterice sau bilet de tratament conform prevederilor art. 22, dar pentru care nu se mai recomandă programe individuale de recuperare conform prevederilor legale în vigoare, biletele de tratament se acordă în baza unei recomandări medicale emisă de medicul curant.”

22. La articolul 33, alineatul (2) se abrogă.

23. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 34. — Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în cazul accidentului de muncă sau al bolii profesionale se suportă în primele 3 zile de incapacitate de către angajator, iar din a 4-a zi de incapacitate, din sumele prevăzute pentru asigurarea la accidente de muncă şi boli profesionale in bugetul asigurărilor sociale de stat."

24. Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 35. — Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de 183 de zile în intervalul de un an, socotită din prima zi de concediu medical.”

25. La articolul 36, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 36. — (1) În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale şi profesionale a asiguratului medicul specialist poate propune prelungirea concediului medical peste 183 de zile.

(...)

(3) Prelungirea concediului medical peste 183 de zile se face pentru cel mult 90 de zile, în funcţie de evoluţia cazului şi de rezultatele acţiunilor de recuperare, conform procedurilor stabilite de CNPP.”

26. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 37. — (1) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă datorată accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se acordă pe baza certificatului medical eliberat conform dispoziţiilor legale şi completat sau modificat, după caz, cu codurile de indemnizaţie corespunzătoare şi care constituie document justificativ de plată.

(2) Persoanele prevăzute la art. 19 alin (6) sunt obligate să depună la casele teritoriale de pensii, din raza administrativ-teritorială în care îşi au sediul social, exemplarul 2 al certificatului de concediu medical, în vederea recuperării sumelor reprezentând indemnizaţii plătite asiguraţilor.

(3) Pentru situaţiile în care persoana asigurată desfăşoară activitatea la mai mulţi angajatori indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională se achită o singură dată."

27. Articolul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 42. — Au dreptul la o compensaţie pentru atingerea integrităţii asiguraţii sau persoanele care au avut calitatea de asigurat conform prevederilor prezentei legi şi care, în urma accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale, au rămas cu leziuni permanente care produc deficienţe şi reduc capacitatea de muncă între 20—50%, exclusiv persoanele care beneficiază de pensie de invaliditate."

28. La articolul 44, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Cuantumul compensaţiei pentru atingerea integrităţii se stabileşte în funcţie de gravitatea leziunii, în limita unui plafon maxim de 12 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată la data confirmării caracterului profesional al accidentului sau al bolii.”

29. La articolul 49 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) confecţionarea ochelarilor, a aparatelor acustice, a protezelor oculare, în situaţia în care acestea sunt necesare sau au fost deteriorate ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;”.

30. La articolul 50, alineatul (3) se abrogă.

31. La articolul 51, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2) Declararea bolilor profesionale se realizează conform prevederilor Legii nr. 319/2006, cu modificările ulterioare, iar un exemplar din formularul de declarare a bolii respective va fi înaintat casei teritoriale de pensii de către autoritatea competentă.”
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

OUG nr. 103/2017 #45931

32. La articolul 52, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 52. — (1) Pentru stabilirea drepturilor de asigurare, asigurătorul are acces şi recurge la procesul-verbal de cercetare şi a formularului de înregistrare a accidentului de muncă — FIAM, întocmite, potrivit legii.

(2) În cazul în care constată erori sau inadvertenţe în documentele menţionate la alin. (1) asigurătorul are dreptul de a contesta aceste documente şi de a solicita autorităţilor competente reanalizarea acestora.”

33. La articolul 52, alineatul (3) se abrogă.

34. La articolul 53, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:


„a) pentru accidente de muncă, în baza procesului-verbal de cercetare a evenimentului şi a FIAM, întocmite şi/sau avizate potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare;

b) pentru boli profesionale, în baza formularului de declarare finală a bolii profesionale şi a procesului verbal, întocmit, potrivit legii, de autoritatea competentă, respectiv direcţiile de sănătate publică.”

35. Articolul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 54. — Până la stabilirea caracterului de muncă al accidentului sau caracterului profesional al bolii, conform documentelor prevăzute la art. 53, contravaloarea serviciilor medicale acordate va fi suportată din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, urmând ca decontarea să se realizeze ulterior din sumele prevăzute pentru asigurarea la accidente de muncă şi boli profesionale în bugetul asigurărilor sociale de stat.”

36. Articolul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 55. — Răspunderea pentru asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate la locurile de muncă revine angajatorilor.”

37. La articolul 62, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 62. — (1) Asigurătorul sprijină angajatorii în activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

(2) Activităţile de prevenire se realizează de către casele teritoriale de pensii, în conformitate cu atribuţiile stabilite prin lege.”

38. La articolul 63 alineatul (1), literele e) şi h) se abrogă.

39. La articolul 68, literele d), g), h), j), k) m), o), p) şi r) se abrogă.

40. Articolul 75 se abrogă.

41. Articolul 76 se abrogă.

42. Articolul 77 se abrogă.

43. Articolul 78 se abrogă.

44. Articolul 79 se abrogă.

45. Articolul 80 se abrogă.

46. Articolul 81 se abrogă.

47. Articolul 82 se abrogă.
48. Articolul 83 se abrogă.

49. Articolul 84 se abrogă.

50. Articolul 85 se abrogă.

51. Articolul 86 se abrogă.

52. Articolul 87 se abrogă.

53. Articolul 88 se abrogă.

54. Articolul 89 se abrogă.

55. Articolul 90 se abrogă.

56. Articolul 91 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 91. — Veniturile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se constituie din contribuţia asiguratorie pentru muncă, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.”

57. La articolul 92, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 92. — (1) Veniturile sistemului de asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se prevăd distinct la partea de venituri a bugetului asigurărilor sociale de stat.”

58. La articolul 93 alineatul (2), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„j) servicii medicale acordate în unităţi sanitare cu personalitate juridică şi secţii/compartimente de boli profesionale/medicina muncii sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina muncii aflate în structura spitalelor pentru tratamentul acordat bolilor profesionale şi accidentelor de muncă.”

59. La articolul 93 alineatul (2), după litera j se introduc două noi litere, literele k) şi I), cu următorul cuprins:

„k) plata pensiilor de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională;

I) plata pensiilor de urmaş, în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională.”

60. La articolul 93, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Lista serviciilor medicale acordate în unităţi sanitare cu personalitate juridică şi secţii de boli profesionale sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina muncii aflate în structura spitalelor se stabileşte prin norme metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale.”

61. Articolul 96 se abrogă.

62. Articolul 99 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 99. — (1) Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite prin încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 19 alin. (6):

a) refuzul nejustificat de plată a indemnizaţiilor;

b) calculul şi plata eronată a indemnizaţiilor.

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.

(3) Sumele încasate din aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (2) constituie venituri la bugetul de stat.”

63. Articolul 100 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 100. — (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 99 alin. (1) şi aplicarea amenzilor corespunzătoare se fac de către personalul împuternicit/organelor de control din cadrul CNPP şi ale caselor judeţene de pensii.

(2) Dispoziţiile prezentei legi, referitoare la stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."

64. Articolul 101 se abrogă.

65. Articolul 102 se abrogă.

66. Articolul 103 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 103. — Jurisdicţia asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale se realizează prin secţiile de conflicte de muncă şi asigurări sociale constituite la nivelul tribunalelor şi curţilor de apel."

67. Articolul 104 se abrogă.

68. Articolul 107 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 107. — Prevederile prezentei legi referitoare la jurisdicţia asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale se completează cu dispoziţiile, cu dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare.”

69. La articolul 110, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(3) În baza documentelor prevăzute la art. 53, contravaloarea serviciilor medicale acordate în caz de accident de muncă şi boală profesională de către furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, servicii care fac obiectul contractelor încheiate între aceştia, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, iar ulterior contravaloarea acestora se recuperează din sumele prevăzute pentru asigurarea la accidente de muncă şi boli profesionale în bugetul asigurărilor sociale de stat, în conformitate cu termenele şi condiţiile prevăzute în cuprinsul normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.”

70. La articolul 110, alineatele (5), (6) şi (7) se abrogă.

71. La articolul 110, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(11) Rambursarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale acordate lucrătorilor prevăzuţi la art. 15 alin (2) se va realiza în conformitate cu formularele stabilite în acest scop prin regulamentele europene de coordonare a securităţii sociale sau prin negocierile purtate cu ţările cu care România are încheiate acorduri şi aranjamente bilaterale, la nivelul cheltuielilor reale realizate în ţările respective.”

72. La articolul 110, după alineatul (15) se introduc patru noi alineate, alineatele (16)—(19), cu următorul cuprins:

„(16) Cheltuielile efectuate de către unităţile sanitare cu personalitate juridică în cadrul cărora funcţionează secţii/compartimente de boli profesionale/medicina muncii şi/sau cabinete de medicina muncii în vederea tratării cazurilor de boli la care se confirmă caracterul profesional se suportă din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat.

(17) Cheltuielile de transport, respectiv transportul medical asistat până la o instituţie spitalicească din România sau până la domiciliul victimei unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, petrecute pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene/Comunitatea Economică Europeană şi Confederaţiei Elveţiene sau al unui stat cu care România are încheiat un acord bilateral, vor fi suportate de angajatorul care a dispus deplasarea asiguratului, victimă a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, în afara graniţelor ţării.

(18) Posesorii documentului portabil DA1, asiguraţi în alt stat membru al UE/SEE și Confederaţiei Elveţiene la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, sunt asimilaţi asiguraţilor prezentei legi şi beneficiază de servicii medicale acordate de furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurare de sănătate, care se decontează conform prevederilor alin. (3).

(19) Serviciile medicale acordate conform alin. (18) vor fi decontate de către casele teritoriale de pensii pe baza costurilor reale, iar contravaloarea acestora se va recupera de către casele teritoriale de pensii de la instituţiile competente din statele membre ale UE/SEE şi Confederaţiei Elveţiene la care sunt asiguraţi posesorii documentului.”

73. Articolul 111 se abrogă.

Art. III. — Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

Art. IV. — Dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţiile, intră în vigoare în termen de 30 zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. V. — Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 8 aprilie 2014, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se vor republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

Ministrul finanţelor publice,

Ionuț Mișa
Bucureşti, 14 decembrie 2017.
Nr. 103.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

OUG nr. 103/2017 #45933

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1010 din 20 decembrie 2017 Data intrării în vigoare: 1 ianuarie 2018
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

OUG nr. 103/2017 #45935

Daniele, iti multumesc frumos pentru ca ai postat articolele despre Pensia de invaliditate in culoare rosie ! In acest mod toti vizitatorii si cititorii Forumului nostru pot intelege si sa se lamureasca in propia lor situatie. Si probabil in viitor, cuantumul pensiei se va reactuliza. Desigur mai asteptam si noua și mult laudata Legea a Pensiilor.
Personal sper intr-o rezolvare a acestei probleme neexpertizate in ultimii 70 ( sapte zeci de ani). Asa cred eu !
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5985
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .