Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Spune-ne si noua

Spune-ne si noua #44519

Când vor fi următoarele ZILE LIBERE de care vor beneficia românii

Cu toate că vacanţa de 1 mai abia s-a încheiat, românii trebuie să se aştepte la încă o minivacanţă, la începutul lunii viitoare.

ziua-copilului-ovidiu-micsik.jpg


Chiar dacă elevii s-au aflat în vacanţă mai bine de două săptămâni, din 15 aprilie şi până în 2 mai, aceasta nu a fost ultima vacanţă înainte de cea de vară, pentru că la începutul lunii iunie se vor bucura, împreună cu cei care lucrează la buget, de câteva zile libere.

Mai precis, zilele de 1 iunie (joi), zi liberă legală, şi 5 iunie (luni), declarată zi liberă pentru că este a doua zi de Rusalii, ar putea fi unite cu cea de vineri, 2 iunie, situaţie în care vor fi 5 zile consecutive (joi-luni) de care românii se pot bucura.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Spune-ne si noua #44568

Minivacanță între 1 și 5 iunie. Guvernul va aproba liber și în 2 iunie

zi-libera-e1495091862643.jpg


Angajații de la stat, precum și elevii și studenții vor avea parte de o minivacanță de 5 zile, în perioada 1- 5 iunie. Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Mediafax, în cursul zilei de astăzi Executivul urmează să aprobe o Hotărâre prin care și ziua de 2 iunie să fie declarată liberă în acest an. Decizia va fi luată pentru a se crea o legătură între zilele libere, în condițiile în care 1 Iunie, declarată sărbătoare legală, este într-o zi de joi. Urmează 2 iunie, vineri, iar 3 și 4 iunie sunt sâmbătă și duminică.

În plus, în acest an, și ziua de 5 iunie este liberă, întrucât este cea de-a doua zi de Rusalii, stabilită drept sărbătoare legală nelucrătoare. Acesta este primul an în care ziua de 1 Iunie, Ziua Copilului, este sărbătorită ca zi liberă nelucrătoare, Parlamentul luând această decizie în octombrie 2016 cu scopul de a îmbunătăţi relaţia dintre copiii şi părinţii din România şi de a-i determina pe părinţi să petreacă timp de calitate împreună cu cei mici.

Românii au 14 zile libere în 2017, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, cu două zile mai mult faţă de anul trecut, dintre care doar trei pică în weekend.
Potrivit Codului Muncii, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Spune-ne si noua #44617

Programul "Prima chirie". Cine poate beneficia de banii de la stat/ Ministrul Muncii: Normele metologice, pe ordinea de zi a Guvernului

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat, joi, că în şedinţa Guvernului vor fi aprobate normele metologice pentru programul "Prima chirie". De subvenţionarea chiriei vor beneficia şi cei care s-au angajat în altă localitate de la adoptarea ordonanţei de urgenţă.

bucuresti-publimedia-silviu-matei.jpg


”În Programul de guvernare, la capitolul Politici publice în domeniul muncii şi justiţiei sociale, am avut introducerea programului Prima Chirie, prin care se prevedea că persoanele care lucrează la peste 50 de kilometri de localitatea de domiciliu pot beneficia de sume de bani 75% aproximativ pentru plata cheltuielilor de chirie şi întreţinere, dar nu mai mult de 900 de lei”, a declarat Olguţa Vasilescu, la începutul şedinţei de joi a Executivului.

Ea a precizat că şi persoanele care şi-au schimbat domiciliu din ianuarie, când a fost aprobată ordonanţa, pentru a se angaja în altă localitate, vor beneficia de prevederile ordonanţei.

”Această Ordonanţă a fost aprobată în luna ianuarie. Astăzi venim cu normele metodologice şi vestea bună este că şi cei care s-au angajat după apariţia Ordonanţei pot să beneficieze de aceste sume de bani, deci şi până la apariţia acestor norme metodologice. Practic de acum se pot depune dosarele şi pentru perioada de acum încolo, dar şi între aceste luni, ianuarie şi luna în curs, dacă s-au angajat şi vor ca aceste sume de bani să le fie subvenţionate de către statul român”, a mai spus ministrul Muncii.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Spune-ne si noua #44618

Grindeanu: A venit timpul să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună

România rurală este încă "prea puțin atractivă financiar" pentru bănci, a afirmat, luni, premierul Sorin Grindeanu, precizând că a venit timpul să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună.

05221116370732390.jpg


"România rurală este încă prea puțin atractivă financiar pentru dumneavoastră și pot să înțeleg acest lucru, dar poate că a venit timpul, ca, pe lângă biserică, primărie, școală și locul de socializare ca să zic așa, să existe și măcar un bancomat în fiecare sat sau comună. Nu vă cer să faceți pionierat sau voluntariat, vă cer să vă gândiți la potențialul uriaș al zonei rurale, care adună în acest moment jumătate din populația României și, cred eu, și oportunități nelimitate", le-a transmis Grindeanu participanților la Forumul Pieței Financiare.

Potrivit șefului Executivului, plățile și tranzacțiile financiare prin intermediul tehnologiei digitale sunt tot mai frecvente.

"Dacă urmărim (...) evoluția celor mai dezvoltate țări, unde acestea se fac aproape exclusiv online, ne dăm seama că și țara noastră, cu pași repezi, se îndreaptă în această direcție. Nu mai surprinde pe nimeni avantajele acestor tehnologii — mult mai puțină birocrație, reducerea timpului alocat tranzacțiilor, produse și servicii financiar-bancare mai ieftine pentru oameni, limitarea economiei gri și creșterea (...) atractivității economiei noastre pentru investitorii străini", a mai afirmat Grindeanu.

Forumul Pieței Financiare este organizat, luni, la București, de Asociația Română a Băncilor. La eveniment participă și guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

AGERPRES/(A — autor: Mădălina Cerban, editor: Georgiana Tănăsescu, imagine: Dan Mihalcea, grafician: Andrei Șerban, editor online: Gabriela Badea)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Spune-ne si noua #44688

Modificări la Legea asociațiilor de proprietari. Este introdus obligatoriu fondul de reparaţii anual şi fondul de rulment

Guvernul a adoptat astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.

Actul normativ preia reglementări promovate prin proiectul de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, adoptat în ședința Guvernului din 16 noiembrie 2016, dar clasat în conformitate cu prevederile Hotărârii Biroului Permanent al Senatului din data de 27.12.2016, în baza art. 63 alin. (5) din Constituția României.

Astfel, legea reglementează aspectele juridice, economice şi tehnice cu privire atât la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari din cadrul condominiilor cu cel puţin 3 unităţi de proprietate imobiliară, cât şi la administrarea, întreţinerea şi folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii care au în structura lor locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, aflate în proprietatea a cel puţin 3 persoane fizice sau juridice, fiecare proprietar având o proprietate individuală şi o cotă-parte indiviză din proprietatea comună.

Totodată, legea propune o nouă abordare a gestiunii locuirii colective, fiind aplicabilă tuturor imobilelor formate din teren cu una sau mai multe construcţii, în care există proprietăţi individuale reprezentate de locuinţe şi/sau spaţii cu altă destinaţie, după caz şi cote-părţi indivize de proprietate comună. Astfel, condominiul este abordat în sensul larg al termenului, fie că este cazul locuinţelor situate în imobile colective, fie că este vorba de locuinţe individuale situate în curţi comune sau alte forme de proprietăţi concret delimitate.

În acest context, sunt stabilite statutul condominiului, condiţiile pentru folosinţa, modificarea şi întreţinerea locuinţei, normele de conduită în cadrul condominiului, sunt clarificate principiile de stabilire a cotelor de proprietate comună asupra imobilului şi a organizării condominiului şi sunt reglementate condiţiile de înfiinţare, organizare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari, precum şi raporturile dintre administraţia publică şi asociaţiile de proprietari.


Prevederile legii vizează:

• eficientizarea administrării locuinţelor, fie că sunt imobile colective tip bloc, locuinţe situate în curţi comune sau ansambluri rezidenţiale;
• o mai bună structură a organelor de conducere ale asociaţiilor de proprietari;
• clarificarea responsabilităţilor şi incompatibilităţilor dintre membrii structurilor de conducere din cadrul asociaţiilor de proprietari;
• instituirea regulamentului condominiului, în care să se înscrie regulile de comportament şi de folosire a proprietăţii;
• clarificarea şi eficientizarea relaţiei dintre autorităţile publice şi asociaţiile de proprietari.
Prin recunoaşterea condominiului în sensul acestei legi, se va îmbunătăţi administrarea imobilelor în care se află mai multe proprietăţi şi, implicit, mai mulţi proprietari, iar aceştia vor fi responsabilizaţi. De asemenea, se doreşte întărirea ideii că proprietatea (proprietari individuali de locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie aflaţi în condominiu) impune şi obligaţii, nu numai drepturi, obligaţii legate mai ales de conservarea funcţională a imobilului, de asigurarea unui standard ridicat al calităţii vieţii şi de reducerea consumului şi asigurarea eficienţei energetice.

Legea stabileşte şi principiile de organizare şi funcţionare a condominiului, precum şi regulamentul de funcţionare al acestuia. Proprietarii din condominiu trebuie să încheie un acord scris cu privire la regulile şi condiţiile de folosinţă a părţilor comune ale imobilului şi normele de conduită dintre proprietari, numit regulament al condominiului.

De asemenea, legea:

• introduce obligativitatea constituirii de către asociaţiile de proprietari a fondului de reparaţii anual, precum şi a fondului de rulment;
• întăreşte cadrul normativ pentru angajarea de către asociaţiile de proprietari a persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor, înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare;
• detaliază şi clarifică atribuţiile administratorului, ale preşedintelui, ale comitetului executiv, ale cenzorilor, tipul de relaţii dintre aceştia, precum şi procedurile de aprobare a deciziilor privind realizarea lucrărilor de reabilitare a imobilului şi de limitare a consumului energetic;
• introduce obligativitatea ca lucrările de reabilitare pentru imobilele de locuinţe având mai multe tronsoane/scări să se facă unitar, şi nu pe segmente de clădire (în cazul condominiilor de tipul imobilelor colective multietajate, modificarea aspectului faţadei se poate face numai în mod unitar pe întreg condominiul, indiferent de numărul asociaţiilor de proprietari constituite pe scări sau tronsoane, în baza unei documentaţii tehnice elaborate în condiţiile legii, de către arhitecţi cu drept de semnătură şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, regimul monumentelor istorice şi al zonelor protejate, reabilitare termică pentru creşterea performanţei energetice a clădirilor şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor;
• introduce dreptul de preempţiune la preţ egal al autorităţilor administraţiei publice locale asupra locuinţelor executate silit pentru recuperarea datoriilor proprietarilor la cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei; aceste locuinţe vor fi folosite ulterior numai ca locuinţe sociale, proprietarii executaţi silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile stabilite pentru accesul la locuinţele sociale;
• detaliază modalităţile şi procedurile cu privire la furnizarea şi contractarea serviciilor de utilităţi publice în condominii (modalitatea de facturare în comun la nivel de asociaţie de proprietari sau de facturare individuală la nivel de proprietar, convenţiile de facturare individuală, contractele individuale de furnizare/prestare a serviciilor de utilităţi publice), precum şi modalităţile şi procedurile de contractare şi facturare a serviciilor de utilităţi publice în ansamblurile rezidenţiale.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Spune-ne si noua #44691

Am si eu o intrebare : insotitorul angajat al primariei beneficieaza de tichet de vacanta [ sau de masa] ? Multumesc !
  • sara
  • Avatarul lui sara
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • \\\\
  • Posts: 964
  • Thank you received: 88
  • Karma: 12
Sara
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Spune-ne si noua #44704

sara a scris:
Am si eu o intrebare : insotitorul angajat al primariei beneficieaza de tichet de vacanta [ sau de masa] ? Multumesc !

Nu am cunostinta de asa ceva, stiu doar ca asistentul personal are dreptul la concediu anual de odihna, potrivit dispozitiilor legale aplicabile personalului incadrat in institutii publice, in conformitate cu prevederile art.37, al.1, lit.c din Legea 448/2006.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16006
  • Thank you received: 5169
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Spune-ne si noua #44804

Băncile, îngrijorate din cauza unei directive a Uniunii Europene

bancomat-card.galej2htw3.jpg


De la 1 septembrie, băncile ar putea fi obligate să elimine comisionul la retragerea banilor de la bancomat, potrivit unei directive a Uniunii Europene.

Dacă propunerea trece de plenul Parlamentului și proiectul de lege va fi votat, clienţii băncilor ar putea să retragă numerar de la orice bancomat, fără comision, informează B1 TV.

Măsura ar putea intra în vigoare peste trei luni şi va fi obligatorie pentru toate băncile.

În prezent, există cinci bănci care au comision zero la retragere de la orice ATM din ţară, iar alte două bănci nu percep comision la retragerea de numerar din străinătate. Trebuie totuşi să fie îndeplinite o serie de condiţii. Printre acestea, unele băncii percep încasări de minimum 2.000 de lei pe lună, altele solicită minimum o tranzacţie online lunară, iar celelalte bănci cer efectuarea de minim 700 de lei a plăţilor cu cardul.

Cert este că piaţa bancară trebuie să absoarbă clienţi, iar eliminarea acestor costuri va favoriza un număr mai mare de beneficiari de conturi curente.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Spune-ne si noua #44883

Minivacanţă de patru zile de Sfânta Maria, aprobată de Guvern | Bugetarii vor avea o nouă ZI LIBERĂ

Bugetarii vor avea o minivacanţă de patru zile, între 12 şi 15 august. Guvernul a stabilit, în şedinţa de joi, ca ziua de luni, 14 august, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face legătură între zilele de week-end şi ziua de 15 august, declarată nelucrătoare.

img-0433-large.jpg


”Executivul a stabilit astăzi, printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august 2017, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând legătură între zilele de week-end şi ziua de 15 august, declarată nelucrătoare. Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit Guvernului, facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

”De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispoziţiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraţilor şi altor categorii din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 şi nici participanţilor în aceste procese. Operaţiunile de încasări prin virament în relaţia cu instituţiile de credit, aferente datei de 14 august 2017, se înregistrează în contabilitatea unităţilor teritoriale ale trezoreriei statului cu data de 14 august 2017”, se mai arată în comunicatul Guvernului.


În luna mai, Executivul a decis să declare ziua de 2 iunie să fie liberă, astfel că bugetarii au beneficiat de o minivacanţă de cinci zile, între 1 şi 5 iunie.

Românii au 14 zile libere în 2017, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, cu două zile mai mult faţă de anul trecut, dintre care trei pică în weekend.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Spune-ne si noua #44993

Guvernul avizează tele-munca. În ce condiții vor lucra angajații de acasă

Tele-munca, prin care un salariat va avea dreptul să lucreze din altă parte decât la birou, va fi reglată prin contract individual de muncă având normă întreagă sau prin act adițional, angajatorul fiind însă cel care avizează locul respectiv, acesta este sistemul aprobat astăzi de Guvern. Amenzile pentru nereguli sunt de până la 10.000 lei.

Citește mai mult AICI ;)
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16006
  • Thank you received: 5169
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Spune-ne si noua #45192

Orange urmează ”trendul” și te lasă fără beneficiile de roaming

orange-beneficii-roaming.jpg


După ce Digi a cerut posibilitatea de suprataxare și Vodafone a renunțat la beneficiile de roaming, este și rândul celor de la Orange să renunțe la aceste opțiuni.

Anul acesta a fost unul destul de important pentru operatorii telecom și pentru utilizatorii acestora, deoarece la nivelul Uniunii Europene s-a luat decizia de a se renunța la tarifele de roaming. Cei de la Digi au făcut o solicitare către ANCOM pentru a putea aplica suprataxarea în roaming, având în vedere că tarifele pe care le practică aceștia nu ar fi sustenabile fără suprataxare.

A urmat Vodafone, în cazul cărora poți găsi informații despre schimbare în partea de jos a acestei pagini. Aici apar detalii despre opțiunile de care ai parte, iar la capitolul roaming, mesajul care te întâmpină este următorul: Ofertele includ beneficii disponibile doar național.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Spune-ne si noua #45200

Gazele pentru populaţie se vor scumpi cu 6%, energia electrică cu 5%, de la 1 octombrie Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de al

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei decide azi creşterea de tarife la gaze şi energia electrică livrate populaţiei. Procentele finale de creştere vor fi anunţate după ce se va termina şedinţa Comitetului de Reglementare a ANRE, care are loc azi.

calendar_67859403495687_38725100.jpg


Preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte, în medie, cu 6% în al patrulea trimestru al anului, a declarat, marţi, Emil Calotă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), prezent la Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

'În acest moment, Comitetul de reglementare de la care am plecat pentru a fi aici ia în calcul elementele apărute în piaţa de gaze naturale şi impactul pe care costurile cu care operatorii de distribuţie şi furnizare au venit către noi', a spus Calotă.

Potrivit acestuia, ANRE va recunoaşte doar cel mai bun cost de pe bursă pentru furnizori.

'Din punctul de vedere al evoluţiei preţurilor pe bursă, tranzacţiile desfăşurate de la 1 aprilie până acum au avut o medie în jurul valorii din calendarul de liberalizare pe care România îl avea angajat din anul 2011 cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, respectiv de 72 lei pe MWh. Au fost tranzacţii şi la 68 de lei, şi la 69 de lei, iar, prin absurd, dacă nu ar fi existat Ordonanţa 64 (privind liberalizarea preţului de producţie al gazelor - n.r.), ar fi trebuit să respectăm calendarul unde preţul reglementat pentru producătorii de gaze din România era la 78 de lei, preţ care se duce mult peste ofertele de gaz proaspăt din import', a explicat oficialul ANRE.

Acesta a adăugat că, luând în calcul aceste date, preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte cu 6%, în medie, de la 1 octombrie.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Spune-ne si noua #45273

ROBOR la trei luni a urcat la 1,84%, vineri

ROBOR, rata medie a dobânzii la care băncile românești se împrumută între ele, a urcat vineri pe piața interbancară la nivelul de 1,84% la trei luni, de la 1,82% joi, reiese din datele Băncii Naționale a României (BNR).

imageResize-122.jpg


Indicele ROBOR la trei luni a revenit la valoarea din luna noiembrie 2014. Astfel, pe data de 11 noiembrie 2014 indicele se situa la 1,84% pe an. În ceea ce privește indicele la 6 luni, acesta a ajuns, vineri, la 1,99% pe an, de la 1,94% joi.

Conform datelor BNR, la începutul anului, ROBOR era la 0,87%.

ROBOR va rămâne în următoarele trei luni în zona în care se află acum, dar va avea loc o scădere spre ianuarie, însă nu la nivelul de dinainte, a declarat joi Dorin Badea, director executiv Trezorerie și Piețe de Capital la Eximbank.

"Două evenimente recente ne vor marca următoarele luni, finalul de an. S-a întâmplat o scurgere a lichidității excesive din piață, iar acum este un deficit de lichiditate pe care îl vom afla în mod concret la finalul lunii. Banii pot ieși fie către Trezoreria Statului, prin taxe sau rambursări de obligațiuni, fie către Banca Centrală prin operațiuni pe piața valutară. Aici au apărut diverse zvonuri și informații, inclusiv în presă, am văzut cursul foarte stabil din punct de vedere al mișcărilor în sus. Deci, avem un deficit de lichiditate, o schimbare de mediu, și o creștere a dobânzii la facilitatea de depozit, respectiv o îngustare a canalului de dobânzi prin decizia de politică monetară. Aceste două lucruri, împreună, duc la modificarea ratei ROBOR în apropierea ratei de politică monetară", a spus Badea, adăugând că se așteaptă ca ROBOR să rămână în următoarele 3 luni în zona în care se află acum și să scadă spre ianuarie, dar nu la nivelul de dinainte.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Andreea Marinescu)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Spune-ne si noua #45394

Accesul copiilor sub 16 ani la rețele sociale și magazine online, doar cu acordul părinților

opiii care n-au atins încă vârsta de 16 ani vor avea nevoie, începând cu data de 25 mai 2018, de acordul părinților pentru a-și crea conturi pe rețelele sociale sau pentru a folosi magazine online. Așa prevede un regulament european care urmează să se aplice în mod direct și în România, fără să fie necesare formalități din partea statului nostru. Totuși, lucrurile nu vor fi simple pentru companii, care vor trebui să verifice cât de cât existența acordului părinților.

Solicitarea acordului părinților pentru folosirea serviciilor online, în cazul copiilor care n-au împlinit vârsta de 16 ani, este prevăzută de Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR). Acest act normativ european se va aplica și în România, în mod direct și fără necesitatea unor reglementări suplimentare ale autorităților noastre, de la data de 25 mai 2018.

„(...) în ceea ce privește oferirea de servicii ale societății informaționale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legală dacă copilul are cel puțin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă și în măsura în care consimțământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părintești asupra copilului”, scrie în GDPR.

Cu alte cuvinte, copiii sub 16 ani vor avea nevoie de acordul părinților pentru a folosi orice fel de serviciu online ce presupune strângerea și folosirea ulterioară a datelor personale. De exemplu, reglementarea acoperă folosirea rețelelor sociale sau a magazinelor online, dar există și alte servicii online ce pot necesita acordul părintesc pentru prelucrarea datelor personale ale copiilor sub 16 ani.

Obligația va impune companiilor nu doar să obțină acordul părintesc, ci și să depună eforturi rezonabile pentru a verifica acest aspect. „Operatorul (operatorul de date personale, adică firma - n. red.) depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica în astfel de cazuri că titularul răspunderii părintești a acordat sau a autorizat consimțământul, ținând seama de tehnologiile disponibile”, este subliniat în GDPR.

Chiar dacă obligația se va aplica în România, de la 25 mai 2018, exact în această formă, regulamentul european permite autorităților de la noi (și ale celorlalte state membre UE) să reglementeze (numai prin lege) o vârstă mai mică de 16 ani pentru a fi necesar acordul părintesc. Totuși, aceasta nu poate fi mai mică de 13 ani.

Potrivit motivării autorităților europene pentru introducerea acestei obligații, copiii au o nevoie mult mai mare de protecție a datelor lor personale. Asta deoarece ei pot să fie mai puțin conștienți de implicațiile prelucrării datelor personale.

„Copiii au nevoie de o protecție specifică a datelor lor cu caracter personal, întrucât pot fi mai puțin conștienți de riscurile, consecințele, garanțiile în cauză și drepturile lor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. Această protecție specifică ar trebui să se aplice în special utilizării datelor cu caracter personal ale copiilor în scopuri de marketing sau pentru crearea de profiluri de personalitate sau de utilizator și la colectarea datelor cu caracter personal privind copiii în momentul utilizării serviciilor oferite direct copiilor”,
se arată în preambulul GDPR.

Spre deosebire de directivele europene, care trebuie puse în aplicare prin acte normative interne ale fiecărui stat membru UE, regulamentele europene se aplică în mod direct în toate statele Uniunii. Asta înseamnă că prevederile GDPR se vor aplica fără să fie nevoie de acte normative emise de autoritățile autohtone în acest sens.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16006
  • Thank you received: 5169
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Spune-ne si noua #45453

DOCUMENTAR: România revine la ora oficială "Timpul Legal Român" (UTC +2h)

În noaptea dintre 28/29 octombrie, România revine la ora oficială (UTC +2h). Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4.00 va deveni ora 3.00. Ziua de duminică, 29 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

imageResize-131.jpg


În fiecare an are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, în ultima duminică a lunii octombrie. România revine la ora fusului 2, când diferența față de timpul universal coordonat (UTC) este de 2 ore, numită și ora Europei de Est. Ca urmare a acestei modificări vom dormi cu o oră în plus pe 29 octombrie.

Schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor, circulația urmând a se efectua conform orarelor prevăzute, potrivit informațiilor furnizate de Societatea de Transport Feroviar CFR Călători.

În România, orarul de vară a fost introdus pentru prima dată, fără prea mare succes, în 1931 când a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 171 din iulie 1931, Legea pentru stabilirea orei oficiale în România. Începând cu 1979, Ora de vară a fost instituită permanent în țara noastră și, până în 1997, trecerea la Ora de vară s-a făcut în ultima duminică a lunii martie, iar la orarul inițial, în ultima duminică a lunii septembrie.

Începând cu 1998, potrivit Ordonanței de Guvern nr. 20 din 18 august 1997, trecerea la Ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, iar în ultima duminică a lunii octombrie dăm ceasurile înapoi cu o oră.

Pe continentul european, schimbarea se face în toate țările, cu excepția Islandei, Belarusului, Turcia și Rusiei, țări care nu folosesc acest sistem. Schimbarea nu este însă simultană în toate țările, din cauza diferenței de fus orar.

Odată cu încetarea folosirii Orei de vară, mai multe țări din Europa și Statele Unite ale Americii dau ceasurile cu o oră înapoi. Trei țări din Europa, Marea Britanie, Irlanda și Portugalia, revin la ora stabilită de timpul universal coordonat, în timp ce altele, precum Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia și Olanda, fixează ceasurile după UTC+1h. La rândul lor, Ciprul, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia și Lituania revin la diferența față de timpul universal coordonat de 2 ore (UTC+2h), potrivit www.worldtimeserver.com.

Prin introducerea Orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) și reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa. Primii care au introdus Ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie — 1 octombrie). Au urmat britanicii ce au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai — 16 octombrie). Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania, potrivit Observatorului astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Au urmat ani în care introducerea Orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 — 30 septembrie 1945. Schimbarea orei are un rol important și în calculele astrologice.

La nivelul întregului mapamond, nu toate țările folosesc în acest moment Ora de vară, iar perioada nu este aceeași în toate țările care recurg la Ora de vară.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiță, editor online: Daniela Juncu)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .