Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Media News

Rasp: Media News #44664

Florin Piersic Jr. a părăsit scena în timpul spectacolului, după ce unui spectator i-a sunat telefonul

Florin Piersic Jr. a părăsit scena Teatrului Godot în timpul unei reprezentații, deranjat de faptul că unui spectator din primul rând i-a sunat telefonul, iar acesta nu s-a deranjat să îl închidă. Pe scenă se juca piesa Freak Show, iar spre final, actorul rostea un monolog dedicat mamei sale, actrița Tatiana Iekel, care s-a stins din viață în urmă cu două săptămâni.

download.jpg


La spectacol a participat și fiica de 11 ani a lui Florin Piersic Jr., iar întâmplarea a fost povestită într-o postare pe Facebook de mama acesteia, actrița Dorina Chiriac.

„”Ultimul monolog e pentru bunica Soniei și-a lui Sașa”, continuă de pe scenă cel mai bun actor. Fetița se face dintr-o dată dreaptă. Atentă ca un animal de câmp la un anume foșnet. „O să plâng”, fetița plânge. Mama o ia în brațe. Fetița ascultă monologul. E despre zâmbet. Fetița e atentă. Zâmbește. Plânge și zâmbește. „E frumos.” În fața scenei sună un telefon. Actorul cel mai bun spune povestea mai departe. Și plânge și zâmbește. Ca fetița. Și sună telefonul. În primul rând, la prima masă, sună un telefon sub zâmbetul actorului. Sub ochii care nu lasă nici o lacrimă să curgă. Sună. Publicul ignoră telefonul. Actorul ignoră telefonul. Se luptă cu tot ce îi contrazice simțurile, se calcă în picioare prin toate dinăuntrurile, moare, învie, umblă, construiește poduri de emoție, dărâmă, construiește iar. Și telefonul sună. „Gata”, spune încet și calm actorul. „Nu pot. E umilință. E absurdă situația. Nu-i drept. Spectacolul se încheie aici. Vă mulțumesc. Atât a fost. Mulțumesc, Sonia, că ai venit de ziua ta. Vă mulțumesc”. Actorul cel mai bun a ieșit în culise simplu. Și nu a mai intrat. Adică nu a mai ieșit. Că la aplauze se iese. Publicul a aplaudat. Actorul cel mai bun nu a ieșit.
Aplauzele s-au oprit””, a scris Dorina Chiriac.

Smartphone-urile și rețelele de socializare au schimbat modul în care se comportă spectatorii la un spectacol de teatru, atrăgea atenția Oana Pellea într-un interviu la emisiunea În Fața Ta. Actrița a povestit că a fost nevoită chiar să oprească un spectacol ca să-i roage pe spectatori să pună telefoanele deoparte.

„Îmi înregistrează spectacolul sau răspund la telefon. Și o să se schimbe din ce în ce mai mult. Am introdus o replică într-un spectacol care permite asta. De obicei doamnele sunt pe Facebook în sala de spectacol. Și doamne care stau în primul rând. Ceea ce este incredibil este că noi îi vedem. Știți ce cred: acest fapt de a sta în întunericul sălii ai senzația că ești anonim, că nu te vede nimeni, că ești ferit de orice, că ceea ce se întâmplă pe scenă este o altă realitate, că ceea ce se întâmplă pe scenă este o realitate care nu se poate întrerupe pentru că e deranjată…e ca la film”, a spus actrița la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Media News #44675

Alex Dima, de la teolog la jurnalist. Ce nu știai despre reporterul de la „România, te iubesc”

Alex-Dima.jpg


La televizor, Alex Dima este serios și prezintă informațiile cu hotărârea că poate schimba România în bine. În realitate însă, Alex Dima este un om religios și un tată iubitor.

Gazda emisiunii „România, te iubesc” își exercită meseria de jurnalist în paralel cu cea de tată și își crește singur fetița, după ce soția lui a fost răpusă de cancer. Puțini sunt cei care știu că jurnalistul este absolvent al Facultății de Teologie și a predat ore de religie timp de un an.

A renunțat la teologie de dragul jurnalismului, dar a rămas același om spiritual și continuă să respecte tradițiile religioase. Își face semnul crucii de fiecare dată când se așază la masă, la fel și fiica lui, Sara, pe care a educat-o în același mediu.

„De la bunica am învățat să fiu tot timpul vesel. Și să iau greutățile sau orice mi se întâmplă în viață, ca pe un dat și să nu te lupți foarte mult cu ele și să treci peste și să mergi mai departe. De altfel de acolo mi se trage. Eu întotdeauna spun că în materialele mele întotdeauna cu un ochi râzi și cu un ochi plângi”, a declarat Alex Dima într-un interviu pentru Europa FM.

În anul 2009, a făcut un material la New York cu Prinţesa Marina Sturza, care are un centru de îngrijire paliativă pentru bolnavii de cancer, în Braşov. Alex voia să o cunoască pe această femeie, să înţeleagă ce o determină să facă ceea ce face, să lucreze cu bolnavi de cancer în fază terminală şi a reuşit acest lucru, însă, din nefericire, doar o lună mai târziu a aflat că soţia lui are cancer.

Moartea soției l-a marcat, l-a schimbat foarte mult, dar au existat oameni care i-au fost alături şi i-au dat putere să meargă mai departe, printre care şi fetiţa lui, Sara.

Astăzi, Alex Dima nu este doar un jurnalist foarte bun și corect, dar reușește să îi inspire pe cei din jurul său prin felul în care priveşte viaţa şi prin modul activ in care se implică să îi ajute pe cei aflaţi în suferinţă.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Media News #44884

Creatorul jocului BALENA ALBASTRA a fost condamnat. Vezi caţi ani de închisoare a primit

Creatorul jocului de sinucidere Balena Albastră, care încuraja tinerii să se sinucidă, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Ce sa intamplat cu creatorul jocului

balena-2.jpg


Philipp Budeikin, în vârstă de 22 de ani, cunoscut sub numele de Philipp Lis (Fox), a fost condamnat de un tribunal din Siberiapentru administrarea jocului care a declanşat mai multe sinucideri macabre în rândul adolescenţilor vulnerabili. Opinia publică a fost şocată de pedeapsa uşoară primită de acesta într-un proces cu uşile închise Anterior, Budeikin a fost cercetat pentru presupuse legături cu 16 sinucideri din diferite regiuni ale Rusiei şi s-a constatat că era creierul din spatele fenomenului.

Acuzatul a recunoscut provocarea a 17 decese, cazuri care nu erau incluse în procesul său. Mai mult, Budeikin a declarat că victimele jocului său nu erau mai mult decât „deşeuri biologice”, care erau „fericiţi să moară” şi că „a curăţat societatea”. Ulterior, poliţia a afirmat că în jur de 20 de sinucideri din Rusia au legături cu respectivul caz, dar politicienii şi mass-media au sugerat că cifra se ridică la sute de tentative de suicid. Budeikin nu va fi supus unui regim sever de închisoare şi îşi va executa sentinţa în echivalentul rus al unei închisori deschise.

Balena albastră este un joc originar din Rusia, jucat prin mai multe platforme social media,.Jucătorilor le este dat un maestru care îi controlează timp de 50 de zile şi în fiecare zi li se dă o sarcină de completat. În cea de-a 50-a zi, maeştrii din spatele jocului îi instruiesc pe tineri să se sinucidă. Din păcate, unii tineri din diferite ţări s-au sinucis. La începutul acestui an, părinţii din Marea Britanie au fost avertizaţi despre Balena Albastră, după ce o şcoală din Basildon a discutat cu poliţia despre acest fenoment. Panica generală s-a instalat abia după moartea a doi adolescenţi din Rusia, în februarie.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .