Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Se intampla in Romania

Se intampla in Romania #47045

România trece, în această noapte, la ora de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00

ete-tw.png


România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00. Astfel, duminică va fi cea mai scurtă zi din acest an.

În acest an, ora de vară se aplică din 30 martie până în noaptea de 26 spre 27 octombrie, când se va reveni la ora oficială de iarnă. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, ceasurile fiind date înainte cu o oră.


Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se desfăşura conform orarului prevăzut în mersul trenurilor, au precizat reprezentanţii CFR Călători.

Trenurile de călători circulă după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 30/31 martie, la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 3.00, care devine ora 4.00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 - 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Marţi, Parlamentul European a votat în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, măsura urmând să fie aplicată din 2021.

Statele care vor decide să păstreze ora de vară vor face ultima ajustare a ceasurilor în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă ora standard (de iarnă) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 410 voturi pentru, 192 împotrivă şi 51 de abţineri, iar intrarea în vigoare a acestuia a fost amânată din 2019 în 2021.

Parlamentarii mai vor ca statele UE şi Comisia Europeană să îşi coordoneze deciziile pentru a se asigura că aplicarea orei de vară în unele ţări şi a orei de iarnă în altele să nu perturbe piaţa internă.

În cazul în care Comisia va constata că aranjamentele referitoare la oră ar putea să afecteze, în mod semnificativ şi permanent, funcţionarea pieţei unice, atunci ar putea să propună amânarea datei de aplicare a directivei cu maximum 12 luni, arată textul adoptat.

Acest text este poziţia Parlamentului pentru negocierile cu miniştrii UE referitoare la forma finală a reglementărilor.

În februarie 2018, Parlamentul a cerut Comisiei Europene să evalueze directiva referitoare la ora de vară şi, dacă va găsi necesar, să prezinte o propunere de revizuire.

În urma evaluării, care a primit 4,6 de milioane de răspunsuri, dintre care 84% erau în favoarea renunţării la schimbarea orei, Comisia a redactat propunerea, care trebuie negociată acum între Parlament şi miniştrii UE.

Uniunea Europeană a unificat pentru prima oară aranjamentele referitoare la ora de vară în 1980, pentru a asigura o abordare armonizată a schimbării orei pe piaţa unică deoarece, până atunci, practicile şi programele erau neunitare.

Directiva actuală referitoare la timp cere statelor europene să treacă la ora de vară în ultima duminică din luna martie şi revenirea la ora standard în ultima duminică din octombrie.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00 şi prima duminică din octombrie, ora 01.00. Din 1941, ora de vară nu s-a mai folosit, fiind reintrodusă în România abia în 1979. Până în 1996, ora de vară se introducea de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 s-a trecut la ora de vară din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, potrivit Observatorului Astronomic.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5985
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Se intampla in Romania #47249

România trece la ora de iarnă în acest weekend. Nu uitaţi să modificaţi ceasul!

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00.

aD00NDAmaGFzaD1kZDc3ZTkxZDU4NTExZjAzMTQ1NWZmMTI2OWFkYmRhYg.thumb.jpg



Ora de iarnă este, de fapt, ora legală oficială standard, legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea ţărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică, acoperind calendaristic, de cele mai multe ori, perioada cuprinsă între lunile octombrie a unui an şi aprilie a anului următor.

Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră.

Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

„În noaptea 26/27 octombrie 2019, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie", au arătat reprezentanţii companiei.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 27 octombrie 2019, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Înainte de efectuarea călătoriei, CFR le recomandă pasagerilor să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren corespunzătoare rangului de tren şi zonei kilometrice şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Simptomele care pot apărea și cum le poți evita
Medicii spun că schimbarea orei poate deranja serios organismul, mai ales în cazul celor aflați la extreme: copii şi vârstnici.

Valentina Boboc - medic de familie: Unele persoane prezintă tulburări de adaptare. Oganismul uman are o ritmicitate: zi, noapte, somn, veghe. În momentul în care apare deplasarea orelor de som, apare o perturbare.

Adică insomnii și oboseală, anxietate și dureri de cap. Psihologii spun însă că există arme împotriva tulburărilor provocate de schimbarea orei.

Mihaela Săhlean – psiholog: Activitatea fizică ar trebui să fie nelipsită pentru că ajută foarte mult, cu alte cuvinte, contactul cu natura. La vârtsnici adaptarea este mai dificilă pentru că la ei contează foarte mult şi numărul de ore de somn şi mesele fixe şi mai ales medicaţia. Practic se dă medicaţia peste cap.

Abia peste doi ani vom afla dacă scăpăm de schimbările de oră. Până atunci, toate țările din Uniunea Europeană trebuie să se hotărască dacă vor acest lucru, apoi problema va fi tranșată prin vot.

Redactare G.M.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5985
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .