Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Ce merita vizitat in zona voastra ?

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #38838

Nu este in zona mea, dar imi place!

Mocăniţa Transilvaniei. 35 de kilometri de vis, printr-o Românie pură



După 18 ani de pauză, un traseu de mocăniţă lung de 34,5 kilometri va deveni din nou turistic.

Linia ferată cu ecartament îngust Râciu-Teaca străbate şapte localităţi şi se întinde pe 34,5 kilometri. Cele 7 localităţi sunt Râciu, Sânmartinu de Câmpie, Crăeşti, Milas, Orosfaia, Comlod şi Teaca, arată pagina de Facebook "Mocăniţa Transilvaniei", ai cărei fondatori speră că această rută să fie inclusă în Patrimoniul Naţional.

Pe o distanţă de 5 kilometri, între Valea Lupului şi Comlod, traseul Mocăniţei Transilvaniei traversează pădurea deasă de foioase, prin superbe tuneluri de vegetaţie.

Ruta pe care a circulat preţ de un secol mocăniţa a fost începută în 1914 şi a fost finalizată în doi ani. În perioada austro-ungară aceasta era folosită să transporte persoane şi marfă la Târgu Mureş. În 1918 a fost cumpărată de la statul maghiar de CFR, însă în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, maghiarii au preluat din nou controlul rutei. În 1940 au construit în doar trei luni un tronson care leagă Viile Tecii de Lechinţa, asigurându-se astfel legătura cu Budapesta. Cu ajutorul acestei rute, maghiarii reuşeau să-şi asigure transportul armamentului în zonă, notează adevarul.ro.

În comunism şi cinci ani după căderea acestuia, trenul a fost folosit de muncitorii care făceau "naveta" la fabricile de zahăr din Târgu Mureş şi Lechinţa. Ideea unui tren turistic a apărut prima dată în 1995, când linia a fost preluată de către Societatea de Turism Feroviar. Ideea a murit însă în faşă, ultimul tren turistic circulând în 1996. Ruta Râciu-Târgu-Mureş-Lechinţa a fost preluată în urmă cu 4 ani de un om de afaceri, care a anunţat recent că trenul format dintr-o locomotivă poloneză veche de 65 de ani şi două vagoane va transporta turişti începând cu primăvara lui 2015, pe tronsonul Râciu-Teaca.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #38928

SUNT CONVINS CA NU CUNOAŞTEŢI
OBIECTIVELE DIN JUDEŢUL ÎN CARE LOCUIŢI,
AVEŢI ACUM OCAZIA DE A CUNOASTE IN MOD
VIRTUAL SI A FACE PLANURI DE VIZITARE .

REALIZARE DEOSEBITA !
https://www.romanian-explorer.com
  • VASILESCU
  • Avatarul lui VASILESCU
  • Deconectat
  • Elite Member
  • SUNT UN SIMPLU MURITOR. DE UN LUCRU-MI PARE RAU CA
  • Posts: 207
  • Thank you received: 100
  • Karma: 0
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #40590

Simfonia Lalelelor - editia a XXXVIII-a, 24 - 26 aprilie 2015



Joi, 23 aprilie 2015

Ora 12,00 – Simpozion stiintific ,,Tendinte Actuale in Stiintele Naturii”. Universitatea Pitesti – Facultatea de Stiinte
Ora 19,00 – Concert sustinut de Filarmonica Pitesti. Casa Sindicatelor Pitesti

Vineri, 24 aprilie 2015

Ora 10,00 – Primirea invitatilor. Primaria Municipiului Pitesti

Ora 10,30 – Parada Florilor pe traseul: Primaria Municipiului Pitesti – Complexul Expozitional „Casa Cartii”

Ora 12, 00 – Deschiderea oficiala a ,,Simfoniei Lalelelor”. Complexul Expozitional "Casa Cartii"

Ora 14,00 – Spectacol de folclor. Piata Vasile Milea

Ora 21,00 – Spectacol de sunet si lumini al fantanii muzicale. Piata Primariei Municipiului Pitesti

Ora 23,00 – Noptile albe ale ,,Simfoniei Lalelelor”. Program de vizitare a Simfoniei Lalelelor, a muzeelor si planetariului

Sambata, 25 aprilie 2015

Ora 10,00 – Competitie Internationala de Atletism. Stadionul ,,Nicolae Dobrin” Pitesti
Intreceri sportive si meciuri demonstrative. Piata Primariei Municipiului Pitesti si bazele sportive din Municipiul Pitesti

Ora 13,00 – Spectacol de muzica moderna. Piata Vasile Milea

Ora 19,00 – Spectacol de muzica tanara si foc de artificii. Piata Primariei Municipiului Pitesti

Ora 23,00 – Spectacol de sunet si lumini al fantanii muzicale. Piata Primariei Municipiului Pitesti

Duminica, 26 aprilie 2015

Ora 10,00 – Crosul Lalelelor, desfasurat pe traseul Parcul Trivale – Piata Primariei Municipiului Pitesti

Ora 10,00 – Intreceri sportive si meciuri demonstrative. Piata Primariei Municipiului Pitesti si bazele sportive din Municipiul Pitesti

Ora 14,00 – Spectacol de folclor. Piata Vasile Milea

Ora 18,00 – Inchiderea celei de-a XXXVIII-a editii a ,,Simfoniei Lalelelor”. Complexul Expozitional Casa Cartii

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #41865

Cetatea Enisala

20-Articol-Enisala.jpg


A fost construita cu scop militar, defensiv si de supraveghere de la inaltime a drumurilor de pe uscat si mai ales de pe apa, intr-o perioada in care gurile Cernet si Dunavat nu erau inca blocate, iar actualul lac Razim era inca golf al Marii Negre. Cetatea a fost ridicata de puterea imperiala bizantina si de cea comerciala genoveza la sfarsitul secolului al XIII-lea si la inceputul secolului al XIV-lea, secol in care a avut rol militar, politic si administrativ si mai putin economic, facand parte din lanţul de colonii genoveze care cuprindea oraşele Chilia şi Likostomion din Delta Dunării, Cetatea Albă de la gurile Nistrului, Caffa şi Balaclava din sudul Crimeei.

În timpul lui Mircea cel Bătrân cetatea a trecut în stăpânirea Ţării Româneşti, fiind inclusa in sistemul defensiv. La lsfârşitul domniei acestuia, in anul 1417 este cucerita de Imperiul Otoman. Ca si la Isaccea si Giurgiu, turcii instaleaza in Enisala o garnizoana militara.

Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turceşti dincolo de gurile Dunării până la Cetatea Albă şi Chilia şi a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată deoarece nu mai corespundea intereselor strategice şi economice otomane.

Cetatea s-a ruinat in urmatoarele veacuri, insa abandonarea ei de catre turci a facut ca in timpul razboaielor ruso-otomane Enisala sa fie singura care a scapat fara a fi demolata.

Generalii armatei ruse au ordonat acum aproape 200 de ani distrugerea tuturor cetatilor medievale din nordul Dobrogei unde functionau garnizoanele Imperiului Otoman. Una singura a scapat – Heracleea, nemaifiind activa la acea vreme.

Asa se face ca in prezent, Enisala a ramas singura cetate medievala din Dobrogea.


Povestea zidurilor de la Enisala, ultima cetate genoveză, care păzeşte canalele de legătură dintre lacul Babadag şi Razim

Una dintre cele mai frumoase cetăţi din România, cea de la Enisala, atrage în fiecare weekend sute de turişti. Dincolo de istoria pe care o poartă zidurile cetăţii genoveze, frumuseţea naturii în mijlocul căreia a fost ridicată această fortăreaţă militară este cea care te determină să revii aici. „Adevărul“ vă prezintă, în cadrul celei mai frumoase campanii, „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, un loc spectaculos.

Ieşi din Tulcea pe drumul spre Agighiol, DJ 222. Şoseaua este ca-n palmă, ceea ce, evident, te va încânta. Înaintezi spre destinaţie pe acelaşi drum judeţean şi treci, pe rând, prin Agighiol, Sabangia, Sarichioi. După ce ai trecut de centrul localităţii Sarichioi (este cea mai mare comună din Tulcea, care numără de două ori mai mulţi locuitori decât oraşul Sulina) vei găsi un indicator care te va ajuta să ajungi la Enisala. Faci stânga, aşa cum îţi arată indicatorul şi înaintezi pe un drum la fel de bun. Cetatea este la mai puţin de 40 de kilometri de municipiul Tulcea. Dacă mergi tot înainte, o vei vedea şi, în plus, vei găsi la poalele dealului pe care a fost construită un indicator care te ajuta să ajungi mai repede aici. Urci pe un drum şerpuit, în rampă, asfaltat. În maxim două minute eşti sus: găseşti aici suficiente locuri de parcare, iar distanţa până la intrarea în cetate este destul de mică (numai câteva minute de mers pe jos), astfel că nu are sens să duci maşina până la scara care urcă la ziduri. La intrarea în cetate te aşteaptă un angajat al Institutului de Cercetări Eco Muzeale care îţi va vinde bilet de intrare (costă doi lei şi în schimbul acestei sume chiar primeşti bilet).



Peisajul care îţi taie respiraţia

Ajungi la scările metalice. Urci primele trepte, iar la zece metri distanţă vei mai întâlni câteva trepte. Înainte de a intra în cetate, însă, te opreşti şi admiri peisajul absolut superb: dacă te aşezi cu spatele la cetate, vei vedea imaginea extraordinară a canalelor care fac legătura între lacul Babadag şi lacul Razim.

Lacul Babadag, concesionat, este unul dintre puţinele locuri în care încă se mai găseşte anghila (un peşte foarte gustos, care seamănă cu un şarpe), iar lacul Razim este unul dintre cele mai mari din ţară, care face parte din complexul lagunar Razim-Sinoe. Pe lacul Razim vei avea ocazia să observi, absolut de fiecare dată, câţiva plauri. Sunt aglomerări de vegetaţie compactă care arată ca nişte insule verzi ce plutesc pe lac.

Partea interesantă la aceşti plauri este că insulele plutitoare se „plimbă“ de-a lungul lacului, astfel că cele pe care le vezi astăzi nu sunt, neapărat, cele pe care le-ai văzut ieri. S-a întâmplat nu demult ca un pescar care şi-a tras barca la plaur şi a adormit să se trezească în toiul nopţii fără să aibă vreo idee unde este. A fost nevoie de intervenţia unui elicopter pentru a-l găsi pe pescarul ghinionist. Noroc că prinsese semnal!

Nimic nu este mai frumos decât natura de la Enisala pe timp de primăvară: atunci când vegetaţia de un verde aprins este traversată, de-a latul, de firicele abastre. De pe deal, par numai dungi albastre, dar dacă te apropii constaţi că sunt canale de câţiva metri.

Cu greu îţi iei ochii de la frumuseţea naturii şi îţi întorci atenţia spre istorie: cu paşi mărunţi te îndrepţi spre povestea cetăţii genoveze construite în secolul XIII. „Este singura cetate medievală care a rămas în picioare în această porţiune de ţară, mai sunt doar câteva prin Moldova. Ineditul acestei cetăţi este rolul ei militar (de aici urmăreau genovezii navele de comerţ în perioada în care controlau traficul pe apă) combinat cu peisajul inedit. Este o împletire fericită între interesul ştiinţific şi atracţia turistică. Este un «cuib de vulturi» care domină împrejurimile, natura extraordinară“, spune Florin Topoleanu, arheolog şi director al Institutului de Cercetări Eco Muzeale.



Istoria ultimei cetăţi medievale din Dobrogea

Cetatea Enisala (cunoscută şi sub denumirea de „Heraclia“ sau „Heracleea“) a fost construită de puterea imperială bizantină şi de cea comercială genoveză la sfârşitul secolului al XIII-lea şi la începutul secolului al XIV-lea, după care a fost inclusă în sistemul defensiv al Ţării Românesti. Mai apoi, spun cercetătorii, a fost transformată în garnizoană a Imperiului Otoman.

Este situată apropiere de satul cu acelaşi nume, pe deal. Denumirea cetăţii provine de la turcescul “yeni” (nou), respectiv regionalismul dobrogean „sale” (aşezare, sat), adica „aşezare nouă“. Din câte spun cercetătorii, turcii ar fi preluat denumirea de la localitatea de lânga cetate, căreia i se spunea Vicus Novus (Satul Nou), apoi Novoe Selo.

Principalul scop al acestei cetăţi este cel militar: defensiv şi de supraveghere de la înălţime a drumurilor de pe uscat şi de pe apă. A fost abandonată de către turci, astfel că, în următoarele secole, cetatea s-a ruinat.

Cu toate acestea, un element deosebit care individualizează această cetate este acela de a fi supravieţuit confruntărilor armate ruso-turce care s-au desfăşurat pe teritoriul Dobrogei, mai spun istoricii. Iată cum: acum două secole, generalii armatei ruse au ordonat distrugerea tuturor cetăţilor medievale din nordul Dobrogei unde funcţionau garnizoanele Imperiului Otoman. Una singura a scăpat, pentru că nu mai era activă la momentul acela. Aşa se face că Enisala a rămas în picioare. A fost parţial reconstruită, astfel că singura cetate medievală din Dobrogea a redevenit un obiectiv turistic major al Dobrogei de Nord.

Pentru a promova mai mult turismul arheologic, administratorii vor ca de la anul să investeacă într-un sistem de lumini care să pună mai mult în valoare frumuseţea cetăţii. Pentru iluminatul cetăţii Enisala vor fi folosite panouri fotovoltaice, astfel că obiectivul va deveni de interes atât pe timpul zilei, cât şi spre înserat.



Cimitirul de la poalele cetăţii

O nouă atracţie a zonei sunt descoperirile arheologice de aici. În primăvara acestui an, cercetătorii de la Institutul de Cercetări Eco Muzeale din Tulcea au deschis un şantier arheologic la poalele cetăţii Enisala, în zona în care urmează să fie construit un miniport turistic. Şantierul s-a închis, iar rezultatele încep de apară: au fost găsite peste 500 de complexe arheologice, dintre care peste o sută de mormite în care au fost îngropaţi, cel mai probabil, cei care locuiau la cetatea genoveză.

„Am mai găsit o aşezare neolitică ce aparţine Culturii Gumelniţa, adică din a doua jumătate a mileniului V îHr. De asemenea, am găsit şi o aşezare din prima Epocă a Fierului, ceva mai consistentă. Este vorba de locuinţe, gropi de provizii, gropi menajere, dar şi gropi în care erau depuşi anumiţi indivizi, care sunt spectaculoase“, a spus dr. Sorin Ailincăi, arheolog.

Acesta spune că din informaţiile strânse până la momentul de faţă se pot publica cel puţin trei monografii esenţiale pentru istoria Dobrogei. „Vom publica rezultatele cercetărilor. Va apărea, cel mai probabil, un volum dedicat perioadei preistorice, perioadei neolotice şi celei din prima parte a epocii fierului, iar următoarele două volume vor fi dedicate cimitirului şi aşezării medievale“, mai spune cercetătorul tulcean.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Petru

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #42308

Rachetele Brailei !

In Cartierul Hipodrom , exista niste "rachete" , foste centrale termice de cartier. Inalte de circa 40 metri, sunt construite masiv si avangardist avand in vedere ca sunt din anii '50.
Mi-a placut insasi ideea de a asigura unei banale centale termice de cartier o imagine diferita rezultand o remarcabila structura arhitectonica.
Centralele termice sunt dezafectate de ani buni si din pacate in curs de degradare.

Braila are si o alta "racheta" mult mai celebra, celebrul Castel de apa din Gradina Mare , ridicat in 1912-1913 si transformat in 1982 in bar/cofetarie. Interesant este ca , exista un mecanism care rotea cupola astfel incat , la o rotatie se putea vedea atat orasul cat si Dunarea. Din pacate si acest edificiu este inchis si prada hotilor de fier

"Racheta" din Aleea Trandafirilor
R4.png


"Racheta" din Aleea Invatatorilor
R3.png


"Racheta" din str. Pietatii
R2.png


"Racheta" din str. Hipodrom
R1.png


Castelul de apa dim Gradina Mare.
  • Petru
  • Avatarul lui Petru
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Toată lumea să trăiască numai noi să nu murim !!
  • Posts: 1036
  • Thank you received: 456
  • Karma: 10
Ce este, este.
Ce nu este, nu este.
Asta este!
Ultima editare: by Petru.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel, Mona si Dan

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #43114

Tulcea: Trei cetăți istorice, redate circuitului turistic

Trei situri arheologice de importanță națională din județul Tulcea vor fi redate vizitatorilor la finele primului semestru al anului, cu facilități noi, specifice obiectivelor turistice, potrivit Institutului de Cercetări Eco-Muzeale 'Gavrilă Simion'.

imageResize-6.jpg


Cripta din cetatea Halmyris în care s-au descoperit rămășițele pământești ale sfinților Epictet și Astion

Cele trei cetăți, respectiv Halmyris, Argamum și Enisala, vor avea puncte de informare și facilități specifice activității turistice, lucrările de amenajare a acestora fiind finanțate Programul Operațional pentru Pescuit (POP) 2007-2013.

'Am încercat să răspundem solicitării vizitatorilor pentru amenajarea siturilor arheologice spectaculoase din județ, cum ar fi Argamum, Enisala și Halmyris, iar cele trei proiecte vor fi disponibile după data de 1 mai', a declarat pentru AGERPRES Sorin Ailincăi, directorul ICEM 'Gavrilă Simion'.

Proiectele de amenajare a facilităților specifice unor obiective turistice în cele trei situri arheologice au început în luna august 2014, valoarea totală a acestora fiind de peste 1,98 de milioane de lei. Lucrările sunt realizate în parteneriat cu Consiliul Județean Tulcea, iar finanțarea, potrivit datelor inițiale ale proiectului, este nerambursabilă în proporție de 100%.

Situată pe malul drept al brațului Sfântu Gheorghe al Dunării, cetatea Halmyris, construită la începutul secolului al II-lea ca fortificație romană, a fost o importantă stație a flotei dunărene Classis Flavia Moesica, lucru certificat și de numele purtat de așezarea din jurul castrului — vicus classicorum, satul corăbierilor. În secolul al IV-lea a fost unul din cele 15 orașe importante ale provinciei Scythia Minor, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare aici ridicându-se o basilică episcopală. În anul 2001, sub altarul acestui monument s-a descoperit o criptă care adăpostea rămășițele pământești ale martirilor Epictet și Astion, cei mai vechi sfinți ale căror moaște au fost descoperite pe teritoriul României.

0223095989688586.jpg


Imagine din interiorul cetății Enisala

Monument de arhitectură militară unic în România, cetatea Enisala, a fost construită de genovezi în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, apoi, pentru o scurtă perioadă, a revenit domnitorului român Mircea cel Bătrân, care a pierdut-o în favoarea Imperiului Otoman.

Primul oraș de pe teritoriul României, cetatea Argamum, a fost întemeiat de către grecii din Asia Mică, într-o zonă cu urme de locuire din epoca bronzului și din prima epocă a fierului. Dintre monumentele reprezentative ale sitului amintim cel mai vechi mormânt grecesc din Bazinul Mării Negre, care datează de la mijlocul sec. al VII-lea î.Hr. și o serie de edificii publice și private din perioada romană, pretoriul, patru bazilici paleo-creștine, locuințe și o parte din rețeaua stradală.

AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Diana Dumitru, editor online: Irina Giurgiu)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #43352

Nu este in zona mea, dar este interesant ;

Dino Parc Râşnov lansează o expoziţie de roci şi fosile unică în România

Dino Parc Râşnov va lansa, marţi, o expoziţie geologică şi paleontologică unică în România, în care vor fi prezentate roci şi fosile ale animalelor preistorice care au fost găsite pe teritoriul ţării noastre, transmite corespondentul MEDIAFAX.

dino-parc-3.jpg


Expoziţia, intitulată „Misterele genezei Carpaţilor – O istorie de sute de milioane de ani“, va fi deschisă în perioada 19 aprilie – 10 iunie şi este unică în România, potrivit reprezentanţilor Parcului.
În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate combinaţii de minerale în rocă magmatică, cele mai mari cristale de tremolit din România, fragmente de aragonit din cel mai mare zăcământ din Europa şi «Opalul Doboş», un tip de opal stratificat din zona Covasnei, unicul de acest fel din lume.

„Ne bucură faptul că putem veni în permanenţă cu lucruri noi pentru vizitatorii noştri. Expoziţia de fosile şi roci pe care o găzduim are multe elemente unicat, care suntem convinşi că vor stârni interesul cunoscătorilor şi al curioşilor deopotrivă. Expoziţia poate fi vizitată gratuit de către oricine intră în parcul nostru”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râşnov, într-un comunicat.

De asemenea, pe lângă exponatele de rocă, vor mai fi expuse fosile ale animalelor preistorice care au fost găsite pe teritoriul ţării noastre: bizonul de stepă, ursul de peşteră, mamutul lânos, rinocerul lânos sau cerbul şi calul preistoric. Pe lângă un traseu impresionant cu 46 de dinozauri în mărime naturală, parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, căsuţe în arbori, un cinematograf 9D şi multe alte zone interactive.

Dino Parc Râşnov lansează o expoziţie de roci şi fosile unică în România
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #43907

Raritate. Păsări flamingo în Delta Dunării

raritate-pasari-flamingo-in-delta-dunarii-18547019.jpg


O expediţie de voluntari ai Societăţii Române de Ornitologie a reperat patru exemplare din specia flamingo în Delta Dunării. Exemplarele acestei specii sunt întâlnite, în Europa, de regulă doar în bazinul Mediteranei.

Cele patru exemplare au fost văzute pe 20 august, într-o expediţie cu voluntari organizată de Societatea Română de Ornitologie. Adina Stavarache, din Tulcea, a realizat singura fotografie cu păsările roz, care sunt extrem de timide.

"Specia are răspândire în Europa, Africa şi respectiv Asia. În Europa are o distribuţie largă, predominant în bazinul Mediteranei. În România, specia este una cu apariţie foarte rară în special pe coastele Mării Negre sau în Delta Dunării, respectiv sistemul lagunar, dar fără a prezenta o populaţie cuibăritoare", se arată într-un comunicat al Societăţii Române de Ornitologie (SOR).

Expediţii pentru observarea comportamentului păsărilor sunt organizate de SOR încă din anul 1990 în Delta Dunării.

Actuala expediţie a început pe 12 august şi se va termina mâine. Păsările din specia flamingo preferă habitatele cu întindere mare de apă de adâncime redusă, unde caută hrana în mâl cu ajutorul ciocului care este foarte sensibil la mişcările prăzii. Flamingii se hrănesc în special cu nevertebrate, căpătând culoarea roz datorită cantităţii mari de carotenoizi pe care o obţine din crustaceii capturaţi pe fundul lacurilor cu apă salmastră.

Un exemplar de flamingo a fost văzut în Deltă şi în 2014
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #43919

Tulcea: Cetatea Enisala, vizitată de peste 26.000 de persoane în acest sezon turistic

Cetatea Enisala din județul Tulcea a fost vizitată anul acesta peste 26.000 de persoane, înregistrând astfel "o creștere substanțială" față de anul trecut, potrivit lui Sorin Ailincăi, directorul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) "Gavrilă Simion".

09281039673002062.jpg

"În această primăvară, am redat circuitului turistic trei situri arheologice a căror amenajare a fost finanțată prin Programul Operațional pentru Pescuit (POP) 2007-2013, Argamum, Enisala și Halmyris. În acest context, vreau să atrag atenția asupra creșterii interesului pentru cetatea Enisala. Anul acesta am avut peste 26.000 de vizitatori la acest sit, ceea ce reprezintă o creștere substanțială față de anul trecut", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Ailincăi.

Prin POP, potrivit sursei, la cele trei situri arheologice din județ au fost amenajate centre de informare și se asigură, începând din acest an, ghidaj gratuit în weekend-urile din sezonul estival, 1 mai-1 octombrie.

"Începând de anul viitor vom organiza și mici expoziții care să conțină informații și imagini despre istoria zonelor respective, importanța naturală a arealului în care se află cele trei cetăți", a menționat directorul ICEM "Gavrilă Simion".

Proiectele de amenajare a facilităților specifice unor obiective turistice în cele trei situri arheologice au început în luna august 2014, valoarea totală a acestora fiind de peste 1,98 de milioane de lei. Lucrările au fost realizate în parteneriat cu Consiliul Județean Tulcea, finanțarea fiind nerambursabilă în proporție de 100%.

Tulcea: Cetatea Enisala, vizitată de peste 26.000 de persoane în acest sezon turistic
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #44047

Fabuloasa poveste a Palatului Pasei de la Tulcea

Poate nu toata lumea stie ca Muzeul de Arta Tulcea a fost, pe vremuri, Palatul Pasei. Si cand descoperi acest lucru, iti poti imagina lumea pestrita si plina de viata a negustorilor si marinarilor de toate natiile de acum un secol si jumatate, pe cand Tulcea era sediu administrativ in Imperiul Otoman.

s604x0_palatul_pasei.jpg


La doi kilometri de la intrarea in Tulcea, aproape de faleza Dunarii, rasare o cladire impunatoare. Desi pe ea scrie Muzeu de Arte, putini stiu ce a fost la origini. Pentru a-i descalci povestea, trebuie sa ne intoarcem cu mai bine de un secol si jumatate in urma, la 1860. Pe atunci, Tulcea era un oras in plina dezvoltare, un nod naval si comercial important in Balcani. Atat de important, incat Imperiul Otoman, care stapanea pe atunci Dobrogea, a decis ca orasul sa fie resedinta de „Sangeac", adica un soi de resedinta de provincie. Odata cu ridicarea in rang, Tulcea avea nevoie de un Palat al Pasei, cunoscut sub numele de Konak.

Palatul Pasei a fost ridicat aproape de port, pentru a putea fi vazut de pe corabiile care treceau pe Dunare, pentru a sublinia, inca o data, faptul ca viata la Tulcea este mai buna de cand aici au ajuns turcii.

Cel care conducea Sangeacul era Mutesarif, un fel de prefect al zilelor noastre, care isi cumpara functia de la Istanbul, direct de la Sultan. Dintre toti cei noua Mutesarifi pe care i-a avut Tulcea, Ahmed Rezim Pasa a fost apreciat ca un bun administrator. El a si construit Palatul Pasei intr-o zona in care era inima mahalalei turcesti.

„In spatele ferestrelor erau doamnele din familia acestor conducatori ai zonei, atunci sub stapanirea otomana…priveau cu nostalgie la felul in care curgea Dunarea, se plimbau navele pe Dunare fara ca ele sa aiba posibilitatea de a face asemenea calatorii”, a relatat Doina Pauleanu, director la Muzeul de Arta Constanta.

Palatul este o cladire rectangulara, cu o suprafata de peste 300 de metri patrati, cu birouri, sali, holuri si dependinte dispuse pe doua etaje. In palat a fost descoperit si un pasaj secret subteran, prin care ar fi fugit Pasa si oamenii sai, in caz de alerta.

„Existau o serie de tunele. Nu stim daca aceste mici catacombe care sunt evidente, de la parter, reprezinta, sa zicem, un fel de circuit de refugiu in caz de conflict armat sau, ma rog, in situatiile acestea”, a spus cercetatorul Luchian Emanoil Doru.

Dupa Razboiul de Independenta, localul a devenit sediul Politiei Tulcea, iar din 1883 si pana in 1928 a gazduit prima scoala secundara romaneasca din Dobrogea - Gimnaziul real de baieti. In toata aceasta perioada, Palatul a avut tot un rol administrativ: a fost sediu pentru Prefectura, Tribunal, Parchet, Curtea cu Jurati, Sfatul Popular Raional si Consiliul Popular Judetean. DIn 1982 a devenit Muzeu de Arta.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #44195

Staţiunea din România care face furori printre turişti: "E mai frumos ca-n Croaţia"

Deşi mulţi ani a fost perecepută drept o staţiune pentru pensionari, Sovata este una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă. Mulţi turişti care ajung acolo pentru prima dată rămân plăcut impresionaţi şi declară, fără nicio reţinere, că în Sovata... "E mai frumos ca-n Croaţia"!

sovata-1.jpg


Recunoscută la nivel european încă din 1850, Sovata este o staţiune pentru orice sezon. Lacurile cu ape clorurate şi sodice - cât şi nămolul din ele - au proprietăţi terapeutice pentru o multitudine de afecţiuni, în speciale pentru cele ginecologice.

Înconjurată de dealuri împădurite cu fagi, stejari, carpeni, ulmi, castani, brazi şi stejari, cât şi de Muntele de Sare, staţiunea oferă posibilităţi excelente şi pentru odihnă şi relaxare. Clima este subalpină, cu veri răcoroase şi ierni blânde. Punctele de atracţie ale locului sunt lacurile helioterme, renumite pentru efectul lor terapeutic.

Cititi mai multe pe www.one.ro
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #44228

El Pais:
Bran, printre 20 cele mai frumoase castele din Europa


Castelul Bran este inclus de publicaţia spaniolă, El Pais, printre 20 cele mai frumoase castele din Europa. Imaginea cetăţii din Pasul Bran-Rucăr este a treia, dintr-o galerie de 20 de poze, după celebrul Castel Neuschwanstein, din Bavaria, şi nu mai puţin faimosul Chenonceau de pe Valea Loirei.

castelul-bran-lucian-muntean.jpg


Articolul intitulat “Cele mai frumoase castele din Europa: de la fanteziile Regelui Nebun, în Neuschwanstein, pe Valea Loirei şi în pădurile din Transilvania, 20 de castele de basm”, face o scurtă descriere a vechilor castele europene, prezentând şi imagini ale acestora.

“Castelul Bran este o cetate medievală în apropierea Braşovului, la graniţa dintre Transilvania şi Ţara Românească, în România, care îşi datorează renumele şi uriaşa atracţie turistică Contelui Dracula, personajul romanului lui Bram Stoker. Este mai mult ca sigur că figura istorică reală a lui Vlad III Dracula, să fi păşit vreodată în acest castel, a cărui structură prezentă a fost construită de regele Ludovic I al Ungariei în anul 1377. Vlad Ţepeş a locuit în castelul de la Poenari, în zona de centru-sud a ţării, castel ale cărei ruine pot fi de asemenea vizitate”, se arată în articolul din El Pais.

Conform ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, România a fost vizitată, în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2016, de aproximativ 2,4 milioane de turişti străini, cu 8% mai mult decât în perioada similară a lui 2015, majoritatea (aproximativ 76%) provenind din Europa. Din acest punct de vedere, Spania a ocupat a noua poziţie, ţara noastră fiind vizitată în această perioadă de circa 10.000 de turişti din Peninsula Iberică.

Cei mai mulţi turişti care şi-au petrecut vacanţa în România au provenit din Germania (270.000 de turişti), Israel (232.000 de turişti) şi Italia (218.000 de turişti).
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #44464

Cele 15 minuni ale Dobrogei. Câteva motive pentru care este unic tărâmul dintre Dunăre şi Marea Neagră


627x0-3.jpg


Dobrogea este o destinaţie în sine, care trebuie descoperită pe îndelete, nu într-un simplu weekend petrecut pe litoral. Cei care se încumetă să facă o escapadă dobrogeană vor avea surpriza ca la final să plece cu amintiri cât pentru un şir de concedii.

Dobrogea îşi sărbătoreşte ziua la 14 noiembrie, marcând în acest fel data la care trupele româneşti au pătruns pe teritoriul său. La 14 noiembrie 1878, regiunea dintre Dunăre şi Marea Neagră a reintrat sub administraţie românească, în urma Războiului de Independenţă de la 1877 care a readus Dobrogea în componenţa României. La o sumară trecere în revistă a motivelor pentru care merită să vezi Dobrogea, constaţi că enumerarea poate continua mult şi bine. Pentru necunoscători, incursiunea în Dobrogea va fi plină de surprize uimitoare, căci zona Constanţa - Tulcea continuă să fascineze chiar şi cunoscătorii. În fond, nu degeaba este Dobrogea prima regiune a României care are instituită prin lege o Zi a sa specială. Tocmai şi acest amănunt este o invitaţie la descoperirea tărâmului unde se împletesc armonios istoria, geografia, cultura, tehnica şi spiritualitatea. 15 motive care te vor face să te îndrăgosteşti de Dobrogea

1. Litoralul Mării Negre - sunt 245 kilometri de ţărm, între Ucraina şi Bulgaria, presărat cu aşezări urbane şi rustice, staţiuni, plaje sălbatice, câmpii, fâşii de nisip, podgorii, parcuri, păduri, tabere turistice, cherhanale, şantiere navale, porturi, platforme petroliere, poduri şi mănăstiri.

2. Delta Dunării - Unica deltă din lume ce este declarată rezervaţie a biosferei. Raiul florei şi faunei sălbatice reprezintă 2,5 % din suprafaţa României, fiind cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri de pe planetă. Este un muzeu viu al biodiversităţii, cu 30 tipuri de ecosisteme şi este considerată o bancă de gene naturală, de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.

3. Cel mai vechi lăcaş de cult din România - Peştera Sfântului Andrei. Credincioşii îl consideră un Bethleem al României, fiind locul unde Întâiul Apostol al lui Iisus Hristos a creştinat populaţia. Farmecul spiritual al locului este întregit de Mănăstirea Dervent şi de celelalte mici mănăstiri din apropiere (Lipniţa, Canaraua fetii etc).

4. Cea mai veche aşezare atestată din România - Histria. Întemeiată la mijlocul secolului al VII-lea î.e.n. de colonişti greci veniţi din Milet, cetatea a fost cea mai înfloritoare colonie de la Marea Neagră timp de 1.300 de ani, începând din perioada greacă şi până în epoca romano-bizantină. Oraşul avea chiar şi monedă proprie, dovadă clară a puterii sale economice ce făcuse ca Histria să fie acceptată în Liga Maritimă Ateniană.

5. Cei mai vechi munţi ai României - Munţii Hercinici din zona Măcin. În Munţii Măcinului se găsesc roci vechi de sute de milioane de ani, mult mai vechi decât primii dinozauri de pe Pământ. Peisajul arhaic al munţilor cu Vârful Ţuţuiatu (467 metri) ascunde cea mai căutată vieţuitoare a Dobrogei - balaurul dobrogean, şarpele uriaş gălbui pe seama căruia s-a ţesut din bătrâni misterul unei legende.

6. Cel mai nepoluat cer al României - Măcin. Este cea mai bună zonă din România pentru observaţii astronomice datorită numărului mare de nopţi senine. Aici se practică astroturismul: se organizează tabere astronomice, excursii şi petreceri sub cerul liber, sub stelele care par atât de aproape încât le-ai atinge cu vârful degetelor.

7. Bisericuţele din nuiele din zona Ostrov - Izvoarele, Strunga, Satu Nou. Sunt unice în arhitectura creştină prin tehnica folosită, cu lemn împletit şi cioplit din daltă şi topor. Nu au fundaţii, nici turle (din aceeaşi interdicţie otomană).

8. Biserica îngropată de la Istria - în care cobori trepte, în loc să le urci. A fost construită astfel de dobrogeni pentru a fenta interdicţia otomană de a ridica biserici creştine mai înalte decât geamiile. În pereţi sunt îngropate amfore care dau rezonanţa unei catedrale, iar coloanele bisericii provin din cetatea antică Histria.

9. Mozaicul etnic - 18 dintre cele 20 minorităţi ale României trăiesc în Dobrogea. Printre acestea se află cea mai mică minoritate, găgăuzii (turcii creştini). Ultimii dintre ei trăiesc în Vama Veche, satul pescăresc de la graniţa cu Bulgaria.

10. Singurul sat musulman din România - Fântâna Mare (fostul Başpunar). Este situat în sudul Dobrogei, fiind locuit în totalitate de turci şi tătari care se vor bucura să te aibă oaspete la delicatesele lor orientale. Dar să nu te miri dacă întâlneşti aici copii blonzi cu ochi verzi-albaştri, tot musulmani sunt.

11. Canalul Dunăre-Marea Neagră, cu ramura nordică Poarta Albă-Năvodari. Vechi vis de traversare a Dobrogei pentru a scurta drumul dintre Dunăre şi Marea Neagră. Pe cei 65 kilometri lungime, care taie câmpia, întâlneşti ecluze (Cernavodă, Agigea, Năvodari, Ovidiu şi Luminiţa), porturi (Medgidia, Murfatlar, Ovidiu) şi un pod rutier (Agigea).

12. Monumentul Trophaeum Traiani de la Adamclisi şi cetăţile antice - Capidava, Tomis, Callatis, Enisala, Ibida, Sacidava, Sucidava, Vicina, Troesmis etc. Monumentul Trophaeum Traiani a fost ridicat de Împăratul Traian în memoria celei mai sângeroase încleştări dintre daci şi romani, din anul 102.

13. Cazinoul din Constanţa - edificiul-simbol care păstrează splendoarea unor vremuri apuse, când Dobrogei i se spunea California României, iar Constanţa era reşedinţa de vară a familiei regale. Regina Elisabeta locuia în pavilionul din piatră şi lemn construit în port, cu vedere spre largul mării, iar când vasele treceau pe lângă Cuib trăgeau sirena, iar Regina ieşea fluturând batista în semn de bun-venit sau rămas-bun.

14. Podul Carol I construit de Anghel Saligny, care leagă România de Dobrogea peste Dunăre. Are o vechime de 120 ani, ultimul nit, din argint, este bătut de Regele Carol I, iar siguranţa podului a fost garantată cu viaţa de inginerul Saligny şi de constructori. La inaugurare, echipa care a realizat podul a stat într-o barcă sub pod, în timp ce pe pod trecea prima garnitură de tren. La capetele podului stau de veche doi dorobanţi uriaşi din bronz, în memoria eroilor din Războiul de Independenţă de la 1877.

15. Dobrogea este zona României în care întâlneşti cea mai mare varietate de relief - de la deltă, peşteri şi câmpii, la insule, munţi şi dealuri. Lângă Mangalia există o peşteră unicat în lume, o capsulă perfectă a timpului: Peştera Movile, considerată una dintre cele mai mari descoperiri ştiinţifice ale secolului XX. Este singurul ecosistem de pe Terra care nu depinde de energia solară. În lipsa oxigenului, organismele au supravieţuit prin oxidarea unor substanţe minerale. Cercetătorii de la NASA au comparat mediul din peştera Movile cu cel de pe planeta Marte. Apa are o compoziţie chimică diferită, iar în sedimentele din peşteră nu s-au găsit izotopii radioactivi care au apărut în solul României după accidentul de la Cernobâl din 1986. Pentru conservarea ecosistemului care a fost separat de mediul exterior pentru aproximativ 5.5 milioane de ani, peştera Movile nu poate fi vizitată. Dar pentru a vedea flora şi fauna specifică zonei marine, mergeţi neapărat la Delfinariu şi la Acvariile din Constanţa şi din Tulcea.


646x404-16.jpg
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #44685

Detalii

Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni
revine la Tulcea între 8 și 11 iunie cu o selecție nouă de documentare de mediu în premieră națională, dezbateri, expoziții foto, concert, proiecții în aer liber și multă voie foarte bună.

Cea de-a șasea ediție a Pelicam este și cea mai bogată în documentare românești despre mediu. Transhumanța (r. Dragoș Lumpan) sau Planeta Petrila (r. Andrei Dăscălescu) sunt câteva dintre filmele care trag de capătul firului care îi leagă pe români de natură: https://goo.gl/1OKreJ

Revine seria Pelicam Talks care ne provoacă la cinci dezbateri despre și pentru mediu: https://goo.gl/ghY0eZ

Peste 30 de filme au încăput și anul acesta în cele patru secțiuni competiționale: lung metraje, Blacs Sea Docs, Fresh Perspectives și scurt metraje: https://goo.gl/ntqo6m

Ne vedem unde v-am obișnuit deja: la Centrul Cultural Jean Bart, la Muzeul de Artă, în campingul Pelicam de pe malul lacului Ciuperca, dar și într-un loc nou anul ăsta: pe faleza din Tulcea, unde proiectăm filme seară de seară.

Invitații speciali de anul ăsta sunt activiștii de la Yes Men care jurizează competiția principală împreună cu artistul Ion Barbu. Juriul competiției Black Sea Docs e format din Monica Lăzurean-Gorgan, Carlos Teofilo și Florin Stoican. Anastasia Staicu va coordona liceenii care jurizează competiția Fresh Perspectives, iar Elena Calistru, Alex Baciu și Edward Cook vor evalua filmele scurte.

Intrarea la toate evenimentele Pelicam este gratuită. Vă așteptăm cu drag!

***

Pelicam Film Festival on Environment and People comes back in Tulcea between June 8-11 with a fresh selection of environmental documentaries shown for the first time in Romania, but also with debates, photo exhibitions, concert, open air screenings and a lot of fun!

Pelicam’s sixth edition is also the richest in Romanian environment documentaries. Transhumance (Dragoş Lumpan) or Petrila Planet (Andrei Dăscălescu) are some of the films that pull on the thread that connects the Romanians to nature: https://goo.gl/bQ83IJ

Additionally, the Pelicam Talks series returns for five debates on environment, both around the world and in Romania: https://goo.gl/Pg8pbm

Over 30 environmental films are in this year’s programe in the four competitions: feature films, Black Sea Docs, Fresh Perspectives and shorts: https://goo.gl/LjEy4Q

We meet in the same places we know: Jean Bart Cultural Center, Art Museum, Pelicam camping by the Ciuperca lake and in a new place – the Tulcea waterfront!

This year’s special guests are the activists from Yes Men who are evaluating the films in the main competition together with artist Ion Barbu. The whole jury is available here: https://goo.gl/PjKKp3

We have free entrance to all the Pelicam screenings and event. Join us!
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Ce merita vizitat in zona voastra ? #44786

Staţiunea din România de care nu ai auzit, dar care devine un Sant Tropez al Europei. Este una dintre cele mai frumoase plaje din LUME şi este inundat

822fd2bdb1991623808464be46294053_AzwpQN-696x380.jpg


VACANŢĂ Un sat de pescari, aşa cum era Gura Portiţei în urmă cu peste două decenii, unde lipovenii îşi ridicau colibe acoperite de stuf şi îşi întindeau în apă plasele, a devenit astăzi cel mai exotic loc de pe litoralul românesc

Drumul spre Gura Portiţei trece prin Jurilovca, cea mai mare aşezare de pescari din ţara noastră. Din miniportul turistic inaugurat anul trecut, care dispune de 70 de locuri de acostare, poţi lua vaporaşul, o rapidă sau o ambarcaţiune mai lentă. O călătorie de la Jurilovca la Gura Portiţei, zonă care face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu rapida, se face într-un sfert de oră, iar cu o ambarcaţiune mai lentă faci şi o oră. Transportul costă, în medie, 25 de lei de persoană.

Mai este o variantă ocolitoare, pe uscat. Traseul se poate face doar cu bicicleta pe la Vadu-Periboina, Gura Portiţei, însă oamenii locului nu-l recomandă, fiind unul riscant, iar Grindul Chituc este zonă strict protejată.
Nu te plictiseşti pe drumul pe apă până la Gura Portiţei. Legănat de valuri, vezi în jurul tău păsări ce îşi iau zborul din cuib prin faţa ta, iar din loc în loc pâlcuri de vegetaţie sparg monotonia. Şoferul bărcii ne povesteşte că ascunsă de pâlcurile de copaci este fosta casă de vacanţă a lui Nicolae Ceauşescu, care până nu demult era deschisă publicului, însă ea a fost preluată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

1498665961-6921-646x404.jpg


Apă şi curcubeu

Când te apropii de mica limbă de pământ, zăreşti case zugrăvite cu alb şi albastru, sufletul deltei. După ce vaporul este ancorat la ţărm, păşeşti pe vechile pontoane pescăreşti, acum refăcute. La cheu, te aşteaptă o veche lotcă pescăreacă ce a devenit acum un ghiveci imens de flori. Peste tot, doar căsuţe tradiţionale lipoveneşti învelite de stuf.

Faci câţiva paşi şi ţi se taie răsuflarea: ce mai frumoasă plajă pe care ai văzut-o vreodată: nisip fin, de culoarea aurului, care este spălat de o apă curată, cu reflexii de curcubeu. Din loc în loc, câte un umbrar de stuf, sub care poţi să te adăposteşti de arşiţa verii.

Plaja în lungime de patru kilometri este împărţită în mai multe sectoare: publică şi strict protejată. Cea mai mare parte a fâşiei de nisip este interzisă turiştilor. Ea este despărţită de restul zonei de un gard. Peste zona interzisă sunt stăpâni doar pescăruşii. Te dor ochii de atâta lumină. Doar o întindere mare de nisip şi grămezi imense de scoici, ce se pot culege cu găleata. Speriaţi de orice om care le încalcă intimitatea, pescăruşii îşi iau zborul şi se refugiază pe apa în culori de cleştar.

În stânga, sunt câteva ochiuri de apă pe marginea cărora a crescut vegetaţie brună, locuri bune de cuibărit pentru păsările deltei.

1498665961-4275-646x404.jpg


Un singur complex turistic

La Gura Portiţei există complexul turistic Eden, deschis după anul 1990. A fost primul sat de vacanţă din România clasificat la categoria de trei stele. Investiţia s-a ridicat în acele vremuri la peste un milion de dolari. Terenul a fost concesionat pe o durată de 49 de ani.

La marginea plajei publice sunt zeci de căsuţe de lemn, vopsite în alb şi albastru, culorile lipoveneşti, ce stau la dispoziţia turiştilor. Sunt aproape toate închiriate. Aici i-am găsit pe Nicu şi pe Anca din Orşova. Au venit pentru a doua oară la Gura Portiţei, după şase ani. Spun că doar aici mai e linişte şi muzica nu se aude tare. „Se strică puţin şi Gura Portiţei. Fiica noastră a rămas la Costineşti şi noi ne-am retras aici.

Din păcate, condiţiile oferite nu sunt nici de o stea şi jumătate la banii ăştia. Închirirea unei căsuţe ne-a costat 25 de euro pe noapte, în vârf de sezon. Duşurile şi toaletele sunt la comun“, spun turiştii. Căsuţa oferă minimum de confort. Este mică, cu duşumea pe jos, însă oamenii vin aici pentru frumuseţea locului şi pentru linişte.

Tarife la cazare şi la distracţie

Complexul Eden mai oferă cazare la vile şi hoteluri. În vârf de sezon, cazarea la o căsuţă, în weekend, costă 25 de euro pe noapte. La Vila Egreta, pentru un sejur de trei nopţi, costul este de 46 euro pe noapte, de joi până duminică. Un apartament de lux la Dranov sau Holbina pentru un sejur de trei nopţi se plăteşte 110 euro pe noapte.

Pentru un sejur de maxim trei zile, transportul până la Gura Portiţie este gratuit. De la Jurilovca pleacă trei curse pe zi: la orele 9.00, 14.00 şi 18.00.
La Gura Portiţie există şi oferte de agrement. De aici, pot fi închiriate şi hidrobiciclete. Pentru două persoane, tariful este de 16 lei pentru o oră. O barcă cu vâsle, unde pot intra trei persoane, costă 50 de lei pentru o zi întreagă sau 20 de lei pentru o oră.

Accesul la piscină se face în schimbul sumei de 19 lei, iar închirierea unui şezlong de plastic costă 14 lei. Tariful este pentru întreaga zi.
Cine doreşte să facă o excursie pe canalele Dranov şi Dunăvăţ cu şalupa rapida trebuie să plătească 100 de lei de persoană. Traseul se face în patru ore.

Şi mâncarea este scumpă aici. Un borş lipovenesc costă 18 lei, iar o porţie de saramură 32 de lei. O îngheţată costă 13 lei, iar un singur papanaş, oferit ca porţie, 9 lei.

Închisă artificial de Ceauşescu

Până în anii 1965-1970, Gura Portiţei era o deschidere largă, de unde şi numele, şi avea legătură cu Marea Neagră, iar apa Lacului Goloviţa era salmastră. Nicolae Ceauşescu a vrut să folosească apa din lac la irigaţii, după ce aceasta urma să fie dulce, şi astfel s-a închis fâşia de nisip la Marea Neagră, pentru a se desaliniza lacul. Se urmărea, totodată, creşterea populaţiei de peşte de apă dulce. Bararea s-a făcut cu nisip, piatră şi stabilopozi.

După ce s-a construit digul, marea nu a mai comunicat cu lacurile. Au dispărut mai multe specii de peşte, care înainte se găseau din abundenţă, cum ar fi chefalul şi calcanul. Peştele îşi depunea icrele în apa lacului, însă cum s-au schimbat condiţiile din lac, a fost influenţată şi reproducerea lui.
Probleme mari sunt lângă Cetatea Histria, unde malurile lacului au fost înghiţite de lac, vechea plaja fiind acum sub apă.
Specialiştii actuali spun că a fost una dintre cele mai proaste lucrări făcute în vremea lui Ceauşescu.

1498665965-9115-646x404.jpg


Jurilovca. Poarta de intrare în Rai

Jurilovca, localitate situată la o distanţă de 85 de kilometri de Constanţa şi la 301 kilometri de Bucureşti, a fost cea mai mare aşezare de pescari. Toate inscripţiile din comună sunt în două limbi: română şi rusă. Oamenii de pe aceste locuri iubite de Dumnezeu sunt urmaşii ruşilor lipoveni exilaţi de prin părţile Donului şi Nistrului la începutul secolului al XIX-lea, care au refuzat să se supună regulilor canonice ale ţarului Petru cel Mare de modernizare a Bisericii Ortodoxe ruse şi de schimbare a calendarului de rit vechi, care este cu 13 zile după cel folosit de noi.

Dacă până în urmă cu câţiva ani Jurilovca era doar un punct de trecere în Delta Dunării, tot mai mulţi turişti poposesc aici, ne povesteşte viceprimarul localităţii, Galina Teleucă. O noapte de cazare la una dintre pensiunile din zonă costă între 80 şi 120 de lei.

Pe lângă ospitalitatea lipovenească, aici puteţi păşi pe urmele primei colonii greco-romane de pe teritoriul ţării noastre. Cetatea se numeşte Orgame Argamum (numele grecesc şi latin al cetăţii). În zonă s-au descoperit patru bazilici paleocreştine, dar şi cel mai vechi mormânt grecesc din tot bazinul Mării Negre.

Ţara bujorului românesc şi a măslinului dobrogean

Aici se află şi Capul Doloşman, singura faleză stâncoasă din zona litorală a României. Zona uimeşte prin frumuseţe şi măreţie, stânca fiind înaltă de aproape 30 de metri. Aici de găseşte măslinul dobrogean, o specie de plantă rară, iar pe islazul comunei Jurilovca creşte bujorul românesc, o plantă de o frumuseţe rară, ce se poate întâlni doar în sud-estul României.

La o distanţă de doi kilometri de Capul Doloşman se pot admira urmele unui castru roman, pe Insula Bisericuţa. Fiind o zonă strict protejată, loc de cuibărit şi de trecere pentru multe specii de păsări ocrotite, vizitarea insulei este interzisă, dar poate fi admirată navigând în jurul ei.

Moartea nu trebuie să te întâlnească fără barbă

Dacă ajungeţi în Jurilovca, poposiţi o vreme în biserica de pe deal de rit vechi cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“. În cea mai mare catedrală de rit vechi din ţara noastră, ridicată între anii 1838-1848, slujeşte preotul Alexe Eftei, ales dintre membrii comunităţii. Tradiţiile se respectă aici cu sfinţenie. Fiecare om din comună care îi trece prin faţă se apleacă la pământ şi îl salută pe părinte cu cuvintele „Prastite, Batiuşka!“ (Iartă-mă, părinte!), iar răspunsul partintelui este: „Bog prasti“ (Dumnezeu să te ierte!).

Tradiţiile sunt sfinte în biserică: femeile trebuie să intre în Casa Domnului doar în costum tradiţional: în zilele de post să poarte haine mai cernite, iar în restul timpului – veşminte viu colorate.
Aici, religia este sfântă. Părintele ne povesteşte că lipoveanul care nu se spovedeşte în timpul vieţii este dus la groapă fără preot.

În Jurilovca, bărbaţii trecuţi de o anumită vârstă poartă barbă, obicei impus de religie. „Cei în vârstă trebuie să fie pregătiţi pentru drumul cel lung. Bărbaţii nu au voie să se bărbierească, pentru ca moartea să nu cumva să te prindă fără barbă“, ne explică o lipoveancă.

Toate lumânările care se aprind la slujbe sunt făcute manual în micul atelier din curtea bisericii, din ceară de cea mai bună calitate cumpărată de la crescătorii de albine din ţară. O lumânare mică este vândută cu doi lei, iar cea mare are preţ dublu.

1498665961-6646-646x404.jpg


„Schitul babiţelor“

În spatele bisericii sunt mai multe căsuţe miniaturale, împodobite de multe flori. Aici este „Schitul babiţelor“, unic în ţară. Este locul unde femeile văduve vin să-şi trăiască ultimii ani din viaţă. Tradiţia datează de peste 200 de ani, când văduvele nu aveau pensie sau alte venituri, şi astfel erau luate pe lângă biserică, unde se puteau autogospodări. Tradiţia s-a perpetuat. Şi acum, în chilii trăiesc opt bătrâne.

La uşa unei căsuţe, iese Ecaterina Simion. Are 89 de ani, dar spiritul tânăr. Toţi îi spun „baba Catia“. Râde şi spune că demult, tare demult, a luat un bilet de la un papagal. În el scria că va trăi până la 90 de ani. Trupul nu o mai ajută să meargă la pescuit sau la muncile câmpului, dar este o enciclopedie vie. Ştie mai multe limbi străine: greacă, turcă, dar cel mai aproape de sufletul ei este rusa, limba în care a iubit şi în care le-a cântat copiilor în leagăn. Apoi a descoperit că poate să scrie versuri. Poeziile şi le-a învăţat şi le spune oricui are ocazia să stea de vorbă cu ea.

În vremea lui Ceauşescu, îşi aminteşte că lua pe cartelă şapte metri de stambă şi o pereche de papuci. „Când venea unul de la şcoală îi luam papucii şi îl trimitem pe celălalt“, povesteşte ea. Era greu să găsească bani pentru atâtea guri de hrănit. Odată, când în satul lor îşi deschiseseră băcănie nişte machidoni, ar fi vrut şi ea să aibă pe masă o brânză bună. „M-am gândit eu atunci să fac o poezie pentru fata machidonului. Omului i-a plăcut foarte tare şi astfel mi-a dat brânză“, râde Baba Catia.

Are patru fete şi patru băieţi. Mai trăiesc doar fetele. După ce i-a murit bărbatul, şi-a abandonat casa cu tot ce avea în ea: lucruri şi amintiri şi s-a mutat la schit. „Era mai aproape de biserică“, explică ea.
Clopotul începe să bată. Începe slujba la biserică. Toţi se îndreaptă spre locul sfânt. Şi Baba Catia se duce la slujba de la care nu a lipsit niciodată.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .