• Page:
  • 1
  • 2

TOPIC: Justitiabil in Romania

Rasp: Justitiabil in Romania 2 years 3 weeks ago #42057

Ce mizerie! Oprea şi Ponta au modificat legea coloanelor oficiale a doua zi după moartea poliţistului pe motocicletă

Marţi, 20 octombrie, un poliţist motociclist din coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea a murit după ce a intrat într-o groapă. Coloana oficială era ilegal constituită pentru că Oprea mergea de la propria-i crâşmă spre casă. Individul nici măcar nu a oprit, continuând drumul cu sirenă şi girofar, motiv pentru care trebuie să facă puşcărie pentru săvârşirea infracţiunii de "lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate", prevăzută la art. 203 din Noul Cod Penal al României.



Miercuri, 21 octombrie, printr-o ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial, nr. 785, guvernul Ponta modifică legea SPP şi dă dreptul la protecţie şi pentru preşedinţii partidelor parlamentare, adică fix pentru preşedintele UNPR Gabriel Oprea, cel care până acum beneficia ilegal de coloană oficială. Pentru cei care nu ştiu, SPP este instituţia care decide constituirea coloanelor oficiale şi solicită acest lucru Poliţiei Rutiere.

Paragrafele introduse în această zi precizează: "Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura unor demnitari şi foşti demnitari, alţii decât cei prevăzuţi la alineatul (2), precum şi altor persoane la cererea acestora. Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura protecţie şi preşedinţilor de partide parlamentare”.

Documentul a fost semnat de premierul Victor Ponta, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Ilie Bartoş, secretarul general al Guvernului Ion Moraru şi ministrul Apărării Naţionale Mircea Dușa.

Potrivit Regulamentului pentru aplicarea Codului rutier, Poliţia rutieră asigura însoţirea coloanelor oficiale cu echipaje specializate potrivit competenţei şi se însoţesc cu echipaje ale Poliţiei Rutiere demnitari români sau oficialităţi străine cu funcţii similare acestora, după cum urmează: preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, primul-ministru al Guvernului.

În situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă, pot beneficia de însoţirea cu echipaje ale Poliţiei rutiere şi miniştrii din Guvernul României sau omologi din străinătate aflaţi în vizită oficială în România, precum şi şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, cu ocazia depunerii scrisorilor de acreditare.

Întrebat de jurnaliști despre acest subiect, Victor Ponta a refuzat să dea explicații și nu a vrut să comenteze dacă ministrul Gabriel Oprea avea dreptul legal să folosească escortă Poliţiei Rutiere, inclusiv a motocicliştilor.

SURSA

UPDATE
Jurnalistă Antena 3, pe surse: 'Gabriel Oprea se ducea la restaurantul Excelsior'

Oprea se împuşcă singur în picior: Cum contrazice comunicatul poliţiei

Klaus Iohannis îi cere DEMISIA lui Gabriel Oprea
  • daniel
  • daniel's Avatar
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15409
  • Thank you received: 4635
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Last Edit: 2 years 3 weeks ago by daniel.
The administrator has disabled public write access.

Rasp: Justitiabil in Romania 2 years 3 weeks ago #42058

VIDEO: Cum a ajuns bodyguardul lui Miron Cozma, general cu 4 stele și șef peste guverne

Este unul dintre cei mai importanţi oameni politici şi de stat ai momentului, însă se străduie să fie cât mai discret. Cu figura lui încruntată poate decide lesne soarta guvernului, de el depinde acum dacă Victor Ponta mai zâmbeşte mult din geamul Palatului Victoria sau dacă Iohannis îşi pune mai repede propriul om în fruntea Executivului.



De 15 ani este într-o continuă ascensiune, nu îl lovesc deloc schimbările politice, dimpotrivă îi sunt extrem de benefice. Este un caz unic în istoria politicii post-decembriste, singurul personaj care a fost recompensat pentru că a schimbat guvernele precum izmenele, tranşeele precum obielele.

Azi era în tranşee cu Adrian Năstase ca secretar de stat, prefect şi ministru de Interne, a doua zi, hop, îl găsim în liniile inamice la frecat gamela lui Traian Băsescu, de i-a crescut gradul şi funcţia până la ministru al Apărării. Azi îşi umflă piepţii bătăios în spatele premierului Emil Boc ca vicepremier şi dădea de pământ cu Ponta cel “fără de Dumnezeu”, pentru că a două zi, ţup, cu sprâncenele încruntate să stea drepţi lângă noul Dumnezeu, că prim-vicepremier al lui Victor Ponta.

Nu e foarte greu de ghicit, personajul este Gabriel Oprea. Omul de bază al tuturor guvernărilor din ultimii 15 ani, indiferent de alegeri şi de cine se perindă la putere, omul faţă de care mai toată lumea păstrează o tăcere deloc respectuoasă, ci mai degrabă temătoare. Influenţă sa este atât de mare încât, încă un exemplu, n-a fost atins aproape deloc de carnagiile mediatice care îi vizau fie pe Traian Băsescu sau Emil Boc, fie pe Victor Ponta. A văzut cineva pe la marile emisiuni de dezvăluiri şi dezbateri ceva despre vicepremierul lui Emil Boc sau despre prim-vicepremierul lui Victor Ponta? S-a suflat vreo vorba despre Gabriel Oprea în multele campanii mediatice care zdrobeau pe oricine îndrăznea să apară lângă Traian Băsescu şi Emil Boc?

De unde provine toată această omerta care îl protejează pe Gabriel Oprea? Şi nu numai pe el, ci şi pe partidul ăla fantomă al lui. Nicio televiziune n-a suflat vreo vorba cum că Nicolae Dumitru “Niro”, arestat în dosarul Microsoft, este şi secretar general al UNPR, partid din coaliţia de guvernare.

Este o mare tăcere, după cum tot tăcerea acoperă o mare gaură din CV-ul lui Gabriel Oprea. Poate că acolo se găseşte explicaţia traseului fulminant al generalului de intendenţă. Potrivit CV-ului afişat pe site-ul Guvernului, Oprea a fost, între 1990-1993, “ofiţer de justiţie militară activ”, după care urmează brusc un mare gol de vreo opt ani. CV-ul continuă cu funcţiile avute începând cu anul 2000, fostul simplu ofiţer devenind om important în funcţii precum director adjunct la Colegiul Naţional de Apărare, secretar de stat şi mai departe se cunoaşte.

Un indiciu despre activitatea misterioasă a lui Gabriel Oprea în cei opt ani se găseşte însă în acest filmuleţ postat pe Youtube, care ar merita o mult mai mare atenţie. Aici îl vedem pe actualul prim-vicepremier în anul 1996, mai brunet şi mai vânjos, în rol de bodyguard al lui Miron Cozma, foarte atent că mulţimea de fani înfierbântaţi să nu deranjeze scamele de pe hainele “luceafărului huilei”.

Ce putea să caute un ofiţer de justiţie militară pe post de “gorila” a unui lider de sindicat? Imaginile arată limpede că cei doi erau foarte apropiaţi, până la urmă în ce calitate îl proteja Oprea pe Cozma? De simplu prieten?



Trei ani după această filmare, România era zguduită de un uragan de violenţă, declanşat de Miron Cozma şi minerii lui, ce a fost la un pas de a ne arunca înapoi în no man’s land-ul cenuşiu dintre Europa şi maica Rusia.

Foarte posibil ca Gabriel Oprea să fi jucat un rol sau mai degrabă să fi avut o misiune pe lângă turbulentul şef de sindicat, altfel este puţin probabil ca după ce i-a ţinut portiera lui Cozma să ajungă în funcţii atât de importante din stat. Poate nu întâmplător s-a nimerit apoi tocmai în comisia parlamentară de control a SRI, în timp ce la partid a reuşit să se înconjoare de o grămadă de foşti ofiţeri de Securitate, precum maiorul Michi Şpagă.

O fi fost Gabriel Oprea atât de eficient în preajma lui Miron Cozma, încât s-a găsit de cuviinţă să fie plantat şi pe la guvern pentru a avea grijă de scamele lui Adrian Năstase, apoi ale lui Emil Boc, după aia ale lui Victor Ponta. După cum, tot în numele “interesului naţional”, traseistul cu multe trese va sta păvază şi în beneficiul viitorului premier al lui Iohannis.

De fapt, cine ştie, la ce ritm de creştere în funcţii a avut după fiecare schimbare de guvern, Gabriel Oprea s-ar putea să ajungă să-şi culeagă propriile scame.
via
  • daniel
  • daniel's Avatar
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15409
  • Thank you received: 4635
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
The administrator has disabled public write access.
The following user(s) said Thank You: Mona si Dan

Rasp: Justitiabil in Romania 1 year 11 months ago #42306

RAPORT privind candidaţii la Institutul Naţional al Magistraturii: "În cazul unora, s-a vădit un nivel redus de instruire educaţională şi de cultură generală. Un semnal de alarmă este acela că unii se exprimă cu dificultate accentuată"


Membrii comisiilor de examinare la interviul pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii (INM) au constatat că unii candidaţi fac grave greşeli gramaticale sau nu pot purta un dialog, unii apreciind că ”puterea şi ignoranţa duc la imparţialitate” sau că ”pasiunea e un element care vine din exterior, ca prejudecăţile”

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat, în şedinţa de marţi, rezultatele concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, desfăşurat în perioada 30 iunie - 6 octombrie, ocazie cu care membrii comisiilor în faţa cărora s-a susţinut proba interviului au formulat în scris un punct de vedere.

"Susţinerile constituie o atenţionare foarte serioasă asupra stadiului educaţiei unor tineri şi a calităţii învăţământului românesc - desigur, ne referim la tinerii candidaţi la concursul de admitere la INM sau la admiterea directă în magistratură, care este probabil cel mai greu şi mai serios concurs desfăşurat în România pentru o instituţie publică", a scris judecătorul Cristi Danileţ pe blogul său, unde a publicat punctul de vedere al comisiilor.

Raportul membrilor comisiilor se referă doar la constatările cu privire la candidaţii la INM care au susţinut interviul şi care au trecut de primele două probe, şi anume ”examinarea cunoştinţelor juridice” şi ”verificarea raţionamentului logic”.

Conform lui Danileţ, membru al CSM, la interviu sunt examinate trei aspecte: motivaţia, aptitudini specifice profesiei de magistrat (comunicarea, gândirea autonomă, cooperarea, înţelegerea realităţii sociale, folosirea corectă a limbii române), elemente de etică specifică persoanei (identificarea dilemei etice, identificarea opţiunilor, analiza valorii acestora alegerea justificată a variantei optime a acţiunii umane, implicarea subiectului în argumentarea alternativelor.

În raportul membrilor comisiilor de examinare la proba interviului numite în cadrul concursului de admitere la INM şi al concursului de admitere în magistratură, sesiunea iunie-octombrie 2015, se menţionează că 285 din cei 3.297 de candidaţi la INM au reuşit la probele anterioare, iar dintre aceştia 217 au trecut de proba interviului, astfel că în final au fost selectaţi primii 140, în ordinea mediilor. Dintre cei respinşi, 29 se situau pe primele 150 locuri, iar 39 în ultimele 135 locuri după parcurgerea primelor două probe.

"În cazul unor candidaţi, s-a vădit un nivel redus de instruire educaţională, probabil pe fondul unei performanţe mai slabe în ciclurile gimnaziale, liceale şi universitare şi al unui nivel redus de cultură generală, al lipsei de orizont şi de repere culturale, profesionale, morale. Un semnal autentic de alarmă este acela că mulţi candidaţi se exprimă cu dificultate accentuată, comit numeroase erori gramaticale şi de comunicare, sunt inabili de a purta un dialog, nu au proprietatea termenilor sau sunt în imposibilitate de a formula definiţia unora", se arată în raportul membrilor comisiilor de examinare la proba interviului numite în cadrul concursului de admitere la INM şi al concursului de admitere în magistratură, sesiunea iunie-octombrie.

Conform documentului citat, un candidat le-a spus membrilor comisiilor: ”Ignoranţa presupune, în viziunea mea, a nu acorda atenţie fiecărui element care construieşte drumul către realizarea ”justiţiei”. La insistenţele comisiei de a da un sinonim pentru ignoranţă, acesta a afirmat că ”înseamnă a nu avea disponibilitatea de a te perfecţiona”.

De asemenea, o parte dintre cei prezenţi la interviu au fost de părere că ”libertatea este o valoare fundamentală a unui stat de drept, un atribut al tuturor oamenilor, care dacă îşi cultivă stăpânirea de sine pe un drum ce nu tot timpul este uşor o vor găsi în forma ei cea mai autentică”, ”persoanele care se sacrifică pentru idealuri, principii sunt fanatice”, ”cunoaşterea de sine presupune cunoaşterea limitelor şi atunci eşti un om moral” sau "după trecerea în nefiinţă, din viaţa unui om rămân realizările sale, iar pentru el însuşi amintirile şi experienţele trăite pe parcursul vieţii.”

Un alt candidat a spus că ”procurorii au prea mult liber-arbitru”, iar el nu o să tolereze ”aşa ceva” ca judecător, un altul le-a spus examinatorilor că prin verbul a discredita înţelege a înjura, iar ”empatie înseamnă capacitatea de a rezona cu fiecare individ ca să îi preiei mesajul”, în timp ce un alt aspirant a spus că ”ignoranţa înseamnă nepăsare faţă de societate".

”Vreau să fiu judecător, pentru că judecătorul are o viziune bilaterală, spre deosebire de procuror sau avocat”, ”Vreau să devin magistrat pentru că îmi doresc o mai mare adrenalină şi sunt predispus spre a fi imparţial”,”Vreau să mă fac judecător, pentru că pot privi multilateral cauza, iar procurorul adoptă o vedere părtinitoare", ”Eu vreau să mă fac judecător pentru că sunt mai calmă şi nu vreau să supăr pe cineva, să mă mustre conştiinţa”, au fost argumente ale altor candidaţi, întrebaţi de ce vor să devină magistraţi.

”Justiţia va fi mai solidă pentru că nu o să judec în aparenţă şi nu voi fi blazată pentru că refuz să fac cuiva calităţi", ”Un exemplu de virtute care înseamnă pasiune este spiritul de echipă care împinsă peste o anumită limită se transformă în exces de zel”, ”Ca judecător nu trebuie să fiu imparţial”, ”Pasiunea e acel element care vine din exterior, de exemplu prejudecăţile", ”Puterea şi ignoranţa duc la imparţialitate”, ”Onestitate înseamnă că, în facultate, când plecam în excursie cu colegii mai săraci, le dădeam bani pentru că îmi plăcea compania lor” sau "concursul acesta este un hobby, o pasiune", au apreciat alţi candidaţi la Institutul Naţional al Magistraturii.

”Îmi doresc sa fiu remarcabil”, le-a spus un alt candidat membrilor comisiei, iar întrebat ce înseamnă pentru el să fie remarcabil, tânărul a răspuns: ”să fiu filantrop”.

"Unii candidaţi comit grave greşeli gramaticale. De pildă: "cât şi pentru o persoană cu care intrii în contac", "pentru a depăşii situaţia critică", "unul i-a totul", "ideia de justiţie", "înţelepciunea sa lăsând să perpetue peste mii de ani importanţa educaţiei", "Pentru a stabilii cea ce este permis unei persoane să facă, mai întâi sunt reglementate comportamentele, atitudinile interzise, rezultând astfel ceea ce nu îi este interzis să facă, ceea ce nu este reglementat, ceea ce este permis unei persoane, libertatea acestuia", se mai arată în raport.

Conform documentului citat, la speţele de etică, o parte însemnată a candidaţilor nu a reuşit să identifice problemele şi opţiunile posibile, în funcţie de diversele ipoteze prezumtive sau dovedesc o atitudine rigidă, aleg o variantă de răspuns la care nu renunţă, "considerând (probabil) că scopul urmărit de membrii comisiei este de a adresa întrebări şi de a dezvolta subiectul doar pentru a-i ”încurca".

"Fiind pus în situaţia de a decide dacă la spital foloseşte legitimaţia de serviciu pentru ca o rudă grav bolnavă să beneficieze de îngrijiri, în condiţiile în care se afla la urgenţă de mai multe ore, fără a fi văzută de un medic, un candidat a susţinut că ”nu îşi foloseşte legitimaţia, pentru că nu are nicio valoare şi că a văzut în oraşul natal judecători şi procurori care s-au legitimat pentru satisfacerea unui interes personal, dar nu i-a băgat nimeni în seamă”. Fiind întrebat dacă, totuşi, prezintă legitimaţia şi medicul dă curs solicitării sale, a susţinut că ”este o problemă de moralitate a medicului şi chiar o să-i atragă atenţia, pentru că nu este normal să se lase influenţat de alte profesii în activitatea sa", se mai arată în raport.

De asemenea, membrii comisiilor precizează că, analizând ideea cuprinsă în subiectul extras, mulţi candidaţi au demonstrat incapacitatea de a înţelege problemele şi realităţile sociale.

Astfel, un candidat a menţionat că "un judecător va fi mai blând faţă de cel acuzat pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice dacă prevede neşansa ca şi el să conducă după ce a consumat alcool la o petrecere", iar un altul a precizat că ”încercarea oamenilor de a se face plăcuţi şi apreciaţi de ceilalţi, duce la diminuarea încrederii celorlalţi membrii ai societăţii, deoarece o persoană versatilă care se mulează pe modelul persoanei pe care doreşte să şi-o atragă drept prieten este periculoasă, este o formă fără fond, şi astfel de evitat”.

"Un element care a favorizat obţinerea unor rezultate mai slabe a fost creşterea exigenţei verificării compatibilităţii candidaţilor cu profilul unui viitor magistrat, impusă de diversele probleme atitudinale ale auditorilor de justiţie, astfel cum au fost constatate pe parcursul anilor de formare în cadrul INM. Un alt element, rezultat din punerea la dispoziţia candidaţilor din sesiunea anterioară a grilelor de notare, a evidenţiat faptul că unii candidaţi au optat pentru efectuarea unor ”sesiuni de pregătire prealabile” a acestei probe, pregătire raportată mecanic la criteriile generale de evaluare enunţate în documentul pus la dispoziţie, în cadrul căreia este posibil să le fi fost furnizate anumite clişee sau tipare de răspuns la întrebările ”standard” pe care se aşteptau să le audă de la examinatori", se arată în raport la secţiunea "alte explicaţii posibile/probabile ale numărului mare de candidaţi care înregistrează rezultate slabe la proba interviului".

Potrivit documentului citat, însuşirea şi livrarea acestor şabloane de răspuns în condiţii de concurs "au determinat blocaje greu de surmontat de către candidaţi (tăceri prelungite, stări emoţionale inadecvate) şi au generat din partea acestora expuneri de analize învăţate mecanic (cu privire la un anumit proverb/citat), fără ca examinatorii să poată stabili existenţa vreunei legături între analiza expusă şi ideea cuprinsă în subiectul extras".

"Toate acestea au împiedicat, pe de o parte, desfăşurarea firească a dialogului, iar pe de altă parte, au dovedit lipsa unei gândiri logice, inabilitatea de a face asocieri/disocieri, existenţa unei atitudini mimetice sau chiar simularea unor abilităţi, deprinderi, obiceiuri intelectuale şi calităţi de altfel inexistente", se mai precizează în document.

Astfel, membrii comisiilor au făcut mai multe propuneri referitoare la proba interviului printre care şi: menţinerea etapei în structura concursului de admitere, deoarece plasarea candidatului în contextul de tip ”interviu” creează condiţiile optime pentru ca anumite trăsături de caracter să fie revelate; menţinerea caracterului eliminatoriu al acestei probe; menţinerea, pentru moment, şi chiar creşterea, în viitor, a ponderii notei la interviu în media finală; secretizarea participării la proba interviului prin atribuirea de coduri fiecărui candidat (pentru a se elimina orice suspiciune cu privire la influenţarea notei la interviu de către rezultatul obţinut la probele anterioare); publicarea notelor obţinute la interviu la finalul fiecărei zile de examinare; formarea membrilor comisiilor de evaluare.

De asemenea, aceştia au mai propus desfăşurarea probei de testare psihologică înainte de etapa interviului, doar în condiţiile în care rezultatele obţinute în urma testării nu vor fi supuse reexaminării; lărgirea sferei materiilor de concurs pentru proba de verificare a cunoştinţelor juridice şi creşterea pragului minim pentru proba de verificare a raţionamentului logic, pentru o sporire a eficienţei selecţiei candidaţilor în prima etapă.

"Sper (membrii comisiilor în faţa cărora s-a susţinut proba interviului-n.r.) să fie luat în considerare de către facultăţile de Drept pentru îmbunătăţirea curriculei – materii precum logica juridică, psihologia judiciară, etică juridică, filozofie juridică, sociologie juridică sunt absolut necesare pentru un practician în drept, dar ele sunt aproape ignorate în ziua de azi. Sper să fie luat în considerare de către candidaţi care să îşi asume un anumit nivel de pregătire care trebuie îmbunătăţit. Şi mai sper ca cei care nu iau acest concurs să aibă verticalitate şi să conteste doar în mod legal rezultatele, fără a ataca personal membrii comisiilor de admitere, de organizare, membrii CSM sau candidaţii reuşiţi", a precizat Cristi Danileţ, pe blogul perosnal.

P.S.
Acest articol poate fi atasat cu brio la AMUZAMENT, BANCURI, ABERATII, dar...
:( :( :(
  • Mona si Dan
  • Mona si Dan's Avatar
  • OFFLINE
  • Platinum Member
  • Posts: 4955
  • Thank you received: 707
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Last Edit: 1 year 11 months ago by Mona si Dan.
The administrator has disabled public write access.

Rasp: Justitiabil in Romania 1 year 11 months ago #42397

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate

O nouă instituţie cu personalitate juridică, de interes naţional, va lua naştere în subordinea Ministerului Justiţiei, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional. Concret, este vorba despre Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, instituţie care va îndeplini, printre altele, funcţii de facilitare a urmăririi şi identificării bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau de administrare a bunurilor mobile sechestrate în cadrul procesului penal.

Proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptat astăzi de Plenul Camerei Deputaţilor, cu 221 de voturi "pentru", unul "împotriva" şi nouă abţineri, astel că, pentru a intra în vigoare, actul normativ mai trebuie promulgat de Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi publicat în Monitorul Oficial.

Anterior, Senatul, ca primă Cameră sesizată, respinsese documentul, denumit în forma sa iniţială Proiect de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate.

Concret, potrivit actului normativ aprobat pe 11.11.2015, va fi înfiinţată, în subordinea Ministerului Justiţei, o instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, denumită Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Cu ce se va ocupa Agenţia?

Potrivit proiectului de lege, noua instituţie va avea următoarele atribuţii:

  • de facilitare a urmăririi şi identificării bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale;
  • de administrare simplă, în cazurile prevăzute de prezenta lege, a bunurilor mobile indisponibilizate în cadrul procesului penal;
  • de valorificare, în cazurile prevăzute de lege, a bunurilor mobile sechestrate în cadrul procesului penal;
  • de gestionare a sistemului informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni;
  • de sprijinire, în condiţiile legii, a organelor judiciare pentru utilizarea celor mai bune practici în materia identificării şi administrării face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare în cadrul procesului penal;
  • de coordonare, evaluare şi monitorizare la nivel naţional a aplicării şi respectării procedurilor legale în domeniul recuperării creanţelor provenite din infracţiuni.

În îndeplinirea funcţiilor sale, Agenţia, ce va avea sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, va coopera, printre altele, cu Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate va fi condusă, potrivit actului normativ, de un director general, judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, numit prin ordin al ministrului justiţiei. La rândul său, directorul general va fi ajutat de un director general adjunct, iar mandatul acestora va fi de patru ani.

Pentru a fi numită director general al Agenţiei, persoana respectivă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să fi îndeplinit efectiv în ultimii cinci ani, până la data numirii, funcţia de judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor;
  • să aibă vechime în funcţiile menţionate de cel puţin opt ani;
  • să nu fi fost sancţionată disciplinar în ultimii cinci ani;
  • să aibă experienţă managerială de cel puţin trei ani în funcţii de conducere.

La şedinta în care deputaţii au decis adoptarea documentului a participat şi Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei.

"Agenţia trebuie să dea un mesaj extrem de important dincolo de cel de recuperare a prejudiciilor. Cei care comit infracţiuni nu se vor putea bucura de banii obţinuţi. Sunt lucruri importante de făcut în continuare pentru a avea o instituţie matură, dar cu sprijin politic o să depăşim toate impedimentele. Aşa cum a rezultat textul în urma dezbaterilor de la Comisia juridică credem ca vom putea avea o instituţie puternică, ce va da eficienţă procesului penal şi cei care vor comite infracţiuni vor fi convinşi că nu se vor putea bucura de produsele infracţiunii", a declarat Cazanciuc, potrivit HotNews.ro.


Atenţie! Pentru a se aplica, proiectul de lege prezentat trebuie promulgat de preşedintele României si apoi publicat în Monitorul Oficial.
  • daniel
  • daniel's Avatar
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15409
  • Thank you received: 4635
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
The administrator has disabled public write access.
The following user(s) said Thank You: Mona si Dan

Rasp: Justitiabil in Romania 1 year 11 months ago #42405

Curtea de Conturi: Plati nelegale facute de Secretariatul General al Guvernului Ponta

Auditul facut de Curtea de Conturi privind executia bugetara din 2014 a relevat la Secretariatul General al Guvernului plati ilegale in valoare de 32,3 milioane de lei, documentul recomandand atat modificari legislative pentru evitarea unor situatii similare, cat si recuperarea prejudiciului.

Avand in vedere valoarea si natura "abaterilor si a erorilor", in suma totala de 32.337.000 lei, opinia de audit recomanda stabilirea intinderii prejudiciului cauzat si virarea la bugetul statului a tuturor sumelor de catre persoanele responsabile.

Curtea de Conturi: Bunuri de 36 de miliarde de lei, disparute din acte sau inregistrate cu valoarea de 1 leu

Curtea de Conturi: Alocari ilegale si Fondul de rezerva majorat de 14,5 ori de Guvernul Ponta

Curtea de Conturi: Nereguli la ANRP si ANAF, dar si la Agricultura si Transporturi

Curtea de Conturi: Prejudiciu de peste 500 de milioane de lei in administratiile locale


WOW: Prejudiciu de 32.337.000 lei... adica vreo 8 milioane de €. Si asta numai intr-un an. Ce spun acum simpatizantii pontisti de guvernarea rosie? Sa aud...

SINTEZA RAPORTULUI DE AUDIT privind Contul general anual de execuție a bugetului de stat pe anul 2014
  • daniel
  • daniel's Avatar
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15409
  • Thank you received: 4635
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Last Edit: 1 year 11 months ago by daniel.
The administrator has disabled public write access.

Rasp: Justitiabil in Romania 1 year 11 months ago #42478

Unda verde pentru agentia privind bunurile confiscate: Iohannis a promulgat legea

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Informatia a fost publicata pe site-ul Admnistratiei Prezidentiale.

Infiintarea unei agentii de administrare a bunurilor sechestrate a primit unda verde in Camera Deputatilor, for decizionat, pe 11 noiembrie. Proiectul a fost votat atunci cu 221 de voturi "pentru", 9 abtineri si 1 vot "impotriva". In forma adoptata in Parlament se arata ca aceasta institutie va functiona in subordinea Ministerului Justitiei.

Agentia urmeaza sa fie condusa de un director general, judecator, procuror sau personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, numit prin ordin al ministrului Justitiei.

Spre deosebire de forma initiala a legii, care stipula ca, pentru a fi numit director general al Agentiei, persoana respectiva trebuie "sa nu faca si sa nu fi facut parte, in ultimii 5 ani, din niciun partid politic, formatiune sau alianta politica", deputatii au decis atunci modificarea articolului astfel incat directorului general al Agentiei trebuie doar "sa nu faca parte din niciun partid politic, formatiune sau alianta politica".

Ce atributii are aceasta agentie

Potrivit legii, bunurile imobile intrate, prin confiscare, in proprietatea privata a statului pot fi transmise cu titlu gratuit in domeniul privat al unitatilor administrativ-teritoriale, la cererea consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Finantelor Publice la propunerea Agentiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natura sociala.

De asemenea, acestea pot fi date in folosinta gratuita asociatiilor si fundatiilor, precum si Academiei Romane si academiilor de ramura infiintate in baza unei legi speciale, prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Finantelor Publice la propunerea Agentiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natura sociala, de interes public, sau in raport cu obiectul lor de activitate, dupa caz.

In termen de 180 de zile de la data intrarii in vigoare a legii, Guvernul va trebui sa aprobe prin HG regulamentul privind reutilizarea sociala a imobilelor intrate, prin confiscare, in proprietatea privata a statului.

Unde vor merge banii


In ceea ce priveste sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile si imobile, dupa ramanerea definitiva a hotararii de confiscare se aloca, pe baza bilantului anual prezentat de Agentie, astfel:

  • 20% pentru Ministerul Educatiei si Cercetarii;
  • 20% pentru Ministerul Sanatatii;
  • 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne;
  • 15% pentru Ministerul Public;
  • 15% pentru Ministerul Justitiei;
  • 15% pentru asociatii si fundatii cu obiect de activitate in domeniul social si pentru academii de ramura infiintate in baza unei legi speciale.
  • daniel
  • daniel's Avatar
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15409
  • Thank you received: 4635
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
The administrator has disabled public write access.

Rasp: Justitiabil in Romania 1 year 11 months ago #42486

CSM va publica online, pe un portal special, toate hotărârile judecătorești

Portalul rolii.ro va fi lansat pe 16 decembrie și va conține, momentan, 2 milioane de hotărâri judecătorești. Consiliul Superior al Magistraturii anunță că pagina de internet va fi dezvoltată treptat și va ajunge să publice 20 de milioane de hotărâri judecătorești, pronunțate începând cu 2007.

Portalul de jurisprudență www.rolii.ro este realizat, în colaborare cu Olanda, de către Institutul Român pentru Informații Juridice și Consiliul Superior al Magistraturii, cu implicarea tuturor factorilor din sistemul judiciar.

"Prin lansarea portalului și publicarea tuturor hotărârilor judecătorești în spațiul virtual, integral și anonimizate, țara noastră se numără printre primele țări din Uniunea Europeană în care cetățenii și profesioniștii în drept pot accesa gratuit hotărârile pronunțate de instanțele din România", anunță CSM.
  • daniel
  • daniel's Avatar
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15409
  • Thank you received: 4635
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
The administrator has disabled public write access.
The following user(s) said Thank You: Mona si Dan

Rasp: Justitiabil in Romania 1 year 11 months ago #42518

ANAF: Valorificarea proprietatilor lui Dan Voiculescu, blocata de procese

Valorificarea bunurilor sechestrate in dosarul ICA este ingreunata din cauze independente de competentele ANAF, se arata intr-un comunicat de presa transmis luni de oficialii Fiscului. Acestia apreciaza ca din cauza diferitelor litigii in care sunt implicate unele din bunurile confiscate nu pot trece la valorificarea lor. "In ce priveste atributiile ANAF, mentionam ca acestea au fost indeplinite in totalitate (intabulare, inventariere, evaluare), bunurile fiind disponibile pentru valorificare", se mai arata in comunicatul ANAF, care a prezentat problemele legate de valorificarea bunurilor confiscate in dosarul ICA, mentionand ca "nu contesta si nu comenteaza dreptul la justitie al partilor implicate si nici deciziile instantelor".

1. Prin sentinta 888/08.08.2014, pe langa alte bunuri, au fost confiscate urmatoarele 4 bunuri imobile:

  • terenul 29.220 mp (din str. Garlei 1D)
  • imobilul unde functioneaza postul de televiziune Antena 3 (Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 25-27)
  • teren 4.457 mp+cladire P+3 (str. Garlei 1B)
  • teren 3.000 mp+cladire P+8 (str. Garlei 1B) - sediul Grivco

2. Acestea NU sunt scoase la licitatie in prezent intrucat exista litigii in curs care vizeaza aceste bunuri imobile, litigii care au fost notate ca sarcini in cartea funciara.

3. Aceste litigii sunt rezultatul actiunilor demarate in instanta de catre SC Antena 3 SA, SC Antena Grup SA, Grupul Industrial Voiculescu si compania SC Grivco SA.

4. Subiectul litigiilor il constituie atat recunoasterea contractelor de inchiriere dintre reclamanti si fostii proprietari si, implicit, a dreptului de preemtiune (prioritate la cumparare) al chiriasilor la achizitionarea imobilelor, cat si legalitatea intabularii dreptului de proprietate inscris pe numele statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice.

5. De exemplu, in dosarul nr.17616/3/2015 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti sectia a IV-a civila, Societatea Antena TV Group SA a solicitat constatarea valabilitatii contractului de inchiriere incheiat cu Compania de Cercetari Aplicative si Investitii SA si a dreptului de preemtiune la cumpararea imobilului situat in Soseaua Bucuresti-Ploiesti, nr. 25-27, sector 1.

Prin sentinta civila nr. 1299/04.11.2015,Tribunalul Bucuresti sectia a IV-A civila, a admis actiunea, respectiv a constatat valabilitatea la data de 08.08.2014 a contractului de inchiriere incheiat la 01.09.2007 intre Antena TV Group S.A, si S.C. Compania de Cercetari Aplicative si Investitii S.A , astfel cum a fost modificat prin Actul Aditional nr.1/27.03.2009, Actul Aditional nr. 2/01.08.2011, Actul Aditional nr. 2 bis /31.08.2012 si actul aditional nr. 3 /09.10.1012. Instanta a constatat dreptul de preemtiune al reclamantei la cumpararea imobilului ce reprezinta spatiul inchiriat potrivit contractului de inchiriere mentionat, la pretul stabilit de comisia de evaluare pe baza raportului de expertiza tehnica sau de evaluare, potrvit art. 22 alin. 8 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007.
"Mentionam ca ANAF a formulat cale de atac impotriva acestei decizii", spun reprezentantii Fiscului.

6. Elocventa pentru intelegerea problemelor cu care ANAF se confrunta in valorificare este si situatia care vizeaza terenul de 3.000 mp+cladire P+8 (str. Garlei 1B) - sediul Grivco (dosar 36368/3/2015). Dupa ce plangerea reclamantilor a fost respinsa, acestia au continuat demersurile in instanta, iar in luna octombrie au introdus noi actiuni, inregistrandu-le in cartea funciara in 23.10.2015.

7. In ceea ce priveste dosarul 61665/299/2014 (terenul 29.220 mp din str. Garlei 1D), cat si dosarul 61666/299/2014 (teren 4.457 mp+cladire P+3 din str. Garlei 1B), acestea au ca obiect reclamarea nelegalitatii intabularii a dreptului de proprietate inscris pe numele statului roman. In aceste dosare instanta de fond a respins actiunea reclamantilor, acestia avand drept de a exercita cale de atac impotriva sentintei judecatoresti in termen de 30 de zile de la data la care hotararea le-a fost comunicata. Subliniem faptul ca, pana la acesta data, instanta NU a comunicat ANAF motivarea sentintelor pronuntate in luna iunie a.c.

8. Toate litigiile amintite au fost inscrise ca sarcina de reclamantii din dosare in cartea funciara, inscriere contestata de institutia noastra.

9. Potrivit legislatiei in vigoare, ANAF poate scoate la licitatie imobilele mentionate la pct. 2, asumandu-si insa riscul de a nu primi nicio oferta, in conditiile in care probabilitatea ca un potential cumparator/i sa-si asume achizitonarea unor imobile de valoare ridicata cu sarcini este extrem de scazuta. Mentionam faptul ca scoaterea la licitatie publica avand ca rezultat nevanzarea imobilelor, din cauza lipsei ofertantilor, conduce automat la diminuarea pretului de vanzare cu 25%, la fiecare licitatie.

In cazul in care s-ar initia procedurile de valorificare, cu reducerea succesiva a pretului de vanzare (potrivit legii), exista riscul real al valorificarii in ultima etapa la un pret cu mult sub cel din rapoartele de evaluare.

Din acest motiv, ANAF apreciaza ca, pana la solutionarea tuturor litigiilor, nu este oportuna scoaterea la vanzare a bunurilor imobile, avand in vedere ca interesul ANAF este de a obtine pentru statul roman o suma cat mare.

Citeste mai departe...
  • daniel
  • daniel's Avatar
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15409
  • Thank you received: 4635
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
The administrator has disabled public write access.
The following user(s) said Thank You: Mona si Dan

Rasp: Justitiabil in Romania 1 year 11 months ago #42522

Aseara, m-am uitat la Nasul TV / Radu Moraru.

Specula faptul ca Voiculuescu a scris nu stiu ce carte, drept urmare in 2016 va fi liber.

Cat despre pesti mari ce sunt pe lista DNA sunt Basescu, Tariceanu, Ponta.
Cu cat vor incurca scena politica in viitor, vor bruia peisajul, cu atat cei trei musterii vor juca table cu fratii Camataru. :)
  • Mona si Dan
  • Mona si Dan's Avatar
  • OFFLINE
  • Platinum Member
  • Posts: 4955
  • Thank you received: 707
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Last Edit: 1 year 11 months ago by Mona si Dan.
The administrator has disabled public write access.

Rasp: Justitiabil in Romania 5 days 7 hours ago #45590

SURPRIZĂ cumplită pentru DRAGNEA! Nu mai poate minți!

OLAF, instituția europeană care depistează fraudarea fondurilor comunitare, LAUDĂ colaborarea cu DNA și CONFIRMĂ că a trimis autorităților române două sesizări (în mai si septembrie 2016) CU FRAUDAREA fondurilor europene (21 milioane de euro!) de către gruparea DRAGNEA .


Iată comunicatul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF):

"The Romanian National Anticorruption Directorate (DNA) has indicted Liviu Dragnea, the leader of the Romanian Social Democrat Party (PSD), for fraud against European Union (EU) funds, for creating an organised criminal group, and for misusing his position for personal gain. Eight more persons have been indicted on similar charges.
The contribution of the European Anti-Fraud Office (OLAF) to this outcome has been emphasised by the DNA. The DNA has explained that their case comes as a result of two investigations conducted by the OLAF into projects financed by the European Regional Development Fund for road construction in Romania, which were concluded in May and September 2016.
OLAF found evidence suggesting collusion between the beneficiary of the funds, public officials and the contractor, including falsification of documents during the procurement procedure. Some of these documents were also used in support of the claim which the beneficiary submitted to the Managing Authority, resulting in the payment of EUR 21 million from European Union funds.
OLAF's investigations were concluded with a financial recommendation to the Directorate-General for Regional and Urban Policy, to recover the full EUR 21 million, and with judicial recommendations to the Romanian National Anticorruption Directorate to initiate judicial actions into the matter.
"This investigation is a perfect example of the positive cooperation between OLAF and national authorities," OLAF Acting Director-General Nicholas Ilett said. "OLAF conducted thorough investigations that we hope will have a strong deterrent effect," he added.
#SusținemDNA

Dragnea_dictactorul.jpg

...
DNA : "Grupul infractional organizat a fost constituit initial de catre:
Liviu Nicolae Dragnea, presedintele Consiliului Judetean Teleorman

Fiscuci Marian, apropiat al lui Liviu Nicolae Dragnea si persoana care a devenit scriptic actionar majoritar al Tel Drum SA si care a actionat si ca un interpus al lui Liviu Nicolae Dragnea in administrarea societatii comerciale
Mugur Bataus si Victor Piperea, functionari in cadrul Consiliului Judetean Teleorman care au participat initial la privatizarea Tel Drum SA iar ulterior s-au ocupat de proiectele finantate din fonduri publice si asigurarea cadrului necesar castigarii acestor proiecte de catre Tel Drum SA
Neda Florea, la momentul initial persoana cu functie de conducere in Tel Drum SA care a facilitat privatizarea societatii, iar ulterior actionar al societatii Tel Drum SA, persoana juridica cu capital privat, director al acestei societati si in prezent director adjunct al Tel Drum SA; s-a ocupat de administrarea societatii si a asigurat participarea societatii in comiterea infractiunilor in scopul savarsirii carora a fost constituit grupul"
  • daniel
  • daniel's Avatar
  • OFFLINE
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15409
  • Thank you received: 4635
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
The administrator has disabled public write access.
The following user(s) said Thank You: Mona si Dan
  • Page:
  • 1
  • 2
Moderators: Petru