Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Stiinta si tehnologie

Stiinta si tehnologie acum 1 an 9 luni #42855

Japonezii de la Lexus au dezvoltat o tehnologie remarcabilă. Cum funcţionează modelul LF-FC

Poluarea produsă de automobilele alimentate cu combustibili fosili ar putea fi redusă semnificativ

La începutul acestui an, compania japoneză Lexus a prezentat ​​la Salonul Auto de la Tokyo conceptul autovehicului alimentat cu hidrogen Lexus LF -FC. Astfel, pe piaţa auto se marchează un pas important în trecerea spre utilizarea pe scară largă a combustibililor alternativi.

Totodată, japonezii le oferă clienţilor posibilităţi la care puţini s-ar fi gândit. Este vorba de o aplicaţie, cu ajutorul căreia este scanată faţa utilizatorului automobilului şi care poate confirma dacă cel care o foloseşte este sau nu proprietarul ei . În cazul în care sistemul electronic al maşinii recunoaşte identitatea şoferului, aceasta se deplasează în mod automat către acesta şi îşi deschide uşile.

Inovaţia cu adevărat importantă cu care au venit japonezii constă în modul de alimentare a automobilelor de acest tip, denumite "Vehicule electrice alimentate cu celule". "Hidrogenul este introdus într-una din zonele rezervorului, iar în cealaltă parte este introdus aer. Hidrogenul interacţionează în mod natural cu oxigenul, la fel cum se întâmplă în cazul aerului respirabil", a declarat Chris White, expert al California Fuel Cell Partnership.

"Pentru a extrage oxigenul din aerul folosit ca şi combustibil, sistemul este capabil să reţină moleculele de hidrogen şi să le separe în electroni şi protoni. Electronii rezultaţi sunt încărcaţi cu energie, pe care noi o folosim pentru a pune în funcţiune motorul autovehiculului. Restul cantităţii de electroni este utilizată la pornirea aerului condiţionat sau a sistemului audio. Mai mult decât atât, în momentul în care electronii de hidrogen îşi îndeplinesc sarcina, ei sunt retrimişi în sistem, unde fuzionează cu molecule de oxigen. În urma acestui proces, rezultă apă, pe care pasagerii automobilului o pot consuma fără probleme", a adăugat cercetătorul american.

Sistemul care pune în funcţiune autovehiculul Lexus LF-FC este fără îndoială unul ecologic. O astfel de maşină nu produce emisii poluante, ceea ce ar putea însemna o reducere masivă a impactului provocat de om asupra planetei Pământ. În ultima perioadă, această problemă este discutată din ce în ce mai des, iar subiectul principal îl constituie, fără doar şi poate, emisiile de CO2 produse de automobilele alimentate cu combustibili fosili. Motivul este bine întemeiat, pentru că 50% din cantitatea totală a acestor emisii este reprezentată de poluarea provocată de maşinile pe care le folosim zilnic.

Mai mult decât atât, majoritatea autovehiculelor de astăzi sunt alimentate cu combustibil extras din surse naturale, ceea ce înseamnă că acestea se vor epuiza la un moment dat. În acest sens, unele studii au arătat că în următorii 50 de ani, vom extrage întreaga cantitate de petrol şi gaze naturale, care ne oferă posibilitatea să obţinem combustibilul necesar alimentării automobilelor noastre.

Chiar dacă maşinile de tipul Lexus LF-FC vor începe să circule pe străzi, rămâne, însă, problema unui mod eficient prin care putem obţine combustibilul pe bază de hidrogen. Deşi autovehiculele electrice de acest gen există pe piaţă, ele sunt alimentate cu hidrogen provenit din gaze naturale. Drept urmare, în ultima perioadă au început să fie utilizate tot mai des surse de energie regenerabilă, cum sunt turbinele eoliene sau panourile fotovoltaice, pentru a obţine materia primă necesară obţinerii noului tip de combustibil.

Sursa: buzzfeed.com
Cleopi
  • cleopi
  • Avatarul lui cleopi
  • Deconectat
  • Elite Member
  • prietenia nu are varsta, sex, ori culoare
  • Posts: 312
  • Thank you received: 88
  • Karma: 5
pasii mei au umbra mea...
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Stiinta si tehnologie acum 1 an 4 luni #43485

În urmă cu 4 ani, un tânăr biolog îşi pierdea braţul şi piciorul stâng. Acum, el a primit o nouă şansă la normalitate

În urmă cu 4 ani, atunci când a fost lovit de un tren în Londra, biologul James Young se temea de tot ceea ce putea fi mai rău. După accident, ca urmare a traumatismelor severe pe care tânărul le suferise, medicii au decis să îi amputeze piciorul şi braţul stâng. Recent, britanicul a primit o nouă şansă la normalitate.



Inginerul Sophie de Oliveira Barata şi echipa angrenată în cadrul Alternative Limb Project au creat special pentru James Young un braţ bionic echipat cu cele mai performante tehnologii disponibile la ora actuală. Dispozitivul, care a costat 90.000 de dolari, a fost proiectat în colaborare cu compania Konami, după modelul braţului bionic Solid Snake din jocul Metal Gear Solid V.

Împreună cu un grup de ingineri, roboticieni şi designeri, Barata a reuşit să fabrice dispozitivul încă de anul trecut. Acum, el a fost ataşat de trupul lui James şi, din câte se pare, purtătorul este mai mult decât de mulţumit.



Inginerii au montat la nivelul încheieturii braţului bionic un ceas inteligent. Membrul artificial dispune de degete controlabile în totalitate, încărcător pentru telefon şi chiar o dronă.

Dispozitivul este detaşabil funcţionează prin comenzi trimise de nervii de la nivelul muşchilor umerilor către senzorii braţului bionic. Deşi, la prima vedere, sistemul pare extrem de folositor, Young susţine că nu s-ar descurca dacă nu şi-ar putea folosi şi celălalt braţ.

Pentru a rezolva această problemă, britanicul a început deja să caute sponsori pentru a fi supus unei proceduri de osteointegrare. Cu ajutorul unei astfel de tehnici, braţul robotic poate fi ataşat direct de oasele purtătorului, folosind tije din titan.

Sursa: iflscience.com
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15347
  • Thank you received: 4594
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Stiinta si tehnologie acum 1 an 4 luni #43488

Sunt un tip, un om care imi pun uneori intrebari, cuget, gandesc la fel de fel de probleme/aspecte ale vietii noastre.
Oare de ce nu evoluam, inaintam in civilizatia umana astfel incat societatea sa aiba interesul sa produca asemenea proteze pentru toti in nevoie ?
Cum ramane cu acea porunca ? Ajutati aproapele !
Daca s-ar actiona in acest sens la nivel mondial multe s-ar preface in binele general.
Profitul personal este una, pe cand binele tuturor ar fi mai rentabil pentru toti.
Omul obisnuit nu are bani (zeci de mii de euro/dolari) sa-si cumpere proteza. :( :( :(
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Stiinta si tehnologie acum 6 luni 2 săptămâni #44439

Interfata creier computer care permite pacientilor paralizati sa comunice gandurile

1019.jpg


Pentru mulţi oameni este un coşmar să fie atât de paralizaţi, încât să nu mai poată comunica deloc cu ceilalţi. Cei mai mulţi dintre noi au ajuns să înţeleagă cum ar putea fi acest lucru prin intermediul cărţii de memorii ,,Scafandrul şi Fluturele”, scrisă de Jean Dominique Bauby, fost redactor şef al revistei Elle Franţa şi a filmului omonim. Bauby a fost în măsură să-şi dicteze povestea prin clipirea pleoapei stângi, singura care i se mai putea mişca. După numai două zile de la publicarea cărţii în franceză, el a murit.

Oamenii care suferă de sindromul ,,locked-in” complet, sunt după cum spune şi denumirea, prizonieri în propriul lor corp pe care nu mai pot să-l controleze. Au sentimente şi gândesc ca noi toţi, însă nu îşi pot mişca corpul, nici măcar nu pot clipi.

Pentru aceia dintre noi obişnuiţi să poată să-şi comunice gândurile şi sentimentele, poate părea imposibil ca cineva aflat într-o astfel de stare nu poate să fie decât nefericit. Este dificil să ne imaginăm chiar şi experienţa.

Până în momentul când neurologul Adrian Owen a detectat modificări în fluxul sanguin în zone cheie din creierul acestor pacienţi, în 2010, ceea ce s-a presupus că în mare parte pacienții cu sindromul locked-in, complet paralizaţi, erau într-o stare vegetativă. Descoperirile sale uimitoare au sugerat că aceştia pot fi conştienţi și au cunoştinţă de ceea ce îi înconjoară. Chiar şi aşa, ei erau încă în mod absolut izolaţi de restul dintre noi. Până acum.

Oamenii de ştiinţă de la Centrului Wyss pentru bioinginerie și neuroinginerie din Geneva, Elveţia, au raportat în PLOS Biology, că pentru prima data au utilizat cu succes o nouă interfaţă creier-computer (BCI) în scopul de a ,,intervieva” patru pacienţi care suferă de sindromul locked-in. Rezultatele acestei tehnologii sunt uimitoare: Se pare că ei se bucură să fie în viaţă.

Cercetătorii au încercat să testeze dispozitivele BCI pe cei cu paralizie completă de ceva timp, deoarece aceste dispozitive nu depind de mişcarea muşchilor.

Cele mai multe dintre ele înregistrează activitatea electrică în creier folosind electroencefalografia (EEG). Primele încercări au constat în implantarea chirurgicală de electrozi direct în creier, în timp ce recent, o interfaţă creier-computer (BCI) mai confortabilă foloseşte electrozi pe suprafaţa scalpului, însă aceasta nu funcţionează bine pe pacienţii cu sindrom locked-in complet.

Dispozitivul BCI de la Centrul Wyss are o abordare diferită. Dezvoltat de o echipă condusă de neurocercetătorul Niels Birbaumer, el reuşeşte să detecteze modificări în fluxul sanguin al pacientului, utilizând tehnologii precum spectroscopia aproape de infraroşu.

Cercetătorii au pus întrebări personale celor 4 pacienţi cu scleroză laterală amiotrofică (amyotrophic lateral sclerosis – ALS), implicaţi în testul clinic, ale căror răspunsuri erau cunoscute, precum: ,,Este numele soţului tău Joachim?” şi întrebări la care se puteau răspunde cu ,,Da” sau ,,Nu”.

Cu această setare, pacienţii cu sindrom locked-in au fost capabili să răspundă la întrebări cu un "da" sau "nu" prin a-şi concentra atenţia într-un anumit mod. Cele două răspunsuri posibile au produs două modificări în mod distinct în fluxul sanguin, iar oamenii de ştiinţă au putut în timp să stabilească cu un grad rezonabil de certitudine (70%), ceea ce însemna un ,,da” şi care însemna un ,,nu”.

În timpul celor 46 de sesiuni, trei pacienţi au fost chestionaţi. Cel de-al patrulea – a cărui stare emoţională a fost considerată ca fiind mai fragilă, bazându-se pe sfaturile familiei sale – a avut 20, şi i-au fost puse întrebări mai puţin deschise decât celorlalţi.

Oamenii de ştiinţă au putut adresa pacienţilor ,,întrebarea cea mare”: Ce simţiţi în legătură cu viaţa dvs.? Contrar aşteptărilor, trei dintre cei patru pacienţi implicaţi în test au răspuns în mod constant ,,da” la întrebarea ,,Ești fericit/ă?”. Iar atunci când li s-a prezentat afirmaţia ,,Îmi place viaţa mea”, ei au răspuns afirmativ. În opinia lor, viaţa merită trăită, în ciuda bolii de care suferă.

Este rar ca o realizare ştiinţifică să aibă un aşa impact emoţional.

Imaginaţi-vă uşurarea membrilor familiei acestor pacienţi care descoperă că cei dragi ai lor nu sunt consumaţi de suferință după toate acestea, şi trăiesc vieţi plăcute. Este un final fericit pentru ceva care, în caz contrar, ar fi trebuit să fie un coşmar fără sfârşit.

Evident, acest lucru reprezintă un progres în înţelegerea noastră a ceea ce înseamnă viaţa pentru oamenii cu sindrom locked-in complet. Este important că răspunde la întrebarea sâcâitoare dacă calitatea vieţii lor justifică ca aceasta să continue, de multe ori cu sprijin medical costisitor.

Conform celor spuse de Daily Beast: ,,Toţi cei patru au acceptat ventilaţia artificială pentru a-şi susţine viaţa atunci când respiraţia a devenit imposibilă, astfel, într-un fel, ei au ales deja să trăiască.”

Birbaumer plănuieşte să dezvolte tehnologia în continuare, ca dispozitivele BCI să le permită pacienţilor să formeze cuvinte prin selectarea literelor. Dispozitivele pot fi deja utilizate ca instrumente de diagnosticare pentru a stabili dacă pacienţii cu SLA şi alţii sunt într-o stare cu adevărat vegetativă, sau pur şi simplu în imposibilitatea de a comunica.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Stiinta si tehnologie acum 3 luni 1 zi #44895

Cercetătorii au inventat cip-urile de silicon care pot înlocui organele umane

Noile progrese medicale le-au permis oamenilor de ştiinţă să inventeze cip-uri de silicon care au capacitatea de a înlocui organele umane.

Proiectul a câştigat premiul pentru Design al anului 2015 în cadrul unei competiţii organizate de către reprezentanţii Muzeului de Design din Londra.

Invenţia a fost caracterizată ca fiind una mai importantă decât orice alt efort desfăşurat până acum în domeniul ştiinţific. Cip-urile au reuşit să detroneze astfel autoturismul Google care se conduce singurul graţie funcţionalităţii lor şi a numeroaselor beneficii pe care le pot aduce medicinei.



Cip-urile de silicon care pot înlocui organe umane au fost dezvoltate de către cercetătorii de la Institutul Wyss din cadrul Universităţii Harvard şi sunt primele care oferă aceleaşi funcţii fiziologice ca şi plămânul uman. Ele se contractă şi se relaxează asemenea plămânilor.

Potrivit grupului de cercetători, cip-uri similare ar putea fi folosite pe viitor pentru a înlocui testele efectuate în momentul de faţă pe animale, dar şi pentru a studia diverse condiţii medicale sau pentru a observa efectul unor substanţe chimice asupra organismului uman.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15347
  • Thank you received: 4594
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Stiinta si tehnologie acum 3 luni 1 zi #44896

A fost creată prima inimă artificială din silicon care imită bătăile organului real

Ţesuturile robotice moi şi imprimantele 3D au permis unei echipe de cercetători din Elveţia să creeze o inimă artificială care funcţionează asemănător cu una reală. Noul concept a fost testat cu succes în laborator, următorul pas fiind testarea pe creaturi vii.

În ultimii ani cercetătorii au încercat să dezvolte ţesut cardiac artificial, însă multe dintre acestea au reprezentat un eşec, informează Futurism.



O echipă de cercetători din Zurich a decis să creeze o replică a inimii biologice a omului care poate fii integrată în ţesutul uman. Faţă de proiectele anterioare, în care inima a fost creată din părţi separate, echipa condusă de Nicholas Cohrs a utilizat o imprimantă 3D şi ţesuturi moi, flexibile. Inima a fost creată dintr-o singură bucată în interiorul organului aflându-se mecanismele de pompare declanşate de ventriculele din silicon.Cântărind doar 390 de grame organul artificial imită bătăile unei inimi reale.

,,Scopul nostru este să dezvoltăm o inimă artificială care are aproximativ aceeaşi mărime cu cea a pacientului şi poate realiza orice tip de funcţie a organului ,'' au declarat cercetătorii.

În prezent materialul nu poate rezista pentru o perioadă îndelungată de timp.Conform testelor aceasta poate realiza 3.000 de bătăi într-o perioadă de 30 de minute. Echipa susţine că va încerca să îndepărteze această limită şi să îmbunătăţească conceptul. Odată perfecţionată inima artificială ar putea îmbunătăţi vieţile a peste 26 de milioane de persoane din lume care suferă de diferite probleme cardiace.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15347
  • Thank you received: 4594
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Stiinta si tehnologie acum 1 lună 3 săptămâni #45035

Mai mult de 99% dintre microbii din corpul nostru nu sunt cunoscuți de știință

ADN.jpg


Un studiu al fragmentelor ADN care circulă în sânge sugerează că microbii care trăiesc în corpul uman sunt mult mai diferiți decat se credea anterior. De fapt, 99% din acel ADN nu a mai fost văzut până acum, spun cercetătorii de la Stanford.

“Am descoperit lucruri legate de virusuri care sunt cunoscute, am găsit lucruri divergente și lucruri complet noi”, a spus Stephen Quake, profesor de bioinginerie și fizică aplicată, membru al Stanford Bio-X și autorul principal al lucrării.

Căutarea unei metode care sa detecteze respingerea transplantului
Studiul a fost inspirat de o observație de laborator realizata în timp ce se căutau metode neinvazive de a anticipa dacă sistemul imunitar al pacientului cu transplant va recunoaște noul organ ca fiind străin și îl va ataca, un fenomen cunoscut ca respingere. În mod obișnuit, este nevoie de o biopsie de țesut pentru a detecta respingerea.
Membrii laboratorului si-au dat seama că exista o metoda mai bună. În mod teoretic, ei ar putea să detecteze respingerea prin luarea de probe de sânge și examinarea ADN-ului fără celule și a fragmentelor de ADN care circulă liber în plasma sanguină. În afară de fragmentele ADN-ului unui pacient, probele conțin fragmente din ADN-ul donatorului de organe, precum și bacteriile, virusurile și microbii care formează microbiomul unei persoane.
Pe parcursul mai multor studii, primul a fost publicat în 2013, au fost colectate probe de la 156 de pacienți cu transplant de inimă, plămâni și măduvă osoasă, si de la 32 de femei însărcinate. (Sarcina, ca și medicamentele imunosupresoare luate de pacienții cu transplant, modifică, de asemenea, sistemul imunitar, deși în moduri mai complicate și mai puțin înțelese.)
Rezultatele acestor studii anterioare au sugerat că există modificări identificabile ale microbiomului la persoanele cu sisteme imunitare compromise și că testele pozitive pentru ADN-ul donatorului de organe au fost un semn de respingere.
Ceva mai ciudat
Dintre toate fragmentele de ADN ne-umane, pe care echipa de cercetare le-a adunat, 99% dintre acestea nu s-au potrivit cu nimic din bazele genetice existente pe care cercetătorii le-au examinat.
“Marea majoritate” a aparținut unui grup numit proteobacteria, care include, printre multe alte specii, agenți patogeni cum ar fi E. coli și Salmonella. Virusurile anterior neidentificate din familia torque teno care, în general, nu au fost asociate cu boala, dar care se găsesc adesea la pacienții imunocompromiși, au constituit cel mai mare grup de virusuri.
“Am dublat numărul de virusuri cunoscute din acea familie prin această lucrare”, a spus Quake. Poate cel mai important, au găsit un nou grup de virusuri torque teno. Printre virusurile cunoscute de torque teno, un grup infectează oamenii, iar altul infectează animalele, dar multe dintre acestea nu se potrivesc în nici un grup. “Am gasit acum o clasa noua care infecteaza oamenii, care este mai aproape de clasa celor care infecteaza animale decat de cele cunoscute anterior, deci destul de divergente pe scara evolutiva”, a spus Quake.
O descoperire surprinzătoare?
Cercetătorii tind să studieze microbiomul într-o singură parte a corpului, cum ar fi intestinul sau pielea. Probele de sânge, dimpotrivă, “merg in profunzime peste tot, în același timp”.
Pe de alta parte, cercetatorii isi concentreaza adesea atentia asupra microbilor de care sunt interesati. Există probabil unele lucruri interesante, dar nu sunt relevante pentru experimentul pe care oamenii doresc să-l facă în acel moment.
Prin examinarea probelor de sânge într-o manieră imparțială, a spus Quake, au aparut noile rezultate și o nouă apreciere a gradului de diversitate al microbiomului uman.
“Există tot felul de virusuri care vin de la alte specii la oameni, iar ceea ce visam noi sa realizam este descoperirea de noi virusuri care ar putea deveni în cele din urmă pandemii umane,” a spus Quake. Înțelegerea a ceea ce sunt aceste virusuri ar putea ajuta medicii să gestioneze și să urmărească focarele
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Stiinta si tehnologie acum 1 lună 1 săptămână #45108

Premieră medicală realizată în Australia. Unui tânăr i-a fost implantată o tibie realizată la imprimanta 3D

Tânărul suferea de o boală gravă și singura soluție, cel puțin până acum, era amputarea.

Deși încă în scaun cu rotile, Reuben Lichter se bucură că nu i-a fost amputat piciorul și că într-o zi va merge din nou.

Tânărul suferea de ostemielită la tibie - o infecție care i-a distrus întregul os. Medicii de la spitalul Prințesa Alexandra din Brisbane i-au prezentat opțiunile.

„Fie îţi amputăm piciorul desupra de geunchi, fie putem încerca ceva experimental care s-ar putea să dea rezultate sau nu. Nici nu am stat pe gânduri: hai să o facem!”, își amintește Reuben Lichter.

Noua tibie a fost realizată la o imprimantă 3D și apoi îmbrăcată în țesut biologic pentru a imita osul natural.

Și nu a fost usor! Reuben a trecut prin 5 operații în ultimele 6 luni, dintre care doar ultima a durat 14 ore.

Urmează acum 18 luni de recuperare înainte de a se putea deplasa fără scaunul cu rotile. Este însă fericit și visează la ziua când își va duce logodnica la altar.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Stiinta si tehnologie acum 4 săptămâni 1 zi #45176

Tehnologia a schimbat radical viața lui Neil Harbisson, oferindu-i mai multe simțuri decât cele pe care le are un om la naștere

imageResize-1.jpg


Neil Harbisson, primul cyborg recunoscut și atestat de autorități prin emiterea unui document care-i atestă identitatea de cyborg, va fi prezent pe Scena Principală a celei de-a 6 ediții a Internet & Mobile World, din București, din 4-5 octombrie 2017, Romexpo.

Artist contemporan și cyborg activist, Neil Harbisson s-a născut în Marea Britanie cu acromatopsie, o afecțiune rară care constă în incapacitatea de a distinge culorile. Neil și-a petrecut copilăria și adolescența în Catalonia, Spania, doar în alb și negru, până când un cibernetician i-a implantat o antenă în craniu, cu ajutorul căreia percepe culorile prin sinestezie. Mai exact, fiecărei culori îi sunt asociate unde sonore în funcție nu doar de culoare, dar și de saturație, intensitate etc.

Astăzi, cu ajutorul antenei, Neil poate percepe prin unde sonore culori vizibile și invizibile, de tip infraroșii și ultraviolete.
Conexiunea la internet a antenei îi permite să primească informații despre culori din afara spațiului terestru, precum și imagini, videoclipuri, muzică sau apeluri telefonice direct în cortex prin dispozitive externe, cum ar fi telefoanele mobile sau sateliții. Harbisson a asimilat identitatea de cyborg și simte că atât mintea, cât și trupul său sunt părți ale unui tot cibernetic. Din perspectiva sa, el nu folosește tehnologia, ci afirmă că este tehnologie.



Pentru că antena nu este detașabilă, ci o extensie a corpului său, Neil Harbisson este recunoscut ca cyborg în documentele emise de Marea Britanie.
În 2010, împreună cu Moon Ribas, a fondat Fundația Cyborg, o organizație internațională care urmărește să promoveze cyborgism-ul ca mișcare socială și artistică. Pe Main Stage, la IMWorld 2017, Neil Harbisson va vorbi despre renașterea speciei umane. Discuția va explora modul în care omul poate să participe activ la evoluția speciei, nu prin utilizarea tehnologiei, ci prin transformarea acesteia în parte integrantă a corpului, oferindu-i simțuri suplimentare față de cele dobândite la naștere.

Un scurtmetraj, castigator al festivalului de fim Tribeca, despre Neil Harbisson este relevant pentru a intelege povestea artistului cyborg. https://vimeo.com/118166526

Alături de Neil Harbisson, pe scena principală a IMWorld vor urca alți 15 speakeri internaționali. Printre aceștia se regăsesc:
—Milan Lakhani de la Konica Minolta, al cărui subiect este Transformarea digitală prin lentilele inovației.
—Erik Kruse de la Ericsson va fi protagonistul sesiunii Societatea în rețea — într-o lume conectată, totul e posibil.
—Martijn Aslander, Technology Philosopher, va vorbi despre cum Trăim într-o nouă epocă a Renașterii.
—Peter Hesseldahl, un futurist și scriitor de succes, va susține o sesiune despre The We-economy — Dincolo de logica industrială.
—Grimur Fjeldsted, de la Transform XO, le va povesti participanților la IMWorld despre Transformarea Digitală și factorul uman.

Pentru a-i asculta pe toți cei 15 speakeri internaționali de pe Main Stage, vizitatorii au nevoie de Digital Architect Pass sau oricare dintre cele 3 bilete de pe scenele PRO.

IMWorld in black & white

Pentru că tehnologia a schimbat radical viața lui Neil Harbisson, oferindu-i nu doar trecerea de la alb și negru la o paletă cromatică amplă, ci chiar mai multe simțuri decât cele pe care le are un om la naștere, IMWorld va desfășura, timp de o săptămână, o campanie de comunicare în alb și negru.
“Conceptul acestei ediții transmite mesajul, printr-o metaforă, că avem nevoie de tehnologie pentru a rămâne în continuare performanți, compleți.

Ochelarii VR vizibili pe casca de pilot de avion din key visual-ul IMWorld înseamnă mai mult decât un simplu upgrade, oferă capabilități suplimentare de protecție și informație, la fel cum antena implantată în craniul artistului britanic i-a optimizat capacitatea de recepție a informațiilor din exterior. Iar în business, tehnologia este mai mult decât o îmbunătățire, este un must have. Practic, prin campania black&white ne dorim să semnalăm importanța tehnologiei în business-ul actual. Transformarea digitală ne completează productivitatea prin culoare”, a declarat Alexandru Măxineanu, project manager IMWorld.

Cea de-a 6-a ediție Internet & Mobile World va avea loc în 4 și 5 octombrie, la Romexpo și va reuni peste 140 de speakeri pe cele 6 scene ale evenimentului: Main Stage, SMBs & Enterprise Solutions, Developers, Digital & E-Commerce, Marketing & Innovation și Security Stage. Acestora le corespund 4 zone expoziționale cu peste 130 de companii care vor prezenta 2.300 de soluții IT și digitale.

La IMWorld 2017 sunt așteptați peste 8.500 de vizitatori, dintre care 3.000 de nivel CxO.
Accesul se face pe bază de bilet ce poate fi achiziționat de pe www.imworld.ro la preț redus până pe 20 septembrie.

Pentru informatii suplimentare, urmăriți platformele oficiale de comunicare
www.imworld.ro
facebook.com/InternetMobileWorld
instagram.com/imworldro
Partenerii de scene și sponsorii care au confirmat deja prezența la cea de-a 6-a ediție IMWorld sunt:
Partenerii scenelor de conferințe:
MiniCRM —SMBs & Enterprise Solutions Stage
Raiffeisen Bank — Digital & E-Commerce Stage
Networking Partner — eMAG
Sponsori: Microsoft, METRO SYSTEMS, Cegeka, Zipper, Medialine, Orange, Syswin Solutions, Temperfield, Servel, M24Seven, Syswin Solutions, Servel, Temperfield, The Digital Box, Luxoft, SoftOne, Dataware Consulting, HERE, Luxoft training, White Image.

Smart Energy Partner: Enel
Car Partner: Renault
Digital Partner: Bright Agency
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Stiinta si tehnologie acum 2 săptămâni 6 zile #45239

Medicina viitorului: nanocipul care reprogramează celulele și aduce vindecare printr-o simplă atingere

20891341_1634896849867243_2140387761_n.jpg


Faptul de a vindeca o rană printr-o simplă atingere pare un scenariu de film SF, însă acesta e tot mai aproape de a deveni realitate. Această descoperire ne incită imaginația și ne face să ne întrebăm care sunt frontierele tehnologiei medicale. Sub ochii noștri medicina face salturi-gigant.

Medicina viitorului va consta într-o simplă atingere. Cercetătorii de la Universitatea de Stat Ohio, Statele Unite, au conceput un nanocip care reprogramează celulele pentru a ajuta corpul să se vindece. Dispozitivul s-ar putea dovedi o invenție revoluționară ce va schimba paradigma actuală de vindecare. Acest plasture minune a fost deja testat în laborator, iar rezultatele au fost extrem de promițătoare.

Noua tehnică, cunoscută sub numele de ,,Tissue Nanotransfection”, utilizează un dispozitiv de mărimea unei monede ce este amplasat pe suprafaţa pielii unui organism viu. Un câmp electric puternic și focalizat este aplicat apoi de-a lungul dispozitivului care îi permite să transmită gene către celulele pielii aflate sub el, transformându-le în diferite tipuri de celule.

,,Este nevoie de doar o fracțiune de secundă. Pur și simplu atingeți cipul în zona afectată, apoi îl îndepărtați”, a declarat Chandan Sen, unul dintre coordonatorii studiului.

,,În acel moment moment, începe reprogramarea celulelor.”
Noul studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat Ohio, Centrul Medical Wexner. a dezvăluit faptul că efectele miraculoase pot fi observate în doar câteva zile și în mod surprinzător, acestea persistă. În plus, metoda inovatoare este non-invazivă.

Cercetătorii au reușit să refacă funcția cerebrală a unor șoareci care suferiseră atacuri cerebrale. De asemenea, ei au salvat membrele afectate ale unor șoareci, în doar trei săptămâni, cu ajutorul acestui dispozitiv.

În cazul picioarelor distruse care nu aveau flux sanguin, cercetătorii au aplicat nanocipul pe suprafața pielii și au reprogramat celulele să se transforme în vase de sânge funcționale. În decurs de o săptămână, a început vindecarea. În a doua săptămână, au apărut noi vase de sânge, iar în a treia săptămână, picioarele șoarecilor au fost salvate – fără a fi nevoie de un alt tratament.

,,Prin utilizarea noului nanocip, rănile și organele afectate pot fi înlocuite”, a explicat dr. Chandan Sen. ,,Am arătat că pielea este un teren fertil în care putem crește elementele oricărui organ care se deteriorează.”
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.