Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: La o cafea de vorba

Rasp: La o cafea de vorba #38404

Viata e frumoasa cand e colorata si indulcita cu iubire B)

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan, Crina, Florin Yry

Rasp: La o cafea de vorba #40799

In loc de seara buna, va urez un gand "pasnic" :P

trafic.jpg
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan, Florin Yry

Rasp: La o cafea de vorba #41341



Alexandra Usurelu - Acesta-i sufletul meu



:kiss: :kiss: :kiss:
  • manana
  • Avatarul lui manana
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • The day you stop loving is the day you die
  • Posts: 2785
  • Thank you received: 673
  • Karma: 24
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: La o cafea de vorba #42747



TRUE LOVE

"Sălbatica, nebuna pasiune
Şi-atașamentul pur şi liniștea,
Dacă se completează de la sine,
Inseamnă că iubirea-adevarată
E-acolo să-ţi atingă inima.
Cândva, de vei uita de-acestea toate,
Un înger în tăcere va veni
Să îți aduc-aminte că departe
Există ea, ființa cea mai dragă
Ce-a fost născută pentru-a te iubi.
Astfel tu te vei regăsi. Cu toate
Puterile o vei dori atunci
Şi te vei transforma din nou in cântec
Să zbori si peste munți si peste ape
Ca la iubită-n suflet să ajungi,
Pentru că ea e lumea ta, acolo-i
Lumina-n care-ţi place să te scalzi,
Acolo tu eşti tu, îmbrățișarea
Devine sensul vieții, iar culcușul
Ţi-l regăseşti in ochii ei cei calzi."


Octavian Petrescu

Florin Piersic*Cand ninge



:kiss: :kiss: :kiss:
  • manana
  • Avatarul lui manana
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • The day you stop loving is the day you die
  • Posts: 2785
  • Thank you received: 673
  • Karma: 24
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel, Mona si Dan

Rasp: La o cafea de vorba #43074

Sunt nou si incerc sa ma acomodez cu acest sait....va salut pe toti.... :P
  • john57
  • Avatarul lui john57
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: La o cafea de vorba #43086

Bun venit in comunitate Ionele! Te intampinam cu o cafea delicioasa...



Poti continua prezentarea AICI ;)

Spor!
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: La o cafea de vorba #44276

Lectorul dr. Nina Aurora Balan, un exemplu de normalitate

Imi place sa spun ca schimb perceptii doar prin faptul ca nu cedez si ii oblig pe oameni sa ma vada.


922.jpg


Nina Aurora Bălan este Lector dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova, specialitatea lingvistică, iar doctoratul l-a obținut cu titlul “Discursul politic românesc”. Profesează de 24 de ani și declară, pentru Observatorul social, că s-a simțit întotdeauna în siguranță printre studenții săi, în sala de curs. Și, nu de puține ori, studenții îi împărtășesc că datorită domniei sale se uită altfel la cei cu handicap fizic.

Nina Aurora Bălan a fost diagnosticată cu poliomielită la vârsta de patru ani. Până în urmă cu zece ani a reușit să meargă cu ajutorul unei orteze și a unei cârje, acum, însă, este dependentă de scaunul rulant, în urma înrăutățirii stării de sănătate.

“Nu m-am plâns niciodată. Am luat viața așa cum mi-a fost servită, încercând să o înving uneori, acceptând limitările impuse de condiția mea fizică, repurtând victorii ce unora le pot părea puerile și acceptând înfrângerile când mi-am simțit neputința de face mai mult. Nu m-am victimizat niciodată, mă consider un om destul de norocos, dar viața într-un scaun rulant nu este o alunecare lină și comfortabilă prin viață”, scrie Nina Aurora Bălan pe contul său de Facebook, indignată de afirmația jignitoare la adresa manifestanților de la Cotroceni, a jurnalistului Rareș Bogdan.

Plângere adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

În emisiunea sa de la Realitatea TV, din 2 februarie, 2017, jurnalistul Rares Bogdan afirma: "Nu puteți, mă, să scoateți un milion în stradă. Pentru că ar trebui să folosiți scaune cu rotile!".

“Nu aluzia politică mă deranjează, ci faptul că se desconsideră un grup vulnerabil, nefiind singurul exemplu din aceste zile, și se pune semnulul egalității între cei aflați în scaun rulant cu o incapacitate a lor de a judeca, de a acționa pe cont propriu. Vârsta înaintată este considerată un handicap, oamenii cu probleme de mișcare sunt catalogați inferiori sau cel mult cetățeni de gradul II, iar simpatizanții unui partid, nu are importanță care, sunt prezentanți ca fiind decrepiți și ușor de manipulat. Asemenea intervenții încurajează o percepție extrem de răspândită potrivit căreia handicapul fizic anulează dreptul la demnitate a unui individ”, argumentează Nina Aurora Bălan în plângerea adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Imaginea greșită cu privire la persoanele cu dizabilități

Românilor li s-a introdus în minte, treptat, pe neobservate imaginea greșită cu privire la persoanele cu dizabilități. De la utilizarea în sens peiorativ a noțiunii de handicap, în “handicapat”, aproape la nivel general în societate, a mai fost un pas până la disprețul total bazat pe mentalitatea că persoanele cu handicap sunt asistații social pe termen nedeterminat.

“Acum câțiva ani, un șofer de taxi, un băiat tânăr, îmi zice rânjind cu oarecare simpatie, dupa ce îi cerusem să oprească la un ATM: “Vă mai dădură aștia niște bani?” Surprinsă, m-am uitat la el: Ăștia fiind…? “Guvernul, zice băiatul”. Omul credea că mai primisem un ajutor ceva pentru handicap. Pentru că, nu e așa, realitatea lui nu putea cuprinde faptul că mă duceam să îmi ridic salariul pentru care muncisem. Realitatea lui, și nu numai a lui, punea semnul egalității între handicapul fizic și neputința de a te comporta ca un om normal”, continuă Nina Aurora Bălăn de contul său.

Exemplu de normalitate

Numeroase persoane și publicații au distribuit postarea Ninei Aurora Bălan, este o ocazie rară faptul că se acordă importanță unei opinii venite din interiorul altui segment de populație decât cele de interes ale societății.

“Zilnic ofer un exemplu de normalitate. Trist este că vin unii hotărâți să mă convingă că nu este așa. Un exemplu ar fi cel al funcționarilor din Direcția de Asistență Socială Dolj care mi-au spus, în urmă cu zece ani, că sunt singurul caz cu handicap de gr. I care lucrează în județul Dolj. Și de aceea mi-au respins cererea de a avea asistent personal. Am renunțat să mai cer acest drept acum cinci ani când răspunsul lor a fost același: “Aveti salariu, deci nu aveți nevoie de însoțitor!”, a declarat Nina Aurora Bălan pentru Observatorul social.

Ce să înțelegem, din atitudinea angajaților Direcției de Asistență Socială Dolj, că o persoană încadrată în grad de handicap grav nu are dreptul de a avea asistent personal pentru că desfășoară o muncă intelectuală, că meritul de a avea un serviciu anulează niște drepturi oferite de legislația românească, că statutul de angajat transformă persoana dependentă de scaunul rulant într-o persoană perfect validă?

Costuri impuse de handicap

“Vă provoc pe toți cei care au gândit măcar și pentru o secundă că oameni ca mine, indiferent de vârstă – nenorocirea nu este selectivă, ci aleatorie, sunt cetățeni de gradul II – să petreceți o singura zi, din multele voastre zile, într-un scaun rulant. Vi se va schimba perspectiva asupra vieții, vă jur.

Dintr-o dată, mersul la serviciu va însemna găsirea unui taxi, cu portbagaj, vă rog, cum îi spun de fiecare dată dispecerei, ca să încapă un scaun rulant”, mai scrie doamna Bălan în textul postat pe rețeaua de socializare.

Aflăm din lungul dialog cu Nina Aurora Bălan că locuiește la 10 km de Craiova și cheltuie în jur de 700 de lei, lunar, pe taxi. Suma ar fi mult mai mare dacă nu s-ar bucura de înțelegerea colegilor de la facultate care o lasă să își facă orele în două zile, cel mult, trei. Unii dintre ei i-au fost studenți.

Oamenii nu sunt răi

“Imi place să spun că schimb percepții doar prin faptul că nu cedez și îi oblig pe oameni să mă vadă.Oamenii nu sunt răi, sunt doar neobișnuiți să vadă o realitate. Ne percep greșit pentru că nu suntem văzuți în societate.

Mi s-a întâmplat să schimb percepția unui cartier după ce am fost nevoită să mă mut după ce nu am mai putut urca scările blocului unde locuiam. M-am mutat la parter. Mi-am făcut și o rampă pentru scările exterioare. Cineva m-a reclamat, dar după o lună sau două, absolut toți vecinii au devenit extrem de amabili. Se uită diferit la mine.

La un minimarket, proprietarul a înțeles rostul rampei când am început să intru pentru cumpărături și nu și-a ascuns bucuria”, explică zâmbind Nina Aurora Bălan.

La doctor, în vacantă, pe stradă

“Mă duc la doctor și femeia îmi zice: “Pensionară, nu?”. “Nu, îi răspund. Profesoară. Nu sunt decrepită, nu sunt pensionară, nu sunt asistat social, nu primesc de la stat ca ajutor mai mult de 300 de lei, un scaun rulant, o dată la cinci ani, în condițiile în care “consum” cam unu pe an, și scutire de impozit pe venit.

O vacanță la un hotel se va transforma într-o adevarată expediție. Chiar atunci când vei fi asigurat că hotelul are facilități pentru “persoane cu mobilitate redusă”. Nu vă place limbajul delicat pentru a nu ne face să ne simțim umiliți? Nu crede, ci cercetează. Vei descoperi că la cele mai multe hoteluri poți avea neșansa de a nu intra în camere pentru că ușile sunt prea înguste. La baie 90% dintre ele sunt prea înguste.

Vrei să mergi la coafor? La restaurant? La stomatolog? La medic? Nu ai în cap decât o singură întrebare: sunt scări? Și începe căutarea. Și cauți. Și cauți.Și simți unele priviri care par să te întrebe: “De ce nu stai dracului în casă?” Și te simți vinovată că încurci lumea. Și îți vine să abandonezi lupta cu scările, cu ușile, cu pragurile. Dar te scoli dimineața și te simți, din nou, un om normal. Și o iei de la capăt”, își încheie Nina Aurora Bălan postarea care a făcut mulți oameni să reacționeze, oameni care nu s-au lovit niciodată de astfel de probleme.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: La o cafea de vorba #44278

Aveam doi ani când mi-au pus cel mai groaznic diagnostic!

unnamed-768x512.jpg


Aveam doi ani când mi-au pus cel mai groaznic diagnostic! Nu îmi aduc aminte, dar îmi mai povesteşte mama când vine subiectul prin discuţii. Aveam doi ani şi îmi apăruseră două gâlme la gât. Ceva, de tip ganglion. Mama a mers la medic, iar diagnosticul, avea să o lovească în plex.
N-a crezut că e adevărat, poate că şi asta a fost şansa mea. Dacă stau să mă gândesc la faptul că tata nu mai voia iniţial al doilea copil, că ea l-a emoţionat, ştie ea cum, parcă totuşi ea a fost şansa mea. Ce şansă mai frumoasă să existe …decât să aduci pe lume şi să ai grijă de puiul tău!

Întorcându-mă la ganglioni, întâi au zis că nu ştiu ce e, apoi că poate o infecţie, iar în final i-au zis mamei că am cancer! Acum, cand sunt mamă la rândul meu, mă gândesc cu stupoare la ce a fost în mintea şi în sufletul ei. Probabil că i-a îngheţat sângele instant. I-a paralizat sufletul de frică și a murit măcar o clipă! Doar că nu s-a lăsat şi iaca încă sunt vie.

Am simţit nevoia să va spun că e crunt să nu poţi face nimic, să aştepţi un diagnostic, o soluţie, o minune! Este și drama celor care suferă de o boală rară. Pe 27 – 28 februarie, Alianța Națională pentru Boli Rare – România organizează cea de-a X-a ediție a campaniei Ziua Bolilor Rare, un eveniment prin care organizatorii aduc in fața opiniei publice și a autorităților provocările cu care se confruntă pacienții și familiile acestora.Sunt mai mult decât credeţi. Oameni care nu ştiu dacă minunea îi ajunge şi pe ei. Tu ai vrea să fii diferit?

E bine să știi că în România 1.000.000 de oameni suferă de boli rare. Aproape jumătate dintre ei, copii. Acestea sunt cifrele estimative care vorbesc despre pacienţii cu o boală rară, în România. În realitate, nu se cunoaşte exact numărul lor, în lipsa unor statistici oficiale, în lipsa unui diagnostic.Tema anului 2017 pentru Ziua Bolilor Rare este cercetarea. Pentru că peste 95% dintre bolile rare nu au încă tratament nicăieri în lume. Multe dintre ele nu poartă nici măcar un nume…Dacă vrei să ajuți, citește măcar această poveste. Mie mi-a tremurat sufletul!

„De unde vin copiii cu dizabilități? Din nopți de beție și sex la nimereală cu drogați? Cât din ceea ce e folclor e si adevărat?

E marţi dimineaţa şi nu mă duc la şcoală. Azi am voie să chiulesc. Mă duc să îmi fac analizele. Sora mamei e asistentă medicală la Spitalul pentru Copii “Emilia Irza” aşa încât de două ori pe an mă cheamă la înţepat şi dat pipi în eprubetă. E mişto. Colegii de clasa mă întreabă de fiecare dată cum a fost, dacă a durut… chestiile obişnuite. Uneori mă dau mare.

În spital miroase a tifon şi clor şi e foarte curat. Cum intru, trebuie să mă opresc la un ghişeu la care trebuie să o rog pe o tanti să o cheme pe asistenta Scorțea, de la preşcolari. Asta e mătuşă-mea. Tanti înfige degetul în discul telefonului şi cere prefixul preşcolarilor. Ştiu deja că trebuie să aştept în hol.

Aici sunt două fotolii imense îmbrăcate în piele roşie puţin crăpată de la fundul miilor de copii care s-au frichinit pe ele aşteptând să intre la stomatologie. Sau la ORL. Şi ăla e tot aici, la parter. Într-un hol ceva mai departe sunt alte cabinete la care nu am avut treabă vreodată şi sala de recoltări. Cea în care li se recoltează celorlalţi. Adică hoardelor de copii veniţi din toate cartierele bucureştene dar şi celor veniţi cu trenul sau rata şi care stau cuminţi, cu capul în poala mamei şi picioarele sprijinite pe una dintre genţile de voiaj cu care s-au cărat până aici – nu se ştie, poate că domnul doctor le va spune să se interneze.
Eu nu îmi dau analizele acolo. Nu. Coboară mătuşă-mea şi mă duce sus, la ea pe secţie, la preşcolari. O salută pacienţi umili iar ea, la rândul său, salută şi vorbeşte cu domnii doctori într-un fel ciudat, în care nu vorbeşte şi acasă, când ne întâlnim cu toţii de ziua bunică-mii sau când culegem via.

La preşcolari e linişte. Pe holuri umblă mame triste, care poartă halate peste pijamale. Merg spre toalete, spre camera asistentelor, întrebând de câte o analiză a copilului cu care s-au internat sau ori se întorc de la radiografie cu ăla micu’ în braţe. Şi aici miroase tot a tifon şi a ceva înţepător.

E linişte şi e curat. Holul pe care merg de mâna cu sora mamei e lung de tot. Pe o parte sunt tot felul de cămăruţe din care intră şi ies asistente; din unele se aud râsete sau ritm lent de bârfa de acasă. Pe partea opusă sunt saloanele cu pereţi de sticlă. Îmi e un pic frică. Mă uit prin geamurile lor şi văd copiii mici, cu căciuli, în pătuţuri de fier. Majoritatea au ace înfipte în mână. Din ac porneşte un tub lung şi transparent care urca până sus, „la pom” cred că i se zice. Prin tub pică un lichid până în mânuţa copilului. Mamele stau şi ele chircite pe marginea paturilor sau îşi fac de lucru prin salon.

În capăt de tot sunt saloanele fără mame. Acolo sunt doar copii. În saloanele alea nu sunt sacose şi genţi îndesate pe sub paturi. Nu sunt periuţe şi prosoape în dreptul chiuvetei. Cândva, după 1990 au apărut pe lângă pătuţuri foarte multe jucării din pluş, cum nu mai văzusem în viaţa mea. Acolo sunt copiii amărâţi, aia abandonaţi şi vai de ei, handicapaţii cu capul mare, aia care se leagănă uşurel sau care se reped la geam şi bat isteric, rânjind ciudat, până vine câte o asistentă şi îi ceartă, mai mult de forma: „Hei, gata, gata, fii cuminte ca nu mai vin să mă joc cu tine!”

Acolo nu mă lasă mătuşa mea să mă uit pe geam. Zice că îmi face rău. Sunt copiii despre care de multe ori, când crede că nu o aud, le povesteşte maică-mii şi bunică-mii şi plânge. Sunt copiii cu nevoi speciale, care fie au fost internaţi şi abandonaţi în spital de către părinţi, fie au fost trimişi acolo de la casele de copii pentru că au răcit rău sau au alte boli, unele incurabile. Unii dintre ei mor.

Mătuşă-mea spune uneori, când crede că eu nu o aud, că sunt copii făcuţi la beţie; sau ca mama unuia dintre ei probabil a fost o drogată. Sunt, cu siguranţă, copii proveniti din familii de iresponsabili. Nişte neoameni. Așa spune.

Am treizeci şi cinci de ani şi doi copii acum. Nu îmi mai fac de mult analizele la „Emilia Irza”. Acum îi spune IOMC. Merg acolo uneori să stau de vorbă cu doctoriţa Plăiașu, la subsol, în cabinetul de genetică. Doctoriţa Plăiașu este, alături de doctoriţa Budişteanu, cea care ne ajuta sa nu ne pierdem mințile.

Fata mea este „una dinaia”. Una care seamănă, în reacţii şi comportament, cu acei copii din saloanele fără mame. Este un copil cu nevoi speciale. Cu retard. Probail că de-a lungul vieţii i se va spune uneori şi „handicapată”.

Fata mea însă nu este făcută la beţie; sau după ce am consumat droguri. Am fost ceea ce lumea numește “responsabili” şi ne place să credem despre noi, părinţii ei, că suntem oameni ca toți oamenii dar care avem un copil cu o boală genetică ce dă retard mental. Ca să naşti un copil cu o problemă cromozomială fie eşti şi tu purtător al aceleiaşi probleme şi nu ştii, fie nu eşti şi se întâmplă ceva la fecundare; ceva nu se lipeşte cum trebuie. E simplu. A sau B.

Se poate întâmpla oricui. Nu doar beţivilor, drogaţilor şi nenorociţilor. Mi s-a întâmplat mie.”

Nu cred ca pot să descriu ce e în sufletul meu. Cred că merităm cu toții să nu mai judecăm și să ne gândim că te poate întâmpla oricum, mie, ție, copilului tău. Poți să îi ajuți, citește-le poveștile de viață. Implică-te! Află detalii despre – Ziua Bolilor Rare.

Foto: Dan Draghicescu
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5924
  • Thank you received: 724
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: La o cafea de vorba #44815

ALOHA !

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .