Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Implicare sociala

Rasp: Implicare sociala acum 5 luni 3 zile #44563

De duminica magazinele vor fi obligate sa doneze sau sa dea aproape gratis mancarea gata sa expire

Incepand de duminica intra in vigoare legea anti-risipa, care obliga magazinele sa vanda mai ieftin sau sa doneze produsele aproape de expirare.

Practic, comerciantii si producatorii care nu reusesc sa vanda produsele inainte cu trei zile de termenul de expirare trebuie sa le doneze asociatiilor umanitare sau primariilor, pentru sprijinirea familiilor sarace sau sa le vanda intreprinderilor sociale la putin peste 3% din valoarea lor, noteaza Profit.ro.

Astfel, produsele care se apropie de termenul de expirare, dar care mai pot fi consumate nu vor mai fi distruse.

Daca produsele nu sunt bune pentru consum, vor fi date catre asociatii care adapostesc animale, daca nu le afecteze sanatatea.

Cu cat pot fi vandute produsele

Potrivit Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, produsele pot fi vandute "contra unei sume maxime de 3% + TVA din pretul de achizitie, in cazul comerciantilor, si de 3% + TVA din pretul de productie, in cazul producatorilor si procesatorilor".

Legea mai prevede ca asociatiile si fundatiile pot comercializa alimentele cu maximum 25% + TVA din pretul de achizitie, in cazul preluarii de la comercianti, respectiv cu maximum 25% + TVA din pretul de productie, in cazul preluarii de la producatori sau procesatori.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15347
  • Thank you received: 4594
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Implicare sociala acum 4 luni 4 săptămâni #44606

Legea care obligă și micile magazine să doneze produsele aflate aproape de expirare nu se poate aplica încă

Alimentele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum ar trebui vândute cu un preţ redus, iar ulterior donate anumitor entităţi, dacă nu se reușește vânzarea lor. Măsurile sunt cuprinse într-un act normativ deja în vigoare şi care vizează toţi operatorii economici din sectorul agroalimentar, fără a se face vreo distincţie întra marile lanţuri de magazine şi micii comercianţi. Totuși, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat recent că prevederile nu se pot aplica, în lipsa un norme concrete.

Obligativitatea operatorilor economici din sectorul agroalimentar de a lua măsuri de prevenire a risipei alimentare este inclusă în Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, ce a intrat în vigoare duminică (la şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial). Cu alte cuvinte, noile reglementări trebuie respectate, teoretic, de toate unităţile din comerţul alimentar, fie ele supermarketuri ori mici magazine de cartier.

Advertisement
Totuși, reglementările nu se pot aplica efectiv în momentul actual, întrucât nu există un set de norme de aplicare. De altfel, acestea fuseseră lansate în dezbatere publică cu aproximativ zece zile în urmă, însă acum nu se mai regăsesc pe site-ul MADR - detalii despre subiect, aici.

Revenind la Legea nr. 217/2016, aceatsa stabileşte, încă de la început, că diminuarea risipei alimentare este un obiectiv urmărit de toţi comercianţii din sectorul agroalimentar, aceştia fiind obligaţi să ia anumite măsuri pentru diminuarea rispei alimentare începând cu producția, procesarea, depozitarea, distribuția, comercializarea, inclusiv în industria hotelieră și a restaurantelor.

Concret, într-o primă fază, comercianţii vor trebui să scoată la vânzare alimentele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum la un preţ redus, pentru a fi sporite şansele ca produsele să fie cumpărate de consumatori.

Mai departe, în cazul în care nu vor reuşi vânzarea produselor a căror dată de valabilitate este aproape de expirare, comercianţii vor trebui să le doneze anumitor asociaţii şi fundaţii, precum şi întreprinderilor sociale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul asistenţei sociale, înregistrate ca atare la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Aşadar, entităţile care vor dori să primească alimente vor fi nevoite să se înscrie într-un registru, stabilit la nivelul ANSVSA.

În continuare, legea stabileşte că produsele nepotrivite consumului uman vor fi redirecţionate consumului animal ori vor fi folosite în alte scopuri, ca de exemplu compost în agricultură sau pentru obținerea biogazului.

Nu în ultimul rând, pe lângă donare, actul normativ reglementează şi posibilitatea magazinelor de a transfera alimentele destinate consumului uman prin sponsorizare.

Ce amenzi riscă firmele ce vor arunca alimentele şi nu le vor dona

Legea nr. 217/2016 stabileşte şi sancţiunile pe care le vor primi comercianţii care nu vor respecta oricare dintre prevederile amintite. Astfel, pentru aruncarea produselor alimentare vor fi acordate următoarele amenzi contravenţionale (cu condiţia să nu fie întrunite elementele unei infracţiuni):

de la 1.000 la 3.000 de lei pentru microîntreprinderi;
de la 3.000 la 6.000 de lei pentru întreprinderile mici şi mijlocii;
de la 6.000 la 10.000 de lei pentru firmele mari.
Prin urmare, micile magazine vor risca amenzi cuprinse între 1.000 şi 6.000 de lei, în funcţie de mărimea contribuabilului şi regimul de impozitare pe care îl aplică acesta (impozit pe veniturile microîntreprinderilor, impozit pe profit etc).

De constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor vor fi responsabili reprezentanţii împuterniciţi ai autorităţilor cu atribuţii de control în domeniul agroalimentar, adică, cel mai probabil, personalul din ANSVSA, în condiţiile în care aceasta din urmă este instituţia amintită în cuprinsul actului normativ.

Normele de aplicare, în dezbatere publică

Pentru a se putea aplica efectiv, noile prevederi au nevoie și de norme metodologice de aplicare. În acest sens, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat săptămâna trecută, în dezbatere publică, un proiect de act normativ care stabilește, printre altele, cum se va face transferul alimentelor prin donare/ sponsorizare către entitățile de tipul asociațiilor, fundațiilor sau azilelor.

În plus, documentul clarifică și ce înseamnă aliment aflat „în apropierea datei de expirare”, pe categorii de produse, în funcție de termenul de valabilitate al fiecăruia.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Implicare sociala acum 4 luni 1 săptămână #44687

POR 2014-2020: 18,87 milioane de euro disponibili pentru proiecte destinate persoanelor cu dizabilități, prin două noi apeluri de proiecte

Apelurile se încadrează în Axa prioritară 8 Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, Prioritatea de Investitii 8.1, Obiectivul Specific 8.3 Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale.Ambele apeluri privesc același tip de operațiune, P.O.R./8/8.1/8.3/B/1 Grup vulnerabil persoane cu dizabilități și P.O.R./8/8.1/8.3/B Grup vulnerabil persoane cu dizabilități, însă sunt dedicate unor zone diferite, cu bugete distincte. Pentru regiunea CENTRU avem primul apel, cu un buget alocat de 16,65 mil euro, din care 14,15 milioane reprezintă alocare FEDR și 2,5 milioane euro contribuție națională (2,17 milioane de la bugetul de stat și 0,33 milioane euro – cofinanțarea asigurată de beneficiari).

Se finanțează proiecte prin care sunt construite locuințe protejate și centre de zi pentru persoanele cu dizabilități. Este vorba despre persoanele dezinstituționalizate, care provin din centrele rezidențiale pentru persoane cu dizabilități de tip vechi, cu capacitate mare și foarte mare, de peste 120 de locuri. Măsura va contribui la înlocuirea, treptată, a vechiului sistem instituționalizat de protecție socială, cu unul mai modern și care asigură creșterea nivelului de trai a beneficiarilor de servicii de protecție socială. Noul sistem favorizează crearea cadrului pentru o viață independentă și pentru o mai bună integrare în comunitate a acestor tipuri de beneficiari.

Beneficiarii eligibili sunt direcțiile generale de asistență socială și de protecție a copilului, singure sau în parteneriat cu una sau mai multe dintre următoarele: unități administrativ-teritoriale, organizații neguvernamentale sau unități de cult.




Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 200.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect pornește de la 513.000 euro (în cazul pachetului minim format din trei obiective de investiții: 2 locuințe și 1 centru de zi) și ajunge la cel mult 923.000 euro, în cazul pachetului de maxim 5 obiective de investiții (cel mult 4 locuințe protejate și un centru de zi).

Proiectele se pot depune începând cu data de 01.07.2017, ora 00.00. Cererile de finanțare vor putea fi transmise până la data de 31.12.2017, ora 24,00. Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic – aplicația MY SMIS. Apelurile sunt de tip necompetitiv.

Ghidurile specifice au fost publicate pe site-ul programului și conțin detalii despre specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De la publicarea ghidurilor pâna la deschiderea apelului este prevazută o lună, perioadă alocată beneficiarilor pentru a pregăti depunerea proiectelor.

Nicoleta STELEA
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Implicare sociala acum 3 luni 5 zile #44872

Proiect. Ajutor financiar pentru copiii cu handicap din București

Primăria Capitalei vrea să acorde, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, un ajutor financiar în valoare de 1.000 de lei pentru copiii cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul în Bucureşti, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Potrivit proiectului de hotărâre, suma de 1.000 de lei va fi acordată doar prin virament bancar, în fiecare lună, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti din cadrul Primăriei Capitalei, în baza unui dosar care va conţine certificatul de naştere al copilului, în original şi copie, pentru copiii de până în 14 ani sau buletinul, în cazul copiilor de peste 14 ani, actul de identitate al reprezentantului legal în original şi copie, actul de identitate al celuilalt părinte în original şi copie sau copie de pe certificatul de deces, copie a certificatului de căsătorie al părinţilor sau hotărârea de divorţ, certificatul de încadrare în grad de handicap în original şi copie, extrasul de cont şi o cerere tip, iar pentru cazurile excepţionale, decizia tutorelui şi actul de identitate în original şi copie sau hotărârea centrului de plasament şi actul de identitate al asistentului maternal în original şi copie, scrie News.ro.

Dosarul cu documentele doveditoare trebuie depus la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, putând beneficia de cei 1.000 de lei copiii de până în 18 ani cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

În expunerea de motive, municipalitatea arată că la începutul anului 2017 erau înregistraţi aproape 5.000 de copii cu handicap, mai mult de jumătate dintre ei cu handicap grav.

„Conform datelor statistice furnizate de către Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Dizabilităţi, în trimestrul I al anului 2017 erau înregistraţi un număr total de copii cu handicap de 4.666, din care: 3.229 copii cu hadicap grav, 914 copii cu handicap accentuat, 486 de copii cu handicap mediu şi 37 de copii cu handicap uşor. Dată fiind această situaţie, părinţii trebuie sprijiniţi de către stat în îngijirea, creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului cu handicap, în cadrul familiei”, explică iniţiatorii proiectului.

Consilierii generali au aprobat, în şedinţa din 18 mai, proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei va acorda, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, un stimulent de 1.500 de lei net fiecărei familii de tinerii care se căsătoresc, cu condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie şi cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

De asemenea, în 8 iunie a fost aprobat şi proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-născuţi, cu condiţia ca unul dintre părinţi, cel puţin, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, iar copilul să se fi născut într-una dintre maternităţile din Capitală.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15347
  • Thank you received: 4594
  • Karma: 38
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Implicare sociala acum 3 luni 1 zi #44891

Un tânăr din Bucureşti a creat o platformă de recrutare pentru persoane cu dizabilităţi

persoane-dizabilitati-andreea-alexandru.jpg


Radu Ştefan, 22 de ani, este un tânăr din Bucureşti care a decis să pună bazele unei platforme de recrutare on­line de­dicată persoanelor cu dizabilităţi, în luna mai 2017.
În două luni, platforma potlucra.eu a adunat 13 companii des­chise să angajeze astfel de candidaţi. Printre companiile angajatoare se numără lanţurile de retail Cora, Decathlon, Mega Image, dar şi firme precum Ana Pan sau Adecco România.
„Ideea de lansare a platformei a venit din contactul pe care l-am avut cu oamenii cu dizabilităţi, dar şi din dorinţa de a îi ajuta să acceseze piaţa muncii mai uşor. Este destul de greu pentru aceste persoane să îşi gă­seas­că locuri de muncă, mai ales în cadrul unor companii în care să aibă şi o evoluţie“, a spus Radu Ştefan, fondatorul plat­formei de recrutare on­line potlucra.eu.
În acest moment, Radu Ştefan este singurul angajat care stă în spatele platfor­mei, el însă planifică să mai angajeze 3-4 persoane până la finalul anului.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Implicare sociala acum 3 luni 17 ore #44912

Un puşti de 13 ani a inventat o aplicaţie care oferă informaţii despre medici din Capitală

PTgwMCZoYXNoPTcwMGQ3NjdhMzRkZmNkNGY5NWE2OTc3MjY5ZWQ5Mjk2.thumb.jpg


Are 13 ani şi este inventatorul unei aplicaţii despre care au aflat aproape 30 de mii de persoane. "Bucharest Hospitals" oferă informaţii despre spitalele şi medicii din Capitală şi permite utilizatorilor să adauge propriile recenzii. Cea mai importantă funcție este butonul special de apelare a numărului de urgență 112.

„Am deschis aplicaţia, am primit o listă cu spitale şi acces la Spitalul de Urgenţă Bucureşti. Aici primesc datele despre spital şi pot vedea recenzii şi am găsit direcţia spre acel spital”.

Lucian Gruia este unul dintre cei care au utilizat aplicaţia "Bucharest Hospitals". A fost surprins să afle că este invenţia unui puşti în vârstă de 13 ani!

Alexandru Tălnaci este pasionat de informatică. La 5 ani instala singur sistemul de operare Windows, iar acum uimeşte întreaga lume cu ideile sale.

„Căutăm cardiologie, aplicaţia ne va arăta toate spitalele care conţin secţia de cardiologie. Căutam Foișor, aplicația ne va afișa toate spitalele care au în numele lor Foisor”, explică Alexandru cum funcționează aplicația. „Iar dacă selectam un spital, aplicaţia îţi dă adresa şi, prin google maps poţi să te duci direct la ea sau ai număr de telefon şi poţi suna să vorbeşti cu cineva de acolo”, își continuă el demonstrația.

„Eu, la 13 ani, mă uitam la Telejurnal şi Mihaela, iar el face aplicaţii pentru telefoane mobile şi Android”, spune Viorel, tatăl lui Alexandru.

„Lucrez cu Adobe Premier si Sony Vegas”, menționează Alexandru.

„Nu înţeleg nimic din ce face el, vă spun sincer”, mărturisește tatăl.

„Nu mi-a fost foarte greu, deoarece am urmat tutoriale de pe youtube şi cărţi de specialitate. Atât. Singurele mele surse”, dezvăluie Alexandru.

Recent, Alexandru a participat la etapa mondială de informatică - InfoMatrix 2017 - cu softul de telefon "Bucharest Hospitals", unde a obţinut medalia de argint. A fost cel mai tânăr candidat şi singurul care s-a pregătit fără profesor.

Atunci când a inventat aplicaţia, nu s-a gândit că cineva îl va lua în serios. Primii care au făcut acest lucru au fost profesorii de la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Băiatul a participat la o competiţie adresată studenţilor.

„Le-am prezentat aplicaţia, aşa, cu tot cu emoţii, i-am uimit şi am primit menţiune specială”, povestește Alexandru.

„Mi-am dat seama în primele 2 minute că vorbim aceeaşi limbă, deşi eu am terminat o facultate de profil şi el are 13 ani. Am fost surprins de abilităţile lui şi a susţinut o prezentare la nivelul unui elev de facultate. Foarte bună!”, spune Lucian, asistent la Politehnică, unul dintre organizatorii concursului.

„Am mai inventat două aplicaţii în afară de aceasta. Prima se numeşte InfoOlteniţa şi vă ajută să găsiţi punctele de interes şi locaţia oraşului Oltenița şi a doua se numeşte TangDuinul”, spune Alexandru.

„În programare ai nevoie de vocaţie. (...) Iar Alex s-a născut cu asta. Un fenomen incredibil s-a produs şi reuşeşte să ajungă la nivelul studenților de facultăţi de profil destul de uşor, deşi e la vârstă fragedă, iar faptul că e autodidact arată că pentru asta e făcut”, este de părere Lucian.

Dacă la început Alexandru a fost interesat de invenţiile celorlalţi, în scurt timp a ajuns să aibă primul mare succes - aplicaţia pentru toţi pacienţii din România.

Lucian: „Mi se pare o aplicaţie foarte utilă pentru orice tip de utilizator. La un moment dat toată lumea va avea nevoie de a căuta informații despre spital. Ar fi trebuit să vină de la autorităţi, dar iniţiativa a venit de la un dezvoltator din generaţie foarte nouă”.

Aplicaţia poate fi extinsă la nivel naţional, pentru orice instituţie din România.

Alexandru este fascinat de lucrurile pe care le poţi crea cu un simplu cod şi cum, datorită lui, poţi da viaţă unui program. În viitor, nu se vede făcând altceva în afară de programare.

Lucian: „Îl văd în linia întâi, în rândul reprezentanţilor României în acest domeniu tehnic. Peste câţiva ani va ieși în străinătate cu aplicațiile pe care le face și cu siguranță cineva, fie din țară, fie din străinătate îl va remarca și va investi în capacitatea lui de dezvoltare pe viitor”.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Implicare sociala acum 2 luni 3 săptămâni #44924

“Până la capăt…”, motto-ul taberei dedicate persoanelor cu dizabilități

DSC_0142-e1501170509950.jpg


Asociația ”Ridică-te și umblă” pentru persoane cu dizabilități organizează anual o tabără dedicată persoanelor cu dizabilități. Stupini- Brașov a fost locul în care s-a desfășurat tabăra anul acesta, în perioada 16-23 iulie, aducând la un loc 140 de persoane cu dizabilități din toată țara, asistate de voluntarii asociației și de membri de familie, însumând aproximativ 200 de persoane. Motto-ul taberei a fost: „Până la capăt”.

Sub semnul unei socializări de excepție, cei două sute de participanți au excelat în activități sportive, în muzică, poezie, jocuri de cunoaștere, serate, pe fondul unei excursii de neuitat la muzeul satului din Sibiu, a ieșirii în Piața Sfatului din Brașov și în Poiana Brașov.
Voia bună, noile prietenii construite, comunicarea de suflet și mâncarea sănătoasă au pus amprenta unei săptămâni de neuitat și pline de valori.

DSC_0011-e1501170721204.jpg


Două evenimente majore s-au desfășurat pe parcursul taberei: aniversarea a șapte ani de la înființarea asociației ”Ridică-te și umblă” pentru persoane cu dizabilități, la care au participat domnișoara Laura Ostave și domnul Teodor Gui, consilieri ai președinteleui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD), Adrian Vlad Chiohan și concertul final al taberei susținut de persoanele cu dizabilități, la care au fost prezenți: președinta Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), Daniela Tontsch, alături de soțul său, Klaus, doamna Claudia Brătan, reprezentant al CNDR și domnul Teodor Brătan.

DSC_0045-e1501170593945.jpg


Cei doi consilieri au transmis mesajul președintelui ANPD, Adrian Vlad Chiotan, cu privire la promovarea persoanelor cu dizabilități: „Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi va sprijini toate proiectele care au ca scop integrarea socială şi profesională a persoanelor cu dizabilităţi şi va fi alături de dumneavoastră atunci când vă sunt încălcate drepturile. Felicit Asociația RIDICĂ-TE ŞI UMBLĂ pentru proiectele pe care le-a desfăşurat în România şi pentru toate lucrurile minunate în care s-au implicat pentru a ajuta persoanele cu dizabilităţi.”

2.jpg


Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România a răspuns pozitiv invitației Asociației “Ridica-te și umblă”, apreciindu-i în mod deosebit activitățile.

“Ceea ce s-a realizat în tabăra “Până la capăt” este un miracol. Mulți participanți vin din izolarea apartamentelor, iar pentru unii a fost prima ieșire din casă pe anul acesta. Cunosc nevoile persoanelor cu dizabilități, eu însămi sufar de distrofie musculară. Tabăra “Până la capăt” a avut peste 40 de persoane în scaun rulant. Am văzut voluntari ce păreau că sunt programați să ajute la nevoie, am văzut un copil care a întrebat o nevăzătoare dacă poate s-o conducă unde dorește să ajungă. Mi-am dat seama că tot ceea ce se petrecea venea din suflet, nimeni nu purta mască, viața fiecăruia avea sens.

Am văzut zeci de persoane cu dizabilități într-un spațiu generos în natură și mi-am spus că e pentru prima data când văd o astfel de scenă de normalitate, în amintirile mele găseam numai în spital mai multe astfel de persoane la un loc. Am decis să devin voluntar pentru următoarea tabară și invit persoanele valide să încerce să ne cunoască. Știu de la domnul George Uba, președintele asociației, că organizarea taberei începe cu cel puțin șase luni înainte”, a menționat Daniela Tontsch.

DSC_0132-e1501170655230.jpg


Asociația ”Ridică-te și umblă” este organizată în 21 de sucursale și numără peste 3000 de persoane cu dizabilități, având peste 1500 de voluntari activi.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 2 luni 3 săptămâni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Implicare sociala acum 1 lună 2 săptămâni #45086

24 de copii cu dizabilităţi de la Complexul “Blijdorp – O Nouă Viaţă”, trimişi în excursie la apelul unui sucevean stabilit la Londra

Daniela MICUŢARIU
Un sucevean stabilit la Londra, Vasile Bolohan, continuă să ne uimească în mod plăcut prin acţiunile umanitare pe care le iniţiază pentru copiii necăjiţi, orfani, cu dizabilităţi, din familie sau din centrele sociale sucevene. De această dată, 24 de copii cu dizabilităţide la Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viaţă”, care de la 1 iunie anul acesta s-a mărit prin preluarea a două căsuţe de tip familial, de la Şcheia şi Mihoveni, au fost într-o excursie de două zile, la sfârşitul lunii august, la Bicaz şi Piatra Neamţ. Bucuria micuţilor a fost imensă. De fapt, asta şi-a dorit şi Vasile Bolohan, care pe pagina sa de Facebook a făcut un apel de susţinere a unui proiect intitulat ”Excursia”, care are ca scop efectuarea de excursii, de petrecere a câtorva ore într-un parc de distracţii şi masa la un restaurant de pe traseu pentru copiii bolnavi din cele două centre de la Şcheia şi Mihoveni. Suceveanul nu este la prima ispravă de acest gen. Şi în anii anteriori a avut astfel de iniţiative umanitare de succes pentru copiii necăjiţi, şi sunt sigură că nu se va opri aici. „Profit de Facebook şi încerc să strig şi pentru ei, pentru copiii bolnavi, să poată să meargă la munte. De aceea, cei care pot dona câtuşi de puţin, să o facă. Mulţumesc din nou pentru sprijin”, cam aşa a sunat unul dintre mesajele lui Vasile Bolohan, sau „Credem că până pe 1 septembrie se vor mai strânge banisă meargă toţi cei 24 de copii în excursie. Promit să pun poze şi chitanţe pe fiecare leu cheltuit. Vreau să văd copiii mâncând o pizza, o îngheţată, bând un suc... Vă rog din inimă”. Cu ajutorul oamenilor care au înţeles exact dorinţa lui Vasile Bolohan de a-şi continua proiectele umanitare pentru copiii nevoiaşi şi bolnavi, s-a reuşit trimiterea celor 24 de copii cu dizabilităţi, împreună cu supraveghetorii lor, în excursie în judeţul Neamţ. Ionel Ivan, preşedintele Asociaţiei Blijdorp România, i-a mulţumit lui Vasile Bolohan pentru implicarea de care a dat dovadă.Tot Ionel Ivan a completat că s-a reuşit organizarea excursiei cu ajutorul oamenilor generoşi care l-au înconjurat de fiecare dată pe iniţiatorul campaniei „Excursia”, Vasile Bolohan, împreună reuşind să facă fericiţi 24 de copii bolnavi. „Totul a fost minunat. Să aveţi parte de aceeaşi bucurie pe care aţi reuşit să o faceţi acestor copii. Respect!”, a completat preşedintele Asociaţiei Blijdorp România.

„Eu am să fiu gura care strigă pentru copiii orfani”

Dorinţa suceveanului Vasile Bolohan de a ajuta în continuare cât mai mulţi copii orfani din judeţ să aibă parte măcar de o excursie pe an nu mai este un secret. Vasile Bolohan a postat un mesaj emoţionant pe pagina sa de Facebook, adresat în primul rândromânilor, sucevenilor care au plecat la muncă în străinătate, unde câştigă mai bine ca în ţară, unde îşi permit un trai mai bun, dar care nu ar trebui să uite de unde au plecat, de ce au plecat şi câţi oameni necăjiţi, copii bolnavi au rămas acasă, în ţară. „Eu am să fiu gura care strigă pentru copiii orfani. Am să fac tot ce pot, şi pot, să strig către cei plecaţi să nu uite de ce au plecat şi să îşi amintească când le-a fost greu. Vreau să punem doar 50 de europe an, fiecare, (14 cenţi / zi), să fie bani pentru copiii de la orfelinate, pentru ca ei sămeargă o dată pe an la munte şi o dată pe an la mare, pentru că ar fi şi păcat să nu ajutăm aceşti copii fără vină. Ei nu judecă, iartă, nu ştiu de ură, se bucură de un măr. Noi, mulţi dintre noi, ne-am pierdut aceste simţuri. Am să mă interesez de o modalitate cât mai curată şi legală ca noi, stranierii, să facem posibil acest lucru pentru copiii orfani. Am să cer personal fiecărui cunoscut plecat la muncă în străinătate să facă aceste donaţii. De ce strig? Nu pentru faimă, ci pentru că puteam fi şi eu la fel ca şi ei... Oricum, mie mi-a fost foame, frig, nu am avut unde să dorm, am umblat cu papucii rupţi, visam la o mâncare caldă, îmi doream să fac o baie caldă, visam la o casă, o familie... Mulţi ani nu am avut toate acestea. Eu nu am uitat şi de aceea <ţip>. Le mulţumesc cu toată inima celor care au sprijinit din nou ca cei 24 de copii de la Şcheia şi Mihoveni să plece în excursia de două zile la munte”.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Implicare sociala acum 1 lună 2 săptămâni #45092

Comunicat de presă - Consiliul Județean Harghita

Peste o mie de copii, vârstnici și persoane cu dizabilități au ajuns într-o situație fără precedent

Borboly Csaba nu exclude posibilitatea unei mișcări de conștientizare

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita a ajuns într-o situație fără precedent după ce guvernul a redus considerabil sprijinul social pentru acest an. Criza financiară fără precedent a fost semnalată în repetate rânduri guvernului și ministerelor de resort. În ultima scrisoare formulată la începutul acestei luni și adresată premierului, a fost subliniat faptul că în cazul în care nu se va rectifica bugetul, instituția se va afla în imposibilitatea de a mai putea asigura susținerea întreținerii celor peste o mie de copii, vârstnici și persoane cu dizabilități aflați în grija instituției. Situația financiară arată în felul următor: pentru protecția copilului pentru anul 2017 a fost aprobată doar 77,75% din suma alocată în 2016, iar pentru susținerea centrelor de asistență socială a persoanelor cu dizabilități în 2017 s-a alocat doar 85,5 % din banii primiți în 2016.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, furnizarea serviciilor sociale este obligația constituțională a statului, iar situația în care se află Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, trebuie să fie rezolvată urgent.

Căutând soluții pentru rezolvarea situației grave, președintele consiliului județean și directorul general al instituției, Elekes Zoltán, s-au deplasat ieri la București, unde au avut întâlniri cu secretarii de stat Gyorgy Attila și Sirma Caraman de la Ministerul Finanțelor Publice, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, însă discuțiile purtate s-au încheiat fără succes.

Borboly Csaba vede patru soluții viabile, pentru care solicită în continuare susținere din partea fracțiunii parlamentare al UDMR, mulțumind în același timp pentru ajutorul acordat în organizarea întrevederilor cu reprezentanții ministerelor:

Una dintre aceste soluții ar fi creșterea sprijinului acordat de guvern de la 75% la 90% în privința cheltuielilor cu îngrijirea copiilor.

O a doua soluționare ar fi acoperirea costurilor din fondul de rezervă bugetară a guvernului.

Cea de a treia rezolvare ar fi realocarea sumelor rămase din programul cornul și laptele, iar în cazul în care unele societăți nu vor încheia subcontracte pentru acest an, motivând că prețurile contractate anul trecut sunt prea mici, vor rămâne fonduri, care ar putea fi redirecționate, până la noile achiziții publice.

Problema ar putea fi rezolvată și prin actualizarea standardelor de cost pentru serviciile sociale prin HG și alocarea fondurilor pe baza acestor standarde.

Președintele consiliului județean nu exclude nici posibilitatea unei mișcări de conștientizare organizată în București, în data de 20 septembrie. În acest sens el se bazează pe toate persoanele implicate, precum și pe toți cei care susțin cauza.

În cursul zilei de ieri președintele Borboly Csaba și prefectul Jean-Adrian Andrei au adresat o scrisoare către premierul Mihai Tudose, vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al dezvoltării regionale, și secretarul de stat Sirma Caraman de la Ministerul Finanțelor Publice, solicitând acoperirea cheltuielilor din fondul de rezervă.

Problema a constituit una dintre temele principale ale Dialogului Social din data de 7 septembrie, ocazie cu care liderii sindicali care reprezentau angajații direcției generale, au prezentat situația în care se află instituția.

Miercurea Ciuc, 8 septembrie 2017
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Implicare sociala acum 1 lună 1 săptămână #45110

Cresc, în două etape, indemnizațiile persoanelor cu handicap
Printr-o ordonanță de urgență, Guvernul a majorat valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități, începând cu 1 ianuarie 2018.




Actul normativ modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Una dintre cele mai importante modificări se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap. Concret, de acum înaintea acestea vor fi raportate la Indicatorul Social de Referință (ISR) și nu la Indicele Prețului de Consum.

ISR este stabilit, pentru 2017, la 500 lei.

Majorarea valorii sprijinului financiar acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: prima – începând cu 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua – de la 1 iulie 2018.

Începând cu 1 ianuarie 2018, vor crește:

- indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta:

65% din ISR pentru adultul cu handicap grav - adică 325 lei în loc de 234 lei;

50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat - adică 250 lei în loc de 193 lei;

- bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:

25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav - adică 125 lei în loc de 106 lei;

20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat - 100 lei în loc de 79 lei;

10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu - 50 lei în loc de 39 lei;

- prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav - adică 250 lei;

30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat - adică 150 lei;

10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu - 50 lei.

Începând cu 1 iulie 2018 vor crește:

- indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând:

70% din ISR pentru adultul cu handicap grav;

53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat.

- bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând:

30% din ISR;

22% din ISR;

12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;

- prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;

35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;

12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creșterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%.

Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilități, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu.

O altă noutate a actului normativ o constituie obligația instituțiilor publice cu peste 50 de salariați de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilități.
  • VASILESCU
  • Avatarul lui VASILESCU
  • Deconectat
  • Elite Member
  • SUNT UN SIMPLU MURITOR. DE UN LUCRU-MI PARE RAU CA
  • Posts: 204
  • Thank you received: 98
  • Karma: 0
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Implicare sociala acum 1 lună 1 săptămână #45111

Acest anunt despre indemnizatii cred ca l-am postat in vreo 3 subiecte in ultimile 2 luni. :) :) :)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Implicare sociala acum 4 săptămâni 1 zi #45175

Celebrarea a 20 de ani de EDF – Vizibilitatea dizabilității oriunde

17_223-registration.jpg


În acest an, Forumul European al Persoanelor cu Dizabilități (EDF) aniversează 20 de ani de luptă pentru drepturile persoanelor cu handicap, pentru vizibilitatea dizabilității pretutindeni, pentru accesibilitate și o viață independentă bazată pe drepturi egale. Acest moment va fi marcat de o expoziție de fotografii în care se vor prezenta momentele esențiale din cei 20 de ani de existență.

Înființat în 1997, EDF a devenit o mișcare europeană pentru persoanele cu dizabilități, cu reprezentare în toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) și în afara ei. Această organizație neguvernamentală a ajutat persoanele cu dizabilități și organismele lor reprezentative să se unească și să fie o singură voce, independentă și puternică, care să-și apere drepturile în fața autorităților europene. Împreună cu membrii și partenerii lor, EDF luptă pentru o societate mai incluzivă, cu șanse egale pentru toți.

Expoziția de fotografii este o ocazie potrivită de a arata, atât provocările, cât și frumoasele realizări ale EDF în beneficiul persoanelor cu handicap. În deschiderea acestei expoziții, va avea loc o ședință, pe tema ,,Viitorul strategiei UE privind persoanele cu dizabilități după 2020″.

Această audiere publică este organizată de Grupul de studiu permanent al CESE privind drepturile persoanelor cu handicap în vederea urmăririi observațiilor finale ale Comitetului UNCRPD către UE, la doi ani de la publicarea acestora.

Scopul evenimentului este de a oferi instituțiilor UE, DPOs și altor organizații ale societății civile, posibilitatea de a discuta despre viitorul strategiei UE privind persoanele cu handicap după 2020.

În prima parte, ei se vor concentra asupra următoarelor etape pe care le va întreprinde Comisia Europeană și membrii Cadrului UE pentru UNCRPD, în timp ce în partea a doua, se vor asculta bunele practici ale DPO (Responsabilul pentru Protecția Datelor), luând exemple și din alte domenii ale politicii.

Acest eveniment se va desfășura la Bruxelles, pe 3 octombrie 2017.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 4855
  • Thank you received: 705
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.