Bine ai venit,
Vizitator
|
Persoanele fizice rezidente in Romania ce au realizat venituri extrasalariale aflate in sfera impozitului pe venit, in anul 2018, si realizeaza sau estimeaza ca vor realiza venituri extrasalariale si in anul 2019, au obligatia sa depuna pana pe data de 15 martie 2019, Declaratia unica pentru impozitare.
Ordinul ANAF nr. 49/2019 aproba modelul si continutul formularului "Declaratie unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice". Scopul acestui formular este de a raporta situatia finala a veniturilor pentru anul 2018, cand contribuabilul cunoaste deja veniturile realizate, avand termenul de plata a diferentelor de impozit data de 15 martie 2019. Pentru anul 2018, formularul Declaratiei unice tine cont de cele doua bonificatii deja acordate, respectiv transmiterea electronica a declaratiei pana in data de 31 iulie 2018 - reducere 5% si pentru plata impozitelor pana in data de 15 decembrie 2018 - reducere 5%. Pentru anul 2019, contribuabilii trebuie sa estimeze veniturile ce se vor realiza si trebuie sa completeze sectiunea din declaratie corespunzatoare acestui an. Termenul de plata a impozitului pentru anul 2019 este data de 15 martie 2020. Foarte important: formularul in sine contine si o rubrica de bonificatii aferenta anului 2019. Codul fiscal stabileste faptul ca o eventuala bonificatie se aproba prin legea bugetului de stat. Urmeaza sa vedem daca se acorda aceasta bonificatie, in functie de cum se va aproba Legea bugetului de stat pentru anul 2019, cand aceasta va fi adoptata de Parlament. Trebuie sa tinem cont ca in acest an Declaratia unica se depune doar in format electronic. Nu se admite depunerea in format hartie la registratura autoritatii fiscale. Declaratia contine si rubricatia directionarii procentului de 2% din impozitul pe venit catre entitati non-profit sau a procentului de 3,5% din impozitul pe venit, catre unitati non-profit acreditate cu un serviciu social licentiat. Declaratia se depune si de catre persoane rezidente in Romania ce au realizat in anul 2018 venituri din strainatate impozabile in Romania. Aici trebuie dezvoltata analiza pe situatie concreta. Daca un contribuabil incepe pe parcursul exercitiului sa realizeze venituri, cum ar fi de exemplu, venituri din chirii sau venituri din activitati independente, va depune Declaratia unica cu venitul estimativ in termen de 30 de zile de la evenimentul ce a condus la realizarea venitului. Declaratia contine rubricatia necesara pentru:
Veniturile supuse declararii sunt: a) activitati independente, pentru care venitul net se stabileste in sistem real, pe baza datelor din contabilitate; b) venituri din drepturi de proprietate intelectuala, cu exceptia contribuabililor pentru care impozitul se retine la sursa; c) cedarea folosintei bunurilor pentru care venitul net se stabileste in sistem real sau pe baza cotelor forfetare de cheltuieli; Nota: Nu au obligatia completarii subsectiunii contribuabilii care au realizat venituri din arenda si/sau din cedarea folosintei bunurilor pentru care chiria este exprimata in lei si care nu au inceput activitatea in luna decembrie, nu au optat pentru stabilirea venitului net anual in sistem real, iar la sfarsitul anului anterior celui de raportare nu sunt indeplinite conditiile pentru calificarea veniturilor in categoria veniturilor din activitati independente. d) activitati agricole pentru care venitul net se stabileste in sistem real, pe baza datelor din contabilitate; e) piscicultura si/sau silvicultura; f) transferul titlurilor de valoare si orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si din transferul aurului financiar; g) alte surse, pentru care contribuabilii au obligatia depunerii declaratiei. Nota: Persoanele fizice cu handicap grav ori accentuat care realizeaza venituri din activitati independente, din drepturi de proprietate intelectuala, din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligatia declararii veniturilor si depunerii declaratiei (se completeaza sectiunea aferenta asigurarilor sociale). Contributia la asigurarile sociale de sanatate se datoreaza si in anul 2019 daca persoana fizica realizeaza venituri extrasalariale in suma anuala mai mare de 12 x salariul minim brut garantat la plata. Suma de plata este in procent de 10% din aceasta baza de calcul. Exista situatia in care persoana fizica nu realizeaza plafonul de venituri mai sus amintit, nu datoreaza plata contributiei, insa doreste sa fie asigurata in sistemul public de sanatate. In acest caz, se plateste asigurare de sanatate pentru un numar de 6 luni, fiind asigurat pentru un an. Contributia la asigurarile sociale - pensii se datoreaza pentru venituri din activitati independente si, dupa caz, pentru veniturile din drepturi de autor, cand persoana ce le realizeaza nu este salariata si nici nu este retinuta contributia de platitorul drepturilor de autor, cand veniturile anuale depasesc suma de 12 x salariul minim brut garantat la plata. Contributia este in procent de 25% si se datoreaza la o baza stabilita de contribuabil, ce nu poate fi mai mica lunar de salariul minim brut. INSTRUCȚIUNI de completare a formularului "Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice" |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Fiscul a actualizat, în 12 februarie, formularul online (acel pdf inteligent) pentru generarea și completarea declarației unice, astfel că persoanele fizice trebuie să folosească această nouă versiune pentru a transmite datele despre veniturile lor.
Formularul actualizat este disponibil aici Regulile în funcție de care persoanele fizice completează și depun declarația unică în anul 2019 au fost aprobate prin Ordinul Fiscului nr. 49/2019 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”. Concret, declarația trebuie depusă pentru definitivarea veniturilor din anul 2018 și pentru estimarea veniturilor din 2019, în vederea stabilirii taxelor de plătit la stat. „Formularul (...) se utilizează de persoanele fizice pentru declararea impozitului pe veniturile realizate și a contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2018, precum și pentru declararea impozitului pe veniturile estimate și a contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2019”, este explicat în ordin. De asemenea, ordinul publicat conține și un nou model pentru declarația unică. Printre modificările însemnate care au apărut la regimul declarației unice se numără următoarele:
Declarația unică trebuie să fie depusă de persoanele fizice până la data de 15 martie 2019. În esență, aceasta este depusă de către persoanele fizice autorizate și alte persoane fizice care obțin venituri din activități independente, investiții sau din chirii, de exemplu. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Petru, Mona si Dan
|
UPDATE Declarația unică 2019, PFA și alte persoane fizice
Guvernul adoptă, în ședința de marți, ordonanța de urgență prin care se prelungește, în 2019, termenul pentru depunerea Declarației Unice pe venituri ale PFA și ale persoanelor fizice cu activități independente sau chirii, precum și termenul pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe salarii către ONG-uri. UPDATE: Guvernul a adoptat ordonanța de urgență. Termenul se prelungește de la 15 martie la 31 iulie, în acest an, a anunțat premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de guvern de marți. „Persoanele fizice care au obligația depunerii Declarației Unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale și a plății acestora vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale. Declarația unică se depune de căre persoane fizice care realizează indvidual sau într-o formă de asociere venituri din România și / sau din străinătate și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Toți cei care au depus sau care vor depune declarația unică privind imopozitul pe venit și contribuțiile sociale prin mijloacele electronice la distanță și își plătesc obligațiile anuale aferente anului 2018 până la sfârșitul lunii iulie 2019 vor beneficia de o bonificație de 5% din impozitul pe venit și din contribuțiile sociale datorate pentru anul trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, după adoptarea ordonanței de urgență. OUG prevede:
În ultima perioadă, contribuabilii s-au tot plâns că a picat de mai multe ori site-ul ANAF, prin care se depunDeclarațiile Unice pentru PFA și venituri extrasalariale ale persoanelor fizice, precum și Declarațiile 230 (Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii - OPANAF 50/2019). |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Declaraţia unică 2020 Care sunt noutăţile, cum arată şi până când trebuie depusă
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus în dezbatere publică noua variantă a Declaraţiei unice, care are câteva modificări faţă de cea de anul precedent. Este vorba despre Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Trebuie luat în considerare şi faptul că salariul minim luat în calcul este 2.230 lei. Astfel, cele 12 salarii minime ar însuma 26.760 lei. Aceasta trebuie depusă până pe 15 martie în format electronic sau hârtie. Vezi aici modelul Declaraţiei unice Modificările față de actualul formular sunt, în principal, următoarele: - eliminarea secțiunii privind impozitul pe veniturile din jocuri de noroc ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker, realizate în perioada 1 ianuarie - 22 martie 2018, inclusiv, întrucât începând cu data de 23 martie 2018 veniturile din jocuri de noroc se impun numai prin reținere la sursă, fiind eliminată obligația declarării acestora în declarația unică; - actualizarea secțiunii privind destinația unei sume din impozitul datorat pe venitul net/câștigul net anual impozabil, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private; - introducerea la subsecțiunea 1, secțiunea 1, Capitolul I a indicatorilor „Câștig” și „Venit impozabil” pentru a veni în sprijinul contribuabililor care au realizat câștiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă; - comasarea rd.3 „Venit net anual” și rd.4 „Câștig net anual” de la subsecțiunea 1, secțiunea 1, Capitolul I, având ca efect eliminarea unor eventuale confuzii apărute în procesul de completare a declarației; - introducerea unei rubrici la secțiunea 2 de la Capitolul I referitoare la veniturile realizate din străinătate și care sunt scutite de impozit în România în baza unui acord internațional la care România este parte; - introducerea unei căsuțe distincte la subsecțiunea 2, secțiunea 2, Capitolul II, astfel încât persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art.155 din Codul fiscal, pentru care nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate și care optează pentru plata acestei contribuții, să fie evidențiate distinct în formular; - eliminarea Secțiunii „Date informative privind efectuarea plăților” întrucât contribuabilii întâmpinau dificultăți la identificarea plăților efectuate și la completarea rândurilor corespunzătoare din secțiune. Totodată, au fost actualizate în mod corespunzător și instrucțiunile de completare a declarației unice. Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate și care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Practic, aceasta se utilizează de persoanele fizice pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2019, precum şi pentru declararea impozitului pe veniturile estimate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2020. Până când trebuie depusă - până la data de 15 martie inclusiv a fiecărui an, pentru stabilirea și declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, precum și pentru declararea și stabilirea contribuțiilor sociale datorate; - până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor în vederea declarării venitului realizat și definitivării impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale; - până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii, în cazul exercitării opțiunii privind destinaţia unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil stabilit potrivit art.123 alin.(3) din Codul fiscal, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private. Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului/încheierii contractului între părţi, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau a celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Declarația unică în 2020
Modelul Declarației unice, valabil în 2020, este reglementat prin Ordinul nr. 139/2020, emis de ANAF, care a fost publicat pe 23 ianuarie în Monitorul Oficial. Acesta e al treilea an în care majoritatea persoanelor fizice care obțin venituri extrasalariale cel puțin egale cu plafonul de 12 salariii minime pe economie trebuie să depună declarația unică la Fisc. În primii doi ani de „revoluție fiscală” a declarației unice, contribuabilii s-au confruntat cu numeroase greutăți la completarea acestui formular. Declarația unică se completează și se depune la Fisc de către majoritatea persoanelor fizice care obțin venituri extrasalariale nete anuale cel puțin egale cu 12 salarii minime brute pe economie. Declarația unică se completează și se depune la Fisc și de către persoanele fizice care nu realizează venituri fiscalizate, dar care optează să se asigure la sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Ce noutăți aduce noul formular al declarației unice Din noul formular al declarației unice a fost eliminată secțiunea despre impozitul pe veniturile din jocuri de noroc fiindcă, începând cu data de 23 martie 2018, veniturile din jocuri de noroc se impun numai prin reținere la sursă, fiind eliminată obligația declarării acestora în declarația unică. Au fost introduși indicatorii „Câștig” și „Venit impozabil” în cazul câștigurilor din transferul de monedă virtuală sau veniturilor impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă. Veniturile din transferul de monedă virtuală, prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. m) din Codul fiscal, sunt venituri din alte surse. În cazul veniturilor obținute din transferul de monedă virtuală, declarația unică se completează astfel:
În noul formular al declarației unice a fost introdusă o rubrică referitoare la veniturile realizate în străinătate și care sunt scutite de impozit în România, în baza unui acord internațional la care România este parte. Termenul de depunere a declarației unice:
Declarația unică rectificativă: Declarația unică poate fi corectată de contribuabili, din proprie inițiativă, de fiecare dată când informațiile din prezent nu corespund celor din declarația depusă anterior, prin depunerea unei declarații rectificative. Declarația rectificativă se întocmește pe formularul declarației unice, bifându-se cu X căsuțele aflate pe prima pagină a formularului (capitolul I "Date privind impozitul pe veniturile realizate și contribuțiile sociale datorate pentru anul ..." și/sau capitolul II "Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate pentru anul ...", după caz). Declarația rectificativă se completează cu toate informațiile prevăzute în capitolul supus rectificării, inclusiv cu cele care nu diferă față de declarația inițială/anterioară. Declarația rectificativă se completează pentru:
Cum depuneți declarația unică în 2020:
Detalii despre cum se completează în acest an declarația unică – în Ordinul ANAF nr. 139/2020, pe care îl găsiți deocamdată aici. În 2019, după un an de "revoluţie fiscală", completarea corectă a declaraţiei unice privind veniturile extrasalariale realizate de persoanele fizice şi trimiterea ei la Fisc au fost foarte anevoioase pentru cei mai mulţi contribuabili. Actele normative care reglementează declaraţia unică sunt formulate pe alocuri alambicat și ambiguu, iar parcurgerea lor este dificilă pentru contribuabilii care sunt la primul contact cu legea fiscală, spune, într-un interviu acordat pentru Economica, Stela Andrei, director la People Advisory Services, EY România. În 2020 creşte plafonul în funcţie de care aflaţi dacă e obligatoriu sau opţional să vă asiguraţi la pensii şi la sănătate dacă aveţi venituri extrasalariale. În 2020 plafonul de 12 salarii minime brute pe economie ajunge la 26.760 lei. Aceasta înseamnă că, dacă în 2020 veţi încasa doar venituri extrasalariale, iar acestea sunt în cuantum net anual situate sub pragul de 26.760 de lei, asigurarea la sistemul public de pensii şi la sănătate e opţională pentru dumneavoastră. Dacă în 2020 veţi încasa doar venituri extrasalariale, iar acestea sunt în cuantum net anual egale sau mai mari decât plafonul de 26.760 de lei, atunci asigurarea la sistemul asigurărilor sociale şi la sistemul asigurărilor de sănătate e obligatorie pentru dumneavoastră. Spre comparaţie, în 2019, plafonul de 12 salarii minime brute pe economie este de 24.960 de lei. Contribuţiile sociale, plătite "din buzunar" de cele mai multe persoane care au doar venituri extrasalariale cel puţin egale cu plafonul de 12 salarii minime brute, cresc cu 630 de lei, la aproape 9.400 de lei în anul 2020, din cauza majorării salariului minim pe economie. Majoritatea oamenilor care au doar venituri extrasalariale în anul 2020, cel puţin egale cu plafonul de 12 salarii minime brute pe economie, au obligaţia să se asigure la sănătate şi la sistemul public de pensii, prin intermediul declaraţiei unice depuse la Fisc. Aceşti oameni vor plăti, în total, 9.366 de lei pentru contribuţiile de asigurări sociale şi contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate pentru anul 2020, cu 630 de lei mai mult decât în acest an, reiese din calculele făcute de Economica, pe baza datelor oficiale ale Guvernului şi a Codului Fiscal. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Depunerea declarației unice nu va mai avea termen pe 15 martie, cum prevede Codul fiscal, ci spre finalul lunii mai. Amânarea termenului, însoțită de cea pentru formularul 230 a fost anunțată săptămâna trecută de Guvern și este acum oficială, fiind publicată în Monitorul Oficial.
Noul termen al declarației este 25 mai, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 6/2020, publicată vineri în Monitorul Oficial și în vigoare de azi, la fel și pentru formularul 230 (cel prin care se poate da un procent din impozitul pe venit datorat statului unei organizații nonprofit -- ONG -- sau unități de cult). Amânarea vizează atât termenul pentru declarația pe 2020, cât și plățile aferente declarației pe 2019 (impozitul și contribuțiile sociale). Termenul legal de 15 martie reprezenta momentul până la care trebuia încheiată situația pe anul precedent (venituri declarate și plăți făcute), cât și momentul pentru estimarea veniturilor pentru 2020. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|