Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Revista presei noastre

Rasp: Revista presei noastre #41528

Oamenii care îi ajută pe nevăzători să „vadă” filme la cinema.
„Singura lumină pe care o poţi oferi unui orb este lumina cunoaşterii"

„Singura lumină pe care o poţi oferi unui orb, este lumina cunoaşterii”. Acesta este motto-ul după care se conduce o fundaţie din Focşani. Cartea Călătoare se numeşte ea, iar de mai mulţi ani a devenit "arma" cu care persoanele cu deficienţe de vedere din România luptă pentru ca drepturile să le fie recunoscute şi respectate, pentru ca autorităţile să le faciliteze integrarea pe piaţa muncii, pentru ca societatea să le acorde mai multă înţelegere. După toate aceste lupte, victoriile au început să apară rând pe rând. Recent, Fundaţia Cartea Călătoare a mai cucerit un "bastion": primul Festival de Film pentru Nevăzători din România.

Imaginează-ţi că eşti într-o sală de cinema, unde urmează să ruleze filmul despre a cărui lansare ai tot auzit vorbindu-se. Dar nu vezi nimic sau zăreşti doar nişte umbre vagi. Nu ştii cum arată protagoniştii, nu ştii dacă acţiunea se petrece afară sau înăuntru, ziua sau noaptea. Nu poţi decât să ciuleşti urechile şi să asculţi replicile personajelor. Ai savura filmul cu aceeaşi plăcere? L-ai înţelege?

Pentru ei, cei care din cauza unor deficienţe de vedere se află într-o astfel de situaţie, Fundaţia Cartea Călătoare luptă încă din 2006. Au câştigat până acum mici bătălii, iar de curând au obţinut o victorie importantă: prima ediţie a Festivalului Naţional de Film pentru Nevăzători.

Desfăşurat la Bucureşti în perioada 15-19 mai, evenimentul a fost rezultatul muncii şi dedicării unor oameni care, de mai mulţi ani, încearcă să le uşureze şi, totodată, să le înfrumuseţeze vieţile celor care altfel ar trăi în întuneric. Aşadar, povestea Festivalului are rădăcini mai vechi.

Nevăzătorul care s-a ocupat de sistemul de facturare de la Romtelecom

La început a luat naştere, în Focşani, Fundaţia Cartea Călătoare. În 1997, mai exact, la iniţiativa lui Mircea Bucur, el însuşi nevăzător. La vremea respectivă lucra ca programator la Romtelecom.

„O să râdeţi: în Vrancea, sistemul de facturare era realizat şi supervizat de Mircea Bucur, care era persoană cu deficienţe de vedere. Credeţi-mă, nu a fost nicio dramă şi nu s-a întâmplat absolut nimic: nu s-au trezit oamenii cu trei facturi într-o lună sau alţii deloc şi tot aşa. S-a descurcat foarte bine”, a povestit pentru gândul Gabriela Dima, managerul Festivalului de Film pentru Nevăzători. „Aşadar, lucra ca programator la vremea respectivă şi tocmai apăruse Internetul în România. A realizat că Internetul reprezintă o oportunitate extraordinară de a-i pune pe nevăzători în contact şi a creat fundaţia, în ideea de a oferi primele cursuri de iniţiere în lucrul pe computer pentru nevăzători. Lucru care s-a şi întâmplat”, a adăugat ea.

Acesta a fost primul pas. Mai departe, Fundaţia Cartea Călătoare s-a preocupat de realizarea de cărţi pentru persoanele cu deficienţe de vedere: beletristică, manuale şcolare şi cursuri universitare.

„Motto-ul fundaţiei este acesta: Singura lumină pe care o poţi oferi unui orb, este lumina cunoaşterii. Acesta este scopul Fundaţiei Cartea Călătoare: de a face informaţia accesibilă cu ajutorul tehnologiilor moderne şi de a oferi şansa şi oportunitatea persoanei cu deficienţe de vedere să participe la viaţa culturală, viaţa socială, să beneficieze de educaţie şi să se poată angaja în muncă”, a spus Gabriela.

Aşadar, fundaţia a realizat două tipuri de produse. Unul dintre ele este cartea în format audio daisy, ce permite lectura selectivă cu ajutorul unui player.

„Din combinaţii de taste poţi merge la un anumit capitol, poţi merge la o anumită pagină, dacă ţi-a plăcut un anumit paragraf poţi să-l marchezi. Aceste cărţi audio daisy iniţial au mers în bibliotecile publice din România. Suntem în 41 de biblioteci publice din România, iar ele pot fi împrumutate gratuit de orice persoană cu deficienţe de vedere”, a explicat Gabriela.

În plus, de doi ani, în colaborare cu cinci universităţi din România şi, mai nou, cu cinci licee pentru deficienţi de vedere din ţară, fundaţia realizează manuale şcolare şi cursuri universitare: „Ele sunt atât în format audio daisy, cât şi în format Braille. Este un proiect pe care noi îl considerăm a fi foarte important, tocmai pentru ca ei să aibă şansa să se integreze în societate trebuie să aibă acces la educaţie şi să se poată angaja în muncă. Altfel, o să rămâi la statutul de asistat toată viaţa”, a mai spus Gabriela.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Revista presei noastre #41657

A facut ocolul lumii cu scaunul rulant - Povestea unui roman nascut fara sansa, intrat in Guiness Book Interviu

De cand a primit primul scaun cu rotile, in adolescenta, clujeanul Vasile Stoica doar asa s-a deplasat. A facut ocolul lumii cu scaunul sau, intrand si in Cartea Recordurilor. In ciuda handicapului sau, merge singur in calatorii si nu de putine ori s-a aflat la un pas de moarte. Are ce povesti celor ce vor sa-l asculte, iar pentru ceilalti va scrie o carte.

Recent, acesta s-a intors dintr-o calatorie pana la Strasbourg, unde a dus la Parlamentul European si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului o scrisoare a persoanelor cu dizabilitati din Romania. Misiune implinita, ca multe altele. Totusi, nu o data a fost tratat ca un cersetor.



Ati calatorit cu scaunul rulant 30 de zile, aproape 2.000 de km, din Lugoj pana la Strasbourg, Parlamentul European. Ce ati dorit sa transmiteti?

Da, intr-adevar am calatorit in fotoliu rulant manual timp de 30 de zile pana la Strasbourg, ajutandu-ma doar de forta bratelor si a mintii. A fost o calatorie scurta, avand in vedere ca este a 10-a calatorie de acest gen, iar cele anterioare au fost realizate pe distante mult mai mari. Cel mai lung turneu a fost de 36.000 km, in jurul lumii, timp de un an.

Prin ultima mea calatorie am vrut sa transmit Europei dorinta noastra, a persoanelor cu dizabilitati din Romania, ca suntem si noi europeni si avem nevoie de aceleasi drepturi ca si restul tarilor din CE. "Europa fara bariere" a fost deviza acestui proiect.

In primul rand, e vorba despre locurile si spatiile publice care nu sunt prea accesibile persoanelor in fotoliu rulant, persoanelor varstnice sau mamelor cu copii in carucior. Apoi e si problema pensiilor si a indemnizatiilor pentru persoanele cu handicap, care sunt foarte mici. Preturile la noi sunt mai mari decat in majoritatea tarilor din Europa, iar daca vrei sa ai un serviciu, ca sa poti supravietui, nu prea ai sanse din motive variate. In primul rand angajatorul, cand vede ca esti persoana cu handicap, te refuza. Pentru mine si multi altii aceste fapte inseamna discriminare.

Din punctul dvs. de vedere, mesajul a ajuns acolo unde trebuie, ati obtinut rezultatul scontat?

Avand in vedere ca am ajuns la Strasbourg, P.E., chiar in perioada vacantei, am o oarecare rezerva in ceea ce priveste rezultatul. Pentru mine e important ca am terminat acest ultramaraton in timp si mi-am imbogatit mintea si sufletul si am demonstrat inca o data ca vointa omului nu cunoaste limite. Totul e sa ai incredere in tine si vei reusi ceea ce ti-ai propus. Astept totusi un raspuns de la P.E.!

Care a fost cel mai dificil moment din calatorie?

In acesta calatorie am avut un moment in care am crezut ca voi muri, dar nu mi-a fost teama. S-a intamplat in Germania. La izvorul Dunarii am ramas dezamagit, deoarece era in renovare. Am plecat mai departe in directia Freiburg, pe un drum frumos, plin de brazi, dar numai in urcare. Astfel, am ajuns pana la 1.100 m altitudine, iar apoi am avut o cobarare foarte brusca pe un drum cu pietris, unde cu tot cu franele puse alunecam ca pe o partie. Am fost nevoit sa ma dau jos din carucior si sa franez si cu mainile si picioare, pe cat a fost posibil, pret de 300 m.

A fost cea mai obositoare zi din aceasta calatorie si dupa ce am ajuns in vale am realizat ca puteam sa mor acolo, fara sa ma gaseasca cineva zile la rand.

Au fost si alte momente in calatoriile mele cand se putea intampla acest lucru. In SUA, undeva prin statul Texas, pe cand faceam calatoria pe Route 66, am fost la un pas de moarte, deoarece un sarpe cu clopotei a sarit de pe marginea drumului si a scuipat veninul pe mana mea si pe rucsac. Mai tarziu am aflat ca puteam sa mor in 30 minute daca eram muscat. Pe acel drum trecea o masina la 2 - 3 ore.

Apoi, la Chicago, unde am innoptat la un motel tipic american (unde poti parca in fata camerei), am avut doua evenimente impresionante pe care le vezi doar in filmele americane. Dupa ce mi-am lasat bagajul la motel, am plecat in cautarea unui restaurant, iar dupa ce am luat cina, indreptandu-ma spre motel, pe o strada destul de aglomerata, la un moment dat a trecut cineva pe langa mine in fuga (nu era ceva neobisnuit deoarece americanii fac miscare peste tot) si apoi s-au auzit cateva impuscaturi, iar cel care trecuse alergand pe langa mine a cazut la cativa metri in fata mea, mort.

In aceeasi zi am avut un un "eveniment" la motelul unde am fost cazat. Chiar langa camera mea s-au cazat 3 indivizi si o blonda, care au descarcat din masina mai multe sticle de alcool si cateva lazi de bere. Spre diminieata au inceput sa se cutremure peretii si geamurile. Uitandu-ma pe geam, am vazut in fata camerei mele cum cei 3 indivizi se bat si, la un moment, unul din ei a scos din masina o ranga si l-a lovit pe un altul in cap, care a si murit pe loc. Politia si salvarea a aparut in mai putin de 5 minute.

Am aflat ulterior ca fusesem peste noapte in cel mai periculos cartier al orasului Chicago.

A existat in timpul calatoriei vreun moment pe care l-ati perceput ca fiind unul umilitor sau vreunul in care sa va fi simtit neputincios?

Au fost momente in viata mea in care am fost tratat drept cersetor, chiar daca nu am facut vreodata acest lucru, si m-am simtit umilit. Au fost si momente in care m-am simtit neputincios, din cauza faptului ca nu am cum sa alerg dupa o minge sau ca nu pot urca niste trepte cu picioarele mele, dar am trecut si peste aceasta problema.

Intr-o postare pe Facebook, spuneati ca indata ce ati iesit din Romania ati simtit diferenta. In ce fel, cum sunteti tratat dvs. si restul persoanelor in scaunul rulant aici si cum decurg lucrurile in afara?

M-am bucurat foarte mult cand am iesit din Romania, deoarece toti te respecta in trafic si au rabdare. Nu ca la noi, unde esti claxonat si injurat ca incurci circulatia! Nu as dori sa se inteleaga gresit! Eu iubesc Romania si aici doresc sa traiesc. Am trait aproape 5 ani in California si in fiecare an veneam in tara pentru a petrece una sau doua saptamani cu prietenii si familia.

Sunt foarte suparat pentru faptul ca in Romania persoanele cu handicap sunt tratate discriminatoriu si tocmai asta este unul din motivele pentru care am ramas si voi ramane in aceasta tara... Doresc sa schimb aceasta ideologie, mentalitate a unora vizavi de persoana cu handicap.

Ati calatorit singur? Afirmati pe aceeasi retea sociala ca in calatorie ati fost nevoit sa fiti extrem de atent inclusiv la hoti. Vi s-a intamplat sa vi se fure ceva?

Tot timpul am calatorit singur, cu exceptia unor portiuni din diferitele turnee, in care am fost insotit pe distante scurte fie de catre persoane in fotoliu rulant, biciclisti, atleti sau chiar politie si pompieri. Din pacate, s-a intamplat in turneele mele sa fiu si furat in unele din tarile prin care am trecut si chiar de catre "oameni" din tara noastra, dar prefer sa nu intru in detalii.

Vi s-a intamplat sa ramaneti fara mancare sau sa nu aveti unde innopta? Cum ati procedat?

Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa raman fara apa sau fara mancare si sa nu am unde innopta, dar de fiecare data m-am descurcat. Au fost zile cand am mancat doar fructe gasite in diferiti pomi sau arbusti de pe marginea drumului si au fost nopti dormite prin parcuri sau paduri, dar am inceput sa ma obisnuiesc cu acest mod de viata in calatoriile pe care le fac.

Pentru cei care isi imagineaza ca aceasta calatorie e o distractie pentru mine: nu e chiar asa. Ganditi-va cum e sa incepi o noua zi in alt loc, sa nu stii ce te asteapta pe traseu, sa nu ai nimic concret prestabilit: cazare, mancare, lichide etc.

Trebuie mare atentie in trafic, atentie la hoti, atentie la mancare, atentie la locurile accesibile, fotografii, filmari, vreme si altele. Toate astea trebuie monitorizate doar de mine, deoarece sunt singur pe drum. Sunt deja obisnuit sa fiu singur in turneele mele si ma descurc din ce in ce mai bine.

Oricum, eu fac aceste calatorii fara sa fiu fortat de cineva. Imi place ceea ce fac.
M-am confruntat cu mici probleme de accesibilitate la pensiunile si motelurile in care am stat peste noapte in anumite locatii din Austria si Germania. Culmea e ca in Serbia si Ungaria motelurile sunt mai accesibile.

Peripetii nu am avut, in afara faptului ca am fost nevoit sa innoptez intr-un parc la Ulm, in Germania, deoarece toate hotelurile erau ocupate la capacitatea maxima din cauza unui festival care era in desfasurare. Am avut si 3 zile cu ploi de vara, vant din fata si zone deluroase sau muntoase, dar am trecut cu bine.

Pana la Donaueschingen drumul a fost foarte frumos, in special de la Ulm in sus. In parcul de langa izvorul Dunarii am auzit doua femei vorbind romaneste si am intrat in vorba cu ele. Erau din Suceava. Se mutasera din Italia dupa 11 ani si locuiau de un an la Donaueschingen. Le-am povestit despre turneu. Au fost mirate ca pot sa fac asa ceva de unul singur. Le-am spus ca e dificil cu cazarile, dar nu s-au oferit sa ma ajute in vreun fel. Mi-au urat "drum bun".

Din punct de vedere al facilitatilor oferite persoanelor cu dizabilitati, care dintre tarile vizitate e cel mai bine dotata?

Pe o scara de la 1 la 10, in privinta accesibilitatii locurilor publice din localitatile prin care am trecut, as da urmatoarele punctaje tarilor din ultima calatorie: Romania 4, Serbia 4, Ungaria 6, Slovacia 5, Austria 8, Germania 9, Franta 9.

Pentru toate tarile prin care am trecut din 1993 pana in prezent as putea sa spun ca din Europa, Suedia, Danemarca, Olanda, Finlanda (partea de sud) sunt cele mai accesibile pentru persoanele in fotoliu rulant. Canada, Australia, Noua Zeelanda si SUA sunt favoritele mele la capitolul acces.

Ati calatorit chiar si pe celebra Route 66. Cum ati fost tratat si cum ati rezuma aceasta calatorie?

Traseul pe Route 66 a fost fabulos pentru mine, deoarece am intalnit oameni care nu credeam ca exista in acele parti ale lumii. Ma refer la statele din centrul SUA, unde oamenii sunt mult mai primitori si mai prietenosi si unde mi-am facut prieteni pe care nu-i voi uita vreodata. Pe coastele SUA oamenii sunt mult mai distanti si chiar daca te saluta si zambesc politicos, nu sunt ei.

Am avut aventuri placute pe durata turneului pe R66 si chiar imi doresc sa refac traseul, dar pe o perioada mai lunga, pentru a cunoaste cat mai multe din istoricul acestui drum.

Ati calatorit in jurul lumii si ati intrat in Cartea Recordurilor. Care simtiti ca e cea mai mare realizare a dvs.?

Multi nu inteleg. Pentru mine cea mai mare realizare e ca am ajuns pana aici, nu recordurile si performantele mele. Eu am vrut de mic copil sa imi demonstrez mie ca pot sa realizez ceva mai mult decat cei care nu au un handicap. Inca incerc sa demonstrez acest lucru prin tot ce fac. Realizarea cea mai mare nu e nicidecum una din performantele mele, e ceea ce fac zi de zi... Sa cred in mine si sa ajut pe altii!

Asa v-ati nascut sau e vorba de un handicap dobandit?

M-am nascut cu handicap. De la varsta de un an pana la sapte ani am stat mai mult prin spitale, timp in care am fost operat de 13 ori la ambele membre inferioare, deoarece m-am nascut cu parapareza spastica accentuata. Din pacate, toate aceste interventii nu au rezolvat prea mult situatia mea medicala. Am ramas sa-mi petrec toata viata intr-un fotoliu rulant.

Faptul ca aveti dizabilitati v-a stimulat sa va dezvoltati in alta directie? Cu ce va ocupati?

Eu sunt "multilateral dezvoltat" (cum era pe vremea lui Ceausescu). De la 6, 7 ani desenam, iar acum e o pasiune, pictez cam de toate, sculptez in lemn, realizez web-siteuri pentru cine are nevoie, repar carucioare, repar computere, dau indicatii (rade)... Deci sunt bun la toate!

Care este singurul lucru pe care l-ati transmite autoritatilor romane si ce sfat ati da unui copil cu aceeasi dizabilitate?

Singurul meu sfat pe care l-as transmite autoritatilor romane e sa respecte legea si sa o puna in aplicare. Exista legea Legea 448 2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care nu se respecta de cand a fost promulgata.
Pentru mine, asta inseamna discriminare!

Sfatul meu pentru copiii cu dizabilitati este sa faca sport cat mai mult si sa aiba incredere in fortele proprii. Doar asa vor reusi in viata!
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Revista presei noastre #41658

INTERVIU | Destainuirile unui campion tintuit in scaun cu rotile: "Au aparut primele semne ca picioarele mele se trezesc la viata"

Ciprian Anton e unul dintre oamenii pentru care vointa si ambitia sunt litera de lege. Campion national la tenis, la nivelul aferent problemelor sale, Ciprian lupta ca un erou sa se recupereze dupa un nefericit accident de munca petrecut acum 12 ani si spera ca intr-o zi sa redevina ce a fost. El a acordat un interviu pentru www.iClara.ro, o discutie care ar trebui sa ne faca pe toti sa recalculam valorile vietii.



Ciprian, probabil ca ti-a fost foarte greu in momentul cand ai aflat ca va trebui sa te deplasezi intr-un scaun cu rotile. Cum ai reusit sa-ti recastigi increderea in tine si sa mergi mai departe?
Accidentul suferit, practic, mi-a schimbat viata atat mie cat si familiei si prietenilor mei. A fost un soc extrem de mare ca dintr-un tip foarte activ, asa cum imi place sa spun ca eram, sa ma trezesc intr-un scaun cu rotile, mai mare decat mine, si in permanenta sa depind de un insotitor.

Si ce s-a intamplat apoi?
Dupa trei ani de la accident am fost invitat de catre Fundatia Motivation Romania-Bragadiru sa iau parte la un stagiu de recuperare kinetoterapeutic, dar si sa invat sa redevin independent. In cele doua saptamani de recuperare, m-am descurcat foarte bine, iar cei de la fundatie m-au rugat sa raman in continuare si sa activez ca voluntar in calitate de instructor de recuperare activa.

Te-ai bucurat sa primesti aceasta provocare?
Era un lucru extraordinar pentru mine, mai ales ca exact in acea perioada reusisem sa devin independent, iar faptul ca ma faceam util pentru alte persoane cu handicap m-a incarcat cu si mai multa energie. Imi demonstram mie ca pot fi un om activ, dar si parintilor mei care isi doreau sa ma vada si sa ma stie mult mai independent in actiunile pe care trebuia sa le desfasor zilnic. La fundatie, timp de patru saptamani, trebuia sa am grija in permanenta de alte opt persoane utilizatoare de fotoliu rulant si impreuna sa invatam cum sa utilizam corect scaunul rulant in diferite situatii, cum ar fi un banal transfer pe toaleta, fotoliu, pat, salteaua pentru exercitiile de kinetoterapie, alte scaune fixe. Invatam sa utilizam scaunul rulant astfel incat sa putem trece peste praguri, obstacole arhitecturale sau sa urcam si sa coboram rampe de acces situate in diferite locatii sau institutii publice.
...
Purtam discutii tematice despre generalitati ale traumatismului vertebro-medular si uneori dupa caz, faceam consiliere psihologica cu scopul de a trece putin mai usor peste toate greutatile cu care ne confruntam cu totii imediat dupa instalarea unui traumatism atat de sever. Fiind parte din acest minunat proiect, mi-am recastigat increderea in fortele proprii si astfel am ajuns un exemplu de urmat pentru alte persoane cu diferite tipuri de handicap, lucru care m-a determinat ulterior sa imi termin studiile, sa obtin permisul de conducere si sa administrez un club sportiv.

"La doi ani de zile de la primul meu contact cu tenisul, in cadrul primului turneu national de tenis organizat de FRT, in Bucuresti, am reusit sa-l inving pe prietenul meu, care ma initiase in acest sport. Pentru mine, acea victorie fost cea mai mare realizare din punct de vedere sportiv"

De ce ai ales sa joci tenis?
In perioada 2006-2008, timp in care am locuit la fundatia Motivation, am facut cunostinta cu mai multe ramuri sportive destinate persoanelor cu handicap. Aici se organizau tabere sportive destinate oamenilor cu nevoi speciale, iar eu am avut marele noroc sa fac parte din echipa de baschet in scaun rulant a Romaniei pentru o perioada de timp foarte scurta. Am participat anual la jocurile nationale, eveniment organizat de Comitetul Paralimpic Roman si am avut intotdeauna rezultate foarte bune la atletism, tenis de masa, inot si aruncarea sulitei. Se mai organizau si tabere de tenis de camp evenimente la care erau invitati antrenori din strainatate, dar si oameni care initiau acest sport si la noi in tara. M-am indragostit de acest sport, imediat dupa ce am luat in mana o racheta de tenis si am inceput sa schimb cateva mingi cu un coleg care se afla tot intr-un scaun rulant, si care juca tenis mult mai bine decat mine. La doi ani de zile de la primul meu contact cu tenisul, in cadrul primului turneu national de tenis organizat de FRT, in Bucuresti, am reusit sa-l inving pe prietenul meu, care ma initiase in acest sport. Pentru mine, acea victorie fost cea mai mare realizare din punct de vedere sportiv. Acest sport este foarte complex, pune in miscare intreg sistemul muscular, dar stimuleaza foarte bine si gandirea.

Deci n-a fost tenisul sportul tau favorit...
Inainte de accidentul suferit in anul 2003, eram o persoana foarte activa si ma implicam in foarte multe activitati individuale sau de grup. Am practicat in special handbalul, timp de doi ani, insa fara a avea rezultate remarcabile. Dupa ce am renuntat la echipa de handbal, m-am oprit intr-o sala de judo timp de aproximativ sase ani. Acest sport m-a ajutat sa fiu mereu intr-o conditie fizica excelenta. Datorita practicarii acestui sport am rezistat mai bine impactului violent cu solul in momentul accidentului de munca prin cadere de la inaltime. Sunt absolut sigur ca voi reveni la aceste pasiuni sportive ale copilariei. Sunt la fel de sigur ca starea mea de sanatate se va imbunatati in timp si voi avea din nou puterea sa execut un procedeu din Judo sau chiar sa arunc din deplasare la poarta de handbal.

"Imi plac eleganta si precizia lui Roger Federer, dar si puterea lui Novak Djokovic de a reveni in meci de fiecare data atunci cand este usor condus, insa si jocul absolut spectaculos al lui Rafael Nadal"

Ai vreun idol in lumea "sportului alb"?
Imi plac eleganta si precizia lui Roger Federer, dar si puterea lui Novak Djokovic de a reveni in meci de fiecare data atunci cand este usor condus, insa si jocul absolut spectaculos al lui Rafael Nadal. Pe plan national urmaresc tot ce se intampla, sunt extrem de mandru de performantele Simonei Halep si ma laud mereu cu performantele sportivilor romani, atunci cand merg prin turnee internationale.

Cum ai aflat de Centrul de Recuperare Medicala Hipocrat, locul unde ai inceput un program intens de recuperare medicala?
Am aflat de aceasta clinica in urma cu aproximativ doua luni, prin intermediul agentiei de PR condusa de Clara Ilie. O data ajuns in incinta acestei clinici de recuperare, de care pot spune ca este singura de acest fel din tara, am fost impresionat de aparatura de exceptie pentru tratament, de personalul bine pregatit in acest domeniu. Dupa un consult de specialitate foarte amanuntit, mi-a fost recomandat un tratament personalizat pentru afectiunea de care sufar impreuna cu kinetoterapeutul George Neagu.

Pe ce se bazeaza sedintele tale de recuperare? Ai un program in care iti sunt antrenati doar muschii sau si sistemul nervos?
Specialistii Centrului de Recuperare Medicala Hipocrat mi-au recomandat patru proceduri de baza pe diferite aparate si care antreneaza intregul sistem neuro-muscular. Prin intermediul acestor proceduri specifice afectiunii de care sufar, reusesc sa-mi tonific musculatura deja existenta si functionala a trenului superior, dar si sa stimulez foarte eficient functiile lente ale membrelor inferioare, care imi sunt afectate de traumatismul instalat.

"Bicicleta electrica ma ajuta sa constientizez miscarea de pedalare, o miscare deloc straina de mine, eu cunoscand foarte bine grupele musculare care trebuie sa le solicit si care m-ar ajuta sa execut acest exercitiu"

Povesteste-ne despre cele 3 aparate, la care tu faci progrese?
Execut un program foarte complex de recuperare pe patru aparate de baza: bazin, aparat standing, bicicleta si robotul GeoEvolution. Aparatul standing imi da posibilitatea sa stau in pozitie ortostatica (in picioare) cu genunchii blocati, si sa execut o serie de miscari succesive spre inainte-inapoi, stanga-dreapta, timp in care am posibilitatea sa urmaresc un ecran pe care sunt afisate diferite sarcini pe care eu trebuie sa le execut. Practic, trebuie sa ma aplec spre inainte si sa culeg fructe urmand ca apoi, aceste fructe sa le asez intr-un cos. Ca fructele sa ajunga in acel cosulet, sunt nevoit sa fac foarte multe manevre in diferite pozitii, si cu un grad foarte mare de efort controlat. Pentru mine, un lucru foarte nou si important este acela ca toate aceste aparate computerizate pe care lucrez, ma determina sa execut miscari ale membrelor inferioare intr-un mod aproape inconstient, stimuland foarte bine subconstientul. Bicicleta electrica ma ajuta sa constientizez miscarea de pedalare, o miscare deloc straina de mine, eu cunoscand foarte bine grupele musculare care trebuie sa le solicit si care m-ar ajuta sa execut acest exercitiu. Robotul GeoEvolution mi-a atras atentia intr-un mod deosebit, imediat dupa ce l-am observat. Acest dispozitiv care poate sa execute multe functii de miscare a membrelor afectate, este si un produs revolutionar, care reeduca mersul de la nivel fizic muscular-articular, pana la cel mental-vizual. In Romania, nu sunt sigur dar cred ca Hipocrat este singurul loc unde se afla un astfel de robot

Pe langa exercitiile cu robotul, mai faci si o serie de excercitii de recuperare in apa. Care dintre ele simti ca te solicita cel mai mult?
In bazin trebuie sa fac o serie de exercitii si de miscari pasive executate cu ajutorul unui kinetoterapeut. Aceste exercitii au si rolul de a relaxa musculatura foarte contractata si practic ma ajuta sa fiu pregatit pentru o noua serie de exercitii la care eu trebuie sa depun un efort mult mai mare. Exercitiile sunt de tip activ, motiv pentru care sunt obligat sa le realizez cu o maxima concentrare si efort, astfel incat sa execut mersul normal intre barele paralele in apa. Nu pot sa spun cu exactitate, care dintre toate aparatele de lucru mi se par mai solicitante. In apa imi este extrem de greu sa ridic genunchii la piept si sa constientizez aceasta operatiune in profunzime. Mersul cu greutati la picioare prin apa este la fel de solicitant, dar nici macar o secunda nu ma gandesc ca imi este imposibil sau extrem de greu, sa realizez acest program de recuperare kinetoterapeutic de care aveam atata nevoie. Au trecut multi ani de cand pun mai mult accent pe tenis, iar programul de recuperare kinetoterapeutic si refacerea sportiva a lipsit cu desavarsire.

Medicii sustin ca ai sanse foarte mari de recuperare, tu ce crezi dupa aceste sedinte? Cat timp vei urma programul de recuperare la Centrul Hipocrat?
Am avut deosebita placere sa-l cunosc pe directorul acestui centru medical, care m-a primit cu bratele deschise si care este destul de optimist in ceea ce priveste recuperarea mea. Cu o foarte mare siguranta si lejeritate, domnul director mi-a povestit cu lux de amanunte despre alte cazuri rezolvate cu succes sau partial, intalnite in cariera sa de medic si de manager de spitale. Toate aceste lucruri discutate si stiute de la echipa Hipocrat ma ajuta sa fiu mai optimist, sa muncesc cu mai multa constiinciozitate in obtinerea unui rezultat satisfacator. In urma a celor sase sedinte efectuate pana in prezent, simt ca s-au intensificat putin toate starile de bine si senzatiile pe care le aveam in membrele inferioare. Am simtit arsuri, intepaturi si senzatie de amorteala generala la nivelul picioarelor si vreau sa cred ca aceste stari sunt primele semne ca picioarele mele se trezesc la viata. Faptul ca execut la Centrul Hipocrat un program de recuperare foarte complex, personalizat si de cea mai buna calitate, imi da puterea si speranta ca intr-o buna zi voi merge din nou pe picioarele mele, ca ma voi plimba prin parc la brat cu sotia, copiii si parintii mei si ca voi avea mult mai multa libertate de miscare sa pot face lucruri frumoase si de folos oamenilor care au nevoie de mine.
via
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Revista presei noastre #41785

A doua viaţă. Medicul care a reuşit să transforme propria dramă în speranţă pentru alţii



Premiat cu aur la Salonul de Invenţii de la Geneva, profesorul Gelu Onose de la spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti luptă să redea speranţa pacienţilor paralizaţi. El însuşi este dependent de un scaun cu rotile, după un accident de maşină, dar nu s-a resemnat. Îşi face meseria cu aceeaşi iubire pentru oameni. Aflaţi povestea medicului învingător pentru care viaţa continuă, chiar şi după un episod dramatic.

VIDEO

Profesorul Gelu Onose a rămas paralizat de la brâu în jos în anul 2000, după ce a suferit un accident de maşină în timpul unei vacanţe. De atunci, este imobilizat într-un scaun cu rotile. Însă pasiunea pentru medicină şi devotamentul faţă de oamenii aflaţi în suferinţă l-au ajutat să îşi depăşească handicapul pentru a-i încuraja pe pacienţii săi să meargă din nou.

„Încerci cu toate armele colaterale cât poţi şi atunci, uneori, la bolnavii care necesită prin demobilizarea aferentă depresiei le dau exemplul meu”, spune prof. dr. Gelu Onose, şeful secţiei de Recuperare Neuromotorie de la spitalul Bagdasar Arseni.

De 10 ani, profesorul Onose este şeful Secţiei de Recuperare Neuromotorie de la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, unitate pe care a ridicat-o la rang de clinică universitară. Aici ajung pacienţi cu leziuni cerebrale şi probleme ale măduvei spinării. Mulţi dintre ei au suferit accidente rutiere grave.

„Nu îmi aduc aminte de accident. Mi-au zis. Mi-au povestit. Nu ştiu nimic”, spune Anca Vasile, pacientă.

„Întârziasem la muncă, am traversat strada şi un camion a dat peste mine. Două luni am stat în comă indusă. După ce m-am trezit, mi-am văzut piciorul tăiat. Aveam impresia că e sub mine, cumva”, spune o altă pacientă, Cristiana Popa.

„Aşteptând vindecarea ce nu ştiu dacă va veni, ceea ce ne rămâne este o modalitate de abordare multidisciplinară a pacienţilor. Asta pentru noi e o permanentă provocare, derulare a multor domenii şi cunoştinţe din toată medicina”, spune prof. dr. Gelu Onose.

Pentru pacienţii săi, profesorul Onose a căutat mereu soluţii. După ani de cercetare, cu ajutorul unor ingineri a inventat un costum robotic care ar putea ajuta persoanele imobilizate să meargă. Invenţia sa a fost premiată cu aur la Geneva în anul 2008. Din lipsă de fonduri, proiectul a fost însă oprit.

„Lumea nu este făcută pentru fotoliul rulant, oricâte adaptări şi oricât de generoasă ar fi vreo societate. Asta pot să v-o spun şi din propria experienţă, uneori amară. Un astfel de exoschelet ar permite repunerea pe picioare a pacienţilor. Evident, nu să fugă la olimpiadă. Pentru asemenea pacienţi cu paralizii grave principiul este: de la pacient, mai nimic, de la costum - totul, ceea ce nu este simplu”, spune medicul.

Profesorul Gelu Onose este un exemplu pentru colegii săi mai tineri. Medicul Cristina Popescu este mâna sa dreaptă.

„Am respectat tot timpul ce m-a învăţat de-a lungul anilor şi consider că a făcut o treabă bună”, spune asist. univ. dr. Cristina Popescu, medic specialist medicină fizică şi balneofiziologie.

Profesorul Onose a reuşit să transforme drama sa în speranţă pentru alţii. Ştie că orice încercare poate fi depăşită atunci când nu te resemnezi. Cu toate acestea, medicul are un singur regret: autorităţile nu sunt interesate să-i valorifice invenţia care ar ajuta mii de oameni să meargă din nou.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Revista presei noastre #41793

Impresionant, emotionant... , raman fara cuvinte.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Revista presei noastre #41811

DRAGII MEI !
A VENIT ZIUA CE-A MARE SI ANUME APARITIA MEA LA X FACTOR, VINERI 25 SEPTEMBRIE INCEPAND CU ORELE 20,30 VOI FI PREZENT CA SI CONCURENT IN CADRUL CONCURSULUI X FACTOR CE SE VA DIFUZA PE ANTENA 1, INCERC SI PROMIT CA O SA FAC TOT POSIBILUL SA PLEC DE AICI CU 3 DE DA, DACA SE VA INTAMPLA ACEST LUCRU, AM MAREA RUGAMINTE LA DUMNEAVOASTRA DE A MA SUSTINE SI DE A-MI OFERI VOTUL, VOT PE CARE MA BAZEZ, ESTE GRATUIT, TOTUL CE TREBUIE SA FACETI ESTE SA DESCARCATI APLICATIA X FACTOR IN PREALABIL IAR DIN MOMENTUL CE VOI FI DIFUZAT PE POST, VOTUL ESTE OPERATIONAL PENTRU NELUTU TRANDAFIR, VA MULTUMESC, VA IUBESC, VA IMBATRISEZ CU DRAG, PROMIT SA NU VA DEZAMAGESC, CU STIMA, N.T.



Neluţu Trandafir are 50 de ani şi jumătate din ei şi i-a petrecut în scaunul cu rotile. Un accident teribil de maşină, în care a preferat să-i salveze viaţa unei fetiţe şi să şi-o schimbe total pe a lui, a făcut ca totul să fie altfel.

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Revista presei noastre #41845

Urmăreşte aici o lecţie de viaţă predată de Petruş Buzescu, buzoianul ţintit într-un scaun cu rotile

De 12 ani se află în scaun rulant, dar reprezintă o lecţie de viață. După ce cinci ani a făcut doar recuperări medicale, acum Petruș Buzescu lucrează zilnic 8 ore. Știe câtă nevoie au cei ca el de scaunele cu care se deplasează, așa că a ales să repare scaune cu rotile. Colegii săi de la Fundația “Sfântul Sava” îl admiră și sunt surprinși de ambiția și optimismul pe care le are. Urmăriţi un material realizat de Denisa Irimia şi Alin Costin.



Pe Petruș Buzescu l-am găsit astăzi într-un atelier de reparații al Fundației “Sfântul Sava” unde schimba roțile unui fotoliu rulant folosit de un bătrân. În ultimul an, atelierul este cea de-a doua casă a lui. Aici stă stă zilnic 8 ore. Petruș are 33 de ani și de 12 ani se află în scaun cu rotile. Era șofer profesionist și la o cursă a fost implicat într-un accident rutier. Impactul a fost atât de puternic încât, după aceea, Petruș nu și-a mai putut mișca mâinile și picioarele. Au urmat aproape 6 ani de ședințe de terapie în urma cărora tânărul a reușit să își recupereze o parte dintre reflexe iar acum își poate mișca mâinile ca un om normal. Ani de zile a crezut că viața sa nu mai este deloc ca înainte, însă și-a dat seama că pesimismul nu îl ajută.

Așa că Petruș a început să iasă din nou la plimbare, să își facă noi prieteni pentru că cei pe care îi avea înainte l-au părăsit și chiar a început să își caute un loc de muncă. A lucrat o perioadă la o fabrică de scaune rulante iar de un an munceşte la Fundația “Sfântul Sava” din Buzău, unde repară scaunele persoanelor cu dizabilități.

Acum lucrează 8 ore și repară chiar și 2-3 scaune într-o singură zi. Pentru el munca nu e o povară, ci o plăcere și totodată un bine făcut semenilor lui. Nici dizabilitatea pe care o are nu îl împiedică să își desfășoare munca, doar atunci când manevrează scaunele stricate pe bancul de lucru mai apelează uneori la colegi.

Colegii lui sunt uimiți de tăria de caracter pe care tânărul o are dar și de pasiunea cu care lucrează. Aceștia spun că Petruș poate fi un exemplu de urmat pentru toate persoanele aflate într-un scaun rulant.

De parcă nu ar fi suficient ce face, Petruș nu și-a uitat nici vechea meserie. Pentru că ani de zile a condus toate categoriile de autovehicule, acum și-a adaptat mașina personală ca să se poată deplasa. În afară de cursele de acasă până la serviciu, Petruș face și plimbări pe distanțe mai lungi.

Petruș Buzescu ajută acum la Fundația “Sfântul Sava” și cu mașina adaptată pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. În plus, el își face planuri noi și ar vrea să învețe și alte meserii pe care le poate face din scaunul cu rotile.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Revista presei noastre #41850

Daca ma gandesc la fundati, o.n.g.-uri, si locuri de munca , eu spun asa ;

Cel putin in orasele capitala de judet, in cladirea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului ar fi posibila amenajarea unei camere de lucru. Acolo sa fie angajate doua persoane cu dizabilitati cu contracte de munca.

Ar avea urmatoarea obligatie de serviciu. Sa recruteze toate persoanele cu dizabilitati din evidenta D.G.A.S.P.C. si in baza unei planificari ... toate persoanele sa fie invatate sa utilizeze calculatorul.

Nu se face asa ceva si din comoditate dar si de frica informatizarii generale. Parerea mea ! :( :( :(

P.S.
Intr-un articol din susul acestei pagini Zurli a scris;
"Ambii duc un trai peste limita decentei, raportat la calitatea de statut "persoana cu nevoi speciale".
Sunt destule alte persoane cu dizabilitati la care demnitatea primeaza in fata ipocriziei si a bunului simt, care au intr-adevar nevoi, dar nu iau televiziunile la rand solicitand bani, asa cum o face George, mai ales.
Masini a cersit si a primit, mai are cerut *ue Bleah :evil:

RUSINICA!!! "


In opinia mea, persoanele care au nevoie de un fotoliu/carucior fie el si performant ar trebuii sa-l primeasca gratuit de la Casa de Sanatate ,in baza uni recomandari medicale. In urma cu 20 de ani acest lucru era posibil in baza legii. :(
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Revista presei noastre #41890

Povestea călugărului paralizat care socializează cu degetele de la picioare: „Toată viaţa mea este minunată!“

Ilie Pătraşcu, un monah care locuieşte într-un centru social din judeţul Vâlcea, păstrează legătura cu lumea din jurul lui cu ajutorul unei reţele sociale. Bărbatul tastează cu picioarele şi se încăpăţânează să susţină că viaţa e frumoasă, deşi trupul lui e doborât de o boală gravă.



Călugărul Iov, pe numele său de mirean Ilie Pătraşcu (53 de ani), este un om a cărui existenţă a fost marcată de nenumărate suferinţe. A fost abandonat la naştere, când mama lui a aflat că afecţiunea copilului, tetrapareza spastică (o boală gravă care afectează membrele), nu avea leac. Ilie a ajuns atunci în grija bunicii, cea care l-a ocrotit timp de 33 de ani.

Copilăria lui Ilie Pătraşcu a fost un alt chin, cum singur recunoaşte. Din cauza handicapului locomotor sever de care suferă, monahul a fost obligat să-şi petreacă mai tot timpul închis în casă. La şcoală nu a mers niciodată, dar asta nu l-a împiedicat să-şi hrănească setea de cunoaştere, să înveţe să scrie şi să citească.

Citeste mai mult...
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Revista presei noastre #42025

A doua viaţă a lui Cătălin Mariş

O fotografie surprinsă din public, la Electric Castle, a generat un val de emoţie în mediul online. Un tânăr în scaun cu rotile, ridicat pe braţe deasupra mulţimii, trăia cu intensitate momentul Prodigy.

Imaginea, pe care o vedeţi mai jos, s-a scufundat în arhiva reţelelor de socializare, dar povestea lui Cătălin Mariş (30 de ani), care trăieşte în Italia, trebuie spusă mai departe: e relevantă pentru restricţiile impuse în România persoanelor paraplegice.

electric_castle__catalin_maris__foto_adrian_rosca__720.jpg


L-am întâlnit pe Cătălin Mariş la un curs de tenis pentru persoane cu dizabilităţi, pe care a ţinut să-l organizeze lângă Cluj, oraşul unde a absolvit cursurile Facultăţii de Geologie.

Născut la Vatra Dornei, Cătălin a suferit un accident cumplit în vara lui 2010. Se afla pe motocicleta condusă de un prieten, acesta a pierdut controlul, iar Cătălin a fost proiectat direct într-un coşmar.

"A fost prima oară când mă urcam pe un motor. Eram fericit că voi trece prin experienţa asta. M-am trezit apoi pe un pat de spital, învinuind pe toată lumea. Mai târziu, am învăţat să iert, să înţeleg că a fost doar un accident".

Verdictul a fost crunt, leziune cervicală, iar experienţa din Spitalul de Recuperare din Iaşi a rămas încă o amintire dureroasă. "M-au anunţat cu câteva zile înainte - ok, trebuie să mergi acasă, nu mai putem face nimic. Practic, m-au dat afară! Nu mi-au oferit nici măcar ambulanţă până la Vatra Dornei. M-au scos în faţa spitalului într-o pătură, pe care a trebuit să le-o înapoiez. Am fost dus într-un Golf, cu leziune cervicală, până în Vatra Dornei, cel mai urât drum din viaţa mea. Mi-a fost rău, chiar am crezut, în unele momente, că voi muri", povesteşte Cătălin.

A rămas câteva luni imobilizat la pat. Posibilitatea de a pleca la Cagliari, la un centru de recuperare, l-a salvat. "Acolo, lucrurile s-au schimbat total pentru mine. De la deznădejde şi depresie, am început să văd speranţă şi posibilitatea de a face progrese reale. Am hotărât să mă stabilesc în Italia. Sportul m-a ajutat enorm. Am făcut canotaj după ce am ieşit din spital. Aşa mi-am dat seama că, dacă pot să fac asta, atunci pot să fac absolut totul. Pot să trăiesc singur şi pot să am viaţa pe care am avut-o înainte. Şi, mai presus de toate, să fiu fericit".

Citeste mai departe... ;)

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Revista presei noastre #42303

Povestea PETREI PINTELEI

Petra Pintelei are 21 de ani și studiază în paralel Relații Internaționale și Studii Europene și Limbi Moderne Aplicate. Petra vorbește fluent limbile engleză, spaniolă, portugheză și turcă și, mai nou, studiază rusa și finlandeza. Petra spune că lumea este o poveste magică și că fiecare zi este un drum.



Radu Sergiu Ruba va comenta povestea Petrei Pintelei. In ciuda deficienţelor de vedere, tânăra de 18 ani vorbeşte cinci limbi străine şi a câştigat numeroase concursuri naţionale şi inţernationale. Petra este un adevărat exemplu pentru cei care au aceleaşi probleme ca şi ea, şi nu numai pentru aceştia. Ea demonstreză în fiecare zi că trebuie să ai curaj pentru a a-ţi atinge visele şi pentru a nu te lăsa doborât de problemele cu care te confrunţi din cauza handicapului.



  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Revista presei noastre #42462

Craciun Alexandru Flavian - Face tenis de performanta, din scaunul cu rotile - Editia 295



Craciun Alexandru Flavian - Campion la tenis in scaun cu rotile - Editia 296



Flavius a primit un cec in valoare de 3500 Euro in vederea achizitiei unui scaun performant pentru tenis de camp din Regatul Unit (UK), din partea Fundatiei Olga Gudynn din Romania, chiar din partea D-nei Olga Gudynn.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Revista presei noastre #43112

Cluj: Un actor de comedie a testat reacția șoferilor care parchează mașina pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități

Un actor de comedie clujean, Mircea Bravo, a adunat zeci de mii de aprecieri pe o pagină de socializare și alte zeci de mii de distribuiri, după ce a postat un videoclip în care a testat reacția conducătorilor auto care și-au parcat mașinile pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.

El i-a întâmpinat cu un scaun cu rotile pe cei care-și parcau mașinile în locuri nepotrivite și le oferea ajutorul, ca și cum respectivii ar fi fost persoane cu dizabilități.

Cluj: Un actor de comedie a testat reacția șoferilor care parchează mașina pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Revista presei noastre #43175

Lecţia de viaţă a lui Lorelai, fetiţa fără mâini care trăieşte fiecare zi ca pe un miracol. „Visez uneori că am aripi de înger şi pot să zbor”

Cad de 10 ori, dar mă ridic de 20! Sunt frumoasă, deşteaptă şi voi ajunge celebră. Le-aş spune oamenilor să creadă în miracole, ca mine, pentru că atunci când inima este dăruită unui ţel pur, înalt, poate face miracole. Bineînţeles, dacă dorim acest lucru cu adevărat, spune Lorelai Pârvan, o fetiţă născută fără mâini şi fără femur, care nu se împiedică în vorbe şi poartă după ea trăiri cât pentru o viaţă. Când s-a născut, medicii nu i-au dat nicio şansă. Acum Lorelai are 13 ani, participă la olimpiade şi concursuri şi a scris şapte cărţi. Lorelai vede fericirea în lucrurile pe care noi am uitat de mult să le mai privim. „Visez uneori că am aripi de înger şi pot să zbor. Zâmbetele oamenilor îmi dau aripi şi pot să zbor”, sunt două dintre versurile cântecului „Aripi de înger” pe care Lorelai l-a lansat şi despre care spune că este un mesaj pentru generaţia care se teme în faţa unui viitor incert.

copil23.jpg


''Puterea există în fiecare dintre noi, este dată de Dumnezeu şi depinde de educaţia primită", îmi mărturiseşte Lorelai. Zâmbesc, dar am ochii în lacrimi. Rar mi-a fost dat să văd cum curajul şi dorinţa de a face lucruri măreţe s-au cuibărit într-un copil, pentru că Lorelai are doar 13 ani, dar maturitatea unui adult. Pe chipul ei poţi descoperi inocenţa, pasiunea pentru lucrurile care îi plac, iubirea pentru cei apropiaţi. Lorelai Pârvan s-a născut fără mânuţe şi a fost abandonată în spital de cea care i-a dat viaţă, dar în jurul ei împrăştie doar iertare. “Iubirea înseamnă a trăi în armonie cu semenii, într-un respect total, şi a fi de folos celor care au nevoie de tine. Dumnezeu l-a făcut pe om din iubire, atâta timp cât există iubire, există iertare, cred că iertarea este cea mai de preţ dovadă de iubire a omului”.

Îi admir chipul. Acolo, blândeţea pare că şi-a câştigat dreptul de a se odihni în voie. Pentru ea, cuvântul obstacol nu există, Lorelai ştie că a câştigat deja cele mai importante bătălii. Boţul de om, care nu a vorbit şi nu a mers până la patru ani, a hotărât, într-un moment, când nimeni nu se mai aştepta, să-şi ia revanşa în faţa vieţii, şi de atunci nu s-a mai oprit. Astăzi, micuţa vede fericirea în lucrurile pe care noi am uitat de mult să le mai privim. Adoră să trăiască prin muzică şi poezie: “Fericirea reprezintă ochii calzi ai mamei mele, o melodie care se reflectă în sufletul meu, un vers ce-mi readuce cu el suave amintiri şi pe care sunt bucuroasă să-l citesc, porumbeii care zăbovesc la fereastra mea, primii fulgi de nea, primii ghiocei, bucuria de a fi alături de prietenii mei etc”.

Dincolo de toate astea, personajul ei preferat rămâne însă Viorica Pârvan, asistentul maternal care, în urmă cu 13 ani, i-a hărăzit un alt drum, unul fără înfrângeri, doar cu izbânzi: “La mama Vio îmi place totul. Este eroina mea, un om cu calităţi şi defecte, ca mulţi alţii, dar care îşi respectă statutul de om şi de mamă, ca nimeni alta. Neobosirea ei se dovedeşte că n-a fost în zadar, o iubesc şi o voi iubi veşnic! I-aş transmite multe, dar mă rezum la aceste versuri: "O, mamă a sufletului meu/ Când mă priveşti, mă simt un zeu! Simt că am lumea la picioare/ Iar eu, cel mic, sunt totuşi mare! Ce pot să-ţi dăruiesc eu oare?/ Un mărţişor şi-o floare mare/ Ce nu mai are asemănare”.

lor.jpg


Lecţia de viaţă a lui Lorelai, fetiţa fără mâini care trăieşte fiecare zi ca pe un miracol. „Visez uneori că am aripi de înger şi pot să zbor”
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Revista presei noastre #43274

  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .