SUBIECT: Misterele Cavalerilor Templieri

Cine au fost cu adevarat Templierii? Cu siguranta raspunsul la aceasta intrebare va genera o serie intreaga de opinii, in functie de cel ce raspunde la intrebare.

Dupa victoria din Prima Cruciada, un grup de cavaleri, condusi de Hugues de Payens, s-au oferit ca forta militara voluntara Patriarhului Ierusalimului. Aceasta forta militara avea rolul de a proteja crestinii ce plecau in pelerinaj catre locurile sfinte. Astfel, in anul 1118 AD, regele Baldwin al II-lea le-a oferit Templierilor ca resedinta cel mai disputat loc religios din lume la ora actuala - Templul Mount.

Coincidenta sau nu, cei noua cavaleri au continuat sa fie singurii care formau Ordinul Templierilor timp de exact noua ani. Aceasta pentru ca in anul 1127 staretul Bernard de Clairvaux, din ordinul catolic al Cistercienilor, a alcatuit un regulament de functionare pentru Ordinul Templierilor, ce se baza in mare parte pe propriul regulament de functionare al Ordinului Cistercienilor.

Pe 22 martie, 1312, in urma cu 700 ani, Papa Clement al V-lea dizolva Ordinul Cavalerilor Templieri. Capul Bisericii Catolice a actionat la presiunea regelui francez al vremii, Filip cel Frumos, care-i acuza pe Templieri de erezie. Prin semnarea unui act administrativ papal, Vox In Excelso, se incheia existenta Cavalerilor Templieri.

1. Razboinici viteji, aparatori ai saracilor si luptatori pentru unitatea crestinismului. Sau eretici cu afinitati catre agoniseala de bani si putere?

2. Care este adevarul despre Ordinului Cavalerilor Templieri, dizolvat in urma cu 700 de ani?

Ordinul Templierilor, cu toate ca era gandit ca organizatie militara, a dezvoltat niste procedee financiare noi care au avut succes deosebit, au adus un profit urias dar a fost si motivul loviturilor fatale care au urmat.

Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga creștinătate, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar.
Dupa 1300 templierii deveniseră o parte a vieții social-economice zilnice în Europa. Organizația era prezentă pe scară largă la nivel local, cu mii de sedii în toată Europa. Dețineau suprafețe întinse atât în Europa cât și în Orientul Mijlociu; cumpărau și foloseau ferme și podgorii; construiau biserici și castele; erau implicați în manufactură, importuri și exporturi; aveau propria lor flotă navală.

Mulți europeni foloseau Ordinul ca pe o bancă în care să își depoziteze averea personală ceea ce a dus si la apariția primelor scrisori de credit Ordinul, însă, rămânea în continuare independent de stăpânirea locală (deci era "neimpozabil"), practic fiind un "stat în stat".
Pe baza acestui amestec de donații și de afaceri, templierii au stabilit o rețea financiară în întreaga creștinătate. Templierii au fost numiți uneori ca prima corporație multinațională.

Sistem bancar.... corporatie multinationala... BANI.

Ordinul templierilor devenise cea mai bogata organizatie le la inceputul secolului 14 din Europa. Pe vremea cand Franta, Anglia, Italia sau Spania se macinau in lupte interne si aveau o administrare primitiva, toti regii si nobilii importanti ai vremii erau "datori vanduti" Ordinului Templier.

Bogatia lor a fost si cauza distrugerii lor. Au fost declarati "dusmani" si s-au repezit toti sa-si ia o "halca cat mai mare". Ce a urmat, putem spune ca a fost primul POGRÓM adica acțiune dușmănoasă (însoțită de jafuri, omoruri) organizată împotriva unei minorități.

Templierii: Ultima batalie (2011)

In acest documentar, urmareste o echipa de arheologi care cerceteaza ruinele unui castel din secolul al XII-lea, aflat in apropierea granitei dintre teritoriile care sunt astazi Israel si Siria, si inlatura secole de sedimente pentru a scoate la lumina semnele unui asediu de sase zile despre care se presupune ca a dus la caderea Templierilor.



Urmareste un documentar elocvent despre prabusirea ordinului cavalerilor templieri. Sa fi fost la originea acesteia o batalie obscura?

Cruciadele si ordinele militare religioase

Istoria Cruciadelor este strans legata de istoria ordinelor militare. Ordinele cavalerilor ioaniti, templieri sau teutoni, pentru a le numi pe cele mai cunoscute, au aparut din nevoia de a apara statele cruciate si pe pelerinii din Tara Sfanta.



Amploarea cruciadelor, fenomen definitoriu al Evului Mediu, a dus la crearea ordinelor militare, cu scopul apararii regatelor crestine din Tara Sfanta si a pelerinilor crestini. Create dupa prima cruciada, Ordinul Templierilor si Ordinul Ioanitilor au fost cele mai importante ordine militare religioase, care au asigurat supravietuirea regatelor latine timp de aproape doua secole.

Dupa cucerirea Ierusalimului si a celorlalte orase controlat pana atunci de turcii selgiucizi, cruciatii si-au dat seama ca vor avea nevoie de o forta militara constanta pentru a-si pastra teritoriile. Problema era ca cei mai multi cavaleri doreau sa se intoarca inapoi in Europa. Noile regate latine ramaneau asadar vulnerabile in fata arabilor, care puteau ataca din nou oricand. S-a ajuns astfel la crearea unor ordine religioase militare. Primul a fost cel al Templierilor, fondat in 1118, cand 9 cavaleri francezi au jurat ca vor apara Crestinatatea impotriva oricarui dusman.

Aceste ordine militare pot fi vazte ca un produs al societatii crestine medievale si a diversitatii care incepuse sa caracterizeze viata religioasa a epocii. Lupta pentru scopuri nobile ajunsese sa fie considerata o cale spre mantuire, dar si un act de caritate, deci o cariera acceptabila pentru un laic care dorea sa duca in acelasi timp si o viata religioasa. Astfel, membrii ordinelor militare traiau potrivit unor reguli asemanatoare si, in parte, bazate pe regulile manastiresti, dar aceasta viata monastica era completata de lupta pentru apararea crestinatatii.

Ordinele militare s-au confruntat de la bun inceput cu diverse critici, lucru normal intr-o societate care era destul de refractara la nou. Criticile veneau in primul rand din partea celor care considerau razboiul, chiar si cel in scopuri „crestine”, un pacat. Bernard de Clairvaux, reformatorul ordinului cistercian, s-a pronuntat in favoarea ordinelor militare din acest punct de vedere, in lucrarea De laude novae militiae, scrisa in sprijinul Templierilor. In plus, Papalitatea a aprobat ea insasi aceste ordine, acordandu-le numeroase beneficii si privilegii.

Ordinele militare in Tara Sfanta

In ciuda criticilor la adresa ordinelor militare, acestea s-au dezvoltat foarte repede. Succesul Templierilor a servit drept inspiratie pentru noile ordine militare, care se dezvolta insa nu ca reproduceri ale primului ordin, ci independent, pornind de la unele organizatii religioase mai vechi. Cel mai bun exemplu este cazul Ioanitilor. Acest ordin s-a nascut dintr-o organizatie calugareasca caritabila fondata in jurul anului 1023, cu scopul de a infiinta spitale si de a avea grija de pelerinii crestini de la Ierusalim. Dupa caderea Ierusalimului in mainile turcilor, spitalul Ospitalierilor a fost distrus. El a fost reconstruit dupa Prima Cruciada, iar ordinul religios a fost reorganizat si a luat forma unui ordin militar.

Responsabilitatile ordinelor nu erau limitate la apararea drumurilor din Tara Sfanta, a pelerinilor sau a fortaretelor din regatele crestine. Templierii, Ioanitii si Teutonii au construit sau consolidat numeroase castele, dintre care cel mai cunoscut este Krak des Chevaliers, oferit Ospitalierilor in 1142 de Raymond al II-lea. Era ceva obisnuit ca nobilii care nu aveau resursele necesare pentru apararea cetatilor sa ofere aceasta sarcina ordinelor militare. Astfel, se estimeaza ca in 1180, Ioanitii erau responsabili pentru apararea a 25 de castele.


Foto: Crac des Chevaliers (pe teritoriul de azi al Siriei)

In privinta contributiei ordinelor pe campul de lupta, acestea nu erau obligate sa asigure un numar fix de oameni. De aceea, istoricilor le este greu sa estimeze numarul cavalerilor care au luptat in Tara Sfanta. In orice caz, se pare ca numarul lor ar fi fost relativ scazut, chiar si dupa standardele medievale. Spre exemplu, intr-o scrisoare din 1187 se spune ca Ordinul Templierilor ar fi pierdut 60 de oameni la Cresson si alti 230 in lupta de la Hattin, ceea ce ar fi dus la „anihilarea aproape completa” a grupului stationat in Tara Sfanta. Potrivit altei scrisori, datata dupa infrangerea de la La Forbie din 1244, Templierii si Ioanitii ar fi pierdut fiecare circa 300 de cavaleri, carora le-au supraviteuit doar 33 de Templieri si 26 de Ioaniti. Asadar, tragem concluzia ca fiecare ordin ar fi putut strange cam 300 de cavaleri, deci nu mai multi decat s-ar fi strans de pe un domeniu feudal (cel putin pentru secolul al XII-lea).

In ciuda numarului limitat de cavaleri, curajul acestora le-a adus o faima nemaintalnita in Orient. Acest curaj se datora faptului ca membrii ordinelor militare erau dispusi oricand sa moara pe campul de lupta, crezand ca asa li se vor deschide portile raiului.

Scrierile cronicarilor arabi arata ca membrii ordinelor militare erau respectati si foarte bine vazuti chiar si in randul musulmanilor. Acest fapt se poate datora in primul rand curajului cavalerilor, dar si disciplinei din sanul ordinelor, disciplina mai rar intalnita in randul cavalerilor laici. Spre exemplu, Templierii aveau reguli foarte stricte cu privire la comportamentul cavalerilor atat pe campul de lupta, cat si in afara lui, iar fiecare ordin impunea un juramant de obedienta pe care cavalerii il respectau cu strictete.

Ordinul Cavalerilor Templieri este cel mai cunoscut dintre ordinele militare din Evul Mediu, insa nu atat datorita activitatii sale, cat controverselor legate de dizolvarea sa. Fondat la inceputul secolului al XII-lea, in ajunul cuceririi Tarii Sfinte de catre cruciatii catolici, Ordinul Templierilor a avut ca scop initial protejarea pelerinilor. Ulterior, el se va dezvolta in cel mai puternic ordin militar, cu activitati extinse si in afara sferei militare, ceea ce-i va atrage foarte multi dusmani. Ordinul Cavalerilor Templieri a fost si primul ordin desfiintat si ai caror membri au fost persecutati.

Ordinul Cavalerilor Ioaniti (sau Ospitalieri) fusese fondat in secolul al XI-lea pentru a servi drept azil pentru pelerinii din Tara Sfanta; ulterior, ordinul a inceput sa angajeze militari pentru protejarea pelerinilor si sa se implice in apararea frontierelor Regatului Ierusalim, alaturi de Templieri. Dupa ce au fost alungati din Accra (1291), Ioanitii se refugiaza in insula Rhodos, unde vor ramane pana in 1522, cand insula e cucerita de otomani. De acolo, cavalerii se stabilesc, prin bunavointa lui Carol Quintul, in insula Malta.

Bazele Ordinului Teutonilor au fost puse in timpul asediului Accrei, in cea de-a treia cruciada (1189-1192), pentru asigurarea protectiei pelerinilor germani. In 1198, Ordinul a fost relansat ca ordin militar. Ordinul Teutonilor a avut cea mai extinsa activitate dintre ordinele cavaleresti, el fiind prezent in toate zonele in care crestinii se confruntau cu populatii necrestine: in Spania maura, spre exemplu, dar mai ales in Prusia si zona Marii Baltice.

Cum a pierit Ordinul Templierilor

Acum 700 de ani unul dintre cele mai puternice ordine religioase ale crestinatatii isi traieste tragicul sfarsit: regele francez ii supune pe razboinicii crestini torturii, cu aprobarea papei. Niciun protest nu rasuna pe 3 aprilie 1312 in catedrala de la Vienne, la sud de Lyon. Episcopii si principii sunt deja adunati acolo de mai bine de o jumatate de an. In spatiul altarului se afla cele mai importante personaje: Filip al IV-lea cel Frumos si papa Clement al V-lea.



Cei doi nici ca puteau fi mai diferiti. Filip, care domneste din 1285, este rigid, dur, zgarcit la vorbe si are o vointa de fier. Clement pare insa la capatul puterilor, sufera de cancer. Functia si-o datoreaza exclusiv regelui, care il obliga sa rezideze nu la Roma, ci in Franta. In catedrala de la Vienne se aplica o decizie care fusese luata inca din 22 martie, care va sta sub semnul controversei mult timp. Bula papala “Vox in excelso” prevede desfiintarea ordinului templierilor.

Este intr-un fel apogeul seriei de procese de erezie din evul mediu, iar istoricii il rpivesc drept un precedent la toate procesele de fatada care au loc in secolul al XX-lea. Acuze exacerbate sunt aduse membrilor faimosului ordin: impiosenie, blasfemie, idolatrie, sodomie, in general fapte reprobabile. Sunt acuzati ca ar fi corupt tinerii clerici, ca ar fi negat profetii biblici, ca ar fi scuipat pe cruci. Ordinal ar fi reprezentat un loc al pierzaniei, al desfraului. Cu toate acestea templierii nu au fost acuzati de iure, adica pe baza legislatiei, ci per viam provisionis et ordinationis, adica au fost dizolvati pe cale administrativ-birocratica, dupa 5 ani de urmarire si tortura. Cum a ajuns insa ordinul in aceasta situatie?

Soldatii lui Hristos erau bancheri

Nu cu mult timp in urma organizatia realizata intre 1118 si 1120 reprezenta o intruchipare a cavalerismului si a religiozitatii. “Bucura-te, Ierusalime!”, se entuziasma la 1130 cistercianul Bernard de Clairvaux, care ii admira pe templieri pentru curajul si vitejia lor: frumusetea externa provenea din zelul luptelor impotriva musulmanilor, iar cea interna din lupta cu fortele raului care rezida in om. In 1095 papa Urban al II-lea lanseaza apelul la cruciada. Era vremea reformei gregoriene, o faza a reinnoirii religioase, a extinderii puterii papale. Templierii erau copiii timpului lor. Mii de pelerini iau calea Ierusalimului, iar in Tara Sfanta se infiinteaza state cruciate la Edessa, Antiohia, Ierusalim sau Tripoli. Pentru a proteja credinciosii pe drumurile periculoase Huges al paganilor infiinteaza o comunitate speciala. Regele din Ierusalim le ofera adapost in palatul care statea pe locul legendarului temple al lui Solomon – de unde si denumirea ordinului.

Probabil ca primii templieri erau foarte saraci, nu aveau nici macar mantia alba cu cruce rosie care ii va consacra mai tarziu. Stema lor prezinta doi cavaleri care impart un cal, simbol al ambivalentei institutiei lor. Asta pentru ca templierii impaca ceea ce pare de neimpacat: sunt calugari si razboinici. Se inscriu pe linia ioanitilor, care apar cu doua decenii mai devreme, doar ca templierii se dedica totalmente razboiului, sunt o categorie de luptatori sfinti. O reglementare se face la conciliul de la Troyes din 1129, iar mai tarziu templierii primesc o serie importanta de privilegii: soldatii lui Hristos se afla sub aripa protectoare a papei, au propriii preoti , sunt scutiti de zeciuiala si sunt supusi exclusiv Romei.

Atractia lor este mare. Peste tot in Europa nobilii si clericii depun eforturi pentru a intra in structura care deja capata o faima deloc de neglijat. Regii le daruiesc pamanturi si burguri, iar episcopii biserici. Din Franta pana in Peninsula Iberica, din Anglia pana in Italia templierii castiga teren si isi intemeiaza propriile colonii. Cultiva vin, cresc vite, ba chiar intretin o flota la Marea Mediterana. Fara sustinerea europeana general ordinul ar fi apus de mult, iar fara templieri statele latine din Orient nu ar fi rezistat prea mult. Cavalerii sunt si bancheri si trezorieri, lucrand cu tehnici de contabilitate de nivel avansat. Regii le ingaduie lor sa le administreze averile. Coroana engleza ia credite de la ei, iar trezoreriile asemanatoare unor adevarate fortarete pastreaza comorile franceze. Templierii devin un soi de stat in stat si Biserica in Biserica. In secolul al XIII-lea numara cam 7000 de membri si se afla in posesia a nu mai putin de 870 de burguri. Dar odata cu Gloria creste si pericolul. Statele incep sa-I impiedice sa mai castige teren; templierii devin lacomi si aroganti, abandonandu-si idealurile. Apoi vine anul 1291 si se schimba totul. Cetatea Akkon cade, ultimul bastion crestin din Orient. Templierii isi muta sediul in Cipru. Tara Sfanta este pierduta. Ordinul pare de prisos. Teutonii se concentreaza in nordul Europei, in Prusia, iar ioanitii care se muta in insula Rhodos poarta razboaie grele cu turcii. Templierii vor insa doar un singur lucru: Tara Sfanta. In 1291 mare maestru ajunge Jaques de Molay, personaj privit ca un erou tragic de catre posterioritate.

Drama incepe in 1306. Incercarea templierilor de a patrunde iar in Orient esueaza, dar spiritual cruciat nu dispare. Papa Clement al V-lea ii convoaca pe maestrul templierilor si pe cel al ioanitilor, Fulko von Villarets la Poitiers. Molay nu banuieste pericolul. Se aud zvonuri despre blasfemiile cavalerilor. Un anume Esquieu de Floyran imprastie vorbe despre idolatrie si sodomie. Regel din Aragon il ignora pentru ca templerii inca se mai lupta cu maurii din Peninsula Iberica. Dar ministrul francez Guillaume de Nogaret priveste zvonul ca pe o sansa extraordinara de a anihila ordinul deja mult prea puternic. Recruteaza martori, aduna presupuse dovezi, infiltreaza spioni.

Filip elimina mai intai evreii

Molay este ingrozit. Avand incredere deplina in papa, il roaga pe Clement sa deschida o ancheta care sa curete structura de orice suspiciuni. Dar papa nu i se poate opune regelui, puterea sa fiind in declin in conditiile centralizarii statale operate de Filip, care doreste un stat modern si pentru asta incearca sa reorganizeze administratia, finantele si justitia. Cum stau lucrurile cu scunul papal se arata in 1303: cand Bonifaciu al VIII-lea sfideaza politica regelui, acesta il acuza de erezie. Dupa el urmeaza episcopul de Bordeaux, Clement al V-lea, cu resedinta la Avignon.

Dar ce are regele impotriva templierilor? Zvonurile sunt mai degraba pretext. Statul in curs de modernizare al lui Filip si razboaiele impotriva Angliei si Flandrei au secatuit trezoreria. In 1306 ordona exproprierea si alungarea a 100.000 de evrei, asta dupa ce ia masuri si impotriva creditorilor lombarzi. Fillip stie de ce comori dispuneau si templierii. Dar este banuit si un alt motiv: Filip avea ambitia de a deveni el insusi maestru de ordin si chiar de a organiza o cruciaa cu scopul cuceririi Ierusalimului. Ce triumf ar fi fost in conflictul cu papa! Vineri, pe 13 octombrie 1307 da semnalul. Templierii sunt arestati si proprietatile verificate. In arest intra 546 de membri, dintre care 138 doar din Paris, printre care si Jaques de Molay. Fillip aplica papei o lovitura usturatoare, caci de process ar fi trebuit sa se ocupe inchizitia. Marele inchizitor insa, Guillaume Imbert, joaca alaturi de rege.

Templierii sunt supusi torturii

Clement tremura de furie, considerand actiunea lui Filip o ofensa la adresa Bisericii. Nici in afara Frantei Filip nu este sustinut. Niciun monarh nu vrea sa-i urmeze exemplul. Apoi Filip prezinta dovezile, adica ce au scos autoritatile din gura acuzatilor care au trecut prin cazne greu de imaginat. Pe 24 octombrie marele maestru indura chinuri teribile in urma carora se leapad de principiile templierilor si recunoaste ca ar fi scuipat pe cruce. Le spune si colegilor sai sa faca acelasi lucru. Fillip isi atinge scopul: templierii sunt invinsi chiar inainte de proces.



Papei nu-I mai ramane nimic de facut decat sa urmeze calea trasata de rege. Pentru a mai castiga ceva din reputatie, ordona confiscarea proprietatilor templierilor si cedarea lor Bisericii. Un val de arestari se produce in tot Occidentul. Molay inca mai nutreste sperante. Isi neaga afirmatiile de sub tortura in fata a doi episcope, dar va retracta si aceste spuse , caci se teme sa nu fie omorat, asa cum era se practica pentru ereticii care admiteau si apoi negau. Asa ca Molay se potoleste si cere doar sa-l vada pe papa.

O strategie fara succes, pentru ca nu I se permite si oricum ar fi rezolvat putin lucru. In 1308 Filip convoaca toate adunarile tarii. Guillaume de Plaisan, un ministru, il ameninta pe papa. Clement nu are de ales. Procesul dureaza ani de zile. Din 1309 se infiinteaza la Paris o comisie papala care sa se ocupe de problema. Si aici Filip este cel care manevreaza. Cei care nu renunta sa-si apere ordinul, acuzand manipularea si santajul, ajung pe esafod. In timpul conciliului de la Vienne politica lui Filip isi atinge culmile. Filip intra practice cu armata in oras. Clement isi salveaza pielea si o umbra de reputatie dizolvand ordinal pe 22 martie 1312. Nu stim daca si el ii credea pe templieri vinovati. Cert este ca papa a capitulat in fata autoritatii regale.

Drama nu se sfarseste insa. Mai ramane de rezolvat situatia cu marele maestru. Clement se fereste, dar apoi se decide sa trimita cardinali la Paris. Inca doi ani isi mai petrece acuzatul intre zidurile temnitei pana sa se dea verdictul, pe 18 martie 1314, in fata portii cateralei Notre Dame. Molay este condamnat la inchisoare pe viata. Pana in ultima clipa Jaques de Molay s-a bazat pe atitudinea papei, dar cand aude sentinta se revolta impreuna cu alt acuzat, maestrul din Normandia. Jaques de Molay si Geoffroy de Charnay sunt arsi pe rug in aceeasi zi. Dar la scurt timp mor si calaii cavalerilor: Clement de cancer pe 20 aprilie si in decembrie, ca urmare a unui accident de vanatoare, ii urmeaza regele. Si ce s-a petrecut cu ceilalti templieri? I-au mostenit francmasonii? Si-au ascuns comorile?

Adevarul istoric se pare ca este putin mai dur: ordinul a disparut treptat din Europa. Doar in Portugalia mai ramane ceva din el sub forma unui alt ordin ale carui averi va ajuta micul stat sa se ridica ca putere navala. Comoara templierilor, care era de fapt mult mai mica decat se asteptase Filip, le revine ioanitilor. Astfel se atinge scopul de a crea un ordin unit. Corona franceza pstreaza putin pentru sine, pentru ca trebuie sa le ofere ioanitilor bani pentru a-si rascumpara confratii din temnite.

Asadar, dilemele nu sunt chiar atat de mari cum vrea sa le faca literatura fantastica. Mai mult, templierii dispar ca urmare a aplicare unei politici de stat care viza scopul cu orice mijloace, fie si tortura care era un procedeu destul de normal in epoca. Filip s-a folosit de justitie ca instrument de putere intr-un mod lipsit de scrupule. Nu a fost vorba de a aduce adevarul la lumina, ci de a preface suspectul in vinovat. Felul in care regele a manipulat opinia publica reprezinta un pas in cladirea absolutismului care va domina istoria europeana vreme de secole.

Pe noi insine si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.

Cruciadele au dus la nasterea Cavalerilor Templieri * Fortele speciale ale Domnului * Templul Sfant ascunde Sfantul Graal. Teribilul secret referitor la crestinism Santaj la Vatican * Cavalerii templieri, primii creditori si inventatorii cecurilor de calatorie * Marirea si decaderea Cavalerilor Templieri * Enigma Rosslyn - un castel care cuprinde atat simboluri demult disparute cat si altele,inca neaparute. Cavalerii francmasoni. Masonii, pazitorii teribilului secret al Cavalerilor Templieri. Toate acestea au fost prezentate intr-un documentar realizat pentru National Geographic Channel (pus de Daniel mai sus).

Intreaga poveste porneste de la finele anilor 1000, cand si-a facut debutul Ciocnirea Civilizatiilor, Cruciadele de eliberare a Pamantului Sfant, actualul Israel. La vremea respectiva musulmanii detineau o mare parte din Asia si Africa, ba chiar si parti din Europa - Spania - leaganul crestinitatii, Ierusalimul fiind in mainile lor.

La initiativa Papei Urban II, o armata de peste 4.000 de crestini a pornit prima Cruciada. Mars fortat spre Ierusalim. Dupa patru ani, crestinii au ajuns la portile orasului Sfant. Numai ca bolile si foametea au redus numarul cruciatilor la 1.000.

O idee geniala

Cruciatii au luat cu asalt Orasul Sfant - Ierusalim - si, dupa un asediu prelungit, l-au eliberat de musulmani. In iulie 1099, dupa patru luni de asediu si dupa un carnagiu (“sangele era pana la genunchi” - potrivit martorilor) Ierusalimul era din nou crestin. Iar crestinii au numit ca rege al Ierusalimului pe unul dintre cruciati.

Astfel, in 1118 Baldwin II era rege al Ierusalimului. Iar intr-o zi, la el a venit Hughes de Payen - un nobil cruciat francez - care i-a facut o propunere deosebita: infiintarea unui grup de calugari luptatori, de razboinici ai Domnului. Astfel a luat fiinta Ordinul Cavalerilor Templieri sau Ordinul Cavalerilor Saraci ai Templului lui Solomon.

Fortele Speciale

Cavalerii templieri imbinau ruga cu lupta, fiind o forta fantastica, echivalentul trupelor speciale din ziua de azi sau al trupelor de comando. Atacau in formatie escadron de cavalerie, fiind in fruntea cruciatilor mereu si rupand randurile adversarilor. Atacul lor era temerar, inspaimantator si magnific.

Cavalerii templieri erau cunoscuti pentru curajul lor nebunesc, ei neretragandu-se niciodata din fata inamicului. Au reputat victorii insemnate impotriva musulmanilor (Ascalon - 1153, Montgisard 1189, Arsuf - 1191), castigand un respect deosebit, o aura aparte de putere si fiind chiar numiti invincibili.

De la formula initiala de noua oameni au ajuns in cateva decenii la o Armata de peste 1.000 de oameni. Crucea rosie - insemnul Cavalerilor Templieri, care simboliza martiriul, era peste tot cunoscuta. Cavalerii Templieri, inca de la inceput, si-au stabilit cartierul general pe ruinele vechiului templu evreiesc.

Iar intreaga putere si intreg misterul Cavalerilor Templieri pare sa isi aiba radacinile in Templul Sfant.

Misterul Templului

Templul Sfant fusese construit de Solomon in secolul X I.H., iar apoi babilonienii l-au distrus. Se spune ca in templul respectiv se afla Chivotul Legii. Apoi, peste cateva sute de ani, musulmanii aveau sa construiasca peste templu o moschee - Domul stancii - care se afla si astazi in picioare. In 70 DH romanii inabusa o rebeliune din Ierusalim si darama templul , dupa care invadeaza Israelul.
La vremea respectiva, evreii au imprastiat insemnatele comori din templu pe tot teritoriul actualului Israel. De asemenea, ei au lasat o harta cu aceste comori. Se spune ca membrii Cavalerilor Templieri au sapat noua ani o retea de tunele pe sub templu. Ce au gasit acolo insa este un mister. Daca au gasit ceva.

Toate acestea erau invaluite in ceata pana in 1947, cand un beduin, care-si cauta o oaie ratacita, a facut o descoperire senzationala: o serie de manuscrise evreiesti vechi de peste 2.000 de ani - Manuscrisele de la Marea Moarta - cele mai vechi inscrisuri evreiesti descoperite pana acum.
In 1952 un arheolog britanic a pornit pe urmele acestor manuscrise harta si a ajuns in apropierea ruinelor Templului Sfant. Surpriza insa. Cineva fusese acolo cu mult inaintea sa!

Predecesorii

Arheologul a descoperit in locul indicat de manuscrisele harta nu o comoara, ci insemne clare ca cineva fusese acolo cu mult inaintea sa. Locul era ravasit, se vedeau urme de lopata si, cel mai important, s-au descoperit o serie de artefacte: sabii speciale si pelerine cu crucea rosie. Simboluri ale Cavalerilor Templieri. Acestea au fost datate cu carbon 12: rezultatul - secolul XII. Astfel, era evident, Cavalerii Templieri fusesera acolo! Ce au descoperit ei insa acolo, daca au descoperit ceva?

Sfantul Graal

Versiunile descoperirii sunt numeroase. Potrivit unora, Cavalerii Templieri au descoperit acolo insusi Sfantul Graal. In Evul Mediu circulau o sumedenie de legende, povestiri si cantece cu Sfantul Graal, insa nici macar acum nu se stie ce era de fapt Sfantul Graal. Unii spun ca Sfantul Graal era cupa din care Iisus a baut la Cina cea de Taina.

Altii spun ca Sfantul Graal era sulita romana cu care a fost strapuns Iisus pe cruce. Altii afirma ca Sfantul Graal era capul lui Ioan Botezatorul. O alta varianta afirma ca Sfantul Graal reprezenta o serie de documente despre un membru al familiei lui Iisus. Potrivit acestei ultime variante, Iisus a fost casatorit cu Maria Magdalena si, impreuna, au avut un copil.

Iar documentele respective certificau acest lucru. In sprijinul acestei ultime versiuni vine si interpretarea potrivit careia “San Greal” - Sfantul Graal era de fapt o traducere gresita a “sang real” - sange regesc! Astfel, Sfantul Graal reprezenta insusi marele secret al crestinatatii: Iisus a fost casatorit cu Maria Magdalena si a avut un copil.

Un secret teribil

In Evul Mediu, intreaga Europa se baza pe tema crestinatatii. Intregul sistem era cladit in jurul semnificatiilor crestinatatii si al povetelor lui Iisus. Or, dezvaluirea unui secret precum cel al Sfantului Graal ar fi insemnat zguduirea din temelii a intregii crestinatati, a intregii Europe! Biserica ar fi platit orice pret pentru ca acest secret teribil secret sa ramana nedezvaluit.

Coincidenta sau nu, imediat dupa perioada la care au fost datate artefactele descoperite in 1952, Cavalerii Templieri au cunoscut o recunoastere incredibila si au primit privilegii nemaipomenite.
Astfel, Hughes de Payen participa la Conciliul de la Troyes, unde papa Honorius II da binecuvantarea tuturor Cavalerilor Templieri, iar apoi Papa Inocentiu le acorda Cavalerilor Templieri o serie de privilegii deosebite.

Cavalerii bancheri

Cavalerii Templieri vor cunoaste in perioada secolului 12 perioada cea mai fasta. Devenisera un stat in stat, avand imunitate la legile si taxele impuse de statele europene. Au santajat Vaticanul? Poate!

S-au folosit doar de relatii pentru a ajunge la aceasta putere? Poate! Cert este faptul ca ei, Cavalerii Templieri, au contribuit financiar la ridicarea unor catedrale gotice, precum cea de la Chartes - al carei efort financiar poate fi comparat cu trimiterea primului om pe Luna de catre americani - sau Templul Londrei - monument care abunda de simboluri ale Cavalerilor Templieri, printre care si celebrul “doi oameni pe un cal”. Toate aceste investitii au fost posibile datorita faptului ca miscarea Cavalerilor Templieri devenise un fel de trezorerie mondiala. Nobilii isi depozitau averile la Cavalerii Templieri, care administrau sume colosale.

Regele Angliei a depozitat astfel suma de 50.000 de lire sterline (o suma fabuloasa, echivalentul de astazi al intregii rezerve americane de la Fort Knox) la Cavalerii Templieri, iar nobilii care calatoreau, isi depozitau o suma de bani la Cavalerii Templieri, primeau o chitanta, iar la ajungerea la destinatie prezentau chitanta si primeau suma de bani de la “filiala locala” a cavalerilor.

Iar pentru toate acesteau Cavalerii Templieri percepeau un comision de pana la 10%. Astfel, Cavalerii Templieri pot fi considerati initiatorii cecurilor de calatorie, a cardurilor de credit! In aceste conditii, Cavalerii Templieri au adunat o avere imensa, care, cum ei depusesera juramant de celibat si saracie, a fost folosita pentru buna functionare a Organizatiei.

Procesul

Daca marirea Cavalerilor Templieri venise de la Cruciade, decaderea lor urma sa se traga tot de la Cruciade. Pe de-o parte, la finele anilor 1200, musulmanii renasc, uniti fiind sub o serie de regi egipteni. Pe de alta parte, in Europa, interesul pentru Cruciade scade, realizandu-se costul lor prea mare atat in vieti omenesti, cat si in bani.

In aceste conditii, Cavalerii Templieri pierd luptele de la Jaffa, Al Mansurah si Safed, iar in 1291cade si ultima lor cetate din Tara sfanta, Acre. Cavalerii Templieri se retrag in Cipru, de unde, liderul lor, Jaques de Male, solicita fara succes organizarea unei noi Cruciade, cu punct de plecare Cipru.

Apoi, in 1307, Jaques de Male este chemat de Papa la Paris pentru a discuta despr situatia crestinatatii in Tara Sfanta. In aceeasi perioada, regele Frantei, Filip al IV-lea, cel Frumos, dupa o serie de razboaie cu Anglia, se afla in mari datorii. Iar principalii creditori erau tocmai Cavalerii Templieri. Asa ca Filip da ordinul arestarii lor si confiscarii fabuloasei lor averi.
Interesant este ca ei au fost arestati, vineri - 13 martie 1307, presupunandu-se ca de acolo porneste celebra superstitie “vineri 13”.

Invinuirea adusa de Filip a fost, in principal, cea de erezie. Templierii sunt arestati si torturati, in Evul Mediu, tortura nefiind o pedeapsa in sine, ci o modalitate de a smulge confesiunea. Dupa indelungi schingiuiri, Cavalerii Templieri au marturisit 127 de erezii.

Curios este faptul ca multi templieri, aflati in diferite inchisori, deci independent, au recunoscut ca se rugau la un obiect ciudat. Sa fie oare vorba tocmai de Sfantul Graal? La capitolul confesiune, cel mai interesant amanunt este pomenirea de mai multi templieri, inclusiv Jaques de Male, a rugilor adresate catre un misterios Bafomet.

Potrivit unora, Bafomet era traducerea gresita a lui Mohamed. Este cunoscut faptul ca multi templieri au stat zeci de ani in lumea musulmana si astfel este posibil sa fi preluat o serie de practici musulmane.

Bafomet si Sophia

De curand insa, Hugh Showfeld a aruncat pe piata o ipoteza senzationala. Manuscrisele de la Marea Moarta au fost descifrate folosindu-se un cod de incifrare evreiesc, extrem de vechi, datand din anul 500 IC. Ei bine, aplicand acest cod cuvantului Bafomet, rezulta cuvantul Sophia, intelepciune in greceste. Sophia era o veche zeita greceasca, considerata ca fiind intemeietoarea lumii.

Mai mult, dupa Iisus, au aparut gnosticii, o grupare crestina care o punea pe Sophia mai presus de Iisus. Gnosticii au fost interzisi de Biserica, dar iata ca nu este exclus ca un crestinism vechi sa fi fost reinviat de catre Cavalerii Templieri. Surprinzator, gnosticii credeau ca Maria Magdalena era intruchiparea pe pamant a Sophiei si ca Sophia si-a contopit sangele cu Iisus.

Iar acum amintiti-va de ipoteza potrivit careia Sfantul Graal descoperit de Cavalerii Templieri erau tocmai manuscrise despre un copil al lui Iisus cu Maria Magdalena. Mai mult, Cavalerii Templieri au scris chiar si o carte, un fel de carte de capatai, in care ei marturisesc ca se inchinau Mariei.

Fara insa a preciza care Maria: Maria Magdalena sau Sfanta Maria? Oricum, Cavalerii Templieri au fost tapii ispasitori ai lui Filip cel Frumos pentru datoriile acestuia, astfel ca in 1314, dupa 7 ani de temnita, multi templieri, inclusiv Jaques de Male, au fost arsi de vii pe rug.

Jaques de Male, cu o ultima sfortare, inainte sa moara, a spus catre Papa - care acceptase capetele de acuzare ale Regelui - si Filip cel Frumos: “Intr-un an ne vom vedea intr-un alt tribunal, in fata Domnului”. Papa si Filip cel Frumos au murit, ambii, in mai putin de an. Dupa arestari, oamenii lui Filip cel Frumos nu au mai gasit nimic din averea Cavalerilor Templieri.

Legenda spune ca o mica parte din cavaleri prinsesera de veste despre arestari si mutasera intreaga comoara intr-un loc secret. Referitor la episodul confesiunilor smulse prin tortura mai exista o varianta extrem de tulburatoare. Potrivit acesteia, este extrem de putin probabil ca vreun cavaler templier de frunte sa-si fi marturisit presupusa erezie.

Cavalerii Templieri erau ostasi ai Domnului si luptatori care in vecii vecilor nu ar fi marturisit ca sunt eretici. Atunci ce au marturisit? Poate ca tocmai marele secret - Sfantul Graal. Iar acest secret teribil a fost dus mai departe, pastrat, de o organizatie care a luat fiinta, oficial, cateva sute de ani mai tarziu, si a dainuit pana in zilele noastre - Francmasoneria.

Enigma Rosslyn

In Scotia, langa Edinburgh, se afla Castelul Rosslyn, construit in 1446 de William Sinclair. Castelul, ridicat la 150 de ani dupa disparitia oficiala a Cavalerilor Templieri, are o sumedenie de motive ale cavalerilor in sculpturile din incinta sa: mielul lui Dumnezeu cu o cruce in brate, doi oameni pe un cal.

Mai mult, biserica nu este construita in pas cu moda perioadei respective, (de fapt cum erau construite toate bisericile de atunci) adica in forma de cruce. Castelul Rosslyn este construit pe baza a 14 stalpi liberi, dintre care 2 sunt imensi. Adica tocmai precum stravechiul Templu Evreiesc. Adica tocmai precum cartierul general al Cavalerilor Templieri.

Despre Templul Evreiesc se spune ca ar fi avut trei etaje subterane. Sa aiba oare si Castelul Rosslyn trei etaje subterane. Daca e asa, oare ce ascund ele? Simple cripte? Averea Cavalerilor Templieri? Insusi Sfantul Graal? Nu se stie, intrucat pentru a descoperi posibilele etaje subterane ar trebui sapat sub Castelul Rosslyn, iar acesta ar fi in pericol sa se prabuseasca.

Oricum, Castelul Rosslyn contine o serie de statuete si sculpturi enigmatice, despre care se banuieste ca ar fi un cod care ascunde marele secret al Cavalerilor Templieri, cod, de asemenea, menit sa duca la marea comoara a cavalerilor Templieri.

Cavalerii francmasoni

Se spune ca ordinul Cavalerilor Templieri nu a disparut niciodata. Cavalerii care au scapat macelului lui Filip au continuat sa duca, din tata-n fiu, traditia si valorile culturale mai departe. Surprinzator, la aproape 400 de ani de la disparitia oficiala a Cavalerilor Templieri, a luat fiinta o organizatie secreta, temuta si extrem de puternica - Francmasoneria.

Se stie, 14 presedinti americani au fost membri ai Francmasoneriei, printre acestia aflandu-se chiar creatorul SUA, George Washington. Iar simboluri ale Francmasoneriei (cum ar fi ritul de initiere in care un tanar este legat la ochi) se intalnesc, alaturi de simboluri ale Cavalerilor Templieri in Castelul Rosslyn. Iar straniile coincidente nu se opresc aici.

Hughes de Payen, primul lider al Cavalerilor Templieri, a fost, inainte sa devina templier si sa se dedice celibatului, casatorit cu o Sinclair. Peste 350 de ani, un alt Sinclair a construit Castelul Rosslyn. Iar peste alti 300 de ani, familia Sinclair devine sef al Francmasoneriei scotiene.

Mai departe, cel mai mare rang al Francmasoneriei este “cavalerul templier”, iar organizatia de tineret a francmasoneriei se numeste “de Molay”. Ultimul lider al Cavalerilor Templieri, ars pe rug de Filip cel Frumos, a fost Jaques de Molay.

Atat de multe coincidente… Pastreaza oare francmasonii, o organizatie temuta, cu o putere financiara imensa (la fel ca si Cavalerii Templieri) teribilul secret al Cavalerilor Templieri? Un lucru este cert.

La Castelul Rosslyn exista simboluri ale Cavalerilor Templieri, desi acestia disparusera oficial cu 200 de ani inainte ca biserica sa fie ridicata, iar acelasi Castel Rosslyn contine simboluri francmasonice, desi organizatia avea sa apara, oficial, de abia peste 250 de ani...

Au existat doua categorii de Templieri: calugarii si laicii sau semi-laici, traind sub un regulament monahal sau, cel putin, militar.

Nucleul Templului este constituit si acesta va ramâne corpul calugarilor cavaleri. În cadrul acestui Ordin cavaleresc exista un colegiu de initiati, de conducatori. Desi calugarii erau triati, militarii care intrau în Ordin nu erau supusi unor asemenea probe.

În afara cavalerilor, Templul cuprindea un corp de sergenti constituit din ne-nobili servind în Templu.

Regulamentul Templului

Regulamentul Templului prevedea doua tipuri de îmbracaminte, în functie de categorie: cavalerii purtau mantia alba, sergentii mantia cafenie.

În 1141, papa le confera însemnul crucii rosii, care se purta pe umarul stâng. Crucea templiera care se regaseste pe armele Marilor Maestrii, pe sigilii, este o cruce derivata din crucea celtica compusa geometric din linii curbe.

Pe de alta parte, Templierii se divizeaza în doua clase: una cuprinzând capelanii cavaleri-calugari si cavalerii mireni servind în Templu, precum si sergentii în serviciul casei si cei folositi în exploatarea domeniilor.

Fratii de meserie erau fierari, potcovari, armurieri, zidari, dulgheri, postavari etc., însarcinati cu constructiile si masinile de asediu, cu armele, pe scurt, cu tot ceea ce era necesar atât pentru armata, cât si pentru exploatarea agricola si altele.

Organizarea exterioara a Templului

Organizarea exterioara a Templului era deosebit de complexa si nu e cunoscuta înca sub toate aspectele.

Mai întâi, Ordinul era divizat în doua parti care se întrepatrundeau în mod constant, dar ramâneau totusi distincte: Orientul si Occidentul. În Orient, Templul era o armata în campanie militara. În Occident, era un factor de civilizatie si de pace.

Unitatea Ordinului n-a fost însa rupta niciodata, ceea ce s-a datorat, în mod indubitabil acestui nucleu de calugari initiati din care faceau parte, în mod obligatoriu Marele Maestru, Vizitatorii si Maestrii regiunilor care „ordonau” politica generala si vegheau la respectarea regulamentului si disciplinei.

În fruntea Ordinului se afla Marele Maestru, stapânul absolut care, spunea regulamentul, trebuie sa tina în mâna toiagul si nuiaua. Toiagul desemna sabia, iar nuiaua, biciul. Se stie ca Marele Maestru avea drept însemn al demnitatii sale, un toiag, numit abascus, terminat printr-o platforma având deasupra o sfera.

În acelasi timp, Marele Maestru este generalisimul care organizeaza armata. Ia parte la Consiliul de razboi al regelui si-si conduce trupa în lupta.

Fiind comandant de oaste, Marele Maestru are un stat major al carui sef este senesalul, secundat de un maresal, responsabil de arme si cai.

Numai în calitate de calugar este supus regulamentului si direct papei, dar în calitate de abate, adica administrator, este supus consiliului general al episcopului. Marele Maestru dispune de oameni, dar nu si de bunurile sau de „politia” Ordinului.

Marii Maestri ai Ordinului

De la 1128-1290, data parasirii Pamântului Sfânt, s-au succedat 22 de Mari Maestri. Cel de-al treilea, Everard des Barres (1147-1149), sosit în Franta cu Ludovic al VII-lea, a mers la Clairvaux unde îmbratiseaza o viata monahala totala.

Cel de-al saselea, Filip de Napluze, renunta dupa un an.

Cel de-al saptelea, Odin de Saint-Armand (1171-1179), a murit prizonier, refuzând sa plateasca rascumpararea. Cel de-al optulea, Armand de Tarroge (1179-1184), fiind prizonier si eliberat în urma promisiunii de a nu mai purta arme împotriva musulmanilor, demisioneaza si devine Mare Preceptor.
Cel de-al cincisprezecelea, Pierre de Montaigne (1219-1233) a demisionat sau a fost demis. Cinci dintre ei au murit în lupta: Bernard de Tramelay (1149-1153), Gerard de Ridefort (1188-1247), Armand de Perigard (1233-1247), Guillaume de Sommac (1247-1251) si Guillaume de Beaujeu.

Ultimul, Jacques de Molay, cel de-al douazeci si doilea, a murit pe rug, condamnat de Filip cel Frumos si de Guillaume de Paris.

Iata, deci, câteva aspecte din viata tumultuoasa a celor care au fost Mari Maestri ai acestui Ordin.

Ordinul Ioanitilor

Deseori nu se face o distinctie clara între Ordinul Templierilor si Ordinul Ospitalier al Sfântului Ion de la Ierusalim.

Din punct de vedere militar, Ordinul Ospitalier al Sfântului Ion nu se deosebea de Templieri decât prin mantia rosie cu cruce alba, pe când Templierii purtau mantie alba cu cruce rosie.

Scopul lor pare sa fi ramas pur laic si daca valoarea lor militara este egala, actiunea lor civila este mult mai mica decât cea a Templierilor. Nu se remarca la ei existenta unor raporturi directe cu vreun corp de constructori religiosi.

Ordinul Sfântului Ion sau al Ioanitilor era un ordin militar având flota proprie si trupe de geniu, aveau cu sigutanta si un corp de ingineri si de constructori militari. Fortaretele lor le egaleaza pe cele ale Templierilor, în special fortareata din pasul Homs.

Ordinul Ioanitilor purta crucea alba numita de Malta. Regulamentul lor era mai putin dur ca al templierilor, iar prezenta lor a continuat pâna la sfârsitul secolului
al XVIII-lea.

S-a vorbit despre gravele neîntelegeri între cele doua Ordine, dar acestea (si au fost destule) nu par sa fi depasit niciodata partea militara a Ordinelor.

Povestea spune ca in anul 1118 noua cavaleri francezi, piosi, religiosi si cu teama de Dumnezeu, s-au prezentat in fata regelui Ierusalimului, Baudoin al II-lea. I-au adus acestuia la cunostinta ca se hotarisera sa faca parte din comunitate si sa-i protejeze pe pelerini de hoti si de criminali; si sa pazeasca drumurile publice.

Regele Baudoin i-a primit curtenitor si a acceptat propunerea lor. Le-a dat, pentru locuit, o casa pe care o avea intr-una din aripile palatului, pe locul unde se aflase fostul Templu al lui Solomon, in Masjid-el-Aksa.

Cei noua cavaleri l-au vizitat apoi pe Patriarh, pentru a-l informa si pe acesta despre misiunea pe care si-o asumasera, cit si despre dorinta de a fi considerati "Soldati ai lui Hristos" si de a trai conform regulilor calugaresti - sau semicalugaresti, caci au ramas laici pina in 1128. Primind aprobarea patriarhului, au rostit in fata acestuia cele trei legaminte, de castitate, de supunere si de lipsire de avutii personale. (Termenul lui Guillaume din Tyr este sine proprio, si a fost tradus, putin cam pripit, prin: saracie).

In sfirsit, canonicii Sfintului Mormint le-au cedat templierilor, stipulind anumite conditii, un loc pe care-l detineau in jurul casei pe care le-o imprumutase regele.

Povestea mai spune si ca, prin situarea pe locul fostului templu al lui Solomon, li s-a dat numele de Cavalerii Templului sau Templieri ... Si aici era vorba despre o premonitie cu totul speciala.
Astfel incepe frumoasa legenda a Ordinului Templului care avea sa-si puna amprenta asupra intregii crestinatati si care s-a sfirsit odata cu acel rug din 1314 pe care a murit, din ordinul lui Filip cel Frumos, ultimul Mare Maestru, Jacques de Molay.

Ei sunt, se spune, cavaleri saraci ...

Il au drept conducator pe Hugues de Payns care va deveni primul mare maestru al ordinului, cind acesta se va fi constituit.

Hugues de Payns iai are fieful la nord-vest de Troyes, in locul care va deveni primul domeniu templier si care va functiona ca un fel de comanderie. El este inrudit cu contii de Champagne.
Adjunctul sau este Godefroy de Saint-Omer, flamand si, fapt sigur, unei rude a acestuia Baudoin I ii incredintase Tiberiada si principatul Galileii.

Un altul este Andre de Montbard, unchiul sfintului Bernard, abate de Clairvaux. Stim ca este inrudit cu contii de Bourgogne.

Payen de Montdidier si Archambaud de Saint-Amand sunt si ei flamanzi.

Deja saracia cavalerilor pare foarte relativa. Sa admitem totusi ca erau saraci, ca scutierii lor erau saraci, ca armurierii lor erau saraci si ca servitorii lor erau saraci ... Fiindca in mod obligatoriu au servitori. In aceste vremuri un cavaler nu-si poate imbraca singur armura si de asemenea nu poate lupta singur.

La fel de putin probabil este ca isi vor respecta legamintul privind lipsa oricarui bun personal; si acest legamint va ramine in vigoare de-a lungul intregii istorii a Templului, in pofida bogatiei la care a ajuns Ordinul.

Merita sa ne oprim de asemenea si asupra legamintului de castitate.

Se poate ca starea de castitate sa corespunda ideii care exista in acele vremuri cu privire la un grup de cavaleri dornici sa-si asigure salvarea sufletului, dar acest sacrificiu insemna putin in raport cu misiunea de jandarmi ai drumurilor de pelerinaj pe care si-o asumasera. Fata de o asemenea sarcina, un soldat oarecare, chiar si destrabalat, este la fel de valoros ca orice cavaler lipsit de pata.

Exista, bineinteles, o nevoie certa in acest sens. Lasind la o parte incursiunile armatelor musulmane, partea de margine a tarii, intre Jaffa si Ierusalim, era intesata de beduini pusi pe jaf si pe care "cinstitii" crestini indigeni ii ajutau cu draga inima sa-i tilhareasca pe pelerini.
Totodata, oare aceasta activitate de pazire a drumurilor si de protejare a pelerinilor nu se suprapunea activitatii in esenta identice pe care si-o asumase un alt ordin, si anume Ordinul Cavalerilor Ospitalieri ai Sfintului Ioan din Ierusalim ?

Logica, si o organizare normala ar fi presupus ca acesti noua cavaleri care voiau sa-i apere pe pelerini sa se adreseze in acest sens Ordinului Ospitalierilor.

Dar nu au facut-o.

Din povestire, trebuie s-o spunem, nu reiese clar cum si de ce au ajuns acesti noua cavaleri la Ierusalim. Ei nu sunt cruciati, altfel ar face parte dintr-o armata, dintr-o trupa. Nu sunt pelerini; cavalerii venind in pelerinaj avea sarcina, fiind oameni de arme, in a ridica spada "in numele Domnului", si nu de a trage de urechi niste hoti la drumul mare. Ori ei nu participa la nici o actiune cu caracter razboinic. Nu sunt nici locuitori ai Pamintului Sfint, caci in acest caz regele nu ar fi fost obligat sa le gaseasca adapost.

Ei se prezinta ca independenti si au parte de o bunavointa speciala din partea regelui care le da o parte din castelul sau si ii muta pe canonicii de la sfintul Mormint. Nu peste mult timp, dupa ce regii franci au emigrat in citadela turnului lui David, intregul Templum Solomonis ramine la dispozitia celor noua cavaleri.

Totul se petrece ca si cum ar fi existat o dorinta expresa in a le darui acel loc, lor si numai lor; fiindca doar ei ramin aici. Istoricul Guillaume din Tyr este categoric in acest sens: timp de noua ani au refuzat orice companie, si orice primire in rindurile lor a altcuiva, exceptia reprezentind-o, lucru ce trebuie consemnat, catre 1225, un nou cavaler, Hugues, conte de Champagne, care, pentru a li se alatura, renuntase la avere, sotie si copil.

Unul din cei mai puternici nobili ai Frantei venind sa apere caile de comunicatie !
Evident, fapt care sare si in ochii celor mai putin avizati, cei noua si mai apoi zece cavaleri nu se afla aici pentru a pazi drumurile.
Aceasta misiune ascunde o alta.

Cealalta misiune se desfasoara in Templul lui Solomon din care toata lumea s-a retras pentru a le lasa lor intreaga libertate de actiune.
Cei noua cavaleri formeaza ceea ce in zilele noastre am numi un "comando" in misiune.
Hugues de Payns, fondatorul oficial si primul Mare Maestru al Ordinului Templierilor, s-a nacut la Payns la o data necunoscuta dar care se situeaza in jurul anului 1080. Era unul din ofiterii Casei de Champagne si nu unul dintre cei neinsemnati, deoarece gasim semnatura sa pe doua acte importante ale contelui de Troyes.

Se admite in general ca a participat la prima cruciada si ca atunci afost in tabara contelui Blois si de Champagne. Se poate sa-i fi cunoscut personal pe Godefroy de Bouillon, pe cei doi frati ai sai, Baudoin du Bourg, conte de Edesse, cel care va deveni Baudoin al II-lea, rege al Ierusalimului, lucru care nu este lipsit de importanta cind te gindesti la sprijinul si bunavointa de care se va bucura mai tirziu.

Se pare ca s-a intors in Orient in 1104 sau 1105, insotind-ul pe Hugues de Champagne.

Dar comportamentul contelui de Champagne devine din ce in ce mai ciudat. El emite dorinta de a se intoarce pe Pamintul Sfint, nu ca luptator, nici ca pelerin, ci pentru a intra in ordiunul Sfintului Ioan-de-la-Ierusalim care, in Palestina, proteja pelerinii, ii ajuta si ii ingrijea.

Contele de Champagne, care avea rangul de mare suzeran si care era unul dintre primii seniori ai regatului, al carui domeniu era mai intins decit domeniul regal, e putin probabil sa fi simtit o dorinta de nestapinit de a ingriji pelerinii bolnavi ... Chiar si pentru izbavirea sufletului sau, pentru care manastirea Clairvaux ar fi fost de ajuns ...

De asemenea, daca soarele Jaffei l-ar fi atras intr-atit, ar fi putut sa lupte impotriva necredinciosilor in fruntea oastei sale pina ce moartea l-ar fi ajuns, la nevoie ...

Daca ar fi fost ispitit de dragostea vreunei frumoase necredincioase, n-ar fi dorit totusi sa intre intr-un ordin calugaresc dintre cele mai severe.

Dar el nu se gindeste nici la lupta, nici la dragoste. Daca nu se gindeste la izbavirea sufletului - normal - nu gaseste oportun sa paraseasca ce-l atrage in Levant si ceea ce trebuie sa fi fost un lucru cu totul neobisnuit ...

Fiind casatorit, si conte de Champagne, nu putu sa intre in ordinul Sf. Ion. Ar fi trebuit ca sotia sa sa accepte sa se calugareasca, ceea ce ea refuza in mod hotarit.

Atunci cel care pleca fu Hugues de Payns. Insa, in 1125, Hugues de Champagne isi repudiaza sotia, isi reneaga copilul, renunta la comitat si merge sa se alature celor noua cavaleri in casa de pe amplasamentul Templului lui Solomon. Pentru a pazi drumurile, la ordinul unuia dintre ofiterii sai ? Sa nu fim naivi ...

Cel de-al treilea personaj este Bernard de Clairvaux, fara indoiala cel mai extraordinar om pe care l-a avut occidentul vreodata. In el exista un mister al "supraomului" dumnezeiesc care scapa intelegerii umane.

Bernard de Clairvaux s-a nascut in 1090 linga Dijon, la castelul Fontaine si era din familia ducilor de Burgundia. A avut el oare, deja o initiere cind se prezinta la Citeaux pentru a deveni calugar ? Nimeni nu poate sti, dar puterea sa asupra oamenilor este deja mare. La 21 de ani se prezinta insotit de 30 de tovarasi, din care cinci sunt fratiii si unchiul lui, fratele mamei sale.

Astfel, Bernard intra la Citeaux, sub abatiatul lui Etienne Harding. In 1115 pleaca sa intemeieze Clairvaux in padurea BAR-sur-Aube si ia, imediat, conducerea Occidentului, si aceasta nu este o simpla "imagine". El dojeneste, si inca raspicat, regi, papi, episcopi, mari vasali si toti se supun acestui calugar cu sanatatea fragila, umil dar cumplit. Papi, regi, episcopi si mari abati, de la Cluny la Saint Denis, se pleaca in fata lui si il cinstesc ...

"Treburile Domnului sunt si ale mele, spune el, si nimic din ceea ce-l priveste nu-mi este strain", caci el este aici pentru a se ocupa de ele. Si lucrul cel mai extraordinar este ca toata lumea este de acord.

In doctrina sa nu gasim nimic meschin, iar crestinismul sau nu are nimic intortochiat. Emul fervent al cultului fecioarei, el este cel care a inventat termenul de Notre-Dame. Magician ? Desigur, dar in cel mai inalt sens al cuvintului.

Se pare ca este atotcunoscator. Acest omulet, mereu pe drumuri, a dat pentru exploatarea paminturilor de la Clairvaux, instructiuni admirabile. In 1148, a murit in bratele sale Meal O'Morgair, arhiepiscop de Malachie, autorul prezumtiv al faimoasei profetii spuse de papi, un alt purtator al Cuvintului, caruia Bernard, care i-a scris biografia, ii recunostea uimitoare daruri de vizionar.

Acest om este cel care urma sa intemeieze Templul, incredintindu-i misiunea si invatatura, dupa cum o recunostea, in procesul care a urmat, Fratele Aymery, in apararea sa, sub forma de rugaciune.
Printre cei noua cavaleri care se vor prezenta regelui Ierusalimului sunt cel putin doi care sunt legati foarte strins de sfintul Bernard: unul este Hugues de Payns, conducatorul misiunii, celalalt este propriul sau unchi, fratele mamei sale, poate tot cistercian, Andre de Montbard.
[ ........... ]

Conciliul de la Troyes

In 1128, cavalerii revin in Champagne. La Conciliul de la Troyes vor participa cel putin cinci, caci, in acelasi timp, fratele Andre de Montbard insotit de un alt cavaler, ducea un mesaj al regelui baudoin al II-le. Ramin deci, cel mult, trei cavaleri pe Pamintul Sfint, inclusiv Hugues de Champagne. Erau putini pentru a veghea asupra drumului pelerinilor, afara numai daca n-ar mai fi recrutat intre timp pe altii, misiunea fiind indeplinita.



Exista aceasta evolutie fulgeratoare, aceasta putere extraordinara a ordinului Templului pe care traditia o atribuia tocmai posesiei Tablelor Legii.

Nu exista un alt exemplu ca fondarea unui ordin calugaresc ar fi necesitat vreodata reunirea unui conciliu. Or, exact pentru aceasta a fost convocat Conciliul de la Troyes in 1128 de catre Nernard de Clairvaux, la Troyes, linga Payns, pe paminturile contelui de Champagne. Aceasta inseamna, de altfel, mai mult decit o ratificare, este o proclamatie solemna, si inca mai mult, inseamna angajarea Bisericii in intregime, cu toti membrii ei. Inseamna ca, printre ordinele calugaresti, acestuia i se da, in mod precis un fundament universal, aplicindu-i-se marea pecete, care nu va fi niciodata rupt fara pedeapsa.

Conciliul are loc la resedinta contelui Thibault, nepot si mostenitor al contelui de Champagne, caruia Bernard i-l anunta in acesti termeni: "Binevoiti a va arata plin de curtenie si de supunere fata de Legat (trimisul papal), in semn de recunostinta ca a ales capitala voastra pentru a tine un asa mare Conciliu si dati sprijinul si asentimentul dumneavoastra masurilor si hotaririlor pe care acesta va considera convenabil sa le ia in interesul binelui". (Tonul de comanda pe care-l foloseste Bernard ii este propriu, chiar in fata papei).

A cere sprijinul si asentimentul contelui de Champagne indica, de altfel, ca "masurile si hotaririle" pe care le va lua Sinodul privesc direct regiunea Champagne. Este de asemenea un mod indirect de a plasa noul ordin care va fi creat sub protectia temporara a contelui, iar bunavointa acestuia cit si cea a succesorilor sai nu va lipsi niciodata. Bunurile donate in aceasta provincie Templierilor vor fi imense, dar in special monopolul padurilor pe intreg teritoriul cuprins intre Sena si riul Aube care- va face stapinii adsoluti ai codrilor, inclusiv a Padurii Orient.

La acest conciliu, Hugues de Payns isi exprima dorinta de a crea un ordin de calugari-soldati, al carui prim nucleu va fi format din tovarasii sai din Templu. Conciliul aproba si-l insarcineaza pe Bernard sa-i stabileasca regulamentul, iar Bernard dicteaza clericului Michel un regulament de ordine interioara.

Se pare ca este vorba, in spiritul regulamentului sfintului Bernard, de un ordin care are o misiune laica, adica sa lucreze in lume; abia din acest moment vor fi considerati calugari; la Ierusalim insa, in ciuda legamintelor facute sub mainile patriarhului, Hugues de Payns semna tot ca un laic si nu ca un calugar.

Regulamentul nu se multumeste doar cu aspectul strict monahal caci, sa nu uitam, va fi vorba de o "cavalerie" militara. In aceasta situatie, s-ar putea crede ca Bernard de Clairvaux se amuza sa reinvie vechile traditii celtice si tabuurile lor, ca si cum ar fi dorit sa lege aceasta cavalerie religioasa de fostele ordine celtice.

- vor accepta intotdeauna lupta impotriva ereticilor chiar in situatia de trei contra unu.
- daca lupta pentru viata lor impotriva unora care nu sunt eretici, ni vor riposta decit dupa ce au fost atacati de trei ori.
- daca nu-si indeplinesc datoriile vor fi flagelati (biciuiti) de trei ori pe zi.

Faptul istoric este reprezentat de cruciade care au scapat tara de o buna parte din jefuitori, nobili sau nu. Referitor la aceasta, sfintul Bernard afirma cu cinism: "Avantajul este unul de natura dubla: am scapat tara de ei si pot sa aduca servicii in Orient".

In felul acesta profitul a crescut si, logic, banii s-au inmultit.

Totusi, faptul ar fi insuficient fara aparitia unui organism bancar, in masura sa gestioneze banii in asa fel incit muncitorii sa poata fi platiti indiferent de dificultatile survenite, si care totodata sa furnizeze eventualele mijloace de transport si lucru.

Marile ordine religioase dispuneau din plin de averi suficiente, dar le rezervau propriilor abatii.
In aceste conditii, o singura organizatie era capabila sa-si asume acest rol de bancher-trezorier, de a furniza un ajutor eficace si continuu si de a organiza munca: Ordinul Templierilor.

Evident ca ei, Cavalerii Templieri, nu isi puteau asuma sarcina construirii; bogatiile lor, oricit de mari ar fi fost, nu ajungeau. Ei nu puteau decit imprumuta. Banii necesari trebuiau sa vina de la populatie. Trebuia deci ca populatia sa se imbogateasca caci degeaba incerci sa tunzi o oaie care nu are lina.

Atunci, fara a apela la regi, la episcopi, la nobili sau la organisme constituite, au creat un intreg sistem de economie politica cu care, daca ar fi reusit sa mearga pina la capat cu el, ar fi putut aduce Occidentul la un grad extrem de civilizatie si bunastare.

Surprinzator la regulamentul redactat de sfintul Bernard este ca desi pretinzind saracia personala a fiecarui cavaler in parte, el era conceput in mod intentionat, astfel incit noul ordin sa poata deveni deveni bogat si puternic.

Modalitatea era foarte simpla: Ordinul primea, dar nu dadea niciodata, in afara de pomana obligatorie. Ordinul putea primi orice; toate achizitiile ii erau permise, dar nu putea sub nici o forma sa cedeze ceva, "nici macar o caramida, nici macar o palma de pamint".

Singurele cadouri care puteau fi facute unui cavaler, in nume personal, erau un vestmint uzat sau un caine. Daca Templierilor li se intimpla sa fie facuti prizonieri in cursul luptei, Ordinului ii era interzis sa plateasca rascumpararea lui. Drept rascumparare, cavalerul nu putea oferi decit pumnalul sau centura sa (consimtind astfel sa nu mai poarte arme). Iara de ce, cu rare exceptii, templierii facuti prizonieri au fost intotdeauna condamnati la moarte.

In citiva ani, averea Templului a devenit impresionanta; in paminturi, in beneficii, in numerar, in credite. Si aceasta bogatie a fost organizata in asa fel incit sa profite toti.

Mantia alba, Crucea Rosie, marile fapte de arme, ispravile din Orient, Misterele, au facut sa se uite ca templierii au fost mari agricultori.

Cam in vremea procesului, la inceputul secolului al XIII-lea, ei posedau in Franta aproape o mie de sedii, fiecare dispunind si ocupindu-se de mai multe hambare sau ferme, cultivate de "Oamenii Templieri": arendasi, valeti si serbi.

Nu era vorba de fortarete, ci de simple ferme protejate de ziduri care erau deseori numite "Asezarile Templului". Citeva inventare efectuate de oamenii lui Filip cel Frumos, cu ocazia arestarii templierilor, arata ca aceste sedii si depozite erau remarcabil organizate si dotate cu material de lucru din abundenta.



Cum templierii erau redutabili ca oameni de arme, se intelege ca bunurile lor nu puteau fi atinse de jafuri, atit de frecvente in acea epoca.

Sa adaugam la aceasta ca papii le conferisera un mare numar de privilegii importante, printre care si acela de a nu se supune jurisdictiei ecleziastice - in afara de cea a papalitatii - si ca, apartinind bisericii, nu se supuneau jurisdictiei regelui. Astfel, ei constituiau un stat in stat, sau macar un "corp" complet independent, scutit de orice impozite, inclusiv de dijma catre cler.
Datorita acestor ferme, folosite in afara oricarui pericol, trebuie sa fi facut fata foametei in secolele XI si XII, fenomen care atunci facea ravagii in rindul crestinatatii. Totodata, acestea constituiau insesi bazele de actiune ale templierilor in Occident.

Prima misiune oficiala care le fusese data celor noua cavaleri fusese de a proteja pelerinii pe drumul Ierusalimului.

Insa, oricit de periculoase erau drumurile Palestinei, nici cele din Franta nu erau cu nimic mai sigure. In vremea sfintului Bernard, Regele Frantei era obligat sa conduca personal razboaiele impotriva nobililor-tilhari care jefuiau calatorii la mai putin de zece leghe de Paris.

A fi negustor, a transporta marfuri, constituia atunci unul dintre cele mai periculoase lucruri. De altfel, nu doar negustorii si carausii erau in pericol de drumurile feudale ale Evulu Mediu. Orice om, daca nu era nobil, sau serb, era "om de rind" si, asa stind lucrurile, daca nu avea ceva in genul "permis de trecere", putea fi luat in captivitate si pus la munca de seniorul ale carui paminturi le traversa, devenind un fel de bun al acestuia.

De asemenea, calatorul trebuia sa se gindeasca si la fiarele salbatice, in special la lupii care misunau in haite chiar pina la marginea oraselor, mai ales in timpul iernilor aspre. Nu se deplasa deci decit cine nu avea de ales.

Dar o tara fara cai de comunicatie vegeteaza.

Drumul este baza oricarei civilizatii, si de fapt, chiar a vietii, nu doar pur si simplu in calitate de drum, ci in calitate de drum pe care te afli in siguranta. Si drumul trebuie sa fie "suportabil" si din punct de vedere economic, intrucit multa vreme, pentru traversarea anumitor poduri si pentru deplasarea prin anumite locuri de trecere au fost percepute plati, si calatoriile indepartate au sporit costul marfurilor facindu-le prea scumpe, chiar si atunci cind era vorba de unelte de stricta necesitate.

Si se intimpla - daca intr-adevar putem vorbi de intimplare - ca, in general, comanderiile sa se afle plasate la distante scurte unele de altele. Si fiecare comanderie era un loc intarit si aparat, un pamint al bisericii, cu drept de azil si in general, cu un adapost numit Hopitot.

Astfel se creeaza "drumurile templiere", pe care trec ostasii Templului si care se bucura, deci, de o anumita siguranta. Templierii se comportau ca o adevarata politie a marilor cai comerciale. Supravegherea acestor cai pare a fi fost scopul pentru care templierii strabat locurile ce le imprejmuiesc tinutul. Asigurau securitatea trecatorilor atit impotriva banditilor cit si impotriva perceperii de taxe ... Templierii erau impotriva taxelor de trecere si de fapt, a oricarui lucru care putea jena libera circulatie si destul de des gasim, in locurile de traversare reprezentate de foste vaduri, ramasitele unei foste comanderii care trebuia sa supravegheze un anume vad.

Comanderiile adaposteau nu numai negustorii ci si marfurile pentru care se creeasera depozite speciale. Templierii acceptau depozitarea de marfuri in spatiile lor (pentru care pretindeau, fara indoiala, un pret). Si este de inteles ca taranii din imprejurimi trebuie sa fi considerat o binefacere faptul de a-si fi putut pune recoltele, sau o parte din recolte, la adapost de jefuitori. Si de impozitele clericale sau senioriale.

Templierii au facut deci totul pentru a favoriza comertul, mergind chiar pina la a crea piete aflate sub supravegherea lor; si pentru a dezvolta mestesugurile, asa cum s-a intimplat la Provins, unde au facut avere.

Este sigur ca sistemul lor economic, ale carui virtuti nu le-am redescoperit decit de putin timp, se baza pe o circulatie cit mai lesnicioasa si rapida a banilor, fiind creata o banca pentru facilitarea acestei circulatii.

Se provoca imbogatirea tuturor claselor societatii si prin aceasta, sporea aportul direct reprezentat de taxele si chetele autorizate pentru constructii, in special de catedrale.

Bogatia templierilor a devenit considerabila. La aceasta a contribuit faptul ca au economisit in mod constant. Intr-adevar, acesti indivizi primind, incasind fara intrerupere bani, dar necheltuind decit strictul necesar cerut de intretinerea membrilor militiilor lor, sfirsisera prin a acumula sume exorbitante; si numerarul, deja rar in epoca, ajunsese sa se afle in intregime in pivnitele templierilor - si nefolosit, deci inutil.

Neputindu-l da, au instituit un sistem de imprumut, fara indoiala cu o dobinda rezonabila fiindca nu a fost facuta nici o plingere impotriva lor in acest sens, nici macar la proces. Proprietatile lor adapostesc multi oameni specializati in diferite meserii: tesatori, fierari, rotari, zidari, etc.

Ei sunt cei care obtin, de la Ludovic cel Sfint, scutiri de impozite pentru constructorii de biserici si confreeriile acestora.

Nu exista nimic in actiunile lor care sa nu fie axat pe ridicarea demnitatii umane, pe protejarea celor slabi, pe eliberarea de sclavie si de nedreptate (Vei domni atita vreme cit vei fi drept, ii spunea un staret templier din Anglia regelui Henric).

Este o zi rece si posomorata de toamna, o zi neprietenoasa, in care esti ispitit sa te cuibaresti in barlogul tau, oricare ar fi el… Ce bine ca e sambata! Ce bine ca se poate! Imi aduc aminte ca este si 13 octombrie, o zi nefasta pentru istoria Europei, memorabila pentru ca intr-un 13 octombrie, fix acum 700 de ani, regele Frantei, Filip al IV-lea cel Frumos a dat ordin ca toti cavalerii templieri sa fie inchisi, apoi torturati… Sunt multe de povestit despre templieri. Si o voi face candva. Pana atunci, va recomand o carte frumoasa care respecta adevarul istoric, Amurgul templierilor de Hanny Alders, din a carei prefata puteti citi mai jos:

“Cele trei ordine militar-religioase cavaleresti intemeiate in perioada cruciadelor: Cavalerii Sfantului Ioan (ioaniti, care ingrijeau bolnavii, dar prestau si serviciu militar), cavalerii templieri (cavalerii saraci ai lui Hristos si cei ai Templului lui Solomon, care s-au angajat sa apere Tara Sfanta si sa-i protejeze pe pelerini) si cavalerii teutoni (care se ocupau de cei bolnavi) au luptat cu indarjire impotriva musulmanilor. Dar intre cele trei ordine si intre acestea si suveranii cruciati care apelau la ajutorul lor au aparut de multe ori disensiuni.

Templierii, indeosebi, s-au distins prin curajul lor, prin cucernicia lor si prin disciplina lor stricta. Au luat parte la cele mai multe batalii, chiar si atunci cand n-au fost de acord cu strategia folosita, au luptat in primele randuri si au fost intotdeauna ultimii care s-au retras. Templierii credeau ca-si paveaza drumul spre cer cu lesurile musulmanilor. Numeroase au fost si trupurile schilodite ale fratilor lor, inhumate in solul desertului de catre cavalerii istoviti si arsi de soare.

Admirati fiind de catre cei ramasi in patria lor - nici ea intotdeauna in siguranta - primeau numeroase daruri, mosii si privilegii. Si-au construit cetati puternice, si-au administrat domeniile cu mana forte (incat acestea au adus inca si mai multe bogatii) si si-au investit banii cu chibzuinta in imprumuturi cu dobanda, fiind singurii crestini care se bucurau de privilegiul de a putea face asemenea operatii. Au acordat si imprumuturi ipotecare, pentru a le da pelerinilor posibilitatea de a suporta cheltuielile pelerinajului. Au inventat cambia, au tinut conturi curente pentru monarhi si nobili si au ocupat functii inalte ca sfetnici financiari. in beciurile lor pastrau obiectele de pret ale nobililor, precum si tezaurele si bijuteriile Coroanelor europene. Pe scurt: au functionat ca niste bancheri moderni. in plus, insoteau transporturile de bani si de valori, incasau dari si aveau grija ca pe drumurile Europe sa nu existe talhari.

Astfel, acest ordin monahal, intemeiat in anul 1129 de un de noua nobili, a ajuns la sfarsitul secolului al XIII-lea la punctul culminant al bogatiei si puterii sale. Cruciadele se incheiasera, Tara Sfanta era pierduta. Templierii s-au retras in cele sapte provincii in care era impartita in Europa conducerea Templului: Franta, Anglia, Poitou, Aragon, Portugalia, Ungaria si Apulia (Italia de Sud).

Autoritatea suprema a ordinului era detinuta de marele maestru, care isi avea resedinta pe Insula Cipru. Sub ordinele lui se aflau comandorii provinciilor, numiti si maestri. Sub ordinele acestora se aflau comandorii celor peste noua mii de curti si de case templiere mari, numite si comanderii. Ei administrau forturile, domeniile si fermele Templului si ii aveau sub ordinele lor pe cavaleri, pe sergenti si pe servanti, acestia din urma fiind frati insarcinati cu activitati gospodaresti si cu munca pe ogoare. Vizitatorii Ordinului calatoreau de la o comanderie la alta, ca sa le inspecteze, si isi asterneau constatarile in rapoarte inaintate maestrilor.

Toti purtau rasa Templului, care avea pe piept si pe spate crucea rosie cu ciocuri: ofiterii si cavalerii - o rasa de stofa alba si mantia de cavaler (hlamida) cu crucea rosie pe umeri, iar ceilalti - rase castanii sau negre. Erau supusi severelor prescriptii monahale date lor de sfantul Bernard de Clairvaux si formulate in asa-numitele reguli. La intrarea lor in ordin rosteau legamantul monahal de supunere, de saracie si de castitate.

Secolul al XIII-lea era pe sfarsite si incepea al XIV-lea; templierii administrau acum un adevarat imperiu financiar; regele Eduard I al Angliei, zis cel Drept, ultimul monarh cruciat, poreclit “Barosul Scotienilor”, se afla pe patul de moarte la Carlisle.

Al doilea Eduard, usuraticul sau fiu, tanar nestatornic, lesne influentabil, i-a luat locul. in Franta domnea acum un alt rege. Varstnic, experimentat, siret, privise si asteptase cu rabdare momentul favorabil spre a-si duce la indeplinire complotul, spre a ameninta un papa, spre a-si croi drum pentru formidabila sa lovitura si spre a-si insusi in cele din urma bogatiile care se aflasera tot timpul inlauntrul razei sale de actiune, dar care erau totusi intangibile.

Era al patrulea Filip al dinastiei sale si i se spunea cel Frumos. Frumos? Avea parul blond, dar parul parea sa fie singurul lucru frumos la el, deoarece istoricii sustin ca, datorita chipului sau rotund, semana cu o bufnita.

El a fost cel care a initiat distrugerea Templului, el a fost cel care a dictat toti pasii si toate miscarile si care a comandat pana si masura finala.”

Ordinul Templierilor

Definitie

Existenta acestui ordin a fost strâns legata de cruciade. Acestea i-au dat nastere si acestea au dus si la distrugerea lui. A fost un ordin misterios al unor calugari-militari, care au jurat sa ramâna saraci, dar care au ajuns mai bogati ca regii. În plina glorie o parte din ei sunt prinsi, torturati si executati, iar ceilalti, impreuna cu imensele averi, dispar pentru totdeauna din istorie, dând nastere multor teorii si controverse.

Începutul Templerilor



În 1096 d Hr o armata de cavaleri europeni merge spre Tara Sfânta (Ierusalim). Statele musulmane domina Orientul Mijlociu si o regiune ce se întinde din Persia pâna în Spania.

Papa Urban II invoca un razboi sfânt ca sa elibereze Ierusalimul. Evident ca acest razboi nu reprezenta interesele europenilor decat prin “ricoseu” religios intrucat ar fi fost mai importanta eliberarea Spaniei decat a Ierusalimului politico-economic vorbind, dar din nou europenii sunt manipulati si facuti carne de tun. Dar vai, oare ce poarta papa pe cap mai ? Cruciatii ajung doar dupa vreo 3 ani in orasul sfânt. Din 4000 de cavaleri care au pornit la razboi supravietuiesc si ajung la destinatie doar putin peste 1000 din ei.

In iulie 1099, dupa un asediu de 5 saptamani, cruciatii cuceresc orasul. Ei au ales din randurile lor pe noul conducator al Ierusalimului. Regii cruciati vor da numeroase lupte pentru a pastra Pamantul Sfant. In 1118 au ales al treilea rege, numindu-l Baldwin II. Regele Baldwin primeste o oferta de ajutor din partea unui cavaler cruciat, nobilul francez Hughes de Payens. A propus crearea unui ordin de calugari-luptatori, care sa pazeasca Pamantul Sfant, a trecerii pelerinilor din Europa si apararea orasului sfant Ierusalim. Regelui Baldwin ii place ideea si astfel iau nastere templierii. Un grup de 9 cavaleri templieri va deveni o armata de mii de oameni.

Isi spun “Ordinul Cavalerilor Saraci ai Templului lui Solomon”. Cu timpul insa, le ramane numele de “cavaleri templieri”. Nu sunt doar razboinici, ci si calugari. Au jurat sa ramana saraci, supusi si celibatari. Europa nu mai vazuse niciodata o asemenea forta. Ei au reusit sa combine ruga cu lupta, invocand chemarea sfanta.

Templierii se rugau de 7 ori pe zi ca si restul calugarilor medievali. Se deosebesc insa prin antrenamentele de lupta. Era o armata extrem de eficienta, foarte disciplinata si echipata excelent, nu foarte numeroasa, dar cu o forta incredibila.

Templierii i-au zdrobit pe musulmani in asediul Ascalonului in 1153, in batalia de la Montgisard in 1177 si in batalia de la Arsuf din 1191. Templierii luptau dupa reguli stricte. Le era interzis sa se retraga decat daca primeau ordin si doar cand inamicii erau de trei ori mai numerosi. Se stia ca ei nu rup randurile, nu fug si nu dezerteaza. Crucea rosie simbolizeaza martirul, moartea in lupta. Tactica lor cheie era atacul escadronului. Un mic numar de cavaleri ataca frontal si in dispozitiv de sageata. Scopul lor era ruperea randurilor inamice, divizandu-le in doua.

Erau cunoscuti pentru victoriile lor si se bucurau de un respect enorm. Aveau un anumit aer, o aura de putere O parte din acest aer provine de la cartierul lor general. Regele Baldwin le da unul din cele mai sfinte locuri a crestinitaii: situl vechiului templu evreiesc, Templul lui Solomon. E posibil ca ceea ce au gasit aici sa le fi conturat destinul. Se spune ca, sub vechiul templu, cavalerii au gasit ceva remarcabil. Oare ce cautau acesti Templierisa se razboiasaca in Israel, doar un Templul al lui Solomon din Vechiul Testament, fara o prea mare legatura cu Iisus Hristos si Crestinantatea in general ?

Sfântul Graal si Masoneria



Cu vreo 900 de ani în urma aici au început sapaturi arheologice primitive. Au sapat în piatra timp de 9 ani, formând o retea de tunele sub templu. Ceea ce au gasit acolo face de atunci obiectul disputelor. Potrivit unei teorii, templierii au descoperit harta unei comori. Conform legendei, chiar în ruinele templului, manuscrisul i-a dus la cea mai importanta comoara a crestinitatii: Sfântul Graal.

Cea mai controversata teorie sustine ca templierii au gasit documente asupra originii lui Hristos. Unii au spus ca au eliminat tainic un membru al familiei lui Iisus, care avea legatura cu casatoria dintre Iisus si Maria Magdalena. Conform acestei teorii, cuvintele latine pentru Sfântul Graal (San Greal) sunt, de fapt, alte doua cuvinte scrise gresit: “Sang Real”, sau “sânge regesc”. Conform acestei teorii, Iisus s-a casatorit si a avut copii. Acesti urmasi sunt secretul Sfântului Graal. Aceasta teorie e o sursa de putere mai verosimila pentru templieri. Dovada ca Iisus s-a casatorit si a avut copii ar zdruncina fundamentele crestinismului, amenintând toate structurile de putere ale Europei medievale. Biserica ar plati orice pret pentru a tainui aceste informatii.

Totodata un grad inalt din Masonerie » se numeste Seceret of Royal Arch Mason (in traducere libera, pastrator al secretului boltei regale - vezi sangele albastru, Unsul Domnului). La ce regalitate se refera, din moment ce mai toti masonii » afirma ca au scapat Europa de tirania regilor si a bisericii Catolice prin Revolutiile de la 1848, numite si “primavara popoarelor” ??!? Multe scrieri vechi se refera la fabuloasa comoara a lui Solomon, aceea care a fost furata de Moise când a fugit din Egypt, conducând poporul sau de 600.000 evrei. Exodul a avut loc cam dupa anul 1200 î.H. Pe de alta parte cronicile oficiale ale vremii nu mentioneaza nimic despre acest exod. A furat majoritatea obiectelor si armelor de metal, (aur, argint, arama), în special miile de scuturi plane din cupru slefuite ca oglinda ale armatei faraonului Ramses cel Mare . Cu ajutorul acestora s-a construit Templul lui Solomon din piatra artificiala, fara a se folosi direct pentru constructie nici o unealta de metal pentru cioplit. Unele blocuri din templu aveau dimensiunea de 1×1x2 metri si cantareau 10 tone, au fost turnate la fata locului si se mai vad si astazi. La fel s-au construit piramidele cu cateva secole inainte, de acolo invatand evreii meseria. Dar pe atunci nu era un mare secret ca in ziua de astazi, metoda fabricarii blocurilor din piatra sau marmura artificiala fiind aplicata in toata lumea antica invecinata. A fost folosita si de greci, aplicata la construirea Pantheonului si a altor constructii si statui din blocuri artificiale de mari dimensiuni care nu se gaseau in natura. Ordinul Templierilor era cunoscut si sub denumirea de Masoni », adica constructori.

Ascensiunea Templierilor

Nimeni ? nu stie ce au gasit templierii, dar cele petrecute apoi se cunosc bine. Hughes de Payen, Marele Maestru al templierilor, pleaca din Tara Sfanta, pentru a participa la Conciliul de la Troyes, in Franta. Nimeni nu stie ce s-a discutat, doar rezultatul. Papa Honorius II le da binecuvantarea sa templierilor. Succesorul sau, Papa Inocentiu le confera puteri fara precedent. Templierii capata imunitate in fata legilor si taxelor oricarei tari. Templierii devin stat in stat. Puterea misterioasa a templierilor naste multe teorii ale conspiratiei.

Templierii s-au implicat in finantarea si construirea majoritatii catedralelor gotice din sec XII si XIII. Au finantat in intregime construirea catedralei Chartres, echivalentul financiar al expeditiei americane pe Luna din anii ’60.

Templierii administrau averi imense. Se pare ca o faceau in mod cinstit si eficient. In toata Europa, templierii au inceput sa imprumute nobilii. Ei aveau un avantaj fata de alti crestini care nu puteau imprumutau bani. In schimb Templierii puteau pretinde chiar dobanda. In Europa medievala, putini oameni puteau tranzactiona bani, pentru ca simonia si camata erau considerate pacate. E posibil ca templierii sa fi creat ideea cecului si a creditului. Pelerinii depuneau bani in trezoria unui templu local. Primeau in schimb o chitanta pentru suma depusa. Convenabil, dar costisitor. Templierii cereau pana la 10 % pentru acest serviciu. Templierii jurasera sa duca o viata de lipsuri, dar asta nu parea sa le afecteze profitul. Ei insisi nu erau bogati, dar ordinul putea detine acesti bani pentru a functiona. La sfarsitul secolului al XIII-lea, Ordinul era una din cele mai bogate structuri din Europa. Invidia si furia au generat insa un complot crud impotriva lor. Oare ce cautau acesti Templierisa se razboiasaca in Israel, doar un Templul al lui Solomon din Vechiul Testament, fara o prea mare legatura cu Iisus Hristos si Crestinantatea in general ?

Sfârsitul Templierilor

In 1290 templierii mai detin doar un castel in Tara Sfanta, dar la asediul cetatii Acra il pierd si pe acesta. Tara Sfanta e din nou ocupata de musulmani. Templierii se retrag pe insula Cipru (tara paradis fiscal unde Antena 1 de pilda si Dan Voiculescu isi au declarat sediu ca sa nu plateasca impozite statului roman).



In 1314 Ordinul Templierilor este desfiintat in mod oficial, de catre papa. Dupa sapte ani de tortura si inchisoare Jacques de Molay a fost ars pe rug, ca un eretic ce nu se caieste. Cu ultima suflare el i-a blestemat pe rege si papa. In mai putin de un an amandoi au murit. Dupa 200 ani, templierii dispar. Castelele lor sunt luate si averea lor imensa dispare in mod misterios. De atunci templierii au disparut din documente. Se spune ca razbunarea Templierilor dureaza si in ziua de azi.Un contemporan ii descria pe Templieri ca fiind “niste lei ai razboiului si miei ai inimii; asprii cavaleri pe campul de lupta, calugari piosi in capela; necrutatori cu dusmanii crestinismului, blandetea intruchipata cu prietenii crestinismului “(Jacques de Vitry).

Masoneria

Christopher Knight si Robert Lomas sunt doi masoni englezi care, in urma unor cercetari intinse pe cateva decenii, au incercat sa raspunda la aceste intrebari tulburatoare. Concentrate in trei carti masive, concluziile lor aduc la lumina o istorie stranie, care adeseori contrazice flagrant istoria acceptata oficial. Conform propriilor declaratii aceste carti au reusit performanta de a supara pe toata lumea: pe superiorii ordinului din care fac parte, pe reprezentantii Bisericilor crestine, dar si pe multi dintre istorici. In acelasi timp, concluziile expuse in acele carti au fost primite cu entuziasm atat de masonii » “luminati”, care isi pun si ei aceleasi intrebari, cat si de istoricii care nu mai sunt de acord cu “dogmele” istoriei oficiale pe care sunt obligati sa le accepte.

Ordinul Templier



Una dintre concluziile trase de cei doi cercetatori masoni, referitor la epoca legendara si antica a istoriei ascunse, continute in ritualurile de initiere masonica, este ca, incepand de pe timpul regelui Solomon, la Ierusalim a existat aceasta casta straveche de preoti, denumita “Fiii lui Zadock”, ale caror invataturi si ranguri se transmiteau ereditar. In sec. I d.Hr., acestia s-au imprastiat prin Europa, avandu-si totdeauna propriii lor conducatori, adeseori necunoscuti de catre ceilalti membri ai societatilor in mijlocul carora traiau. Peste mai mult de o mie de ani, descendentii acestei grupari secrete, provenite din vechiul Ierusalim, i-au insotit pe principii crtestini in cruciadele pe care acestia le-au pornit, sub pretextul eliberarii “Tarii Sfinte”. Indrazneala manifestata de ei in lupta a fost admirata de catre toti nobilii crestini care i-au cunoscut si care au colaborat cu ei. Crezand ca marele lor curaj provine din ritualurile misterioase pe care le practicau, le-au cerut sa-i initieze si pe ei. Cererea le-a fost indeplinita si astfel doctrinele lor secrete s-au raspandit printre marii nobili ai Europei sub forma Francmasoneriei. In acea perioada, 11 dintre descendentii vechilor preoti “Zadock”, care au participat la prima cruciada au facut, in anul 118, juramant de castitate, pastrare a secretului, si prietenie, juramant depus in fata Patriarhului de la Ierusalim. Istoria secreta a Masoneriei ii indica pe cei 11 ca fiind intemeietorii Ordinului Cavalerilor Templieri. Conform aceleiasi istorii apocrife, reconstituite de catre Knight si Lomas cu ajutorul ritualurilor masonice, Templierii au fost cei care au reinfiintat, la Ierusalim, “Marea Preotime a lui Yahweh” (interesant ar fi sa aflam cine era acest Yahweh ca zeitate, aici apar multe semne de intrebare), condusa de fiecare dintre Marii lor Maestri ai ordinului, de la Hugues de Payen, primul dintre ei, pana la Jacques de Mollay, cel torturat si apoi ars pe rug din ordinul regelui Frantei, Filip al lV-lea, cel Frumos.

Comoara de sub Templu



Istoria oficiala afirma ca, initial, Ordinul Cavalerilor Templieri a fost infiintat pentru a asigura protectia pelerinilor care se duceau sa viziteze Sfantul Mormant, contra bandelor de talhari si a ucigasilor care bantuiau prin acele locuri. Initial, acesti pretinsi aparatori ai pelerinilor s-au numit “Ordinul Soldatilor Saraci ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon”. In mai putin de doua secole de la acele inceputuri modeste, ei devenisera o confreerie atotputernica, temuta de majoritatea capetelor incoronate, si atat de bogata incat devenise “bancherul intregului continent” si putea tine sub control viata financiara a intregii Europe. Adevarul este ca, toti cei 11 cavaleri care au alcatuit initial Ordinul s-au imbogatit rapid, in mai putin de un deceniu de la stabilirea lor in Tara Sfanta. Se pare ca protejarea pelerinilor a fost doar o “misiune de acoperire” a prezentei lor acolo. In realitate, intre anii 1118 si 1128, ei au fost un fel de arheologi, care s-au ocupat mai ales cu efectuarea de sapaturi sub ruinele templului lui Solomon. Vechile traditii spuneau ca, inaintea invaziei romane din anul 70 d.Hr. preotii Bisericii din Ierusalim ar fi ascuns acolo tezaurul Templului, compus dintr-o cantitate impresionanta de vase rituale si obiecte de cult confectionate din metale pretioase.

Averea lui Solomon



“Manuscrisul de Arama” descoperit la Qumran, langa Marea Moarta, la mijlocul sec. XX, constituie un adevarat inventar al fabuloaselor averi care compuneau Tezaurul Templului lui Solomon. Inventarul continut de acest document vorbeste despre alte 61 de alte locatii in care au fost ascunse restul de obiecte de cult, precum si imense cantitati de monede, confectionate din metal pretios. Cercetarile efectuate de istoricii moderni in majoritatea acelor hrube, dintre care multe erau ingropate la zeci de metri adancime, sub munti de moloz, nu au mai descoperit nici unul dintre pretioasele obiecte indicate in inventare. Totusi, ele au dus la descoperirea unor lucruri personale, fragmente de arme si piese de harnasament, confectionate in stilul specific Cavalerilor templieri. Fapt care demonstra ca, acestia ajunsesera si ei acolo, in urma cu aproape un mileniu, dupa niste eforturi supraomenesti, fara ajutorul unor utilaje moderne. Fapt care demonstreaza, cu prisosinta, ca ei nu se chinuisera doar din simpla curiozitate de a afla ce s-ar putea gasi in niste pivnite parasite cu peste un mileniu in urma. Desigur ca rezultatul acelor cautari au meritat cu prisosinta imensele eforturi depuse de ei, in timp ce pretinsa misiune de protejare a pelerinilor nu a fost decat o simpla poveste. Bogatiile descoperite de catre Templieri in subteranele Templului din Ierusalim au fost norocul care i-a propulsat in elita europeana a acelor vremuri tulburi, dar si blestemul care a adus distrugerea intregului Ordin. Aflat intr-o grava criza financiara provocata de insisi templieri si de bancile acestora, regele Filip cel Frumos a considerat ca singura cale de a iesi la liman este sa puna mana pe intreaga avere a Calugarilor-cavaleri. Exact de aici incepe romanul Regii Blestemati

54 membri ai Ordinului Cavalerilor Templieri sunt arsi pe rug

In 1096 o armata de cavaleri europeni merge spre Tara Sfanta. Statele musulmane domina Orientul Mijlociu si o regiune ce se intinde din Persia pana in Spania. Papa Urban II invoca un razboi sfant ca sa elibereze Ierusalimul. Cruciatii ajung doar dupa vreo 3 ani in orasul sfant. Din 4000 de cavaleri care au pornit la razboi, supravietuiesc si ajung la destinatie doar putin peste 1000 din ei. In iulie 1099, dupa un asediu de 5 saptamani, cruciatii cuceresc orasul. Ei au ales din randurile lor pe noul conducator al Ierusalimului. Regii cruciati vor da numeroase lupte pentru a pastra Pamantul Sfant. In 1118 au ales al treilea rege, numindu-l Baldwin II. Regele Baldwin primeste o oferta de ajutor din partea unui cavaler cruciat, nobilul francez Hughes de Payens. A propus crearea unui ordin de calugari-luptatori, care sa pazeasca Pamantul Sfant, a trecerii pelerinilor din Europa si apararea orasului sfant Ierusalim. Regelui Baldwin accepta ideea si astfel iau nastere templierii, care-si spun Ordinul Cavalerilor Saraci ai Templului lui Solomon sau "cavalerii templieri . Nu sunt doar razboinici, ci si calugari. Au jurat sa ramana saraci, supusi si celibatari. Europa nu mai vazuse niciodata o asemenea forta. Ei au reusit sa combine ruga cu lupta, invocand chemarea sfanta. Templierii se rugau de 7 ori pe zi, ca si restul calugarilor medievali. Se deosebau insa prin antrenamentele de lupta. Era o armata extrem de eficienta, foarte disciplinata si echipata excelent, nu foarte numeroasa, dar cu o forta incredibila.

Templierii i-au zdrobit pe musulmani in asediul Ascalonului in 1153, in batalia de la Montgisard in 1177 si in batalia de la Arsuf din 1191. Templierii luptau dupa reguli stricte. Le era interzis sa se retraga decat daca primeau ordin si doar cand inamicii erau de trei ori mai numerosi. Se stia ca ei nu rup randurile, nu fug si nu dezerteaza. Erau cunoscuti pentru victoriile lor si se bucurau de un respect enorm. O parte din acest aer provine de la cartierul lor general. Regele Baldwin le da unul din cele mai sfinte locuri a crestinitaii: situl vechiului templu evreiesc, Templul lui Solomon. Se spune ca, sub vechiul templu, cavalerii au gasit ceva remarcabil. Cu vreo 900 de ani in urma aici au inceput sapaturi arheologice primitive. Au sapat in piatra timp de 9 ani, formand o retea de tunele sub templu. Ceea ce au gasit acolo face de atunci obiectul disputelor. Potrivit unei teorii, templierii au descoperit harta unei comori. Conform legendei, chiar in ruinele templului, manuscrisul i-a dus la cea mai importanta comoara a crestinitatii: Sfantul Graal.

Cea mai controversata teorie sustine ca templierii au gasit documente asupra originii lui Hristos. Unii au spus ca au eliminat tainic un membru al familiei lui Iisus, care avea legatura cu casatoria dintre Iisus si Maria Magdalena. Conform acestei teorii, cuvintele latine pentru Sfantul Graal (San Greal) sunt, de fapt, alte doua cuvinte scrise gresit: Sang Real , sau sange regesc . Conform acestei teorii, Iisus s-a casatorit si a avut copii. Acesti urmasi sunt secretul Sfantului Graal.

Aceasta teorie e o sursa de putere mai verosimila pentru templieri. Dovada ca Iisus s-a casatorit si a avut copii ar zdruncina fundamentele crestinismului, amenintand toate structurile de putere ale Europei medievale. Biserica ar plati orice pret pentru a tainui aceste informatii. Cel putin, asa sustine o teorie facuta tendentios de curand. Multe scrieri vechi se refera la fabuloasa comoara a lui Solomon, aceea care a fost furata de Moise cand a fugit din Egipt, conducand poporul sau de 600.000 evrei. Exodul a avut loc cam dupa anul 1200 i.H. A furat majoritatea obiectelor si armelor de metal, (aur, argint, arama), in special miile de scuturi plane din cupru slefuite ca oglinda ale armatei faraonului Ramses cel Mare. Cu ajutorul acestora s-a construit Templul lui Solomon din piatra artificiala, fara a se folosi direct pentru constructie nici o unealta de metal pentru cioplit.

Unele blocuri din templu aveau dimensiunea de 1x1x2 metri si cantareau 10 tone, au fost turnate la fata locului si se mai vad si astazi. La fel s-au construit piramidele cu cateva secole inainte, de acolo invatand evreii meseria. Dar pe atunci nu era un mare secret ca in ziua de astazi, metoda fabricarii blocurilor din piatra sau marmura artificiala fiind aplicata in toata lumea antica invecinata. A fost folosita si de greci, aplicata la construirea Pantheonului si a altor constructii si statui din blocuri artificiale de mari dimensiuni care nu se gaseau in natura.

Ordinul Templierilor era cunoscut si sub denumirea de Masoni, adica constructori. Templierii s-au implicat in finantarea si construirea majoritatii catedralelor gotice din sec XII si XIII. Au finantat in intregime construirea catedralei Chartres, echivalentul financiar al expeditiei americane pe Luna din anii 60. Templierii administrau averi imense. Se pare ca o faceau in mod cinstit si eficient. In toata Europa, templierii au inceput sa imprumute nobilii. Ei aveau un avantaj fata de alti crestini care imprumutau bani. Ei puteau pretinde dobanda. In Europa medievala, putini oameni puteau tranzactiona bani, pentru ca simonia si camata erau considerate pacate. E posibil ca templierii sa fi creat ideea cecului si a creditului. Pelerinii depuneau bani in trezoria unui templu local. Primeau in schimb o chitanta pentru suma depusa. Convenabil, dar costisitor.

Templierii cereau pana la 10 % pentru acest serviciu. Templierii jurasera sa duca o viata de lipsuri, dar asta nu parea sa le afecteze profitul. Ei insisi nu erau bogati, dar ordinul putea detine acesti bani pentru a functiona. La sfarsitul secolului al XIII-lea, Ordinul era una din cele mai bogate structuri din Europa. Invidia si furia au generat insa un complot crud impotriva lor. Cruciadele i-au creat pe cavalerii templieri si tot ele urmeaza sa-i distruga. Musulmanii se unesc sub sultanii egipteni dupa doua secole de razboi. Sprijinul pentru cruciade scade treptat in Europa. In 1290 templierii mai detin doar un castel in Tara Sfanta, dar la asediul cetatii Acra il pierd si pe acesta. Tara Sfanta e din nou ocupata de musulmani. Templierii se retrag pe insula Cipru. Dupa caderea cetatii Acra in 1291, ideea de cruciada nu mai anima. Multimile au vazut ca resursele Europei alimentau razboaiele sfinte, care pareau zadarnice. Importanta templierilor a inceput sa scada.

Soarta ordinului este in mainile noului lider: nobilul francez Jacques de Molay. El propune o noua cruciada lansata din Cipru, dar in zadar. In 1307, Molay ajunge la baza templierilor din Paris. A fost chemat in Franta de catre Papa Clement V, pentru a discuta actiunile lor viitoare. S-a nimerit sa vina in Franta, chiar atunci cand Filip IV se confrunta cu mari dificultati financiare, datorita razboiului cu Anglia. Cei mai mari creditori ai sai sunt chiar cavalerii templieri. El hotaraste sa-si stearga datoria printr-o singura lovitura, sa-i aresteze pe templieri si sa le confiste banii. Regele a nascocit diverse invinuiri si i-a acuzat de cea mai infima forma de erezie cunoscuta in Evul Mediu.

Intr-o zi, Marele Maestru si sute de templieri francezi sunt ridicati. Arestarile socheaza intreaga Europa. Peste 100 templieri sunt torturati doar in Paris, inclusiv liderul lor Jacques de Molay. Sute de templieri marturisesc sub presiune fapte pe care nu le facusera , inclusiv Marele Maestru. Cavalerii marturisesc si inchinarea la un obiect neobisnuit. Se crede ca acesta ar fi fost capul Sf Ioan Botezatorul. Altii marturisesc inchinarea la "Baphomet", despre care unii istorici au crezut ca era vorba de Mahomed, din cauza contactului continuu cu lumea musulmana. Insa se pare ca "Baphomet" este, de fapt, o encriptie a numelui "Sofia". Sofia era zeita intelepciunii in religia gnostica. Templierii spun independent aceleasi povesti bizare.



In 1314 Ordinul Templierilor este desfiintat in mod oficial, de catre papa. Dupa sapte ani de tortura si inchisoare Jacques de Molay a fost ars pe rug, ca un eretic ce nu se caieste. Cu ultima suflare el i-a blestemat pe rege si papa. In mai putin de un an atat regele, cat si papa au murit. Dupa 200 ani, templierii dispar. Castelele lor sunt luate si averea lor imensa dispare in mod misterios. De atunci templierii au disparut din documente.

Cine au fost Templierii ? Cu siguranta raspunsul la aceasta intrebare va genera o serie intreaga de opinii, in functie de cel ce raspunde la intrebare.

Crestini, cruciati, anti-crestini, adoratori de demoni sau primul si cel mai mare ordin monastic ce a luptat in timpul Cruciadelor - acestea sunt doar cateva din multele teorii ce-i privesc pe Templieri.

Dupa victoria din Prima Cruciada, un grup de cavaleri, condusi de Hugues de Payens, s-au oferit ca forta militara voluntara Patriarhului Ierusalimului. Aceasta forta militara avea rolul de a proteja crestinii ce plecau in pelerinaj catre locurile sfinte.

Astfel, in anul 1118 AD, regele Baldwin al II-lea le-a oferit Templierilor ca resedinta cel mai disputat loc religios din lume la ora actuala - Templul Mount.

Coincidenta sau nu, cei noua cavaleri au continuat sa fie singurii care formau Ordinul Templierilor timp de exact noua ani. Aceasta pentru ca in anul 1127 staretul Bernard de Clairvaux, din ordinul catolic al Cistercienilor, a alcatuit un regulament de functionare pentru Ordinul Templierilor, ce se baza in mare parte pe propriul regulament de functionare al Ordinului Cistercienilor.

De asemenea, Hugue de Payens face o calatorie spre Vest pentru a obtine incuviintarea Bisericii si pentru a recruta noi membri ai ordinului. In cele din urma, Templierii au acceptat atat cele trei juraminte vesnice suplimentare, in afara juramantului de cruciat, precum si regulile austere cu privire la capela, sala de mese sau dormitoare.

Templierii au adoptat chiar si culoarea folosita de Cistercieni - culoarea alba careia i-au adaugat crucea rosie. Desi Templierilor nu le era permis, prin regulament, sa posede prea multe bunuri, aceasta restrictie nu era valabila si pentru Ordin ca intreg. Ca urmare, cadourile in pamant au fost primite cu draga inima si folosite ca atare de catre Ordin. Candva, nimeni nu stie cu exactitate cand, Ordinul a devenit foarte bogat. In afara de cadourile pe care le primeau, templierii erau "experti in comert" si nu li se impuneau taxe de nici un fel.

In afara de domeniile pe care le detineau, Cavalerii Templieri erau de asemenea, bogati in "relicve". Relicvele erau, de fapt, moastele unor oameni, sau ramsitele ale unor obiecte de cult ce apar in povestirile din Noul Testament. Una dintre popularele relicve ale acelor timpuri era o bucata de lemn din "Adevarata Cruce" – crucea pe care fusese rastignit Iisus.

O alta relicva, ce facea parte din "tezaurul" Templierilor, era capul lui Ioan Botezatorul, cel care fusese decapitat dupa ce Irod fusese feremecat de Salomeea. Oamenii Evului Mediu credeau cu tarie in veridicitatea acestor moaste, pe care le si "venerau cu foc". Dar, dupa cum probabil va inchipuiti, existau si foarte multe falsuri. La acea vreme de exemplu, existau mai multe capete ale lui Ioan Botezatorul in circulatie; de asemenea, existau atat de multe aschii (false) din lemnul "Adevaratei Cruci", incat se puteau fabrica cu usurinta cateva zeci de crucifixuri.

Templierii se aflau si in posesia Coroanei de Spini, purtata de Iisus, precum si a corpului martirizat al Sfintei Euphemia din Chalcedon (cea despre care se credea ca are puterea de a vindeca). Tot Templierilor le sunt daruite spre pastrare o cruce fabricata din materialul unei cazi folosite de Iisus, precum si o alta cruce de bronz fabricata din ligheanul folosit de Iisus pentru a spala picioarele discipolilor sai inainte de "Cina ce de Taina".

Totusi, in mai putin de doua secole, Templierii isi vor afla sfarsitul, poate din cauza bogatiei lor, ori din cauza puterii fara limite pe care o detineau. De altfel, se stie ca Filip IV era invidios pe bogatia Templierilor si ca si-a dorit dintotdeauna sa si-o insuseasca.

Indiferent de motivatia pe care o avea acesta, Ordinul a fost distrus cu acceptul Papei Clement V si al regelui Frantei in anul 1307. In acest an, 1307, Filip a dat ordin ca Templierii sa fie arestati pe motiv de erezie; aceasta era singura cale ce permitea regelui Frantei sa le confiste uriasa avere. Pentru a li se putea obtine marturisiri incriminatorii, Templierii au fost torturati. Aceste marturisiri includeau: scuiparea si calcarea in picioare a crucii, homosexualitate si sodomie, venerarea unui idol cu numele de Baphomet.

"Indignarea publica a luat amploare din cauza acuzatiilor de venerare a diavolului sub forma unui idol numit Baphomet." Baphomet era "simbolul templier al ritualurilor gnostice. Figura androgina cu barba de tap si copite despicate are legatura cu zeul cu coarne al antichitatii, Mendes."
(Peter Tompkins, The Magic of Obelisks.)

Legenda Cavalerilor Templieri

Iti multumesc foarte mult pentru asemenea filme !

Si mai mult imi plac filmele de pe National Geografic si nu numai, comentate de Morgan Freman.