Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: 100 de ani de la Marea Unire

100 de ani de la Marea Unire acum 3 luni 8 ore #46318

Ce legătură au eroii neamului cu Înălțarea Domnului?

În ce constă legătura dintre Înălțarea Domnului cu trupul la Cer și eroii români? Este lesne de stabilit o relație duhovnicească, fiindcă nouă, românilor, ni s-a rânduit să ne ridicăm, să ne înălțăm ca neam prin jertfă, cunoscând în existența bimilenară nenumărate răstigniri, dar și minunate învieri. Fără cinstirea eroilor, amintirile neamului se șterg, peste tradițiile multiseculare se așterne uitarea, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.

In fiecare an, la patruzeci de zile după mântuitoarea Înviere a Domnului Hristos, proslăvim Sfânta Sa Înălțare cu trupul la Cer, praznic plin de lumină și bucurie, care ne amintește că Mântuitorul a coborât pe pământ, S-a întrupat, luând chip de om, Și-a însușit natura umană, îndumnezeindu-o în Trupul Său, apoi S-a înălțat cu ea la Ceruri, ca să ne arate că destinația noastră finală n-o reprezintă pământul, ci Împărăția lui Dumnezeu, unde suntem chemați să trăim veşnic în iubirea Preasfintei Treimi. Domnul nu ne indică doar ținta, ci ni se face itinerar și energie, ca să ne ajute să ajungem la binecuvântata stare a celor mântuiţi.

La noi, sărbătoarea se trăieşte cu toată evlavia și cumsecădenia, deoarece în aceeași zi ne cinstim eroii: ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile, din toate locurile, jertfiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre, în închisori, pentru apărarea patriei, a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. De ce a rânduit Biserica această împreună serbare? În ce constă legătura dintre Înălțarea Domnului cu trupul la Cer și eroii români? Este lesne de stabilit o relație duhovnicească, fiindcă nouă, românilor, ni s-a rânduit să ne ridicăm, să ne înălțăm ca neam prin jertfă, cunoscând în existența bimilenară nenumărate răstigniri, dar și minunate învieri. Nu cred că era mai potrivită cinstirea eroilor români decât în ziua Înălțării, arătând astfel că, prin sângele lor, noi am ținut mereu fruntea sus, nelăsându-ne umiliți de tăvălugul istoriei.

Totuși, celebrarea parcă nu se prea potrivește cu perioada atât de zbuciumată pe care o traversăm: globalizare, universalizare și uniformizare. Din pricina acestor procese și transformări, identitatea națională are foarte mult de suferit. Ne paște pericolul risipirii într-o pluralitate de idei sau obiceiuri străine de glia şi de simțirea națională. Românul adevărat nu se izolează, dar nici nu-și dizolvă identitatea spirituală, acceptând tot felul de ritualuri ori practici nerecunoscute de sfânta sa tradiţie bimilenară.

Poporul român, spunea Gheorghe Brătianu, constituie „o enigmă și un miracol”. Chiar așa este căci, viețuind atâtea veleaturi într-o „mare slavă”, dar și la răspântia intereselor marilor imperii sau stăpânirilor recente, încă nu și-a pierdut credința, tradiția ori graiul! Am spus „încă nu”, deoarece ceea ce nu s-a reușit până acum prin constrângerea războiului, a amenințării cu moartea, se pare că se izbuteşte astăzi, prin multele ispite și încercări ce ne zdruncină aceste valori. Principalele cauze nu sunt, așadar, forța armelor sau șantajul politic, ci propriile slăbiciuni, relativizarea adevărurilor credinței noastre sfinte.

Un semn vădit al stării de fapt îl reprezintă modul superficial de a ne raporta la înaintași, la tot ce ne reprezintă pe noi, ca neam. Vorbim de cinstirea eroilor, dar pe câți dintre conaționali îi interesează, în realitate, aşa ceva? Uităm prea ușor că, dacă unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, el se află în declin; când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide pentru putere, când îşi uită credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge. Cerul țării pare, ce-i drept, același, pământul arată la fel de roditor, râurile repezi cu ape cristaline curg, așijderea, grăbite către Marea cea Mare; așezările omenești rămân la locurile lor, încremenite între veacuri, dar sufletul neamului parcă se spulberă. Fără acesta, amintirile sfinte se șterg, peste tradițiile multiseculare se aşterne uitarea, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.

Vasăzică suntem chemați să ne cinstim eroii nației. În toate bisericile din cuprinsul românismului se fac slujbe de pomenire, ba chiar și prin piațete, pe la monumentele istorice, apoi se depun coroane de flori, rostindu-se cuvinte elogioase. Să precizăm că Sfânta noastră Biserică a rânduit pomenirea lor nu doar în astfel de momente solemne, ci în fiecare zi în cadrul dumnezeieștii liturghii, când preotul, la ieșirea cu cinstitele daruri, spune: „pe eroii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa”. Ce bine ar fi dacă am învăța de la Biserica dreptmăritoare, „mama spirituală a poporului român”, să ne amintim zilnic de ei, rugându-ne Domnului pentru sufletele lor! Dar, e suficient numai atât? Parcă e prea puțin pentru sacrificiul lor. S-ar cădea să împletim neuitarea cu truda fiecăruia dintre noi de a le imita, pe cât posibil, jertfa și dragostea pentru țară, pentru idealul sfânt al unității și demnității noastre ca neam.

Ne găsim noi, oare, răgazul de a medita la asemenea lucruri? Nu am pretenția că pot fi în asentimentul tuturor, căci unii, cu năduful grijilor în minte, vor rosti: „nu ne țin de foame noțiunile de eroism, patrie și unitate; nu ne plătesc facturile, nici ratele la bănci”. Nu zic, au și ei dreptate. Dar, fără apartenența la un neam, la o istorie, devenim mai săraci, mai înfometați, mai datori. Patria ne face să simțim că aparținem unui popor, că avem obârșii. Apărându-ne identitatea, ne apărăm pe noi înșine și pe eroii noștri, al căror sânge ne curge prin vene.

De aceea zic, să reînvățăm să ne cinstim eroii, adăugând aducerilor aminte lucrare, dăruire, jertfă și recunoștință; într-un cuvânt, iubire față de tot ceea ce este românesc, frumos şi curat.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5420
  • Thank you received: 715
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire acum 2 luni 2 săptămâni #46355

postare.

33753375_1982999198439743_4329030067444252672_n.jpg


Acum 48 de ani, la data de 28 mai 1970, în spitalul Colentina din București, pleca la Domnul cel care a fost Cardinal Iuliu Hossu, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice și martir al neamului!

"..A făcut parte din delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 de unire a Transilvaniei cu România;
a desfăşurat o intensă activitate culturală în cadrul Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român; membru de onoare al Academiei Române din 1945;
la 28.X.1948 a fost arestat şi dus la Dragoslavele; transferat apoi la Căldăruşani, iar în 1950 la penitenciarul din Sighetu Marmaţiei; în 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii (n. 1885)
Iuliu Hossu s-a născut în comuna Milașul Mare, plasa Teaca, aflată pe atunci în comitatul Cluj, din părinții Ioan, preot greco-catolic, și Victoria, născută Măriuțiu.A început studiile în satul natal, numit în vremea aceea Milașul Mare, apoi la gimnaziul lutheran din Reghin, la liceul romano-catolic (clasa a IV-a), la Târgu Mureș, iar clasele a V-a - a VIII-a, la liceul confesional greco-catolic din Blaj. În 1904 și-a început studiile teologice, fiind trimis în scurt timp la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 a primit titlul de doctor în Filosofie, iar în 1910 cel de doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, a fost hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu. Acesta era văr primar cu Ioan Hossu, tatăl lui Iuliu Hossu. Începând cu anul 1910 a activat la Episcopia greco-catolică de Lugoj, unde a ocupat, pe rând, funcțiile de protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi vicar și secretar al episcopului Vasile Hossu, pe care îl numea „unchiul Viluc”.

Acesta se afla în relații de prietenie cu primul ministru István Tisza. Iuliu Hossu a participat în luna august 1914 la colecta inițiată de Primăria Lugoj pentru ajutorarea familiilor soldaților mobilizați în Corpul VII-Timișoara al Armatei Austro-Ungare. Frații lui Iuliu Hossu, avocatul Vasile Hossu și medicul Traian Hossu, au fost mobilizați ca ofițeri austro-ungari. Al treilea frate, inginerul Ioan Hossu, a fost mobilizat ca ofițer de căi ferate în stația Oradea. Acesta a pus ulterior la dispoziție locomotiva care a transportat delegația unirii de la Alba Iulia la București.] Vărul lui Iuliu Hossu, căpitanul austro-ungar Iustin Hossu, a luptat pe frontul sârbesc și apoi a murit pe frontul rusesc. După aflarea veștii morții vărului său, Iuliu Hossu s-a înrolat voluntar, ca preot militar, în grad de sublocotenent, la Serviciul Spiritual al Corpului VII de Armată-Timișoara.La începutul lunii decembrie 1914 sublocotenentul Hossu a plecat de la Timișoara la Viena, împreună cu Infanterieregiment 64, detașat pentru paza capitalei imperiale. Acest regiment, IR 64, avea încadrați patru preoți militari ortodocși și patru greco-catolici. La Viena a acordat asistență spirituală atât militarilor care asigurau paza Palatului Schönbrunn, cât și internaților din infirmeriile pentru răniții aduși de pe fronturi. Preotul profesor Ioan M. Bota menționează că Iuliu Hossu„încă de atunci devine un adevărat apostol al înfăptuirii unității naționale între militarii români, adevăr recunoscut de Adunarea Națională de la 1 Decmbrie 1918 la Alba Iulia”La 3 martie 1917, pe când încă era preot militar, împăratul Carol I al Austriei l-a numit episcop în scaunul rămas vacant al Episcopiei greco-catolice de Gherla, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu.

Numirea a fost confirmată de papa Benedict al XV-lea în data de 17 aprilie 1917, iar hirotonirea episcopală a avut loc în data de 4 decembrie 1917.Tot Iuliu Hossu a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918 din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunăre Naționale de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. Ulterior acesta s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox Miron Cristea (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române) și a spus următoarea frază memorabilă:„Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români”.Episcopul Iuliu Hossu, alături de alți trei fruntași ardeleni (episcopul Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș) au dus la București Declarația de Unire, în Parlamentul României.

Cu acest prilej Iuliu Hossu a spus:„Dacă pentru strămoșii noștri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, toate drumurile duc la București. Acesta este Sionul Neamului Românesc..” Tot el a fost cel care i-a înmânat Actul Unirii Regelui Ferdinand I al Românilor. În anul 1924, Episcopia greco-catolică de Gherla a primit, cu titlu de donație din partea Sfântului Scaun, Biserica Minoriților din Cluj. Dispunând de un astfel de edificiu reprezentativ, ridicat la rangul de catedrală, vechiul centru episcopal de la Gherla a fost mutat în orașul Cluj, numele instituției devenind Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla. Iar vechea Catedrala din Gherla, cu hramul "Intrarea în Templu a Maicii Domnului" a primit statutul de co-catedrală. În vechiul sediu episcopal din Gherla (actualmente muzeu municipal), episcopul Iuliu Hossu a așezat școala greco-catolică de institutori (învățători), desființată ulterior de autoritățile comuniste. Reședința episcopală mutată la Cluj a fost stabilită în imobilul cumpărat prin efortul episcopului Iuliu Hossu de pe strada Moților nr. 26 - 28. Tot prin grija sa, Catedrala Schimbarea la Față din Cluj a fost prevăzută cu un iconostas.În calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea și integritatea țării, împotriva revizionismului vremii.

În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Centrală a Clujului, a spus:„Marea revizuire s-a făcut la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când Dumnezeu, judecând ca un atotputernic, a șters nedreptățile veacurilor și a restabilit dreptatea imanentă. Biruința acestui neam a fost biruința lui Dumnezeu.”Anii 1940-1944, ani în care Ardealul de Nord s-a aflat sub administrație maghiară, nu l-au dezlipit pe episcopul Iuliu Hossu de Cluj. Tot acolo s-a aflat și în perioada de început al regimului comunist (1945-1948). S-a opus cu eroism la mascarada autointitulată întoarcerea credincioșilor greco-catolici români la Biserica Ortodoxă .

La 1 octombrie 1948, a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanților la Adunarea de la Cluj, a celor 37 de preoți greco-catolici care urmau să hotărască ruperea credincioșilor greco-catolici români de Biserica Romei, la ordinul lui Stalin și al slugilor sale din România ( de fapt au semnat doar 36 de preoți dintre cei participanți). La 28 octombrie 1948 a fost arestat din reședința sa episcopală de la Cluj și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, unde a fost ținut închis, sub pază, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici arestați, în foame și frig.

Atât autoritățile comuniste cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus scaunul de mitropolit al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma, cu Scaunul Papal. Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet. În anul 1955, a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldărușani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții. Aici, s-a consacrat rugăciunii, meditației și unei munci dificile, în clandestinitate, pentru viitorul Bisericii Greco-Catolice, interzise.

La 28 aprilie 1969, a fost creat cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatură, făcută publică, i-ar fi adus și mai multe neajunsuri. La 5 martie 1973, Papa a dezvăluit acest fapt, că episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, a fost creat cardinal, la ceva timp după decesul ierarhului român. Cardinalul dr. Iuliu Hossu a murit în 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București, ultimele lui cuvinte fiind: "Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă". La căpătâiul său a stat cel care a devenit următorul Cardinal român, mitropolitul Alexandru Todea. Mormântul lui Iuliu Hossu se află în Cimitirul Bellu catolic. Cardinalul dr. Iuliu Hossu este și autorul unor tulburătoare Memorii apărute, ulterior, în anul 2003, într-un volum tipărit la Editura "Viața Creștină" din Cluj sub titlul: "Credința noastră este viața noastră - Memoriile cardinalului Dr. Iuliu Hossu".
Domnul Dumnezeul Nostru Să-i dea odihna cea veșnică și de acolo de Sus să aibă grijă de poporul său!
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5420
  • Thank you received: 715
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: acum 2 luni 2 săptămâni by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire acum 4 săptămâni 1 zi #46430

Cum vorbeau românii acum 375 de ani: “Să-mi poci plăti datoriia lui Dumnezeu măcar de cât, până nu mă duc în casa cea de lut a moşilor mei”. Cazania l

“Trebuie să fim conştienţi că Marea Unire s-a realizat în primul rând datorită culturii, a limbii noastre comune şi a osârdiei domnitorilor români, precum Vasile Lupu şi Matei Basarab, în păstrarea statalităţii româneşti din Evul Mediu, până în epoca modernă”, a apreciat directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, istoricul Ernest Oberländer Târnoveanu, în deschiderea expoziţiei de prezentare a exponatului lunii aprilie 2018 la MNIR, Cazania lui Varlaam sau „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an și la praznicele împărătești și la svănți mari“, tipărită la Iaşi în anul 1643.

“Mitropolitul Varlaam, pe numele său de mirean Vasile Moţoc, a fost, probabil, cel mai important cărturar al secolului al XVII-lea. Poate egal cu el a fost Episcopul de la Kiev, care se trage din familia Movileştilor, Petru Movilă. Acesta l-a sprijinit pe Varlaam în tipărirea Cazaniei. El este cel care a adăugat tipografia domnească de la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde s-a tipărit acest minunat exemplar.

Cazania lui Varlaam a scris istorie. Ea a servit ca model pentru multe reeditări, atât în secolul tipăririi sale, cât şi în secolele următoare. Am pregătit câteva pasaje din Cazanie, ca să vedeţi, să auziţi şi să înţelegeţi limba pe care o vorbeau strămoşii noştri acum 375 de ani”, a spus dr. Ginel Lazăr, cel care s-a ocupat de cercetarea pe care a presupus-o proiectul de restaurare a preţioasei tipărituri.

“Această limbă a stat la baza unificării limbajului bisericesc. Cazanii s-au mai tipărit şi înainte: amintesc pe diaconul Coresi, care la Braşov, în a doua parte a secolului al XVI-lea, a tipărit Cazania. Acea carte a lui era, însă, în spiritul curentului calvin al epocii. (…)

expozitie-MNIR-Cazania-lui-Varlaam-limba-romana-Evul-Mediu-a-dus-romanii-spre-Marea-Unire-interior-1.jpg


azania lui Varlaam are mai multe surse principale, greceşti şi slavone. Cazania cuprinde povestioare, pilde, predici, ale unor texte evanghelice pe înţelesul poporului. Au fost adunate, compilate, puse într-o formă originală aceste Cazanii adresate poporului. Iorga spunea despre Cazania lui Varlaam că este cea mai populară carte a culturii noastre vechi. Ea are o valoare istorică şi memorială.”

O carte-cadou pentru întreg poporul românesc, de pretutindeni
În sprijinul argumentaţiei sale, cercetătorul a evocat un extras din prefaţa Cazaniei, intitulată “Cuvânt împreună cătră toată semenţiia românească”, scris de către Mitropolitul Varlaam în numele domnitorului Vasile Lupu, care arată că

dintru cât s’au îndurat Dumnezeu dintru mila sa de ne-au dăruit, dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească întâiu de laudă lui Dumnezeu, după aceea de învăţătură şi de folos sufletelor pravoslavnice.

Mitropolitul continuă „cuvântul împreună” printr-un cuvânt al său, în care explică:

Pentru’aceea, de nevoie mi-au fost, ca un datornic ce sânt lui Dumnezeu cu talantul, ce mi-au dat, să-mi poci plăti datoriia măcar de cât, până nu mă duc în casa cea de lut a moşilor mei.

Dr. Ginel Lazăr a subliniat şi setea lui Varlaam de a-L “mărturisi cu condeiul” pe Dumnezeu, într-o preafrumoasă limbă română:

“La sfârşitul primei părţi a Cazaniilor, avem 10 versete, din care vă voi citi doar patru:

Primeşte Doamne ca dela un păcătos
Să slujesc ţie în ceastă lume pân’ voiu hi sănătos
Să hie deapururea cinstit şi lăudat numele tău
Iar eu dela inimă te mărturisesc cu condeiul meu.



În mod cert, Cazania lui Varlaam, tipărită la 1643 şi readusă “la viaţă” prin efortul deosebit al cercetătorilor şi restauratorilor MNIR, reprezintă încă un argument că, departe de a fi fost o perioadă nebuloasă şi stearpă pentru noi, Evul Mediu a fost unul în care limba română nu numai că a vieţuit, ci a prosperat, creându-ne condiţiile pentru existenţa noastră de azi.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5420
  • Thank you received: 715
  • Karma: 13
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
  • Page:
  • 1
  • 2