Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: In Memoriam

Rasp: In Memoriam #43687

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România deplânge moartea lui Elie Wiesel:

Rămâne un model de verticalitate umană


Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România a deplâns într-un mesaj public moartea scriitorului şi activistului politic american de origine română Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care a decedat, sâmbătă dimineaţă, la vârsta de 87 de ani.

books-elie-wiesel-horo-e1387427780296.jpg


„Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România a aflat cu consternare şi maximă durere despre decesul lui Elie Wiesel, cel care şi-a dedicat întreagă viaţă pentru că drama Holocaustului să fie cunoscută şi ceea ce a fost să nu mai fie posibil! Neobosit militant pentru libertate şi drepturile omului, pentru respectul şi afirmarea celuilalt, pentru înţelegere şi dialog între oameni, scriitorul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace, rămâne un model de verticalitate umană şi un reper pentru activitatea institutului. Sincere condoleanţe familiei îndoliate.”, au transmis membrii INSHR într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Elie Wiesel, născut pe 30 septembrie 1928 în oraşul Sighet (în prezent Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, România), a decedat, a anunţat sâmbătă seară Institutul israelian pentru memoria Holocaustului Yad Vashem, citat de publicaţiile Jerusalem Post şi Haaretz.

Supravieţuitor al Holocaustului, Elie Wiesel a scris pe larg despre condiţiile de încarcerare în lagărele naziste şi, în anul 1986, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace, Comitetul norvegian salutând "activităţile concrete pentru cauza păcii şi demnităţii umane".

Elie Wiesel s-a remarcat prin rolul major în promovarea educaţiei pe tema Holocaustului şi pentru perpetuarea memoriei Holocaustului în perioada postbelică, publicând cartea de memorii "Night", bazată pe experienţele trăite ca adolescent în lagărul de la Auschwitz.

Elie Wiesel a scris 57 de cărţi, majoritatea în limbile franceză şi engleză, inclusiv "Night", bazată pe experienţele în lagărele de concentrare naziste. Elie Wiesel a fost preşedintele Comisiei de Consiliere a publicaţiei Algemeiner Journal şi profesor de Ştiinţe Umaniste la Universitatea din Boston.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #43743

Azi, 20 iulie 2016, a murit maestrul Radu Beligan. Un om care a jucat în teatru o viață. Avea un optimism și o poftă de viață remarcabile. De asemenea, pe 15 decembrie 2013 a fost inclus în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor, încă în activitate pe scena unui teatru.



Interviu cu Radu Beligan

Odihneasca-se-n pace!
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #43839

Marin Moraru - Chipul de copil al comediei. ”Omul acesta nu făcea zgomot. De ce l-a văzut moartea? ”

Actorul Marin Moraru a decedat duminică, 21 august 2016. Mărturiile lui Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Claudiu Bleonţ conturează o personalitate artistică discretă, un actor care a creat roluri cu adevărat remarcabile. Cunoscut ca actor de comedie, Marin Moraru nu a stârnit hohotul, ci surâsul inteligent.

marin-moraru_1-465x390.jpg


În filmul ”Un comisar acuză”, Ghiţă Petrescu, personajul are o singură replică, mimica transmite totul. Teamă şi curaj, vrea să facă o rugăciune. Sergiu Nicolaescu nu mai este să ne spună cum a ştiut Marin Moraru să joace scenele.

În ”Actorul şi sălbaticii” dădea replica lui Toma Caragiu. Era majordomul care avea grijă de sănătatea actorului Tănase. Era agasant, era chiar mai stăpân decât stăpânul. Toma Caragiu nu mai este să ne dea măcar o replică despre Marin Moraru. Se vede în film tipul creat: ”pârlitul” ajuns majordom. Moldoveanul care vorbeşte franţuzeşte. Sinceritatea fără limite, admiraţia faţă de actorul Tănase.

Operaţiunea ”Monstrul” arată omul calculat, care credibilizează o minciună pescărească. Toma Caragiu iar ne lipseşte astăzi să ne spună o vorbă despre acest monstru al comediei: Marin Moraru. Marin Moraru avea valoarea personajului secundar care are atâta forţă că te doboară de nu te ţii bine pe picioarele propriului talent.

Concurs este cu Iordache, Dinică şi Moraru. O rătăcire a minţilor într-un concurs cu traseu extrem de sigur şi drept. Din toată distribuţia a rămas printre noi Claudiu Bleonţ. ”Omul acesta avea o discreţie şi o forţă cum nu se mai vede acum niciunde în lumea asta coruptă şi zgomotoasă. Îmi pare rău. Nu ştiu de ce l-a văzut moartea. Îmi pare îngrozitor de rău.”

”Toamna bobocilor” - recitalurile Dragăi Olteanu Matei şi Marin Moraru. Povestea tinerilor care vin, după facultate, să practice meseria la ţară. Umorul este al replicilor, al situaţiilor. Ţara nu era gata să-şi primească tinerii. Marin Moraru este marele bărbat în spatele căruia este o femeie de forţă. ”Marinuş, de ce te-ai dus? Cu omul ăsta cu chip de copil am jucat Comedie, cu C mare! Trei generaţii au râs în hohote!”

Alexandru Arşinel, directorul teatrului ”Constantin Tănase, este de-a dreptul stupefiat de moartea lui Marin Moraru. ”Chiar este prea mult. Radu Beligan, acum Marin Moraru. Ce se întâmplă cu actorii noştri, unde se duc?”

Actriţa Stela Popescu nu poate să nu remarce: ”Sunt tristă, sunt supărată. Nu se poate să dispară şi comedianţii. Cine o să ne facă să mai râdem?”
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Petru

Rasp: In Memoriam #43910

Actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit (fișă biografică)

Actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit la 26 septembrie 2016, la vârsta de 55 de ani. Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil.

ioan-gyuri-pascu-ovidiu-dumitru-matiu.jpg


Ioan Gyuri Pascu s-a născut, la 31 august 1961, la Agnita, județul Sibiu. A absolvit Facultatea de Filologie, secția română-spaniolă, din cadrul Universității din Cluj-Napoca. A debutat în 1978, în trupa "Trandafirii Negri", din Mediaș — vocal și chitară ritmică. În 1987 a devenit membru în grupul Divertis, alături de care a încântat publicul timp de peste 20 de ani, participând la multe spectacole live, emisiuni de radio și televiziune. În 1992 a format trupa Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, cu care a participat la festivaluri internaționale de jazz și blues, precum și la festivaluri de rock. În 1992 a înființat, împreună cu Daniela Marin, prima casă de discuri independentă din țară, "Import Service Tempo", denumită ulterior "Tempo Music". Ioan Gyuri Pascu a jucat în filmele "O vară de neuitat" în regia lui Lucian Pintilie și "Occident" (2002), regizor Cristian Mungiu.

Din discografia sa menționăm: "Mixed Grill' (1993), "Mașina cu Jazzolină" (1994), "Gânduri nevinovate" (1997), "Lasă" (2000), "Stângul de a visa" (2002), "Prinde o stea" (2003), "Jocul de-a joaca" (2006) ș.a. În 2007 i-a apărut albumul "La jumătatea vieții". A plecat din grupul Divertis în 2007 și s-a ocupat de spectacole, piese de teatru și turnee prin țară. A fost protagonist în spectacolul "Vicontele" de Eugen Ionescu, în regia Luminiței Văleanu — spectacol muzical cu păpuși (în coproducție cu Teatrul de Păpuși "Puck"), care a avut premiera în deschiderea stagiunii 2007-2008 a Teatrului Național "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca. La acest spectacol Ioan Gyuri Pascu a semnat și muzica.

A jucat în rolul lui Cadâr, din "Take, Ianke și Cadâr" de Victor Ioan Popa, în regia lui Doru Ana, efectuând numeroase turnee cu această piesă. Din toamna lui 2009 s-a alăturat din nou echipei Divertis, acum "Divertis: Land of Jokes", în rolul "Nemuriciului". În decembrie 2009, a fost invitatul special al celebrului Harlem Gospel Choir, într-un proiect inedit, dedicat special publicului român, spectacolul fiind inclus în turneul mondial "Concert of Hope/Remembering Michael Jackson". Din 2011 a făcut parte din "Distractis Show", un program cu satiră politică lângă umor elegant, spontan, improvizat, foștii "Divertiși" revenind după 11 ani la televiziunea publică, unde au mai putut fi urmăriți în perioadele 1990-1993 și 1998-2000.

A participat la numeroase festivaluri, precum: a XII-a ediție a Festivalului Castanilor, de la Ploiești, a VII-a ediție a Festivalului Concurs de Muzică Folk "Ziua de Mâine", de la Alba Iulia, a X-a ediție a festivalului Bistrița Folk (2011), Muscel Cloverfest, singurul festival de cover-uri din România (2012), a IX-a ediție a Festivalului — Concurs "Ziua de Mâine", de la Alba Iulia (2013), a cincea ediție a Festivalului de teatru independent "25 de ore de teatru non-stop", de la Sibiu (2015), a doua ediție a Festivalului "Opera Copiilor", organizat de Opera Comică pentru Copii (iunie 2016), precum și la spectacolele-eveniment "Clipe de viață", un program permanent al UNITER (2013, 2014, 2015).

De asemenea, Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers au participat la: Festivalul de folk de la Gărâna (2013), a șasea ediție a Festivalului de Film Istoric de la Râșnov (2014), a patra ediție a Festivalului "Folk pe Pâine", din orașul Pecica, și la prima ediție a Festivalului de Muzică Bună din Tulcea (2015), a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou, de la Arad (2016). În cadrul celei de-a XX-a Gale a Premiilor UNITER, din 2012, Ioan Gyuri Pascu a primit o diplomă de excelență din partea Uniunii Teatrale. În 2013 grupul Distractis a revenit cu un nou spectacol, "Nemuricii", în care foștii membri ai grupului Divertis și-au propus să retrăiască alături de spectatori atmosfera show-urilor care le-au adus notorietatea. Cartea sa "Aventurile lui Chilli Ramirez — Poveștile lui Gyuri" a fost desemnată la Târgul GAUDEAMUS Mamaia, ediția a V-a, din august 2013, "Cea mai râvnită carte a târgului".

A compus muzica pentru spectacolul "Muzicanții din Bremen", adaptare după Frații Grimm de Ema Stere, în regia lui Attila Vizauer, a cărui premieră a avut loc pe 14 mai 2014, la Teatrul Țăndărică din București. A făcut parte din distribuția spectacolului "Henric al V-lea", a cărui premieră a avut loc pe 29 noiembrie 2014 la Teatrul Național Radiofonic, în anul împlinirii a 450 de ani de la nașterea lui William Shakespeare, precum și din distribuția comediei "4 x 4 personaje" a Teatrului Spiritual București, care a deschis ediția a VI-a a Festivalului "25 de ore de teatru non — stop"', de la Sibiu (2016). De asemenea, a apărut, alături de alte nume din mass-media sau industria de divertisment, precum Mihai Dobrovolschi, Vlad Craioveanu, și Adrian Sitaru, în lungmetrajul documentar "Chuck Norris versus Communism" (2015).

AGERPRES/ (Documentare — Ruxandra Bratu, editor: Marina Bădulescu)

PS. Anul acesta, in primavara l-am vazut in "Take, Ianke și Cadâr" . A venit in turneu la Teatrul Jean Bart din Tulcea .

A mai venit in Tulcea si a cantat. Omul aceasta era absolut genial !

Mare pacat ca ...
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #43913

A murit actorul Sebastian Papaiani (fișă biografică)

Actorul Sebastian Papaiani a murit la 27 septembrie 2016, la vârsta de 80 de ani.

imageResize-39.jpg


Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Pitești. A absolvit, în 1960, Institutul de Teatru și Cinematografie din București.

În 1961 și-a făcut debutul în producția cinematografică ''Purgatoriul nr. 5'', însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu același nume (1974).

Actor complet, complex și deosebit de talentat, și-a câștigat popularitatea și simpatia publicului, prin rolurile de comedie, dar și prin cele în care a abordat și registre mai grave. Dintre piesele jucate pe scena Teatrului Odeon (fost Giulești) menționăm: ''Astă seară se joacă fără piesă'' de Luigi Pirandello, în regia lui Alexa Visarion, ''Domnișoara Nastasia'' de Gh. M. Zamfirescu, în regia lui Horea Popescu, ''Livada cu vișini'' de Cehov, regia Sorin Militaru, ''Să nu-ți faci prăvălie cu scară'' de Eugen Barbu, regia Sanda Manu și multe altele.

La 26 februarie 2010, pe scena Teatrului ''Nottara'' din București, a avut loc premiera spectacolului aniversar ''Secta femeilor'', în regia lui Toma Enache, dedicat celor 50 de ani de carieră ai actorului Sebastian Papaiani, în care acesta îl interpretează pe Socrate. A făcut parte, de asemenea, din distribuția spectacolelor "Mincinosul", după Carlo Goldoni (Teatrul de Comedie, premiera în 2009), și "Amadeus" de Peter Shaffer (Teatrul de Comedie, premiera în 2015), ambele în regia lui Toma Enache.

A jucat, totodată, în numeroase filme, rămânând de neegalat în rolurile Plutonier Căpșună din seria ''B.D'', Alecu din ''Astă seară dansăm în familie'', Pompei din ''Toamna bobocilor'' și mai ales Ieremia din serialul TV ''Toate pânzele sus''.

Din bogata filmografie a îndrăgitului actor menționăm: ''Un surâs în plină vară'' (1963, regia Geo Saizescu; premiat la Mamaia, în 1964), ''Diminețile unui băiat cuminte'' (1966, regia Andrei Blaier), ''Balul de sâmbătă seara'' (1967, regia Geo Saizescu), ''B.D. intră în acțiune'' (regia Mircea Drăgan, 1970), ''B.D. la munte și la mare'' și ''Brigada Diverse în alertă'' ( 1971, regia Mircea Drăgan), ''Ciprian Porumbescu'' (regia Gheorghe Vitanidis, 1972), ''Astă seară dansăm în familie'' (1972, regia Geo Saizescu), ''Cu mâinile curate'' (1972) și ''Ultimul cartuș'' (1973), în regia lui Sergiu Nicolaescu, ''Ștefan cel Mare-Vaslui 1475'' și ''Frații Jderi'' (regia Mircea Drăgan, 1974), ''Păcală'' (1974, regia Geo Saizescu), ''Toamna bobocilor'' (1975, regia Mircea Moldovan), ''Roșcovanul'' (regia Francisc Munteanu, 1976), ''Toate pânzele sus'' (1976, serial TV, regia Mircea Mureșan), ''Eu, tu și Ovidiu'' (1977, regia Geo Saizescu), ''Iarna bobocilor'' (1977, regia Mircea Moldovan), ''Războiul de independență'' (1977, serial TV, regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis), ''Nea Marin Miliardar'' (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), ''Ultima noapte de dragoste'' (1979, regia Sergiu Nicolaescu), ''Șantaj'' (1980, regia Geo Saizescu), ''Secretul lui Bahus'' (1983, regia Geo Saizescu), ''Ringul'' (1983, regia Sergiu Nicolaescu), ''Racolarea'' (1985, regia George Cornea), ''Liceenii'' (1986, regia Nicolae Corjos), ''Bani de dus, bani de-ntors'' (regia Al. Tocilescu, 2005), ''Păcală se întoarce'' (regia Geo Saizescu, 2006) și multe altele. A jucat și în serialele TV ''Numai iubirea'' (rolul Manole Tudose; 2004), ''Lacrimi de iubire'' (rolul Nea Tache; 2005), ''Nimeni nu-i perfect'' (rolul Domnul Predescu; 2008).

La 29 septembrie 2011, actorii Ileana Stana Ionescu și Sebastian Papaiani au primit, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, câte o stea pe Aleea Celebrităților (Walk of Fame) din Piața Timpului, precum și placheta omagială a Orașului București. Cele două personalități marcante ale teatrului și filmului românesc, Ileana Stana-Ionescu și Sebastian Papaiani, au însuflețit numeroase personaje memorabile în cele peste 100 de roluri jucate în mai bine de 5 decenii de dăruire publicului, se amintea cu acel prilej într-un comunicat de presă al Teatrului Metropolis.

La 1 martie 2013, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia Cinematograful "Modern" din Pitești a primit numele actorului Sebastian Papaiani, la inițiativa Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor.

Romfilatelia a scos la 1 martie 2014 o emisiune de mărci poștale intitulată ''Stele de aur ale scenei și ecranului'', cu mari actori români, considerați a fi Generația de aur a teatrului și filmului românesc. Sebastian Papaiani se numără printre aceștia, alături de Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Valeria Gagealov, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, George Motoi, Florin Piersic, Mitică Popescu, Sanda Toma.

Sebastian Papaiani a făcut parte din juriul primelor două ediții ale Festivalului Internațional de Film Etnografic desfășurat la Zlatna, în iunie 2013, respectiv iunie 2014.

A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler În 2010 lui Sebastian Papaiani și lui Geo Saizescu le-a fost acordat Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Film "Comedy Cluj".

AGERPRES/(Documentare — Cerasela Bădiță, Ruxandra Bratu, editor: Marina Bădulescu)

DOCUMENTAR: Actorul Sebastian Papaiani, la 78 de ani
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #43956

images-5.jpg

Seniorul liberal Radu Câmpeanu, înmormântat cu onoruri militare

Seniorul liberal Radu Câmpeanu a fost înmormântat duminică, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu.



Slujba de înmormântare a început la ora 12,00 și a fost ținută în Capela Mare din Cimitirul Bellu, în prezența familiei, prietenilor dar și a oamenilor politici care l-au cunoscut pe Radu Câmpeanu și care au dorit să își ia rămas bun de la acesta — copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele PNL, Alina Gorghiu, liberalii Florin Alexe, Mihai Voicu, Gigel Știrbu, Teodor Atanasiu, Dan Motreanu, Ludovic Orban, Cristian Bușoi, precum și Norica Nicolai și istoricul Dinu Zamfirescu.

La finalul slujbei religioase, în biserică au luat cuvântul președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul PNL, Alina Gorghiu și istoricul Dinu Zamfirescu.

Evenimentul nu a fost lipsit de incidente, unui tânăr militar făcându-i-se rău în capelă. El a fost scos afară de colegii săi.

***

Seniorul liberal Radu Câmpeanu a încetat din viață, miercuri, la vârsta de 94 de ani.

Președintele fondator al Partidului Național Liberal s-a născut la 28 februarie 1922, în București. Provenea dintr-o familie de vechi proprietari în județul Dâmbovița. Tatăl, Dumitru Câmpeanu, a fost prefect liberal de Dâmbovița.

A absolvit Facultatea de Drept (specializat în drept constituțional) și Științe Economice din București (1945). Radu Câmpeanu a fost președintele Tineretului Universitar Național Liberal și conducătorul comitetului studențesc de organizare a ultimei mari manifestări anticomuniste de la 8 noiembrie 1945 — inițiată și condusă de studenți. În perioada 1947-1956 a fost deținut politic.

După eliberarea din detenție a lucrat în construcții la Întreprinderea Drumuri și Poduri — București. Prin demersurile familiei sale din Franța și Elveția, s-a exilat la Paris, unde a obținut azil politic, la 30 iulie 1973.

Întors în țară, la 5 ianuarie 1990, a reînființat Partidul Național Liberal (PNL), a doua zi, și a fost ales secretar general al acestei formațiuni politice.

În perioada 31 martie 1990 — 28 februarie 1993 a fost președinte al PNL, iar între 9 februarie — 11 mai 1990, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN).

A fost senator de București, din partea Alianței PNL-PD, ales la 28 noiembrie 2004, până la 12 decembrie 2008.



Radu Câmpeanu a fost distins cu Ordinul Național 'Serviciu Credincios', în grad de Cavaler, conferit de Președinția României (5 decembrie 2002).

În 2008, Radu Câmpeanu a anunțat că a decis să renunțe la Parlament și să-și scrie memoriile.

AGERPRES/(AS — autor: Cătălina Barbu, editor: Cristina Tatu, editor online: Irina Giurgiu)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #44086

A murit scriitorul Romulus Rusan

Scriitorul Romulus Rusan, soțul Anei Blandiana, a murit joi la vârsta de 81 de ani.

imageResize-55.jpg


Potrivit unor surse apropiate familiei, acesta a încetat din viață joi, la ora 18,45, la Spitalul Fundeni.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al scriitorului va fi depus sâmbătă la capela Cimitirului Bellu, urmând ca duminică să fie înmormântat.

Romulus Rusan s-a născut la 13 martie 1935, la Alba Iulia, fiind printre membrii fondatori al organizației neguvernamentale Alianța Civică. Romulus Rusan a fost director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, conducând Centrul Internațional Pentru Studiul Comunismului.

S-a implicat în construcția Memorialului de la Sighet. A coordonat colecția de mărturii. Zeci de cărți ale rezistenței l-au avut mentor și editor, se arată într-un comunicat al MNLR.

Printre volumele publicate se numără: Râul ascuns (1963), Convorbiri subiective, colaborare cu Ana Blandiana (1971), America ogarului cenușiu, Editura Cartea Românească (1977), La început n-a fost cuvântul, Editura Meridiane (1977), Roua și bruma, Editura Cartea Românească (1982), Cauze provizorii, Editura Cartea Românească (1983), O Călătorie Spre Marea Interioară, Editura Cartea Românească (1986), Exerciții de memorie, Fundația Academia Civică (1999), Permisul de pietoni, Editura Cartea Românească (2000).

vineri, 9 Dec 2016
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #44104

A murit Constantin Stroe, fost preşedinte al clubului FC Argeş

Constantin Stroe, fost preşedinte al clubului FC Argeş şi fost director al uzinei Dacia de la Mioveni, a murit, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, în urma unui atac vascular cerebral, notează presa argeşeană.

În data de 27 noiembrie, Stroe a suferit un accident vascular cerebral, iar o zi mai târziu a fost operat la spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti. Ulterior, a intrat în comă, iar sâmbătă a încetat din viaţă.

Constantin Stroe avea funcţia de preşedinte onorific al noului club FC Argeş. În anii '90, FC Argeş a reuşit performanţe importante în cupele europene, avându-l pe Constantin Stroe în conducere şi fiind susţinut financiar de Dacia.

Cu o echipă care îi avea în componenţă pe Jean Barbu şi Adi Mutu, piteştenii au jucat în Cupa UEFA în sezonul 1998/99, trecând de Dinamo Baku şi Istanbulspor, înainte de a fi eliminaţi de Celta Vigo. FC Argeş nu mai participase în competiţiile continentale din 1981 şi, din 1998, nu a mai reuşit să revină în Europa.

Constantin Stroe s-a retras de la conducerea lui FC Argeş când Renault a decis ca Uzinele Dacia să nu mai sprijine financiar echipa de fotbal.

În 2004, a fost decorat de statul francez cu distincţia Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare. In 2012, Constantin Stroe a fost decorat de statul român cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Pe lângă poziţia de la Dacia, Constantin Stroe a fost Preşedintele Asociaţiei Constructorilor Români de Automobile.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #44189

Ion Besoiu, un maestru al longevității artistice, s-a stins din viață

Ion Besoiu, un maestru al longevității artistice și fizice, s-a stins din viață miercuri, 18 ianuarie, la spitalul Fundeni, în urma unui infarct. Actorul urma să împlinească 86 de ani pe 11 martie...

554631l-640x400-b-c83e8d76.jpg


Cald, simpatic şi plin de umor în viaţă - la fel cum îl ştim şi din rolurile sale pozitive, în contrast cu veninul insidios şi neliniştitor al celor negative - Ion Besoiu s-a născut în 11 martie, 1931, la Sibiu, unde a şi absolvit Academia de Teatru şi Muzică. Fratele său, Avram Besoiu, un actor cel puţin la fel de talentat, a rămas în oraşul natal, fără şansa de a se impune în ochii marelui public, din păcate - cu excepţia personajului extrem de interesant al ţăranului sectant şi prostănac din „Împușcături sub clar de lună" (1977, Mircea Mureșan), unde Ion juca rolul principal. În schimb, lui Ion Besoiu norocul i-a surâs destul de repede.

Iată mai sus o galerie de imagini, din 26 octombrie 2015, de la Muzeul Național al Țăranului Român, când maestrul Ion Besoiu a fost invitatul special la proiecția aniversară a filmului „Haiducii”, în regia lui Dinu Cocea. Ion Besoiu a fost fotografiat atunci de cineastul Radu Cristian Nema, care a pus la dispoziție aceste fotografii cititorilor Cinemagia.


După debutul din 1950, la teatrul din Sibiu, în 1957 a apărut pentru prima oară pe ecran, în „Vultur 101”, de Andrei Călărașu, urmat de „Furtuna” (1960, Andrei Blaier şi Sinișa Ivetici), pentru ca în „Setea” (1961, Mircea Drăgan) să iasă în evidenţă cu un rol nu foarte întins dar important ca pondere - Baniciu, principalul personaj negativ, pe care Titus Popovici avea să-l reia ulterior în scenariile altor filme, unde Manole Marcus i l-a încredinţat lui Victor Rebengiuc. Astfel a început o carieră cinematografică de aproape o sută de roluri, dintr-a cărei perioadă de început s-au mai distins Zoican, din „Tudor” (1963, Lucian Bratu), şi mai ales domnitorul Ştefan Tomşa, din „Neamul Șoimăreștilor” (1965, Mircea Drăgan).

Următorul său rol principal de mare popularitate a fost eroul din „Haiducii” (1966, Dinu Cocea) şi, chiar mult mai bine, în rolul din „Mihai Viteazul” (1971, Sergiu Nicolaescu), unde Ion Besoiu l-a creat pe acel frapant Sigismund Bàthory, perfid şi fanatic, inconstant şi alunecos, grandoman şi laş, de la replici ca „Prinţe, n-aş vrea să te jignesc, dar în faţa celor care te pot ajuta, ce eşti tu...?" („Eu însumi”, îi răspundea Amza Pellea) până la secvenţa dinspre final a adulterului dintre Maria Klara Sèbök şi Emmerich Schäffer, unde pe sub reacţia soţului înşelat i se distingea toată nimicnicia sufletească.

În acelaşi an, Ion Besoiu a impresionat cu un alt rol principal extrem de important (şi... plurivalent - dar din considerente extra-estetice): Mihai Duma, din „Puterea și adevărul” (scenariul: Titus Popovici; regia: Manole Marcus), primul film care îndrăznea să critice (cu mănuşi, ce-i drept) abuzurile lui Dej - la ordinul lui Ceauşescu. De fapt, Mihai Duma îl reprezenta pe Ceauşescu însuşi - în tandem cu Dej: Pavel Stoian (Mircea Albulescu) - aşa că Besoiu a realizat, în fond, un adevărat rol de compoziţie: un personaj uman, raţional şi ataşant, ca imagine fabricată a tiranului paranoic din realitate, aflat în plin proces de consolidare a dictaturii personale. Nici nu poţi spune cum era, ca esenţă, personajul: pozitiv sau negativ? La fel ca în cazul atâtor actori consacraţi şi îndrăgiţi de public, solicitările curgeau din belşug, iar Ion Besoiu făcea deja câteva roluri pe an.

Mai poate fi menţionat Părintele Ioan din „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1972, Sergiu Nicolaescu), un poltron impotent învăluit în falsă cucernicie, urmat de Vişan Năvodeanu (de fapt, prefectul de poliţie legionar Ştefan Zăvoianu) din „Un comisar acuză” (1973, Sergiu Nicolaescu), personaj onctuos şi imoral reluat mai târziu (cu numele real, de astă dată) şi în „Revanșa” (1978), sau Costea, căpitanul sever dar de un devotament împins până la sacrificiul de sine, din „Nemuritorii” (1974, Sergiu Nicolaescu).

În fine, Manole Marcus i-a oferit un nou rol antologic (deşi, din păcate, totalmente imoral din perspectivă politică) - maleficul antagonist din „Actorul și sălbaticii” (1975). Cu sclipiri de geniu, Ion Besoiu compunea un profesor şi comandant legionar multifaţetat şi plurinuanţat, hieratic şi scelerat, inegalabile rămânând, mai cu seamă, secvenţa audienţei la Regele Carol I (Gheorghe Șimonca), sau cea a cursului de filosofie din aula universităţii.

A urmat un nou rol de mare popularitate: Anton Lupan, din serialul de televiziune „Toate pânzele sus!” (1976), reeditat peste vreo zece ani şi ca trilogie de lungmetraje pentru marele ecran. Evident, continua să curgă cu roluri, în filme care mai importante, care mai neînsemnate, dar fără ca personajele să mai conţină potenţialul unor creaţii precum cele dinainte de 1975.

S-ar mai distinge colonelul Remus Gavrilcea, din „Bietul Ioanide” (1980, Dan Pița), sau nobilul laş şi răzbunător din „Horea” (1984, Mircea Mureşan). În „Noi, cei din linia întâi” (1985, Sergiu Nicolaescu), Ion Besoiu interpreta corect şi conştiincios personajul convenţional al Colonelului Câmpeanu (Titus Popovici îl botezase iniţial „Cizmaru”, da' au intrat în fibrilaţii ăia de la cenzură).

Spre deosebire de alţi mari actori români lansaţi în secolul trecut, Ion Besoiu n-a fost complet ignorat nici de regizorii zilelor noastre. Dacă rolul medicului din „Această lehamite" (1994, Mircea Daneliuc) se reţine doar pentru că era mai bun, în sine, decât filmul, în schimb şi-a putut regăsi o bună parte din fineţea interpretativă arhicunoscută în „Francesca” (2009, Bobby Păunescu), şi mai ales în „Loverboy” (2011), unde Cătălin Mitulescu a construit, cu ajutorul lui, un foarte expresiv bunic în stare de decreptitudine şi demenţă senilă avansată - rol în care Ion Besoiu transmite enorm numai din tresăririle ochilor tulburi pe un chip descompus şi sunetele vlăguit-nearticulate pe care le mai poate emite. Au urmat „Despre oameni și melci", de Tudor Giurgiu, şi mai ales SF-ul post-apocaliptic independent „Omega Rose", de George Dorobanțu, încă nelansat.

În orice caz, rămâne foarte semnificativ faptul că, la peste optzeci de ani şi aproape o sută de filme (împărţite între perioada substanţială dinainte de 1975 şi cea ulterioară, mai inconsistentă dar la fel de cursivă), Ion Besoiu și-a păstrat puterea de creaţie, în plan atât fizic, cât şi profesional şi spiritual.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #44266

A murit regizorul si scenaristul Radu Gabrea

image-2011-01-13-8205507-46-radu-gabrea.jpg


Regizorul si scenaristul Radu Gabrea a murit joi seara, la varsta de 79 de ani, a declarat pentru News.ro sotia cineastului, actrita Victoria Cocias.

Potrivit sotiei sale, Radu Gabrea a murit din cauza unei probleme cardiace, joi, in jurul orei 21.00.

Nascut pe 20 iunie 1937, Radu Gabrea a debutat cu filmul "Prea mic pentru un razboi atat de mare", dupa un scenariu de D.R. Popescu, pelicula care a fost premiata la Locarno in 1970.

A regizat peste 20 de filme artistice, de televiziune si documentare. Intre acestea se numara "Dincolo de nisipuri" (1971), "Ein Mann wie EVA" (1984), "Cocosul decapitat" (2007), "Calatoria lui Gruber" (2008) si "O poveste de dragoste, Lindenfeld" (2014).

Cea mai recenta realizare a sa este documentarul "Imparateasa rosie. Viata si aventurile Anei Pauker", finalizat in 2016.

BIOGRAFIE: Radu Gabrea, regizor pasionat de istorie, autor al unor filme-cheie din cinematografia românească
Radu Gabrea s-a născut la 20 iunie 1937, în Bucureşti, şi a făcut parte alături de regizorii Manole Marcus, Iulian Mihu, Andrei Blaier, din generaţia de regizori şcoliţi postbelic. Este autorul a peste 20 de filme artistice, de televiziune şi documentare, între acestea numărându-se ”Dincolo de nisipuri” (1971), ”Ein Mann wie EVA” (1984), “Rosenemil - O iubire tragică” (1994), ”Cocoşul decapitat” (2007), ”Călătoria lui Gruber” (2008) şi ”O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2014).

Radu Gabrea a urmat şi a absolvit cursurile Institutului de Construcţii Bucureşti, în 1960. A participat, ca student, la mişcările din 1956, a fost arestat în acelaşi an, achitat, şi eliberat în 1957. A absolvit în 1968 cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti, secţia regie film.

Radu Gabrea a debutat în 1969, cu filmul de lung metraj ”Prea mic pentru un rãzboi atât de mare”, după un scenariu de D.R. Popescu, film care a fost premiat la Locarno în 1970 şi prezentat la Festivalurile de la Avignon, Mannheim, Quinzaine des Realisateurs, în 1971.

Radu Gabrea este realizatorul primului serial TV din România, ”Urmărirea”, în 1970, iar cu „Dincolo de nisipuri” din 1973 (ecranizare a romanului "Îngerul a strigat de Fănuş Neagu), devine unul dintre cineaştii incomozi pentru regimul Ceauşescu. Filmul a fost oprit de Nicolae Ceauşescu personal, modificat de cenzură, în principal în banda sonoră. După acest episod, Radu Gabrea s-a stabilit în Germania, ţara de origine a mamei sale. Pelicula a fost selectată la secţiunea Quinzaine des Realisateurs” a Festivalului de la Cannes.

Premiera filmului "Nu te teme Iacob”, adaptare liberă a nuvelei “O făclie de Paşte”, de I.L. Caragiale”, a avut loc în 1981 şi a primit aprecieri la Berlin. În 1984, Radu Gabrea a realizat lungmetrajul de ficţiune “Un bărbat ca Eva”, film inspirit din viaţa regizorului german Rainer Werner Fassbinder.

În anii exilului va regiza documentare şi filme de televiziune. Lucrarea sa de doctorat, pe care a susţinut-o la Universitatea Louvain-la-Neuve, Belgia, are titlul “Werner Herzog şi mistica renană”.

Radu Gabrea va reveni pe ecranele din România în 1994, cu filmul "Rosenemil - O tragică iubire”, o coproducţie România, Franţa, Germania, ecranizare a unui roman de Georg Hermann. La casting a cunoscut-o pe Victoria Cociaş, viitoarea lui soţie.

În 2008, Radu Gabrea va realiza “Cocoşul decapitate”, o coproducţie România, Austria, Germania, Ungaria. Filmul a fost prezentat în premieră absolută la TIFF 2007.

Următorul film, “Călătoria lui Gruber”, pe un scenario de Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu, cu: Florin Piersic Jr., Claudiu Bleonţ, Udo Schenk, Răzvan Vasilescu, Marcel Iureş, Alexandru Bindea în rolurile principale.

Într-un interviu din 2009, pe care regizorul i l-a acordat criticului de film Alex. Leo Şerban, acesta spunea despre "Călătoria lui Gruber”: "Ca regizor în formare, modelul meu a fost Andrej Wajda. <Cenuşă şi diamant> a rămas şi azi reperul meu esenţial în istoria filmului. De aici interesul meu pentru legătura între individ şi istorie în toate, repet, în aproape toate filmele mele. De aici şi interesul meu pentru o perioadă a istoriei României, pentru adevăruri ascunse şi sistematic deformate. Pogromul de la Iaşi este un model exemplar al acestui caz”.

Cea mai recentă realizare a sa este documentarul ”Împãrãteasa rosie. Viaţa şi aventurile Anei Pauker”, finalizat în 2016.

Radu Gabrea a fost îndrăgostit de meseria de regizor, aşa cum Victoria Cociaş, spunea el, era a teatrului. “În momentul in care eu aş şti că nu aş mai putea să fac film deloc, atunci timpul ar deveni un adversar”, mărturisea cineastul într-un interviu din 2014.

“Sunt liniştit în privinţa felului în care timpul va aprecia filmele mele”, spunea, în 2015, Radu Gabrea.

Radu Gabrea a fost primul preşedinte al Oficiului Naţional al Cinematografiei, cu rang de secretar de stat, înfiinţat la 24 octombrie 1997 prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului României. A deţinut funcţia până în anul 1999. A fost membru fondator al Fundaţiei "Filmul românesc".

Pe 24 februarie 2011, Radu Gabrea a fost decorat cu Ordinul Crucea de Cavaler al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania pentru meritele sale deosebite în relaţiile culturale germano-române şi, în special, pentru contribuţia sa artistică la înţelegerea istoriei germano-române. „Prin intermediul filmelor aţi contribuit la depăşirea şi asumarea trecutului de către noi toţi“, a declarat ambasadorul german Andreas von Mettenheim.

Joi, 9 februarie 2017.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #44540

TatianaIekel-TeatrulMic50deani.jpg


A murit actriţa Tatiana Iekel, prima soţie a lui Florin Piersic şi mama lui Florin Piersic Jr

Tatiana Iekel, actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti o viaţă întreagă, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, lăsând în urmă amintirea unor roluri memorabile, deopotrivă în teatru şi film, dar şi imaginea unui om frumos şi discret până în ultima zi a vieţii sale, informează reprezentanţii Teatrului Mic din Bucureşti într-un comunicat remis MEDIAFAX.

tatiana-iekel-277779l-poza.jpg


Născută la Iaşi, pe 10 octombrie 1932, Tatiana este repartizată la Teatrul Mic imediat cum termină Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale. Aici a jucat fără întrerupere, cu mare dragoste şi un talent inegalabil, până la vârsta pensionării.

„Să joc teatru a fost bucuria mea cea mai mare! Este ca o patimă fără sfârşit ... Teatrul Mic.” - mărturisea Tatiana Iekel în volumul „Teatrul Mic. 50 de ani”, Bucureşti, 2013.

Zboară cocorii de Victor Rozov (1958), în regia lui Mihai Raicu, este primul spectacol în care a fost distribuită într-un rol principal (Veronica Bogdanova). Aici a jucat alături de nume precum Iurie Darie şi Ion Gheorghiu. Are un succes de neuitat şi participă în delegaţia Rusiei la Cannes, care promova filmul omonim, cu Tatiana Samoilova în rolul principal.

scena Teatrului Mic şi Foarte Mic însumează peste 70 de roluri, pline de substanţă şi apreciate foarte mult de publicul românesc. Ultimul personaj în chipul căruia a fost distribuită pe scena Teatrului Mic, Evelyn Thomas, a fost în spectacolul Cum gândeşte Amy, regizat de Cătălina Buzoianu (2005).

tatiana-iekel-3.jpg


tatiana-iekel-teatrul-mic.jpg


Tatiana Iekel a fost prima sotie a lui Florin Piersic şi mama mama lui Florin Piersic Jr.

Recent, Tatiana Iekel a interpretat-o pe Evelina în filmul Sieranevada (2016), regizat de Cristi Puiu, rol pentru care a primit o nominalizare în acest an la Premiile Gopo la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar.

274687l.jpg


Teatrul Mic este alături de familia îndurerată şi va păstra vie amintirea unei actriţe, dar mai ales a unui om care nu poate fi uitat.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #44547

O inimă bună a încetat să bată, un suflet bun s-a ridicat la cer.
Dormi in pace, Doamna mea!

Bunul Dumnezeu să-ţi lumineze sufletul şi să-ţi vegheze calea spre veşnicie!

received_1704896582853690_1.jpg


orca-image-1494888193956.jpg_1494888194184.jpeg


Dumnezeu să te ierte, suflet blând!
Ai grijă de noi de acolo, de sus!
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15990
  • Thank you received: 5152
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: In Memoriam #44557

S-a stins o viata de om. A plecat fiinta draga sufletului tau . In aceste clipe grele iti suntem alaturi. Sincere condoleante !
Dumnezeu s-o odihneasca !


lacramioare.jpg
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #44611

Roger Moore, celebru pentru seria James Bond, a murit la 89 de ani

image-2017-05-23-21781468-46-roger-moore.jpg


Actorul britanic Sir Roger Moore, celebru pentru rolurile sale din seria James Bond, a murit in Elvetia, dupa o scurta lupta cu cancerul, a anuntat familia sa, citata de The Telegraph.

Actorul avea 89 de ani.

"Cu inima grea, anuntam decesul iubitului nostru tata, Sir Roger Moore, astazi in Elvetia, dupa o scurta dar curajoasa lupta cu cancerul", au scris copiii actorului.

Roger Moore a trait mult timp la Gstaad (cantonul Berna), alaturi de numeroase celebritati bogate, inainte de a se muta in cantonul Valais, la Crans Montana, o alta statiune de sporturi de iarna reputata pentru stilul luxos de viata.

Arhetip al gentlemanului englez, Roger Moore a devenit celebru in urma seriei televizate "Sfantul" si in special dupa interpretarea rolului lui James Bond, pe care l-a incarnat in sapte filme, de la "Live and Let Die" in 1973 si pana la "A view to a kill" in 1985.

Cu toate acestea, a fost considerat "prea frumos" si respins pentru primul film cu spionul 007, "Dr No" (1962). A trebuit sa astepte pana cand Sean Connery s-a plictisit de acest rol.

A fost un playboy atat pe marile ecrane cat si in viata reala. A fost casatorit de patru ori. Cu italianca Luisa Mattioli, a treia sa sotie, a avut trei copii.

Nascut in 14 octombrie 1927 in sudul Londrei, dintr-un tata politist si o mama casnica, Roger Moore crede ca cel mai mare rol al sau a fost cel pentru UNICEF, Fondul pentru copii al Natiunilor Unite.

Numit ambasador al UNICEF in 1991, a vizitat intreaga lume in aceasta calitate.

23 mai 2017,
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: In Memoriam #44853

A murit Augustin Buzura. Eugen Simion: „E o pierdere uriaşă pentru literatura noastră“

646x404-23.jpg


Augustin Buzura, în vârstă de 78 de ani, a murit luni seară. Psihiatru, prozator şi eseist român contemporan, Augustin Buzura era din 1992 membru titular al Academiei Române. A fost preşedintele al ICR şi director al revistei Cultura. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ A murit Augustin Buzura. Eugen Simion: „E o pierdere uriaşă pentru lit... Câteva cuvinte despre Augustin Buzura Informaţia a fost confirmată de academicianul Eugen Simion, într-o intervenţie telefonică la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3. „Buzura a făcut să nu fie sub comunism o Siberie a spiritului. Romanele lui Buzura au fost citite, căutate, reeditate, consultate în zeci de mii de exemplare pentru că oamenii vedeau acolo că el încearcă să spună adevărul. Un prozator în linia lui Slavici şi Rebreanu. Nu avea o frază strălucitoare, uşoară. Era greoaie dar gravă, nu zbura deasupra frazelor limbajul lui, ci căuta ceva în interiorul lucrurilor. Pierderea lui e uriaşă pentru literatura noastră”, a spus Eugen Simion, la Antena 3. Augustin Buzura a murit. A renunţat la medicină pentru Literatură Augustin Buzura a urmat cursurile pre-universitare la Liceul “Gheorghe Şincai”. A absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj (1958-1964). A renunţat la profesia de medic psihiatru şi s-a dedicat literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conştiinţei umane se vor regăsi în romanele sale. A debutat cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranţe în 1963. Începând din 1963, a publicat volume precum „Capul Bunei Speranţe“ (1963), „Absenţii“ (1970), „Feţele tăcerii“ (1974), „Refugii“ (1984), „Recviem pentru nebuni şi bestii“ (1999) sau „Raport asupra singurătăţii“ (2009). Augustin Buzura a scris în romanele sale din tinereţe despre drama intelectualului care intră în conflict cu sistemul comunist din lumea academică ("Orgolii", "Refugii"). În aceste romane experimentează din punct de vedere narativ procedeul fluxului conştiinţei. Următoarele romane au fost mai simple din punctul de vedere narativ, scrise la persoana a treia. A construit eroi hermeneuţi care doresc să reconstituie evenimente din trecut, întotdeauna controversate, cum ar fi cooperativizarea forţată şi fenomenul partizanilor şi a rezistenţei armate din munţi, revolta minerilor din Valea Jiului şi represiunea care a urmat după aceasta. Buzura a continuat tematica romancierilor din "obsedantul deceniu" având la dispoziţie informaţii mai variate, pe care le culegea uneori intervievând pe cei implicaţi în evenimente, ca un veritabil sociolog. Poate şi din această cauză romancierul a fost unul dintre cei mai cenzuraţi în acea epocă, luptându-se cu cenzorii pentru fiecare frază. Augustin Buzura a murit. A scris scenariul la filmul "Pădureanca" Mai multe producţii cinematografice şi de televiziune au fost realizate pe scenarii de Augustin Buzura: printre care "Orgolii" (1981, regia Manole Marcus, după romanul omonim), "Pădureanca" (1987, regia Nicolae Mărgineanu, după o nuvelă de Ioan Slavici), "Undeva în Est" (1991, regia Nicolae Mărgineanu, după romanul "Feţele tăcerii"). A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 a devenit preşedinte al Fundaţiei Culturale Române, transformată în Institututul Cultural Român, devenind în continuare, până în 2005, preşedinte al ICR . A devenit şi directorul revistei Cultura. Vă redăm fragmente dintr-un interviu biografic cu Augustin Buzura, publicat în Weekend Adevărul. „Cele mai negre zile din viaţa mea“ Înainte să mergeţi la facultate, aţi făcut mai multe meserii: inspector statistician, educator, agricultor, ajutor de artificier în mină, şeful pieţei de alimente din Baia Mare, îngrijitor la circ. Corect. Am început cu circul Krateyl, care căuta îngrijitori de animale. Circul se afla la Baia Mare, avea menajeria amplasată lângă şcoală şi avea nevoie de o persoană care să hrănească animalele. Mie cel mai teamă îmi era de crocodil. De-ăsta mi-era frică, nu-mi plăcea mutra lui. Ziua eram la animale, iar seara umblam cu o reclamă prin oraş. Adică „Lume, lume!“? Nu. Erau două postere prinse în faţă şi-n spate pe care scria: „Circul Krateyl prezintă programul în piaţă la ora...“ Un pitic de la circ purta sandviciul ăsta, iar eu îl păzeam să nu se agaţe copiii de el, pentru că era prea mic.

orig.jpg


Obiceiul măgarului Mergeaţi cu piticul pe stradă? Era şi a doua variantă: umblam pe o platformă mică, trasă de un ponei şi de un măgar. Eu cu piticul nu ne vedeam, pentru că era o construcţie-reclamă din carton. Îmi amintesc că, odată, pe când mergeam cu această instalaţie pe stradă, am văzut-o pe mama, care venise de la ţară să-mi aducă de mâncare. Am oprit în faţa ei, dar nu m-am descoperit, că mă bătea de nu mă vedeam. Ea mă trimisese să învăţ, iar eu umblam cu circul. M-am dus, pe urmă, la circ să predau echipamentul. V-aţi dat demisia? Nu. Doar pentru seara aceea. Dar şeful meu de-acolo nu mi-a dat voie. Aşa că m-am întors cu platforma în oraş, dar eu nu ştiam obiceiul măgarului, care răcnea de înnebunea când era în apropiere de circ. Culmea e că mama şi directorul erau chiar la uşa şcolii. Aţi fost deconspirat de măgar. Directorul a început să mă apostrofeze: „Unde vrei să dai admitere? La circ sau la o şcoală serioasă?“. Mama îl stârnea, că aşa-mi trebuie, că e ruşinată de situaţia în care mă găseşte. Ce-aţi făcut apoi? Am fost la piaţa de alimente, dar de unde m-au dat afară după doar o lună. Ţăranii aduceau alimente în piaţă, iar eu trebuia să fac, ochiometric, o evaluare: câtă brânză, câtă slănină, câtă ceapă e în fiecare zi. Şi asta comparam cu comerţul socialist, organizat, care trebuia să fie mai bun decât cel din piaţă. După două-trei săptămâni, mi-am cam dat seama de cantităţi, le scriam din burtă şi mă duceam la film. Şeful meu m-a prins chiar în sala de cinema. Apoi? M-am dus în mină. Acolo era groaznic. Acolo am petrecut cele mai negre zile din viaţa mea. M-au repartizat într-o brigadă în care lucrau foşti puşcăriaşi. Un salariu de director era de 600 de lei, iar ăştia câştigau 3-4.000 de lei. Dar trişau. Minereu cu sânge în brigada „I.V. Stalin“ Cum trişau? Pentru a evita silicoza, pe lângă sfredelul care intra în rocă, era montată şi o ţeavă cu apă care uda roca înainte. Dar nu se mai putea înainta atât de repede, deci minereul extras era mai puţin. Atunci era nebunia cu stahanoviştii care lucrau în contul anului viitor. Eu am intrat în brigada „I.V. Stalin“, la încărcat vagoneţii. Dar nu mă lăsau să încarc, că era peste puterile mele. Mă puneau să păzesc intrarea galeriei, să nu vină controlul. N-am putut face faţă la ritmul respectiv, aşa că m-au expe¬diat la purtat explozoare, adică sârmele care duc focul spre dinamita prinsă în rocă. Meseria se numea ajutor de artificier. După ce se monta totul, cineva striga: „Arde!“. Şi ne-ascundeam într-o zonă unde nu ajungea explozia. Când auzeau că arde, era prăpăd. Am văzut toate chipurile morţii când auzeam că arde. Erau accidente? Cele mai multe accidente erau din cauza „copturilor“, adică pungi de minereu cu aer deasupra. Alea îţi puteau cădea în cap. Când am ajuns acolo, tocmai căzuse o „coptură“ peste un miner, i-a prins un picior, iar acesta a pus mâna pe secure şi şi-a tăiat piciorul ca să poată scăpa cu viaţă. Se cam murea. De aceea îi spuneam „minereu cu sânge“, pentru că ieşeau din mină vagonetul şi mortul deasupra. Era groaznic. După ce am plecat de aici, m-au trimis educator-pedagog la şcoala profesională minieră. Acolo îl mai înlocuiam pe profesorul de tehnologie a materialelor, care avea tot felul de şedinţe de partid – ştiam cum se fac balamale, lacăte etc.

Cu Papa Ioan Paul al II-lea Aţi fost învăţător în localitatea Valea Neagră apoi. Cum era acolo? La noi în Maramureş nu există timpi morţi în care să nu lucrezi. Trebuie să-ţi câştigi pita. Acolo m-am dus învăţător. Valea Neagră se află între munţi. Doar trei ore pe zi vedeam soarele, atât. Copiii de-acolo fumau, făceau pipi în clasă, era ceva înspământător. Era un sat de muncitori forestieri. Ăştia stăteau pe munte două săptămâni, iar a treia săptămână beau tot ce se găsea prin cele două crâşme din sat. Călcai noaptea, când te întorceai acasă, pe beţivi adormiţi la marginea drumului. „Acuma bei cu mine!“ Aşa a pornit Asociaţia „Sugativa“? Într-o seară, m-am întâlnit cu tatăl unui copil la magazinul alimentar din sat. A scos un cuţit destul de înspăimântător, l-a înfipt în butoi şi mi-a zis: „Tare bine-mi înveţi copiii. Acuma bei cu mine!“. M-am speriat îngrozitor, dar m-am împrietenit cu el până la urmă. La primărie, era unul mai tânăr, care făcuse un „comitet“ de cinci-şase persoane, cu care mergea la proprietarii de gatere (n.r. – ferăstrău) spunându-le că le naţionalizează gaterul sau pământul, că îi înscrie în colectiv. Ca să-i dea băutură. La două săptămâni, se întrunea „comitetul“, asta era „Sugativa“. „Trăiam ca un animal prin munţii ăia“ Până când aţi stat acolo? Până într-o primăvară. Au fost inundaţii mari, care au acoperit ieşirea din localitate. Am rămas izolaţi, trăiam cu cartofi copţi. Trebuia să treci un munte ca să ieşi din sat, dar asta era periculos din cauza lupilor şi a urşilor. M-au învăţat doi copii să schimb cursul apei şi să prind păstrăvi cu mâna. După ce s-au retras apele, a venit mama să mă vadă. Arătam înspăimântător. Când m-a văzut în halul acela mi-a spus: „Vii acasă şi te pui pe carte“. Trăiam ca un animal prin munţii ăia. Nu vorbesc că eram tăietor de lemne, ca să mai fac rost de bani. Mai mergeam şi cu alfabetizarea. Dracu’ avea chef de alfabetizare în vârful muntelui sau pe şantiere, dar eram obligaţi. Aţi mers la Medicină. Am învăţat şi am intrat la Medicină, unde era o competiţie imensă. În facultate, mi-a fost foarte greu să schimb ritmul, pentru că aveam o grupă teribil de bună. Dacă studentul cel mai bun dintre noi primea nota 10 fără eminenţă, pe noi profesorul ne pica! A trebuit toată facultatea să am peste 8,50, ca să am bursă. Mai făceam rost de bani făcând desenele de la anatomie şi de la histologie pentru colegi. „Să las naibii literatura şi să mă ţin de Medicină!“ E un moment anume în care aţi luat pixul în mână? Primul moment, dacă e pe cinstite, a fost în clasa a II-a. În şcoală, se organizau tot soiul de spectacole cu scenete foarte primitive şi, pentru că mă enerva simplitatea lor, am scris şi eu una. S-a pus în scenă? Sigur că da. Decisiv a fost însă în anul III de facultate. Eram obsedat de ideea de a scrie. Citeam de-nnebuneam. Eram toată ziua la Biblioteca Universitară. Mi-am spus că trebuie să scriu o proză, să mă duc la cenaclu, să mă fac de râs şi să las odată naibii literatura ca să mă ţin după aceea serios de Medicină! Mă mai înscrisesem şi la cercul de psihopatologie literară, condus de profesoara mea de psihiatrie. Aproape învăţasem pe de rost piese de Shakespeare – el a descris cu sute de ani înainte demenţa senilă, în „Regele Lear“, sau psihastenia, în „Hamlet“.

627x0-4.jpg


Mergeţi, că e Blaga! E mare!“ Care-a fost rezultatul acestei încercări? Păi, am mers la redacţia „Tribuna“, care m-a publicat. Ăsta a fost ghinionul (râde). De-atunci am mers aşa, pe trei direcţii. Augustin Buzura şi scriitorul Kjell Espmark, preşedintele Comitetului Nobel În scurt timp, aţi devenit un autor foarte cunoscut. Nu era greu să fii celebru pe vremea aceea. Era colecţia „Luceafărul“ a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, unde publicau tinerii scriitori. Dacă apăreai în colecţia aceea, era un semn că ai talent. Acolo a apărut, în proză, şi Nicolae Velea, cu nişte nuvele strălucite. Pe de altă parte, ca să scrii despre Rebreanu, trebuia să-l înjuri de mama focului pentru a intra în circuit. Noi, de pildă, ca studenţi, adunam din reviste vechi poeziile lui Blaga, pentru că nu le găseam în bibliotecă. Dar l-aţi cunoscut pe Blaga? Eraţi la Cluj în acei ani. Da. Eram student în anul IV şi făceam practică la clinica în care era internat Blaga. El era la salonul 13. Ne-a interzis profesorul să mergem pe coridorul acela, dar eu le spuneam tuturor colegilor: „E Blaga acolo!“. Înainte de a-l vedea în clinică, mergeam la cofetăria unde-şi bea el cafeaua împreună cu doi doctori. Ne bucuram şi noi că e Blaga acolo. El era destul de singur – majoritatea celor care-au scris amintiri despre Blaga din acea perioadă sunt nişte perfizi, pentru că atunci fugeau de el pe stradă. Mult mai accesibil şi foarte comunicativ era Ion Agârbiceanu. În dimineaţa în care a murit, Blaga a fost dus la capela clinicii. Nu erau acolo decât soţia lui şi Dorli, fiica sa. Eu o ţineam una şi bună spunându-le studenţilor: „Mergeţi, că e Blaga! E mare!“. Chiar făcusem rost de o maşină, care să ne ducă la Lancrăm, la înmormântare. Buzura, în beciurile Securităţii Aţi fost? Nu, pentru că dimineaţa, pe la 4.00, a venit un securist care m-a luat din pat, m-a pus să mă îmbrac şi mi-a spus să-l urmez, că e de la Cadre. „Poate te-ai angajat azi-noapte, că-i cunosc pe cei de la Cadre“, i-am răspuns. „Dacă nu vii, te duc pe sus.“ Mi-am avertizat colegul de apartament: „Strânge-mi cârpele, pentru că o să vină mama să le ia“. Eram convins că nu mă voi mai întoarce. M-au dus la subsolul Securităţii: pereţi de cărămidă, o masă, două scaune, pentru mine şi pentru securist, două reflectoare îndreptate către mine şi toată ziua tot felul de întrebări. Dar nimic despre Blaga sau despre Lancrăm. Apoi mi-au dat drumul. Spuneaţi că aţi avut 56 de turnători, care vă tot inventau păcate. Ce spuneau? Tot ce putea fi mai murdar, mai imposibil şi tot ce le asigura continuitate turnătorilor în munca lor. Ca să dau un mic exemplu, îmi atribuiau amoruri cu o femeie pe care am cunoscut-o după cinci ani. Au fost şi întâmplări ridicole. Cărţile mele se vindeau foarte bine. Uneori, le puneau în pachet cu operele lui Ceauşescu şi te obligau să cumperi tot pachetul. Era atunci un securist care se recomanda Augustin Buzura, dădea autografe pe cărţile mele, ca şi când aş fi fost eu, şi făcea amor cu femeile. Fata cu trabantul galben Păi, nu era cunoscută figura dumneavoastră? Doar nu citeau toate ţoapele revistele literare. Ştiau de nume, ştiau de cărţi. El minţea că e Augustin Buzura şi avea succes. Le dădea apoi numărul meu de telefon, iar eu primeam telefoane acasă: „Ştii, sunt fata cu ochii verzi“, „Sunt cea cu Trabantul galben“. Mai grav era când răspundea soţia mea. L-au prins însă, până la urmă, l-am văzut la Tribunal.

În ’71, când a început „revoluţia culturală“, aţi fost interzis. Perioada aceea lungă a fost groaznică: nimeni nu vorbea cu mine, toţi îmi întorceau spatele, nimeni nu-mi dădea vreo explicaţie. Realismul socialist era un şablon pe care trebuia să-l urmezi şi care se sfârşea întotdeauna cu romantismul revoluţionar. Ulei, făină şi Augustin Buzura, „Feţele tăcerii“ Aţi fost atacat şi în ziare şi reviste. Cum se repercuta asta? Te scoteau pentru o perioadă din lumea literară. Îţi pulverizau tirajul la o carte. De pildă, un roman de-al meu, „Feţele tăcerii“, după ce a fost interzis, pentru că se tipărise, l-au distribuit prin sate, la magazinele alimentare. Ulei, făină şi Augustin Buzura, „Feţele tăcerii“. Tot ce s-a câştigat era prin lupta asta măruntă pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare virgulă, pentru repunerea în circuit a unor nume importante pentru cultura noastră. Cum se desfăşura? Erau tehnici cu totul speciale cu cenzura. Mi-a ajutat enorm psihiatria ca să mă pot bate cu cenzorii. Trebuia să-i studiez personalitatea fiecărui cenzor: cum arată, ce păcate are, ce-i place, ce nu-i place. Ca la muzică, să ştii gama în care cânţi. Dacă era bătrân, era mai cult şi mai tolerant, pentru că mai avea puţin până la pensie. Dacă era tânăr, era catastrofă, pentru că voia să urce. Unul, de pildă, la 9.00 dimineaţa mă făcea troacă de porci: „Cum ai putut să scrii asta?“. Pe la 10.00, lua o sticlă de vin din pupitru şi, după câteva pahare, devenea mai tolerant. Pe la 11.00-12.00 era în formă – atunci trăgeam cel mai tare –, iar pe la 14.00 era deja criţă. A doua zi, dimineaţa, o luam de la capăt. Miraculoasa găină a lui Ilie Lazăr Ştim că vă documentaţi pe teren pentru volumele dumneavoastră. Am umblat, de pildă, prin munţi, până am aflat cam tot ce m-a interesat despre partizani. Când încă nu se ştia cum a murit Iuliu Maniu, i-am cunoscut pe doi securişti care l-au dus la groapă. Lucraseră la închisoarea din Sighet şi unul ajunsese şef de cinematograf, iar altul, la un poligon de tragere cu arma. Asta se întâmpla prin ’62. Ştiam că Maniu a murit în braţele lui Nicolae Carandino şi că ultimele lui cuvinte au fost: „Ce frumoasă femeie era Clara!“. Mi-a povestit unul că, la un moment dat, ducându-l într-un cearşaf, l-au scăpat în ploaie pe jos. Din câte am putut deduce, l-au dus la Cimitirul Săracilor, dar nu e sigur. Eu eram destul de apropiat de numele lui Maniu, pentru că zona noastră era cam ţărănistă. Îmi amintesc, la alegerile din 1946, campania electorală făcută de Ilie Lazăr. Pe el l-am întâlnit după ce a ieşit din închisoare, când a stat la soacra mea. Avea un soi de demnitate tâmpită: primea 400 şi ceva de lei, dar nu accepta să primească nimic mai mult de la nimeni. Pe banii aceia, şi-a cumpărat o găină. Soacră-mea băga sub găină câteva ouă, pentru că el nu voia să primească altfel, iar aşa era foarte mulţumit de „afacerea“ pe care o făcuse cu această găină (râde). Era o lume foarte interesantă. Dar de ce nu vă lăsau să locuiţi în Bucureşti? Am ajuns până la Ceauşescu să obţin acea aprobare. „Trebuiesc întărite oraşele cu tradiţie“, mi-a spus. Aveam o influenţă mare, iar la Cluj eram mai uşor de supravegheat. (Interviu de Laurenţiu Ungureanu, Sursa Weekend Adevărul)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Conectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6132
  • Thank you received: 730
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .