Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Sarbatori crestine

Rasp: Sarbatori crestine #43420

Izvorul Tămăduirii, cum aduci sporul şi sănătatea în casă. Tradiţii şi superstiţii în ziua în care se sfinţesc apele


In fiecare an, în prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va cauta în apropiere un izvor, dar nu va găsi. La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: "Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi". Leon va face ascultare şi astfel va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla faţa cu această apa, iar orbul va începe să vadă. Dupa ce a ajuns împărat, Leon a construit lânga acel izvor o biserică. Mai tarziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Aceasta biserică a fost distrusă de turci în anul 1453.

646x404-5.jpg

În ţara nostră, mănăstirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici în anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor. La mănăstirea Dervent, pe locul unde sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apa vindecătoare.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe. Credincioşii care merg la Istanbul(numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut. Fetele însurăţite şi băieţii înfârtăţiţi În această zi, în unele zone ale ţării, adolescenţii fac legământul juvenil. Profesorul Ion Ghinoiu menţionează că în unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a “fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi”. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, frati de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copii şi apoi oameni maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportau unul faţă de altul ca adevăraţi fraţi şi surori: se sfătuiau în cele mai grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem. Crucea făcătoare de minuni În Bărăgan, Schitul Crucea de leac din satul Coslogeni devine în fiecare an, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi. Oameni din Bucureşti, Ialomiţa, Buzău, Constanţa vin să participe la hramul mănăstirii. Locul şi-a câştigat faima datorită unei cruci de piatră despre care se spune că este făcătoare de minuni.

In dimineaţa marii sărbători creştine, după oficierea Sfintei Liturghii, are loc sfinţirea apei(Aghiasma mică), la fântâna din curtea lăcaşului de cult ce poartă hramul Izvorul Tămăduirii Aici, credincioşii vin tot timpul anului pentru a lua apă sfinţită care îi fereşte de boală. Numele mănăstirii vine de la o veche cruce din piatră numită Crucea de Leac. Cu timpul, s-a zvonit că e făcătoare de minuni. Chiar în inscripţia ei se spune că este o cruce „sfântă şi de viaţă făcătoare“. Aghiasma Mică Crestinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică.

În ţara nostră, mănăstirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici în anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor. La mănăstirea Dervent, pe locul unde sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apa vindecătoare.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #43459

Sfântul CONSTANTIN a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta ELENA a găsit pe dealul Golgotei CRUCEA pe care A FOST RĂSTIGNIT HRISTOS.

sfintii-imparati-constantin-si-elena-465x390.jpg


Sfinţii Constantin şi Elena, "cei întocmai cu Apostolii", sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă pe 21 mai. Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creştine. Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinţă (In hoc signo vinces – “Întru acest semn vei învinge”), în pragul înfruntării cu păgânul Maxentiu, iar Sfânta Elena, mama să, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit.

Constantin cel Mare a fost primul fiu a lui Constantius Chlorus şi al Elenei. A fost proclamat august în anul 306, moment în care îi conferă mamei sale, Sfânta Elena, titlul de "Nobilissima Femina" (Doamna prea nobilă), iar în anul 325, îi acordă distincţia de "Augusta".

Sfântul Constantin cel Mare este primul împărat român creştin. După ce l-a învins pe împăratul pagan Maxentiu, Constantin da în anul 313 celebrul Edict de la Milan, prin care religia creştină devine o religie permisă. Lucrarea să misionară nu se opreşte aici. Scuteşte Biserica de dări, drept de care nu se bucurau templele păgâne, şi îi înapoiază tot ceea ce îi fusese confiscat, acordându-i şi dreptul de a primi donaţii. Nu trebuie uitat nici ajutorul acordat episcopilor cu sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici şi întreţinerea clerului. El a dăruit Bisericii şi dreptul de eliberare a sclavilor. A înlăturat din legile penale pedepsele contrare creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). Prin legea din 321, Constantin cel Mare a generalizat duminică că zi de repaus în Imperiu. Împăratul Constantin a adoptat legi care interziceau adulterul şi avortul, abandonarea copiilor nou născuţi, răpirea copiilor şi vinderea copiilor din motive de sărăcie.

Datorită lui are loc primul Sinod Ecumenic, ţinut în anul 325, la Niceea, pentru afirmarea dreptei credinţe. Amintim că în cadrul acestui Sinod au fost alcătuite primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată dată Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplină bisericească. La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit articolele din Crez, Constantin a spus: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi".

Constantin cel Mare a primit botezul de la episcopul Eusebiu de Nicomidia în luna mai, anul 337. A trecut la cele veşnice în acelaşi an, pe 21 mai.

În iconografia ortodoxă, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au între ei aşezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ. Menţionăm că în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiază mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripţia: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui). Noaptea, în timpul somnului, i se descoperă Hristos, cerându-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dând ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxentiu. Pe acest eveniment este pusă, de foarte mulţi cercetători, convertirea împăratului la religia creştină.

Mama sa, Elena, a reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. Potrivit tradiţiei, în urmă săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înălţat-o în faţă mulţimii, iar ziua de 14 septembrie a devenit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci în calendarul creştin. Datorită demersului ei de a caută Crucea Mântuitorului, Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor. Numele ei se traduce "făclie", "torţa", "strălucirea soarelui".
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #43566

Istoria romanilor
Tradiții și obiceiuri de Înălțare

Inaltarea-Domnului-391x492-238x300.jpg

La 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, potrivit credinței ortodoxe, se sărbătoreşte Înălțarea Domnului. Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști, iar salutul de Înălțarea Domnului este “Hristos s-a înălțat! – Adevărat s-a înălțat!”.
cozonac-300x224.jpg

Se spune că, după Înviere, Iisus s-a mai arătat o dată ucenicilor săi, pe Muntele Măslinilor, încredințându-i de puterea sa și dându-le ultimele învățături. El a mâncat alături de ucenici, așa cum făcuse odinioară. După 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfânt avea să se pogoare peste ei, dăruindu-le putere și înțelepciune divină pentru a merge în lume și pentru a transmite Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie, acesta este momentul în care se anunță a doua venire a lui Iisus, întocmai ca și Înălțare, având la dreapta și la stânga doi îngeri mari și luminoși.În această sfântă zi, în unele zone ale țării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru ca Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălțării. În alte zone, fetele și feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare. Potrivit credinţei, cerurile sunt deschise de la Paști până la Înălțare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi și ajung direct în Rai. De Înălţarea Domnului se fac pomeni și se împart pentru morți, în special brânză, ceapă verde, pâine caldă și rachiu. Casele și mormintele se împodobesc, în unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean. Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântană.
sare.jpg

O vorba din bătrâni spune ca pentru a avea recolta bogata, semănătorile se fac până în ziua de Înaltare.
Potrivit cărţii biblice “Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt. Înălţarea este amintită în “Simbolul Apostolic” şi în “Crezul” niceo-constantinopolitan. Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus, la 40 de zile după Paşti, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii. În unele ţări din Europa occidentală, dacă Înălţarea nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare. Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.
gradina-ghetsimani-dxn-1-300x212.jpg

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate. De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli. La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: “Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul. Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai. În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele “Hristos s-a înălţat!” şi “Adevarat s-a înălţat!”.

Conform unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai să nu fie sătui decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti , căreia i s-a spus şi “Paştele Cailor”.
oua-rosii-300x225.jpg
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #43615

Sfanta Treime, structura supremei iubiri

1. Dumnezeu este in sine un mister. Despre existenta Lui in sine nu se poate spune nimic. Dar El se coboara prin creatie, prin providenta, prin opera de mantuire la nivelul credinciosilor. El care ne-a facut fiinte ganditoare si vorbitoare, s-a facut accesibil gandirii si vorbirii noastre. Atingandu-se de spiritul nostru, trezeste in noi ganduri si cuvinte care redau experienta atingerii Lui de noi. Dar noi ne dam seama in acelasi timp ca gandurile si cuvintele noastre despre El nu-L cuprind deplin, asa cum e in sine. Ele sunt pentru noi crestinii flori crescute din adancimile misterului Lui negrait. Gandurile si cuvintele noastre despre Dumnezeu sunt in acelasi timp catafatice (spun ceva) si apofatice (sugereaza negraitul). Daca ramanem inchisi in formulele noastre, ele ne devin idoli; daca refuzam orice formule, ne inecam in haosul indefinit al oceanului. Ele sunt finitul deschis spre infinit, stravezii pentru infinit. Prin aceasta pot intretine in noi o viata spirituala.

Mitropolitul grec Emilian Timiades zice : "Se poate spune ca asa cum intruparea Cuvantului in viata si actiunile lui Hristos cel istoric este o coborare a Dumnezeirii spre obscuritatea umana, prin care "sunt revelate taine ascunse de la intemeierea lumii", asa acelasi Cuvant, sau Adevarul insusi, coboara pentru a se "intrupa" in formulele si dogmele noastre care servesc crestinului spre a-l calauzi prin labirintul confuziei si ignorantei in care se afla. In alti termeni, formularile doctrinare au un aspect dublu. Pe de o parte ele "reveleaza" Adevarul in termeni accesibili inteligentei umane si in acest sens au un aspect afirmativ sau catafatic, servind credinciosului atat ca suporturi in realizarea lui spirituala, cat si ca aparari impotriva conceptiilor gresite pe care inteligenta umana e ispitita sa le adopte. Pe de alta parte, ele nu sunt Adevarul insusi, ci numai expresia Lui in termeni umani, si in acest sens ele au un aspect negativ sau apofatic";

2. Dumnezeu s-a revelat in mod clar ca Treime in opera mantuirii. De aceea s-a revelat in mod clar numai in Hristos in care Dumnezeu a coborat intre oameni pentru a-i mantui. Un Dumnezeu monopersonal ramane un Dumnezeu exclusiv transcendent, care nu lucreaza El insusi mantuirea credinciosilor, ci se poate comunica acestora o invatatura despre felul cum se pot mantui ei insisi. Iar un Dumnezeu exclusiv imanent, care se identifica intreg cu lumea, nu mai este un Dumnezeu personal, sau daca este, nu mai sunt oamenii persoane reale, ci persoane aparente, manifestand o unica esenta, insasi esenta lor. Un Dumnezeu personal si mantuitor este un Dumnezeu in acelasi timp transcendent si revelat in imanenta. In Vechiul Testament, unde Dumnezeu ramane inca numai transcendent, chiar daca actioneaza de la distanta asupra istoriei, nu se reveleaza ca Treime.

Revelarea Treimii s-a realizat in Hristos prin faptul ca o persoana divina ,s-a facut om ca sa mantuiasca pe oameni, iar alta persoana divina a ramas deasupra oamenilor, ca persoana divina devenita om sa poata ridica pe oameni la persoana divina neintrupata, transcendenta. Fiul se face om, dar Tatal ramane tinta de referire a Fiului devenit om si a oamenilor pe care ii uneste cu sine. Fiul intrupat nu putea ramane fara aceasta tinta de referinta, caci in acest caz n-ar fi putut imprima tuturor credinciosilor tensiunea spre ea.

Fiul se face om pentru ca sa fie modelul si centrul din care trebuie sa iradieze o forta prin care credinciosii sa se faca asemenea Lui, tinzand spre Dumnezeu-Tatal. Aceasta forta, care devine principiul intim in interiorul fiecarui om care crede, dar ramane superioara lor, este o a treia persoana divina. Este Duhul Sfant in care Dumnezeu se face deplin imanent, dar imprimandu-le tensiunea spre Dumnezeu cel transcendent, Duhul Sfant trebuie sa fie persoana pentru a ne dezvolta si pe noi crestinii ca persoane. Dar trebuie sa fie egal cu Dumnezeu cel transcendent ca sa ne poata duce pana la El, sa ne poata aseza, indumnezeindu-ne, intr-o relatie de adevarati parteneri cu Dumnezeu.

Dumnezeul in Treime, revelandu-ni-se, ni se reveleaza ca Dumnezeu-mantuitor si ca Dumnezeu-trait de noi in actiunea mantuitoare exercitata de el asupra noastra si in noi; ni se reveleaza ca Treime iconomica.

Dar in aceasta revelare a sa, Treimea ne indica si anumite premise despre raporturile intrinsece ale persoanelor divine. Invatatura teologica despre Sfanta Treime in sine se bazeaza pe aceste indicii si pe legatura dintre relatiile vesnice dintre persoanele divine si opera lor mintuitoare.

3. Dumnezeu unul si intreit in acelasi timp este un mister dincolo de intelegerea logica a noastra, e suprema realitate apofatica. Dar acest mod de a fi al lui Dumnezeu e suprema treapta a adevaratei vieti spirituale si o tinta spre care nazuieste continuu crestinul ca fiinta spirituala. Noi crestinii ne voim una si necofundati intre noi, ca sa realizam o viata spirituala bogata; voim sa realizam un echilibru desavarsit intre unitatea noastra si neconfundarea noastra ca persoane in aceasta unitate. Noi ne dam seama ca cea mai perfecta si mai plina de sens unitate este unitatea in iubire, adica unitatea intre persoanele necofundate. Orice alta unitate e lipsita de semnificatie si de viata spirituala. De aceea expresiile Unul in fiinta si Intreit in persoane nu trebuie sa ne faca sa contemplam fiinta divina in sine deosebita de persoane si de iubirea intre ele, ci ca iubire existenta in persoane si intre persoane.

Teologul rus Boris Bobrinskoy zice : "Unitatea divina nu e simplu "unul din atributele" lui Dumnezeu ; ea e mai degraba viata lui profunda si fructul iubirii care exista intre persoanele divine. Unitatea nu e nici o confuzie depersonalizanta, nici o structura a monadelor, nici suma partilor unui intreg. Numai in Dumnezeu unitatea asigura o completa uniune care salveaza calitatile distinctive si absolute ale persoanelor".

4. Dumnezeu este subiect pur. Dar caracterul de subiect pur se traieste numai de cel ce nu se traieste pe sine in nici un fel ca obiect al altuia, sau nu traieste pe altul de acelasi fel cu sine, ca obiect al sau. Aceasta ar crea o anumita opunere intre ei. In acest caz fiecare eu s-ar trai si pe sine ca obiect al celuilalt. Eul divin ca subiect pur trebuie trait ca atare de alt eu divin si trebuie sa traiasca ca atare pe alt eu divin. Subiectivitatea divina pura se traieste in comuniunea perfecta a unor euri unite intr-o unica subiectivitate. De aceea vorbim de un Dumnezeu (un unic subiect) si de trei euri (trei -subiecte).

Invatatura crestina afirma, pe baza Revelatiei, ca Tatal naste etern pe Fiul. Aceasta nastere nu e actiunea unui subiect asupra altuia, pe care l-ar face prin aceasta in oarecare privinta obiect al sau. De aceea se spune despre Fiul ca este nascut de Tatal, dar si ca se naste din Tatal. Iar nasterea este eterna, ceea ce indica acelasi caracter de subiect pur si pe seama Fiului. Nasterea Fiului din Tatal exprima numai pozitia neschimbata a celor doua persoane si unitatea intre ele prin termenul de nastere. Fiul este etern in miscarea nasterii din Tatal.

Termenul purcede nu indica nici el o pasivitate a Duhului Sfant, care l-ar face in oarecare privinta obiect al Tatalui. Mantuitorul a spus ca Duhul "de la Tatal purcede" (Ioan XV, 26). Duhul este intr-o miscare eterna de purcedere de la Tatal. Dar nici Tatal nu e pus prin aceasta intr-o pasivitate. Duhul purcede, dar si Tatal il purcede. Actul nasterii Fiului si actul purcederii Duhului Sfant sunt acte de pura subiectivitate comuna, primul al Tatalui si al Fiului, al doilea al Tatalui si al Sfantului Duh. Dar in aceste acte comune fiecare isi are pozitia proprie. Tatal si Fiul sunt uniti, dar si distincti in actul nasterii ca un act de pura subiectivitate, Ei traiesc impreuna acest act, fara sa se contopeasca intre ei. De asemenea sunt uniti si distincti, Tatal si Sfantul Duh, in actul purcederii Sfantului Duh.

5. Subiectivitatea divina nu poate fi subiectivitatea unui singur eu. Un eu fara alt eu si fara obiect, un subiect scufundat in sine, este gol de realitate. Continutul eului divin trebuie sa constea nu in subiecte sau obiecte opuse, ci in alte subiecte interioare lui, intr-o intersubiectivitate interna. Neavand naturi posedate separat, eurile divine isi pot fi perfect interioare. O persoana divina neposedandu-le pe celelalte persoane ca continuturi propriu-zise, relatia eurilor divine trebuie conceputa ca o comuniune atat de perfecta, incat fiecare subiect trebuie sa se traiasca pe sine ca subiect intreit, ca subiect triform, dar fara sa-si schimbe pozitia proprie. Tatal se traieste ca Tata, dar in acelas timp traieste toata subiectivitatea Fiului ca Tata ; subiectivitatea Fiului ii este interioara, dar ca unui Tata. Ii este nesfarsit mai interioara de cum ii este interioara unui tata pamantesc subiectivitatea filiala a fiului sau.

E o potentare la gradul suprem a trairii unei mame care se poate substitui fiului ei traindu-i bucuriile si durerile. Dar precum Tatal traieste subiectivitatea Fiului ca subiectivitatea sa, dar ca Tata, asa si Fiul traieste subiectivitatea paterna a Tatalui, dar ca Fiu. Totul e comun in Treime, fara sa se confunde in acest comun modurile distincte ale trairii comunului.

Raspunderea ce o traieste un credincios pentru altul, rugaciunea ce o face pentru altul, reprezinta grade imperfecte ale substituirii reciproce si permanente a persoanelor divine, grade imperfecte ale unei identificari permanente fara contopire.

6. Plenitudinea existentei, de care tine si bucuria si fericirea deplina, plenitudine care nu poate avea decat forme de subiectivitate pura, nu poate fi traita de un singur eu. Bucuria de unul singur nu e bucurie deplina, deci nici o plenitudine de existenta. Iar bucuria de existenta comunicata de un eu altui eu trebuie sa fie in cel ce o comunica tot asa de deplina ca si in cel ce o primeste. Deci si plenitudinea de existenta. Dar aceasta inseamna daruirea deplina a unui eu altui eu, nu numai o daruire a ceva din sine sau din bunurile sale. Ea trebuie sa fie o daruire si o primire totala a unui eu de catre alt eu pentru a realiza un fel de cuprindere reciproca a eurilor care pe de alta parte ramin distincte in aceasta cuprindere.

Dar aceasta inseamna ca Dumnezeu este din veci un act comun de iubire pe masura caracterului Sau absolut si a subiectivitatii Sale pure. In iubirea deplina persoanele nu se daruiesc numai reciproc si nu se accepta numai, ci se si afirma, se pun in existenta prin daruire reciproca. Iubirea divina este atoteficienta. Tatal pune pe Fiul din veci in existenta, prin daruirea integrala a Sa, iar Fiul afirma pe Tatal continuu ca Tata, prin faptul ca se accepta pus in existenta prin Tatal, prin faptul ca se daruieste Tatalui ca Fiu. Iar Dumnezeu nu poate fi lipsit de o iubire perfecta si vesnica. Punandu-se reciproc in existenta prin iubirea perfecta, actele prin care se savarseste aceasta sunt acte din veci si au un caracter de acte cu totul personale, desi sunt acte in care persoanele divine sunt impreuna active.

Iubirea lui Dumnezeu numai fata de fiinte conditionate care au inceput sa fie, ar fi si ea o iubire care a inceput si care este conditionata. Ar insemna ca in Dumnezeu iubirea incepe sa fie, provocand o schimbare importanta in El, sau ca iubirea nu este esentiala Lui. Aceasta ar face inexplicabila aparitia si existenta iubirii si i-ar acorda un rol lipsit de importanta in existenta peste tot. Pe de alta parte, ca sa iubeasca o lume conditionata, Dumnezeu trebuie sa o aduca la existenta, adica sa aiba o iubire fata de ea, inainte ca ea sa fie. Numai din actul infinit si vesnic de iubire se poate explica crearea altor existente si toate actele iubirii lui Dumnezeu fata de ele. Iubirea trebuie sa preexiste in Dumnezeu tuturor actelor indreptate spre exterior, trebuie sa fie legata de existenta Lui eterna. Iubirea este "fiinta lui Dumnezeu", este "actul lui substantial".

Desigur insa ca iubirea, ca si bunatatea, nu trebuie inteleasa intr-un mod care exclude tot oceanul de insusiri si posibilitati ale fiintei divine, ca iubire in sensul special al cuvantului. Actul de vesnica iubire care este in Dumnezeu inseamna daruirea reciproca si comuniunea perfecta intre eu si eu cu tot ce inseamna ele. Aceasta comuniune inseamna si adevar si existenta perfecta si caracter absolut. In fiecare insusire sau act divin se implica toate celelalte. In iubire este totul.

7. La Dumnezeu iubirea intre euri este perfecta ; de aceea si unitatea lor este superlativa. Totusi eurile nu sunt anulate in aceasta unitate, caci altfel n-ar fi posibila relatia vie intre ele.

Daca iubirea tine fiintial de Dumnezeu, atunci si raportarea reciproca in care se manifesta iubirea este fiintiala. in Dumnezeu trebuie sa fie o raportare, dar o raportare ca de la egal la egal, nu ca la ceva superior sau inferior, cum se intampla la oameni. Pe de alta parte, raportarea nu trebuie sa se refere ca la ceva strain. Aceasta ar insemna ca Dumnezeu are lipsa de ceva deosebit de sine. Raportarea lui Dumnezeu trebuie sa aiba loc in El insusi. Dumnezeu trebuie sa se raporteze la sine, dar acest sine la care se raporteaza trebuie sa fie in acelasi timp un altul, ca raportarea si prin urmare iubirea sa fie reala. Imbinarii paradoxale a acestora ii raspunde structura treimica a lui Dumnezeu.

Ca sa mentinem definitia iubirii ca act divin fiintial, dar in acelasi timp definitia acestui act ca relatie, iar fiinta divina ca una, e necesar sa vedem fiinta divina simultan ca relatie-unitate, sau viceversa. Nici unitatea nu trebuie sfaramata in favoarea relatiei, nici relatia anulata in favoarea unitatii. Relatia sau raportarea reciproca este act, iar actul acesta este fiintial lui Dumnezeu. Raportarea este comuna in Dumnezeu, desi fiecare persoana are alta pozitie in acest act comun al raportarii. Un teolog ortodox a spus : "Subiectul adevarului este o raportare a celor trei, dar o raportare care apare ca substanta, o raportare substantiala".

8. Ca sa reluam ideea daruirii, orice iubire intre persoana si persoana se manifesta in daruire. A tine un lucru pentru tine, sau a-l avea pentru tine, inseamna a nu te bucura de el cu adevarat. Bucuria ta vine din capacitatea altuia de a renunta la el pentru tine, dar si din capacitatea ta de a-l putea da altuia. Lucrurile au rostul demonstrarii iubirii intre persoane.

Cu cat e mai mare iubirea, cu atat volumul si calitatea celor daruite e mai mare, ajungandu-se pana la daruirea a tot ce are cineva. Orice daruire transforma pe cel care daruieste, dar si pe cel caruia i se daruieste, nu prin bunurile daruite, ci prin dovedirea iubirii manifestata in daruire. Mai mult, in iubire e tendinta daruirii propriei persoane, a jertfirii proprii pentru a spori existenta celuilalt si a-l transforma intr-un grad maxim. Dar intre oameni nicicand nu se poate darui cineva in intregime, in sensul ca existenta proprie sa se adauge existentei celuilalt. Un om isi poate pierde existenta sa in pornirea lui de jertfa, dar nu o poate adauga existentei celuilalt. Aceasta se poate realiza numai la Dumnezeu. O persoana divina se daruieste in iubirea sa suprema alteia, fara sa se poata pierde. Dar ea nici nu se adauga numai alteia, caci aceasta ar insemna ca ea nu este atoteficienta. Daruirea unei persoane divine pune chiar prin actul acesta in existenta persoana careia intentioneaza sa i se daruiasca, facand-o intru totul dupa chipul sau. Persoana pusa in existenta are totul din daruirea celeilalte, e existenta celeilalte insasi traita de o alta persoana ca dar. Dar daruirea e reciproca intre persoanele ce se iubesc, prin urmare si intre persoanele divine. Astfel bucuria persoanei divine care are etern initiativa daruirii este indoita : aceea de a se darui, punand in existenta pe alta care sa poata primi darul, care sa se poata impreuna-bucura cu ea de plenitudinea fiintei, si aceea de a primi iarasi fiinta daruita, dar ca semn al iubirii celeilalte. Un tata omenesc care da totul copilului sau are o bucurie mare cand face el aceasta ; dar bucuria lui e completa numai cand copilul ii intoarce din ceea ce a primit de la el. Fiecare se bucura de ceva numai in masura in care o primeste de la altul ca semn al iubirii aceluia. Ceea ce hraneste existenta fiecaruia este in fond iubirea altuia. Existenta fara iubire nu constituie in ea insasi o bucurie.

Tatal si Fiul isi pastreaza insa in aceasta reciproca daruire pozitia proprie. Fiul se bucura de darul existentei primite de la Tatal, iar Tatal se bucura de darul darului sau primit de la Fiul.

9. Crestinii au constiinta ca toti oamenii sunt frati. Dar fratii se nasc dintr-un tata comun si dintr-o mama comuna, ceea ce inseamna ca oamenii sunt frati pentru ca sunt dintr-o sursa fiintiala comuna, pentru ca isi trag existenta din aceasta sursa comuna. In fiecare om, fratele meu, eu trebuie sa vad manifestata in alt fel, intr-un fel care ma completeaza, aceeasi sursa care se manifesta si in mine. De aceea trebuie sa ma bucur de toate darurile lui, pe care eu nu le am, de toate succesele lui si el sa intinda aceasta binefacere a darurilor si succeselor sale si asupra mea, pentru ca eu sunt intr-un fel in el, si el este in mine, sau aceeasi sursa manifestata in el imi este proprie si mie. Aceasta este omousianitatea noastra umana. Dar in aceasta omousianitate noi suntem diferiti, cum nu sunt persoanele divine, si ne completam reciproc. Aceasta provine dintr-o anumita separatie a noastra, pe care o putem face mai mare sau mai mica; provine din faptul ca natura umana se repeta distinct cu fiecare eu. Totusi separatia nu e totala. Nu e ontologica, nu e ca de la natura la natura.

Omousianitatea noastra, dar si imperfecta ei realizare se arata in faptul ca desi eu pot zice eu, sunt constient ca sunt eu numai cand zic sau cand sunt constient de un tu, iar pe tu il caut, sau il pot schimba, nu-l produc din mine. De aici provine faptul unei reciproce nasteri spirituale, sau a unei nasteri la constiinta apartenentei noastre complentare, care este nasterea la constiinta deplina.

Tu apartii existentei mele, caci fara tine eu n-as fi iesit din starea de inconstienta, sau m-as prabusi in disperare. Dar tu apartii exisei mele ca tu neprodus de mine. Cand zic noi, accentuez mai mult unitatea noastra, neconfundata totusi intr-un eu. Cand zic tu, sau eu-tu, scot in relief mai mult deosebirea noastra si totodata caracterul complementar al eurilor noastre.

Eu nu pot zice el decat dupa ce am constiinta despre tine. El este pronumele celui ce-mi poate deveni tu, sau a incetat pentru o vreme sa-mi fie tu. Este manifestarea faptului ca nu fiecare persoana imi poate fi in mod simultan cu alta, tu. Dar este si manifestarea faptului, ca despre el nu prea vorbesc singur, ci impreuna cu tine.

Deci si el imi apartine mie, sau apartine unitatii eu-tu, fiind un complement al ei. Eu nu sunt complet nici in relatia cu tu, ci mai am lipsa si de relatia cu el. Fiecare ne implinim printr-un numar indefinit al celor numiti pe rand tu sau el.

Omousianitatea acestor trei persoane este la Dumnezeu perfecta. Dumnezeu este modelul perfect al formei tripersonale omousianice a existentei umane, al interioritatii reciproce perfecte a celor trei persoane.

10. Omousianitatea perfecta nu poate exista decat intre subiectele care nu treneaza dupa ele nici o povara de caracterul lucrului sau obiectului si intre care iubirea este perfecta. Pe cand lucrurile se compun din parti, subiectul este un intreg necompus si nedecompozabil. Un subiect nu poate cuprinde alt subiect decat intreg, fie intr-un grad mai mic, fie intr-unul mai mare. Dar obiectele nu pot fi cuprinse intregi de un subiect, desi exista intre subiect si lucrurile din cosmos, sau intre toate lucrurile din cosmos, o legatura care le face un intreg compus. Persoanele umane nu se pot cuprinde nici ele in intregime pentru ca au si corpuri. Ele se cuprind ca subiecte mai mult sau mai putin pentru ca corpurile lor, desi intra si ele intr-o legatura, nu-si pot deveni intru totul interioare si de aceea nici persoanele umane nu-si pot deveni total interioare. Crestinul priveste si la trupul sau care-i apartine in gradul cel mai mare numai lui, ca la o parte a sa, intr-un fel exterioara a lui. O iubire deplina intre oameni ar face ca toti sa se ingrijeasca de toti si in ce priveste trebuintele lor trupesti, iar transfigurarea trupurilor prin inviere introduce pe credinciosi intr-o existenta cu adevarat omousianica. Hristos fiind perfect de o fiinta cu noi si transfigurat cu trupul si intru totul curat, ne da prin Sfanta Impartasanie trupul Sau.

11. Dar mai e o piedica in calea omousianitatii noastre depline. Fiecare ins se traieste, pe sine in relatie cu celelalte persoane, ca eu Si le traieste pe acelea ca tu si el. Dar fiecare e trait la rindul sau t ue acele persoane ca tu si el. Fiecare are simultan acest intreit aspect, sau aceasta intreita pozitie, tocmai pentru ca pe de o parte se priveste pe sine din interiorul sau in raport cu ceilalti asezati in alte doua pozitii, pe alta e privit din acele doua pozitii in care sunt asezati ceilalti. Dar pentru ca insul nu se poate privi pe sine din acele doua pozitii care sunt ale altora, el nu-si poate inchipui exact cum e trait ca tu si ca el, nu se poate experia ca tu si ca el. Cunoaste insa in experienta sa ca eu repercursiunile faptului ca e privit ca tu si ca el de ceilalti. Aceia il pot trata mai mult sau mai putin ca subiect si in proportie cu aceasta mai mult sau mai putin ca obiect, ceea ce poate face si el in raport cu aceia. Cu cat e tratat mai mult ca obiect, cu atat se simte mai strain de aceia, si cu cat trateaza pe ceilalti mai mult ca obiecte, cu atat mai mult ii simte pe aceia ca se instraineaza de sine, ca i se inchid si se inchid in ei insisi. Transformarea altora in obiecte de catre mine si a mea in obiect de catre ceilalti e o slabire a omousianitatii, o coborare intr-o oarecare omiusianitate, coborarea iubirii prin comuniune intr-o asemanare mai mult sau mai putin redusa.

Cel ce se simte tratat ca obiect, se simte nu numai instrument, ci si umilit si revoltat. Umilinta aceasta e deosebita de smerenia sau de modestia, care e benevola si care provine din renuntarea de a trata pe altii ca obiecte. Smerenia se traieste in comuniune, spre deosebire de umilinta care e un semn al necomuniunii.

Dimpotriva, cel privit ca subiect se simte in acelasi timp atras in interiorul celorlalti si sporit in subiectivitatea sa, facand la randul sau loc acelora in interiorul sau. La fel, daca ii priveste pe ceilalti ca subiecte, le face loc in sine si aceia isi deschid interiorul lor pentru el. Subiectivitatea fiecaruia sporeste in masura in care se deschide altora ca subiecte si altii se deschid lui. Numai in aceasta reciproca inferioritate, care e o traire a subiectivitatii celorlati, se intareste subiectivitatea proprie si se inainteaza in omousianitate.

Dumnezeu este din veci si pana in veci o astfel de omousianitate perfecta, din care ia putere si spre care inainteaza omousianitatea subiectelor create.

12. A fost o vreme cand coincidenta celor opuse era socotita incompatibila cu ratiunea. Oriunde intalnea o sinteza de felul acesta — si toata realitatea este asa — ratiunea o faramita in notiuni ireconciliabile, contradictorii.

Dar cunoasterea stiintifica mai noua a constitutiei unitar-pluraliste a atomului si a intregii realitati materiale a obisnuit ratiunea sa uneasca principiul distinctiei si al unitatii in intelegerea realitatii in asa masura incat nu-i mai este de loc greu sa vada modul antinomic de a fi al intregii realitati. Pentru ea este azi un fapt general ca pluralitatea nu sfasie unitatea si unitatea nu anuleaza pluralitatea. Este un fapt ca pluralitatea este in mod necesar interioara unitatii sau ca unitatea se manifesta in pluralitate. Este un fapt ca pluralitatea mentine unitatea si unitatea pluralitatea si ca slabirea sau disparitia uneia din acestea inseamna slabirea sau disparitia celeilalte, inseamna disparitia vietii unei entitati oarecare. Acest mod de a fi al realitatii e recunoscut azi ca superior notiunii de odinioara a rationalului, iar notiunea rationalului a devenit, sub forta realitatii, mai complexa si antinomica. Afirmatii care se considerau odinioara ca irationale din pricina caracterului lor aparent contradictoriu, s-au recunoscut acum ca indicmd o treapta fireasca spre care trebuie sa se intinda ratiunea, ca un suprarational care constituie destinul firesc al ratiunii, fara ca acest destin sa se instaleze de la sine in modul de functionare cotidian al ratiunii, solicitand un continuu efort.

Acest efort spre suprarational ca destin firesc al ratiunii in nazuinta ei de a se nuanta si inalta este solicitata si de invatatura crestina despre Sfinta Treime.

Desigur, efortul ei nu ajunge ca sa se ridice, urcand pe linia posibilitatilor ei naturale, la un rezultat intru totul corespunzator credintei revelate, ci e necesar ca el sa fie si un efort de depasire a posibilitatilor ei actuale, prin smerenie si respect in fata datului Revelatiei, pentru ca, acceptand invatatura despre Treime prin harul credintei, sa se faca partasa, ca de o binecuvantare, de harul intelegerii mai presus de ratiunea ca act, ca efort propriu.

Caci in general unitatea si distinctia in ordinea spirituala sunt de un alt ordin decat in planul lucrurilor naturale. Lucrurile nu au o unitate interioara indestructibila. De aceea ele stau in unitatea lor numai prin elementele componente, sau se contopesc in mod indistinct. Persoanele sunt insa in primul rand euri interioare, necompuse si nedecompozabile. Ele se pot uni ca unitati interioare in intregime, fara sa se piarda ca unitati. Pe culmile unei desavarsiri spirituale putem cugeta la o omousianitate a lor, la o identitate a continutului lor trait in comun si totusi pastrandu-se distincte. Aceasta se intampla in mod eminent in Sfanta Treime.

"Ridicandu-se peste marginea naturii sale, eul iese din limitarea sa tempo-spatiala in vesnicie. Acolo intregul proces al raportarii reciproce a celor ce se iubesc este unul si acelasi act, in care se sintetizeaza sirul nesfarsit al momentelor singulare ale iubirii. Acest act unic, etern si infinit, este unitatea de esenta a celor ce se iubesc in Dumnezeu, in care eul apare ca unul si acelasi cu celalalt eu si totodata ca deosebit de acela. Fiecare eu este un non-eu, adica un tu, in baza renuntarii la sine in favorul celuilalt, si un eu, an baza renuntarii celuilalt eu la sine in favoarea primului, iin locul eurilor insingurate, sfarimate, persistente in ele, rezulta o dualitate, o fiinta uniduala, care are principiul ei in Dumnezeu". "Aceasta dualitate are ca esenta ei iubirea".

13. Dar faptul ca lucrurile, chiar daca nu sunt deplin interioare ca eurile, stau intr-o continuitate, se arata in aceea ca eul le cuprinde cu memoria si gandirea, nu numai in imagini si idei, ci chiar dispune de mari ansambluri ale lor. Eul poate cuprinde virtual si poate dispune intr-un grad tot mai mare si mai actual de universul lucrurilor tocmai din cauza legaturii dintre ele, nu numai din cauza unei mai mari sau mai mici asemanari.

Eul este un intreg concentrat care cuprinde in felul lui totul, in care se cuprinde universul vazut dintr-o anumita perspectiva intr-un anumit fel, daca nu in mod actual, macar in mod virtual. De aceea un eu cuprinzand un alt eu il cuprinde ca pe un univers mai mult sau mai putin actualizat, cu un univers al lui.

14. Aspiratia si in parte capacitatea realizata a eului uman, de a fi un intreg nestirbit, dar in acelas timp de a cuprinde totul si mai ales de a cuprinde celelalte euri ca intreguri intr-un intreg, este o realitate desavarsita in Dumnezeu, caci altfel nu s-ar explica modul amintit de a fi al eului uman.

Dumnezeu este prin fire totul si cuprinde toate radacinile lucrurilor in gandirea sa, inainte de a fi, intr-o unitate perfecta, iar dupa ce sunt in realitatea lor. Dar iubirea divina si fericirea lui Dumnezeu consta in faptul ca in Dumnezeu un eu care e totul cuprinde alte euri care sunt si ele totul si fiecare din aceste euri cuprinde pe celalalt. Aceste euri nu se intampina din exterior, cum se intampina eurile omenesti. Ele isi sunt din veci desavarsit interioare, cum aspira sa-si devina eurile omenesti. Totul divin nu e multiplicat exterior ca la oameni, caci in acest caz divinitatea n-ar mai fi absoluta. El ramane desavarsit unul si totusi sunt trei moduri de a fi, fiecare mod cuprinzand perfect in sine si celelalte moduri. Fiecare este, ca sa zicem asa, "universul" divin infinit in unire interioara cu celelalte euri divine. Nici un eu divin nu-si poate separa "universul" sau divin de celelalte euri. "Universul" divin este propriu fiecarui eu divin in comuniune reciproca interioara cu fiecare eu divin.

Tatal, fiind "universul" divin intr-un mod, cuprinde celelalte doua moduri de a fi ale aceluiasi "univers", nu in sens de perfecta egalitate, ci de identitate. E ca si cum un alt eu launtric eului meu ar fi titularul a tot ce sunt eu, fara sa incetez a fi si eu titularul a ceea ce sunt. Greutatea intelegerii pentru noi sta in faptul ca la Dumnezeu un eu nu e titularul a ceea ce are alt eu, ca deosebit de al eului propriu, ci al aceluiasi continut. De aceea la Dumnezeu nu e posibil ca un eu sa se afirme in fata celuilalt eu, ci il socoteste continuu pe celalalt ca inlocuitor al sau. Fiecare eu divin pune in locul sau pe tu. Fiecare se vede numai in relatie cu celalalt. Tatal nu se vede, decat ca subiect al iubirii Fiului, uitandu-se pe Sine in orice alta privinta. Nu se vede decat in relatie cu Fiul. Dar eul Tatalui nu se pierde prin aceasta, caci e afirmat de Fiul, care la randul sau nu stie de Sine decat ca iubitor al Tatalui, uitand de Sine. El se afirma pe Sine numai implicit, intrucat afirma pe Tatal. Aceasta este circularea fiecarui eu divin in jurul altuia ca centru. Ele sunt trei, dar fiecare priveste numai spre celalalt, le traieste numai pe acelea. Tatal priveste numai pe Fiul, Fiul numai pe Tatal, reducandu-se prin iubire in mod reciproc la eul celalalt, la un singur eu. Iar doua cate doua persoane din Treime, reduse la una, vad numai pe a treia, reducandu-se toate trei numai la una. Fiecare persoana descopera nu eul sau, si doua cate doua nu eul lor, ci pune sau pun in fata pe celalalt eu, ascuzandu-se asa-zicand sub acela. De aceea in fiecare ipostas se pot vedea celalte. "Vezi, prin urmare, zice Sfantul Vasile cel Mare, ca uneori Tatal descopera pe Fiul, alteori Fiul pe Tatal. Deci toata Dumnezeirea ti se arata uneori in Tatal, alteori in Fiul si in Duhul". "Caracterul ipostasului Sfantului Duh este de a iubi stergandu-se, cum Tatal iubeste, uitandu-se, pe Fiul in care el a pus toata bucuria sa, si cum Fiul este iubit pentru ca se dezbraca de eul sau, ca Tatal sa se manifeste si Duhul sa straluceasca".

Treimea este culminatia smereniei si a jertfei iubirii. Ea reprezinta mortificarea continua a fiecarui eu, a carui afirmare face imposibila unitatea desavarsita a iubirii, dand nastere individualismului. Pacatul individualismului ne impiedica sa intelegem deplin Sfanta Treime, ca desavarsita identificare a eurilor, fara pierderea de fapt a lor.

15. Afirmarea eului filial prin eul patern si viceversa se manifesta concret in faptul ca toate lucrarile Tatalui sunt savarsite de Fiul si viceversa. Asa trebuie inteleasa ideea ca toate lucrarile divine sunt comune celor Trei persoane. In actul etern de reciproca punere a altui eu in locul eului propriu, initiativa o are continuu Tatal. El face pe Fiul titularul real sau purtatorul actului de intelepciune care rasare in fond din Tatal. Sfantul Atanasie spune : "Apoi Tatal, cum a spus Pavel, fiind singur intelept, Fiul este intelepciunea Lui". Initiativa Tatalui de a se socoti reprezentat prin alt eu este implicata in actul care se numeste in sens apofatic "nasterea" Fiului din Tatal; Fiul e atat de mult inlocuitor si revelator al Tatalui, dar prin voia Tatalui, incat Sfantul Grigore de Nisa il numeste pe Fiul o alta "Sine" a Tatalui. "Dar cel ce vede pe Fiul, vede pe Tatal; Tatal a nascut un alt Sine al Sau, neiesind din sine, dar aratandu-se in acela intreg". Mantuitorul a spus : "Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal" (Ioan XIV, 9). Reprezentarea Tatalui prin eul filial si viceversa e atat de perfecta pentru ca eul filial, acest alt mod de a fi al universului divin, e nascut de Tatal.

16. Sensul nasterii divine depaseste orice putinta de intelegere umana. Dar desi nasterea Fiului e conforma voii Tatalui, ea e legata necesar de existenta Lui divina, pentru ca numai impartasind-o altui eu Dumnezeu-Tatal poate avea bucuria deplina de plenitudinea existentei divine. Dumnezeu nu poate fi fericit decat ca Tata si Fiu. Sfantul Vasile cel Mare spune ca e un bine pentru Tatal sa aiba un Fiu si nu poate fi lipsit ca Dumnezeu de un astfel de bine. Totusi Fiul nu se naste din Tatal fara voia Lui, ci conform cu ea. Caci Tatal nu poate sa nu voiasca ceea ce e un bine atat de esential pentru el. Conform corespondentei eterne a acestui bine cu existenta divina si cu voia eterna a eului patern, corespunzatoare dumnezeirii sale, Fiul se naste din veci. Sfantul Vasile cel Mare spune : "Binele este pururea in Dumnezeu cel peste toate; dar e un bine ca sa fie Tata al unui astfel de Fiu; deci niciodata nu lipseste binele din El, nici nu vrea sa fie Tatal fara Fiul, iar voind, nu e fara putere, iar voind si putand, e firesc sa aiba vesnic pe Fiul, pentru ca vesnic El voieste binele". Fiul provine din "fiinta Tatalui", nu din voia Lui ca creaturile. Dar El e nascut in acelasi timp de Tatal, conform voii Lui. Fiinta divina e existenta absolut libera. Iubirea intre persoanele divine nu poate fi conceputa nici ea "decat in contextul libertatii". Desigur, aceasta libertate e in armonie cu binele care e existenta sau "fiinta" divina.

Plenitudinea existentei divine e legata in mod necesar de impartasirea de ea a unor euri in comuniune interpersonala, de bucuria de ea, pe care nu o poate avea un singur eu. Numai asa e cunoscuta si traita deplin aceasta plenitudine, pentru ca numai prin aceasta ea e o realitate deplin actuala. De aceea Fiul e pentru Tatal si cel prin care el se cunoaste, caci Fiul e chipul si stralucirea eterna a Tatalui. Fiul e intelepciunea Tatalui, e Cuvantul revelator al plenitudinii Lui, precum Tatal este izvorul acestei intelepciuni si al Cuvantului revelator.

17. De aceea se obisnuieste sa se considere nasterea Fiului din Tatal ca gandirea pe care o are Tatal despre sine insusi, iar Fiul ca un "chip" gandit al Tatalui, cum spun unii Parinti orientali, sau ca Logosul iesit din Mintea (vous) paterna, desigur, in "existenta cu adevarat existenta" divina, orice act e substantial, e partas de existenta. La Dumnezeu gandirea nu e una si existenta alta. Gandindu-se pe sine, Tatal se reduplica ipostatic, fara sa se dubleze ca fiinta. Gandindu-se pe sine, El se cunoaste pe sine si ca cel ce gandeste si ca cel gandit, cunoscut de sine. El priveste pe Fiul, "Adevarul" ipostatic, adica pe sine insusi ca alt eu, stiindu-se in acelasi timp ca izvorul acestui "chip" perfect al Sau.

18. Scriitorul elvetian Ramuz a spus "exprimer c'est agrandir". Dar exprimarea este o gandire comunicata. De aceea chiar gandirea "mareste" realitatea gandita. Pe de alta parte cel ce mareste lucrurile prin gandire, se mareste si pe sine insusi. Dumnezeu insa nu numai mareste realitatile existente prin gandire, ci le si creeaza. De altfel insasi marirea unei realitati prin gandire este o oarecare creare prin ceea ce da cel ce gandeste lucrului gandit din sine, fara a-l priva de o originalitate a lui si fara a se imputina pe sine. Tatal gandind creeaza lucrurile, daca o si vrea aceasta, dandu-le din puterea Sa, mai bine-zis facandu-le sa existe prin puterea Sa, fara sa le faca identice cu Sine. Dar in mod principal Tatal gandind naste pe Fiul din fiinta Sa. Aceasta e o gandire comunicanta in cel mai inalt grad, o gandire in care o persoana se daruieste din iubirea suprema, in mod integral. Noi simtim cat de mult un altul ne sporeste prin gandirea lui comunicanta, cat de mult ne modifica in bine, ne "renaste" prin imaginatia lui binevoitoare fata de noi. Eu "renasc" si confirm pe celalalt intr-o existenta tot mai sporita si mai inalta prin imaginatia gandirii iubitoare despre El, pe care i-o comunic. In acelasi timp ma sporesc si pe mine. Constiinta mea, deci si existenta mea in gradul superior de fiinta constienta, este conditionata de continutul gandit al altuia. Se poate spune ca si Dumnezeu este fiinta suprema, deci si constienta prin faptul ca se gandeste, adica e un eu care gandeste un alt eu, un eu a carui constiinta e plina vesnic de alt eu. Fara sa fi devenit candva prin aceasta Tata si Fiu, este vesnic Tata si Fiu prin aceasta gandire iubitoare comunicata.

Parintele Dumitru Staniloae
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel

Rasp: Sarbatori crestine #43663

Sfinţii Petru şi Pavel, patronii spirituali ai penitenciarelor, sărbătoriţi pe 29 iunie

Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.

sfintii-apostoli-petru-pavel.jpg


Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos, la cererea sa, spre a se deosebi de modul de răstignire a lui Iisus. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Basilica San Pietro din Vatican.

Conform unei legende din secolul al XIII-lea, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus în momentul în care voia să fugă din Roma, pentru a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: "Quo vadis, Domine?" ("Încotro te-ndrepţi, Doamne?"), la care Isus i-ar fi răspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" ("Am venit la Roma spre a fi din nou crucificat"). Ruşinat, Petru s-ar fi întors la Roma, primind martiriul. În prezent, în apropierea locului unde s-ar fi petrecut această întâmplare se află capela "Quo vadis, Domine?", pe Via Appia, din Roma.

Sfântul Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, a străbătut, în trei călătorii misionare, toată Asia, Spania, Britania şi Italia, înfiinţând comunităţi creştine şi hirotonisind episcopi, preoţi şi diaconi. El a murit la Roma, în aceeaşi zi cu Petru, tot ca martir, prin decapitare.

Cei doi apostoli ar fi fost ţinuţi închişi în Carcera Mamertinică, situată între Capitoliu şi Forumul Roman.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi patronii spirituali ai penitenciarelor.

Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.

După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.

Sfântul Apostol Pavel, supranumit "apostolul neamurilor", pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, primind o educaţie strălucită în şcoala rabinului Gamaliel.

La început, Saul, căci aşa fusese numit la naştere, a fost un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor. Este cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creştini, Saul se întâlneşte cu Iisus cel înviat şi se converteşte la creştinism, devenind, cum spune Fericitul Augustin, "din lup, miel, din persecutor înfocat, un vestitor neobosit al Evangheliei, învăţător şi apostol al popoarelor".

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în mod special pe cei doi apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul Sfinţilor Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an, alături de cele ale Paştelui, Sfintei Maria şi Crăciunului.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sînpetrului are o durată variabilă, în funcţie de data variabilă a Paştilor. Acest post începe luni, la o săptămână după Rusalii, care sunt sărbătorite la 50 de zile după Paşte. În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.

În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă.

În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi.

Se crede că, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al calendarului popular.

În unele zone, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel

Rasp: Sarbatori crestine #43820

Adormirea Adormirii Maicii Domnului - Tradiţii şi obiceiuri populare

Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului) este prăznuită în fiecare an la 15 august. Creştin-ortodocşii au câteva obiceiuri populare, amintite de Irina Nicolau în cartea sa ”Ghidul Sărbătorilor Româneşti” (Humanitas, 1998).
fecioara-maria-3.jpg

Creştin ortodocşii prăznuiesc astăzi Adormirea Maicii Domnului. Această prăznuire a fost însoţită la români, de-a lungul timpului, de variate obiceiuri. Deşi Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) este aproape calendaristic, Adormirea Maicii Domnului (Precistă, Zeiţa Mumă) este cu mult mai serbată. Se seamănă ce se mai poate, se schimbă pălăria pe căciulă, se adună oile dinspre munte, se bat nucii.
La pragul dintre vară şi toamnă, 15 august este una dintre sărbătorile cu dublă valoare. Durerea plecării dintre oameni a Fecioarei, dar şi bucuria că stă sufletul său printre cei curaţi.

Scrie Irina Nicolau în cartea sa ”Ghidul sărbătorilor româneşti” că întâi şi întâi, Sfintei Marii i s-a trimis înger să-i spună că se va înălţa la cei drepţi. Sfânta s-a închinat şi-a acceptat soarta, a dat de pomană haine şi de mâncare. Apoi, s-a aşezat în pat şi a aşteptat momentul. ”Se povesteşte că la Adormirea Maicii Domnului a fost jale mare. Pomii cu roadele lor s-au unit şi au închipuit un pom care a fost purtat în fruntea procesiunii. Bostanul şi porumbul au făcut un buchet din floarea soarelui care a fost pus pe coşciug. De atunci, bostanul şi porumbul se îngălbenesc de Sfânta Marie.” A venit tunet mare şi Apostolii lui Iisus i-au ţinut slujba. Apoi, a fost îngropată sus, pe Ghetsimani. Când Toma a venit după trei zile să cerceteze locul, Maria urcase la cer. De Sfânta Marie se merge la biserică şi se aminteşte de cei luaţi la Domnul şi li se dau de pomană struguri, prune şi faguri de miere, căci acesta este timpul lor de facere.

Este momentul în care românii se întorc din călătorii şi îşi tocmesc şi fac nunţile cele mari de peste vară. Fiindcă, se spune, doar Sfânta Marie este cea priveghetoare de căsnicie şi prunc bun.

Stihirea cea mai cântată de Sfânta Marie are versurile acestea:

”Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.” (Troparul Adormirii Maicii Domnului)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #43853

30 august

Ortodoxe
Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

Greco-catolice
Sf. patr. Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou ai Constantinopolului

Romano-catolice
Sf. Felix, m.

Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului, sunt sărbătoriți de Biserica Ortodoxă la 30 august.

Sfântul Varlaam s-a născut în jurul anului 1580, într-o localitate aflată lângă Târgu Neamț. Numele său de mirean a fost Vasile Moțoc. De tânăr și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim, aflat pe valea pârâului Secu, unde a învățat carte. Pe locul schitului, a fost ridicată, în 1602, Mănăstirea Secu în care a început să funcționeze și o școală.

Tânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam și a fost numit egumen. Varlaam s-a ocupat în continuare cu studiul cărților, îndeosebi a celor religioase, traducând Scara (Leastvita) Sfântului Ioan Scărarul (1618).

În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaș, arhimandritul Varlaam a fost chemat la Iași și numit în fruntea Mitropoliei Moldovei în locul mitropolitului decedat Atanasie (1629-1632). Ca nou mitropolit, Varlaam a avut multe realizări, mai ales că a reușit să-și atragă și sprijinul domnitorului Vasile Lupu (1634-1653).

Mitropolitul Varlaam a înființat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea "Sfinții Trei Ierarhi" din Iași. De asemenea, în 1645 a convocat un sinod al ierarhilor din Moldova și Țara Românească, cunoscut ca Sinodul de la Iași.

În timpul mitropolitului Varlaam a fost zidită renumita biserică a Mănăstirii "Sfinții Trei Ierarhi" din Iași, ctitoria cea mai cunoscută a domnitorului Vasile Lupu. Pentru a combate propaganda calvină din Transilvania a redactat "Cartea care se cheamă Răspunsul împotriva Catehismului Calvinesc". În aprilie 1653 s-a retras la Mănăstirea Secu, unde a decedat în anul 1657. A fost înscris în rândul sfinților, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în 12 februarie 2007.

Sfântul Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului, s-a născut în ținutul Putnei, rudă a Sfântului Varlaam, viitorul mitropolit al Moldovei. A intrat în monahism la Mănăstirea Râșca, a fost ales apoi egumen la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din Cetatea Neamț, până în 1665, și apoi, între 1666-1667, a fost egumen la Secu.

A păstorit ca episcop la Huși (1667-1674) și la Roman (1674-1685), fiind un colaborator apropiat al Sfântului Mitropolit Dosoftei al Moldovei, care-l numea, în lucrarea "Viața și petrecerea svinților", "arhiepiscopul cel sfânt și minunat". S-a mutat la cele veșnice în anul 1685, fiind înmormântat lângă biserica de la Mănăstirea Secu. A fost canonizat în ședința Sfântului Sinod din martie 2008.

Tot astăzi este pomenit în calendarul creștin ortodox Sfântul Ierarh Alexandru, patriarhul Constantinopolului, între anii 314 și 337.
Sfântul Alexandru a dus o luptă susținută cu partizanii ereziei ariene, una dintre cele mai grave erezii din istoria bisericii. Învățătura lui Arie (cca 256-cca 336), preot în Alexandria, susținea că ființa lui Dumnezeu este unică și incomunicabilă și că Fiul nu are o natura identica cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, erezia ariană admitea inferioritatea Fiului. Deși a fost apărat de Eusebiu, episcop de Nicomidia, Arie a fost vehement criticat de episcopii Alexandru al Constantinopolului și de Atanasie al Alexandriei.

Sfântul Alexandru a participat la Sinodul I ecumenic, care, formulând răspunsul ortodox împotriva ereziei ariene sub diverse expresii: "Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii", "născut, iar nu făcut", "cel ce este de o ființă cu Tatăl", a stabilit că esența Fiului este identica cu a Tatălui, iar nașterea Sa din Tatăl este din veci, ceea ce înseamnă că Tatăl n-a existat vreodată fără Fiul.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #43872

Naşterea Maicii Domnului

Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini. Părinţii ei, Ioachim şi Ana, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat pentru a avea un copil. Ruga le-a fost ascultată şi aşa a venit pe lume Maria. Conform tradiţiilor, în această zi se fac pelerinaje la mănăstiri, iar oamenii duc la biserică fructe şi pâine, pentru a fi sfinţite.

maica_domnului_48995100.jpg


Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele.

Şi, pentru că Fecioara Maria e protectoarea mamelor, femeile însărcinate se roagă azi pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos. În ţara noastră, peste două milioane de oameni poartă numele de Maria sau Marian şi este sărbătoare atât în biserica ortodoxă cât și în cea catolică.


Sfanta Maria Mica: Traditii, obiceiuri si superstitii. Ce nu este bine sa faci in aceasta zi

Sfanta Maria Mica este sarbatorita in fiecare an pe data de 8 septembrie. Tot la aceeasi data sarbatoreste si Biserica Catolica Nasterea Maicii Domnului.

Sfanta Maria Mica este prima sarbatoare din cursul anului bisericesc, care a inceput la 1 septembrie si totodata cea mai mare sarbatoare a toamnei. In aceasta zi credinciosii merg de dimineata la biserica, pentru a asculta slujba si pentru a se inchina la icoana Maicii Domnului.

Fecioara Maria s-a nascut intr-o familie de crestini, Ioachim si Ana. Acestia, desi inaintati in varsta, s-au rugat cu tarie pentru a avea un prunc. Traditia spune ca Ingerul Gavriil i-a vestit ca ruga lor a fost ascultata si ca Dumnezeu le va da cel mai de pret dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria. Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea in biserica (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) si Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sarbatori crestine inchinate Sfintei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.
SFANTA MARIA MICA: TRADITII, OBICEIURI, SUPERSTITII

– Potrivit traditiei ortodoxe, rugaciunile adresate Maicii Domnului de Sfanta Maria Mica de catre cele care isi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricand.

– O alta superstitie romaneasca spune ca persoanele care mananca gatit la foc in aceste zile isi pot atrage asupra lor boli care ii pocesc.

– Sfanta Maria Mica, sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului, da startul lucrurilor agricole de toamna si momentul in care noul anotimp incepe sa isi intre in drepturi Mai exista
– O alta superstitie romaneasca spune ca cei care mananca gatit la foc in aceste zile au sansa de a atrage asupra lor boli care ii pocesc.

– De Sfanta Maria Mica se aprinde in schimb candela in dreptul icoanei Maicii Domnului si se lasa sa arda pe tot parcursul sarbatorii.

– Este ziua in care se da drumul culesului de vii, se bat nucii pentru a avea rod bogat si anul viitor, se jupoaie coaja ulmilor si se da startul targuilor si iarmaroacelor de toamna.

– 8 septembrie este ziua in care unele pasari precum randunelele isi pregatesc calatoria spre tarile calde, iar gazele si reptilele se retrag in pamant.

– Conform traditiilor, in ziua de Sfanta Maria Mica se fac pelerinaje la manastiri si se duc la biserica fructe, paine si lumanari, pentru a fi sfintite.
Ce nu este bine sa faci de Sfanta Maria Mica

Potrivit traditie, in ziua de Sfanta Maria Mica este interzis sa faci anumite lucruri:

– Pe 8 septembrie, de Nasterea Maicii Domnului, barbatii nu mesteresc si nu fac treaba in gospodarie, iar femeile nu cos si nu spala rufe.

– Aceasta zi a Nasterii Maicii Domnului trebuie cinstita cu bucurie si tinuta de toata lumea. Nu se cade sa lucrezi sau sa faci treburi gospodaresti tocmai in aceasta zi sfanta.

– De asemenea, in aceasta zi de sarbatoare este interzis sa te certi cu cineva
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #43887

14 septembrie

Înălțarea Sfintei Cruci


Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a fost instituită de către Biserică în urma a două evenimente: primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.

Cel de-al doilea eveniment este aducerea Crucii de la perși în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius. Acesta a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor, la 14 septembrie 630.
Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) trăia cu dorința de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul și a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.

În decursul timpului însă, peste locul unde se spunea că se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia și săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripție pe care scria "Iisus nazarineanul, regele iudeilor". Neștiind însă care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, a fost puse pe rând deasupra unui mort care, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat și s-a ridicat viu.

Și o femeie bolnavă de moarte, mergând la ea patriarhul cu împărăteasa și aducând crucile, când a fost atinsă cu una dintre ele, îndată s-a sculat sănătoasă.

Prin aceste minuni, a fost identificată Crucea pe care fusese răstignit Hristos. Datorită mulțimii de oameni care doreau să vadă crucea, împărăteasa Elena împreună cu patriarhul Macarie au înălțat-o în văzul tuturor.
Pe locul în care a fost găsită Sfânta Cruce, Sfântul împărat Constantin cel Mare (306-337) a zidit o biserică, Biserica Învierii Domnului, sfințită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toți cei de față să-l vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare a "Înălțării" sau "Arătării" Sfintei Cruci.
Cea de-a doua întâmplare care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perși. În anul 611, aceștia au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii și au furat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câțiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perșilor și i-a alungat din Ierusalim.

Sfânta Crucea a fost recuperată și adusă de însuși împăratul, care, la 14 septembrie 630, a așezat-o în aceeași biserică.
În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit.

În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine.
Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ne aduce aminte de patimile și de moartea Mântuitorului Hristos.

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #43928

1 octombrie:
Acoperământul Maicii Domnului – Povestea acestei zile

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea apariţiei Maicii Domnului în biserica din Vlaherne şi se sărbătoreşte în prima zi a lunii octombrie.

acoperamantul-maicii-domnului-foto-stefan-cojocariu.jpg


Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în biserica Vlaherne, pentru salvarea cetăţii care era asediată, potrivit CrestinOrtodox.ro.

La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii. Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul sau iubit, Epifanie: "O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?" Iar Epifanie a zis: "O văd, Părinte, şi mă minunez!".

Acesta este evenimentul pe care îl prazanuieste Biserica astăzi, spre a ne aminti că prin nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.

Amintim că 1 octombrie este şi Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Ea a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

Doxologia.ro redă "Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului": "Troparul, glasul al 4-lea – Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, şi căutând către prea cinstită icoana ta cu umilinţă grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre. –Condac 1 – Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!".
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #43965

Superstiţii de Sfântul Dumitru. Ziua când se usucă plantele şi căldura intră în pământ. Ce să faci ca să fii sănătos


Tradiţia populară spune că de Sfântul Dumitru, cinstit în fiecare an pe 26 octombrie, căldura intră în pământ, iar gerul începe să-şi arate colţii.

646x404-12.jpg


Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. O serie de obiceiuri sunt păstrate din străbuni în satele de Bărăgan, ritualuri care aduc sănătate, protejează de rele şi chiar îi ajută pe tineri să-şi găsească perechea.

“În Ajunul sărbatorii, se aprind focuri, focurile lui Sâmedru, peste care sar copiii pentru a fi sănătoşi tot anul. Bătrânii satului spun că focul alungă fiarele. După ce acesta este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină ca aceasta să primească putere de a rodi. Obiceiul se păstrează şi în satele din Bărăgan: Alexandru Obobescu, Grădiştea, Unirea, Dichiseni”, spun specialistii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

Focul care purifică şi înlesneşte căsătoria Focul are rol purificator şi protector, apărând împotriva relelor, necazurilor şi ţinând la distanţă fiarele codrilor. În satul românesc se crede totodată că şi morţii vin să se încălzească la aceste focuri. În acelaşi timp, focul este menit să apere copiii care dănţuiesc în jurul lui sau sar peste el când văpaia se domoleşte. Cei tineri sar peste foc, chiuie şi joacă, în speranţa că se vor căsători în curând. În gospodariile autohtone, femeile au datoria de a împărţi copiilor fructe uscate, mere, nuci, covrigi, iar în biserici se ţin slujbe speciale şi se împart merinde.

Ciobanii află cum va fi iarna Tradiţia populară spune Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi pun cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.

Tot pe 26 octombrie, pentru a şti ce iarnă îi aşteaptă, oamenii urmăresc mai multe semne în natură. “Dacă în această zi este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă. Tot acum, dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele”, spun specialiştii.

În ziua Sfântului Dumitru, credincioşii merg la biserică şi împart grâu fiert pentru sufletele celor morţi. Ucis cu suliţe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Din viaţa sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorită calităţilor sale este numit după moartea tatălui său, guvernator al Tesalonicului. Ţinând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creştin, a fost întemniţat. În vremea aceea, creştinii erau trimişi ca pedeapsă să lupte cu gladiatorii. În aceste lupte, creştinii erau victime sigure. Potrivit tradiţiei, Nestor - un tânăr creştin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte şi îi va spune: "Du-te şi pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos îl vei mărturisi". Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reuşeşte să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian porunceşte ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu suliţele. Din trupul lui Dimitrie nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #44010

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril:
obiceiuri și tradiții


Creştinii îi sărbătoresc marţi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai, scrie News.ro.

dz04MDAmaGFzaD03NTQyNDgwZjdkMGVlMDkwN2ZiM2Q0NmYzNjhkZGNhNw.thumb.jpg


În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril şi al tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu sunt prăznuiţi doar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu.
Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului şi tot el a adus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască.

De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.

În trecut, în Bucovina, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că "ei sunt ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora".

Arhanghelii, în viziunea populară, asistă si la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită "turta arieţilor" (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se arunca în dimineata zilei de 8 noiembrie în târla oilor.

Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerandu-se că în primăvară toate oile vor avea miei. Dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare.

În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Despre Arhanghelul Mihail se ştie că este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar despre Arhanghelul Gavril ştim că este vestitorul Fecioarei Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.

Totodată, un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.

Altfel, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie. Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se serbează fiindcă ei iau sufletele oamenilor când mor.

Se spune că cel care lucrează în această zi, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, se va chinui în ceasul morţii până la ieşirea sufletului.

Ziua de 8 noiembrie este totodată “Vara Arhanghelilor”, care ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.

În sâmbăta dinaintea sărbătorii se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date de pomană pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc "Moşii de Arhangheli".
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #44013

9 NOIEMBRIE 2016 - PRAZNICUL SFÂNTULUI NECTARIE,
SĂ-L CINSTIM AŞA CUM SE CUVINE !

BUCURĂ-TE, SFINTE PĂRINTE NECTARIE, MARE FĂCĂTORULE DE MINUNI AL ORTODOXIEI !
BUNUL DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ IN PACE, ALĂTURI DE MAICA DOMNULUI SI DE TOŢI SFINŢII !
  • VASILESCU
  • Avatarul lui VASILESCU
  • Deconectat
  • Elite Member
  • SUNT UN SIMPLU MURITOR. DE UN LUCRU-MI PARE RAU CA
  • Posts: 212
  • Thank you received: 102
  • Karma: 0
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Sarbatori crestine #44014

Sarbatoarea Sfantului Nectarie

Sfantul Nectarie din Eghina este praznuit pe 9 noiembrie. Deşi Sfantul Nectarie este un sfânt aproape contemporan, evlavia oamenilor pentru el este una deosebită, fiind socotit sfântul care izbăveşte de cancer. În ţară la noi sunt mai multe biserici care îl au drept ocrotitor sau care deţin părticele din sfintele sale moaşte.

Una din mănăstirile care au hramul "Sfântul Nectarie de Eghina" este Mănăstirea "Radu Vodă" din Capitală, acest hram fiind atribuit mănăstirii din anul 2002. Aici, seria evenimentelor dedicate hramului a început de zilele trecute, când mai mulţi pelerini au început deja să calce pragul sfântului lăcaş de închinăciune şi să se închine moaştelor Sfântului Nectarie, ce se află în biserică.

Ieri, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Nectarie a fost scoasă din biserică şi aşezată în baldachinul special amenajat în curtea mănăstirii, apoi a fost săvârşită Sfânta Liturghie, iar seara a fost săvârşită slujba Privegherii.

147123_sfantul-ierarh-nectarie-din-eghina_w180.jpg


"Biserica a rămas deschisă toată noaptea pentru credincioşii care au vrut să se roage Sfântului Nectarie, seara fiind săvârşită slujba Privegherii. A doua zi, dimineaţa, facem slujba Ceasurilor şi Acatistul Sfântului Nectarie, iar apoi Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Racla cu cinstitele moaşte va fi introdusă înapoi în biserică după ce se vor închina toţi credincioşii prezenţi", ne-a declarat protosinghelul Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii "Radu Vodă" din Bucureşti.

Sărbătoare şi în Ardeal

Şi în Ardeal sunt câteva aşezăminte monahale închinate ierarhului din Eghina. Unul din acestea este schitul de la Şinca Veche, din judeţul Braşov. Acolo, prăznuirea a început ieri-seară, cu slujba Privegherii. Astăzi au loc slujba Sfinţirii apei, Taina Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului. Schitul "Sfântul Nectarie" din Şinca Veche a fost ridicat în 2006, pe locul unde odinioară a fost o mănăstire distrusă de generalul Bukow, în timpul prigoanei din 1760-1762. În prezent, schitul este condus de monahia Serafima Antofe şi adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul, dăruită de Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos.

Părticele din moaştele sale, în mai multe lăcaşuri din ţară
Moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în insula Eghina, din Grecia. Mâna stângă se află în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaştele sfântului se mai găsesc şi la Biserica "Sfântul Nectarie" din Charlotte, Carolina de Nord. În România, părticele din moaştele Sfântului Nectarie se găsesc şi la Mănăstirea Putna, la Biserica "Sfântul Ierarh Nectarie" din Iaşi, la Schitul "Sfinţii Ioan şi Nectarie" din Brădetu, judeţul Argeş, la Mănăstirea Halmyris din comuna Murighiol, judeţul Tulcea, la Biserica "Sfinţii Voievozi" din satul Ghimiceşti, comuna Fitioneşti, judeţul Vrancea, la Biserica "Sfânta Treime" din localitatea Bucium, Judeţul Braşov, la biserica Spitalului TBC din Sibiu, la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Izvorul Tămăduirii" a Spitalului judeţean "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfântul Nectarie" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, la Capela "Sfântul Andrei" din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi, la Biserica memorială "Mihai Viteazul" din Alba Iulia.

Silviu DASCĂLU
Articol publicat in ziarullumina.ro, 2011

Sinaxar: Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul

Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel din provincia Tracia, pe malul Mării Marmara, în nordul Greciei. De la părinţii săi, săraci, dar credincioşi, a primit o aleasă educaţie creştină. La vârsta de 14 ani pleacă la Constantinopol, mânat de dorinţa de a-şi continua studiile şi de a-şi ajuta familia.

Este uns monah la Mănăstirea Nea Moni, la vârsta de 27 de ani, pe 7 noiembrie 1876, primind numele de Lazăr, de către mitropolitul Gheorghe de Chios. Un an mai târziu este hirotonit de acelaşi mitropolit diacon, cu numele Nectarie. În anul 1885, termină Facultatea de Teologie din Atena, după ce absolvise liceul cu rezultate deosebite. În acelaşi an, Sfântul Nectarie pleacă în Egipt, unde slujeşte timp de trei ani la Biserica "Sfântul Nicolae" din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, patriarhul Sofronie l-a hirotonit mitropolit onorific de Pentapolis. Nectarie a fost nevoit să se întoarcă la Atena, după ce câţiva detractori invidioşi au reuşit să obţină destituirea sa. Aici a rămas câţiva ani predicator (1891-1894), după care acceptă postul de director al Şcolii Teologice Rizarios, după ce a câştigat încrederea oamenilor ca preot predicator, în cadrul Mitropoliei de Evvia. În decembrie 1908, la 62 de ani, Sfântul Nectarie pleacă de la conducerea şcolii teologice şi se retrage în Mănăstirea "Sfânta Treime" din Eghina, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. A trecut la cele veşnice la 8 noiembrie 1920, după ce a îndurat un an şi jumătate chinurile cancerului. A fost înmormântat în mănăstirea sa, "Sfânta Treime", de către ieromonahul iconar Sava, care, mai târziu, a pictat prima icoană a sfântului.

După moartea sa, s-a descoperit printr-o minune că din trupul său izvora mir, iar Patriarhia Ecumenică din Constantinopol l-a proclamat sfânt al Bisericii în 1961, cu pomenirea pe 9 noiembrie. (George ANICULOAIE)

Troparul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina

Glasul 1

Pe cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit! Slavă Celui Ce minunat te-a arătat! Slavă Celui Ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6261
  • Thank you received: 731
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Sarbatori crestine #44021

ASTAZI SARBATORIM PE
Sfântului Mare Mucenic Mina
Atașamente:
  • VASILESCU
  • Avatarul lui VASILESCU
  • Deconectat
  • Elite Member
  • SUNT UN SIMPLU MURITOR. DE UN LUCRU-MI PARE RAU CA
  • Posts: 212
  • Thank you received: 102
  • Karma: 0
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .