SUBIECT: Sarbatori crestine

Sfantul Ioan Botezatorul



In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia.

Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca "nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan "a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.

Raspunsul la intrebarea "Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?", il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: "Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu" (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: "Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut "vorbi" sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu".

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!".

Ioan Botezatorul model al smereniei

In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: "Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: "Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: "Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El", marturiseste: "Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca." Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Boteazatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, semnifica chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul.

Adrian Cocosila

Sfintii Trei Ierarhi



Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi, pe care ii praznuim pe 30 ianuarie, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza - cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:

"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor.

Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.
Troparul Sfintilor Trei Ierarhi

Pe acesti trei luminatori mai mari ai dumnezeirii cei intreit stralucitoare, pe cei ce lumineaza lumea cu razele dumnezeiestilor invataturi, pe raurile intelepciunii cele cu miere curgatoare care adapa toata faptura cu apele cunostintei de Dumnezeu, pe Marele Vasile si de Dumnezeu cuvantatorul Grigorie, impreuna cu slavitul Ioan, cel cu limba si cu cuvintele de aur, toti cei iubitori de cuvintele lor, adunandu-ne cu cantari sa-i cinstim; ca acestia Treimii pururea se roaga pentru noi.

Buna Vestire, cea mai importanta veste din istorie



Sarbatoarea Buna Vestire este praznuita pe 25 martie. Buna Vestire inseamna veste buna, anume instiintarea Maicii Domnului de catre Arhanghelul Gavriil, ca Dumnezeu a ales-o ca Fiul Sau sa se intrupeze din ea pentru mantuirea neamului omenesc. Este cea mai importanta veste din istorie, pentru ca vesteste ca umanitatea nu este pentru moarte.

Cuvantul ingerului nu este vestirea unui fapt implinit, el doar a instiintat-o pe Fecioara si a asteptat credinta si invoirea ei. Maica Domnului ramane uimita in fata cuvintelor rostite de inger, pentru ca ceea ce urma sa se petreaca cu ea, era mai presus de legea firii. Din acest motiv intreaba: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?". Insa, dupa ce ingerul ii comunica modul zamislirii minunate - "Duhul Sfant se va cobori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri", Fecioara a grait: "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1:38). In acel moment a avut loc zamislirea directa a lui Hristos prin puterea si lucrarea Preasfantului Duh. Asadar, venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om are loc numai dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare.

Avand in vedere ca zamislirea s-a facut de la Duhul Sfant si nu prin legatura trupeasca, Maica Domnului a ramas Fecioara inainte de nastere, in nastere si dupa nastere, adevar exprimat in iconografie prin cele trei stele pe care iconarul le zugraveste totdeauna pe frunte si pe cei doi umeri ai Fecioarei.

Sfantul Vasile cel Mare spune ca "cel purtat in pantece a fost imediat desavarsit cu trupul si nu a luat forma dupa un scurt timp". Acest lucru inseamna ca Pruncul din pantecele Fecioarei nu a parcurs etapele unui fat obisnuit. Membrele trupului Sau s-au format imediat, adica El a fost creat om desavarsit, dar nu s-a aflat de indata la marimea varstei de noua luni, ci a crescut putin cate putin.

Pentru ca sarbatoarea Buna Vestire este o sarbatoare a intruparii Domnului, aceasta zi este o praznuire nu doar a Maicii Domnului, ci si a Mantuitorului Iisus Hristos. Din acest motiv in otpustul acestei sarbatori se spune: "Cel ce a binevoit a Se intrupa pentru mantuirea noastra..."

Sfântul Gheorghe- cel mai iubit dintre oamenii lui Dumnezeu

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, într-o familie creştină, a rămas fără tată din copilărie. S-a mutat, împreună cu mama sa, din Capadocia în Palestina, unde aveau mai multe averi. A intrat în serviciul militar şi, datorită vitejiei, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe a ajuns conducător de armată, în garda împăratului, la vârsta de 20 de ani, după ce a trecut la Domnul şi mama sa.

Dacă, până la anul 303, împăratul Diocleţian nu a luat nici o măsură împotriva creştinilor, ci chiar le-a îngăduit celor vrednici să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăţie, după acest an, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Diocleţian l-a luat ca însoţitor la domnie, a aprins prigoana împotriva creştinilor. A urmat o perioadă de persecuţie până la decretul de la Milan, din 313, prin care împăratul Constantin a dat libertate creştinilor. Prin anii 303-304 împăratul îşi aniversa 20 de ani de conducere a imperiului. Cu această ocazie a organizat manifestări megalomanice la care trebuia să participe tot imperiul. Atunci împăratul cere să fie aduşi o mulţime de creştini pentru a-i aduce jertfă, deoarece el se considera zeu. Aceştia refuză, spunând că singurul împărat este Hristos. Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări, torturi şi crime, toate sub lozinca imperială “nomen christianorum deleto” (numele creştinilor să fie şters). Împăratul a poruncit să fie arşi de vii toți creștinii. Tânărul Gheorghe care asista la această cumplită privelişte, le ia apărarea, mărturisind că este creştin, şocându-l pe împărat.

Diocleţian, mai mult la îndemnul lui Galeriu, a dat poruncă să fie dus în temniţă şi supus la chinuri, sperând că se va lepăda de credinţă. Au fost aduşi şi înţelepţi ai timpului pentru a-l convinge pe tânărul Gheorghe să se lepede de Hristos, să îi arate că este pe o cale greşită, dar fără succes. A fost lovit cu suliţa, bătut la tălpi, i-au pus lespezi de piatră pe piept, a fost chinuit cu roata, îngropat în var, i-au dat încălţăminte de cuie, băuturi otrăvitoare, a fost bătut cu vine de bou, dar Sfântul Gheorghe le-a îndurat stând tare în credinţă. Chiar i-a spus împăratului: „Mai lesne vei slăbi tu chinuindu-mă, decât eu fiind muncit“. Văzând cei de faţă că datorită credinţei sale a rămas viu după toate chinurile prin care a trecut, au crezut în Hristos, asta şi datorită învierii unui mort săvârşite de Sfântul Gheorghe. Printre aceştia era şi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, dar şi doi dregători de la curtea împăratului, Anatolie şi Protoleon. Pe aceştia doi împăratul i-a omorât primii. Diocleţian l-a ispitit pe Sfântul Gheorghe şi cu onoruri şi făgăduinţe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. Văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, atât Sfântului Gheorghe, cât şi împărătesei Alexandra, dar aceasta nu a mai ajuns în mâinile călăului, ci şi-a dat sufletul lui Hristos pe drum. Astfel, Sfântul Gheorghe a suferit moarte mucenicească, prin tăierea capului, în ziua de 23 aprilie 304, rămânând de atunci zi de prăznuire pentru Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Trupul său a fost aruncat într-o groapă comună, dar creştinii l-au adus în locurile sale natale din Asia Mică, unde a început să facă numeroase minuni şi vindecări.

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, 924.830 de cetăţeni români, dintre care 739.368 de bărbaţi şi 185.462 de femei, sunt sărbătoriţi de Sf. Gheorghe. Din totalul româncelor, 135.370 poartă numele de Georgeta, 34.623 – Gheorghiţa, Ghiorghiţa şi 14.945 – Geta. De asemenea, majoritatea bărbaţilor se numesc Gheorghe, Ghiorghe (565.509), George (144.873), Gheorghiţă, Ghiorghiţă (24.040), Ghiţă (4.946).

17 mai 2018, Înălţarea Domnului. Mare sărbătoare creştin ortodoxă

Creştinii ortodocşi sărbătoresc, joi, Înălţarea Domnului, cunoscută şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi din an în care se pot înroşi ouă şi se salută cu ”Hristos a înviat!”. Din 1920, slujbele de la biserică pomenesc Eroii Neamului, de aceea tot astăzi, în România, este Ziua Eroilor.



Printre marile sărbători ale creştinătăţii ortodoxe, Înălţarea cuprinde toate dovezile simbolice ale exemplarităţii lui Iisus Hristos. Înălţarea este celebrată la 40 de zile după Paşti. În timpul celor patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi prin acele semne care i-au încredinţat că el este Mântuitorul înviat. De aceea, pentru credincioşi saluturile în această zi cu formulele "Hristos s-a Înălţat!" şi "Adevărat s-a Înălţat!", au o şi mai mare putere de convingere.

La finalul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi s-a înălţat la cer sub privirile lor, de pe Muntele Măslinilor. În Ghidul Sărbătorilor al Irinei Nicolau (Humanitas, 1998) se spune despre credinţele populare, precum Paştele Cailor ca fiind serbat tot astăzi. Un motiv? Caii erau gălăgioşi la Naşterea lui Iisus, nu ca boii, şi atunci Maica Domnului ”i-a blestemat” să fie sătui, măcar o dată pe an şi atunci a fost de Ispas, de Înălţare. Alt motiv, ţine de expresia te plătesc la Paştele Cailor, adică, datoriile de peste an se dau de Înălţare.

Astăzi, tot Irina Nicolau ne spune, este bine a face azimă caldă, a te bucura de ea cu o ceapă şi o ţâră de rachiu, a culege flori de alun, leac pentru dragoste şi a pune leauştean pela geamuri care te fereşte de boală.

Înălţarea mai este cunoscută ca Ispas sau Ziua Eroilor. Ispas, după numele ciobanului care a stat ascuns după pietre, a urmărit uimit şi apoi a povestit cele întâmplate.

După 1920, sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor. Este moment de pomenire, iar clopotele bisericilor vor fi trase la ora 12.00, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Sfânta Maria, 15 august. De ce să nu spui "La mulţi ani"

Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare) este una dintre cele mai importante sărbători creştine.

Sfânta Maria, 15 august 2018. Biserica Ortodoxă marchează, pe 15 august, Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) şi Sfânta Maria Mare. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, dar mărturii despre existenţa ei nu există decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.

Sfânta Maria, 15 august 2018. Pe 15 august nu se fac urări de "La mulţi ani", deoarece de Adormirea Maicii Domnului a avut loc moartea şi înălţarea Fecioarei Maria. Pe data de 8 septembrie, de Sfânta Marie Mică, se fac urările de ”La mulţi ani”, atunci când se cinsteşte Naşterea Maicii Domnului.

Sfânta Maria, 15 august 2018. De Sfânta Maria se merge la biserică şi se participă la slujbă. Potrivit tradiţiilor, ziua de 15 august este ultima în care mai poţi culege plante miraculoase pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Masa de Sfânta Maria trebuie să fie cât mai cumpătată, chiar dacă nu mai este zi de post.

Acoperamantul Maicii Domnului



Biserica Ortodoxa praznuieste Acoperamantul Maicii Domnului in fiecare an pe 1 octombrie.

Toti credinciosii trebuie sa stie ca acest praznic a inceput a fi celebrat pentru o pricina ca aceasta: Leon cel Intelept, imparat al Constantinopolului, intr-o duminica, in cadrul unei privegheri care a durat o noapte intreaga in Biserica Vlaherna a Nascatoarei de Dumnezeu Fecioara, in prima zi a lunii octombrie. Si stand asa inainte multimea poporului, Sfantul Andrei cel nebun pentru Mantuitor, la ora patru a noptii si-a ridicat privirea impreuna cu Fericitul Epifanie, ucenicul sau.

Acestia au vazut-o pe mama pruncului nostru Iisus Hristos stand in Ceruri si rugandu-se pentru toti muritorii. Aceasta stralucea cu lumina si acoperea intreg poporul cu cinstitul sau omofor. Mai mult, aceasta era inconjurata de osti de ingeri si de o multime de sfinti, imbracati in haine albe cu cucernicie in jurul acesteia. Dintre acestia, doi erau mai alesi: Sfantul Ioan inaintemergatorul si Evanghelistul Ioan.

Iar graiul rugaciunii Fecioarei Maria catre Mantuitorul nostru a fost auzit de toti cei prezenti.

„Imparate ceresc, primeste pe tot omul cel ce Te slaveste pe Tine, si cheama in tot locul preasfant numele Tau; si unde se face pomenirea numelui meu, acel loc il sfinteste, si preamareste pe cei ce Te preamaresc pe Tine, si pe cei ce cu dragoste ma cinstesc pe mine Maica Ta. Primeste-le toate rugaciunile si fagaduintele si-i izbaveste din toate nevoile si rautatile”.

„Acopera-ne pe noi cu acoperamantul tau, Preasfanta Fecioara, in ziua rautatilor noastre; acopera-ne in toate zilele noastre, iar mai ales in ziua cea rea cand sufletul de trup se va desparti, de fata sa ne stai intru ajutor, si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatoarei judecati, sa ne acoperi pe noi intru ascunsul Acoperamantului tau”.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir

În fiecare an, pe 26 octombrie, în calendarul ordodox este sărbătorit Sfântul și Marele Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În această zi îl cinstim pe unul din marii sfinți mucenici, făcător de minuni și tămăduitor, care a arătat că mai presus decât poziţia socială, averile sau funcţiile pe care le poate dobândi un om în această viaţă, este credinţa în Dumnezeu, râvna pentru viaţa veşnică în comuniune cu Dumnezeu.



Sfântul Dimitrie s-a născut şi a trăit în cetatea Tesalonic (Salonic, în Grecia) la sfârşitul secolului al III-lea – începutul celui de-al IV-lea, în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-305) – cunoscuţi în istorie mai ales pentru sângerosele persecuţii pe care le-au declanşat împotriva creştinilor, în care vedeau un mare pericol pentru stabilitatea imperiului.

S-a născut într-o familie aleasă, a unui mare dregător şi a primit o educaţie riguroasă bazată pe credinţa creştină, crescând în respect faţă de cele sfinte şi faţă de semeni, în iubirea învăţăturilor creştine şi a virtuţilor pe care Mântuitorul ne îndeamnă să le urmăm.

A acumulat astfel multă înţelepciune, ajungând un model pentru mulţi tineri din vremea sa, fiind înzestrat cu calităţi sufleteşti remarcabile.

A avut o ascensiune socială, bazată pe admiraţia şi preţuirea semenilor din Tesalonic, ajungând o importantă căpetenie militară, fiind serios şi viteaz. În ciuda vârstei lui, a fost numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către Maximian Galerius, Cezarul Greciei și al Macedoniei.

Însă credinţa sa creştină avea să stârnească mânia împăratului Maximian. Martiriul Sfântului Dimitrie avea să înceapă în momentul în care împăratul a trecut prin Tesalonic şi, în semn de omagiu şi supunere, toate căpeteniile i s-au închinat şi i-au adus jertfă la templu, însă Dimitrie a refuzat acest lucru, ceea ce i-a adus întemniţarea.

Dimitrie însă nu avea să renunţe la credinţă, în ciuda tuturor ameninţărilor. Se spune că, pentru a-i înfricoşa până şi pe cei mai curajoşi dintre creştini, împăratul a organizat un spectacol sângeros în mijlocul Tesalonicului, punându-i pe creştinii pe care îi prinsese să se lupte cu un soldat fioros pe nume Lie, un om de statura lui Goliat din Biblie, astfel că mulţi creştini au fost omorâţi de crudul soldat.

Scrierile arată că unul dintre creştini, pe nume Nestor, a mers la temniţa unde era închis Dimitrie, cerându-i să se roage pentru el, căci se va lupta cu fiorosul Lie. I-a cerut binecuvântarea celui ce pătimea pentru Hristos, pentru că recunoştea că este un om sfânt, un om al lui Dumnezeu. Dimitrie i-a zis doar atât: „Şi pe Lie vei birui şi pe Hristos îl vei mărturisi !”. Precum David odinioară, şi Nestor avea să-l biruiască pe Lie, spre uimirea tuturor.

Maximian s-a înfuriat când a auzit că Dimitrie este cel ce l-a îndemnat pe Nestor şi l-a încurajat prin binecuvântarea sa, astfel că tânărului Nestor i s-a tăiat capul, iar Dimitrie a fost omorât, soldaţii străpungându-i corpul cu suliţele.

Trupul fără viaţă al lui Dimitrie a fost luat şi îngropat cu multă cinste de către creştini, şi, cu trecerea vremii, din mormântul său au început să curgă picături de mir frumos mirositor, prin care s-au săvârşit multe minuni şi vindecări.

Tocmai de aceea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie mai este cunoscut şi ca Izvorâtorul de Mir.

Trupul lui Dimitrie a stat mai mulţi ani într-o catacombă din Tesalonic, până la un moment în care dregătorul Leontie avea să construiască o biserică mare şi încăpătoare, în care moaştele Sfântului au fost aşezate cu multă cinstire.

Aceasta este pe scurt povestea Sfântului Dimitrie, pe care locuitorii Salonicului l-au socotit mereu un ocrotitor sfânt.

Ziua este numită popular Sfântul Dumitru sau Sânmedru (Sâmedru) şi de ea sunt legate o mulţime de tradiţii şi superstiţii.

Astfel, dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele.

Există şi o excepţie: de Ziua Sfântului Dumitru, înfloresc dumitriţele – denumirea populară a tufănelelor, ultimele flori ale anului, mici, de dimensiunea unor nasturi de palton, colorate în roşu-ruginiu sau vişiniu-putred, cu mirosul iute-înţepător, inconfundabil.

În această zi există credinţa că aerul cald intră în pământ şi gerul începe să-şi facă apariţia.

În unele zone, mai ales în cele montane, în ajunul Sfântului Dimitrie se aprind focuri, peste care sar copii pentru a fi sănătoşi tot anul. De asemenea focul alungă fiarele şi încălzesc morţii. După stingerea focului există obiceiul ca ţăranii să arunce un cărbune în grădini, păşuni şi livezi pentru a aduce rod bogat în anul următor. Se spune că focul din ajun de Sfântul Dumitru aduce şi protecţie, purificare şi ajutor pentru căsătorie. Toate tradiţiile legate de foc în ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru poartă un nume de care sigur aţi mai auzit: Focul lui Sâmedru (sau Sumedru).

În tradiţia românească, Sfântul Dumitru este patronul păstorilor, astfel că în această zi ciobanii află cum va fi iarna, după următorul obicei: pe un cojoc aşezat în mijlocul turmei va veni o oaie, iar dacă aceasta este neagră, iarna va fi blândă, iar dacă se va aşeza o oaie albă, iarna va fi grea. Alte variante arată că ciobanii urmăresc care din oile sale se trezeşte prima în dimineaţa de Sfântul Dumitru. Dacă se va trezi prima o oaie albă şi va merge spre sud, iarna va fi grea, iar dacă se va trezi prima o oaie neagră şi va merge spre nord, iarna va fi uşoară.

Tot legat de vreme, se spune în popor că dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar dacă vremea este blândă, toamna va fi lungă şi frumoasă.

În anumite zone ale ţării, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie drept cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtăşanie.

Se mai spune, în tradiţia populară, că ziua Sfântului Dumitru este o zi a soroacelor, fiindcă se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la Sân-George, de unde şi zicala „la Sân-George se încaieră câinii iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.

Alte obiceiuri întâlnite în această zi sunt tunderea coamei cailor de până la trei ani, pentru a avea păr frumos, tocmirea servitorilor pentru diverse treburi gospodăreşti şi stricarea stânelor.

În alte zone ale ţării, în ziua de Sfântul Dumitru se dă de pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.

În Oltenia există credinţa că numai cine respectă toate tradiţiile sărbătorii va fi protejat de necazuri, primejdii şi de lupi, iar în Bucovina, se spune că cine seamănă usturoiul dupa Sfântul Dumitru va avea parte numai de pagubă în anul următor.

Alte tradiţii arată că în această zi nu este permis pieptănatul (fiindcă atrage relele, primejdiile şi fulgerele şi, mai ales, mânia lupilor), dar şi că cine are împrumuturi trebuie să le achite în această zi, dar şi să facă alte socoteli noi.

Sfinții Mihail și Gavriil, sărbătoriți astăzi. Ce obiceiuri au romanii în această zi

Creştinii îi sărbătoresc pe 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil şi al tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu sunt prăznuiţi doar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu.



Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai, scrie News.ro.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului şi tot el a adus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască.

De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.

În trecut, în Bucovina, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că „ei sunt ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”.

Arhanghelii, în viziunea populară, asistă si la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

Obiceiuri și tradiții de Sfinții Mihail și Gavriil
În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se arunca în dimineata zilei de 8 noiembrie în târla oilor.

Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerandu-se că în primăvară toate oile vor avea miei. Dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare.

În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Despre Arhanghelul Mihail se ştie că este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar despre Arhanghelul Gavril ştim că este vestitorul Fecioarei Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.

Totodată, un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.

Altfel, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie. Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se serbează fiindcă ei iau sufletele oamenilor când mor.

Se spune că cel care lucrează în această zi, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, se va chinui în ceasul morţii până la ieşirea sufletului.

Ziua de 8 noiembrie este totodată “Vara Arhanghelilor”, care ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.

În sâmbăta dinaintea sărbătorii se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date de pomană pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc "Moşii de Arhangheli".

21 Noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Sfântul Apostol Andrei şi alţi misionari creştini



Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru şi primul chemat de către Mântuitorul Iisus Hristos la slujirea apostolică. În Evanghelia sa, Sfântul Matei ne încredinţează de faptul că Domnul le-a poruncit apos­tolilor Săi – ca Unul Care primise de la Dumnezeu Tatăl toată puterea în cer şi pe pământ – să dea mărturie tuturor de faptele şi învierea Sa, bote­zân­du-i în numele Sfintei Treimi: „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă” (Mt. 28, 18-20).

Este foarte probabil că unii dintre Sfinţii Apostoli au ajuns şi la neamul strămoşi­lor noştri. Credem că erau un popor de neocolit de către aceştia, dat fiind faptul că istoricii vremii au păstrat în scrierile lor cuvinte foarte frumoase. Mai mult, ei aveau deja credinţa în nemurirea sufletului.

Din cântările liturgice ale Bisericii noastre Ortodoxe aflăm că Sfântul Apostol Andrei nu a rămas să propovăduiască la Ierusalim ori în Ţara Sfântă, ci a luminat adunările păgânilor, adică ale celor care nu credeau în Dumnezeul evreilor.

Părinţii şi scriitorii bisericeşti aduc în scrierile lor mărturii despre prezenţa şi lucrarea Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul locuit de strămoşii noştri. De pildă, Tertulian (†220) afirma la începutul secolului al III-lea că dacii şi sciţii cunoscuseră deja mesajul evanghelic. Sfântul Ipolit (†235) şi Eusebiu al Cezareei (†339) scriu despre Sfântul Apostol Andrei că a vestit cuvântul evanghelic sciţilor şi tracilor.

În anul 325, Episcopul Marcu al Tomisului participă la Primul Sinod Ecumenic. Deci, acest lucru ne trimite cu gândul la faptul că cel puţin în Scythia Minor exista de multă vreme o tradiţie creştină autentică, foarte probabil datorită propovăduirii Sfântului Andrei. Spre sfârşitul secolului, documentul Calendarul gotic aminteşte de prezenţa a doi apostoli – Andrei şi Filip –, ambii prăznuiţi în luna noiembrie, 29, şi respectiv 15, conform acestui calendar.

În secolul al IX-lea, trei martirologii din Occident – Florus din Lyon (830-852), „Rabanus Maurus (840-854) şi „Martirologiul lui Usuard” (845-850/865) – amintesc de prezenţa Sfântului Apostol Andrei în provincia Scythia, sărbătorit la 30 noiembrie.

În secolul următor, „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae” vorbeşte de faptul că sorţii au căzut pe Sfântul Andrei să propovăduiască în Pont, Bithynia, Thracia, Scythia, în regiunile de la Dunăre şi din vecinătatea Mării Negre.

Patru secole mai târziu găsim la istoricul grec Nichifor Kallist o informaţie care întăreşte ipotezele prezentate mai sus: Sfântul Andrei a predicat în pustiul scitic şi în jurul Mării Negre.

În istoriografia românească, prima mărturie despre prezenţa şi lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei la strămoşii noştri este din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, de la Mitropolitul Dosoftei al Moldovei (^1673). Sfântul ierarh scria în Proloagele sale pe luna noiembrie (ziua 30) că Sfântul Andrei a propovăduit „în părţile Propontului, Calcedonului şi Vizantiei (Ţarigradului), în Tracia şi Macedonia şi sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea, şi altele ce sunt la Dunăre – pe acestea toate le-a umblat”.

Astăzi, peştera sfântului, crucea, pârâiaşul, mănăstirea, sutele de biserici cu hramul său de pe teritoriul ţării noastre şi mai ales purtarea miilor de creştini a numelui său (aproximativ 700.000) ne îndreptăţesc să credem că Sfântul Apostol Andrei a venit la strămoşii noştri spre a le propovădui Evanghelia Domnului Hristos. La noi, ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei a fost declarată zi naţională liberă.

Este probabil ca strămoşii noştri să fi primit cuvântul evanghelic şi de la alţi Sfinţi Apostoli - Sfântul Pavel sau Sfântul Filip - ori de la ucenicii acestora. Nu avem încă date sau dovezi ca să emitem certitudini, însă nu putem să rămânem indiferenţi la unele mărturii biblice sau de altă natură. De pildă, în Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, scrisă între anii 61 şi 63, găsim următoarele: „Acolo unde nu este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos totul întru toţi” (Col. 3, 11).

Apoi, două martirologii occidentale – a lui Adon (alcătuită în anii 855-860) şi a lui Usuard – vorbesc despre lucrarea de evanghelizare şi de întemeierea unor comunităţi creştine a Sfântului Apostol Filip în provincia Scythia.

Vrednicul de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu vorbeşte într-una din lucrările sale, „Primele scrieri patristice în literatura noastră”, sec. IV-XVI, că se găsesc mărturii ale prezenţei scrierilor Sfinţilor Părinţi pe teritoriul Scy­thiei Minor chiar înainte de secolul al IV-lea, ca o dovadă a prezenţei creştinismului în acest loc încă de multă vreme: „Împărtăşirea străbunilor noştri din primele veacuri creştine cu harurile spirituale ale scrisului patristic este o consecinţă firească a răspândirii vieţii creştine în părţile noastre carpato-danubiano-pontice, constituind în mod implicit un argument al vechimii creştinismului nostru” („Primele scrieri patristice în literatura noastră”, sec. IV-XVI, Craiova, 1984, p. 26).

Într un studiu din anul 2001, prof. Emilian Popescu face precizarea că „apostolatul Sfântului Filip în Scythia trebuie privit drept ceva normal în contextul colaborării la misiune dintre apostoli. Aşa a procedat Sfântul Petru, fiind ajutat de fratele său, Andrei, în misiunea din Asia, Pont, Galatia, Cappadocia şi Bithynia. Tot aşa şi Sfântul Andrei l-a ajutat pe Filip, concetăţeanul şi prietenul său din copilărie, în misiunea desfăşurată de acesta în Frigia”. Această practică vine să susţină o realitate istorică de necontestat, şi anume: în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337) au existat nu mai puţin de 15 scaune episcopale aşezate de-a lungul Dunării.

Nasterea Domnului - Craciunul

Crestinii ortodocsi, catolici si protestanti sarbatoresc la 25 decembrie Nasterea Domnului.



Aurul faptelor bune reprezinta cea mai mare cinstire adusa Pruncului Iisus, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, in predica rostita la Sfanta Liturghie oficiata marti la Catedrala Patriarhala, la sarbatoarea Craciunului.

"Aceasta traditie a Magilor, a Regilor, a Crailor, care vin sa aduca Pruncului Iisus daruri ne invata duhovniceste pe noi s-aducem daruri lui Hristos. 'Ce fel de daruri?' se intreaba Sfintii Parinti. Si tot ei raspund: 'Aurul faptelor bune'. Cand savarsim fapte bune implinind poruncile lui Hristos de a iubi pe Dumnezeu in rugaciune si pe semenii nostri in fapte bune, noi aducem lui Hristos aur, chiar daca nu avem niciun banut in buzunar si nimic din aur sau din argint. Aurul faptelor bune. Este cea mai mare cinstire pe care o putem aduce noi Pruncului Iisus", a spus Patriarhul.

Inaltul ierarh a savarsit slujba Sfintei Liturghii impreuna cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, Timotei Prahoveanul, si cu parintele Qais, episcop de Erzurum, delegatul Patriarhiei Antiohiei in tara noastra, cu episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploiesteanul si Ieronim Sinaitul.

PF Daniel a explicat ca tamaia pe care au adus-o magii inseamna "mirosul bine-placut lui Dumnezeu al rugaciunii".

"In Sfanta Scriptura este o relatie stransa intre rugaciune si tamaie. 'Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta'. Adica tamaia este transformata ca dar atunci cand noi ne rugam in fiecare zi - dimineata, la pranz si seara sau in orice clipa a zilei - noi aducem tamaia rugaciunilor noastre si a cantarilor noastre duhovnicesti Pruncului Iisus", a deslusit inaltul ierarh.

Totodata, Patriarhul Daniel le-a vorbit celor prezenti in Catedrala Patriarhala despre ceea ce inseamna "a aduce smirna lui Hristos".

"Inseamna a rastigni, a omori pacatul din noi, egoismul si a darui viata virtutilor. Cand trecem de la pacat la virtute, de la cadere la ridicare prin pocainta, de la fapte neplacute lui Dumnezeu la viata sfanta, virtuoasa, atunci noi trecem prin rastignirea pacatului si ajungem la invierea virtutilor. Invierea duhovniceasca a noastra inseamna invierea sufletului din moartea pricinuita de pacat. Pacatul este moarte, iar pocainta si sfintenia reprezinta viata. De aceea, noi, ori de cate ori ne luptam cu pacatul si in locul pacatului savarsim virtutile, adica trecem de la ganduri rele la ganduri bune, aducem smirna lui Hristos, omoram pacatul si inviem in noi virtutea. Cand trecem de la cuvinte rele si urate la cuvinte curate si frumoase aducem smirna Pruncului Iisus. Cand trecem de la un comportament paganesc, rau, decazut, pacatos, la un comportament, sfant, bland, ajutator, milostiv, noi aducem smirna Pruncului Iisus", a spus inaltul ierarh.

El a subliniat ca, prin modul de a gandi, de a vorbi si de a faptui si de a vietui, credinciosii aduc daruri, tamaie si smirna lui Hristos spre slava lui Dumnezeu si Mantuire.

Sfântul Ştefan. 27 decembrie. Superstiţii şi tradiţii: Ce trebuie să faci în a treia zi de Crăciun ca să îţi meargă bine tot anul

Sfântul Ştefan-Cel Încununat este prăznuit în fiecare an pe 27 decembrie. Conform Noului Testament, Ştefan se trăgea din Ierusalim şi avea origini iudeice. De asemenea, Sfântul Ştefan este recunoscut că fiind primul martir creştin care a fost condamnat de către autorităţile Iudaice.



Peste 450.000 de romani îşi serbează onomastica de Sfântul Ştefan, cei mai mulţi fiind bărbaţi cu numele Ştefan, Fănel, Ştefănel. Fănică, Fane, Ştefanus şi Istvan, potrivit informaţiilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI-2015). Femeile se numesc Ştefania, Ştefana, Fănica, Fănuţa şi Fana.

Legenda spune că Iisus Hristos l-a luat pe lângă sine, ca să îl urmeze şi să ia parte la faptele şi minunile sale. Devenind diacon, Ştefan a stârnit atenţia fariseilor. Aceştia erau nemulţumiţi de faptul că el încearcă să îi convertească pe oameni la creştinism prin predicile despre învăţăturile lui Hristos. La puţin timp după ce a devenit diacon, Ştefan a fost dus înaintea Sinedriului, sub acuzaţia de blasfemie la adresă lui Moise şi a lui Dumnezeu. Este interogat de către însuşi Caiafa, cel care îl judecase şi pe Iisus Hristos.

Găsit vinovat de blasfemie, Sfântul Ştefan este condamnat la moarte prin lapidare. Odată ce află sentinţă, sfântul a avut o teofanie şi le-a spus iudeilor: „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreaptă lui Dumnezeu”. A fost scos înafară cetăţii şi a fost ucis prin lapidare, devenind şi primul martir care a fost ucis pentru că a mărturisit în faţă tuturor credinţa pe care o avea în Iisus. Înainte să îşi dea duhul şi să meargă la ceruri cere iertare pentru cei ce îl omoară.

Locul unde era îngropat Sfântul Ştefan a fost descoperit în anul 415, iar din anul 560 moaştele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Romă împreună cu moaştele arhidiaconului român Laurentius. Potrivit unei tradiţii străvechi, de Sfântul Ştefan este bine să aducem în casă icoană Sfântului, ajutându-i astfel pe creştinii care suferă probleme de sănătate şi pe orgolioşi şi pe cei care se judecă de foarte mult timp.

În România, în unele locuri din Muntenia gospodinele pregătesc aşa-numitele Pâinici ale lui Ştefan, făcute în forme rotunde, dintr-un aluat foarte asemănător cu cel de cozonac. Se obişnuieşte că aceste pâinici să se ungă cu miere. De asemenea, pâinicile amintesc creştinilor de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ştefan. Odată ce sunt sfinţite de preot la biserică, painicile se împart copiilor sărmani.

Tot în această zi este bine să se dea în dar o icoană a Sfântului Ştefan sau o candelă nouă aprinsă pentru sănătatea rudelor bolnave, dar şi pentru sporul casei. Tot ca un semn al iubirii, preţuirii şi respectului este bine ca în această zi persoanele certate să se împace.

Sfântul Ştefan diaconul este sărbătorit de creştinii romano-catolici, anglicani, reformaţi, evanghelici şi unitarieni pe 26 decembrie, iar de cei ortodocşi şi greco-catolici pe 27 decembrie.