Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: Miracole si minuni crestine

Rasp: Miracole si minuni crestine #45702

Copacii Sfintei Teodora – cea mai mare minune a zilelor noastre ce nu poate fi explicată de știință!

Biserica Sfânta Teodora din localitatea Vasta, Grecia, este o biserică unică în lume. După ce a fost zidită, din pământul ce se află sub biserică au crescut mai mulți copaci. Cu timpul, copacii au reușit să treacă prin zidurile și acoperișul bisericii, fără însă a distruge biserica, creându-se mai degrabă o simbioză între copaci și bisericuță, și zugrăvindu-se în acest fel o imagine de neuitat ce emoționeză sutele de mii de credincioși, care an de an vin să se închine în acest loc sfânt.

copacii-sf-teodora.jpg


Vasta, micuţa localitate din Peloponez, este faimoasă în lumea întreagă pentru „miraculoasa bisericuţă” a Sfintei Teodora.

Sfânta Teodora a vieţuit în sec. 11, în vremea măreţului Bizanţ. Când regiunea a fost asaltată de bandiţi, Sfânta Teodora s-a hotărât să-și apere, după puteri, satul. Pentru a nu-i fi refuzată participarea la luptă, Teodora s-a deghizat în soldat și a intrat curajoasă în luptă.

Sfânta a fost răpusă în acea luptă. Se zice astfel că, pe când zăcea întinsă la pământ, ea ar fi şoptit cuvintele: „Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu de apă, iar părul meu să devină pădure de copaci.”

Locuitorii din Vasta, mişcaţi de eroismul acesteia şi îndureraţi pentru pierderea ei, au construit o biserică pe locul unde a avut loc bătălia şi unde a adormit în Domnul sfânta Teodora. Bisericuţa din piatră a fost construită de localnici în sec. 11-12.

Legendele locului vorbesc despre faptul că un râu din zonă și-a schimbat traseul, ajungând să treacă chiar pe sub temelia noii biserici. După o vreme, din pardoseala bisericii au început să crească mai mulți copaci ale căror rădăcini nu se văd nici în interiorul bisericii, nici nici în afara ei.

Astăzi, deasupra bisericuţei ridicate în cinstea Sfintei Teodora din Peloponez, se pot număra 17 copaci. Cea mai mare parte dintre ei sunt înalţi de peste 30 de metri, unii dintre ei având o grosime de peste un metru. Oamenii de ştiinţă care au cercetat cazul nu pot explica cum cresc copacii pe un acoperiş subţire fără să se prăbuşească biserica.

Sfânta Teodora din Vasta a ajuns, în foarte scurt timp, mult iubită de creştinii din zonă. Minunile nu au încetat să apară, mulţi găsindu-şi alinare la mormântul sfintei. Biserica Ortodoxă a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele în Vasta nu încetează niciodată.

Cuvioasa Teodora își ocrotește copacii și nu permite ca aceștia să fie tăiați:

[…] Aceiași bătrâni povestesc încă și următoarele minuni care s-au întâmplat la bisericuța cuvioasei Teodora, înainte de războiul din 1940.

A paralizat mâna unui tăietor de lemne

Odată, într-o discuție în legătură cu puterea suprafirească, ce de secole ține copacii cei înalți de pe acoperișul bisericuței cuvioasei Teodora, unul dintre cei prezenți, fiind neîncrezător, dar și „îndrăzneț”, a răspuns: „Ce minune? Ce povești spuneți? Eu o să mă urc să tai copacii”. Peste puțin timp, a plecat spre bisericuță, cu toporul în mână. Din curiozitate, l-au urmat și câțiva dintre cei care discutaseră mai înainte, ca să vadă până unde ajunge egoismul și necredința „viteazului” lor consătean. Îndată ce a urcat pe acoperiș – în chip neobișnuit – toporul i-a scăpat din mână și totodată a simțit cum aceasta i se înmoaie și-i paralizează. Înfricoșat, dar și smerit, a coborât și s-a întors acasă tăcut.

Un roi de țânțari a împiedicat tăierea copacilor

O minune asemănătoare cu cea de mai sus:

Un alt necredincios și trufaș, într-o discuție, a susținut că „copacii de pe acoperișul bisericuței nu sunt nimic deosebit, ci sunt un fenomen natural, iar întâmplările despre Teodora sunt povești pentru neștiutorii de carte și pentru naivi. Iar mândria lui era atât de mare, încât l-a făcut să declare: „Eu mă voi duce să tai copacii, ca să-i pun pe foc; după cum știu, pot aduna de acolo niște lemne bune”. Și, într-adevăr, a vrut să-și pună în practică hotărârea, însă a eșuat jalnic. S-a urcat, așadar, pe acoperișul bisericuței, dar înainte de a apuca să facă vreo mișcare, un roi des de țânțari, ca un nor, l-a înconjurat și l-a silit să coboare rușinat.

Astfel Domnul, – încă o dată – le-a arătat ateilor, necredincioșilor, îndoielnicilor și egoiștilor că „e greu să dai cu piciorul în țepușă”.

Piedicile de mai sus, întâmplările vădite arată cu limpezime elementele minunii. Valoarea eșecurilor încercărilor de mai sus de tăiere a copacilor stă și în faptul că în anii următori nimeni n-a mai îndrăznit să facă vreo asemenea faptă.

Este cu totul vădit că bisericuța, copacii și izvorul cel sfințit se află sub ocrotirea cuvioasei mucenițe și fecioare Teodora.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Miracole si minuni crestine #46874

Luptă, rabdă şi vei trăi!

lupta_rabda_vei_trai_f.jpg


„O simplă nenorocire sau un plan dumnezeiesc”

Sunt cuvintele autorului cărții, prin care preotul Ionuț Butoiu încearcă să-și explice sieși care este semnificația întâmplării care i-a schimbat viața. Cazul preotului de caritate (la momentul accidentului) din Spitalul Municipal Câmpina a fost prezentat intens în presa județeană, chiar și în cea națională. Părintele a ajuns în al doilea spital de stat al județului în 2007, pentru a alina suferințele bolnavilor și ale rudelor acestora. Un an mai târziu, pe când se afla la Costinești cu familia sa născută și nenăscută (soția era însărcinată în luna a șaptea, dar o avea în gijă și pe fetița lor de doi ani), în prima zi a sejurului la Costinești, părintelui Ionuț i s-a întâmplat un accident stupid: a căzut de pe o piatră a unui dig și și-a fracturat coloana în zona cervicală, paralizând total de la gât în jos. Dramaticul accident este povestit cu multă sensibilitate în carte, nu vrem să vă răpim din plăcerea lecturii, însă am dori să vă informăm că, după fractura cervicală și după prăbușirea sa pe fundul mării, unde a ajuns ca un corp inert, părintele a avut o revelație și a intrat în dialog cu Maica Domnului, după ce a început să se roage la Sfânta Fecioară Maria. Într-un târziu, nu știe nici el cum, a fost tras din apă și depus pe uscat, unde au început să-l năpădească durerile cele mai cumplite și vorbele oamenilor strânși în jurul său, care îl întrebau întruna ce a pățit. Medicii nu i-au dat la început nicio șansă de a trăi, apoi l-au anunțat că va rămâne paralizat toată viața. După mai multe operații chirurgicale complicate, dar reușite, după o recuperare medicală chinuitoare, cu o voinţă extraordinară, dar mai ales cu o infinită credinţă și dragoste în Dumnezeu, părintele Ionuţ şi-a revenit într-un mod absolut miraculos, în cel mai profund sens al cuvântului. Videcarea sa miraculoasă i-a șocat pe toți medicii. Din dorința fierbinte de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru că l-a binecuvântat cu un asemenea miracol, pentru a-i mulțumi Domnului că s-a născut a doua oară, părintele s-a gândit să purceadă la facerea unei lucrări plăcute lui Dumnezeu, la ridicarea unei Case a Domnului în incinta spitalului. O lucrare prin care dorea să-i mulțumească jertfelnic Celui de Sus, dar și să aducă alinare sufletească tuturor celor care aveau nevoie de ea, să panseze rănile sufletești ale pacienților spitalului, pentru ca rănile fizice pansate de către medici să se vindece mai repede. Devenit provizoriu duhovnic al multor pacienți pe timpul spitalizării acestora, părintele Ionuț și-ar fi dorit să ajungă duhovnicul tuturor celor care i-ar fi trecut pragul capelei din curtea spitalului, pe care o vedea aievea în fiecare noapte, în fiecare vis, proiectul acesta mistuindu-i întreaga ființă, obsedându-i mintea și acaparându-i toate energiile și gândurile. Brusc, încăperea de la parterul spitalului primită de la conducerea unității, pe care o transformase în paraclis, i se părea că devenise tot mai neîncăpătoare și tot mai nevrednică de a găzdui pacienții ca o mare cutie de rezonanță a rugilor acestora către Ceruri. „A existat un teren în faţa instituţiei, sfinţit în anul 2001, unde, din diverse motive, nu s-a putut construi bisericuţa spitalului. În final, acest teren nu a mai putut fi folosit. Astfel, mi s-a dat un altul, în spatele spitalului, destul de îngust, de 207 metri pătraţi, din care suprafaţa construibilă va fi 80 de metri pătraţi. De fapt, o capelă de 11 pe 5, fără turlă şi fără clopot, cu 55 de metri pătraţi în interior”, avea să declare preotul Ionuţ Butoiu în primăvara lui 2012. Cu mare greutate a reușit părintele să obţină autorizaţia de construire.



În mai multe rânduri, o parte a consilierilor municipali i-au pus bețe în roate proiectului. Dacă un investitor strategic ar fi cerut consilierilor teren pentru un proiect imobiliar mustind a „parandărăt”, ce s-ar mai fi înghesuit aleșii cârcotași să ridice mâinile până la tavan a vot pozitiv, pentru un proiect benefic ridicării standardelor civilizației materiale a comunității. Pentru civilizația spirituală mai era destul timp, mai la spate cu spiritul. Până la urmă, noul teren primit a fost sfințit de către un arhiereu, procedură absolut necesară pentru demararea lucrărilor. Un lucru deosebit, care trebuie neapărat amintit , este faptul că părintele a început demersurile de construire cu foarte puțini bani strânși, dar cu convingerea că Dumnezeu îi va trimite un ajutor de nădejde: „Ştiţi cum vreau să fac această bisericuţă? Eu nu vreau să mă duc să cer bani de la nimeni. Oamenii s-au săturat să mai dea! Au prea multe poveri financiare de biruit. Unde să dea mai întâi? Am zis că mă pun în genunchi şi mă rog la Dumnezeu, ca să trimită El pe cel care vrea să dea! Să zică finanțatorul care vine la mine că îmi dă bani din inimă, că a auzit că vreau să fac o biserică şi îmi dă şi el doi lei. Şi-l pomenesc ca ctitor toată viaţa mea! Să vină cine-o veni, dar să vină din dragoste pentru Dumnezeu. Cine are un surplus de bani în buzunar şi vrea să-l dea, e bine venit. Trebuie să vă spun că în spatele meu am, ca ajutor, şi preoţii din Câmpina. Ei sunt alături de mine. Vreau să le mulţumesc public tuturor preoţilor din Câmpina pentru că m-au susţinut cu bani. Eu nu am salariu. Şi ei s-au hotărât să-mi facă salariu numai să nu plec, pentru că trebuia să fiu numit preot în altă parte. Şi m-au luat sub aripa lor, făcând chetă lunar, pentru a avea salariu, plus că m-au susţinut şi pentru a face această biserică. Am strâns 7.000 de lei de când sunt aici, mai sunt 5.000, pentru că a trebuit să mai dau şi la proiect. Foarte puţin am dat, pentru că mi l-a făcut o doamnă arhitect, aproape pe degeaba. Orice ban pe care mi l-au dat l-am pus deoparte. Şi putem începe cu ei lucrarea”, declara optimist unui ziar local părintele Ionuț, cu puțin timp înainte de începerea lucrărilor, gândindu-se cu o imensă recunoștință ce ofrandă minunată îi va putea aduce lui Dumnezeu atunci când îi va închina bisericuța din curtea Spitalului Municipal.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul unor finanțatori, în Duminica a 8-a după Rusalii, la 26 iulie 2015, a fost târnosită biserica din incinta Spitalului Municipal Câmpina. A fost o slujbă arhierească în toată regula. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, dintre care amintim pe protoiereul Grigore Melnic al Protoieriei Câmpina și pe părintele Ionuț Butoiu parohul bisericii Spitalului. Bucuria duhovnicescă a sfintei slujbe a fost sporită şi de numărul mare de credincioşi prezenţi, aproximativ 1000 de persoane. La final au fost oferite distincții și diplome celor care s-au ostenit în edificarea lăcaşului de cult. Astfel, părintele paroh Ionuț Butoiu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, părintele Protopop Grigore Melnic și primarul Horia Tiseanu, precum și managerul Spitalului, dr. Tiu Călin, au primit diplome de recunoștință, iar familia ctitorilor a primit distincții de onoare. Prin primăvara lui 2017, pe când se afla pe Muntele Athos, la insistențele Părintelui Iulian de la schitul românesc Prodromu, preotul Ionuț Butoriu s-a hotărât să scrie cartea întâmplării dramatice care i-a schimbat viața. A scris-o într-o noapte și o dimineață, pe un caiet studențesc. În afară de un dialog imaginar de la începutul cărții, părintele Ionuț mărturisește în fața lui Dumnezeu și a oamenilor că ceea ce va descoperi cititorul în lucrarea sa nu este rodul imaginației sale, ci se bazează pe întâmplări reale, trăite de autor și de cei apropiați.

„Dumnezeu intervine în biografia fiecărui om”
„Autorul acestei cărți nu este părintele Ionuț, ci este Dumnezeu, care a făcut posibilă această carte din dragoste pentru oameni. Lui Dumnezeu i se cuvine toată lauda pentru această carte. Iar dacă ea, cartea, îl va face pe părintele Ionuț să fie altfel decât este acum, probabil că vom putea vorbi despre o cruce harică primită de la Dumnezeu. Aceasta este o carte despre un preot autentic, de fapt, o carte despre toți preoții din România. Preoția înseamnă sacrificiu, dăruire, lacrimi de sânge. Haideți să îl onorăm pe părintele Ionuț cu câteva aplauze. […] Cartea aceasta aș îndrăzni să spun că este o carte de teologie aplicată. Ea răspunde la o întrebare pe care ne-am pus-o toți: ce facem atunci când suntem în primejdie de moarte? Părintele ne dă răspunsul: «Chemați-l pe Dumnezeu în ajutor». Îmi aduc aminte de expresia «Toate rănesc, ultima ucide».” Ne-am putea gîndi că ne apropiem cu fiecare secundă de moarte. Ce facem atunci, înaintea morții? Ne gândim la Dumnezeu, fără îndoială. Cartea este de lăudat, dar chiar și numai intenția de a o scrie era lăudabilă. Dumnezeu apreciază intențiile bune, chiar dacă uneori eșuăm în realizarea lor” - le-a spus celor din sală profesorul Niculaie Meleacă.

Cartea poate fi comandata aici ;)

„Sunt atât de copleșit de zicerile antevorbitorilor mei, încât mă străduiesc să nu repet din ideile lor, pentru a nu fi acuzat de plagiat. Sunt copleșit și onorat de un auditoriu atât de numeros. Vă mulțumesc că ați venit într-un număr atât de mare. Probabil că o mare parte dintre dvs ați venit pentru a fi alături de mine. Mulțumesc și părinților care au găzduit acest eveniment. Nu cred că ar fi putut exista un mediu mai bun pentru lansarea cărții mele. Nu am vrut, multă vreme, să scriu această carte. Nu urmăresc nici un fel de popularitate. De vreun avantaj financiar nu mai vorbesc, că nu mi-a trecut niciodată prin gând. M-a convins Părintele Iulian, acest mare duhovnic de la Muntele Sfânt, de la schitul românesc Prodromu. Într-o seară, pe la ora 8, m-am retras într-o cameră, am aprins candela la icoana Maica Domnului, mi-am făcut rugăciunile cuvenite și apoi am luat un caiet studențesc și un pix și am început să scriu. Am scris toată noaptea și toată dimineața, până la prânz. Atâta am scris la această carte. La început scriam greu, îmi cădea pixul din mână, scriam foarte urât, nu înțelegeam nici eu ce scriam. Dar atâta timp cât Dumnezeu este cu noi și ne învață ceva, nimic nu ne poate da la o parte. Bine spunea Sfântul Pavel: Cine ne poate sta împotrivă dacă Dumnezeu este cu noi? Vreau să vă spun că îmi veneau în memorie o mulțime de date exacte. Din cauza suferinței am trăit starea omului care își dorea să moară. Cred că am gustat două secunde din iad, paralizat fiind. Atunci am considerat că această carte poate fi bună de citit pentru a-l încuraja pe omul care este deznădăjduit” - le-a mărturisit autorul sutelor de oameni veniți să îl vadă și să îl audă.
via
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5082
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
  • Page:
  • 1
  • 2

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .