Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Craciunul, datini si semnificatie

Rasp: Craciunul, datini si semnificatie #39637

Naşterea lui Hristos, un moment misterios: care sunt, de fapt, data şi anul naşterii

Toată lumea creştină sărbătoreşte Naşterea Domnului pe 25 decembrie, dar aceasta nu ar fi data reală a naşterii, după cum au arătat câţiva cercetători şi istorici. Nu doar data nu corespunde, dar nici anul nu ar fi cel corect, conform unor calcule astronomice.



Una din patru persoane crede că Iisus s-a născut în ziua de 25 decembrie, chiar dacă în Biblie nu se face nicio referire la o dată, conform unui studiu comandat de Bible Society, organizaţie nonprofit care se ocupă cu traducerea, publicarea şi comercializarea Bibliei la preţuri decente, militând pentru credibilitatea scrierilor biblice la nivel cultural.

De fapt, data la care sărbătorim Crăciunul se trage de la festivalul roman Saturnalia, iar ziua de 25 decembrie era indicată în calendarul roman drept ziua naşterii Soarelui. Biserica creştină a adoptat această dată drept zi de naştere a lui Iisus Hristos spre a îmbina cultura pre-creştină cu cea creştină, în dorinţa de a-i converti pe oameni la creştinism.

De fapt, când s-a născut Hristos? Mai mulţi cercetători, clerici sau pasionaţi de mistere au încercat să răspundă, de-a lungul timpului, la această întrebare. De pildă, Papa Clement I (92-99 d.Hr.) a ales data de 18 noiembrie, în timp ce un document scris în anul 243 d.Hr plasează Naşterea pe 28 martie. De remarcat că aceste surse, ca şi multe altele, exclud luna decembrie şi, în general, lunile de iarnă. Şi există, chiar în Evanghelii, cel puţin două dovezi solide ca Naşterea nu s-a petrecut iarna. Prima: „Iar la acea vreme, păstorii erau pe câmp, păzindu-şi turmele pe timpul nopţii“ (Luca:2:7-8). Este exclus ca păstorii să fie pe câmp iarna, când vremea în Iudeea e foarte rece. În general, relatarea evanghelistului Luca sugerează că Naşterea a avut loc vara sau toamna. A doua se referă la faptul că Iosif şi Maria porniseră spre Bethleem pentru recensământul ordonat de împăratul Cezar Augustus. Tot din cauza vremii, dar şi a drumurilor proaste, recensămintele nu erau organizate iarna.

Alte elemente din Evanghelii sugerează că data probabilă este în septembrie sau octombrie, în timpul Sărbătorii Tabernacolelor. Concordant, un alt studiu, care calculează data în funcţie de naşterea lui Ioan Botezătorul, concluzionează că Naşterea Domnului a avut loc la sfârşitul lui septembrie.

Nu numai data nu este cea „tradiţională“, nici anul nu corespunde: dovezile astronomice sugerează că Naşterea nu ar fi avut loc în anul 0, ci mai devreme, în anul 5, 6 sau 7 î.Hr.



În fine, o altă teorie pleacă de la date din Evanghelia după Matei şi formulează premiza că „Steaua din Bethleem“ era, de fapt, conjuncţia planetelor Venus şi Jupiter. De aici, un studiu recent, realizat cu softuri specializate de astronomul australian Dave Reneke, ajunge la un rezultat precis: 17 iunie, anul 2 î.Hr., însă această dată plasează Naşterea după moartea lui Irod (4 î.Hr.), ceea ce nu corespunde cu datele Bibliei.


Tinerii cunosc Biblia de la televizor

Biblia, cea mai citită carte din lume, este adesea interpretată, iar informaţiile sunt denaturate urmare a altor influenţe din jurul nostru. Iar acest lucru a fost relevat de studiul comandat de Bible Society.

Studiul a arătat că 99% din cele 1.000 de persoane care au răspuns la întrebările din cadrul sondajului nu cunosc exact ceea ce scrie în Biblie. Astfel, numai 4% din respondenţi au ştiut că în Sfânta Scriptură nu se precizeză modul în care Maria a ajuns la Betleem, chiar dacă cei mai mulţi au reţinut că a călătorit pe spinarea unui măgar. De asemenea, 20% au indicat corect faptul că Maria şi Iisus au plecat spre Betleem după ce acest lucru a fost ordonat de Cesar Augustus, în timp ce mai puţin de o treime au ştiut că Maria era logodită cu Iosif în momentul în care a aflat că îi va da naştere lui Iisus.

Nici în ceea ce priveşte locul unde s-a născut Pruncul Sfânt lucrurile nu stau mai bine, cu numai 1% din respondenţi care au ştiut că în Biblie nu stă scris că Iisus a venit pe lume într-un staul. Nu în ultimul rând, scrierile din Sfânta Scriptură nu stipulează un număr exact referitor la magii care i-au adus daruri micului Iisus, detaliu corect reţinut de numai 3% din cei care au participat la sondaj, în timp ce restul respondenţilor au indicat trei înţelepţi.

Reprezentanţii Bible Society au precizat că se înregistrează un declin în ceea ce priveşte cunoaşterea scrierilor biblice de către tineri, majoritatea răpunsurilor corecte fiind oferite de persoane cu vârsta peste 55 de ani.

Moş Crăciun, de la păstorul crud la rotofeiul american

Legenda lui Moş Crăciun diferă de la o zonă a lumii la alta, însă la acest moment reprezentarea care se bucură de cea mai mare popularitate la nivel mondial este cea conturată de cultura americană, fie că ne place sau nu, a Moşului corpolent care îşi mână sania trasă de reni.

Cultura consumeristă i-a determinat şi pe români să-l înlocuiască pe Moş Gerilă cu Moş Crăciun în variantă americană, după Revoluţia din 1989. Însă cea mai veche legendă românească, aproape uitată de mulţi dintre noi, îl are la originea lui Moş Crăciun pe proprietarul de oi bogat şi extrem de violent, care a ajuns să-şi desfigureze în bătaie cele trei fiice şi soţia. Ba chiar, Crăciun i-ar fi interzis nevestei, care era moaşă, să nu ajute femeile însărcinate sau să le ofere adăpost străinilor.

Legenda mai spune că Maica Domnului, cuprinsă de chinurile facerii, a rugat-o pe soţia lui Crăciun, numită Crăciuneasa, să o ajute. Miloasă, femeia o adăposteşte în grajd, unde stăteau vitele. Drept pedeapsă pentru că i-a ieşit din cuvânt, Crăciun îi taie soţiei mâinile. Crăciuneasa îşi spală cioturile în scalda Mântuitorului şi astfel îşi recapătă mâinile. Crăciun, uimit de miracolul la care este martor, se creştinează şi devine primul sfânt. De atunci se spune despre Crăciun că a început să împartă cadouri oamenilor, încercând să-i facă pe toţi fericiţi.

O altă legendă, inspirată de povestea magilor, vorbeşte despre un păstor bătrân, care avea un câine credincios. Dorind să găsească un loc unde să rămână peste noapte, bătrânul aude cum câinele începe să-i vorbească cu grai omenesc şi îi spune că vede o stea frumoasă pe cer pe care trebuie să o urmeze. După o vreme, omul găseşte în pustiu un grajd unde se afla o femeie şi Pruncul Ei. Vitele încercau să-L încălzească, cu respiraţia, pe cel mic şi pe mama Lui. Păstorul dă o mână de ajutor şi acoperă mama şi copilul cu blană de oaie pe care o avea pe el. Dimineaţă, când vrea să plece din grajd, păstorul este înconjurat de o lumină albă şi strălucitoare.

Pentru că i-a oferit Maicii şi Pruncului haina lui, Dumnezeu îl răsplăteşte şi îl desemnează ca sub numele de Moş Crăciun să aducă bucurii în fiecare an. Nu este singura legendă despre Moş Crăciun, însă regimul comunist l-a folosit pe Moş Gerilă pentru a înlocui credinţa în naşterea lui Iisus şi a-i face pe copii să se îndepărteze de tradiţia creştină. Moş Gerilă este la origini o poveste de origine sovietică, acesta venind să împartă daruri nu în Noaptea de Ajun, ci înainte de Crăciun sau după data de 25 decembrie.

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Craciunul, datini si semnificatie #39640

Ajunul Craciunului, zi de post negru inaintea marii sarbatori a Nasterii Domnului

Ajunul Craciunului este ultima zi de post inainte de sarbatoarea Nasterii Domnului, iar unii crestini ajuneaza in aceasta zi, adica nu mananca nimic pana la apusul soarelui. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.



In unele zone, credinciosii ajuneaza pana mai tarziu, asteptand rasaritul luceafarului de seara, in amintirea stelei care a vestit magilor Nasterea Domnului. Dupa ceasul pranzului, spre seara, se obisnuieste sa se manance grau fiert, amestecat cu fructe si miere, in amintirea postului Prorocului Daniel si al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Aceasta zi de post aspru mai aminteste si de postul tinut odinioara de catehumenii care, in seara acestei zile, erau botezati si impartasiti pentru prima data cu Sfintele Taine, in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare.

In seara zilei de ajun, credinciosii obisnuiesc sa manance o mancare dulce, numita in popor "Scutele lui Iisus". Cu faina, apa si sare se framanta niste lipii subtiri care se coc pe plita. Acestea se inmoaie intr-un sirop dulce (apa cu miere sau zahar) si se presara cu nuca macinata.

Ajunul Craciunului, zi de colindat

Nasterea Domnului este anuntata in lume de crestini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, in dimineata de Ajun, fiind copiii si tinerii.

Acestia sunt primiti de crestini cu mere, nuci, covrigi si cu acele turte numite "Scutecelele lui Hristos". Pentru ca pana dupa Sfanta Liturghie din ziua de Craciun este inca post, colindatorii trebuie si ei primiti cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Ajunul Craciunului, cand preotul vesteste Nasterea Domnului

Tot in ultima zi a postului Craciunului, preotul umbla pe la casele credinciosilor cu icoana Nasterii Domnului, spre a vesti maritul praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.

Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi. Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.

Fiecare preot vesteste Nasterea Domnului in parohia lui. In functie de marimea parohiei, preotul poate incepe sa umble cu icoana mai devreme sau mai tarziu. Astfel, la sate, aceasta vestire se petrece chiar in ajunul Craciunului, pe cand la orase, unde parohiile sunt mai mari si credinciosii mai numerosi, preotii incep sa umble cu icoana ceva mai devreme.

Ajunul Craciunului modifica randuiala liturgica

In ajunul Craciunului se citesc "Ceasurile Imparatesti" si se savarseste Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

In cadrul acestor slujbe sunt randuite spre citire mai multe profetii din Vechiul Testament privind Nasterea Domnului. Daca ajunul Craciunului cade intr-o zi de sambata sau dumnica, slujba numita "Ceasurile Imparatesti" se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind "zi aliturgica", adica zi in care nu se savarseste Sfanta Liturghie". Aceasta slujba a Ceasurilor este numita astfel deoarece, in lumea bizantina, la aceasta participau si imparatii, iar la noi se aduna in biserica toata familia domneasca.

Daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va cadea insa intr-o zi de sambata sau duminica, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

Ajunul Craciunului, prilej de bucurie si rugaciune Dupa noaptea de ajun, trei zile la rand, in toate bisericile se savarseste Sfanta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Nasterii Domnului, s-a randuit ca in perioada cuprinsa intre Craciunului si Boboteaza sa nu se faca ingenuncheri si plecaciuni. Exceptie fac insa canoanele primite de la duhovnic, savarsite in taina camerei fiecaruia.

"Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut prunc tanar, Dumnezeu Cel mai inainte de veci." "Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus.

Sursa crestinortodox.ro
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Craciunul, datini si semnificatie #42662

Întruparea lui Dumnezeu între oameni
Părintele Arsenie Boca - Fiii învierii

Aceasta este proporţia cosmică a naşterii Domnului. De aceea azi se despică istoria omenirii în două şi se începe cu numărătoarea timpului în amândouă sensurile lui – spre începutul timpului şi spre sfârşitul lui.



Naşterea lui Iisus în istorie cumpăneşte istoria între începutul şi sfârşitul ei. De altfel, numai întruparea Mântuitorului şi e fapt absolut istoric, dătător de sens în istorie, iar începutul şi sfârşitul creaţiei numai Dumnezeu îl ştie.
Lumea şi veacurile sunt un interval al existenţei învăluit în eternitate. Limitele de atingere ale lumii cu Dumnezeu, începutul şi sfârşitul, nu sunt în ştiinţa omului. Naşterea lui Iisus ca Om e fapta iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, Care transfigurează istoria cu sensul veşniciei. „Din Betleem”, spune profetul, are să vină Acela a Cărui obârşie e din început şi se suie până la zilele veşniciei.

Pentru acest fapt unic în creaţie, îngerii au propus oamenilor „mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Cu Iisus începe era păcii. Cântecul început de îngeri trebuie continuat în istorie.
Pacea pe pământ e condiţionată de mărirea care se dă sau se refuză lui Dumnezeu. De asemeni, şi pacea din suflet are aceeaşi condiţie. Pacea de frică e o reală pierdere a păcii. Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. Acesta e un bun spiritual, care nu poate fi creat sau menţinut de arme. Dar nici nu S-a atins Dumnezeu bine de ţărâna făpturii omeneşti din lumea Lui şi aceşti a s-au cutremurat şi au pus mâna pe sabie ca să se apere de Împăratul păcii. Nu tot aşa s-au purtat şi păgânii. Cei trei magi şi înţelepţi I se închină şi depun aur la picioare, în semn de dajdie, ca unui Împărat peste ei. Iar în calitate de preot, Îi aduc smirnă şi tămâie, ca jertfă adevăratului Dumnezeu. Dacă pe iudei i-au cutremurat şi i-a înspăimântat numai naşterea Mântuitorului şi s-au arătat duşmani, reprezentanţii păgânismului, în schimb, I se închină ca unui Împărat şi Dumnezeu.

Paradoxală primire I-au făcut oamenii: unii cu iubire, alţii cu ură. De altfel, şi Iisus i-a nedumerit de la început: a lăsat traiul cerului pentru vitele din grajd: Cel ce a împodobit cerul cu stele Se naşte într-o iesle. Probabil, locul cel mai curat pe care l-a găsit pe pământ.

Numai Dumnezeu o putea face. Naşterea Veşnicului în timp, a Atotputernicului în dulama smereniei, a Celui mai presus de fiinţă primit în braţele Fecioarei nu putea să rămână un fapt divers în filele timpului. Naşterea lui Iisus nu e un fapt sortit învechirii, care să poată fi ros de destinele vremii.

Observăm că, cu cât timpul adaugă veacuri după veacuri, creând perspective, cu atât Iisus este mai mare şi mai apropiat de noi. cel născut de două ori, o dată în veşnicie şi a doua oară în timp, a antrenat veşnicia în timp, încât veacurile repetă naşterea Lui ca renaşterea lor… Timpul smerit de El e învechit, numai veşnicia e nouă şi mereu aceeaşi. Cu veşnicia a învăluit El viaţa. Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă e înăuntrul Fiului Său. Cel care are pe Fiul Său are viaţa veşnică.

Iisus formulează o nouă ordine spirituală în om. Iisus S-a integrat naturii omeneşti, de aceea El e mereu viu: şi vine ca fiinţă supremă şi e viu în noi, ca fiinţă supremă şi posibilitatea nesfârşită de desăvârşire.

„Nu ştiţi că Hristos este în voi, afară numai dacă nu sunteţi nevrednici?” (II Corinteni 13, 5). „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” „Pentru voi, copiii mei, sufăr durerile de mamă, până ce Hristos va prinde chip în voi.” Deci, cum spune Clement Alexandrinul „Dumnezeu S-a făcut om, ca de la om să înveţe cum se face omul Dumnezeu.” Acesta este omul cel nou, făptura cea nouă, omul născut de Sus, omul cu reflexul veşniciei lui Hristos. Fiindcă Iisus e Omul cerului şi S-a ţesut pe sine în firea cea omenească, de aceea El Se impune tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor, cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El.

Iisus cere istoriei decizia existenţei sale. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. Aşa a rămas şi mai rămâne. Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus, se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hărţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi contrazicerilor. Aşa se explică de ce, pentru Iisus, oamenii s-au iubit şi s-au urât, s-au măcelărit şi s-au ajutat, au cunoscut extremităţile pasiunii şi ale jertfei. De El au atârnat roadele ştiinţei, ale frumosului şi ale rătăcirii. El este forţa interioară pe care veacurile n-au putut-o istovi. Amintirea Lui e vie pretutindeni pe zidurile bisericilor şi şcolii, pe vârfurile clopotniţei, pe toate rumurile, la căpătâiul paturilor şi al mormintelor. Distrugeţi ferestre de biserici, luaţi icoanele din altare şi de pe case! Viaţa lui Iisus umple muzeele şi bibliotecile. Daţi foc Liturghierelor, Ceasloavelor şi cărţilor de rugăciuni; Îl veţi descoperii pe El şi toate cuvintele Lui în toate cărţile literaturilor; chiar şi cei care-L blestemă nu fac altceva decât să mărturisească fără să vrea prezenţa Lui.

Răsunetul romanilor stăpâni ai lumii a încetat o dată cu zilele lor şi cine se gândeşte acum să mai moară pentru faima lor postumă? În jurul multora s-a făcut şi mai multă gălăgie ca în jurul lui Iisus; iar după mii de ani, numai în jurul lui Iisus îşi oamenii problema şi astăzi, pe viaţă şi pe moarte, ca în primele zile.

Numai cineva mai viu ca romanii şi Care e cu adevărat un idol nemincinos al omului poate înteţi lupta aceasta permanentă între oameni. Şi astăzi, ca în ziua naşterii Sale, unii Îl iubesc, iar alţii Îl urăsc. Omeni sunt antrenaţi înşişi într-o patimă pentru patima Lui, iar alţii într-o patimă pentru iubirea Lui. Unii sunt în destinul lui Iisus, iar alţii, fără destin şi fără sens. Deci, dacă întrebarea „Cine e Iisus!” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv, noi nu putem răspunde decât într-un glas cu Tatăl, într-o răpostire (rostire) cu îngerii, într-o propovăduire cu apostolii, într-o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.” Salutul permanent al fiecărui Toma din îndoiala omenească şi certitudinea dumnezeiască.

Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi poate acoperi cu viaţa, în acela S-a născut Iisus, naşterea care deschide calea veşnicului încă fiind în veac. Cu Iisus se naşte şi explicaţia omului şi explicaţia lumii.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Craciunul, datini si semnificatie #42672

Simbolurile Craciunului - ce semnificatii au bradul si decoratiunile pe care le punem in el

Cand vine perioada Craciunului cu totii alergam prin magazine dupa cel mai frumos si stufos brad si cele mai stralucitoare decoratiuni, dar cati dintre voi cunosc semnificatia adevarata a acestora?

Buzzl a realizat un material in care explica semnificatiile bradului, a lumanarilor sau a ingerasilor din pomul de Craciun.

Despre bradul de Craciun s-au asternut multe cuvinte pe hartie, dar in primul rand este un simbol al sperantei si al vietii vesnice, deoarece este un copac care este mereu verde. Unii considera ca acele bradului indreptate in sus simbolizeaza legatura omului cu Dumnezeu.


Clopotelul de Craciun simbolizeaza venirea pe lume a pruncului Iisus si marcheaza inceputul sezonului de vacanta. Sunetul clopotelelor ghideaza oile pierdute inapoi in staul, la fel cum Dumnezeu ne calauzeste sa mergem pe caile Sale.


Steaua de Craciun, cunoscuta si ca Steaua din Betleem, le-a vestit celor trei magi faptul ca s-a nascut Iisus Hristos si i-a condus catre Betleem.


In greaca, cuvantul "inger" inseamna "mesager". Potrivit credintei populare, ingerii au jucat un rol important pentru Craciun, anuntandu-i pe pastori de nasterea lui Iisus.


Lumanarea
este folosita ca un popular decor de Craciun, aducand lumina si caldura in iernile reci. Se mai spune ca lumanarea este aprinsa pentru ca reprezinta Steaua din Betleem.


Coronitele de Craciun sunt indispensabile pentru aceasta perioada si reprezinta iubirea vesnica a Domnului.


Floarea Craciunului (Craciunita) este o planta pe care o gasesti in aproape toate casele in perioada Sarbatorilor de Iarna. Legenda spune ca niste copii saraci din Mexic au vrut sa ii ofere un cadou lui Iisus si pentru ca nu aveau altceva au luat cateva buruieni si i le-au dus. In mod miraculos, o Craciunita de un rosu aprins a inforit din acele buruieni si de atunci planta a devenit o traditie a Craciunului.


Vascul ofera protectie impotriva otravurilor, este afrodisiac, dar se crede si ca protejeaza de spiritele rele. Exista si traditia potrivit careia trebuie sa te saruti sub vasc, mai exact daca o fata sta in picioare sub vasc nu are voie sa refuze un sarut. Daca un cuplu se saruta sub vasc este o promisiune pentru casatorie si o viata plina de fericire.


Ieslea este un simbol popular de Craciun si reprezinta scena nasterii Domnului Iisus Hristos. Fanul si figurinele care reprezinta ingeri, pe Fecioara Maria, pe Iosif si pe cei trei magi sunt aranjate in asa fel incat sa recreeze scena nasterii lui Hristos.


Culorile Craciunului sunt rosu si verde.
Rosul reprezinta sangele varsat de Iisus in momentul crucificarii, iar verdele simbolizeaza viata vesnica a acestuia.


Ciorapii de Craciun in care asteptam daruri sunt legati de o poveste foarte frumoasa. Se spune ca intr-un Ajun de Craciun Mosul a dat peste o familie foarte saraca si a vrut sa ii ajute pe cei din casa si a aruncat pe cosul sobei cateva monede de aur, care au cazut exact in sosetele agatate pentru a se usca.


Decoratiunile in forma de ţurţuri
sunt si ele nelipsite. Legenda spune ca pruncul Iisus s-a adapostit sub un pin, iar cand copacul a realizat cine se afla sub el a plans de fericire, iar lacrimile au inghetat sub forma de ţurţuri.


Mos Craciun nu mai are nevoie de nicio descriere, pentru ca toata lumea stie ca este cel care aduce copiilor cadouri in noaptea de Ajun, iar darurile sunt facute chiar de el ajutat de elfi.


Renii sunt animalele alese de Mos Craciun pentru a-i trage sania. Initial existau doar opt reni: Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen, iar Rudolph s-a alaturat echipei abia in secolul 20.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Craciunul, datini si semnificatie #44098

DOCUMENTAR: Ignatul - obiceiuri și superstiții

Alaiul sărbătorilor de iarnă, care se întinde pe parcursul a trei săptămâni, începe în 20 decembrie, cu Sărbătoarea Ignatului. În religia creștin-ortodoxă este prăznuit, în această zi, Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu, urmaș al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei și ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Acesta a suferit multe chinuri pentru că nu s-a lăsat întors de la credința în Hristos și a fost aruncat leilor, care l-au devorat, oasele lui fiind duse în Antiohia și venerate ca moaște.

imageResize-57.jpg


Tradiția Ignatului — tăierea porcului, 2003

Ziua de 20 decembrie este cunoscută și sub numele "Ignatul porcilor", când mulți români, mai ales din mediul rural, conform unei vechi tradiții, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun și celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ioan. Sacrificarea porcului de Crăciun este o dovadă a modului în care o practică păgână a ajuns să se asocieze cu o sărbătoare creștină.

Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului amintește de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este cel de la cumpăna dintre anul vechi și anul nou, se sconta pe funcția regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, o noua viață se naște, aceea a noului an. În credința vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinității întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstițiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După aceea, ziua începea să crească și Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii și a vieții, conform volumului ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric, Editura Huanitas, 1997.

Folcloristul Petru Caraman considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat își află rădăcinile în tradițiile antichității romane. Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 și 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul însuși era socotit ca întruchipare a acestei divinități, a cărei moarte și reînviere se consumă la cumpăna dintre anul vechi și anul nou. Este însă vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra inițial anul nou în lumea romană: începutul primăverii, al semănatului, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii.

În desfășurarea sacrificării porcului se respectau anumite condiții de timp și spațiu. Sacrificarea nu putea fi începută înainte de ivirea zorilor și nici nu putea depăși apusul soarelui. Trebuia să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina putea ține la distanță, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuțile sacrificiului. Totodată, locul ales pentru tăierea porcului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat și stropit cu apă sfințită sau cu apă neîncepută, pentru a îndepărta duhurile necurate.

În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de obicei toți membrii ei, iar pentru copii este un prilej de veselie și de joacă. De cu seară, oamenii pregătesc câteva cuțite bine ascuțite, o butelie de gaz sau paie — pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină și șoric.

Tradiții de Ignat, 2003

Bărbații sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiția cere ca acela care taie porcul să fie un om curat, care înainte de sacrificiu trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i și păcatul uciderii porcului. În unele regiuni, chiar și gospodăria este sfințită înainte de sacrificare. La tăierea porcului, se spune că femeile nu au voie să participe nici măcar pentru a turna băutură în paharele bărbaților, deoarece fiindu-le milă, animalul nu poate muri. Rolul femeilor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.

După sacrificare, porcul este spălat și se rostesc cuvintele: ''Carnea ta să fie/ Carne aurie''. Apoi, animalul este pârlit pe primele paie secerate în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc și de iasomie, ca să iasă șoricul aromat.

Se obișnuiește ca, după ce este gata de pârlit, să se pună un țol peste porc și să se suie pe el cei mici, să se veselească, pentru ca porcul să fie mâncat cu poftă. Tot atunci se ia bășica porcului și se pun grăunțe în ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face bășica, atâta veselie și bucurie va fi în casă.

Ion Creangă povestește în ''Amintiri din copilărie'' despre acest moment: "La Crăciun, când tăia tata porcul și-l pârlea, și-l opărea, și-l învelea iute cu paie, de-l înnădușa, ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor și făceam un chef de mii de lei, știind că mie are să-mi dea coada porcului s-o frig și beșica s-o umplu cu grăunțe, s-o umflu și s-o zurăiesc după ce s-a usca..."

Femeia, de obicei, se ocupă de împărțirea cărnii pe categorii, dar numai după ce bărbatul face semnul crucii cu cuțitul pe fruntea animalului, zicând ''Doamne ajută să-l mâncăm sănătoși'' și termină de tranșat porcul. Se pune deoparte carne pentru cârnați, caltaboși, tobă, pentru friptura de la pomana porcului; până și picioarele se folosesc pentru piftie. Se spune că românul știe să folosească fiecare bucată din porc, mai mult decât orice nație din lume care mănâncă acest fel de carne. Începând de la urechi și coadă, mâncate de obicei de copii, la carnea macră și slănina pusă la afumat, până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea tocată, totul este folosit de gospodina casei pentru bucatele din care toți vor degusta la masa din ziua Nașterii Domnului. După tranșarea și sortarea cărnii, gospodina casei pregătește o masă, numită tradițional "pomana porcului", pentru toți oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Astfel, într-un ceaun mare, de tuci, se prăjește carne din porcul proaspăt sacrificat, tăiată din toate părțile porcului: mușchi, ficat, slănină, coastă. Odată cu friptura, gospodina face și o mămăligă mare, cât să ajungă pentru toți mesenii și, in mijlocul mesei, pune și un castron cu murături. De obicei, masa se așează în curte, în fața casei, se mănâncă în picioare și, alături de mâncare, se bea țuică fiartă.

Prepararea specialităților de Crăciun din porc, 2003

Pomana porcului se împarte comunității, săracilor, dar mai mult apropiaților. O parte din bucatele gătite din carnea porcului se duce preotului. Este, de fapt, ceea ce a mai rămas din obiceiul străvechi al oferirii ofrandelor pentru îmbunarea spiritelor rele și adunarea celor bune care să ferească gospodăria de primejdii.

Ignatul cade întotdeauna în plin post al Crăciunului, dar uneori obiceiurile și tradițiile, ca acestea de Ignat, sunt atât de puternic înrădăcinate încât nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserică.

Din restul cărnii se prepară produsele destinate sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou și Bobotează: cârnați, piftie, tobă, caltaboși, carne friptă. Totodată, o parte se conservă pentru a fi consumată peste an. Nimeni nu se atinge însă de preparate decât după ce, în dimineața de Crăciun, o parte din ele sunt împărțite de femei, la vecini sau la biserică, pentru morții familiei.

Preparate din poc pentru masa de Crăciun, 2010

În tradiția românească întâlnim o serie de obiceiuri și superstiții legate de Ignat. Astfel, în ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toți membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineața la păsări.

În seara de Ignat se ia un dovleac, i se taie coada și se păstrează, pentru că se spune că este bun pentru leac de bube dulci la copii.

Se spune că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belșugul casei, de aceea se presară mei și sare împrejurul casei, al hambarelor și al curții.

Dacă porcul este negru, se ia o bucată din untura lui și se duce la Biserică de Bobotează, să fie sfințită de preot. Apoi poate fi folosită de cei care au dureri de picioare sau junghiuri. Tot cu untură de porc negru tăiat la Ignat era uns trupul celui bănuit că ar putea ajunge strigoi. De asemenea, ea se folosește și pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor și vițeilor.

Diferite organe ale porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale omului sau animalelor, în practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant în vrăji și farmece.

Despre ficatul porcului se spune că este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mâncare.

Sângele animalului, amestecat cu mei și lăsat să se usuce, este bun pentru afumat copiii când se sperie sau când au guturai.

Părul de porc se păstrează și cu el se afumă copiii atunci când se crede ca sunt deochiați. Cu el se afumă și adăposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor sălbatice.

Tradiția spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate, ziua întreagă trebuind dedicată doar tăierii, sortării și preparării specialităților din carne de porc. Singura activitate permisă în ziua de Ignat este tăiatul porcului. Se credea că prestarea oricărei alte munci — spălatul rufelor, cusutul, torsul lânii, măturatul casei — atrăgea după sine pedepsirea celor care încălcau normele sărbătorii.

Dacă în inima porcului se găsește mult sânge ''înghețat'', este semn că stăpânul va avea noroc la bani. Splina porcului este cea care descoperă durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn că vom avea o iarnă grea, cu multă zăpadă, iar dacă este subțire, arată că va fi iarna săracă în omăt, iar anul nou nu va fi îmbelșugat.

În anumite zone ale țării, este obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc și să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceștia să crească rumeni și sănătoși. Fetele din casă ședeau deoparte și, când cei care lucrau la tăiatul porcului nu erau atenți, furau sânge și se stropeau pe frunte ori își desenau dorințele: o inimă pentru iubire, o cruce pentru curățenie sufletească sau un pom pentru a fi roditoare.

În casă este adusă mai întâi căpățâna porcului cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în gospodărie.

Între Ignat și Crăciun, femeile nu trebuie să toarcă, ele pisează grâu ca să aibă până la Crăciun. Din el se fac un fel de turte, numite ''cârpele Domnului Hristos'', cu miere și nuci, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului.

Sărbătoarea trebuie ținută cu sfințenie de femeile însărcinate, pentru a naște prunci întregi la trup și minte.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Irina Giurgiu)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 5969
  • Thank you received: 726
  • Karma: 14
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Craciunul, datini si semnificatie #45732

Istoria lui Mos Craciun

Crăciunul a devenit sărbătoare legală în multe ţări abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat brazi împodobiţi şi colinde dintotdeauna. Până la faima actuală de personaj retras în Laponia, care într-o noapte face înconjurul lumii pentru a împărţi daruri, Moş Crăciun a parcurs un drum lung.

Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe.

Tradiţiile contemporane despre “sfântul” Crăciun, despre Moşul “darnic şi bun”, “încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.

Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie) în imediata apropiere a Solstiţiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

La români amintirea acelor vremuri este încă proaspătă, de vreme ce în unele sate bănăţene şi transilvănene ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou. În spaţiul sud-est european, Crăciunul a fost o sărbătoare solstiţială, când oamenii celebrau divinitatea solară.

Termenul de “moş” indică vârsta zeului adorat, care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic. Peste sărbătoarea autohtonă a Crăciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la începutul mileniului 1 î.H. zeul Saturn se celebra între 17 şi 23 decembrie).

Povestea lui Moş Crăciun

Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca cioban sau baci la turmele fratelui. Cine a fost acest personaj atât de important? În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. Este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână), dar face şi figură apocrifă (“S-a născut înaintea tuturor sfinţilor”, fiind “mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos”).
Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul volumului “Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român“, legendele Naşterii ne invită în peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde trăiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care avea case mari şi multe grajduri. Pe neaşteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind “primul creştin”, “Sfântul cel mai bătrân”, “soţul femeii care a moşit-o pe Maria”. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci,
de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.

În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.

Crăciunul este singurul cuvânt în limba română care desemnează Naşterea Domnului. Legendele spun că Moş Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască în staulul său.

În satul Harpia, oamenii cred că dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.

În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

Oliver Cromwell a interzis colindele de Crăciun

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea a interzis colindele.

Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este “Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc este unul scris de Ritson, în 1410.

În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor, acompaniat la chitară. Una dintre ele era “Silent Night, Holy Night”, care azi este cântată în peste 180 de limbi de milioane de persoane.

Povestea bradului de Crăciun

O altă poveste mai puţin cunoscută legată de Crăciun este faptul că în secolul al VII-lea călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus. Sărbătoarea naşterii era considerată în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).

În anul 264, Saturnaliile au căzut în 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată “Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare.

În anul 320, Papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

În 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie “zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă. Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

Spiriduşii nu au fost mereu prietenii Moşului

Cândva, spiriduşii furau cadourile de sub brad , nu le aduceau. Ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şu urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, mai degrabă aşteptau daruri decât să le facă. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius sau Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui Moş Crăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduşi, alţii sunt convinşi că este vorba de nouă, alţii şase. Dar unde locuiesc?

Cum au apărut renii şi casa din Laponia?

Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea “A Visit From St. Nicholas” (cunoscută şi ca “The Night Before Christmas”) în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale.]n 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Azi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul de credinţă ale locului exact al satului lui Moş Crăciun.
Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii. Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Craciunul, datini si semnificatie #46873

Origini diverse pentru cuvantul "Craciun"

Originile cuvantului "Craciun" sunt diverse, controversate si, adeseori, se intrepatrund. Origini latine ale sale se regasesc in Italia, Portugalia, Spania, unde "Craciun" se spune "Natale" (Italia), "Natal" (Portugalia) si "Natividad" (Spania).

Pentru alti istorici, originile cuvantului "Craciun" vin de la vechii gali din Franta, deoarece "Craciun" ("Noel" in franceza) ar proveni din doua cuvinte ale galilor - "noio" ("nou") si "hel" ("soare") . Aceasta origine face referire la caracterul profan al sarbatorii si, in special, la celebrarea solstitiului de iarna de catre vechii gali.

Intrucat marile sarbatori religioase crestine si sarbatorile pagane se suprapun si se intrepatrund, este dificila descoperirea originilor exacte ale cuvantului "Craciun".

In limba romana, la fel ca in multe alte limbi regionale europene, originea latina a continuat sa existe pana in zilele noastre pentru a desemna sarbatoarea Craciunului - "creatio, - onis" insemnand "nastere".

In engleza se spune "Christmas" ("Mesa de Craciun"), in germana "Weichnachten" ("Noptile sfinte"), in olandeza "Kerstmis", iar in greaca "Chrisstouyenna".

Bradul - simbolul Craciunului

Pentru sarbatorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad in fata caselor lor. In secolul al XVIII-lea, pomul de Craciun si-a facut intrarea si in biserici.

Inainte ca traditia pomului de Craciun sa se raspandeasca in Germania, exista deja un obicei foarte vechi, ce consta in decorarea ferestrelor, geamurilor, portilor si tavanelor cu ramuri de iedera.

In Franta, prima datare oficiala a pomului de Craciun a fost gasita in provincia Alsacia. In 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri sa ii lase pe localnici sa taie brazi de mici dimensiuni pentru a celebra Craciunul.

Primele descrieri ale bradului de Craciun dateaza oficial din 1605. Este vorba de descrierile unor brazi de Craciun din orasul Strasbourg. In acea epoca, bradul era decorat cu tradafiri din hartie, figurine din hartie colorata, mere rosii si diverse dulciuri.

Traditia bradului de Craciun a fost introdusa pe scara larga in Franta de printesa Helene de Mecklembourg, care a adus-o la Paris in 1837, dupa casatoria ei cu ducele de Orleans.

In 1841, printul Albert (originar din Germania), sotul reginei Victoria a Marii Britanii, a ridicat un brad de Craciun in fata castelului Windsor din Anglia si a instaurat astfel ceremonia decorarii pomului de Craciun.

Cu ajutorul colonistilor, bradul de Craciun a ajuns si in Statele Unite ale Americii la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Traditia a fost instaurata si la Casa Alba, in 1840.

In Canada, bradul de Craciun a fost impodobit prima data in interiorul bisericilor, inainte de a ajunge in casele tuturor localnicilor.

Bradul de Craciun a ajuns si in Rusia in 1852, iar primul brad de Craciun a fost plantat si iluminat in Sankt Petersburg.

Originile pagane si religioase ale bradului de Craciun

Bradul de Craciun este unul dintre cele mai raspandite simboluri ale sarbatorii Craciunului. Spre deosebire de traditionala iesle, el nu este recunoscut ca un simbol specific catolic, ci s-a raspandit si in tarile crestine protestante si in cele ortodoxe.

Pe 24 decembrie, seara, bradul se regaseste in toate casele crestinilor din lumea intreaga.

Originile bradului de Craciun se pierd in negura vremurilor si combina elemente pagane, protestante si catolice. Inainte de nasterea lui Iisus, romanii isi impodobeau casele cu frunze si crengute de laur, iedera si brad, cu ocazia sarbatorii Saturnaliilor.

De altfel, cultul "arborelui sacru" exista in mai multe culturi si traditii din lumea intreaga.

Mos Craciun - un batran bonom, burtos si barbos

Nu este cunoscuta originea lui Mos Craciun. A aparut misterios in secolul al XIX-lea. Sfantul Nicolae, debarasat de mitra, de bastonul si de magarul lui, apare in 1822 intr-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui: "Vizita sfantului Nicolae, in Ajunul Craciunului".

In 1863, acel poem a fost ilustrat. Sfantul Nicolae a luat de atunci trasaturile unui bonom zambitor, bucalat, burtos si barbos, pe care il cunostem in zilele noastre, imbracat cu o pelerina si o palarie rosie si zburand prin aer in fruntea unei sanii trase de reni.

Astfel s-a nascut Mos Craciun si i-a fost harazita o cariera indelungata, aparand pe carti postale, in vitrine si in marile magazine, iar uneori pe cosurile caselor. Dar si in visele copiilor, care ezita sa renunte la legenda si sa devina adulti, pentru ca vor sa creada inca un an in povestea mosului aducator de cadouri.

Traditii si obiceiuri din mai multe tari ale lumii

Marea Britanie

Pe parcursul intregii luni decembrie, englezii isi trimit carti postale cu urari traditionale, frumos decorate, pe care le afiseaza apoi in casele lor pana in luna ianuarie.

O alta traditie britanica consta in "crakers" de Craciun - bomboane mari din hartie stralucitoare, care ascund mici cadouri si o coronita care este sparta in timpul cinei de Craciun.

Tot in Marea Britanie a debutat si traditia "Secret Santa". Prin tragere la sorti, fiecare membru al unei familii, dintr-un mediu profesional sau dintr-o comunitate devine un Mos Craciun secret pentru o alta persoana, oferindu-i mici cadouri. In fiecare an, fundatia When You Wish Upon A Star organizeaza in scopuri caritabile o cursa speciala, iar participantii sunt deghizati in Mos Craciun.

Germania

Germania este tara din care provine traditia Craciunului si in care exista cele mai bune piete de Craciun din lume. Germanii sarbatoresc Craciunul incepand din 6 decembrie, odata cu Mos Nicolae, care vine sa le aduca ale sale cadouri intr-o sanie.

Nemtii au si o prajitura traditionala, "casa vrajitoarei", ce include pasta de migdale, pasca si fructe confiate.

Portugalia

In Ajunul Craciunului, toata lumea participa la "slujba cocosului" ("missa do galo") si fiecarui invitat la cina ii este oferita o portocala, in plus fata de cadourile traditionale. In soba sau in semineu arde un trunchi de maslin sau de castan, iar toti invitatii mananca "Bacahlau Cozido", batog cu varza, cartofi si ulei de masline. Urmeaza apoi 13 tipuri de desert, simboluri ale lui Iisus si cei 12 apostoli.

Catalonia

In regiunea spaniola Catalonia, pe 24 decembrie, "la nocha buena", seara de sarbatoare, este momentul in care regii-magi aduc cadouri copiilor. Nuga este cea mai apreciata prajitura de intreaga familie.

Spania

Ce fac milioane de spanioli in seara de 22 decembrie? Urmaresc cu sufletul la gura numerele extrase la Loteria De Navidad, celebra si extrem de populara loterie spaniola de Craciun. Fiecare participant are o sansa din sapte pentru a castiga un mic premiu, insa lozul cel mare contine unul dintre cele mai consistente premii din lume - 2,24 miliarde de euro. Aceasta loterie de Craciun - denumita si "Gordo de Navidad" si "Sorteo de Navidad" - este organizata in fiecare an din 1812.

Grecia

Cu ocazia Craciunului, grecii isi decoreaza casele cu o mica barca, emblema lor nationala. Pe 24 decembrie, oamenii merg la slujba si apoi mananca fructe uscate.

Pe 25 decembrie ei sarbatoresc si ziua mortilor. Cu aceasta ocazie, familiile merg la cimitir pentru a aduce omagii celor disparuti. Cadourile sunt aduse pe 1 ianuarie de sfantul Vasile.

Estonia

In fiecare an, de peste 350 de ani incoace, presedintele estonian declara "Armistitiul de Craciun". Apoi, toata lumea merge la sauna inainte de seara de Craciun, cand se mananca porc cu varza, paine si se bea bere. Apoi, pentru a imbuna spiritele, se lasa mancare pe masa si foc in vatra pana dimineata.

Polonia

In Polonia, se sarbatoreste sfantul Andrei (Andrzejki) cu o zi inainte de prima duminica a Adventului. Unele familii continua ritualuri traditionale, precum umplerea cu ceara a broastei unei usi sau punerea de paie sub fata de masa. Copiii canta colinde de Craciun pe strazi, unde sunt amplasate iesle ale Mantuitorului, construite pentru a avea doua etaje: unul pentru nasterea lui Iisus, altul pentru eroii nationali.

Italia

In Italia, Craciunul dureaza trei zile - din 24 decembrie pana pe 26 decembrie. In aceasta perioada, italienii ofera dulciuri membrilor familiilor, dar si vecinilor, colegilor si prietenilor. Cadourile sunt aduse de Mos Craciun, Bobo Natale sau Gesy Bambino. La Befana, o vrajitoare emblematica, preia stafeta pe 6 ianuarie - de sarbatoarea Regilor - si vine sa distribuie bomboane copiilor cuminti si bucati de carbune celor strengari.

Suedia

Suedezii isi decoreaza ferestrele cu sfesnice multicolore. Pe 13 decembrie, de Sfanta Lucia, se defileaza pe strazi si se mananca Lussekatter, briose cu sofran. Sfanta Lucia este patroana luminii. Sunt organizate procesiuni, in timpul carora participantii, imbracati in alb, tin in maini lumanari si defileaza in jurul scolilor si bisericilor. Potrivit legendei, sfanta Lucia purta pe cap o coroana de lumanari, care ii permitea sa continue sa ii hraneasca pe crestinii ascunsi in catacombele Romei antice.

In seara de Craciun, fiecare cadou este insotit de un mic sonet sau o strofa in versuri - o veche traditie suedeza.

Japonia

In Japonia, rezidentii nu celebreaza Craciunul, ci Anul Nou. Cu aceasta ocazie, o masa foarte rafinata este organizata in casa sefului familiei. Ingredintele, alese cu mare atentie, sunt in general urmatoarele: homar, vin de orez, paine cu peste, portocale, castane coapte. Mesele sunt decorate cu flori de crizanteme si frunze de feriga.

Canada

In Canada, are loc in fiecare an marea parada de Craciun, in timpul careia copiii pot sa se intalneasca cu Mos Craciun, caruia ii scriu din timp foarte multe scrisori. In seara de Craciun, canadienii pastreaza lapte si biscuiti pentru Mos Craciun, atunci cand acesta trece pe la casele lor.

Rusia

In Rusia, Craciunul e sarbatorit pe 7 ianuarie. Cu o zi inainte, oamenii merg la slujba la biserica, apoi servesc o masa traditionala, din care nu lipsesc gasca umpluta cu mere, votca si ceaiul. Apoi, sunt lasate firimituri de paine pe masa, pe timpul noptii, in memoria defunctilor. Copiii primesc cadouri in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, care le sunt aduse de Mos Gerila.

Statele Unite

Desi Ziua Recunostintei (Thanksgiving) este cea mai importanta sarbatoare nationala in Statele Unite, Craciunul are la randul lui un loc extrem de important. Cu aceasta ocazie, americanii isi decoreaza casele si cutiile pentru scrisori cu mici acadele in culorile alb si rosu. Apoi, ei degusta o specialitate ancestrala, celebrul "Egg Nog", un lichior cu oua batute, scortisoara si nucsoara, simbol al convivialitatii.

Finlanda

In Finlanda, Craciunul se celebreaza de mai multe ori. Intr-adevar, inainte de data de 25 decembrie, traditia cere ca familiile, comunitatile religioase, sportive, companiile si grupurile de prieteni sa organizeze mici petreceri impreuna. Finlandezii beau "Glog", un vin fiert traditional, aromat cu diverse condimente, iar tinerii danseaza si se distreaza. De Craciun, Mosul, venind din Laponia, trece pe la fiecare casa, cu sania trasa de reni, pentru a lasa cadouri pentru copii.

Mexic

Din 16 pana pe 24 decembrie, in sate, are loc sarbatoarea Posada. Organizati in grupuri mici, satenii trec de la o casa la alta pentru a cere ospitalitate. Este o modalitate de a recrea calatoria lui Iosif si a Mariei din Nazareth pana in Beetlem. In timpul festivitatilor, oamenii se roaga, reconstituie scena Nasterii Domnului, canta, iar copiii sunt invitati sa distruga celebrele "pinata" cu lovituri de bata, pentru a manca apoi dulciurile din interiorul acelor marionete.

Filipine

Filipine reprezinta una dintre cele mai insemnate tari catolice din Asia. In fiecare dimineata, in cele noua zile care preced Craciunul, credinciosii celebreaza mesa cocosului, denumita astfel pentru ca incepe la ora 04:00. In fiecare seara, in fata fiecarei case este aprins un "parol", un felinar in forma de stea, ce reaminteste de David, care i-a ghidat pe regii-magi.

Irlanda

In Irlanda, Mos Craciun primeste o bere Guinness, un pahar de whisky sau pateu cu carne. Irlandezii au sarbatoarea in sange: festivitatile incep in barurile locale inca din seara de 24 decembrie, pana cand se face ora pentru slujba de la miezul noptii. Sarbatorile continua pana pe 26 decembrie inclusiv, care este la randul ei o zi de sarbatoare - Stephen's Day. Irlandezii petrec acea ultima zi libera luand cina in familie, asistand la curse hipice sau continuand distractia in cluburi si baruri.

Franta

Celebra rulada "Buche de Noel" ("Buturuga de Craciun") ar proveni din Franta. Insa, timp de mai multe secole, francezii foloseau o altfel de buturuga, pe care nu o mancau. Ei puneau o buturuga veritabila in vatra, la intoarcerea de la slujba de la miezul noptii, alaturi de resturile celei pe care au ars-o cu un an in urma. Era o modalitate de a marca trecerea intr-un nou an.

Cenusa acelei buturugi speciale era pastrata, adeseori presarata cu sare, vin, aghiasma si chiar miere - pentru a fi dispersata apoi in diverse locuri din gospodarie, pentru a apara familia si a-i aduce prosperitate.

In schimb, celebra rulada este o prajitura delicioasa in forma unei buturugi traditionale, ornata cu mici decoratiuni de Craciun. Se spune ca a fost preparata pentru prima data de un cofetar francez la Paris in anul 1834.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15911
  • Thank you received: 5083
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .