Ce este discriminarea?

Orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta pe baza de rasa, nationalitate, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau apartenenta la o categorie defavorizata care are ca scop sau efect restrangerea sau inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor si a libertatilor fundamentale, ori a drepturilor recunoscute prin lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice.

De cate tipuri este discriminarea?

Discriminarea directa apare atunci cand o persoana este tratata mai putin favorabil decat o alta persoana in situatii comparabile din cauza originii etnice sau rasiale, a religiei ori credintelor, varstei, orientarii sexuale sau dizabilitatii. (Un anunt pentru un loc de munca in care se precizeaza ca nu sunt admise persoane cu dizabilitati).

Discriminarea indirecta se produce atunci cand un anumit criteriu sau procedura, practica aparent neutra ar putea dezavanta persoane in functie de rasa sau etnie, varsta, orientare sexuala, religie sau dizabilitate si nu poate fi justificata in mod obiectiv. (La un examen pentru ocuparea unei post, se foloseste o limba care nu este neaparat necesara pentru acel loc de munca. Testul ar putea exclude mai multe persoane a caror limba materna nu este aceea ceruta de angajator).

Ce este hartuirea?

Hartuirea este definita ca o un comportament nedorit care are ca efect violarea demnitatii unei persoane si crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. (Intr-o firma care se ocupa de amenajarea spatiilor verzi este angajat un tanar de etnie roma. Colegii lui fac sistematic glume referitoare la originea sa si spun bancuri cu romi. Tanarul se poate considera hartuit la locul de munca).

Ce este victimizarea?

Victimizarea este definita ca orice tratament advers, venit ca reactie la o plangere sau actiune in justitie cu privire la incalcarea principiului tratamentului egal si al nediscriminarii. (O tanara care este hartuita sexual de seful ei a depus o plangere impotriva lui in instanta. Din acel moment n-a mai fost inclusa in nici un program de perfectionare alaturi de ceilalti colegi de-ai ei).

Ce sunt masurile afirmative?

Sunt masurile care se iau pentru promovarea principiului tratamentului egal pentru o categorie, care, la un moment dat, se afla intr-o pozitie dezavantajoasa fata de majoritate. Ele sunt initiate pentru a oferi categoriei defavorizate o serie de avantaje cu scopul stabilirii unor sanse reale in accesul la anumite drepturi. Caracteristica principala a acestor masuri este aceea ca sunt bine determinate in timp, adica sunt stabilite pe o durata limitata. La finalul perioadei se presupune ca factorii care stabileau dezavantajele au fost eliminati.

Ce este adaptarea rezonabila pentru persoanele cu dizabilitati?

Spre deosebire de masurile afirmative care se iau facultativ pentru a compensa un dezavantaj al unui grup defavorizat, legislatia europeana impune in mod obligatoriu crearea de conditii de acces in sfera publica pentru persoanele cu dizabilitati fizice. (Aceasta insemna ca, in cazurile particulare in care se impune, angajatorii trebuie sa ia masurile necesare pentru a permite unei persoane cu dizabilitati sa aiba acces, sa participe sau sa promoveze la locul de munca sau sa beneficieze de instruire, cu exceptia cazului in care astfel de masuri ar presupune un efort disproportionat din partea angajatorului. Fara astfel de masuri care sa raspunda nevoilor lor, persoanele cu dizabilitati ar putea fi dezavantajate in asemenea masura, incat n-ar putea sa-si mai gaseasca slujbe).

Pentru a permite unei persoane cu deficiente de auz sa aiba acces la training, angajatul trebuie sa ii asigure un interpret.

Daca dupa un accident de munca, un angajat care presteaza o munca fizica este inapt pentru postul respectiv, angajatarul trebuie sa ii ofere instruirea necesara si un loc de munca adecvat, la birou.

Cine se ocupa de cazurile de discriminare in Romania?

• Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii;
• Instantele civile cand e vorba de obtinerea de despagubiri civile sau cele penale in cazul in care este vorba de infractiuni;
• Organizatii neguvernamentale.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) este organul de specialitate al administratiei publice centrale in subordinea Guvernului insarcinat cu aplicarea legislatiei anti-discrimnare in Romania.

CNCD-ul are atributii in urmatoarele domenii:

• Prevenirea faptelor de discriminare
• Medierea faptelor de discriminare
• Investigarea, constatatrea si sanctionarea faptelor de discriminare
• Monitorizarea cazurilor de discriminare
• Acordarea de asistenta de specialitate victimelor discriminarii

Descarcati:

• Procedura de solutionare a petiilor in CNCD
• Model de petitie

Dizabilitati fizice

Termenul handicap se refera la dezavantajul social, la pierderea si limitarea sanselor unei persoane de a lua parte la viata comunitatii la un nivel echivalent cu ceilalti membri. El descrie interactiunea dintre persoana cu dizabilitati si mediu.

Persoanele cu handicap sunt acele persoane carora mediul social, neadaptat deficientelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le impiedica total sau le limiteaza accesul cu sanse egale la viata sociala, potrivit varstei, sexului, factorilor materiali, sociali si culturali proprii, necesitand masuri de protectie speciala in sprijinul integrarii lor sociale si profesionale.

Dizabilitate. O definitie clara a dizabilitatii nu exista in legislatia internationala, iar in tarile din Uniunea Europeana acest termen este definit in mod variat in functie de modul in care este perceputa dizabilitatea (modelul medical vs. modelul social), de domeniile de reglementare juridica (legislatia antidiscriminare, legislatia din domeniul asistentei sociale etc).

Conceptul de sanse egale reprezinta rezultatul prin care diferite sisteme ale societatii si mediului, precum serviciile, activitatile, informarea si documentarea, sunt puse la dispozitia tuturor, in particular a persoanelor cu dizabilitati.

Egalizarea sanselor (crearea de sanse egale) defineste procesul prin care diferitele sisteme sociale si de mediu (infrastructura, servicii, activitati informative, documentare) devin accesibile fiecaruia si, in special, persoanelor cu handicap.

Termenul deficienta reunifica absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei functii (anatomica, fiziologica sau psihologica) a persoanei. Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, al unui accident, dar si al unor conditii negative de mediu.

Incapacitate desemneaza un numar de limitari functionale cauzate de deficiente fizice, intelectuale, senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu. Limitarile pot fi partiale sau totale si nu permit ca o activitate sa fie indeplinita in limitele considerate normale pentru o fiinta umana.

Conceptul cerinte educative speciale (CES) desemneaza acele necesitati educationale complementare obiectivelor generale ale educatiei si invatamantului, care solicita o educatie adaptata particularitatilor individuale si/sau caracteristicilor unei anumite deficiente de invatare, precum si o interventie specifica.

Termenul servicii de sprijin se refera la acele servicii care asigura atat independenta in viata de zi cu zi a persoanei cu handicap, cat si exercitarea drepturilor ei (dispozitive de asistare, servicii de interpretare, asistent personal, servicii de ingrijire comunitara, servicii de asistenta psihopedagogica si de specialitate pentru copiii cu deficiente integrati in scoala publica).

Protectia speciala cuprinde totalitatea actiunilor intreprinse de societate in vederea diminuarii sau chiar inlaturarii consecintelor pe care deficienta cauzatoare de handicap (considerata factor de risc social) o are asupra nivelului de trai al persoanei cu handicap.

Ce este modelul social de abordare a dizabilitatii?

La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este vazuta ca o problema a intregii societati. Aceasta presupune pregatirea si adaptarea continua in toate sferele vietii, pentru primirea si mentinerea acestor persoane in curentul principal al vietii sociale.

Modelul social agreat de UE presupune trecerea de la o conceptie strict medicala care explica dizabilitatea ca pe o problema personala cauzata in mod direct de o boala, un accident, ori o alta cauza de sanatate care poate fi tratata sau ameliorata prin interventii medicale, la identificarea si eliminarea discriminarii si a tuturor barierelor sociale. Aceasta schimbare presupune abordarea multidisciplinara in identificarea, cunoasterea si satisfacerea nevoilor si drepturilor persoanelor cu dizabilitati si responsabilizarea sectoriala a tuturor autoritatilor si domeniilor vietii sociale.

In acest fel se poate asigura efectiv abordarea problematicii dizabilitatii din perspectiva drepturilor omului, a principiilor eticii si solidaritatii sociale.

Care sunt domeniile in care societatea trebuie sa asigure sanse egale pentru persoanele cu dizabilitati?

• ingrijirea sanatatii
• educatie
• pregatire profesionala
• incadrare in munca
• viata sexuala obisnuita
• viata de familie integrala
• acces la cultura si informatie
• prezenta in comunitate si participare liber consimtita la viata comunitatii
• acces deplin in mediul comunitar si in cel natural
• posibilitatea de a calatori
• servicii cu caracter compensator in functie de tipul si gradul dizabilitatii
• acces la siturile culturale, la spectacole si la surse de divertisment
• acces la functiile politice si de conducere administrativa, pentru cei care dispun de capacitatea si performanta necesare
• acces la forurile mediatice, in vederea promovarii unei imagini pozitive, dar realiste

Ce este "adaptarea rezonabila" (reasonable accommodation)?

Conceptul de adaptarea rezonabila apare in Directiva Consiliului 2000/787EC si se refera la accesul pe piata muncii a persoanelor cu dizabilitati.

Articolul 5 al Directivei prevede ca pentru garantarea principiului egalitatii de tratament a persoanelor cu dizabilitati, va fi prevazuta o acomodare rezonabila. Aceasta insemna ca, in cazurile particulare in care se impune, angajatorii trebuie sa ia masurile necesare pentru a permite unei persoane cu dizabilitati sa aiba acces, sa participe sau sa promoveze la locul de munca, sau sa beneficieze de instruire, cu exceptia cazului in care astfel de masuri ar presupune un efort disproportionat din partea angajatorului.

Obligatia de a oferi o acomodare rezonabila nu trebuie confundata cu obligatia de a se conforma prevederilor privind accesibilitatea, sanatatea ocupationala si standardele de securitate.

Legislatie

• DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
• LEGE nr. 324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
• ORDONANTA Nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, repubicata in 2007

{jcomments off}