Statiunea de tratament balnear si recuperare a capacitatii de munca Covasna
Asezare geografica: Statiunea se afla la poalele versantului vestic al Muntilor Bretcului, in partea sudica a depresiunii Targu Secuiesc, la o distanta de 31 km de Sfantul Gheorghe si 60 km de Brasov.
Clima: Covasna are un climat de depresiune intramontana, cu veri racoroase si ierni reci. Temperatura medie anuala este de 7°C (media lunii iulie este de cca. 17°C, iar a lunii ianuarie, de aproximativ -5°C).
Tratament balneologic prin Casa Nationala de Pensii si Asigurari de Sanatate.
Str. Unirii nr.10, Covasna, jud. Covasna, cod 525200
Tel: 0267/340.407
0267/341.915
Hotelul Dacia dispune de 302 locuri de cazare din care 204 locuri clasificate la categoria 3 stele si 98 locuri clasificate la categoria doua stele. Asezarea geografica, configuratia geologica a regiunii si altitudinea de circa 560 m a statiunii conduc la dezvoltarea unui climat de tip subalpin caracterizat prin calmul atmosferic si prezenta aerosolilor cu o concentratie ridicata de ioni negativi. Cadrul natural din Covasna ofera o imensa bogatie de factori balneari si climaterici cu rol terapeutic. Principalii factori terapeutici ai zonei sunt: apele minerale carbogazoase, feruginoase, calcice hipotone si hipertone, respectiv mofetele cu emanatii de gaze usor radioactive.
Factori Naturali Terapeutici
Covasna este una dintre cele mai bogate statiuni din tara in ape minerale, cu o mare varietate a compozitiei fizico-chimice, aici gasindu se ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, clorurosodice, iodobromurate, feruginoase, arsenicale sau usor sulfuroase, cu o mineralizare totala de 3,2 - 22,4 g/l. Apele minerale de la Covasna sunt foarte bogate in acid carbonic de origine vulcanica: cca 2,5g/l. Un alt factor natural terapeutic specific statiunii il constituie mofetele (emanatii de gaze naturale, in principal, bioxid de carbon), folosite mai ales la tratamentul bolilor aparatului cardiovascular. Apele minerale se recomanda in tratamentul afectiunilor cardio-vasculare, ginecologice, cele ale aparatului locomotor, afectiunilor dermatologice, tulburarilor metabolice si ale sistemului nervos. Gazul de mofeta de la Covasna, cu un continut de 80-98% bioxid de carbon, are efect vasodilatator, reduce tensiunea arteriala, efectele sale fiind benefice pentru cord si pentru circulatia periferica. Mofetele se gasesc in bazele de tratament de la hotelul Covasna, Caprioara, Montana. Un alt factor terapeutic important il reprezinta bioclimatul de crutare, cu actiune putin solicitanta asupra sistemului nervos central si vegetativ, precum si a glandelor cu secretie interna.
In baza proprie de tratament oferim urmatoarele proceduri balneare:
- bai calde cu ape calde minerale;
- mofete;
- impachetari cu parafina;
- aerosoli si inhalatii;
- electroterapie de joasa, medie si inalta frecventa;
- hidroterapie (jacuzzi, dus subacval partial, bai galvanice) ;
- inhaloterapie;
- masoterapie si gimnastica medicala.
In baza de tratament a hotelului Dacia sunt asigurate proceduri pentru urmatoarele categorii de afectiuni:
- afectiuni cardio-vasculare: hipertensiune arteriala stadiul I si II, sechele in urma unui atac vascular cerebral, cardiopatie ischemica cronica dureroasa si nedureroasa, sechele de infarct miocardic la minimum 3 luni de la externare din spital, insuficienta mitrala si aortica compensata, valvulopatii, flebite superficiale si profunde, boala varicoasa, ulcer varicos, arteriopatii, tulburari circulatorii periferice;
- afectiuni metabolice - diabet zaharat;
- afectiuni ale sistemului neuropsihic-nevroze;
- afectiuni reumatice - reumatisme cronice degenerative si inflamatorii;
- afectiuni ginecologice - metroanexite, sterilitate.
Potential turistic
Statiunea Covasna este locul ideal pentru a imbina tratamentele specifice unei game vaste de afectiuni cu recrearea, drumetia si turismul. De aici puteti vizita numeroase obiective turistice ca de exemplu Lacul Sfanta Ana, orasul Brasov si cetatea dacica din vecinatatea statiunii. In timpul verii au loc o serie de manifestari folclorice specifice zonei ce constituie un important punct de atractie.
Zona turistica Brasov-Valea Prahovei; statiunile balneoclimaterice: Baile Tusnad, Malnas Bai, Balvanyos, Slanic Moldova si Slanic Prahova; zona turistica a Statiunii Cheia