Prezenta mea in China pentru implant cu celule stem
In luna septembrie a anului 2005, luam pentru prima oara contact cu clinica Xi Shan din Beijing. Auzisem de ea de la un baiat din Brasov care fusese acolo cu cateva luni inainte. Am cautat pe internet mai multe detalii si am descoperit ca era una din putinele clinici care lucrau cu celule stem si care imi oferea speranta ca voi putea merge iar; in plus aveau o lista impresionanta de pacienti iar costurile nu erau foarte mari.
Le-am trimis un mail cu diagnosticul meu si solicitarea de a ma programa cat mai repede pentru operatie. Cateva zile mai tarziu mi-au trimis raspunsul mult asteptat, in care spuneau ca au nevoie de un RMN pentru a-si face o idee despre leziunea pe care am suferit-o si in functie de acesta, imi vor spune daca pot face ceva pentru mine si ma vor programa. O luna mai tarziu am reusit sa fac RMN-ul si sa-l trimit, iar dupa inca o luna aveam programare pentru luna martie a anului 2006.
Cu cat se apropia mai mult data plecarii, cu atit eram mai emotionat. In sfirsit a venit si ziua plecarii - sambata18 martie (eram in Bucuresti de cateva zile deja) cand insotit de mama, sora, unchiul, matusa, cateva cunostinte si tata (care de altfel a si mers in China cu mine) am pornit spre aeroport. Aici am aflat ca zborul meu fusese anulat si numai datorita insistentelor noastre am fost transferati altei firme care avea un zbor catre China cateva ore mai tarziu. Zborul a decurs fara incidente si dupa 13 ore eram in China - duminica 19 martie - unde am fost asteptati la aeroport de un chinez amabil si care zambea tot timpul... ne-a condus la spital.
Am ajuns la spital o jumatate de ora mai tarziu (undeva la periferia Beijingului), o cladire 'comunista' care era in renovare si care nu atragea deloc atentia (nu era nimic care sa te duca cu gandul la un spital renumit unde veneau la tratament sute de pacienti din toate colturile lumii). Nu pot spune insa ca am fost dezamagit, deoarece doream atat de mult sa ajung acolo incat aceste detalii contau prea putin. Imediat ce ne-am instalat in camera ce ne fusese rezervata, au aparut o multime de medici si asistente care ne-au explicat regulile spitalului si mi-au recoltat sange pentru analize. A doua zi au urmat o noua serie de teste si am fost anuntati ca ziua urmatoare - marti 21 martie - o sa fim mutati, pentru operatie (aici faceau doar operatii pe creier) in alt oras, veste care nu ne-a picat prea bine.
In dimineata zilei de marti, am fost dusi la aeroport, de unde am luat avionul catre Quingtao (cred ca asa se scrie), o statiune turistica cu 2 milioane de locuitori permanenti, aflata la aproximativ 500 km de Beijing. Zborul a fost OK si in jurul orei 14 eram deja la spitalul unde urma sa aiba loc implantul cu celule OEC.
Spitalul de aici era situat tot la periferia orasului, dar spre deosebire de cel din Beijing acesta era nou. O cadire construita de curand, foarte inalta, unde pacientii din afara Chinei aveau rezervat etajul 9. Personalul era foarte dragut, iar pe linga numele chinezesti aveau cate un prenume englez pentru a ne fi mai uspor sa le retinem. A doua zi - miercuri 22 martie - dupa o serie de noi teste si un nou RMN, am fost anuntat ca operatia o sa aiba loc joi dimineata si sa fiu pregatit. In seara aceleiasi zile doctorul Huang a venit de la Beijing (era prima oara cand il vedeam) si ne-a spus ca el va conduce operatia iar daca avem nelamuriri in legatura cu interventia sa-l intrebam.
Joi dmineata in jurul orei 6 am fost dus in sala de operatie, unde am stat pana la pranz (operatia in sine a durat doar 2 ore, dar am fost tinut in sala pana a trecut efectul anesteziei). Aceasta interventie a constat in implantarea unui numar de 1.000.000 de celule OEC in locul unde aveam leziunea, implant care s-a facut pe cale chirurgicala printr-o incizie de 3-4cm de-a lungul coloanei. Aceste celule nu au fost luate de la mine, banuiesc ca se aflau in banca spitalului si dupa mai multe teste au decis ca sunt compatibil. Urmatoarele 2-3 zile am avut dureri mari in locul unde era taietura, dar odata cu trecerea timpului durerile au disparut si dupa o saptamana, doar cicatricea imi mai amintea de operatie.
Am mai ramas in China inca 3 saptamani, perioada in care am facut recuperare (acestea a constat in sedite zilnice de masaj cu o asistenta batrana si plictisita care facea tot posibilul sa termine cat mai repede, bicicleta si standing, dar conditiile in care se facea erau precare si daca ar fi sa ma plang de ceva pe toata perioada sederii mele in China, atunci recuperarea ar fi singurul lucru care mi-a dat motive) si am vizitat imprejurimile, iar pe data de 19 aprilie, la exact o luna de la plecare , eram inapoi in Romania.
Acum, la aproape 3 ani de la interventie, nu pot spune ca au fost imbunatatiri spectasculoase dar acestea au existat, destul de mici e adevarat, dar s-a vazut ceva in plus mai ales pe partea senzitiva. Oricum, nu regret ca am fost si m-as duce iarasi fara nici-o ezitare, deoarece consider ca sunt dator sa incerc orice noua procedura care apare si care m-ar putea ajuta, chiar daca aceasta este inca in stadiul de testare, iar daca nu m-as fi dus, as fi regretat.
