Leziune medulara - TVM: Transplant cu celule stem si OEC in Beijing

Am invatat in ultimii 4 ani din viata mea o mie de lucruri, m-am schimbat radical si asta pentru ca zilele mele se scurg incercand sa ma adaptez vietii intr-un carucior cu rotile.

Ma numesc Luminita, sunt din Targoviste, am 32 de ani si sunt supravietuitoarea unui foarte grav accident, nu exagerez cu nimic daca ma consider asa. Grav pentru ca masina pe care o conduceam s-a izbit violent de parapetul ce desparte sensurile de mers ale autostrazii Budapesta - Viena. M-am rostogolit zeci de metri, m-am oprit abia cand totul era un morman de fiare si eu aproape inconstienta. La cateva minute dupa ce am fost scoasa din masina am intrat in coma si dusa la spitalul Sf. Stefan din Budapesta. Mi s-au dat sanse de supravietuire 30% si am fost operata pe coloana la vertebrele C5 si C6 unde mi s-a pus grefon osos si placuta metalica. Diagnosticul a fost 'Fractura cominutiva', in consecinta tetraplegie. M-am trezit din coma dupa cateva zile, dar am continuat sa respir cu ajutorul aparatelor.

La 3 saptamani dupa accident am fost adusa in tara, la spitalul Floreasca, unde am cunoscut ce inseamna indiferenta personalului medical de acolo si umilinta. Dupa 8 luni continue de spitalizare m-am intors acasa si am inceput un program de recuperare. M-am perindat prin mai multe centre dar nu am progresat foarte mult. Abia cand am inceput sa gasesc informatii despre implantul cu celule stem am sperat in vindecare.

Cu foarte mari eforturi si ajutor din partea unor oameni minunati am strans cei 17000 de euro necesari calatoriei in China si operatiei, iar in decembrie 2007 am fost pacienta acestei clinici din Beijing. O experienta destul de istovitoare, drumul de aproximativ 18 ore, suferinta de dupa interventia chirurgicala care este infiorator de dureroasa, acceptarea tratamentului de recuperare... toate mi-au luat 10 ani din viata.

Am plecat spre Beijing in 4 decembrie impreuna cu mama mea. Pentru cei ca mine, sa stai in carucior atatea ore te lasa fara aer. De oboseala si dureri nu mai puteam nici macar sa respir, am facut o escala de 5 ore in Germania si nu am crezut ca voi rezista pina la capat. As fi vrut doar sa ma intind undeva, chiar si pe jos. Aerul nu-mi mai ajungea si simteam cum ma sufoc, iar privirea disperata a mamei, neputincioasa in situatia aceea, ma facea sa sufar mai tare decat sufeream de oboseala. Am ajuns la hotelul din Beijing unde a trebuit sa ma cazez 3 zile, la exact 24 de ore de cand plecasem de acasa si de cand stateam in carucior.

La internarea in spital am fost preluata de doi medici care s-au ocupat de mine pe toata perioada sederii in clinica. Dupa ce mi s-a facut RMN-ul, unul din ei a venit la mine si mi-a explicat ca maduva este afectata destul de mult si nu se pot pronunta asupra sanselor de refacere. A fost alegerea mea sa fac totusi operatia.

Au urmat testele premergatoare operatiei, am fost mutata in spital, iar pe 10 decembrie la ora 13.00 am fost operata de dr. Huang. Era a noua interventie pe care o faceam – oare de aceea m-am comportat ca si cum n-ar fi fost totusi o chestie inspaimantatoare? De obicei, cand apareau brancardierii, intram in panica si simteam inima ca vrea sa plesneaca. In schimb, de data asta, am intrat in sala ca si cum urma sa servesc o cafea cu vreo prietena. Mi s-a pus branula, s-a administrat ceva pe vena, am mai vazut masca de oxigen pe fata si in 3 secunde am intrat intr-un somn de 5 ore.

Profesorul Huang mi-a facut o incizie prin care mi s-au implantat 2 milioane de celule stem, iar la cateva ore dupa operatie deja spasticitatea scazuse cu 50%. Mi s-a parut minunat, pentru ca spasticitatea mi se pare cel mai greu lucru cu care eu lupt, mai greu decat boala in sine. Prin punctii lombare mi s-au mai administrat alte 2 milioane de celule,din cele de tip shwan. La fiecare doua zile eram testata, cautau semne ale evolutiei sau poate efecte adverse ale implantului.

Ceea ce-mi voi aminti cel mai bine din aceasta experienta este durerea de dupa implant care m-a chinuit multe zile, ceva infiorator, mai ales cand trebuia sa schimb pozitia in pat si m-a facut sa-mi doresc sa mor, pentru prima oara de cand eram bolnava. Am reactionat totusi foarte bine la tratament, nu au fost complicatii si dupa 3 zile mi s-a permis sa stau in carucior. Recuperarea a inceput imediat, constand in acupunctura, masaj, kinetoterapie si sedinte de bioenergie.

Facuta in stilul lor caracteristic recuperarea a functionat, in sensul ca eram mult mai relaxata, stateam mult mai bine in carucior, iar bratele erau mai puternice. Dupa sedinta de bioenergie se vedea cel mai bine cum musculatura se relaxa, chiar daca procedeul era dureros. 'Dr. Durere' cum ii spunem noi, ma apasa cu degetele in cap si ma strangea pana la lacrimi. Dar efectul era imediat, din pozitia 'genunchi la piept' reusea sa-mi intinda picioarele fara prea mare efort si asa ramaneau ceasuri bune.

Acupunctura mi-a stimulat sistemul nervos si intr-un anumit punct chiar s-a simtit cum am reactionat la intepatura. Se infigeau ace in brate, picioare si burta, zilnic in sedinte de cate 30 de minute.

Electroterapia n-am prea inteles eu ce fel era, dar din putina engleza pe care o vorbesc cei de-acolo am priceput ca e terapie stimulatoare pentru musculatura si nervi. Cam ceea ce se face si in spitalele de-aici din tara.

Cine poate, are posibilitatea sa lucreze la bicicleta electrica, dar n-a fost cazul meu. Tot din cauza spasticitatii.

Dupa o luna am parasit spitalul, de data asta infricosata stiind ce inseamna drumul de atatea ore catre casa.

Cand am ajuns in patul meu am simtit ca ma ridic la cer. Nu eram sigura ca e adevarat. Trecusem cu succes prin 'tunelul vietii mele', cum spun eu. Din pacate la 3 saptamani dupa ce ne-am intors, musculatura a inceput sa se incordeze si am revenit la rigiditatea de dinainte.

De la intoarcerea acasa urmez un program de recuperare, asteptand sa vad rezultate. Si incet, dar sigur, le voi vedea. Eu cred cu tarie ca daca nu renuntam, putem! Cum spune un prieten, inainte ca rusii. De va trebui sa mai trec prin asa ceva, am s-o fac, pentru ca dorinta de a merge din nou e prea puternica si eu sunt prea hotarata sa ma intorc in trecut, macar cu 5 secunde inainte de ruperea firului.

Totul pus cap la cap aduce concluzia urmatoare: 'poate timpul sa rezolve cate ceva din problemele pe care le am, dar cu siguranta nu a fost in van atata efort si suferinta. Si nici ajutorul celor din jurul meu nu va ramane nerasplatit. Dumnezeu are grija sa aleaga pentru fiecare calea cea mai buna, calea spre lumina'.

Adauga comentariu