Dorim drepturi si sanse egale, nu mila!

Omul are nevoie de sanse nu de caritate

Omul are nevoie de sanse nu de caritate, iar pentru a-si valorifica sansele noi credem ca el are nevoie de educatie, stimulare, apreciere si respect.

Societatea, al carei echilibru si coeziune sunt determinate de valorile morale si de exercitiul libertatii, are datoria de a coopera la eliminarea sau reducerea efectelor dizabilitatii in viata unora dintre membrii sai, adica a unei minoritati mai greu vizibile. Societatea, in ansamblul ei, trebuie sa fie constienta ca, in viata oricaruia dintre componentii sai poate sa survina, oricind, o deficienta.

Mass-media prezinta adesea dizabilitatea ca pe o problema de caritate si filantropie si nu ca un subiect de respectare a drepturilor fundamentale ale omului si a principiilor acestora.

Toti suntem diferiti, prin abilitatile fizice, psihice si rationale, insa toti suntem egali in fata vietii si a lui Dumnezeu. Oamenii sunt fiinte morale, deci libere si responsabile, avand prin urmare puterea de a-si depasi singure problemele. Trebuie doar sa ne pastram credinta, speranta si iubirea. Dar, cea mai mare dintre ele, este iubirea.

Dizabilitatea este o problema juridica, de drepturi ale omului si cetateanului, este un obiect al eticii.

Dizabilitatea reprezinta afectarea uneia sau a mai multor functii esentiale ale fiintei umane, de natura sa diminueze libertatea de expresie sau de actiune a acesteia. In cazul persoanelor cu dizabilitati, exercitarea drepturilor omului trebuie sa conduca la eliminarea integrala sau la reducerea incidentei dizabilitatii, in functie de caracterul si gradul acesteia, de activitatea asumata de subiect, etc.

Toti oamenii sunt nascuti liberi si egali, in demnitate si drepturi. Persoanele cu dizabilitati au demnitate si valoare sociala, la fel ca toti ceilalti oameni. Dorim, in primul rand, o societate incluziva, in care statutul de cetatean sa devina o realitate, pentru toata lumea.

Atitudinea societatii trebuie sa fie una de sprijin adecvat, pentru a ne asigura drepturi si sanse egale de afirmare, in viata individuala si sociala si nu cea de mila sau de ingrijire permanenta (similara celei acordate bolnavilor).

Dizabilitatea este o problema a intregii societati. Aceasta presupune pregatirea si adaptarea continua in toate sferele (sectoarele) vietii, pentru primirea si mentinerea acestor persoane in curentul principal al vietii sociale.

Toate autoritatile nationale/locale sunt responsabile pentru includerea sociala a persoanelor cu dizabilitati, aceasta fiind un obiectiv principal al politicilor sociale, familiale, educationale a tuturor factorilor implicati (inclusiv ONG-urile persoanelor cu dizabilitati). Conditia fundamentala a oricarei actiuni pozitive a societatii o reprezinta eliminarea izolarii persoanelor cu dizabilitati, prin mijloace si metode care sa confere caracter benefic interactiunii dintre cei izolati si mediul social. O societate care include persoanele cu dizabilitati este o societate mai buna pentru toti.

Egalizarea sanselor presupune ca societatea are datoria de a asigura egalizarea sanselor tuturor oamenilor, inclusiv a celor cu dizabilitati. Societatea trebuie sa beneficieze de experienta de viata si de valoarea umana a fiecarei persoane, inclusiv a celei cu dizabilitati. Diversitatea umana este o resursa si o valoare sociala importanta. O exemplificare a acestei idei este faptul ca rampele care permit accesul persoanelor in carucioare rulante se dovedesc folositoare si altor utilizatori (de pilda persoanelor care insotesc carucioare cu copii mici).

Dreptul la viata independenta si la autoderminare

In prezent, in Romania persoanele cu dizabilitati beneficiaza in principal de anumite drepturi si facilitati, in conformitate cu Legea 448/2006 actualizata. Aceasta lege are multe omisiuni, face diferente intre persoanele cu dizabilitati in functie de varsta si deficienta cauzatoare de handicap, nu elimina barierele existente si nu previne aparitia altor bariere, cu care se pot confrunta persoanele cu dizabilitati: educationale, acces la bunuri si servicii, locuri de munca, viata independenta etc.

In problematica dizabilitatii se sesizeaza inca o lipsa de colaborare, intre diferite organisme guvernamentale. Schimbarile promovate, la nivelul autoritatilor si institutiilor care se ocupa de problematica persoanelor cu dizabilitati, nu sunt suficiente, pentru a determina o schimbare la nivel comunitar si social larg.

Bariere si probleme de ordin general

In Romania, persoanele cu dizabilitati nu sunt inca respectate, ca persoane cu drepturi egale si nu li se recunoaste, pe deplin, valoarea si demnitatea umana. In acest moment, persoana cu dizabilitati se confrunta cu o serie de handicapuri create de societate. Drepturile fundamentale sunt incalcate, nu prin modul in care sunt formulate si stipulate in legislatie ci prin imposibilitatea de a avea acces real la ele. Persoanele cu dizabilitati constituie un grup defavorizat, marginalizat si nu de putine ori supus discriminarii.

Constiinta si perceptia sociala continua sa fie dominate de "modelul medical" - dizabilitatea deriva numai de la individul in cauza, este adesea echivalata cu o boala - modelul "milei (caritativ-filantropic) si cel al cetateniei reduse". Convingerea larg raspandita este ca persoanele cu dizabilitati sunt persoane limitate, fara posibilitati de a invata si participa la activitati importante, ca atare ele sunt considerate dependente. Adeseori persoanele cu dizabilitati sunt apreciate numai prin prisma productivitatii lor sociale. Alte atitudini frecvente sunt indiferenta, dispretul ori teama fata de problematica dizabilitatii.

Persoanele cu dizabilitati nu au inca o voce adecvata, la nivelul proiectarii politicilor sociale si nu li se acorda inca locul cuvenit, ca participanti si decidenti in elaborarea strategiilor de dezvoltare ale societatii. Ele fie nu sunt consultate, fie nu li se accepta sau nu li se integreaza punctele de vedere, fie nu sunt informate deloc.

Persoana individuala nu isi cunoaste, de multe ori, drepturile si interesele, se simte singura, izolata. Sunt putine organizatii care orienteaza individual, pe cei care au dizabilitati.

Mass-media prezinta adesea dizabilitatea ca pe o problema de "caritate si filantropie", si nu ca un subiect de respectare a drepturilor fundamentale ale omului. Desi a inceput promovarea la nivel local si national a imaginii corecte si in general a politicii adecvate fata de persoanele cu dizabilitati, asigurarea identitatii lor personale, a autonomiei, a participarii la viata sociala productiva, la cea culturala, de timp liber etc., nu sunt inca realizate la nivelul standardelor internationale - nici la nivelul politicilor, nici la cel al atitudinilor si practicilor sociale.

Pregatire profesionala si angajarea in munca

Obtinerea unei munci calificate este conditionata de accesul persoanelor cu dizabilitati la structurile de educatie, de orientare si formare profesionala. Sistemul de pregatire profesionala si nomenclatorul de meserii sunt anacronice. Nomenclatorul risca sa nu valideze oficial pregatirea profesionala in specialitati - pe care acest document nu le prevade.

La ora actuala, in Romania, au loc de munca doar 27.654 de persoane cu dizabilitati dintr-un total de 700.736 de persoane, conform datelor statistice DPPH prezentate de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Legea actuala nu-l face interesat efectiv pe angajator, ci-l determina sa plateasca o amenda si sa refuze angajarea. Majoritatea facilitatilor se acorda unitatilor protejate existente si acreditate, dar nu se acorda nici o facilitate pentru infiintarea si functionarea timp de 6-12 luni a altor unitati protejate.

Serviciile comunitare sunt inca in faza incipienta de dezvoltare. Cele oferite de organizatiile persoanelor cu dizabilitati sunt insuficient promovate si valorizate. Exista norme legislative rigide si excesiv birocratice - ca de pilda cele legate de obtinerea autorizatiilor de functionare, reglementarile legislatiei contabile - care impiedica sau limiteaza nejustificat dezvoltarea acestor servicii.

Este cunoscuta lipsa unei finantari coerente si durabile pentru serviciile furnizate de ONG-uri. Lipsesc servicii esentiale, necesare mai ales in cazul persoanelor in viata carora un handicap a survenit la varsta adulta.

Media persoanelor cu dizabilitati angajate in Uniunea Europeana, conform aceluiasi studiu este de 45,8%, insa autorii arata ca exista diferente mari intre state. Rata angajarii este cea mai scazuta in Romania, Irlanda si Grecia, in timp ce Finlanda, Luxembourg si Danemarca au 70% dintre persoanele cu dizabilitati incluse pe piata muncii.

Lege buna, dar nu se aplica

Legislatia e buna, insa ea nu se aplica asa cum ar trebui, mai ales la nivel local, iar sistemul de protectie a persoanelor cu dizabilitati este, in acest moment, haotic, nemanageriat, nestructurat, nefinantat, nesustinut de restul legislatiei in vigoare (bugetul de stat, legislatia din sanatate, educatie, administratie locala, fiscalitate etc.).

Numarul total al persoanelor cu handicap din Romania in decembrie 2013, era de 709.216, rata persoanelor cu handicap raportata la populatia tarii fiind de 3,67%, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.

Din totalul persoanelor cu handicap, 97,6% (683.007 persoane) se aflau in ingrijirea familiilor si/sau traiau independent (neinstitutionalizate) si 2,4% (16.773 persoane) se aflau in institutiile publice rezidentiale de asistenta sociala pentru persoanele adulte cu handicap (institutionalizate), coordonate de MMFPSPV, prin Directia Protectia Persoanelor cu Handicap.

Femeile reprezentau 53,88% din totalul persoanelor cu handicap, iar numarul persoanelor cu varsta de peste 50 ani reprezenta 65,70% din totalul persoanelor adulte cu handicap.

Din centralizarea datelor pe grupe de varsta a rezultat ca 64,25% erau persoane cu varste cuprinse intre 18-64 ani (410.377 persoane) si 35,75% aveau peste 65 ani (228.340 persoane), in total persoane adulte cu handicap.

Numarul persoanelor cu handicap grav reprezenta 33,43% din total (fata de 33,54% la 31 decembrie 2012), cele cu handicap accentuat 54,20% (fata de 54,10% la 31 decembrie 2012), iar cele cu handicap mediu si usor 12,37% (fata de 12,36%).

La finele lunii martie, numarul institutiilor publice de asistenta sociala pentru persoanele adulte cu handicap era de 389 (fata de 398 la 31 decembrie 2012), dintre care 330 rezidentiale (fata de 336 la 31 decembrie 2012) si 59 nerezidentiale - de zi (fata de 62 la 31 decembrie 2012). O treime din institutiile rezidentiale sunt centre de ingrijire si asistenta, avand 6.136 de beneficiari, respectiv 36,59% din numarul total de 16.773 persoane aflate in institutiile rezidentiale.

Un numar semnificativ de beneficiari exista si in cele 52 de centre de recuperare si reabilitare neuropsihiatrica, respectiv 5.328 persoane.

dizabilitate-info

Actuala strategie a executivului, este teorie neimplementata, neevaluata si deci, neadaptata la conditiile de astazi. Persoanele cu dizabilitati nu se regasesc explicit in programul guvernului si vor trebui sa lupte in continuare pentru drepturi ca accesibilitati, sistemul de acordare a dispozitivelor medicale, accesul la educatie, dar si la servicii sociale decente macar.

Problemele se afla insa in vizorul DPPH. Noua conducere spune ca este nevoie de timp pentru realizarea reformei, mai ales ca principala piedica este mentalitatea gresita a oamenilor. Cat despre solutiile fundatiilor, acestea vizeaza programe de recuperare medicala, servicii de angajare si integrare sociala, dar si terapie pentru copii si tineri cu dizabilitati si ateliere protejate pentru adulti, unde acestia invata o meserie.

Schimbarea atitudinilor

Este necesar sa se actioneze pentru a creste gradul de constientizare a societatii romanesti, in legatura cu persoanele cu dizabilitati, cu drepturile, nevoile, potentialul, valoarea si contributia acestora. Actiunile trebuie sa vizeze elaborarea unor programe de educatie publica, care sa fie puse in aplicare in invatamantul preuniversitar si universitar si care sa fie implementate de "agenti ai schimbarii" - organizatiile neguvernamentale in domeniu.

Trebuie sa se desfasoare o campanie publica nationala, de constientizare a societatii romanesti in problematica dizabilitatii. Sunt necesare actiuni pozitive, afirmative, in favoarea persoanelor cu dizabilitati, in toate sferele vietii sociale. Mass media poate promova principiilele sanselor egale si ale incluziunii, prin aducerea in lumina in special a politicienilor, a reprezentantilor ONG-urilor si a jurnalistilor care cunosc aceste concepte si care pot ajuta opinia publica sa isi formeze o imagine corecta, din punctul de vedere al atitudinii fata de persoanele cu dizabilitati.

Comentarii 

Postat la
%b %15, %2011
Postat de
ciprian
Asa DA
Asa Da, asta trebuie sa gandeasca societatea in raport cu persoana care are o infirmitate dobandita sau din nastere. "Societatea, in ansamblul ei, trebuie sa fie constienta ca, in viata oricaruia dintre componentii sai poate sa survina, oricind, o deficienta."
Mentalitatile oamenilor sunt greu de schimbat, insa nu imposibil. Mai multa informatie si reportaje din viata acestor oameni cu nevoi speciale, care in ciuda dizabilitatii dovedesc ca SE POATE, trebuie aratat la TV, nu doar cazuri de copii sau tineri bolnavi care solicita sprijin financiar pentru diverse operatii sau tratamente.
Din aceasta cauza societatea si oamenii in general, nu observa talentele unor cetateni care sunt in scaunul cu rotile dar care nu renunta la lupta pentru o supravietuire independenta, intemeierea unei familii si la o viata decenta fara a fi stigmatizati de cei cu probleme de sanatate.
Punandu-i pe toti intr-o situatie asemanatoare, se propaga ideea de mila si caritate, concept gresit pentru cei care nu au timp sa si gandeasca altfel.

Adauga comentariu

Codul de securitate
Actualizează