Celulele embrionare interzise in EuropaCelulele susa destinate cercetarilor stiintifice nu vor fi brevetate in Europa daca au fost obtinute prin distrugerea embrionilor umani, a anuntat, vineri, Oficiul European de Brevete (OE.

Camera de apel a OEB a respins, joi, recursul unui institut american de cercetare, Wisconsin Alumni Research Foundatioin (WARF), care a cerut, inca din 1995, sa i se acorde un brevet european care sa-i protejeze metoda de stocare pe termen lung a celulelor susa prelevate din embrioni umani. Aceasta metoda este brevetata in Statele Unite.

OEB, care are sediul la Munchen si acorda brevete pentru 34 de state europene, a refuzat, in 2004, sa acorde acest brevet institutului american. WARF si James Thomson, cercetatorul in biologia celulara care a inventat aceasta metoda, au facut recurs, dar nu au avut castig de cauza.

In noiembrie 2007, James Thomson a fost extrem de mediatizat in lumea stiintifica prin lucrarile sale care au condus la obtinerea de celule susa ce au fost prelevate din epiderma umana si nu din embrioni.

Pentru a respinge cererea de eliberare a brevetului inaintata in 1995, juristii OEB s-au bazat pe faptul ca CBE - Conventia privind eliberarea brevetelor europene - interzice "folosirea embrionilor umani in scopuri industriale si comerciale".

Sursa: Mediafax

Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.