Primul transplant cu celule stem stocate in RomaniaBanca de celule stem Biogenis va realiza primul transplant cu celule stem stocate intr-o banca din Romania. Potrivit unui comunicat de presa, inca din 2011 banca de celule stem ajuta o familie sa gaseasca o solutie pentru vindecarea unuia dintre copii, bolnav de leucemie acuta mielomonoblastica M4.

La nasterea celui de-al doilea copil au fost deja recoltate celule stem. Acestea au fost utilizate in incercarea de a trata copilul bolnav.

De altfel, proba recoltata si stocata la Bucuresti a fost analizata de Institutul Clinic Fundeni, existand o compatibilitate de 90%, ceea ce o califica pentru un posibil transplant.

"Se doreste realizarea transplantului in Romania, la unul dintre cele trei centre de transplant acreditate si specializate in aceasta procedura (Institutul Clinic Fundeni, Timisoara, Targu Mures), banca de celule stem fiind in acelasi timp pregatita si pentru un transplant in Ungaria sau Polonia. Pana in prezent au mai fost realizate cu succes alte 10 transplanturi cu celule stem", a declarat Cristian Lacraru, director de comunicare la Biogenis.

Mama copilului bolnav urmeaza sa nasca in cateva zile, moment in care celulele stem vor fi din nou recoltate cu scopul de a le folosi alaturi de prima proba, pentru mai bune rezultate ale transplantului. Primul copil se afla, in prezent, in remisie. In opinia specialistilor, este momentul ideal pentru realizarea unui transplant cu celule stem.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.

Adauga comentariu

Security code
Refresh