vas-de-sangeO echipa medicala suedeza a realizat in premiera grefarea cu succes a unei vene "personalizate" in prealabil cu celule stem de la pacienta care a suferit transplantul, se arata intr-un articol publicat in The Lancet si mentionat de AFP.

Pentru aceasta interventie a fost prelevat un segment de 9 cm din vena iliaca a unui donator decedat. Segmentul a fost pregatit prin eliminarea tuturor celulelor, ramanand doar un tub alcatuit dintr-o retea de proteine.

Apoi celulele stem provenite din maduva osoasa a fetitei de 10 ani care urma sa primeasca grefa au fost "insamantate" pe retea. Dupa doua saptamani, portiunea astfel pregatita i-a fost transplantata pacientei, care suferea de obstructia venei porte (care aduce la ficat sange incarcat cu substante nutritive rezultate in urma absorbtiei intestinale).

Aceasta procedura, chiar daca este costisitoare si dureaza mult pana sa fie aplicata, da persoanei care primeste grefa posibilitatea de a renunta la tratamentul imunosupresiv, care se face toata viata pentru a evita respingerea elementului transplantat.

Echipa suedeza de la Universitatea din Goteborg care a realizat interventia a fost totusi nevoita sa efectueze un al doilea transplant aceleiasi paciente dupa un an, recurgand la aceeasi tehnica, ca urmare a micsorarii primei grefe. "Pacienta se simte bine de atunci, merge din ce in ce mai mult, 2-3 km, si face exercitii usoare de gimnastica", potrivit unui comunicat din The Lancet.

"Este important ca nu a dezvoltat anticorpi impotriva grefei, desi nu urmeaza niciun tratament imunosupresiv", adauga comunicatul. Prin aceasta tehnica, pacienta a fost scutita de "traumatismul" prelevarii din propria vena pentru realizarea bypass-ului, arata doi cercetatori de la University College din Londra.

Insa costul ridicat si timpul necesar pentru pregatirea grefelor constituie o frana in dezvoltarea rapida a acestui tip de transplant. Sunt necesare si alte cercetari pentru confirmarea acestei cai de interventie, mai spun cei doi cercetatori britanici.

Anuntul confirma importanta terapeutica a celulelor stem. In luna noiembrie a anului trecut, o alta echipa suedeza anuntase succesul unei grefe de trahee, realizata insa din material artificial, dar 'imbogatita' tot cu celule stem de la pacientul supus transplantului.

Sursa: InformatiaMedicala

Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.

Adauga comentariu

Security code
Refresh