Experiment medical reusit la Bucuresti. Un caine maidanez, adoptat de un veterinar, poate deschide un nou drum in medicina din Romania. Animalul este primul beneficiar al unei interventii de implantare de celule stem, pentru a fi tratat de gonartorza, o afectiune care il impiedica sa se miste. A fost o operatie in premiera la noi, insa astfel de tratamente sunt aplicate de ceva timp in strainatate. In Statele Unite, de pilda, interventiile de acest tip se fac si in cazul oamenilor.
Bibi este catelul care a beneficiat de aceasta interventie in care i-au fost injectate celule stem. Urmele operatiei inca se vad, dar fara aceasta procedura catelul nu ar fi putut merge, iar stapanul ar fi trebuit sa ii dea in continuare medicamente pentru a-i alina durerile. Acum aproape doua luni medicii au decis sa-l spuna unei operatii experimentale. Ceea ce a urmat i-a uimit chiar si pe ei.
"In momentul in care am facut radiografia de control, dupa 53 de zile in momentul in care aparea imaginea pe monitor nu am mai respirat. Mie mi s-a facut pielea de gaina", povesteste dr. Iuliana Ionascu, medic veterinar.
Cartilagiul se refacuse, iar cainele se putea misca fara durere. Aceasta operatie a fost realizata in premiera in Romania, dar in alte tari tratamentele de acest tip au avansat mult mai mult. In Statele Unite chiar s-a trecut la operatii pe oameni.
"Se fac tratamente pentru a vindeca sau ameliora artrozele, acele suferințe cronice articulare, fie ca este vorba de articulatii de genunchi sau de umar in care se injecteaza celule stem obținute din tesutul adipos", spune dr. Dana Jianu, presedintele Societatii de Medicina Regenerativa.
"Am urmarit acei pacienti dupa un an dupa ce le-au fost injectate celule stem si analizele au aratat ca in cazul tuturor pacientilor cartilagiul a crescut la loc si ei nu mai au simptome si nu mai au nevoie de operatie. Este o revolutie", declara dr. Alt Eckhardt, co-presedintele Consiliului Stiintific al Societatii de Medicina Regenerativa.
Operatiile de acest tip s-au realizat pana acum cu celule stem extrase din tesutul adipos. Medicii mai trebuie sa descopere si mecanismul prin care pot directiona celulele stem acolo unde este nevoie de ele.
"Ce se incearca in lume este sa-i creez conditiile ca aceasta celula care are asa un potential mare sa se diferentieze in celula de care tu ai nevoie. La infarct am vrea sa inlocuim celulele bolnave cu celule normale, care sa functioneze, sa contracte", spune acad. Maya Simionescu, directorul Institutul de Biologie si Patologie Celulara "Nicolae Simionescu".
Medicii estimeaza ca in zece ani, 20% din procedurile realizate de doctori vor fi reprezentate de medicina regenerativa. Adica propriul organism se va reface cu ajutorul celulelor stem.
Sursa: digi24.ro
Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.