Zavos a clonat 14 embrioni umaniUn doctor american de origine cipriota sustine ca a reusit sa cloneze 14 embrioni umani si ca a implantat 11 dintre ei in uterele unor paciente, informeaza publicatia Independent, care precizeaza insa ca niciunul dintre embrioni nu a supravietuit destul de mult pentru a obtine "o sarcina viabila". Dr. Panayiotis Zavos a declarat ca a realizat aceste lucruri intr-un "laborator secret dintr-o tara pe care nu a dezvaluit-o".

Doctorul sustine ca a implantat cei 11 embrioni in uterele a patru paciente: una era din Marea Britanie, in timp ce celelalte erau din SUA si o tara neprecizata din Orientul Mijlociu.

Zavos a afirmat ca, desi incercarile sale au esuat de aceasta data, "va fi posibil sa sa obtina o fiinta umana clonata in urmatorul an sau doi daca eforturile se vor intensifica".

Acesta este "primul capitol in incercarile mele serioase de a produce un copil clonat: nu exista nicio indoiala legata de acest lucru, si poate ca nu eu voi fi cel care o va face, insa copilul clonat este aproape. Nu exista nicio indoiala ca nu se va intampla", a spus Zavos.

"Nu suntem presati sa obtinem un copil clonat. Ceea ce ne preseaza este sa obtinem un copil clonat care este sanatos", a declarat medicul.

Independent precizeaza ca implantarea de embrioni clonati in uter reprezinta o infractiune in numeroase tari, inclusiv in Marea Britanie. Clonarea pare sa fi avut loc intr-o tara din Orientul Mijlociu, unde nu este ilegala, iar un documentarist a filmat intregul proces.

Zavos sustine insa ca eforturile sale nu urmaresc sa realizeze clone pe scara larga ci sa ajute cuplurile care sunt afectate de infertilitate. "Nu suntem interesati sa realizam clone ale lui Michael Jordan si Michael Jackson. Cei bogati si faimosi nu participa la munca noastra", a spus medicul de origine cipriota.

Sursa: HotNews.ro

Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.

Adauga comentariu

Security code
Refresh