cumulul pensiei cu salariul este permis pentru asistentii personali din 2026Cumulul pensiei cu salariul va continua si in 2026, inclusiv pentru functia de asistent personal, deoarece Guvernul a prelungit prin ordonanta de urgenta suspendarea interdictiei de cumul pentru personalul bugetar, cu prioritate in domenii critice (sanatate, educatie), iar aceasta suspendare a fost extinsa pana la 31.12.2026.

Cumulul pensiei cu salariul va fi permis pentru asistentii personali, la fel ca pentru alti angajati din sectorul public, conform reglementarilor care prelungeste, prin prorogare, cumulul pensie-salariu la stat. Asistentii personali, fiind angajati din sectorul public, pot cumula pensia cu salariul si trebuie sa aleaga intre a fi pensionari sau angajati.

Legea Speciala nr. 448/2006, care reglementeaza drepturile asistentului personal, nu a fost modificata si permite in continuare cumulul, contractul incetand doar la incetarea dreptului persoanei cu handicap, nu la pensionarea AP. Ordonantele generale privind interzicerea cumulului (precum OUG 9/2025 sau 12/2025) nu pot anula prevederile legii speciale, acestea avand prioritate.

Desi au existat discutii, Guvernul a decis prelungirea cumulului si pentru 2026, acordand prioritate unor sectoare, dar dreptul asistentului personal este mentinut. Cumulul pensiei cu salariul ramane permis pana la 31 decembrie 2026.

Ce inseamna asta?
Un asistent personal pensionat poate continua sa lucreze si sa primeasca atat pensia, cat si salariul de asistent personal.

Prorogarea suspendarii art. 38 alin. (10) din Legea nr. 153/2017 protejeaza in continuare salariatii pensionari din sectorul public.

Cumulul pensiei cu salariul ramane permis si in anul 2026 pentru personalul platit din fonduri publice. Aplicarea interdictiei privind cumulul, prevazuta de art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017, a fost suspendata si prorogata pana la data de 31 decembrie 2026.

Aceasta masura ofera predictibilitate si stabilitate pentru mii de salariati pensionari care isi desfasoara activitatea in institutii publice si confirma faptul ca nu pot fi dispuse incetari ale contractelor de munca in baza unui text legal suspendat.

Ordonanta de urgenta 84/2025 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative - Monitorul Oficial nr. 1182 din 2025, prevede:

Articolul VII
"Incepand cu data de 1 ianuarie 2026 se suspenda aplicarea prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, pana la data de 31 decembrie 2026."

Raportul de munca al personalului contractual platit din fonduri publice in conformitate cu prezenta lege, care indeplineste conditiile de pensionare si pentru care a fost emisa decizia de pensionare, inceteaza de drept, in conditiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, chiar daca salariatul a solicitat suspendarea platii pensiei.

*) Incepand cu data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 12/2025, se suspenda aplicarea prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, pana la data de 31 decembrie 2025.

Ce trebuie retinut?
- Art. 38 alin. (10) din Legea nr. 153/2017 este suspendat;
- Suspendarea este valabila pana la 31 decembrie 2026;
- Orice masura de incetare a contractelor de munca intemeiata pe un text suspendat este nelegala

Legea 360/2023 (Legea pensiilor), art. 46 alin. (2), prevede posibilitatea de a opta intre acordarea pensiei pentru limita de varsta si continuarea activitatii, cu acordul anual al angajatorului, pana la implinirea varstei de 70 de ani.

Avand in vedere ca Legea nr. 360/2023 are un caracter special fata de Codul muncii - reglementare generala si ca primul act normativ reprezinta o noua optiune a legiuitorului, prelungirea este posibila legal, cu pana la 5 ani, adica pana la varsta de 70 de ani. 

!!! Cei care vor sa ocupe in continuare posturile actuale la stat, desi se apropie sau depasesc deja varsta de pensionare, NU pot opta pentru pensionare in acelasi timp.

Cum puteti actiona? La implinirea varstei pentru pensia de limita de varsta sau daca aveti deja calitatea de pensionar, depuneti cerere scrisa la angajator, formulata cu cel putin 30 de zile inainte de data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare prevazut in anexa nr. 5, cu mentiunea ca vreti sa va continuati activitatea ca AP si motivati de ce, astfel:

  1. Adaugati ca CIM pe care il aveti a fost incheiat in baza Legii speciale 448/2006 art. 35, 36, 39 si art. 40, precum si faptul ca angajatorul nu are cu cine sa inlocuiasca asistentul personal;
  2. Certificatul de incadrare in grad si tip de handicap fiind permanent, incetarea CIM trebuie sa indeplineasca conditiile art. 39 alin 4) din lege;
  3. Raman in discutie situatiile in care angajatorii, institutii si/sau autoritati publice aleg sa elimine din organigrama/ statul de functii, posturile care devin vacante ca urmare a incetarii de drept a actualelor raporturi juridice de munca.

Legea nr. 448/2006, la articolul 35, prevede clar faptul ca persoana adulta sau copilul cu dizabilitate gradul "grav cu asistent personal", au dreptul la un AP, in baza evaluarii sociopsihomedicale.

In baza evaluarii sociopsihomedicale, adultul incadrat in grad de handicap grav poate avea dreptul de optiune intre asistent personal si indemnizatia de insotitor, doar daca certificatul de incadrare in grad de handicap prevede incadrarea in categoria "grav cu asistent personal". Legea prevede si ca "adultul cu handicap vizual grav primeste pentru plata insotitorului o indemnizatie echivalenta cu salariul net al asistentului personal gradatia 0, stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice".

Conform prevederilor art. 42, alin. (4) din Legea nr. 448/2006 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, "parintii sau, dupa caz, reprezentantii legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit in plasament un copil cu handicap grav, adultii cu handicap grav ori reprezentantii legali ai acestora, cu exceptia celor cu handicap vizual grav, pot opta intre asistent personal si primirea unei indemnizatii lunare".

Salariul minim in 2026: Brut, net, complet

Incepand cu 1 ianuarie 2026 si pana la 30 iunie 2026, nivelul salariului brut de baza este de 4.050 de lei, cu tot cu alte sporuri si adaosuri (adica venitul brut), mai putin tichetele de masa, voucherele de vacanta si indemnizatia de hrana, ceea ce inseamna ca angajatii primesc "in mana" un salariu net de 2.574 lei, reprezentand 24,10 lei/ora.

Din data de 1 iulie 2026, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, prevazut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste in bani, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de 4.325 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 166,667 ore pe luna, reprezentand 25,949 lei/ora.

De la 1 iulie 2026, la un salariu minim brut de 4.325 lei si cu 200 de lei neimpozabili, salariul net ajunge la 2.699 lei.

Rezulta o crestere neta de 125 lei. Aceasta suma poate creste in functie de deducerea personala.

Deducerea personala este un drept (art. 7 din Codul fiscal) de care pot beneficia angajatii care obtin un venit brut lunar de pana la 2.000 de lei peste nivelul salariului de baza minim brut si care au persoane in intretinere. Numarul acestora din urma determina, alaturi de valoarea venitului, suma pe care contribuabilul trebuie sa o primeasca.

Pentru a beneficia de deducere impozit copil in intretinere, angajatul trebuie sa completeze o declaratie pe propria raspundere si sa prezinte documente care sa ateste relatia de rudenie si inscrierea copilului intr-o unitate de invatamant.

Deducerea impozit copil consta in reducerea bazei impozabile cu 100 lei pentru fiecare copil aflat in intretinere. Aceasta se adauga la deducerea personala de baza si contribuie la cresterea salariului net.

Intrucat salariatii pot beneficia de tichete de masa, vouchere sau indemnizatie de hrana, pentru a fi scutiti de taxe, veniturile lor totale nu trebuie sa depaseasca anumite plafoane, dupa cum urmeaza:

  1. Pana la 30 iunie 2026, salariul brut de baza trebuie sa fie de 4.050 lei, iar veniturile totale realizate din salariu si alte sporuri sa nu depaseasca 4.300 lei inclusiv;
  2. In perioada 1 iulie - 31 decembrie 2026, salariul brut de baza trebuie sa fie de 4.325 lei, iar veniturile totale, incluzand sporurile, sa nu depaseasca 4.600 lei inclusiv.

Practic, salariul minim pe economie o sa creasca de la 1 iulie 2026 la 4.325 de lei, atunci cand o sa scada de la 300 la 200 de lei suma de bani pentru care nu se platesc impozitul pe venit si contributile sociale.

Noile conditii de acordare a indemnizatiei de hrana pentru bugetari

Potrivit Legii 141/2025, bugetarii ale caror salarii lunare sunt de pana la 6.000 lei net (inclusiv) vor primi o indemnizatie de hrana de 347 lei lunar. Prevederea va intra in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2026.

Vouchere de vacanta pentru bugetari - reguli noi in 2026

Voucherele de vacanta pentru angajatii din sectorul public vor fi acordate si in 2026, insa cu reguli modificate:

  1. Cuantumul voucherelor: 800 lei/an;
  2. Fara coplata: Se elimina conditia ca angajatul sa participe financiar la acordarea voucherelor;
  3. Plafon de eligibilitate: Se acorda doar angajatilor cu salarii de baza lunare nete de pana la 6.000 lei.

Se prevede adoptarea unei hotarari de Guvern care va reglementa modalitatea exacta de valorificare a acestor vouchere.

Decizia ICCJ nr. 2/2025 stabileste ca aceste beneficii se acorda exclusiv in limita sumelor prevazute cu aceasta destinatie in bugetul de stat sau in bugetele locale ale primariilor.

Concediul de odihna pentru Asistentul Personal

Pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu conform art. 150 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, care nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca.

Indemnizatia de concediu de odihna reprezinta media zilnica a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu si se plateste de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare inainte de plecarea in concediu.

Fata de cele de mai sus, salariatii din sistemul bugetar au dreptul la plecarea in concediul de odihna la o indemnizatie de concediu calculata in raport cu numarul zilelor de concediu inmultit cu media zilnica a salariului de baza si a sporurilor de care beneficiaza, potrivit legii, corespunzator fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna.

Nota: Decizia ICCJ nr. 13/2024, prevede ca indemnizatia de hrana reglementata de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu intra in baza de calcul al indemnizatiei de concediu de odihna cuvenita personalului contractual platit din fonduri publice.

Pentru efectuarea concediului de odihna al asistentului personal trebuie completata o cerere de concediu tip + act identitate persoana cu dizabilitate, carte identitate asistent personal si certificatul de incadrare in gradul de handicap, in original.

Pe perioada concediului de odihna, angajatorul are obligatia de a asigura persoanei cu dizabilitate gradul grav un inlocuitor al asistentului personal, inclusiv in cazul in care asistentul personal este ruda pana la gradul al IV-lea, inclusiv, a acesteia.

In situatia in care angajatorul nu poate asigura un inlocuitor al asistentului personal, persoanei cu dizabilitate gradul grav i se acorda o indemnizatie echivalenta cu salariul net al asistentului personal gradatia 0 sau gazduirea intr-un centru de tip respiro (art. 37. alin. (3) - Lege nr. 448/2006).

Programarea concediilor de odihna pentru anul 2026

Potrivit prevederilor art. 146 din Codul muncii, concediul de odihna se efectueaza in fiecare an. In cazul in care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau partial, concediul de odihna anual la care avea dreptul in anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei in cauza, angajatorul este obligat sa acorde concediul de odihna neefectuat intr-o perioada de 18 luni incepand cu anul urmator celui in care s-a nascut dreptul la concediul de odihna anual.

Potrivit art. 148 din Codul muncii, efectuarea concediului de odihna se realizeaza in baza unei programari colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor, pentru programarile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programarile individuale. Programarea se face pana la sfarsitul anului calendaristic pentru anul urmator.

Prin programarile colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de munca.

Prin programare individuala se poate stabili data efectuarii concediului sau, dupa caz, perioada in care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioada care nu poate fi mai mare de 3 luni.
In cazul in care programarea concediilor se face fractionat, angajatorul este obligat sa stabileasca programarea astfel incat fiecare salariat sa efectueze intr-un an calendaristic cel putin 10 zile lucratoare de concediu neintrerupt.

Codul muncii stabileste la art. 149 si obligatia salariatul sa efectueze in natura concediul de odihna in perioada in care a fost programat, cu exceptia situatiilor expres prevazute de lege sau atunci cand, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.

Prin urmare, programarea concediilor de odihna se face pana la 31 decembrie pentru anul urmator si poate fi colectiva sau individuala. Programarea concediilor de odihna constituie o modalitate prin care angajatorul ii ofera salariatului posibilitatea de a-si exercita in mod efectiv dreptul la concediu anual de odihna.

Concediu medical cod 01

Asistentii personali ai persoanelor cu dizabilitati gradul grav pot sa solicite concediu medical cand au nevoie iar persoanele cu dizabilitati grave primesc indemnizatia echivalenta cu salariul net al asistentului personal gradatia 0 sau gazduirea intr-un centru de tip respiro.

In perioada concediului medical, persoanele cu dizabilitati gradul grav primesc indemnizatia prevazuta la art. 43 alin. (1), iar asistentul personal primeste o indemnizatie intre 55% - 75% din venitul brut obtinut in functie de problema de sanatate avuta.

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 522/1.026/2025 pentru completarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobate prin Ordinul nr. 15/2018/1.311/2017, in vederea aplicarii modificarilor aduse art. 17 din OUG nr. 158/2005 prin Legea nr. 141/2025, care se aplica de la 1 august 2025:

  1. Cuantumul brut lunar al indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca cauzata de boli obisnuite sau de accidente in afara muncii se determina raportat la fiecare episod de boala si in functie de totalul zilelor de concediu medical acordate pentru fiecare episod de boala;
  2. Pe parcursul unui episod de boala numarul de zile rezultat din certificatul de concediu medical initial se aduna cu numarul de zile rezultat din certificatul/certificatele de concediu medical acordat/acordate in continuare, iar in functie de numarul de zile total rezultat se aplica asupra bazei de calcul procentul corespunzator pentru zilele aferente intregului episod de boala;
  3. Pentru situatia in care pe parcursul unui episod de boala certificatul de concediu medical initial se acorda la sfarsitul lunii si acesta este urmat de un certificat de concediu medical in continuare in luna urmatoare care conduce la majorarea numarului de zile aferent aceluiasi episodul de boala si, implicit, la majorarea procentului aplicat asupra bazei de calcul, indemnizatia pentru concediu medical se recalculeaza.

ICCJ: Decizia de concediere nu poate fi emisa in perioada in care salariatul se afla in concediu medical (Decizia nr. 18/2025).

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult