Declaratia privind sanatatea copiilor cu dizabilitati intelectualeRomania a semnat declaratia privind sanatatea copiilor cu dizabilitati intelectuale

Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a semnat, vineri, alaturi de decidenti din domeniul sanatatii din 53 de tari din Regiunea Europeana a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, declaratia "O sanatate mai buna, o viata mai buna: Copiii si tinerii cu dizabilitati intelectuale si familiile lor".

Prin semnarea declaratiei si a planului de actiune a fost exprimat angajamentul de a oferi o viata mai buna tinerilor cu dizabilitati intelectuale prin imbunatatirea accesului acestora la ingrijiri medicale de buna calitate.

Ministrul a subliniat faptul ca medicii de familie au o responsabilitate in depistarea acestor dizabilitati la copii, pentru a le putea oferi serviciile specializate de care au nevoie - de exemplu, sedinte de psihoterapie, precum si supraveghere medicala si de specialitate permanenta, inclusiv pentru inregistrarea progreselor functionale.

Cseke Attila a facut referire la faptul ca dupa '89 o problema importanta a constituit o restructurare a unitatilor unde se aflau copii institutionalizati, un procent de 90% din orfelinatele existente a trebuit desfiintate. Referindu-se la situatia din Europa, oficialul a mentionat ca sunt aproximativ cinci milioane de copiii si tineri cu dizabilitati intelectuale. El a apreciat importanta declaratiei si planului de actiune si a spus ca Romania se va implica in implementarea acestora.

Zsuzsanna Jakab, director regional pentru Europa al OMS, a spus, in cadrul conferintei, ca declaratia adoptata la Bucuresti de statele membre recunoaste ca "desi au nevoi medicale mai mari totusi acesti copii se confrunta cu obstacole majore in ceea ce priveste accesul la servicii de sanatate si la ingrijiri medicale optime. Cand au acces la servicii, nevoile lor sunt adesea ignorate fie neglijate. Declaratia traseaza actiuni concrete care vor permite acestor copii sa-si atinga potentialul maxim in viata".

Declaratia are o serie de principii fundamentale la baza, a reliefat Zsuzsanna Jakab, subliniind ca familiile si copiii cu dizabilitati intelectuale au nevoie de ingrijiri eficiente si complexe, puse la dispozitie prin servicii comunitare. Zsuzsanna Jakab a spus ca in Romania s-au facut progrese in ultimi zece ani, progrese importante, dar mai sunt multe inca de facut.

La randul sau, Steven Allen, director regional pentru Europa Centrala si de Est si Comunitatea Statelor Independente al Fondului Natiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), a mentionat ca sustinerea reformei sistemelor de protectia copilului a reprezentat o prioritate pentru UNICEF in Europa de Est si in Asia Centrala in ultimii 20 de ani.

Sursa: AGERPRES

Adauga comentariu

Security code
Refresh