Dorim drepturi si sanse egale, nu mila!

Omul are nevoie de sanse nu de caritate

Omul are nevoie de sanse nu de caritate, iar pentru a-si valorifica sansele noi credem ca el are nevoie de educatie, stimulare, apreciere si respect.

Societatea, al carei echilibru si coeziune sunt determinate de valorile morale si de exercitiul libertatii, are datoria de a coopera la eliminarea sau reducerea efectelor dizabilitatii in viata unora dintre membrii sai, adica a unei minoritati mai greu vizibile. Societatea, in ansamblul ei, trebuie sa fie constienta ca, in viata oricaruia dintre componentii sai poate sa survina, oricind, o deficienta.

Mass-media prezinta adesea dizabilitatea ca pe o problema de caritate si filantropie si nu ca un subiect de respectare a drepturilor fundamentale ale omului si a principiilor acestora.

Toti suntem diferiti, prin abilitatile fizice, psihice si rationale, insa toti suntem egali in fata vietii si a lui Dumnezeu. Oamenii sunt fiinte morale, deci libere si responsabile, avand prin urmare puterea de a-si depasi singure problemele. Trebuie doar sa ne pastram credinta, speranta si iubirea. Dar, cea mai mare dintre ele, este iubirea.

Dizabilitatea este o problema juridica, de drepturi ale omului si cetateanului, este un obiect al eticii.

Dizabilitatea reprezinta afectarea uneia sau a mai multor functii esentiale ale fiintei umane, de natura sa diminueze libertatea de expresie sau de actiune a acesteia. In cazul persoanelor cu dizabilitati, exercitarea drepturilor omului trebuie sa conduca la eliminarea integrala sau la reducerea incidentei dizabilitatii, in functie de caracterul si gradul acesteia, de activitatea asumata de subiect, etc.

Atitudinea societatii trebuie sa fie una de sprijin adecvat, pentru a ne asigura drepturi si sanse egale de afirmare, in viata individuala si sociala si nu cea de mila sau de ingrijire permanenta (similara celei acordate bolnavilor).

Dizabilitatea este o problema a intregii societati. Aceasta presupune pregatirea si adaptarea continua in toate sferele (sectoarele) vietii, pentru primirea si mentinerea acestor persoane in curentul principal al vietii sociale.

Toate autoritatile nationale/locale sunt responsabile pentru includerea sociala a persoanelor cu dizabilitati, aceasta fiind un obiectiv principal al politicilor sociale, familiale, educationale a tuturor factorilor implicati (inclusiv ONG-urile persoanelor cu dizabilitati). Conditia fundamentala a oricarei actiuni pozitive a societatii o reprezinta eliminarea izolarii persoanelor cu dizabilitati, prin mijloace si metode care sa confere caracter benefic interactiunii dintre cei izolati si mediul social. O societate care include persoanele cu dizabilitati este o societate mai buna pentru toti.

Egalizarea sanselor presupune ca societatea are datoria de a asigura egalizarea sanselor tuturor oamenilor, inclusiv a celor cu dizabilitati. Societatea trebuie sa beneficieze de experienta de viata si de valoarea umana a fiecarei persoane, inclusiv a celei cu dizabilitati. Diversitatea umana este o resursa si o valoare sociala importanta. O exemplificare a acestei idei este faptul ca rampele care permit accesul persoanelor in carucioare rulante se dovedesc folositoare si altor utilizatori (de pilda persoanelor care insotesc carucioare cu copii mici).

Dreptul la viata independenta si la autoderminare

In prezent, in Romania persoanele cu dizabilitati beneficiaza in principal de anumite drepturi si facilitati, in conformitate cu Legea 448/2006. Aceasta lege are multe omisiuni, face diferente intre persoanele cu dizabilitati in functie de varsta si deficienta cauzatoare de handicap, nu elimina barierele existente si nu previne aparitia altor bariere, cu care se pot confrunta persoanele cu dizabilitati: educationale, acces la bunuri si servicii, locuri de munca, viata independenta etc.

In problematica dizabilitatii se sesizeaza inca o lipsa de colaborare, intre diferite organisme guvernamentale. Schimbarile promovate, la nivelul autoritatilor si institutiilor care se ocupa de problematica persoanelor cu dizabilitati, nu sunt suficiente, pentru a determina o schimbare la nivel comunitar si social larg.

Bariere si probleme de ordin general

In Romania, persoanele cu dizabilitati nu sunt inca respectate, ca persoane cu drepturi egale si nu li se recunoaste, pe deplin, valoarea si demnitatea umana.

In acest moment, persoana cu dizabilitati se confrunta cu o serie de handicapuri create de societate. Drepturile fundamentale sunt incalcate, nu prin modul in care sunt formulate si stipulate in legislatie ci prin imposibilitatea de a avea acces real la ele. Persoanele cu dizabilitati constituie un grup defavorizat, marginalizat si nu de putine ori supus discriminarii.

Constiinta si perceptia sociala continua sa fie dominate de "modelul medical" - dizabilitatea deriva numai de la individul in cauza, este adesea echivalata cu o boala - modelul "milei (caritativ-filantropic) si cel al cetateniei reduse". Convingerea larg raspandita este ca persoanele cu dizabilitati sunt persoane limitate, fara posibilitati de a invata si participa la activitati importante, ca atare ele sunt considerate dependente. Adeseori persoanele cu dizabilitati sunt apreciate numai prin prisma productivitatii lor sociale. Alte atitudini frecvente sunt indiferenta, dispretul ori teama fata de problematica dizabilitatii.

Persoanele cu dizabilitati nu au inca o voce adecvata, la nivelul proiectarii politicilor sociale si nu li se acorda inca locul cuvenit, ca participanti si decidenti in elaborarea strategiilor de dezvoltare ale societatii. Ele fie nu sunt consultate, fie nu li se accepta sau nu li se integreaza punctele de vedere, fie nu sunt informate deloc.

Persoana individuala nu isi cunoaste, de multe ori, drepturile si interesele, se simte singura, izolata. Sunt putine organizatii care orienteaza individual, pe cei care au dizabilitati.

Mass-media prezinta adesea dizabilitatea ca pe o problema de "caritate si filantropie" si nu ca un subiect de respectare a drepturilor fundamentale ale omului. Desi a inceput promovarea la nivel local si national a imaginii corecte si in general a politicii adecvate fata de persoanele cu dizabilitati, asigurarea identitatii lor personale, a autonomiei, a participarii la viata sociala productiva, la cea culturala, de timp liber etc., nu sunt inca realizate la nivelul standardelor internationale - nici la nivelul politicilor, nici la cel al atitudinilor si practicilor sociale.

Pregatire profesionala si angajarea in munca

Dreptul la munca al persoanelor cu dizabilitati este garantat de legislatia in vigoare, angajarea persoanelor cu dizabilitati fiind realizata in aceleasi conditii ca si pentru ceilalti candidati, in baza cerintelor inaintate de angajator.

Persoanele cu dizabilitati pot aduce diversitate si motivatie sporita la locul de munca, dar inca lupta impotriva stigmatizarii si discriminarii.

Obtinerea unei munci calificate este conditionata de accesul persoanelor cu dizabilitati la structurile de educatie, de orientare si formare profesionala. Sistemul de pregatire profesionala si nomenclatorul de meserii sunt anacronice. Nomenclatorul risca sa nu valideze oficial pregatirea profesionala in specialitati - pe care acest document nu le prevade.

La sfarsitul anului 2024, in Romania erau peste 900 de mii de persoane cu dizabilitati, potrivit datelor Ministerului Muncii. Desi legea obliga firmele si institutiile, care au peste 50 de angajati, sa aiba, printre salariati si, cel putin, 4% persoane cu dizabilitati, realitatea este ca doar in jur de 6% dintre cei peste 900 de mii de oameni cu handicap din Romania au un job, ceea ce inseamna ca mai putin de un adult cu dizabilitate din zece lucreaza. Daca ne referim la romanii cu dizabilitati care au si varsta pentru a lucra, doar 17% dintre acestia au un job. Din ianuarie 2025, angajatorii vor fi obligati sa raporteze locurile libere pe Legea 448/2006 la AJOFM.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati (ANPDPD) pune la dispozitia publicului statistici la nivel national.

Legea actuala nu-l face interesat efectiv pe angajator, ci-l determina sa plateasca o amenda si sa refuze angajarea. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a comunicat ca intre 1 ianuarie 2023 si 30 noiembrie 2024, firmele de stat si private si institutiile publice au platit la stat aproape 5 miliarde de lei taxa pentru neagajarea unor persoane cu dizabilitati.

Majoritatea facilitatilor se acorda unitatilor protejate existente si acreditate, dar nu se acorda nici o facilitate pentru infiintarea si functionarea timp de 6-12 luni a altor unitati protejate.

Serviciile comunitare sunt inca in faza incipienta de dezvoltare. Cele oferite de organizatiile persoanelor cu dizabilitati sunt insuficient promovate si valorizate. Exista norme legislative rigide si excesiv birocratice - ca de pilda cele legate de obtinerea autorizatiilor de functionare, reglementarile legislatiei contabile - care impiedica sau limiteaza nejustificat dezvoltarea acestor servicii.

Este cunoscuta lipsa unei finantari coerente si durabile pentru serviciile furnizate de ONG-uri. Lipsesc servicii esentiale, necesare mai ales in cazul persoanelor in viata carora un handicap a survenit la varsta adulta.

Media persoanelor cu dizabilitati angajate in Uniunea Europeana, conform aceluiasi studiu este de 50,8%, insa autorii arata ca exista diferente mari intre state. Rata angajarii este cea mai scazuta in Romania, Irlanda si Grecia, in timp ce Finlanda, Luxembourg si Danemarca au 75% dintre persoanele cu dizabilitati incluse pe piata muncii.

Cheltuielile din domeniul politicii sociale constituie o parte importanta a bugetelor statelor membre. Potrivit Eurostat, media in UE a cheltuielilor nationale pentru politici sociale reprezinta 22 % din PIB, din care aproximativ o zecime (2,2 % din PIB) este alocata "persoanelor cu dizabilitati". In aceasta categorie de cheltuieli, procentul in Romania este de doar 0.9 din PIB.

Raportul special 20/2023: Sprijinirea persoanelor cu dizabilitati - Impactul practic al actiunii UE este limitat

Strategia 2021-2030 include initiative noi menite sa amelioreze situatia privind recunoasterea reciproca a statutului de persoana cu handicap (cardul european pentru dizabilitate) sau sa mareasca rata de ocupare pe piata fortei de munca a persoanelor cu dizabilitati (Pachetul privind ocuparea fortei de munca pentru persoanele cu dizabilitati). De asemenea, prin strategia 2021-2030, Comisia se angajeaza sa dea un exemplu in ceea ce priveste promovarea includerii persoanelor cu dizabilitati in forta sa de munca, iar institutiile UE sunt invitate sa urmeze exemplul Comisiei. Impactul initiativelor nu poate fi insa deocamdata evaluat.

Lege buna, dar nu se aplica

Legislatia e buna, insa ea nu se aplica asa cum ar trebui, mai ales la nivel local, iar sistemul de protectie a persoanelor cu dizabilitati este, in acest moment, haotic, nemanageriat, nestructurat, nefinantat, nesustinut de restul legislatiei in vigoare (bugetul de stat, legislatia din sanatate, educatie, administratie locala, fiscalitate etc.).

Conform unui raport al Bancii Mondiale, in Romania, incadrarea in grad de handicap este obtinuta de peste 90% dintre persoanele solicitante.

Potrivit raportului, sunt cinci institutii la nivel central si local responsabile, insa comisiile care analizeaza dosarele personalor cu handicap sunt formate din personal de multe ori fara studii de specialitate.

Iar timpul mediu de care dispun comisiile pentru a lua deciziile este de aproximativ 5 minute pe solicitant, arata raportul.

Obiectivul general al Strategiei "O Romanie Echitabila" 2022-2027 il reprezinta asigurarea participarii depline si efective a persoanelor cu dizabilitati, bazata pe libertatea de decizie, in toate domeniile vietii si intr-un mediu accesibil si rezilient.

Constatarile, interpretarile si concluziile exprimate in Diagnoza situatiei persoanelor cu dizabilitati in Romania nu reflecta in mod necesar pozitia Guvernului Romaniei, iar Banca Mondiala nu garanteaza acuratetea datelor incluse in acest document.

Este ingrijorator faptul ca in Strategie apare explicit ca Raportul diagnoza nu este asumat de Guvernul Romaniei avand in vedere ca aceasta diagnoza a fost realizata in cadrul proiectului "Consolidarea mecanismului de coordonare a implementarii Conventie ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilitati" implementat de Autoritatea Nationala pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati, Copii si Adoptii cu asistenta tehnica a Bancii Mondiale.

Actuala strategie a executivului, este teorie neimplementata, neevaluata si deci, neadaptata la conditiile de astazi. Persoanele cu dizabilitati nu se regasesc explicit in programul guvernului si vor trebui sa lupte in continuare pentru drepturi ca accesibilitati, sistemul de acordare a dispozitivelor medicale, accesul la educatie, dar si la servicii sociale decente macar.

Problemele se afla insa in vizorul ANPDPD. Noua conducere spune ca este nevoie de timp pentru realizarea reformei, mai ales ca principala piedica este mentalitatea gresita a oamenilor. Cat despre solutiile organizatiilor neguvernamentale, acestea vizeaza programe de recuperare medicala, servicii de angajare si integrare sociala, dar si terapie pentru copii si tineri cu dizabilitati si ateliere protejate pentru adulti, unde acestia invata o meserie.

Schimbarea atitudinilor

Este necesar sa se actioneze pentru a creste gradul de constientizare a societatii romanesti, in legatura cu persoanele cu dizabilitati, cu drepturile, nevoile, potentialul, valoarea si contributia acestora. Actiunile trebuie sa vizeze elaborarea unor programe de educatie publica, care sa fie puse in aplicare in invatamantul preuniversitar si universitar si care sa fie implementate de "agenti ai schimbarii" - organizatiile neguvernamentale in domeniu.

Este necesara o reforma legislativa urgenta pentru a elimina posibilitatile de abuz si a asigura ca fondurile publice destinate persoanelor cu dizabilitati sunt utilizate in mod corect si etic, contribuind cu adevarat la bunastarea si integrarea lor in societate.

Trebuie sa se desfasoare o campanie publica nationala, de constientizare a societatii romanesti in problematica dizabilitatii. Sunt necesare actiuni pozitive, afirmative, in favoarea persoanelor cu dizabilitati, in toate sferele vietii sociale. Mass media poate promova principiilele sanselor egale si ale incluziunii, prin aducerea in lumina in special a politicienilor, a reprezentantilor ONG-urilor si a jurnalistilor care cunosc aceste concepte si care pot ajuta opinia publica sa isi formeze o imagine corecta, din punctul de vedere al atitudinii fata de persoanele cu dizabilitati.

Orice e cu putinta daca exista vointa si implicare!

COMMENTS 

Postat la
%b %15, %2011
Postat de
ciprian
Asa DA
Asa Da, asta trebuie sa gandeasca societatea in raport cu persoana care are o infirmitate dobandita sau din nastere. "Societatea, in ansamblul ei, trebuie sa fie constienta ca, in viata oricaruia dintre componentii sai poate sa survina, oricind, o deficienta."
Mentalitatile oamenilor sunt greu de schimbat, insa nu imposibil. Mai multa informatie si reportaje din viata acestor oameni cu nevoi speciale, care in ciuda dizabilitatii dovedesc ca SE POATE, trebuie aratat la TV, nu doar cazuri de copii sau tineri bolnavi care solicita sprijin financiar pentru diverse operatii sau tratamente.
Din aceasta cauza societatea si oamenii in general, nu observa talentele unor cetateni care sunt in scaunul cu rotile dar care nu renunta la lupta pentru o supravietuire independenta, intemeierea unei familii si la o viata decenta fara a fi stigmatizati de cei cu probleme de sanatate.
Punandu-i pe toti intr-o situatie asemanatoare, se propaga ideea de mila si caritate, concept gresit pentru cei care nu au timp sa si gandeasca altfel.

Adauga comentariu

Codul de securitate
Actualizează