Putanu Alina Maria: Vicecampioana mondiala de PowerliftingNumele meu este Putanu Alina Maria, am 23 de ani si sunt din Galati. In iunie 1989 au venit pe lume doau fetite mici si dulci, dar din pacate una din ele era bolnavioara. Acea mica fiinta sunt eu.

Anii au trecut, am fost operata de artrogripoza la piciorul stang, insa fara succes. La numai 4 ani, operatia parea sa fie o reusita dar din neatentia unei asistente, care a strans prea tare ghipsul ,am facut hemoragie interna si totul s-a dus. De atunci toti doctorii spun fie ca nu se baga peste acel doctor care m-a operat, fie ca nu se mai poate face nimic si ca ar fi mai bine sa ma resemnez.

Nu pot sa zic ca m-am resemnat insa simt ca imi este bine asa. Acum 6 ani, daca nu si mai bine, am intrat intr-o asociatie sportiva a persoanelor cu dizabilitati si viata mea s-a schimbat. Am invatat cum sa manevrez un fotoliu rulant, am cunoscut oameni minunati, mi-am facut o multime de prieteni si practic... am dat sens vieii mele. Incet, incet m-am apucat si de sport. Am mers la diferite competitii sportive unde am reusit chiar sa obtin medalii, cum ar fi: aur si argint la atletism, bronz la baschet in fotoliu rulant. Dar cel mai tare si mai mult mi-a cucerit inima powerlifting-ul (impins haltere din pozitie culcat).

Alaturi de o alta campioana a lumii, am participat la Campionatul European de Powerlifting in 2007 in Grecia unde m-am clasat pe locul IV, dar am reusit in tara sa obtin 4 titluri consecutiv de campioana nationala la juniori si sunt foarte mandra de mine. Acum am ramas singura fata din Romania care practica acest sport si sunt inca junioara! Anul acesta m-am calificat pentru Campionatul Mondial de Powerlifting ce a avut loc in Malaysia-Kuala Lumpur, reusind sa obtin medalia de argint, devenind astfel vice-campioana mondiala si indeplinindu-mi visul de a merge la Olimpiada din Londra 2012! Pana atunci insa mai avem si alte competitii cum ar fi Campionatele Nationale & Europene (2011) pentru care ma antrenez alaturi de domnul antrenor Aurel Berbec si cu siguranta vom obtine titluri importante atat pentru noi, cat si pentru aceasta tara! De asemeni, anul trecut am participat si la cateva proiecte pentru tineri cu dizabilitati (YOUTH IN ACTION) in Ungaria si Germania!

In prezent sunt studenta in anul 2 la Facultatea de STIINTE ECONOMICE (contabilitate si informatica de gestiune) din cadrul Universitatii “Dunarea de Jos” din Galati. Parerea mea este ca Dumnezeu a facut o "alegere" buna alegandu-ma pe mine, din toata familia mea (mai am o sora geamana si 2 frati mai mari) pentru aceasta suferinta. Dintre toti am caracterul cel mai puternic... ceilalati avand o fire sensibila si foarte usor de influentat. Sora mea geamana nu-mi seamana deloc, nici fizic, nici la caracter; este foarte sensibila si cade foarte usor cand se iveste vreo problema, in schimb sunt tot ceea ce ea iubeste mai mult pe acest pamant. Pana acum cateva luni parintii si fratii erau nevoiti sa ma urce/coboare cate 3 etaje in brate, pentru atunci cand ma duceam la scoala si antrenamente! Era foarte greu, deoarece am crescut si nu mai sunt la fel de usoara, iar 3 etaje, nu inseamna chiar nimic. Acesta este cam singurul lucru care mi-a dat batai de cap toata viata!

Din fericire situatia s-a schimbat destul de mult, deoarece am primit un apartament cu o camera intr-unul din blocurile special create pentru persoane cu dizabilitati... insa nici aici nu este chiar totul bine pentru ca nu am rampa, iar sora mea este nevoita in continuare sa ma coboare si sa ma urce cateva trepte! Este inca greu pentru o tanara de 21 de ani sa ridice un carut, care pe langa greutatea lui, este si a mea!

De 4 ori pe saptamana mergem pe jos pana la sala de antrenamente si inapoi...incepem sa ne obisnuim! Logic, mai am si momente cand cedez nervos atunci cand nu pot sa fac ceea ce vreau, insa ma calmez singura cand vad ca oricum nu are rost, pentru ca nu voi reusi niciodata!

Pot sa zic ca sunt relativ multumita de viata mea si ca am APROAPE tot ce-mi doresc!

Viata merita traita! Cred in Dumnezeu si stiu ca Ma ajuta si Imi da, ceea ce pe alta parte mi-a luat. De multe ori, cand vreau ceva cu adevarat si este posibil, ma rog la El si dorinta mi se indeplineste, iar prin asta mi-a dovedit ca exista si Ma priveste! Lumea este rea, iar ca sa depasesti greul in viata, trebuie sa ai incredere in tine si in Dumnezeu, putere de a te depasi si ambitie ca sa fii cineva in lumea asta si pentru tine, sa stii ca viata ta are un rost. Se spune ca Cei care se nasc cu "probleme" sunt ingeri trimisi pe pamant de Dumnezeu!

Imi doresc sa merg mai departe cu acest sport… insa din pacate, fondurile pentru noi, persoanele cu dizabilitati sunt din ce in ce mai mici si suntem impiedicati a progresa!

Studii:

  • Universitatea Dunarea de Jos, Facultatea de Economie si Administrarea afacerilor - in curs

Premii, diplome, atestate:

  • Vicecampiona mondiala Campionatului Mondial de Powerlifting, 2010 - Kuala Lumpur;
  • Locul I Campionatul National de Powerlifting categoria 56 kg, 2010;
  • Locul I Campionatul National de Powerlifting categoria 56 kg, 2009;
  • Locul I Campionatul National de Powerlifting categoria 56 kg, 2008.

Galerie foto:

Putanu Alina: Powerlifting-1 Putanu Alina: Powerlifting-2 Putanu Alina: Powerlifting-3 Putanu Alina: Powerlifting-4

Putanu Alina: Powerlifting-5 Putanu Alina: Powerlifting-6 Putanu Alina: Powerlifting-7 Putanu Alina: Powerlifting-9

Putanu Alina: Powerlifting-9 Putanu Alina: Powerlifting-10 Putanu Alina: Powerlifting-11 Putanu Alina: Powerlifting-12