Bioetica vs. clonareCu toti ne dorim sa fim nemuritori, si chiar suntem, numai ca unii vor cu orice pret ca propria lor inteligenta exacerbata sa nu cunoasca stricaciunea mortii trupesti si nici ca omenirii, sa ii fie furat un geniu, in carne si oase!

De aici si pana la cursa nebuna pentru clonarea umana nu a fost nevoie de nici macar un pas minuscul.

Unii, majoritatea dintre noi, nu inteleg ce este in realitate clonarea umana, care sunt limitele ei stiintifice, legale sau morale, dar datorita ignorantei ce se alimenteaza cu "mitologia contemporana" si subconstientul colectiv (daca exista vreunul in realitate) sunt fascinati sau consternati de ceea ce cred ei ca ar putea fi noul zeu al lumii postmoderne: clonarea umana sau pasul spre nemurirea trupului (in realitate un simplu mit ireal).

Oamenii de stiinta, majoritatea dintre ei, nu doresc, cel putin nu fatis si nu in acest moment, sa realizeze vreun copil-clona, ci vor sa foloseasca tehnica clonarii pentru a crea celule stem (aceste celule se gasesc in embrion in primele clipe ale existentei sale) compatibile cu cel care sufera de o boala incurabila. Celulele stem sunt "celule minune" de la care se asteapta de multe ori mai mult decat ar trebuie, pentru multi speranta vindecarii cancerului, iar pentru altii speranta tineretii fara batranete.

In realitate celulele stem au inca o aura de mister pentru oamenii de stiinta si mii de cercetatori incearca sa gaseasca modalitatea prin care sa le poata controla si sa le foloseasca in tratarea diverselor boli. Din pacate nu este scopul acestui articol sa elucideze "misterul celulelor stem", motiv pentru care ne marginim a spune ca in urma prelevarii de celule staminale embrionare  embrionul uman este sacrificat.

Daca pentru unii embrionul nu este altceva decat niste amarate celule de proveninta umana, pentru ceilalti, cei care inca mai au curajul sa spuna lucrurilor pe numele lor real, este o fiinta umana purtatoare de drepturi si vrednica sa se nasca. Concluzia nu poate fi decat una singura: astfel de practici nu trebuie sa fie admise niciodata!

Bioetica, din pacate, nu are o singura voce univoca si incontestabila, ci este precum un "balaur cu multe capete". Si oare care este "capul" care se aproprie cel mai mult de adevar? Aici intervine propria religie, propria personalitate, propriile expectative si multe alte variabile. Cel putin pentru noi, catolicii, vocea bioeticii este una foarte clara si indiscutabila: embrionul uman trebuie tratat ca si cum ar fi o persoana umana si este interzisa uciderea lui chiar si pentru scopuri aparent bune, pentru ca scopul nu scuza mijloacele si nici tot ce este stiintific posibil nu trebuie sa si facem, implicit, clonarea umana nu este morala nici macar pentru a da nastere unei fiinte umane perfect sanatoase.

Pentru multi, clonarea umana - mai exact nasterea asexuata prin introducerea intr-un ovul uman a informatiei genetice (ADN) a unei singure persoane - este calea sigura spre nemurirea macar teoretica, o iluzie a unor minti bolnave pentru care nu exista sanatorii, doar o societate care nu mai "naste" monstri, dar ii creeaza, in sensul ca in secolul ciberneticii remediul pentru un copil cu handicap sever este avortarea. Consecinta acestei mentalitati utilitariste si hedoniste deopotriva se concretizeaza pe zi ce trece intr-o societate fara parapeti si fara veste de salvare cazuta in oceanul autodeterminismului si al libertatii absolute.

Colac peste pupaza, mai apar si secte, cum este cea a raelienilor, care fac din clonarea umana un ideal si un pas pentru nemurirea de acum si de aici (acestia au anuntat pentru prima data in 2002 clonarea primului copil, lucru nedovedit stiintific pana astazi).

Lucrul pierdut din vedere de toti luptatorii imortalitatii pamantesti este ca o eventuala clonare nu va crea un al doilea individ identic, ci va conduce la nasterea unei noi persoane umane care are acelasi ADN cu "donatorul", dar nu va arata identic si nici nu va avea aceeasi personalitate – pentru ca nu doar ADN-ul este responsabil de cum aratam si de cum gandim, ci si factori intra si extra uterini (la care noi putem adauga existenta unui suflet unic)!

Din pacate, lipsa sperantei si a perspectivei transcendentale a multor contemporani conduce la "moralizarea" unor practici pentru moment declarate si tratate ca fiind imorale.

Ar fi ideal daca fiecare dintre noi ar incerca sa nu inghita drept bun tot ceea ce mass-media si cei "bine intentionati" incearca ne toarne cu palnia pe gat, ci cautand informatii vrednice de crezare pentru a cunoaste si ce se ascunde in spatele unor cuvinte rostite din varful buzelor sa actionam in cunostinta de cauza inclusiv atunci cand suntem chemati sa ne exprimam dreptul la vot (de exemplu sa ne intereseze daca un candidat la alegerile locale sau parlamentare are de gand sa sprijine legi favorabile cetateanului (embrionul) sau societatii, pentru ca intotdeauna o lege care vrea sa fie utila societatii in defavoarea cetateanului este o lege injusta).

Daca va intrebati unde este teologia in acest articol, putem sa va spunem ca "se poate citi printre randuri" sau ca pozitia luata in aceasta problema are ca fundament o teologie autentica, dar care nu transforma in ideologie concluziile stiintifice si nici nu amesteca cele doua limbaj, cel stiintific cu cel teologic.

Confruntarea bioeticii cu clonarea nu are deocamdata un castigator, pentru chiar daca exista inca o reticenta generala in fata "clonarii reproductive" (care sa dea nastere la copii-clone), "clonarea terapeutica" se vede din ce in ce mai "acceptabila", o terapie care inca nu exista si chiar dispensabila din moment ce alte terapii bazate pe celule staminale "ne-embrionale" (preluate de ex. din sange, maduva spinarii, piele, creier – de la cadavre etc.) dau semne favorabile utilizarii lor ca terapie.

Astazi, cel putin pana la ora la care am scris acest articol, nu exista nici o terapie care sa foloseasca celule staminale embrionare, in schimb exista terapii care folosesc celule staminale adulte (sau somatice).

Concluzia o putem trage cu totii: daca vrem sa fim cu adevarat nemuritori fericiti va trebuie sa ne luam gandul de la clonare sau crio-tanasie (eutanasia voluntara activa care pre­supune congelarea la minus 200 grade Celsius - temperatura azotu­lui lichid - a bolnavilor comatosi, sau in primele secunde dupa oprirea inimii unui muribund, fiind un mod de a muri solicitat tot mai mult, fara a exista insa siguranta ca tehnologia viitorului va asigura vindecarea sau ca aceasta tehnologie va fi accesibila tuturor, iar "pacientii" conservati intr-o capsula si depozitati intr-un frigider mausoleu astepta reanimarea in timp ce cheltuielile imense sunt suportate de familiile lor), fara insa sa le impunem tuturor propria noastra credinta sau sa apelam la crio-suflet (congelarea sufletului).

Sursa: Revista NoiNu

Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.

Adauga comentariu

Security code
Refresh