Prevenirea si combaterea violentei asupra persoanelor cu dizabilitati, minorilor si varstnicilor din centrele sociale fac parte din politica integrata de ocrotire si sprijinire a grupurilor vulnerabile si reprezinta o importanta problema de sanatate publica. Ocrotirea si sprijinirea persoanelor cu dizabilitati, dezvoltarea si consilidarea solidaritatii familiale, bazata pe prietenie, afectiune si intrajutorare morala si materiala, constitutie un obiectiv de interes national.

Pachet informativ Grupuri Vulnerabile

Statul recunoaste vulnerabilitatea diferitelor categorii de persoane, dintre care amintim:

• copii abandonati in unitati medicale, copii care traiesc in centre de plasament;
• copii si adulti cu dizabilitati, persoane invalide cu nevoi complexe;
• varstnicii care traiesc singuri si /sau dependenti, si /sau au nevoi de dependenta complexe.

Alte grupuri vulnerabile:

1. persoane cu probleme de sanatate mintata;
2. adultii privati de libertate sau aflati in supravegherea serviciilor de probatiune;
3. persoane dependente de consumul de alcool;
4. consumatorii de droguri;
5. victimele traficului de persoane;
6. victimele violentei domestice;
7. persoanele cu dizabilitati;
8. persoanele fara adapost;
9. persoanele varstnice singure sau dependente;
10. persoanele de etnie roma aflate in situatii de saracie sau excluziune sociala;
11. persoanele care locuiesc in comunitati marginalizate sau izolate;
12. imigranti aflati in situatie de vulnerabilitate, inclusiv solicitanti de azil si straini care au dobandit o forma de protectie intenationala in Romania;
13. victimele calamitatilor naturale.

O persoana care apartine unui grup vulnerabil (fie ca este o persoana cu dizabilitatii, fie ca este un copil aflat in grija statului etc.) are toate sansele de a primi un tratament discriminatoriu exact din partea institutiilor chemate sa ii protejeze drepturile ori sa investigheze potentiale abuzuri la care este sau a fost supusa.

CONSILIUL DE MONITORIZARE A IMPLEMENTARII CONVENTIEI ONU PRIVIND DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITATI

Consiliul de Monitorizare este o autoritate autonoma sub control parlamentar infiintata pentru a proteja, promova si monitoriza modul in care drepturile persoanelor cu dizabilitati aflate in institutii sunt respectate. Prin drepturi ale persoanelor cu dizabilitati se intelege drepturile patrimoniale si nepatrimoniale garantate acestor persoane prin Conventie si prin legi speciale.

Rapoarte de vizita

Violenta impotriva copiilor cu handicap

Articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garanteaza tuturor copiilor din Uniunea Europeana (UE) un drept general la protectie, care include dreptul de a-si exprima in mod liber opinia, dreptul de a avea o relatie cu parintii lor si dreptul ca interesul lor superior sa fie considerat primordial in toate actiunile care ii privesc. Articolul 3 garanteaza tuturor persoanelor din UE respectarea integritatii lor fizice si psihice, iar articolul 26 recunoaste dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de masuri care sa le asigure integrarea si participarea la viata comunitatii.

Violenta impotriva copiilor cu handicap este greu de dovedit, deoarece acesti copii sunt in mare parte inexistenti in statisticile oficiale. Exista putine estimari de incredere ale numarului copiilor cu handicap, din cauza definitiilor multiple si invechite ale conceptului de "handicap", a lipsei de metode fiabile de culegere a datelor privind existenta unui handicap, mai ales in randul copiilor, precum si din cauza ca metodologia culegerii datelor privind prevalenta dizabilitatii difera de la o tara la alta.

Copiii cu handicap pot cadea victima violentei in varii contexte, inclusiv la scoala, acasa sau in institutiile de profil. Spre deosebire de adulti, toti copiii se gasesc intr-o situatie de vulnerabilitate, avand in vedere stadiul lor de dezvoltare, capacitatea lor juridica limitata si relatia de dependenta fata de parinti sau de alte persoane care ii au in grija. Aceasta situatie este amplificata atunci cand copilul sufera de o deficienta. Copiii cu handicap se confrunta cu rate mai ridicate de violenta, precum si cu forme specifice de violenta, diferite de cele cu care se confrunta copiii fara handicap. Printre acestea se numara violenta motivata de prejudecatile fata de persoanele cu handicap, imobilizarea corporala, abuzurile sexuale in timpul igienei zilnice, violenta in cursul tratamentului, precum si administrarea de medicamente in exces. Cercetarile arata cum copiii cu handicap sunt deosebit de vulnerabili in fata abuzurilor psihologice, sexuale si fizice, care pot avea un efect devastator asupra vietii lor.

Izolarea sociala si stigmatizarea, precum si situatia lor speciala si gradul mai mare de dependenta - acasa, in centrele de ingrijire si in institutiile de profil - cresc riscul de violenta asupra copiilor cu handicap dintr-o varietate de motive. Din cauza deficientelor, copiii apar adesea ca fiind "victime usoare", deoarece fie le lipseste capacitatea de a se proteja, fie intampina obstacole care nu le permit sa denunte actele de violenta, fie plangerile lor nu sunt luate in serios. Sexul, apartenenta la o anumita etnie sau statutul socioeconomic pot adauga niveluri suplimentare de risc. Impactul acestor factori, care maresc riscul de violenta, se amplifica daca serviciile de protectie a copilului nu raspund in mod adecvat la nevoile specifice ale copiilor cu handicap, fie din cauza lipsei de accesibilitate, fie a deficitului de specialisti instruiti.

Copiii cu handicap sunt adesea exclusi din sfera serviciilor de protectie a copilului sau a initiativelor care ofera ingrijire victimelor care nu sufera de un handicap. Acest lucru mareste probabilitatea sa fie trecuti cu vederea de catre serviciile generale de protectie a copilului si de serviciile specifice destinate persoanelor cu handicap. In plus, sarcina furnizarii de servicii copiilor cu handicap revine adesea mai multor organizatii sau autoritati diferite, care nu isi coordoneaza eforturile in mod corespunzator.

Adesea, sistemele de protectie a copilului, mecanismele de sesizare si serviciile de sprijinire a victimelor nu iau in considerare nevoile copiilor cu handicap, punand obstacole suplimentare in calea celor care solicita sprijin, incearca sa denunte abuzurile sau doresc sa obtina masuri reparatorii.

Instituirea unor sisteme de protectie a copiilor mai favorabile incluziunii

Riscul de violenta creste atunci cand handicapului i se adauga alti factori - cum ar fi sexul copilului, mediul sau socioeconomic, apartenenta etnica sau provenienta dintr-o familie de migranti. De aceea, este important sa se recunoasca existenta mai multor niveluri de risc, sa se ia masuri preventive si sa se instituie servicii si masuri care sa asigure un sprijin pluridimensional. Sistemele de interventie timpurie sunt adesea inadecvate in cazul copiilor cu handicap, nereusind sa identifice rapid situatiile de risc si sa reactioneze prompt.

Serviciile de protectie a copilului joaca un rol esential in garantarea faptului ca nevoile multiple ale copiilor cu handicap sunt abordate in mod corespunzator. Totusi, uneori aceste servicii nu reusesc sa raspunda nevoilor specifice ale copiilor cu handicap si sunt adesea inaccesibile, atat in sensul accesibilitatii fizice, cat si al lipsei de personal cu calificarile sau pregatirea necesare.

Serviciile si masurile cu caracter general destinate copiilor sau adultilor cu handicap tind sa treaca cu vederea nevoile specifice de sprijin ale persoanelor cu handicap, precum si obstacolele cu care se confrunta, ceea ce le poate bloca accesul la servicii.

Consolidarea cadrelor juridice si de politici de protectie a copiilor cu handicap

Asistenta juridica gratuita

S-au identificat o serie de obstacole in calea combaterii violentei impotriva copiilor si a garantarii unei instrumentari eficiente a infractiunilor comise impotriva lor. Printre acestea se numara dificultatile de a considera copiii cu handicap drept martori de incredere in instanta, lipsa de specialisti formati, lipsa de mecanisme de depunere a plangerilor care sa fie accesibile si adecvate varstei, precum si numarul redus al denunturilor.

Asistenta juridica gratuita se acorda in situatii speciale ce au legatura cu statutul de minor, de dizabilitate sau alte situatii similare pentru apararea drepturilor. In cazul in care persoana cu handicap, indiferent de varsta, nu se poate ingriji de interesele sale, aceasta beneficiaza de protectie juridica sub forma consilierii judiciare si de asistenta juridica gratuita in conditiile art. 81 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 193/2008, cu modificarile si completarile ulterioare - Legea 448/2006 art. 25 (2).

Protectie impotriva abuzului si neglijarii
Cauzele in fata instantei de judecata care au ca obiect drepturile persoanelor cu handicap se judeca cu celeritate (art. 25, Legea nr. 448/2006).
Victimele violentei domestice pot apela numarul national gratuit: 0800 500 333.

Schimbarea atitudinii societatii, promovarea diversitatii si contracararea izolarii

Violenta impotriva copiilor cu handicap imbraca multe forme si are loc in contexte diferite. Sunt identificate diverse cauze ale violentei, variind de la atitudini negative ale societatii, cauzate de prejudecati si de o lipsa de cunoastere sau de intelegere a handicapului, pana la atitudini individuale sau profesionale imbibate de intoleranta fata de "ceilalti".

Excluziunea sociala si izolarea maresc riscul de violenta impotriva copiilor cu handicap in diverse contexte. Izolarea institutionala le limiteaza interactiunea cu restul populatiei, ingreunand constientizarea handicapurilor si intelegerea lor la scara larga.

Copiii care sufera de un handicap si de alte trasaturi de vulnerabilitate - din cauza sexului, a statutului socioeconomic sau a apartenentei etnice - se confrunta cu un risc mai mare de expunere la violenta.

Furnizarea de servicii axate pe familie

Violenta impotriva copiilor cu handicap se manifesta si in context familial. In randul familiilor si al personalului de ingrijire a copiilor cu handicap, oboseala, epuizarea, dificultatile economice si sentimentul de a fi "abandonati" reprezinta principali factori declansatori ai violentei. De asemenea, s-au evidentiat insuficienta sprijinului menit sa usureze povara financiara, fizica si emotionala pe care o indura familiile si persoanele care ofera ingrijire copiilor cu handicap si au subliniat importanta crearii unor programe de reducere a stresului - de exemplu, programe de degrevare. In zonele rurale se resimte lipsa serviciilor de sprijin pentru copii cu handicap si familiile lor.

Expunerea si reactia la violenta pot avea legatura cu situatia personala sau familiala a copilului, de exemplu riscul de saracie, apartenenta la o minoritate etnica sau cresterea intr-o familie monoparentala. Presiunile financiare asupra familiilor sunt o posibila cauza a neglijarii copiilor si un domeniu-cheie care necesita sprijin social. Familiile care traiesc sub pragul saraciei le este mai putin cunoscuta existenta si posibilitatea accesului la servicii, ele avand, prin urmare, mai putine sanse de a obtine sprijin.

De asemenea, handicapul unui membru al familiei, in special al unui copil, este adesea insotit de sentimente de rusine si de dezamagire si poate fi considerat tabu. Acest lucru face ca membrii familiei sa fie mai reticenti in a apela la servicii de sprijin care sa-i ajute sa faca fata oboselii sau epuizarii.

Asigurarea unui sistem de invatamant bazat pe incluziune si a participarii la toate aspectele vietii, pe picior de egalitate cu ceilalti

Copiii cu handicap sunt mai expusi abuzurilor in scoala, atat din partea colegilor, cat si din partea profesorilor. Acest lucru reflecta lipsa de mecanisme adecvate care sa asigure incluziunea in institutiile de invatamant clasice, pregatirea necorespunzatoare a cadrelor didactice si absenta unor mecanisme solide de prevenire. Existenta unei agresivitati raspandite la adresa copiilor cu handicap, precum si a altor forme de violenta, mai putin vizibile, sunt excluziunea si izolarea. 

Integrare, toleranta, acceptare!

Intensificarea eforturilor de dezinstitutionalizare si consolidarea monitorizarii institutiilor

Institutionalizarea mareste probabilitatea ca un copil sa devina victima a neglijarii si a violentei psihice, fizice sau sexuale; insasi institutionalizarea reprezinta o forma de violenta. In plus, verificarea personalului din institutiile de ingrijire rezidentiala nu vizeaza intotdeauna toate categoriile de specialisti, iar legea nu stabileste frecventa controalelor. Violenta si neglijarea pot fi ascunse cu usurinta in institutii. Sunt criticate mecanismele de monitorizare pentru lipsa de rigurozitate, de multe ori, inspectiile efectuate la institutii nu sunt sistematice si sunt mai mult reactive decat preventive - de exemplu, au loc numai dupa ce mass-media semnaleaza abuzuri sau decese din aceste institutii. De asemenea, anumite organisme de monitorizare nu dispun de competenta sau de independenta necesara.

Printre alte dificultati se numara conditiile problematice de munca ale personalului, care duc la epuizare, si formarea necorespunzatoare, sporadica si de multe ori neobligatorie.

Realizarea unor instrumente specifice, alocarea resurselor corespunzatoare si imbunatatirea capacitatii in domeniul resurselor umane

Cadrul juridic si cel al politicilor existente la nivel national vor putea sa combata problema violentei impotriva copiilor cu handicap numai daca se prevad resurse adecvate pentru transpunerea lor in practica. Sunt identificate mai multe obstacole in calea combaterii efective a violentei impotriva copiilor cu handicap, printre care personalul neinstruit si cu prea multe sarcini, starea de epuizare, lipsa de resurse si conditiile de munca problematice.

Pe langa profesionistii "specializati" care interactioneaza zilnic cu copiii cu handicap, ar trebui ca si cei care furnizeaza servicii generale - cum ar fi medicii, asistentele medicale si profesorii - sa fie instruiti cu privire la drepturile copiilor cu handicap si la metodele de comunicare accesibile, precum si cu privire la mijloacele si procedurile de identificare, de raspuns si de denuntare a violentei impotriva lor.

Lipsa instrumentelor si a orientarilor practice constituie un obstacol major in calea punerii in aplicare a legilor si a politicilor. Acestea ar trebui sa se adreseze unor specialisti diferiti si sa evidentieze in mod clar modul de prevenire si de reactie la violenta.

Statul ar trebui sa faciliteze aplicarea efectiva a legilor si a politicilor existente cu privire la prevenirea violentei impotriva copiilor cu handicap prin elaborarea de ghiduri practice, protocoale si cursuri care sa ajute specialistii sa recunoasca violenta impotriva copiilor cu handicap, sa sprijine in mod corespunzator victimele si familiile lor si sa se asigure ca faptuitorii sunt adusi in fata justitiei. Aceste instrumente ar trebui sa fi realizate impreuna cu organizatiile care reprezinta copiii si adultii cu handicap si familiile lor si sa beneficieze de resursele umane si fondurile necesare punerii lor in aplicare.

Organismele si institutiile de profil din Romania ar trebui sa revizuiasca calificarile necesare si conditiile de munca ale specialistilor care lucreaza cu copii cu handicap pentru a se asigura ca au competentele necesare si timpul necesar pentru a preveni violenta impotriva copiilor si a reactiona la aceasta.

De asemenea, ar trebui sa furnizeze instruire obligatorie pentru specialistii care ar putea lucra cu copii cu handicap. Instruirea ar trebui sa aiba la baza o evaluare sistematica a nevoilor si sa cuprinda cadrul juridic si cel al politicilor, gestionarea stresului, recunoasterea si denuntarea violentei. De asemenea, ar trebui sa includa un mod accesibil de comunicare cu copiii, inclusiv cu cei care prezinta deficiente auditive, cognitive, de vorbire, intelectuale sau psihosociale. Ar trebui sa fi vizati diferiti specialisti, printre care profesori si alti specialisti din invatamant, medici, asistente medicale si alti specialisti din domeniul asistentei medicale, furnizori de servicii generale si specializate pentru copii si lucratori.

Ar trebui elaborate ghiduri si seturi de instrumente care sa le ofere practicienilor care lucreaza cu copii cu handicap, precum si celor care ofera servicii generale - de exemplu, specialistilor din domeniul sanatatii si al invatamantului -, orientari clare cu privire la responsabilitatile lor si la masurile de prevenire, procedurile de sesizare si pasii de urmat atunci cand exista suspiciunea de violenta.

Colectarea datelor

Lipsa de informatii cu privire la amploarea, formele si caracteristicile violentei impotriva copiilor cu handicap impiedica elaborarea de politici si programe specifice. Fara date corespunzatoare, prestatorii de servicii nu sunt constienti de nevoile copiilor cu handicap, acestia riscand sa fie trecuti cu vederea ca urmare a inaccesibilitatii si a lipsei de reactie a serviciilor.

In conformitate cu obligatiile care le revin in temeiul dreptului international, statul roman, prin organele abilitate ar trebui sa culeaga date defalcate din statistici si cercetari, pentru a putea sa formuleze si sa aplice politici de prevenire si combatere a violentei impotriva copiilor cu handicap. De asemenea, trebuiesc culese date cu privire la violenta impotriva copiilor, ar trebui sa se asigure ca aceste date sunt defalcate in mod corespunzator si prezentate in formate accesibile. Datele ar trebui sa contina cel putin informatii cu privire la cazurile semnalate de violenta impotriva copiilor cu handicap, precum si cu privire la anchete, urmariri penale si serviciile de protectie furnizate. Datele ar trebui sa indice tipul violentei, inclusiv daca este motivata de discriminare sau de prejudecati, faptuitorul, tipul deficientei, inclusiv daca este vorba despre un handicap multiplu sau sever, si alte caracteristici ale victimelor, cum ar fi sexul si mediul socioeconomic, pentru a descoperi tipare si informatii despre subgrupele de copii cu handicap.

Statul, prin institutile competente ar trebui, de asemenea, sa culeaga si sa publice date defalcate cu privire la functionarea liniilor telefonice de urgenta pentru situatii de criza, a liniilor de asistenta pentru copii si a serviciilor de sprijinire a victimelor.

Trebuie avut in vedere constituirea unei baze de date care sa enumere diferitele forme de sprijin disponibile prin serviciile publice si organizatiile societatii civile, inclusiv organizatiile persoanelor cu handicap si cele de sprijinire a victimelor. Aceasta baza de date ar putea constitui si o cale de acces la instrumentele existente, de exemplu la materialele de formare sau de sensibilizare.

Romania ar putea lua in considerare si elaborarea, a unor indicatori privind drepturile fundamentale care sa poata ajuta la monitorizarea si evaluarea punerii in aplicare a politicilor si masurilor care vizeaza violenta impotriva copiilor cu handicap.

Adauga comentariu